„Scrisoare pastorală“ nr. 216

Dragii mei enoriaşi!

Numărul pământenilor. Zilele trecute s-a anunţat că numărul pământenilor a trecut de 7 miliarde. Am putea spune că numărul lor este ,,ca nisipul mării şi ca stelele cerului”, cum zice glasul Bibliei. La prima vedere nu ar părea nimic deosebit. Şi, totuşi! Faptul în sine este extraordinar şi el ne dă prilejul să zăbovim puţin asupra evenimentului.

Cu multe mii de ani în urmă, când a creat Dumnezeu pe om şi toate vieţuitoarele pământului, apelor şi văzduhului, erau alte  specii mult mai dotate decât omul. Erau fiare extraordinare, precum dinozaurii, brontozaurii, leii, tigrii, leoparzii, balaurii, crocodilii şi multe-multe altele, dotate cu gheare, cu dinţi, cu coarne, cu copite, cu aripi, cu venin ucigător, capabile să lupte, să sfâşie, să zdrobească, să fugă, să înoate repede şi să se afunde la mare adâncime, să zboare în înaltul cerului şi să facă multe altele pentru a supravieţui, pentru a domina cât mai mult şi pe cât mai mulţi. Dintre toate speciile lumii văzute,  numai omul nu era înzestrat cu nimic din toate cele citate. Părea fiinţa cea mai vitregită, cea mai plăpândă şi cea mai neajutorată. Din start  se părea că e sortit pierzării…

Au trecut mii de ani, poate milioane de când este lumea lume şi lucrurile stau cu totul altfel. Dumnezeu nu-i dăduse nici omului drumul în lume fără o zestre cât de mică. Zestrea dată omului a fost sufletul lui, dotat cu gândire, cu voinţă şi cu sentimente. A fost destul pentru ca omul nu numai să supravieţuiască printre atâţia monştri înfricoşători, dar să-i şi înfrângă, să-i domine. Unde mai sunt astăzi dinozaurii? Câte un os pe ici pe colo se  mai află din ei. Să adăugăm la atacurile animalelor nenumăratele războaie, bolile şi epidemiile de tot felul şi multe alte primejdii care i-au pândit pe oameni la tot pasul. Oamenii nu numai că n-au dispărut, dar astăzi a ajuns numărul lor la şapte miliarde! Omul a ajuns astăzi proprietarul nenumăratelor bunuri materiale şi spirituale, care formează cultura şi civilizaţia umanităţii de azi. Omul a ajuns să vagabondeze printre stele, să comunice cu viteza luminii, să străbată spaţii imense, să facă lucruri pe care nici nu le-au visat generaţiile trecute. Boul tot aşa a păscut şi acum o sută de mii de ani; câinele tot aşa a lătrat şi tot aşa a băut apă; privighetoarea tot aşa a cântat… Numai oamenii comunică în câteva mii de limbi, fiecare limbă are până la un milion de cuvinte şi cuvinte se nasc în fiecare zi în fiecare limbă, fiindcă oamenii simt nevoia să-şi îmbogăţească permanent vocabularul.

Când observi toate astea, te convingi încă o dată că omul nu-i este indiferent lui Dumnezeu. Înţelegi că ,,suflarea dumnezeiască”  cu care l-a înzestrat a dat roade. Adăugând aceasta la faptul că L-a dat pe Însuşi Fiul Său jertfă pentru păcatele noastre, înţelegi mai bine cât de mult ne-a iubit şi încă ne iubeşte. Aşa păcătoşi cum suntem! Problema este dacă suntem noi vrednici de iubirea Lui?! Iată un subiect de meditaţie pentru fiecare în parte şi pentru toţi laolaltă.

*

Teroriştii şoselelor. Încă un accident de circulaţie a făcut să curgă mult sânge de om nevinovat. Un grup de români se întorcea de la muncă din Spania cu un microbuz. Erau 14, deşi microbuzul avea capacitatea doar de 8 persoane! Într-o curbă, pe o şosea din Ungaria, microbuzul s-a ciocnit frontal cu un tir, – tot românesc! – şi s-a ales praful de el. Bucăţi din cei 14 pasageri abia au mai putut fi alese dintre bucăţile de fier ca să reconstituie trupurile celor decedaţi!

Am privit cu înfiorare şi cu durere tragedia petrecută în Ungaria şi mi-am amintit cu strângere de inimă că şi eu am fost de multe ori pe punctul de a fi victima unui accident similar. Doi ani am făcut naveta la Craiova şi aproape trei la Constanţa şi am circulat de multe ori cu microbuze. Erau şoferi de microbuze care-şi cunoşteau meseria şi o făceau deplin. Simţeai că circuli în siguranţă, când nimereai cu astfel de oameni. Erau însă şi şoferi, care n-aveau ce căuta la volan. Aveam şi eu pe atunci aproape 30 de ani de şoferie şi puteam să-mi dau seama, în cunoştinţă de lege, de greşelile grave pe care le comiteau de nenumărate ori. Încărcau microbuzul până la refuz. De multe ori abia am stat într-un picior printre bagaje şi pasageri. Doar sare şi oţet dacă mai turna peste noi şi eram precum sardelele în conservă! Unii conduceau cu cotul pe volan, în timp ce mâinile erau folosite la formarea numerelor de telefon, la tăiatul chitanţelor, la număratul banilor şi la multe alte activităţi. Mai rămâneau şi libere volanele, iar microbuzul rula  cu 80-90 km/oră!   Lângă şofer se înghesuiau nişte terchea-berchea şi-l ţineau de vorbă despre fotbal, despre femei, spuneau bancuri deocheate şi altele asemenea. Şoferul râdea, se uita la ei în dreapta, în stânga, în spate, iar din când în când mai trăgea cu coada ochiului şi la drum! Se făceau depăşiri aproape de vârf de pantă, în curbe fără vizibilitate, se călcau linii continue, se făceau depăşiri ,,pe muchie de cuţit”. Am venit într-o noapte din Constanţa până în Bucureşti cu un microbuz. În dreapta şoferului erau două tinerele cu minijupuri, pe nişte scaune improvizate. Cred că şoferul acela a privit mai mult la picioarele tinerelor decât la direcţia de mers! Exemplele de acest gen ar putea continua. În mai multe rânduri am ,,îndrăznit” să le amintesc unor astfel de şoferi că noi, pasagerii, le-am plătit atât cât ne-au cerut, ca să ne ducă la destinaţie vii şi nevătămaţi! Fie auzeam răspunsul arogant: ,, – Ce, dom’le, ce ţi-e frică aşa!? Păi, eu ştiu meserie, mă joc cu maşina asta!” ; fie eram repezit cu duşmănie şi invitat să cobor dacă nu-mi convine. Interesant este însă că niciodată în astfel de cazuri ceilalţi pasageri nu mi s-au alăturat şi n-au luat şi ei atitudine faţă de asemenea stiluri de conducere. Cei mai mulţi râdeau şi mă priveau ca pe un fricos, ca pe unul de la ţară, neobişnuit cu senzaţiile tari!

Când văd asemenea accidente, mulţumesc lui Dumnezeu că nu mai sunt în situaţia de a face călătorii cu astfel de conducători auto!

*

IV. Taina Sf. Cununii reflectată în proverbele româneşti(VI)(Continuare din numărul trecut):

XI. Rănile familiei  sunt numeroase şi ele subminează familia, ducând cel mai adesea la destrămare. Dintre acestea, proverbele menţionează următoarele:

o       infidelitatea: ,,Calul bun şi nevasta frumoasă îţi pun capul”(IV, 494); ,,Dacă m-am căsătorit,/Nu m-am şi călugărit”(IV, 300); ,,Decât să-şi păzească cineva nevasta, mai bine crângul cu iepuri”(IV, 509); ,,Muierea desfrânată, dărăpănarea şi necinstea casei”(VIII, 356); ,,Nevasta frumoasă/Ii pârjol în casă”(IV, 494); ,,Nevastă peste nevastă nicicum să nu-ţi aduci în casă, că rău peste rău îţi sporeşte”(VIII, 400); ,,Numai muma cunoaşte că copilul său este în adevăr al său”(VIII, 372); ,,Şi muierea şi bărbatul urâţi ne sunt ca păcatul, când peste lege calcă şi-n pat strein se aruncă”(VIII, 269);

o       prioritatea zestrei: ,,Decât cu argintul în ladă/ şi cu nevasta neroadă,/ Mai bine cu lada goală/ Şi cu nevasta marghioală”(IV, 492);

o       răutatea:  ,,Decât muiere rea, mai bine fără ea”(IV, 464); ,,Leii şi balaurii sunt cu mult mai blânzi decât muierea rea”(VIII, 351); ,,Muierea rea – izvorul răutăţilor”(VIII, 351); ,,Muierea rea – întreagă căţea”(VIII, 351); ,,Muierea rea – la bărbat scurtare de viaţă”(VIII, 351); ,,Muierea rea în casă – tulburare şi ocară”(VIII, 351); ,,Muierea rea, ciuma casei”(VIII, 351); ,,Muierea rea, mai rea decât fiara cea mai rea, că fiara într-un minut te sfâşie, iar muierea rea în toată viaţa ta”(VIII, 351); ,,Muierea rea, război  în casa ta”(VIII, 351); ,,Nu suferi în ochi fum şi muiere rea, că te îmbătrâneşte de timpuriu”(IV, 464);

o       ticăloşia: ,,Dumnezeu să te ferească de muierea ticăloasă”(VI, 671);

o       egoismul: ,,Fugi de casa întunecoasă, de cea friguroasă, de cea pitulată şi de cea fără aer ce vine de la răsărit, dar şi mai mult fugi de casa fără muiere, că muierea casa ţi-o îndestulează, muierea ţi-o însufleţeşte cu cel mai dulce aer”(VIII, 229);

o       viclenia: ,,Fugi de muierea vicleană, că pe cel mai înţelept om, pe-mpăratul Solomon, muierea ce-a avut, la furcă să toarcă l-a făcut”(VIII, 349);

o       limbuţia: ,,Mai bine cu mută, decât cu limbută”(VIII, 350); ,,Muierea cicală te scoate din casă afară”(VIII, 350);

o       lenea: ,,Muierea leneşă, pagubă aduce, că nici o aţă în casă nu aduce”(VIII, 350);

o       lăcomia: ,,Orice căsătorie de bună se priveşte, dar niciuna nu ne mulţumeşte, că omul fireşte să schimbe pofte râvneşte”(VIII, 267); ,,Vai de cel ce a nimerit nevastă leneşă şi puturoasă”(VIII, 400);

o       neîndeplinirea obligaţiilor părinteşti: ,,Vai de acele mame ce-şi dau copiii pe mâinile altora, ca şi cum nu le-ar fi dat lor Domnul lapte din destul”(VIII, 372); ,,Muma din fire lapte în ţâţe a dobândit pentru al ei copil, de-aceea ea însăşi pe-al său copil cu al său lapte trebuie să-l hrănească, după cum firea a orânduit”(VIII, 372);

o       alcoolismul: ,,Vinul bun şi nevasta frumoasă sunt două otrăvi dulci la om”(IV, 494);

o       avortul: ,,Cu mult mai bine copil să nu faci, decât să-l lepezi după ce-l faci”(VIII, 372); ,,Vai de acea muiere ce-şi pierde rodul pântecelui său. Ce răspuns va da Celui Prea Înalt?”(VIII, 356); ,,Vai de acele mume ce-şi leapădă copiii lor, ca şi când n-ar fi sângele lor”(VIII, 371).

XII. Rudele  joacă un rol foarte important în viaţa familiei nou înfiinţate, putând să contribuie la consolidarea acelei familii sau la destrămarea ei. În prim plan se situează părinţii soţului şi ai soţiei, socrii. Proverbele au o atitudine foarte binevoitoare şi respectuoasă faţă de aceste rudenii. Se merge până acolo încât, contrar referatului biblic, conform căruia cel ce se căsătoreşte ,,îşi lasă pe tatăl său şi pe mama sa şi se uneşte cu femeia sa”, românul a socotit că  părinţii trebuie trataţi cu toată cinstea şi respectul ce li se cuvine: ,,Nevastă mai poţi găsi, dar mamă ba”(IV, 465) sau  ,,Mumă şi tată nu găsesc,/ Dar muieri câte voiesc”(IV, 465).

Această atitudine are  fundament religios. Ea se bazează atât pe puterea binecuvântării părinteşti, cât şi pe puterea blestemului părintesc:  ,,Binecuvântarea părinţilor,/Întăreşte casa fiilor”(IV, 542, 648); ,,Blestemul de tată,/ Ca stana de piatră”(IV, 648); ,,Blestemul părinţilor/ Risipeşte casa fiilor”(IV, 542); ,,Blestemul părinţilor/ E ca piatra munţilor,/ Cade  greu copiilor”(IV, 543); ,,Fereşte-te să nu mâhneşti pe mama ta întru nimic, să nu te blesteme, că numai blestemul ei îndată se lipeşte”(VIII, 372).

Părinţii sunt cei care le dau viaţă copiilor şi se îngrijesc de creşterea şi educaţia lor. Copii devin astfel adevărate oglinzi ale părinţilor, fie că e vorba de aspecte pozitive, fie negative: ,,De la mumă spânzură cele dintâi năravuri ale copiilor”(VIII, 372). Faţă de mamă trebuie să existe un respect desăvârşit, motivat de numeroase cauze: ,,Muma-n pântecele ei ne-a zămislit, în pântecele ei ne-a încălzit, în pântecele ei ne-a crescut, în pântecele ei ne-a hrănit cu însuşi sângele său, ţâţa ei ne-a dat-o de am supt-o toată până ne-am îndopat ca o lipitoare, în lume când ne-a arătat mâna cu moartea a dat. Pentru ea să ne silim, pentru ea să ne îngrijim, pentru ea să ne jertfim, precum şi ea s-a jertfit, când în lume ne-a născut”(VIII, 372).

Există situaţii, când părinţii se amestecă în mod brutal în viaţa copiilor, ei fiind cei care tratează încuscrirea, neţinând cont de voinţa copiilor: ,,Până nu ne potrivim,/Amândoi nu ne-ncuscrim”(IV, 391).

Autorul anonim nu exclude situaţiile când nora nu se înţelege cu soacra sau ginerele cu socrul. A devenit chiar proverbială expresia ,,Ca soacra cu nora petrece”(IV, 609) sau  ,,Nora cu soacra, ca şoarecele cu pisica”(IV, 516), când este cazul să ne referim la situaţii tensionate, conflictuale, imposibile. Mai mult chiar: ,,Soacra n-aşteaptă pe noră la masă”(IV, 609); ,,Soacră, soacră,/ Poamă acră,/ De te-ai coace cât te-ai coace,/ Poamă bună nu te-ai face”(IV, 610). Un sfat înţelept al creatorului anonim nu întârzie să vină: ,,Când soacra din soacră în mumă s-ar schimba, şi nora gura mai mult şi-ar păzi-o, iar bărbatul răbdarea mai mult ar suferi-o, atunci căsătoria în pace şi în linişte mai mult ar petrece”(VIII, 268). Sunt, de asemenea, situaţii, când unul din socrul este imposibil: ,, Drac socru”(VI, 615).

O altă rudă întâlnită în proverbe este mama vitregă, care, de cele mai multe ori este lipsită de dragoste faţă de copiii vitregi şi de nurorile sau ginerii vitregi: ,,Muma vitregă mai rea decât orice fiară rea”(VIII, 372).

Sunt puţine cazurile, când înrudirea bazată pe cuscrie persistă cu tărie şi după dispariţia unuia din soţi: ,,Muri nevasta, s-a dus cuscria”(IV, 511)(Continuare în numărul viitor).

*

Higiena.  Prima dată am auzit cuvântul ,,higienă”  în clasa întâia sau a doua. Era Doamna Învăţătoare plecată la Severin şi venise Părintele Ionică, soţul său, să-i ţină locul. A fost, de fapt, singura dată când a venit dânsul în şcoală cât timp am fost eu elev. Îl cunoşteam de la biserică, dar  la şcoală venise îmbrăcat civil şi părea altfel decât la biserică. De la tăticu auzisem că fusese o vreme, cu peste douăzeci de ani în urmă, când părintele predase la şcoală Religia. Tăticu spunea că Părintele nu bătea, dar avea un fel de a dojeni mai aspru decât bătaia. Tăticu suportase pe pielea lui o asemenea situaţie. Pe vremea tatălui meu se făcea la Bârda şapte clase. Erau copii mulţi, hărmălae mare şi doar doi învăţători! Într-o zi, în recreaţie, tăticu se bătea cu un coleg în curtea şcolii. Reuşise să-l trântească pe acela, încălecase pe el şi-i trăgea cu pumnii pe unde nimerea. La un moment dat, tăticu s-a simţit tras puternic de picior. Fără să se uite cine îndrăzneşte să ,,se lege” de el, a întrebat peste umăr: ,,- Tu care eşti, mă?” şi i-a tras o înjurătură. Mâna a continuat să-l tragă mai tare. Când s-a uitat mai bine, a văzut pe Părintele. Mai bine de se deschidea pământul şi-l înghiţea în momentul acela! Părintele i-a zis cu o voce groasă, gravă, ,,- Nu ţi-e ruşine, măgarule!” După ce s-a ridicat tăticu, Părintele i-a deşurubat binişor urechile, încât abia după vreo câteva zile a simţit că i-au venit la loc. Toată viaţa tăticu a ţinut ca pe o povară a sufletului său vina aceasta de a-l fi înjurat pe părintele în acel moment de necugetare copilărească!

Cu noi, Părintele Ionică vorbea frumos, părinteşte, manierat. Nu ne-a întrebat dacă am învăţat lecţiile, dacă ne-am făcut temele. Ne-a întrebat, pur şi simplu, ce facem noi dimineaţa, de când ne trezim, până plecăm la şcoală. Fiecare am spus câte ceva: că ne îmbrăcăm, că ne spălăm, că ne tăiem unghiile, că mâncăm, că ne frecăm pantalonii de noroi, că ne facem ghiozdanul şi ce mai credeam noi că ar mai trebui făcut. Părintele insista şi noi înţelegeam că mai e ceva ce nu i-am spus. Nu am ştiut nici unul, nici din cei de-a-ntâia, nici dintre cei de-a treia. Dacă a văzut că nu ştim, Părintele Ionică ne-a întrebat dacă ne spălăm pe dinţi. Tăcere. Nimeni nu se spăla, nimeni nu avea pastă de dinţi şi periuţă. Părintele ne-a învăţat că putem să ne frecăm pe dinţi cu degetul arătător, pe care să punem sare sau zgură de la coaja de pâine, iar după aceea să ne clătim bine. Ne-a vorbit apoi de grija pe care trebuie s-o avem faţă de trupul nostru. Grija aceasta a numit-o ,,igienă”. N-a zis nimic de suflet! Era în 1961-1962!

Doamna Învăţătoare ne controla în fiecare dimineaţă dacă am venit curaţi la şcoală. Pentru aceasta, prima grijă după intrarea în clasă era să ne scoatem batistele, să le punem pe bancă şi pe ele să ne aşezăm palmele cu degetele resfirate. Doamna urmărea dacă  batista şi mâinile sunt curate, dacă sunt unghiile tăiate, dacă avem murdărie pe faţă şi în urechi, dacă suntem tunşi. Cei care nu se încadrau, îşi primeau plata. Pentru mâini murdare şi unghii netăiate se primea o pereche de palme peste obraji, ori câteva linii peste palmă. Pentru păr netuns, Doamna avea o foarfecă în sertarul catedrei. Îi făcea osânditului ,,crucea măgarului”. Pentru asta, îi tundea o cărare de la frunte până la ceafă şi o alta de la urechea dreaptă la urechea stângă. Mi-a rămas în amintire cazul lui Tănase şi el îmi revine de câte ori aud viscolul iarna, ori e frigul mai mare. Nu ştiu cum se întâmpla, dar iarna, când era ger, Doamna descoperea că bietul Tănase nu s-a spălat pe faţă de dimineaţă. Îl însărcina atunci pe Aurel al lui Petrică al lui Marincu, care era în clasa a treia sau a patra, oricum cu doi ani mai mare decât noi, să meargă cu Tănase la fântână. Aceasta era departe de şcoală cam vreo trei sau patru sute de metri. Doamna nu uita de fiecare dată să-i spună lui Aurel: ,,-Te duci cu el la fântână şi-l freci cu cărămida pe faţă până o albi!” ,,- Da, Doamnă, aşa îi fac!” Şi Aurel pleca la fântână cu condamnatul. Noi cei rămaşi în clasă eram convinşi că-l freacă cu cărămida şi ni se strângea inima de frică.  Cei doi nu ne spuneau adevărul. Susţineau, sus şi tare, că au împlinit întru totul porunca. La întoarcere, Tănase era tot bronzat ca înainte, numai că faţa îi era udă.

În recreaţii fugeam la un bunar din apropiere şi beam apă din ciutură. Până la urmă, Doamna a cumpărat două găleţi şi două cănuţe şi femeia de serviciu, Anica lui Coluţ, aducea în fiecare dimineaţă apă de băut, aşa că nu mai trebuia să plecăm noi din curtea şcolii.

*

Din sfaturile Părintelui Arsenie Boca: ,,Să faceţi câte metanii puteţi în rugăciune, chiar dacă asta vă oboseşte. Când rugăciunea este însoţită de sacrificiul nesilit, se face mai plăcută şi mai roditoare în faţa lui Dumnezeu. Omul lui Hristos trebuie să-L iubească pe Hristos şi când Îl iubeşte pe Hristos scapă de diavol, iad şi moarte. Să fim smeriţi, dar să nu vorbim de smerenie. Vorbirea despre smerenie este o capcană a diavolului, care aduce cu sine deznădejdea şi delăsarea, în vreme ce adevărata smerenie aduce cu sine nădejdea şi lucrarea poruncilor lui Hristos[…]. Roagă-L pe Dumnezeu să-ţi trimită sfânta smerenie. Nu pe aceea care spune ,,sunt cel din urmă, sunt nimic”. Aceasta e smerenie diavolească. Smerenia cea sfântă e dar de la Dumnezeu. Dar. Harismă. Nu provine din stradaniile noastre. Pregăteşte-te şi cere-I lui Dumnezeu acest dar sfânt. Deschide-ţi inima cu simplitate, nesilit, spontan, înaintea Domnului nostru. Să fii plăcut. Să iubeşti tăcerea, pentru că doar astfel inima ta va vorbi lui Hristos. Spune vorbe puţine, dar cu miez. Să iubeşti osteneala trupului şi oboseala, fiindcă acestea întăresc trupul şi sufletul deopotrivă. Tăcerea să-ţi fie tainică, adânc înfiptă în inimă. Nu-ţi vădi tăcerea să o priceapă toţi. Spune două-trei cuvinte, dar lăuntric nu conteni a te ruga Domnului pentru toţi. Să spui mereu adevărul. Să faci totul cu calm. Să te rogi pentru a deveni mai bun. Să faceţi mereu binele, fiindcă altminteri e vai de voi(…)!

Şi, deşi de mic copil, făceam multe păcate, când m-am reîntors în lume am continuat a face păcate, care până astăzi s-au înmulţit foarte mult. Lumea însă m-a luat de bun şi toţi strigau că sunt sfânt. Eu însă simt că sunt cel mai păcătos om din lume. Astăzi oamenii caută să fie iubiţi şi de aceea eşuează. Corect e să te intereseze nu dacă ei te iubesc, ci dacă tu Îl iubeşti pe Hristos şi pe oameni. Doar astfel sufletul îţi este împlinit. Să-L rogi pe Dumnezeu să te facă vrednic de iubirea Sa. În rugăciunea ta să-I ceri lui Dumnezeu să se facă voia Sa pentru tine. Acest lucru îţi este cel mai de folos. Când te înhaţă satana şi te apasă, să nu rămâi nemişcat, aşa cum rămân unii ce devin melancolici şi cad pe gânduri ore întregi, ca şi când i-ar preocupa probleme importante, deşi nu e vorba despre aşa ceva, ci pur şi simplu sunt robiţi de satana. Să fii pregătit să reacţionezi, să te opui, să respingi asediul satanei, aşa cum  un om pe care îl prind răufăcătorii şi-l blochează, face o mişcare bruscă şi, dând din mâini îi  împinge, scapă din strângerea lor şi se îndreaptă spre altă direcţie, spre Hristos, Care îl eliberează.

Zădărnicie e tot ce iei din egoism. Veşnicie este tot ce dai din iubire. Iar cea mai generoasă veşnicie este să primeşti cu iubire, pentru a dărui bucuria reciprocităţii aceluia ce ţi se oferă cu iubire. Când te rogi pentru un om pe care îl muncesc patimi păcătoase, să nu i-o spui, fiindcă diavolul va afla şi va ridica îndârjire în sufletul tău şi astfel rugăciunea ta nu va da rod. Să te rogi pentru acel om în taină şi astfel rugăciunea ta îl va ajuta. Să nu te necăjeşti mai niciodată. Hristos a înviat ca să ne dea multă iubire şi bucurie încă de pe acum. Aşadar, de acum să începem să participăm tot mai intens la ziua luminată a Împărăţiei iubirii lui Hristos, unde nu se înserează niciodată. In taină îmbrăţişează-ţi în inima-ţi întreaga obşte şi întreaga Biserică. Nu te lupta cu ceilalţi, nici nu încerca să faci să dispară sau să corectezi cusururile celuilalt. Iubeşte-l aşa cum e, cu defectele sale. Domnul se va îngriji de acestea. Să-ţi sfinţeşti tăcerea, să nu fie neroditoare”.

*

Cântece şi lacrimi. Dintre poeziile poetului Nicolae Nicoară Horea am ales o poezie potrivită pentru mulţi dintre Dumnevoastră, care aveţi copii plecaţi prin ţări străine. Iat-o:

CÂNTEC DE TATĂ…., LACRIMĂ DE MAMĂ

    Motto:

„Străină străinătate,

Rai cu porţile-ncuiate…”

Copiii mei lucrează prin străini,

Îşi vând acolo tinereţea multă,

Aici în ţară, nimeni nu-i ascultă,

Aici, în ţara celor mai puţini…

 

Nu le mai pot cu mintea mea cuprinde

Tristeţea lor trecută-n Calendar

Şi-mbătrânesc tăcut, ca un părinte

Şi bătrâneţea mea e în zadar…

 

Cum pot să fiu de timpul meu fălos,

S-a spulberat şi visul lor de ieri,

Au şcoli şi dacă au, cu ce folos

Licenţele acestea de şomeri?!

 

Copiii mei lucrează prin străini

Cu braţele, dar sufletul e-acasă,

C-aici, în Ţară vremea nu îi lasă,

Aici în Ţara celor mai puţini…”

*

Lucrări în comună. De mulţi ani biserica din Bobaiţa arăta ca o biserică ruinată. Toată tencuiala exterioară era distrusă, acoperişul vechi şi ruginit. Când am fost ultima dată la o înmormântare acolo, în cupola interioară a bisericii era o gaură mare, care dădea în pod. A încercat preotul an de an să strângă bani, să repare biserica, dar niciodată nu a reuşit să adune cât era necesar. Se lovea fie de sărăcia unora, fie de indiferenţa altora, aşa că lucrările tot începeau, dar nu se mai terminau. Anul acesta, Domnul Primar George Bazavan s-a hotărât să dea o mână de ajutor. Mâna i-a fost destul de plină, fiindcă suma totală cu care a contribuit s-a ridicat la aproape 140 milioane lei vechi. Pentru preot şi locuitorii satului a fost mană cerească. Imediat s-a trecut la refacerea picturii. Mai este de pictat acum doar pridvorul. S-au dat tencuielile vechi jos, până la cărămidă şi s-au făcut altele, mai rezistente. S-a reparat acoperişul şi s-a vopsit. Acum biserica arată ca un bibelou. S-a găsit şi un locuitor al satului, care, încurajat de sprijinul dat de primar, s-a oferit să construiască un nou gard împrejmuitor al curţii bisericii şi, uite aşa, biserica a întinerit. Alături de biserică este căminul cultural construit  în urmă cu câţiva ani de acelaşi primar şi şcoala reparată şi consolidată din temelii anul trecut şi anul acesta. Astfel, bobăiceni se conving că nici ei nu sunt uitaţi de mai marii comunei.

*

Ajutoare şi donaţii. În această perioadă am primit câteva ajutoare şi donaţii astfel: Doamna Trocan Maria  din Lugoj™, fiică a satului Bârda, a donat 200 lei;   Doamna Prof. Univ. Dr. Georgeta Ionaşcu din Bucureşti, fiică a satului Malovăţ, a donat 150 lei;  Doamna Pitica Laura din Cluj-Napoca(CJ) şi Domnul Armaşu Dan din Tr. Severin au donat câte 100 lei; Doamna Prof. Univ. Dr. Ana Sofroni  din Chişinău(Moldova) a donat 71 lei;   Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina din Curtea de Argeş(AG) şi Domnul Pădureanu Toni din Tr. Severin au donat câte 50 lei. Dumnezeu să le răsplătească!

*

Am achiziţionat de la Editura ,,Sf. Mina” din Iaşi manuale pentru elevii claselor I-V de la şcolile din Malovăţ, Bobaiţa şi Valea Boierească. Au costat 632 lei. Le împărţim gratuit elevilor. Anul trecut am cumpărat şi donat manuale la clasele VI-VIII. Aceste clase folosesc anul acesta manualele de anul trecut. Cele primite anul acesta de la editura ieşeană au apărut recent, anul trecut nu existau. Acum au manuale de religie toţi elevii şcolilor din comuna noastră. Singura lor obligaţie este aceea de a învăţa cât mai bine. Dă, Doamne!

*

În cursul lunii octombrie am donat pâine credincioşilor participanţi la slujbe şi unor bătrâni şi bolnavi din sat astfel: 2 Oct.(Malovăţ): 130 pâini; 9 Oct.(Bârda): 57 pâini; 16 Oct. (Malovăţ): 142 pâini; 23 Oct.(Bârda): 46 pâini; 30 Oct. (Malovăţ): 148 pâini. Aşadar, în luna octombrie s-au donat 532 pâini.

*

Doamna Ungureanu Elena din Malovăţ, împreună cu fii săi, au donat parohiei noastre suprafaţa de 0,20 ha de teren în partea de vest a cimitirului din Malovăţ în vederea extinderii. Urmează să facem transferul de proprietate şi în evidenţele primăriei şi apoi să trecem la mutarea gardului. Din acel moment vor putea fi construite cavouri şi morminte şi în noul teren. Le mulţumim cordial donatorilor. Dumnezeu să le răsplătească!

*

Plăţi. Am efectuat plăţi mai mari, astfel: 632 lei pentru manuale de Religie; 72 lei internetul pe sept. – dec.; 78 lei cartuş pentru imprimantă; 77 lei curentul electric; 473 lei poştei pentru colete cu cărţi; 263 lei tipografiei pentru numerele 213-215 din ,,Scrisoare pastorală”; 398 lei brutăriei pentru pâinea donată în septembrie; 380 lei pentru achiziţionarea unei imprimate; 800 lei tipografiei pentru Ghidul elevului creştin; 77 lei pentru plicuri mari necesare trimiterii cărţilor în străinătate şi alte cheltuieli mai mărunte.

*

Publicaţii: În această perioadă preotul Dvs. a reuşit să mai publice câteva articole astfel: Oferta de carte-16, în ,,Singur”, Târgovişte, 2011, 20 oct., ediţie on-line(http://www.revistasingur.ro); Săracă ţară bogată, în ,,Naţiunea”, Bucureşti, an. I(2011), oct. 24, şi ediţie on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro); Şcoala muncii, în ,,Armonii culturale”, Adjud, 2011, 26 oct. şi ediţie on-line(http://www. armoniiculturale.ro)

*

Domnul primar George Bazavan a cumpărat cărţi de la parohia noastră în valoare de 450 lei şi chiar le-a şi plătit. S-a pus primarul pe citit!

*

Botezuri. Nunţi. Înmormântări. La 22 Oct. am oficiat Taina Botezului pentru Baltac Petrişor-Cristian, fiul Domnului Baltac Constantin – Petrişor şi al Doamnei Baltac Loredana-Mihaela din Malovăţ. Să trăiască! La 22 Oct. am oficiat Taina Sf. Cununii pentru Domnul Guran Nicolae-Ion din Malovăţ şi Domnişoara Durac Elvira din Baloteşti, cât şi pentru Domnul Buţoi Nicolae-Marian şi Domnişoara Bobicescu Adelina-Irina din Tr. Severin. Dumnezeu să le ajute!

*

Program. În luna noiembrie avem următorul program de slujbe: 5 Nov.(Malovăţ-Bârda); 6 Nov. (Bârda);  8 Nov. (Pomeniri dimineaţa la Bârda; slujbă la Malovăţ); 12 Nov. (Malovăţ-Bârda); 13 Nov. (Malovăţ);  19 Nov. (Malovăţ-Bârda); 20 Nov.(Bârda); 21 Nov. (slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăţ, la ora 12);  26 Nov. (Malovăţ-Bârda); 27 Nov.(Malovăţ); 30 Nov. (pomeniri dimineaţa la Bârda; slujbă la Malovăţ). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă sau la telefon: 0724. 99. 80. 86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA

%d blogeri au apreciat asta: