„Scrisoare Pastorală“ nr. 124

Dragii mei enoriaşi!
Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului să vă găsească sănătoşi, voioşi, plini de speranţe de mai bine şi în mijlocul tuturor celor dragi ai Dumneavoastră! Să se resimtă în casele Dumneavoastră duhul păcii, liniştii, bucuriei, dragostei şi al comuniunii! Dacă mai există pe undeva duh de vrajbă, de ură, de răutate, ducă-se pe pustii, unde picior de om n-a umblat, numai dracul ţâncii şi-a-nţărcat! Să dea Dumnezeu, ca măcar în vremea Sfintelor Sărbători durerile sufleteşti şi trupeşti să vă fie mai puţine şi mai blânde şi-n locul lor speranţa să-şi facă sălaş! Cei plecaţi departe, în patru zări ale lumii, să-şi caute norocul şi câştigul, să se întoarcă sănătoşi, ca să mai simtă încă o dată căldura căminului părăsit, să adulmece mirosul aerului de acasă, să mai guste iarăşi vinul de pe masă!
Am vizitat casă de casă cu prilejul colindului cu Crăciunul. Am făcut un program destul de lejer în această privinţă, ca să fie câte o picătură de timp pentru fiecare familie, ca să schimbăm o vorbă. Destulă grabă în timpul anului, căci nu le mai ajungem, măcar la Sfintele Sărbători să avem un răgaz să mai schimbăm o vorbă. Nu mai erau toţi cei din anii trecuţi! Unii plecaseră între timp pe drumul cel fără de întoarcere, alţii erau duşi cu treburi care-ncotro. Unii mai crescuseră, alţii mai albiseră, dar peste tot am fost primiţi cu căldură, dragoste şi respect, care ne-a impresionat profund. Ca preot, m-am simţit încă o dată în mijlocul Dumneavoastră ca-ntr-o adevărată familie unită. Fiecare mi-aţi arătat ce-aţi construit, cu ce v-aţi mai înfrumuseţat casa şi viaţa între timp. Mi-aţi povestit din bucuriile şi necazurile Dumneavoastră. Simţeaţi nevoia să vă descărcaţi sufletul, ca unuia dintre ai lor. În peste 95 % din familii am simţit că acolo este armonie, înţelegere, dragoste, aşa cum îi stă bine unei adevărate familii de creştini. Am găsit porţi în cadrul gardurilor, care în anii trecuţi despărţeau curţile copiilor de părinţi, ori ale fraţilor de fraţi şi mi-a crescut sufletul de bucurie, fiindcă poarta dintre ei era semn de pace şi de bună înţelegere. Dumnezeu să binecuvânteze asemenea familii şi ele ar trebui să fie modele pentru familiile tinere! Am întâlnit, din păcate, şi aspecte dureroase. Am găsit mame bătute de copiii lor, părăsite şi fără foc de mai bine de o săptămână, trăind din mila vecinilor. Copilaşii le luaseră pensia şi porcul şi le lăsaseră să-şi aştepte sfârşitul. Am luat legătura cu Domnul Primar George Bazavan, pentru a face demersurile necesare şi a duce astfel de persoane la azilul de bătrâni. Am găsit soţi învrăjbiţi, fraţi în procese, veri la cuţite, vecini certaţi. Am găsit în sufletul multora teama de ziua de mâine! Am găsit la alţii durerea că membrii ai familiilor lor sunt prin puşcării, în ţară sau în străinătate! Dumnezeu să aducă pacea, liniştea şi speranţa de care avem nevoie toţi!
Eu însumi, ca preot al Dumneavoastră, în urma acestui colind, acestei întâlniri cu Dumneavoastră, am ieşit mai întărit sufleteşte. Parcă toate nedreptăţile, micimile şi răutăţile lumii, care mă loviseră fără cruţare până atunci, despre care v-am relatat în bună parte în ,,scrisorile” de până acum, le-am uitat. În mijlocul Dumneavoastră m-am simţit acasă, m-am simţit suficient de puternic, ca să nu mai mă las copleşit de scârbă şi lehamite. Dumneavoastră mi-aţi întărit convingerea mai veche că, dacă aş mai fi tânăr şi aş mai lua-o de la început, tot preot m-aş face, tot în satul meu m-aş întoarce şi tot parohia noastră aş sluji-o! Nu minţeau cei ce spuneau cândva, că în bordeie găseşti mai mult aur decât în palate. Se refereau, bineînţeles, la aurul sufletelor. Vă mulţumesc cordial pentru tot şi pentru toate!
*
E vremea Sărbătorilor Crăciunului şi la astfel de momente e bine să ne mai amintim şi de situaţii hazlii şi să mai şi râdem! Destul trăim încrâncenaţi atâta vreme! Vă dau şi eu un prilej!
Cu oarecare timp în urmă, Părintele Stelică Zoican de la Balta, un inegalabil povestitor, mi-a relatat, printre multe altele, o situaţie comică, petrecută în părţile lui cu mulţi ani în urmă, pe care nu mă pot abţine să nu v-o povestesc şi Dumneavoastră, fiindcă şi râsul sănătos e un adevărat medicament. Iat-o!
Doctorul Laurian Vucea din Balta îşi făcea cu greu serviciul, mai ales în vreme de iarnă. Circumscripţia era mare, drumurile se închideau de zăpadă, viscolul şi gerul îşi făceau simţită
prezenţa, mai apăreau şi lupii ori alte dihănii, ca la vreme de iarnă, iar el trebuia să meargă dintr-un sat într-altul, după cum era cazul. Făcea de serviciu la spitalul din Balta, dar erau cazuri, când bolnavii nu puteau fi deplasaţi şi doctorul era nevoit să meargă la ei, acolo unde se aflau. Cu toate acestea, şefii nu-i recunoşteau niciodată greutăţile şi meritele, ba dimpotrivă. Avea la Baia de Aramă, la spitalul de acolo, un şef tare al naibii, care-i făcea multe zile negre. La fiecare şedinţă îl critica, de fiecare dată când avea prilejul îi punea beţe-n roate. Nu mai ştia bietul Vucea încotro s-o apuce. Era şi el tânăr, începător şi mereu era umilit de şef, ceea ce-i făcea multă mâhnire în suflet. Dacă a văzut că n-o scoate la capăt cu şeful de la Baia de Aramă nici cu bine, nici cu ceartă, doctorul Vucea s-a hotărât să se răzbune. Zis şi făcut! Planul nu a fost greu de întocmit. A vorbit cu un vânător din sat să-i împuşte o vulpe. I-a împuşcat acela un vulpoi de toată frumuseţea, mare şi gras. Doctorul i-a cerut să-1 jupoaie şi să-şi ia pielea, iar lui să-i dea numai trupul vulpoiului. A vorbit cu o femeie mai în vârstă să-i facă un cârnat din carnea vulpoiului, dar n-a uitat să-i precizeze să-i pună mult ardei şi multă sare în cârnat. Femeia a înţeles şi i-a făcut un cârnat de vreun metru şi jumătate lungime, de toată frumuseţea. Doctorul 1-a dus la maică-sa, Anica şi-a rugat-o frumos să-1 pună la afumat, unde-o crede ea că-i fumul mai tare. I-a spus despre ce este vorba şi ce vrea să facă cu cârnatul. Femeia 1-a pus la coş. Era înainte de Crăciun. La jumătatea lui ianuarie, aveau şedinţă la Baia şi atunci vrea doctorul să se răzbune pe şeful lui. Au trecut sărbătorile Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei cu tot alaiul lor. A doua zi de Sfântul Ion, tatăl doctorului Vucea, fost şi el asistent medical la vremea lui, 1-a chemat pe unul din sat, care avea car cu boi, să aducă împreună un car cu lemne, că tocmai se mai muiase puţin vremea şi puteau să intre cu carul în pădure. S-au dus la pădure, au tăiat, au încărcat şi au venit acasă. Soţia lui Ion Vucea nu era acasă, fiindcă nu se aştepta ca ei să vină aşa curând de la pădure. Se dusese pe la copii, la capătul celălalt al satului. Au descărcat oamenii carul, apoi ce-a zis Vucea, bătrânul:„- Măi, Nicolae, treabă făcurăm, acum hai să luăm şi ceva în gură, c-o fi timpul şi de masă. Văd că Anica mea nu-i acasă, dar lasă c-om găsi noi ce mânca în casa noastră. Luăm nişte trandafiri afumaţi şi fierbem nişte ţuică. Ia vino-ncoa, să vedem pe care îl alegem!” A intrat Nicolae, a privit dorânga cu trandafiri aşezaţi la fum şi a ales unul dintre ei, dar la urmă i-a zis lui Vucea: „-Nea Ioane, ia un pic şi din ăsta, că prea-i frumos şi mi se lasă la el!” Era tocmai cârnatul de vulpe al doctorului. A luat omul o bucată de o palmă şi mai bine din trandafir. Se uscase bine şi se făcuse bun de mâncat crud, doar afumat. Au mâncat trandafiri şi au băut ţuică, a plătit omului şi acesta şi-a luat carul şi-a plecat. Când a venit Anica de la copii, Ion Vucea i-a zis: „- N-auzi tu, Anico, da’ cum de-ai greşit tu trandafirul acela, de ai pus atâta ardei şi sare în el?” „- Doamne, Ioane, a zis Anica surprinsă, că doar n-oi fi luat din cârnatul copilului?” „-Cum din cârnatul copilului?” a întrebat Ion nedumerit. „-Păi, cu sărbătorile, am uitat să-ţi spun. Laurian vrea să i-o facă şefului de la Baia şi pentru asta a pregătit un cârnat de vulpoi, ca să i-1 ducă acum, când are şedinţă. Ia hai să vedem, că n-oi fi luat din ăla!” S-au dus, dar au văzut repede, care era adevărul. Bietul Ion a vomitat şi maţele din el şi tot nu s-a liniştit. Când a venit doctorul Vucea, a aflat întâmplarea şi s-a supărat, că i-au început cârnatul. „- Ia-ţi-1 şi du-te dracului cu el!” i-a zis maică-sa. Ne-ai spurcat casa! Dacă nu-l iei, îl dau la câini!” Ştiind-o hotărâtă, doctorul şi-a luat cârnatul şi-a plecat. Unde era să-1 ţină? Până la şedinţa de la Baia mai era o săptămână. L-a dus la spital şi 1-a băgat într-un sertar din biroul lui, acolo unde sprijinea de obicei darurile ce i le aduceau pacienţii.
Când doctorul Vucea era la vizită în spital, au venit unii din Sfodea şi 1-au chemat la un bolnav. S-a dus. Singurul om, care avea cheie la biroul doctorului Vucea era Iţic, secretarul de
partid pe comună. Tocmai era perioada colectivizărilor şi Iţic avea de lucru. Nu mai prididea cu chefurile, când la unul, când la altul. În ziua aceea era de dimineaţă, încă nu-şi făcuse suma.
A trecut pe la spital să-1 vadă, chipurile, pe doctor şi apoi să se ducă-n treaba lui. S-a bucurat când a auzit că nu-i doctorul acolo. Gore, omul de serviciu al spitalului, i-a spus că-i la Sfodea. „- Ia vino-ncoa, mă Gore, i-a zis Iţic, să vedem noi, n-a lăsat ceva dom’ doctor pe la sertar?” Au descuiat cabinetul şi au desfăcut sertarul. Cârnatul de vulpe era acolo, învelit într-un ziar. După dulap era un litru de ţuică de prună. Apoi chef, neică, nu glumă! S-a pus Gore cu Iţic şi-au mâncat şi cârnatul şi-au băut şi ţuica, până au simţit că se învârteşte pământul cu ei.
Când a venit doctorul, Gore era criţă după un şifonier, iar Iţic mergea pe trei cărări. „-Dom’ doctor, cine ţi-o fi adus, dom’le, cârnatul ăla? Ce-a pus, dom’le, atâta ardei în el, că simt că-mi arde maţele!” „ – Că n-oi fi mâncat dumneata cârnatul de vulpe! Î1 pregătisem şi eu pentru un şef şi dumneata mi-ai făcut-o!”, i-a zis doctorul cu ciudă. Când a aflat adevărul, dom’ Iţic a vomitat şi mâncarea ce-o mâncase în urmă cu două zile. Până seara a zăcut în curtea spitalului, tăvălindu-se şi văitându-se, când de burtă, când de cap. Şi, uite aşa s-a adeverit vorba veche românească: „Nu-i pentru cin’ se pregăteşte, e pentru cin’ se nimereşte!”
Când a venit vremea de şedinţă, a luat doctorul Vucea cârnaţi buni şi ţuică şi alte bunătăţi de la Balta şi i-a adus şefului la Baia de 1-a potolit, dar întâmplarea cu cârnatul de vulpoi o spunea de câte ori era bine dispus şi-şi aducea aminte.
*
La 27 Decembrie a avut loc în comuna noastră un eveniment memorabil, care va rămâne, cu siguranţă în istoria comunei: inaugurarea căminului cultural. Toată vara a lucrat o echipă de zidari la acest obiectiv, dar credeam că finisarea lui este undeva, în viitorul îndepărtat. Dintr-odată, iată că minunea s-a produs: căminul a fost terminat. Domnul primar George Bazavan a fost sufletul acestui aşezământ de cultură. Din spusele dumnealui reiese că primăria, respectiv majoritatea consilierilor, nu au fost de acord cu acest obiectiv. Ba că nu trebuia, că nu este o prioritate pentru comună, ba că ar trebui plasat într-o altă locaţie, ba că nu sunt bani. Primarul a luat totul asupra lui şi a trecut la treabă. A găsit oameni cu înţelegere şi cu suflet, care l-au sprijinit: fie că l-au păsuit cu plăţile pentru materialele cumpărate, fie că au făcut lucrări pe datorie. Dumnezeu ştie câte greutăţi au fost. Când căminul a fost gata, primarul şi-a luat bocceaua la spinare şi a pornit-o spre capitală, convins fiind că trebuie să găsească undeva oameni cu respect pentru cultură, care să-l sprijine. Şi a găsit astfel de oameni la Ministerul Culturii şi Cultelor. ,,-Daţi-mi bani să plătesc materialele şi muncitorii, că-mi dau foc la casă!” le-a spus dânsul. A avut norocul, că a găsit acolo oameni cu respect faţă de cultura şi neamul românesc şi au făcut ce le-a stat în putinţă şi i-au dat primarului nostru banii de care avea nevoie. Dumnezeu să le răsplătească! A răsărit ca din pământ un aşezământ cultural ca o adevărată bijuterie. Mulţi maloviceni nici nu credeau că poate exista aşa ceva în comuna lor. Nu ştiu dacă mai există în comunele judeţului un alt cămin cultural, care să-l întreacă pe al nostru. Când vrea omul, se poate! Inaugurarea a fost un moment de înaltă ţinută culturală. A participat Prea Sfinţitul Episcop Nicodim Nicolaescu, înalte organe politice şi administrative ale judeţului şi un număr imens de cetăţeni din toate satele comunei. Prea Sfinţitul a venit însoţit de corul episcopiei, ,,Kinonia”. S-a oficiat slujba de sfinţire, iar Prea Sfinţitul episcop a ţinut o frumoasă cuvântare, sfârşind prin a felicita pe primar şi pe locuitorii comunei pentru aşa înfăptuire. Preotul Dumneavoastră a vorbit apoi despre rolul creştinismului în istoria poporului român, despre contribuţia sa la formarea, cristalizarea şi unitatea limbii române, despre tipăriturile religioase, despre aşezămintele sociale din mânăstiri, precum orfelinate, azile şi spitale, despre rolul Bisericii ca şcoală a neamului românesc. A subliniat faptul că realizarea Domnului Primar George Bazavan se înscrie pe linia promovată cândva de Spiru Haret de a da atenţia cuvenită culturii de la nivelul localităţilor rurale şi a nu o lăsa pe post de cenuşăreasă a societăţii româneşti. Prezenţa Prea Sfinţitului Episcop Nicodim la o asemenea manifestare subliniază legătura dintotdeauna dintre Biserică şi cultură. Preotul şi-a exprimat speranţa că sub acoperişul noului aşezământ se vor desfăşura serbări, vor conferenţia invitaţi de elită ai culturii româneşti, vor cânta coruri, formaţii şi interpreţi de valoare, se va promova folclorul adevărat, muzica populară, portul popular autentic din zonă. Căminul cultural, alături de Şcoală şi Biserică, va contribui la cizelarea sufletului oamenilor comunei noastre, la păstrarea identităţii noastre româneşti în concertul popoarelor lumii. Corul episcopiei a oferit auditoriului două ceasuri de înălţare spirituală, prezentând, într-o interpretare artistică de înaltă ţinută colinde vechi din judeţul Mehedinţi şi din celelalte zone ale ţării. La mulţi ani noului aşezământ cultural şi tuturor celor ce s-au străduit să-l ofere malovicenilor ca cel mai frumos dar de Crăciun, pe care l-au primit vreodată!
*
La 28 Decembrie, preotul Dvs. a oficiat sfinţirea postului de poliţie din Malovăţ. Şeful de post, Domnul comisar Fântână, s-a străduit să facă renovări de fond la clădirea respectivă şi a simţit nevoia de o slujbă de sfinţire. La slujba respectivă au participat ofiţeri de la Ministerul de Interne şi de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi numeroşi cetăţeni din Malovăţ. La sfârşitul slujbei, preotul a ţinut o cuvântare, în care a prezentat asemănările şi deosebirile dintre Biserică şi poliţie în lucrarea de combatere a răului din lume. De asemenea, preotul şi-a amintit cum, prin anii 1981-1982, şeful de post de atunci, Domnul plutonier major Popescu Constantin, l-a poftit să sfinţească apartamentul din spatele postului de miliţie, în care locuia el cu familia. Preotul a venit noaptea, la ora 24 cu maşina, a lăsat-o în afara Malovăţului, deasupra de Coasta Glavanilor şi a venit pe jos la postul de miliţie. Dl. Popescu îl aştepta la poartă. Au intrat înăuntru şi preotul a oficiat slujba cuvenită, ferestrele fiind bine camuflate, ca să nu se observe nimic de afară. Şeful de post era om al legii, dar nu uitase că este şi creştin. Nu era un unicat în acest sens, fiindcă, în 1978, când preotul Dvs. era preot la Gruia, şeful postului de miliţie de acolo, Dl. plutonier major Lepădat, l-a rugat să vină cu colindul la Crăciun şi la Bobotează tot noaptea şi la dânsul. Locuia cu familia în spatele postului de miliţie. Slujba de sfinţire de la Malovăţ a fost filmată de către un ofiţer.
*
În această perioadă, câţiva fii ai parohiei de departe au făcut donaţii parohiei noastre: D-na Fleck Maria din Köln(Germania), fiica regretatului Rolea Petre din Bârda şi Căprioru Marius(Italia): câte 350 lei; Dl. Motreanu Petre(şantier Franţa, Anglia şi Belgia): 232 lei; Dl. Virgil Sfetcu din Bucureşti, Dl. Ile Teodor din Sânicolaul Mic(AR), nepotul regretatului Rolea Petre din Bârda, Dl. Lupşa Claudiu(Italia), Dl. Şuican Lulu( şantier Transilvania), Dl. Coman I. Dumitru(Italia), Domnul Căprioru Viorel(Italia): câte 100 lei; D-na Burtea Elena din Tr. Severin, fiica regretatului Duţoniu Sever din Bârda, Domnişoara Rolea Ileana, fiica D-nei Rolea Marina din Bârda, Dl. Băluţă Nicuşor din Bucureşti, fiul D-nei Gârbovan Niculina din Bârda, Bobiţ Marian(Italia), fiul Domnului Bobiţ Mihai din Malovăţ: câte 50 lei. Dumnezeu să le răsplătească jertfa!
*
Troiţa de la Crovul lui Omir se aplecase. A fost ridicată cu aproape douăzeci de ani în urmă de către familiile Hurduc Anton şi Glavan Marian din Malovăţ. A fost destul ca să-i semnalez cazul Domnului Munteanu Iorgu, pe al cărui teren este situată, că dânsul s-a şi dus cu Doamna Minodora Munteanu şi cu alţi câţiva vecini ai săi, cu ciment, nisip şi apă. Au îndreptat crucea, au betonat în jurul ei şi troiţa este iar în poziţie de drepţi, veghind drumul Malovăţ-Balta-Baia. Dumnezeu să ajute celor ce au construit-o şi o îngrijesc!
*
În această perioadă, preotul Dvs. a publicat câteva articole, astfel: Troiţe pentru eroi, în ,,Datina”, Tr. Severin, 2007, 19 dec., p. 11; Părintele Petru Buburuz, în ,,Datina”, Tr. Severin, 2007, 21 dec., p. 10; Alimentarea cu apă, în ,,Datina”, 2007, 27-28 dec., p. 4; Omagiu Preotului Profesor Univ. Dr. Nicolae V. Dură la 60 de ani, în ,,Biserica Ortodoxă Română”, Bucureşti, an. CXXIV(2006), nr. 4-6( apr.- iun.), pp.474 – 477.
*
La 18 Dec. am spovedit şi împărtăşit în Malovăţ 47 enoriaşi, iar la 19 Dec. 44 în Bârda.
*
În cursul lunii decembrie am donat pâine credincioşilor veniţi la biserică şi unor bolnavi din sat astfel: 2 dec.( Malovăţ): 175 pâini( aduse de la Gura Văii); 9 dec.(Bârda): 50 pâini; 16 dec. -(Malovăţ): 105 pâini; 23 dec. (Bârda): 80 pâini; 30 dec.(Malovăţ): 120 pâini. În total, s-au donat în luna decembrie – 530 pâini. Prin repunerea în funcţiune a brutăriei din Malovăţ, sperăm că şi lucrurile vor intra în normalitate, în ceea ce priveşte alimentarea cu pâine a bisericilor.
*
Am reuşit să trimitem câteva ajutoare băneşti de Crăciun unor familii şi persoane cu o situaţie dificilă, astfel: Tudor Gheorghe(pentru soţie), Ploştinaru Dumitru(pentru soţie), Oproiu Dumitru(pentru fiică), Cojocaru Maria, Ştefu Constantin(pentru copil); Pană Ica, Căprioru Aneta(pentru copil) din Malovăţ; Stănciulescu Ion(pentru copil) şi Mihăilescu Ana din Bârda- câte 50 lei. S-a mai donat 175 lei familiei lui Luca Alexandru din Bârda, tată a patru minori, care a decedat în această perioadă. S-au mai donat 200 lei Doamnei Luca Domnica din Bârda, căreia, a doua noapte după ce-şi înmormântase fiul, i-a ars o bună parte din casă.
*
La 28 Dec. am prezentat filmul Peregrin în Grecia. Filmul a rulat la Malovăţ, în căminul cultural. Au fost prezenţi aprox. 60 enoriaşi.
*
În această perioadă am oficiat slujba înmormântării, astfel: 18 Dec.- Lupşa Gheorghe(54 ani); 23 dec. – Zaharia Stelian(81 ani); 29 dec.- Teşilă Gheorghe(76 ani) din Malovăţ şi Luca Alexandru(49 ani) din Bârda.
*
La orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la şcoală, acasă sau la telefon : 0724. 99. 80. 86 sau 0788.06.23.67. Mai poate fi contactat pe adrese de e-mail, precum: stanciulescubarda@gmail.com şi stanciulescubarda@yahoo.com
*
Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu! Sărbători fericite!
Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA
Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: