„Scrisoare Pastorală” nr. 105

Dragii mei enoriaşi!

A venit primăvara cu bucuriile, temerile şi speranţele ei. Dumnezeu să ne ajute să avem parte de un an bun. nu asa cum zic atâtea auri rele. că va fi deosebit de secetos. Dumnezeu să ne ajute, ca fiecare dintre noi şi ţara noastră să simtă o schimbare în bine. Ar fi o împlinire a atâtor aspiraţii acumulate de-a lungul anilor. Venirea primăverii îmi prilejuieşte o amintire, ne care nu o voi putea uita niciodată în viaţa mea. Ea se leagă tot de o primăvară de acum şaisprezece ani, în care am avut prilejul să trăiesc o noaDte cum nu-i este dat oricui s-o trăiască. Ea se leagă de un loc intrat de acum în istoria neamului românesc, Piaţa Universităţii din Bucureşti. Acesta este un fel de buric al Dământului Dentru români. Acolo e kilometrul zero al tării, acolo e începutul tuturor speranţelor. Tocmai de aceea a fost ales în acea primăvară de neuitat a lui 91 drept locul cel mai potrivit pentru a reda oamenilor speranţa de schimbare în mai bine. Acolo muriseră oameni, copii sub senilele tancurilor şi sfârtecaţi de gloanţe în decembrie 89. Tot acolo se adunaseră în acea primăvară de pomină mii si mii de oameni, blocaseră circulaţia si şedeau zi si noapte ascultând discursuri impresionante, strigând lozinci, cântând, rugându-se şi sperând. N-am crezut vreodată că atâta mulţime de oameni veniţi la întâmplare poate să se comporte atât de civilizat, de demn. se poate uni într-un gând şi într-un cuvânt. Nu aveau instrucţie militară, dar acţionau într-o ordine perfectă. De la balconul Universităţii le vorbeau intelectuali si muncitori, studenţi si ţărani, militari si oameni diverşi. N-am auzit discursuri mai înflăcărate, n-am văzut mai multe capete luminate ale intelectualităţii româneşti adunate într-un spaţiu atât de restrâns ca al unui balcon. Acolo vorbea părintele Stăniloaie şi părintele Galeriu, acolo vorbea Ioan Alexandru şi mulţi, mulţi alţii. Acolo, în Piaţa Universităţii, oamenii uitau de ei însisi. de casă. de masă. Scandau, plângeau. Îngenuncheau ca la comandă şi se rugau în cor. Toată ţara ştia câte ceva despre ceea ce se întâmpla în Piaţa Universităţii si toţi aşteptau deznodământul. Radiourile si televizoarele nu mai conteneau cu ştirile şi cu reportajele, urechile şi ochii tuturor, ca şi speranţele, erau îndreptate spre kilometrul zero al tării. Oficialităţile de atunci si însuşi preşedintele tării îi numea „golani“ şi ei îşi făcuseră cea mai frumoasă emblemă din asta. În acea perioadă m-am dus la o conferinţă naţională a preoţilor, ce se organizase la Bucureşti. Împreună cu colegul şi prietenul meu, preotul Nicolae Jinga, am mers la Editura „Cartea Românească”, unde aveam fiecare manuscrise depuse la redactorul Mircea Ciobanu, un scriitor care a făcut carieră în literatura română. L-am găsit bine dispus şi a acceptat să meargă cu noi în oraş. Ne-am dus la Casa Scriitorilor „M. Sadoveanu“ şi am servit masa. Ii percepeam în glas o anumită nelinişte. În idei o anumită incoerentă. Ceva îl frământa. Altfel discutam cu dânsul în alte împrejurări. Din când în când veneau la el tineri, probabil studenţi. Le şoptea ceva la ureche, alteori le scria fiţuici într-un mod conspirativ. Le dădea indicaţii când si cum să introducă anumite lozinci, anumite citate, versuri, luări de cuvânt. Ne-am dat repede seama că era vorba despre Piaţa Universităţii, că Mircea Ciobanu. marele redactor si scriitor era unul dintre membrii şi diriguitorii manifestaţiei. Curiozitatea mea a crescut mai mult. Când s-a încheiat (destul de repede, ce-i drept) masa. am pornit-o de unul singur pe Calea Victoriei spre Piaţa Universităţii, îmi era frică, dar nu mă puteam abţine. Am stat o noapte la lumina lunii şi a reflectoarelor şi am ascultat. A fost una dintre cele mai frumoase nopţi ce mi-a fost dat să le trăiesc. Rare au fost ocaziile în care m-am ridicat până la asemenea cote ale emoţiei şi ale trăirilor intense. Plângeam într-una si parcă uitasem de mine. de tot si de toate. Era parcă vremea copilăriei umanului din noi. Cuvântări mai frumoase şi mai emoţionante nu am auzit altădată, oameni mai pătrunşi, mai convinşi de ceea ce spuneau şi ce de ceea ce făceau nu am văzut în alte împrejurări. In Piaţa Universităţii se oficia un ritual extraordinar al unei religii a adevărului si speranţei. La un moment dat. am fost readus la realitate de doi bărbaţi tineri, care mi s-au adresat direct: „–Sunteţi preotul de la Barda, din Mehedinţi?“ Nu-i văzusem în viata mea. dar ei mă cunoşteau, ştiau totul despre mine. Ei m-au readus la realitate. Am plecat cu un gust amar şi cu sufletul tulburat. Era în cântatul cocoşilor!

*

Era după Denia din Joia Mare, adică din joia de dinainte de Sfintele Paşti. În biserica aceea fusese multă lume la sluibă. Se scosese Sfânta Cruce cu Mântuitorul răstisnit în miilocul bisericii şi lumea se închinase şi făcuse metanii în faţa ei. Slujba fusese frumoasă şi mulţi îşi simţiseră sufletul răscolit de profunzimea cântărilor, celor douăsprezece Sfinte Evanehelii care se citiseră, de predica părintelui. Sunt momente rare, pe care creştinii din satul acela le trăiau cu intensitate. Dună ce preotul îi miruise pe cei prezenţi, ei se retrăseseră sfios din biserică si plecaseră spre casă, prin bezna drumului, cu lumânărele aprinse în mâini. Preotul se pregătea şi el de plecare, când iată că intră în biserică un enoriaş al acelei parohii niţel cherchelit. Era cunoscut în sat ca un mare beţivan, ca un stâlp al cârciumii. Familia îi era destrămată. Soţia îl părăsise după ani de suferinţe, bătăi şi umilinţe. Îşi luase cei trei copii şi plecase în lume. El rămăsese doar cu părinţii. Ei erau bolnavi, ţintuiţi la nat. rueându-si zi de zi moartea, care tot întârzia să vină. Omul nostru muncea pe unde putea, cu ziua, iar ce câştiga ducea la cârciumă seara. Dar, iată că atunci, în acele ceasuri de restrişte din Joia Mare. cunoscutul beţivan a intrat în biserică. Nu făcuse acest lucru de nu se ştie când. Preotul l-a văzut şi s-a retras discret după un stâlp. Creştinul s-a plecat în genunchi înaintea Sfintei Cruci, a stat asa ţintuit o vreme, apoi şi-a pus fata la pământ si a început să plânsă cu hohote. Nu zicea nimic, ci doar plângea ca un copil mic, iar lacrimile-i curgeau ca ploaia. Printre suspine, a început să grăiască într-un târziu: „Iisuse al meu! Te-am trădat. Sunt josnic, sunt un nenorocit. Priveşte-mă în ce hal m-a adus patima asta blestemată!“ Preotul s-a apropiat de el şi i-a spus: „– Hristos e milostiv si bun! Si ventru tine S-a jertfit. Roaeă-te Lui să-ti ajute să-ti duci crucea vieţii. E lucru mare dacă simţi că te-ai poticnit, ori că te-ai prăbuşit. E primul pas spre îndreptare. Roază-te Lui! Si eu mă voi rum pentru tine!“ omul a tresărit, s-a uitat cu neîncredere spre preot, apoi i-a zis: „Sunt prea păcătos , părinte! Nu mai exista pentru mine cale de întoarcere!“ „– Domnul ventru păcătoşi a venit în lume. pentru unii ca tine. ca mine. ca alţii! Toţi avem nevoie de sprijinul Lui. Roagă-te cu încredere şi nu te îndoi o clipă de bunătatea Lui!“ „– Cred, părinte, cred, roazâ-te si dumneata pentru mine la Dumnezeu, să-mi ajute să scap de patima asta. că mă bază în pământ!“ Preotul l-a luat de mână şi l-a dus la scaunul Spovedaniei. Au stat acolo de vorbă până târziu în noapte. Când a plecat, omul nostru părea altul. Parcă zbura. Lăsase la scaunul Spovedaniei povara grea ce-i gârbovise trupul şi sufletul până atunci. Peste două zile, la cumpăna nopţii băteau clopotele de înviere. Printre cei dintâi care păşeau pragul bisericii era şi omul nostru. Ceva se petrecuse în sufletul lui. Parcă o minune dumnezeiască. Parcă se născuse a doua oară. Se simţea altul şi vrea să-I arate lui Dumnezeu şi tuturor oamenilor minunea ce i-o făcuse lui Hristos la Domnul Gheorghe Belega, consilier la primăria Malovăţ, a fost cel dintâi care ne-a anunţat fericita veste că în recenta şedinţă a Consiliului Comunal, a fost votată cu o majoritate copleşitoare hotărârea de a se construi dispensar în comuna Malovăţ. Fiindcă în aceeaşi şedinţă s-a votat şi bugetul pe 2007, primarul şi consilierii au a hotărât să aloce pentru acest proiect suma de 50.000 lei, ceea ce, în bani vechi ar însemna 500.000.000 lei. Pentru omul de rând este o sumă astronomică, dar pentru o construcţie de amploare nu este decât o tranşă. Important este că va demara lucrarea. Este un merit extraordinar al actualei conduceri a primăriei Malovăţ (primar şi consilieri), de a ajunge la o înţelegere când este vorba de un lucru serios şi necesar comunei, înseamnă că alegătorii nu s-au înşelat când le-au dat votul la alegeri. Chiar şi cei doi consilieri care au votat împotrivă suntem convinşi că nu au fost împotriva proiectului propriu-zis, dar, prin atitudinea lor, au determinat pe cei ce au votat pentru să-şi fundamenteze bine poziţia, să nu se spună apoi că au luat o hotărâre pripită şi sub impulsul momentului. Acum totul depinde numai de rapiditatea cu care se va întocmi documentaţia necesară, pentru a se trece la lucrările propriu-zise de construcţie. Amplasamentul este pe acelaşi teren unde există dispensarul cel vechi. Le mulţumim cordial primarului şi consilierilor pentru maturitatea cu care au receptat problema şi pentru opciativitatea cu cmc au soluţionat-o. Multe comune ar dori să aibă o asemenea conducere!

*

Domnul consilier Gheorghe Belega ne-a comunicat că în recenta şedinţă a Consiliului Comunal Malovăţ a mai fost luată o hotărâre fără precedent în istoria comunei noastre. S-a hotărât să se aloce din bugetul de anul acesta 25.000 lei, adică 250.000.000 lei vechi pentru bisericile de pe raza comunei. Fără îndoială că primarul şi consilierii au avut în vedere bisericile din Negreşti şi Valea Boierească aflate în construcţie, dar faptul în sine este extraordinar. Totuşi, ar mai fi un bob zăbavă! Malovicenii nu sunt oamenii care să se lase mai prejos decât mulţi alţii. Dacă avem în vedere cele ce relatam în una din „scrisorile“ trecute cu privire la donaţiile făcute de către Primăria din Izvorul Barzii bisericilor de pe raza acelei comune, credem că malovicenii se vor simţi jenaţi să stea alături de izvorăni! Conducerea primăriei noastre are însă timp până la sfârşitul anului să remedieze acest inconvenient şi să depăşească pe vecinii noştri izvorăni! Orice e posibil! Oricum, le mulţumim cordial celor ce au contribuit într-un fel sau altul şi la această hotărâre. Se vede că avem în fruntea comunei creştini adevăraţi, ci nu creştini doar cu numele. Dumnezeu să le ajute!

Scriam în „scrisoarea“ precedentă, că parohia noastră a publicat cartea Domnului Ioan Miclău din Australia, Scrieri în proză,vol.I. Din lipsă de spaţiu, n-am putut să menţionăm nimic despre această lucrare. Ar fi nedrept ca s-o lăsăm să treacă neobservată, cu atât mai mult cu cât autorul şi-a cumpărat întreg tirajul. Autorul a plecat de multe decenii de pe meleaguri bihorene şi duce cu sine dorul şi amintirile, dar şi dorinţa de mai bine pentru Ţara şi foştii săi compatrioţi. Cartea reuneşte o parte din articolele răspândite prin diferite publicaţii australiene de-a lungul vremii, dar mai ales în revista „Iosif Vulcan”, al cărei editor este. Când citeşti cărţile lui Ioan Miclău, e bine ca să cânte încet, în surdină, o Florică din Bihor, Dumitru Fărcaşu, Grigore Lese, Gheorghe Zamfir sau Măria Tănase. Numai aşa poţi să înţelegi cu adevărat sufletul scriitorului şi poetului; numai aşa poţi să-1 însoţeşti cu adevărat, ca un prieten şi ca un frate, când cutreieră metropolele lumii, meleagurile copilăriei şi tinereţii sale, când stă de vorbă cu cei de azi şi cu cei ce nu mai sunt, când tămâiază mormintele celor dragi la zi de sărbătoare, când arată celor ce-1 vizitează opincile ce l-au dus peste mări şi ţări. Numai aşa poţi să înţelegi tenacitatea şi robusteţea cu care românul transilvan se osteneşte să arate lumii valorile lui de acasă, mândra lui de a fi ceea ce este, de a fi parte dintr-un neam care a făcut istorie. Şi astfel, uşor-uşor, îţi dai seama că, de fapt, Ioan Miclău face el însuşi istorie. Şi, din fericire, o face bine!

*

În această perioadă, parohia noastră a publicat cartea preotului Dvs., Scrisoare pastorală,vol. II (286 pagini). Cartea cuprinde „scrisorile“ cu numerele 41- 80, pe care Dvs. le-aţi primit în anii trecuţi. Reunite într-o carte, ele formează un adevărat univers, o adevărată cronică(istorie) a parohiei noastre şi nu numai. Ce mare lucru ar fi dacă am găsi azi o astfel de carte scrisă în urmă cu câteva sute de ani. Poate aşa va fi aceasta, când noi vom fi doar amintiri sau poate nici atât. Prin ea vor trăi satele noastre şi Dumneavoastră cei de aici şi cei de departe, care, într-un fel sau altul, aţi avut legătură cu parohia noastră în ultimii doi ani. In ea se conturează imaginea unor creştini adevăraţi, care se străduiesc, după puterile lor, să menţină în satul lor o „casă“ a lui Dumnezeu cât mai curată şi împodobită, care se străduiesc să facă şi în sufletele lor sălaş lui Dumnezeu. Numeroase fotografii sunt incluse în carte. Ea ar trebui să fie prezentă în fiecare casă a parohiei noastre, spre a fi lăsată şi celor ce vin după noi. Poate vor găsi ceva de folos din experienţa trecerii noastre pe acest pământ. Tirajul fiind foarte mic, rog pe toţi cei ce vor s-o achiziţioneze să ne-o solicite cât mai curând, înainte de a se epuiza.

*

Am achitat la tipografie suma de 3500 lei, reprezentând costul cărţilor Scrieri în proză, vol.I, a Domnului Ioan Miclău din Australia şi Scrisoare pastorală, voi.II, a preotului Dvs. Am achitat, de asemenea, 700 lei pentru Sf. Chivot şi 336 lei pentru cele 673 pâini donate de pe luna februarie, 240 lei pentru imprimate. Am achitat 50 pentru lumină la cele două biserici.

*

Doamnele Papa Camelia şi Carmen Ilinca de la Banca Comercială din Tr. Severin au mai donat câte 50 lei parohiei noastre. Domnul Gheorghe Belega din Malovăţ a mai donat 50 lei pentru contribuţia de cult pe 2007, însumând până acum 240 lei. Doamna Pera Măria de la Banca de Dezvoltare din Tr. Severin, fiica regretatului Pera Vasile din Malovăţ, a donat 50 lei. Dumnezeu să le ajute!

*

Am cumpărat Sfântul Chivot poleit pentru biserica din Malovăţ. Am găsit la un alt magazin acelaşi obiect cu preţul de numai 700 lei. L-am cumpărat. Am încheiat şi colecta pentru el. Cei ce l-au văzut au fost încântaţi. Mulţumim tuturor celor ce-au contribuit la cumpărarea lui. Dumnezeu să le răsplătească! Am mai avea nevoie în altarul bisericii din Malovăţ de 3(trei) sfeşnice. Ar costa înjur de 800 lei. Dacă vom aduna banii pe parcurs, le vom lua.

Am comandat o cruce pentru mormântul Părintelui Dumitru Ionescu, care a trăit între anii 1848-1915 şi a păstorit în Barda în perioada 1869-1915. A fost îndemnul şi rugămintea regretatului Părinte Ioan Sfetcu, ce i-a făcut-o preotului Dvs. pe pat de moarte, ca atunci când va fi posibilitatea, să ridice bătrânului preot o cruce la căpătâi. Mereu au fost alte priorităţi, dar iată că a venit şi vremea ei. Crucea cu fotografia costă 700 lei. Va fi gata de Sfintele Paşti.

*

Ne-au cerut ajutoare deţinuţii Radu Ionel de la Penitenciarul Arad (Str. 6 Vânători nr. 104, Arad) şi Nicolae Dorel de la Penitenciarul Craiova (Str. V. Alecsandri 89, Craiova), cât şi Dl. Sidor Butucan Mircea de la Vama (str. 22 Decembrie nr. 89) jud. Suceava, handicapat. Cine vrea, poate să le trimită colete sau bani cu mandat. Parohia le trimite cărţi.

La data de 3 Martie preotul Dvs. a susţinut examen de Limba Franceză la Facultatea de Drept a Universităţii „Spiru Haret”. La 10 Martie a susţinut examen, la aceeaşi facultate, la Metodologia cercetării juridice. A obţinut nota 9 la fiecare examen.

În „scrisorile“ noastre viitoare vom începe să publicăm şi articole privitoare la istoria comunei şi satelor ei, la tradiţiile, obiceiurile şi folclorul locurilor şi oamenilor de pe aici. Orice contribuţie, intervenţie, precizare sau observaţie în acest sens este binevenită.

Suntem în miezul Postului Sfintelor Paşti şi mai sunt enoriaşi de-ai noştri, care uită acest lucru şi, sub impulsul primăverii, lasă tot felul de aparate să transmită muzică de tot felul (în nici un caz din cea religioasă!). Răsună mahalalele! Unii mai fac chiar şi petreceri cu lăutari pe la cârciumi. Desigur, că fiecare face ce vrea acasă la el. Totuşi, preotul îşi face datoria şi-i îndeamnă, mai mult, îi roagă, să nu batjocorească cele sfinte. Să nu se ia la trântă cu Dumnezeu, că s-ar putea să piardă! Mânia şi urgia Lui e aprigă şi de nenumărate ori s-a văzut atât în viaţa oamenilor, cât şi a popoarelor. Să nu fie şi în părţile noastre!

*

La 6 Martie am oficiat slujba înmormântării pentru Cotârţă Ioana (76 ani) din Malovăţ. Dumnezeu s-o ierte!

*

În cursul lunii Martie avem următorul program de slujbe: 3 Mart. (Bârda-Malovăţ,

pomeniri pentru Paresimi, sfinţirea Apei Mici şi binecuvântarea seminţelor); 4 Mart. (Barda); 10 Mart. (Barda-Malovăţ); 11 Mart. (Malovăţ); 17 Mart. (Barda-Malovăţ); 18 Mart. (Barda); 24 Mar. (Malovăţ-Barda, pomeniri dimineaţa, seara slujbă la Malovăţ); 25 Mart. (Malovăţ – slujbă, dimineaţa pomeniri la Barda); 31 Mart. (Malovăţ-Barda). În restul timpului, orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la şcoală, acasă sau la telefon 074.99.80.86.Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!

Preot ALEXANDRU STĂNCIULESCU-BÂRDA

%d blogeri au apreciat asta: