„Scrisoare pastorală“ nr. 121

Dragii mei enoriaşi!
De curând ne-a fost dat să vedem la televizor nişte ciudăţenii, despre care, un om normal, greu poate să creadă că există în realitate, acum, la începutul mileniului trei. A fost prezentat cazul unor sectari din Rusia. Aceştia, câteva zeci de oameni, printre care şi copii, se baricadaseră într-un canal şi refuzau să iasă, spunând că ei aşteaptă acolo sfârşitul lumii. Autorităţile, poliţia, un număr mare de preoţi şi călugări încercau, fiecare cum putea şi cum se pricepea, să determine pe cei din canal să iasă. Aceştia nu se dădeau biruiţi în ruptul capului, ba, mai mult, ameninţau că se aruncă în aer cu explozibilul pe care-l aveau la ei. Pastorul lor nu era cu ei, ci el şedea undeva, într-o casă, într-un sicriu. Să vezi şi să nu crezi! Respectivii susţineau că sfârşitul lumii va fi la primăvară.
Deşi am mai abordat acest subiect în una sau două dintre ,,scrisorile” noastre precedente, considerăm că este necesar să revenim şi să facem câteva precizări pentru liniştea Dvs. Despre sfârşitul lumii a vorbit şi Mântuitorul. El a spus că ,,ziua şi ceasul acela nu-l ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl”. Iată, dragii mei, câtă mândrie, lipsă de bună-cuviinţă şi de bun simţ la toţi sectanţii, care, de mai bine de 100 de ani, se tot screm să stabilească ,,data exactă” a sfârşitului lumii. Altfel spus, ei sunt mai presus decât îngerii şi mai presus decât Domnul Iisus Hristos. Pentru aceasta au făcut tot felul de calcule. Au numărat capitolele, versetele, cuvintele şi literele din Biblie. Au făcut tot felul de operaţii matematice cu numerele obţinute şi, când le-a ieşit un număr care li s-a părut potrivit, au dat năvală în sufletul oamenilor, anunţând, cu surle şi chimvale, că sfârşitul lumii va fi la o anumită dată. Ziua şi ceasul acelea au trecut, iar nepricopsiţii au fixat altă dată. Şi tot aşa au dus-o până în zilele noastre! Acei sectari din Rusia fac parte dintre atotştiutorii tainelor lui Dumnezeu! Sfinţii Părinţi au cercetat Sfânta Scriptură cu atenţie şi au ajuns la concluzia că în Biblie nu se găseşte nicăieri menţionată data sfârşitului lumii, ci doar câteva semne care vor premerge acel moment. Dintre acele semne enumerăm şi noi: 1) înmulţirea calamităţilor naturale(cutremure, inundaţii, furtuni, secete, alunecări de teren etc.); 2) înmulţirea răului în lume( războaie, crime, terorism etc.); 3) înmulţirea suferinţelor(boli incurabile, accidente, nedreptăţi etc.); 4) creştinarea poporului evreu; 5) creştinarea tuturor popoarelor; 6) apariţia pe cer a Sfintei Cruci; 7) venirea lui antihrist. După cum observăm, primele trei semne ne-ar duce la concluzia că azi trăim vremi foarte apropiate de momentul sfârşitului lumii. Trebuie să avem însă în vedere că mijloacele de informare de azi(televiziunea, radio-ul, internetul, ziarele, telefonia etc.) fac ca omul de azi să fie bombardat zilnic cu o adevărată avalanşă de informaţii, în timp ce omul din trecut primea ştirile cu poştalionul. Din cauza aceasta apare această diferenţă între unul şi altul. Celelalte semne menţionate nu s-au întâmplat încă şi nici nu se întrevede că se vor împlini în curând. De două mii de ani a venit Mântuitorul în lume şi evreii nici azi nu L-au primit şi nu L-au recunoscut ca fiind Mesia cel promis de Dumnezeu prin prooroci. E greu de crezut că se vor creştina curând. De două mii de ani se propoveduieşte Evanghelia în lume şi până în prezent doar o treime din populaţia lumii a primit Botezul şi numele de creştini. Este greu de crezut că marile religii de azi, precum hinduismul, budismul, islamismul, şintoismul, confucianismul şi multe altele îşi vor abandona curând valorile şi le vor accepta pe-ale creştinismului. Sfânta Cruce o dată s-a arătat pe cer la cumpăna dintre veacurile trei şi patru Sfântului Constantin cel Mare. Despre antihrist s-a vorbit mult. Unii au zis că este vorba de un om, care luptă împotriva creştinismului(Nero, Atila, Hitler, Stalin), alţii că e vorba de un sistem filozofic sau politic anticreştin(fascismul, comunismul etc.), dar încă nu se ştie cu precizie.
Observând atent cele de mai sus, înţelegem că sfârşitul lumii nu este aproape şi de aceea e bine să ne pregătim fiecare pentru propriul nostru sfârşit şi să nu purtăm atâta grija sfârşitului lumii. Aceasta este grija lui Dumnezeu, nu a noastră. Dacă, totuşi, cineva crede pe sectari că sfârşitul lumii este foarte-foarte aproape, să poftească lângă ruşii din canal!
*
Zilele trecute Părintele Protopop al Chişinăului a împlinit 70 de ani. A fost aniversat de către confraţii din Biserică, de oamenii de bine din lumea culturală a Basarabiei şi nu numai. Fiindu-mi bun prieten, voi însemna câteva cuvinte în cele de mai jos.
Nu aş putea preciza când l-am cunoscut pe Părintele Protopop Petru Buburuz. Parcă l-am cunoscut dintotdeauna. Relaţia, mai bine-zis prietenia cu dânsul, a fost, însă, o necesitate pentru mine, pentru conştiinţa mea. Şi iată de ce: în 1990 am organizat o excursie în Basarabia cu un grup de vreo 45 de intelectuali din Mehedinţi: preoţi, ingineri, medici, profesori, economişti etc. Îmi vorbise bunicul de nenumărate ori în şoaptă, cu lacrimi în ochi despre Basarabia şi despre istoria ei. Tocmai de aceea îmi doream s-o văd. Am trecut de vama de la Albiţa cu emoţii asemănătoare cu cele din pragul marilor examene ale vieţii. Respiram cu aviditate aerul şi încercam să simt în sufletul meu mai bine respiraţia şi istoria Basarabiei, pe care, iată, aveam prilejul s-o cunosc nemijlocit. În codrii multiseculari ce străjuiesc o mare parte din drumul dintre Albiţa şi Chişinău am oprit undeva, la un izvor din marginea şoselei, ca să ne astâmpărăm setea. În grupul nostru erau bărbaţi şi femei. Aşteptam civilizat la rând, ca să ne umplem sticlele. Atunci a oprit un camion lângă autocarul nostru şi din el au coborât vreo 5-6 vlăjgani. Au venit la noi la izvor. Ne priveau duşmănos. Nu ne-au vorbit. Ne-au împins bădărăneşte şi au trecut ei la sursa de apă. Au băut cu pumnii, apoi au plecat valvârtej, aşa cum veniseră. Când au ajuns la camion, au început să ne înjure birjăreşte, fără pic de respect pentru numărul şi vârsta noastră. Ne îndemnau să ne ducem ,,în România”, să lăsăm pe ei în pace cu ,,Moldova lor.” Un gust amar am simţit atunci în gură. Nu era Basarabia, pe care o căutasem! Basarabia era alta, o Basarabie străină, dură, ostilă. Am ajuns în Chişinău. Am fost cazaţi la hotelul ,,Strugurel”. Tot personalul era rusofon. Vorbeau româneşte stâlcit. Un ghid rus ne-a condus prin oraş. S-a purtat oribil cu noi. Ne-a insultat în cea aveam mai frumos şi mai sfânt în istoria noastră. Nu ne-a dus nici măcar la statuia lui Ştefan cel Mare. Am văzut-o mai târziu, când ne-am dus fiecare cum am putut. Pe stradă şi în magazine se vorbea ruseşte. Când te auzeau vorbind româneşte, te priveau suspect, ironic, te lăsau să aştepţi mult şi bine, până să te servească. Seara m-am dus la culcare cu o profundă mâhnire în suflet. Mai bine dacă n-aş fi făcut acea excursie. Era ca la înmormântarea cuiva. Sunt persoane care nu se duc la înmormântarea unui prieten, rude sau cunoscut, pentru a nu-l vedea mort. Acele persoane vor să rămână cu amintirea celui dispărut nealterată de moarte. Aşa eram eu atunci. Mai bine să fi rămas cu imaginea ideală a Moldovei de dincolo de Prut, cum reuşise bunicul meu să mi-o clădească. În momentul în care am deschis radioul de pe noptieră, am rămas surprins. Numai la aşa ceva nu m-aş fi aşteptat. Radio Chişinău transmitea muzică românească din toate regiunile României. Toată noaptea am ascultat cântece vechi şi noi pe care le ştiam şi altele pe care nu le ştiam. Ceva din adâncul fiinţei mele m-a înflăcărat. Am pus mâna pe telefon şi am reuşit să iau legătura cu postul de radio. Am spus cine sunt şi că aş vrea să merg a doua zi cu grupul să prezentăm câteva cântece şi , dacă se poate, să vorbesc. Am întâlnit multă bunăvoinţă în vorba interlocutorului meu. A luat legătura cu cine trebuia şi au fost de acord. Până dimineaţa am scris un discurs cum am crezut eu că e mai potrivit. Dimineaţa mi-am deşteptat colegii cu noaptea în cap, am mers la masă de îndată ce s-a deschis restaurantul şi, la ora opt eram la poarta Radioteleviziunii din Chişinău. Ne-au primit cu bunăvoinţă. Doamna redactor – şef Tamara Dorogan ne-a primit bucuroasă. Am vorbit cu dânsa şi am intrat în emisiune. Am cântat cântece româneşti de pe la noi, am cântat colinde, apoi eu am început să vorbesc. Nu ştiam dacă voi mai pleca de acolo liber, dacă nu cumva mă vor aresta. Simţeam însă în străfundurile fiinţei mele nişte resorturi neîntâlnite, care-mi dădeau aripi şi cuvântul meu era mai înflăcărat ca oricând. După emisiune, Doamna Dorogan şi colegii săi ne-au făcut un cadou de zile mari: ne-au pus o casetă, pe care era înregistrat un concert dat de Gheorghe Zamfir la Paris, înainte de 1989. Nu am auzit muzică mai tulburătoare decât aceea. Cântecul lui Zamfir ne înălţa până la ceruri şi ne cobora în abisuri, ne povestea istoria neamului cu o putere cum nu mai întâlnisem. Când a cântat o doină asemănătoare unui bocet, un glas de femeie striga asemenea unei mame care-şi găseşte unicul copil mort: ,,Nicola, Nicola,/ Ce-ai făcut cu ţara mea!” Citisem de nenumărate ori de puterea educativă a muzicii, dar atunci simţeam cu adevărat această putere că ne invadează fiinţa. Priveam unii la alţii, excursionişti şi redactori, nu ne spuneam nimic, ci doar plângeam. Prin lacrimile noastre ne spuneam de fapt totul. Toată istoria noastră se concentra în lacrimile acelea. Parcă vorbeau moşii şi strămoşii noştri prin ochii şi lacrimile noastre. Cuvintele erau de prisos. Poate chiar ar fi profanat sfinţenia momentului. Cred că momentele acelea au fost printre cele mai înălţătoare din viaţa mea. De la un chioşc de ziare am cumpărat mai multe numere din ,,Literatură şi artă”. Din paginile acestei reviste simţeam cum răzbate duhul românesc. Era o altă lume decât cea pe care o întâlnisem în codrii de pe marginea drumului, pe stradă. Era lumea intelectualilor basarabeni, care se străduiau să renască o conştiinţă, să reclădească o istorie strivită, împrăştiată. Era lumea lui Vieru, a lui Dabija, a Leonidei Lari şi multor altora ca ei, care gândeau şi simţeau româneşte cu adevărat. Pe fondul acesta sufletesc mi-a apărut Părintele Petru Buburuz. Mi-am dat seamă că face parte din lumea intelectualilor progresişti de care am vorbit mai sus şi de aceea i-am căutat prietenia. I-am simţit nevoia. Scrisorile noastre au început să treacă Prutul dintr-o parte într-alta de-a lungul anilor. Am publicat în revista sa, ,,Luminătorul”, revistă de mare respiraţie duhovnicească, am vorbit de nenumărate ori la telefon, apoi pe internet. Îl credeam un munte de om. In 2006 am avut prilejul să-l întâlnesc la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti faţă către faţă. Am rămas descumpănit. O fire măruntă, modestă, sensibilă, firavă chiar. Ducea cu sine un maldăr de devize, proiecte şi hârtii, cu care spera să obţină ajutoare ca să termine opera vieţii sale: catedrala ,,Sf. Petru şi Pavel” din Chişinău. Printre oamenii de seamă pe care i-am cunoscut în viaţă, îl număr şi pe Părintele Petru Buburuz şi-i mulţumesc că există şi că face ceea ce face acolo pentru credinţa ortodoxă şi pentru fiinţa românească. La ceas aniversar, îl îmbrăţişez cu toată dragostea de frate întru Hristos şi întru limbă şi fiinţă românească şi-i urez din tot sufletul ,,La mulţi şi fericiţi ani!
*
Zilele trecute am discutat la telefon cu un ierarh. Printre altele, m-a întrebat cum mă simt după nedreptatea ce mi s-a făcut la Craiova. I-am spus: ,,Stau la masă şi nu pot să mănânc; mă culc şi nu pot să dorm; m-aşez la scris şi nu pot să scriu. În schimb, îmi vine tot mai des să urlu precum câinele meu, când îl ţin prea mult legat!” Vlădica s-a amuzat grozav, când a auzit că am început să învăţ o nouă limbă, urlătura câinelui, şi m-a rugat să urlu de câteva ori la telefon, ca să mă audă şi dânsul. Dacă atunci am fost indignat, mai târziu mi-am dat seama că ierarhul dorea să vadă cum pronunţ în noua limbă, ştiut fiind că pronunţia este esenţială în învăţarea unei limbi străine. Ştie vlădica!!!
*
Domnul Ioan Miclău din Sydney(Australia) ne-a trimis a şasea cartea să i-o publicăm, intitulată Scrieri în proză, vol.II. De asemenea, Doamna Ingineră Melania Caragioiu din Montreal(Canada), ne-a trimis şi dânsa alte două manuscrise ale unor cărţi pentru copii. Anul trecut i-am mai publicat una. Asta înseamnă să-ţi capeţi încrederea oamenilor. Te caută, chiar de la marginea lumii! Îi aşteptăm cu bucurie!
*
În această perioadă, preotul Dvs. a publicat următoarele articole: O întâmplare cu învăţătura ei, în ,,Epoca”, ediţie on-line, 13 nov. 2007( http://revistaepoca.worldpress.com); Să nu batjocorim cele sfinte, în ,,Epoca”, ediţie on-line, 13 nov. 2007( http://revistaepoca.worldpress.com); Români de doi lei, în ,,Neamul Românesc”, 13 nov. 2007, ediţie on-line (http//neamulromanesc. worldpress.com); Predici cu folos, în ,,Epoca”, 15 Nov. 2007, ediţie on-line (https://revistaepoca.wordpress.com
În Bibliografia Istorică a României(1999-2004)( Buc., Ed. Acad., 2007) sunt menţionate 23 de cărţi, studii şi articole ale preotului Dvs., publicate în perioada respectivă.
*
La 1 octombrie au început în Colibaşi, la Valea Morilor, lucrările pentru alimentarea cu apă a satelor Bârda şi Bobaiţa. Primarul spunea că izvorul este gros cât piciorul de voinic. Să dea Domnul să se sfârşească cu bine această lucrare. La dispensarul comunal lucrările merg încet, dar merg. La căminul cultural din Malovăţ se lucrează la acoperiş. Sunt câteva lucrări mari, de mare importanţă pentru locuitorii comunei, lucrări care vor rămâne însă pentru multă vreme în urma noastră. Lucrul acesta îl ştie şi Domnul Primar şi tocmai de aceea se străduieşte ca până la încheierea mandatului să nu treacă precum peştele prin apă şi pasărea pein văzduh, fără să lase urme. Şi le lasă!
*
Am fost impresionat până la lacrimi, când Doamna Fleck Maria din Köln(Germania), fiica regretatului Rolea Petre din Bârda, mi-a dat telefon, spunându-mi că, după ce a citit un număr precedent din ,,Scrisoare pastorală” şi a aflat de Domnişoara Bologa Anişoara din Greci, s-a hotărât să facă tot posibilul împreună cu fiica şi ginerele Domniei-Sale(medici) şi să facă rost de un cărucior pentru tânăra aflată în grea suferinţă. Dumnezeu să le răsplătească! Chiar dacă numai atât ar fi servit ,,scrisoarea” noastră şi tot şi-ar fi justificat existenţa!
*
Până în prezent am donat cele 500 exemplare din Cartea de Rugăciuni. Cei care nu au binevoit să vină la biserică să şi-o ridice, să fie sănătoşi. Al lor să fie păcatul! Dintr-o zi în alta trebuie să ridicăm de la tipografie cartea Bucate de post, care va fi donată, la fel, fiecărei familii din parohie, cât şi celor din afara parohiei, care ne-au ajutat în timpul anului. Singura condiţie ce se pune celor din parohie este aceea de a se prezenta la biserică să şi-o ridice şi să semneze de primire. Şi de această dată reamintim că tirajul acestei cărţi este achitat de Domnul Mihai(Milică) Surugiu din Reşiţa. Dumnezeu să-i ajute!
*
Domnul Stănciulescu Victor din Bârda a achitat 50 lei pentru contribuţia de cult pe 2007. Dumnezeu să-i ajute!
*
Am reuşit să construim o hotă pentru lumânări, pe care am instalat-o la biserica din Malovăţ. Sperăm să fie folosită de Dsv.
*
În luna decembrie va rula filmul Copilăria lui Iisus. Vezi programul de mai jos.
*
În această perioadă am achitat 160 lei, material şi manoperă, pentru hotă.
*
Ne vedem în situaţia de a preciza pentru toţi cei interesaţi, că naşii la cununie sau la botez trebuie să fie creştini ortodocşi, cununaţi. În această situaţie, se înţelege de la sine că nu pot să fie naşi cei ce nu sunt cununaţi, cei ce trăiesc în concubinaj, precum nici rude apropiate, cum ar fi tatăl cu fiica, mama cu fiul sau fraţii. În situaţia în care nu mai este decât unul din naşi(naşul sau naşa), el va ţine singur lumânările de la cununie.
*
Au apărut calendarele pe 2008. Încă n-au ajuns la noi la parohie, dar vom avea suficiente, pentru toate familiile, ca în fiecare an. Nu cumpăraţi din piaţă, ori de la diferiţi indivizi. S-ar putea să vă treziţi că nu sunt bune, că sunt calendare pe 2007, pe care au scris că sunt din 2008, spre exemplu.
*
La 30 noiembrie încheiem cu contribuţia de cult pe 2007. În numărul viitor al ,,scrisorii” noastre vom prezenta fruntaşii parohiei noastre şi pe cei ce ne-au ajutat în mod deosebit în timpul anului.
*
Vă facem cunoscut, ca în fiecare an, că şi pentru anul viitor în parohia noastră toate serviciile vor fi gratuite, iar contribuţia de cult va fi la aprecierea Dvs., după principiul: fiecare dacă vrea, dacă poate şi cât poate. Nu este sumă fixă. Chiar şi pentru cei care nu vor avea posibilitatea să achite măcar un leu, preotul va sta la dispoziţie, ziua şi noaptea, la orice oră, tot anul.
*
În această perioadă, reotul Dvs. a oficiat slujba Sfântului Botez pentru Giura Daniel-Lucian, fiul Domnului Giura şi al Doamnei Giura (4 nov.). Să trăiască! Preotul a oficiat slujba Sfintei Cununii pentru Domnul Bobiţ Mihai şi Doamna Bobiţ Violeta(8 nov.) din Malovăţ şi pentru Domnu Bădescu …. cu Doamna din Petroşani(11 nov.). Dumnezeu să le ajute şi să-i ierte, că ambele perechi au trăit peste douăzeci de ani în concubinaj! La 6 nov. a oficiat slujba înmormântării pentru Dragomir Maria(95 ani) din Bârda. Dumnezeu s-o ierte!
*
În luna decembrie avem următorul program de slujbe şi vizite pastorale: 1 Dec. (Malovăţ-Bârda); 2 Dec.(Malovăţ); 6 Dec. (pomeniri dimineaţa la Bârda, slujbă la Malovăţ); 8 Dec.(Malovăţ-Bârda); 9 Dec.(Bârda); 12 Dec. (film la Bârda, la ora 17); 13 Dec. (film la Malovăţ, la ora 17)15 Dec. (Malovăţ-Bârda); 16 Dec. (Malovăţ); 18 Dec. (spovedit şi împărtăşit în Malovăţ, la biserică şi în sat); 19 Dec. (spovedit şi împărtăşit la Bârda, la biserică şi în sat); 20-22 Dec.(colindul cu Crăciunul în Malovăţ); 22 Dec. (Malovăţ-Bârda); 23 Dec.(Bârda); 24 Dec.(colindul cu Crăciunul în Bârda); 25 Dec. (Bârda); 26 Dec. (Malovăţ); 27 Dec.(slujbă la Bârda, pomeniri la prânz în Malovăţ); 29 Dec. (Bârda-Malovăţ); 30 Dec.(Malovăţ). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la şcoală, acasă sau la telefon : 0724. 99. 80. 86 sau 0788.06.23.67. Mai poate fi contactat pe adrese de e-mail, precum: stanciulescubarda@yahoo.com şi stanciulescubarda@gmail.com
*
Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu! Sărbători fericite!
Pr. AL.STĂNCIULESCU-BÂRDA

%d blogeri au apreciat asta: