„Scrisoare pastorală“ nr. 109

Dragii mei enoriaşi!

Trei duminici la rând am făcut rugă pentru ploaie în bisericile noastre şi ploaia n-a mai venit până la închiderea acestei ediţii. Ne întrebăm dacă nu cumva Dumnezeu e prea supărat pe noi de a închis atât de bine robinetul. Şi sunt motive destule de supărare! Zilele trecute un amărât de băieţel de vreo 8-9 anişori înjura cât îl ţineau bojogii căluţul său cu toate persoanele şi lucrurile sfinte de care auzise el la ora de religie. Am fost la Constanţa şi am văzut în Bărăgan şi Dobrogea o recoltă extraordinară, de-ţi râdea sufletul. Cu siguranţă că şi lui Dumnezeu îi plăcea. De la Craiova până la Severin însă pustiul începea să prindă tot mai mult contur!

O istorioară cu tâlc ne spune că într-o parohie preotul cu enoriaşii lui au făcut rugă de ploaie atât la biserică, cât şi la câmp. S-au dus acolo cu mic, cu mare, cu căţel şi cu purcel. Uni s-au rugat, alţii au râs, alţii au spus bancuri. Ce mai! Veselie mare! N-a plouat. Seceta distrusese totul. Într-o zi, un copilaş s-a dus în mijlocul satului, s-a aşezat în răscrucea principală, a îngenuncheat şi a început să se roage. S-a adunat lumea în jurul lui şi l-a întrebat ce face, de ce se roagă. El a răspuns scurt că se roagă şi nu i-a mai băgat în seamă pe spectatori. Aceştia au început să râdă de el, să-l hulească, zicându-i că dacă ei înşişi s-au rugat şi n-a plouat, cum poate să plouă, dacă se roagă el, un ţâşti-bâşti oarecare. Tot s-a rugat copilul, tot au râs acei gură-cască adunaţi înjurai lui, până când au observat că pe cer au început să se adune nişte pămătufuri de nor, s-au tot învârtit ca un stol de păsări, s-au unit unele cu altele şi a început la un moment dat să curgă apa în ropote, parcă ai fi turnat-o cu găleata. Impresionaţi, spectatorii au vrut să-l acopere pe copil cu hainele lor, ca să nu-l plouă. Atunci au observat că avea ceva sub mână. Era umbrela. O luase de acasă, convins că Dumnezeu îi va împlini rugăciunea. Poate nu ştiuse cuvântul Mântuitorului, că „Tot ce veţi cere de la Tatăl în numele Meu vi se va da vouă“, dar el ştiuse că se roagă Tatălui Celui Atotputernic. Aşa rugăciune vrea Dumnezeu şi de la noi: făcută cu smerenie, cu credinţa fermă că El va putea să ne împlinească cererile. Chiar şi de la cei care cântă şi urlă pe la cârciume toată noaptea! In nici un caz copilul acela nu-L înjurase pe Dumnezeu. Asta doar la Barda se întâmplă! Din păcate!

*

La 17 Mai se împlinesc 7 ani de la trecerea spre cele veşnice a regretatului Mitropolit Nestor Vornicescu. Fiindcă multora dintre Dvs. vă este cunoscut atât de la vizita ce-a facut-o celor două biserici ale parohiei noastre în 1982, cât şi de la numeroasele apariţii ale sale pe posturile de televiziune, socotim că este potrivit la acest ceas comemorativ să vă readucem în prim plan câteva momente din viaţa marelui dispărut, lăsându-vă pe Dvs. să trageţi concluziile necesare. In ziua de 17 mai 2000 s-a stins din viaţă în urma unui infarct. S-a născut la 1 octombrie 1927 în satul Lozova din judeţul Lăpuşna (Basarabia), în familia răzeşilor Vasile şi Vera Vornicescu. Şcoala primară a făcut-o în satul natal, apoi a urmat seminarul monahal la Mănăstirea Neamţ (1946-1948) şi seminarul monahal superior la aceeaşi mănăstire (1948-1951). A urmat Institutul Teologic din Bucureşti (1951-1955), cursurile de doctorat în teologie la acelaşi institut (1955-1958) şi cursuri postuniversitare la Bossey şi Geneva în Elveţia (1969-1970). Doctoratul şi l-a luat la Bucureşti în 1983. Activitatea bisericească şi-a început-o ca frate la schitul Nechit, jud. Neamţ (1943-1946) şi apoi frate la Mănăstirea Neamţ (1946-1951). La 10 martie 1950 a intrat în monahism, fiind hirotonit ieromonah şi a slujit ca preot la catedrala episcopală din Iaşi (1958-1962) şi bibliotecar al mitropoliei de acolo. A fost numit stareţ al Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou“ de la Suceava (1960-1966). Mitropolitul Iustin Moisescu l-a hirotonit arhimandrit la 2 februarie 1962 şi de la 25 martie 1966 până la 15 decembrie 1970 a fost stareţ al Mănăstirii Neamţ. La 27 decembrie 1970 mitropolitul Firmilian al Olteniei l-a hirotonit episcop-vicar la Craiova. De la 23 aprilie 1978 a devenit mitropolit al Olteniei. A scris numeroase cărţi, articole şi studii pe teme patristice, istorice şi ecumenice. A publicat în ţară şi străinătate. Nici literatura nu i-a fost străină, dând la iveală volumul In afara legii. Ca ierarh oltean, s-a îngrijit de mănăstirile şi bisericile din eparhie şi multe dintre acestea îl socotesc ctitor şi binefăcător al lor. A participat la multe congrese, simpozioane şi alte întruniri internaţionale la Madrid, Helsinki, Moscova, Sofia, Ierusalim, Budapesta, Praga, Varşovia, Atena, Kiev, New York, Sydney, New Delhi, Noua Zeelandă etc. A susţinut şi desfăşurat acţiuni filantropice în cadrul eparhiei. A fost distins cu ordinul „Crucea Sfântului Mormânt“ al Patriarhiei Ierusalimului, cu ordinul „Sf. Ap. Petru şi Pavel“ al Patriarhiei Antiohiei, cu ordinul „Sf. Andrei“ al Patriarhiei Constantinopolului, cu ordinul „Sf. Sofronie Vraceanski“ al Patriarhiei Bulgare, cu ordinul „Sf. Vladimir“ al Patriarhiei Moscovei, cu ordinul „Sf. Serghie de Radonej“ al Bisericii Ortodoxe din Polonia, cu medalia „St. Marcu“ a patriarhiei Alexandriei, cu ordinul „Sf. Constantin cel Mare“ al Primăriei Romei. A fost preşedintele Comisiei sinodale pentru canonizarea sfinţilor români şi Preşedintele Comisiei Naţionale Române de Istorie Eclesiastică şi Comparată. În 1996 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Era un spirit vioi, plin de viaţă, un căutător şi scormonitor al bibliotecilor şi arhivelor. Întreţinea legături şi corespondenţă cu numeroase personalităţi ale lumii bisericeşti, culturale şi ştiinţifice din ţară şi străinătate. Cuvântul lui era scurt, cântărit, la obiect. Era generos şi darnic. Ironiza şi nu suporta prostia, infatuarea, megalomania. Îi plăcea disciplina. Craiova i-a adus şi înălţări, dar şi decepţii. Câteva cazuri de insubordonare, susţinute de o campanie de presă demnă de cauze mai nobile, l-au măcinat sufleteşte. Uneori a fost neînţeles de cei mici şi asta l-a făcut să sufere cumplit. Mai avea multe de scris şi de făcut, dar moartea n-a mai avut răbdare… Mitropolitul Nestor Vornicescu rămâne în istoria Bisericii Ortodoxe Române, a culturii româneşti, dar mai ales a Olteniei, ca o personalitate de elită, ca un om care şi-a făcut datoria cu prisosinţă faţă de ţară şi faţă de Biserica străbună.

În ultimii ani televiziunea din Craiova şi alte câteva televiziuni centrale îşi făcuseră un adevărat deliciu din batjocorirea regretatului mitropolit Nestor Vornicescu. Nu conta faptul că ierarhul era autor a numeroase cărţi şi tratate de teologie şi istorie, ba chiar de literatură, autor a sute de articole şi studii publicate în ţară şi străinătate, că era membru al Academiei Române şi personalitate de vârf a Bisericii Ortodoxe. Pentru cei de la televiziune conta faptul că mitropolitul cântase undeva, la o masă, cântecul „Mamă, mamă, dor de mamă“. De fapt, imaginile redate de televiziune îl arătau cântând doar două versuri din acel vechi cântec. Interpretările şi contextele în care erau incluse secvenţele respective dădeau un aspect complet eronat situaţiei. Dacă era prezentată mănăstirea de la Cârcea şi cazurile grave de insubordonare a călugăriţelor de acolo, erau introduse în reportaj şi imaginile mitropolitului cântând şi se spunea de către reporter că, în timp ce călugăriţele muncesc la mănăstire, în ciuda tuturor „şicanelor“ venite de la mitropolie, mitropolitul cântă prin cârciumi şi locuri de tristă reputaţie. Secvenţa aceea a fost dată de multe ori pe posturile de televiziune şi ea ar putea constitui exemplul cel mai evident de ceea ce însemnă falsificarea informaţiei prin televiziune, manipularea maselor prin mijloace mass-media vizuale, dar şi lipsa de principii morale a realizatorilor şi utilizatorilor emisiunii respective. În fapt, imaginea cu mitropolitul cântând „Mamă, mamă, dor de mamă“ era din 1994, de la Congresul Mondial al Românilor de Pretutindeni, care se ţinuse la Băile Herculane, sub patronajul unor instituţii de vârf ale ţării, precum preşedinţia, guvernul şi patriarhia. La acel congres participaseră români din toate colţurile lumii. Fusese un moment de intensă trăire spirituală, o regăsire şi o împăcare a fraţilor. Mitropolitul Nestor Vornicescu simţise mai mult decât oricare altul ce înseamnă reîntâlnirile acestea de înaltă vibraţie românească. Pentru a-l face pe confratele cititor să înţeleagă mai bine trăirile mitropolitului din acele momente, vom face o scurtă incursiune în viaţa lui, menţionând doar cele ce ţin de acest aspect. Mitropolitul Nestor Vornicescu s-a născut, aşa cum am spus mai sus, la 1 octombrie 1927, în satul Lozova din Basarabia. Înainte de război a venit la Mănăstirea Neamţ, unde a urmat apoi seminarul monahal de acolo. Războiul şi evenimentele de după el au închis legăturile mitropolitului cu familia sa, mai precis cu părinţii şi cu cei cinci fraţi ai săi. Nici măcar scrisori nu a mai putut să trimită dincolo de Prut. Abia în 1964, mitropolitul a trimis prima scrisoare la Lozova. Pe ea a scris, la „destinatar“, numele părinţilor (Vasile şi Vera Vornicescu), iar în paranteză, dedesubt, „sau rude de-ale lor, dacă mai există“. Nu mai ştia nimic de familie şi de sat de mai bine de 20 de ani. Auzise doar câte ceva despre patimile populaţiei româneşti de peste Prut, dar nu avea de unde să ştie dacă mai este în viaţă şi vreunul dintr-ai lui. Dezgheţul din 1964 îi dăduse prilejul să încerce reluarea legăturilor cu familia. A primit atunci răspuns. Pieriseră o parte din cei scumpi sufletului său, iar pe cei rămaşi în viaţă încă nu putea să-i vadă. A trebuit să vină anul 1990 pentru ca mitropolitul Nestor Vornicescu să ajungă în satul natal, după aproape o jumătate de veac. Părinţii îi muriseră, asemenea şi trei din cei cinci fraţi ai săi, multe rude din cele lăsate acolo în anii 1940 fuseseră înghiţite de morminte. Alte generaţii tinere se ridicaseră, despre care ierarhul afla că sunt copii, nepoţi ori strănepoţi de la cei pe care-i lăsase acolo. Numai cine a avut asemenea momente în viaţă poate înţelege trăirile de atunci ale mitropolitului Nestor Vornicescu. Peste puţin timp a avut loc congresul de la Herculane. Acolo au venit şi mulţi basarabeni. Poate chiar din satul natal al mitropolitului! S-au ţinut discursuri, s-au făcut destăinuiri, s-au îmbrăţişat fraţii întru limbă şi simţire românească, a avut loc masa bucuriei regăsirii şi atunci mitropolitul a cântat „Mamă, mamă, dor de mamă“! Ce cântec putea să fie mai potrivit atât cu împrejurarea în care se afla, cât şi cu starea lui sufletească?! Iată că acea secvenţă a fost decupată de oameni de rea credinţă şi folosită apoi pentru compromiterea ierarhului şi batjocorirea lui. Iar oamenii aceia erau dintre craioveni, adică dintre fii duhovniceşti ai mitropolitului! Trist, dureros de trist titlu de glorie şi de amuzament din batjocorirea criminală a unui om nevinovat! Azi mitropolitul Nestor este sub glie! Poate că boala de care suferea i-a fost accelerată şi de acele atacuri infame din presă şi de la televiziune pornite împotriva sa. Nu ştiu ce simt azi cei care s-au ocupat de falsificarea în sens denigrator a acelei imagini, dar, dacă ar avea o fărâmă de conştiinţă, ar trebui să le fie cel puţin ruşine. Ce oameni, dom’le, ce oameni! Şi ce vremuri! Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească pe vrednicul de pomenire, vlădica Nestor!

*

Mitropolia Olteniei a publicat un volum omagial dedicat regretatului Mitropolit Nestor Vornicescu, la împlinirea a şapte ani de la trecerea sa la cele veşnice. Volumul se intitulează Vlădica Nestor, păstorul oltenilor (Craiova, Editura Mitropoliei Olteniei,2007). În volum sunt publicate studii privind personalitatea, concepţia şi operele ierarhului comemorat, cât şi multe articole cuprinzând amintiri, semnate de cei ce l-au cunoscut şi i-au fost apropiaţi sufleteşte. Dintre cei ce semnează materialele publicate în acest volum cităm pe Prea fericitul părinte patriarh Teoctist, înalt Prea Sfinţitul Teofan, Mitropolitul Olteniei, înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Daniel al Moldovei şi Bucovinei, înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop Teodosie al Tomisului, Prea Sfinţitul Episcop Nicodim al Severinului, alţi opt episcopi, profesori de la diferite facultăţi, academicienii Mihai Drăgănescu, Ştefan Ştefăneseu, Dan Berindei, Gabriel Ştrempel, Radu P. Voinea şi alţii. Publică aici unii prieteni ai parohiei noastre, despre care am mai făcut vorbire în scrisorile precedente, precum Pr. Dumitru Bălaşa, Dr. Artur Silvestri, Prot. Dr. Petru Buburuz de la Chişinău şi alţii. Printre aceştia se numără şi preotul Dvs., care-şi deapănă câteva astfel de amintiri sub titlul Dispreţuirea Mitropolitului (pag. 256-257), pe care le redăm mai sus în prezenta „scrisoare“, pentru că socotim că v-ar interesa şi pe Dvs., fiindcă este vorba de fostul nostru mitropolit.

*

Parohia noastră a publicat cartea regretatului părinte Dumitru Bălaşa, Marele atentat al Apusului papal împotriva poporului român. Ea reprezintă o noutate în domeniu, în sensul că urmăreşte contactele pe care le-a avut poporul român pe o perioadă de cea. două milenii cu Occidentul, cât şi implicaţiile pe care le-a avut scaunul papal, mai precis papa, cu aceste contacte româno-occidentale. În spatele unor evenimente cruciale din istoria românească s-au vehiculat interese ale papalităţii de expansiune şi prozelitism în spaţiul românesc. Părintele Dumitru Bălaşa apelează pentru justificarea susţinerilor sale la o bibliografie impresionantă şi la reinterpretarea unor documente şi cronici de epocă mai mult sau mai puţin cunoscute în lumea ştiinţifică românească. Autorul este conştient de importanţa filonului dacic în spiritualitatea românească şi tocmai de aceea tratează poporul român drept popor „daco-român“. Conştiinţa descendenţei româneşti din trunchiul traco-dacic îl aveau şi popoarele occidentale cu care românii au intrat în contact de-a lungul vremii şi acest lucru le-a făcut să aibă o politică în mare parte ostilă, menită să împiedice realizarea idealului românesc de „Dacia Mare“. Părintele Dumitru Bălaşa socoteşte că realizarea acestui ideal a constituit un adevărat fir roşu al întregii istorii româneşti bimilenare şi în sprijinul acestei teze aduce argumente documentare mai mult decât convingătoare. Părintele Dumitru Bălaşa se dovedeşte a fi, – şi în cazul de faţă –, ca preot şi istoric, un adevărat bătrân al naţiei sale. Repune în discuţie fapte şi evenimente istorice, documentează fiecare afirmaţie, ne prezintă lucruri, pe care le credeam arhicunoscute, ori altele mai puţin cunoscute şi ne face să cădem pe gânduri. Ne dă sfaturi cu discreţie, dar mai degrabă ne ajută să ajungem la concluzii. Nu îndeamnă la ură, la şovinism, ci doar la cumpătare, prudenţă şi obiectivitate. Papalitatea pentru el este elementul cheie, care a condus din umbră multe dintre evenimentele ce au adus atâta suferinţă strămoşilor şi moşilor noştri, care au provocat ură şi războaie între popoare. Neamurile au fost adevăraţi pioni de şah, pe care papa i-a folosit ca să-şi atingă scopurile, să-şi întindă stăpânirea. Dacă astăzi atâţia consideră legăturile ce se ţes vizibil între lumea ortodoxă şi cea catolică drept o binecuvântare, un dar al papalităţii, părintele Bălaşa ne îndeamnă la prudenţă şi la multă, multă atenţie. Calul troian prezintă multe surprize şi de aceea e bine să fim suficient de maturi în abordarea evenimentelor. Istoria stă mărturie în acest sens. Cine are urechi de auzit să audă! Aceştia ar trebui să fie cititorii de toate categoriile, diplomaţii, dar mai ales cei ce-şi iubesc cu adevărat ţara. Cartea părintelui Bălaşa este un act de autentic patriotism într-o vreme în care globalizarea şi înstrăinarea devine crezul unor întregi generaţii. După ce o citeşti, nu poţi decât să exclami: „într-adevăr, cine n-are bătrâni să-şi cumpere!“

*

Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Teofan al Olteniei a propus preotului Dvs. să colaboreze cu postul de Radio „Lumina“ al Mitropoliei Olteniei. I s-au propus două emisiuni. Cea dintâi, zilnică, sub genericul Cuvinte din bătrâni, care va cuprinde comentarii la proverbe româneşti cu conţinut religios; cea de a doua, săptămânală, care poate să se întindă până la o jumătate de oră, sub genericul Meditaţiile unui preot de ţară, va fi lăsată la dispoziţia preotului Dvs., el având libertatea să-şi aleagă subiectele pe care va vrea să le prezinte. O asemenea ofertă nu putea fi refuzată. Ea nu este altceva decât o prelungire a activităţii sale pastorale. E adevărat că postul respectiv nu emite numai în Oltenia, ci şi, pe internet, în lumea întreagă şi pretenţiile privind calitatea emisiunilor trebuie să fie foarte mari. Încercăm să credem însă că şi aceia care s-au obişnuit să bea numai sucuri şi tot felul de băuturi industriale, din când în când tot mai greşesc de gustă şi apă rece de izvor sau câte o gură de vin sau de ţuică de la ţară. Aşa vor fi şi ascultătorii noştri, care vor sacrifica din timpul lor să asculte ceea ce le spune popa de la Barda. Rămâne de văzut, dacă vor regreta sau nu. Oricum, preotul aştepta demult un asemenea prilej! Că el a venit de departe, este altceva!

*

La 9 Mai, preotul Dvs. a avut examen final cu cei aproape 70 studenţi din anul IV ai Facultăţii de Teologie a Universităţii „Al.I.Cuza“ din Craiova la disciplina Drept Canonic, pe care le-a predat-o în acest an. Studenţii s-au prezentat excelent, fiind notaţi cu note de 8, 9 şi de 10 (majoritatea). Unii dintre ei erau la a doua facultate. Au fost printre ei mulţi profesori, preoţi, avocaţi, ingineri, ceea ce este un semn bun, în sensul că Teologia este apreciată şi căutată de intelectualii din timpul nostru.

*

La 15 Mai, preotul Dvs. a participat la cursurile intensive organizate de către Facultatea de Drept a Universităţii „Ovidius“ din Constanţa pentru masteranzii de la secţia de Drept canonic înainte de apropiatele examene finale din luna iunie.

*

Atenţie, copii! în ziua de duminică, 1 Iulie, după Sfânta Liturghie, în biserica de la Malovăţ, va avea loc concursul de religie cu toţi voinicii preşcolari, adică cei ce au venerabila vârsta cuprinsă între 1 şi 7 ani. Concursul va consta din recitarea de rugăciuni. Care vor şti cele mai multe, vor lua premii în bani, astfel: Premiul I-100 lei; Premiul II-50 lei; Premiul IIl-20 lei şi 3 Menţiuni – câte 10 lei. În cazul în care doi sau mai mulţi voinici vor şti bine acelaşi număr de rugăciuni, departajarea se va face prin întrebări pe teme religioase simple, la nivelul lor. Pot participa şi copii din Barda sau din alte localităţi. Atunci o să-i vedem cât de vârtoşi o să fie!

*

În această perioadă am plătit 250 lei pentru pâinea donată în aprilie.

*

La 5 Mai am oficiat botezul lui Bobăiceanu Crbtian-Ştefan, fiul domnului Bobăiceanu Dumitru şi al Doamnei Bobăiceanu Ştefania din Malovăţ. Să trăiască şi Dumnezeu să-l ocrotească!

În cursul lunii Mai avem următorul program de slujbe: 5 Mai (Malovăţ-Bârda); 6 Mai (Malovăţ); 12 Mai (Malovăţ-Bârda); 13 Mai (Bârda); 17 Mai (Slujbă la Barda, pomeniri la Malovăţ de la ora 12); 19 Mai (Malovăţ-Bârda); 20 Mai (Malovăţ); 21 Mai (Pomeniri la Barda, la ora 7,30; Slujbă la Malovăţ); 26 Mai (Malovăţ-Bârda); 27 Mai (Bârda); 28 Mai (Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la şcoală, acasă sau la telefon : 0724. 99. 80. 86 sau 0788.06.23.67. Mai poate fi contactat pe adrese de e-mail, precum: stanciulescubarda@yahoo.com şi stanciulescubarda@gmail.com

*

Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu! Hristos S-a înălţat!

Pr. Al.Stănciulescu-Bârda

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: