„Scrisoare pastorală“ nr. 215

Dragii mei enoriaşi!

Săracă Ţară bogată!  De câţiva ani se discută în presa scrisă, la televizor şi la radio, se vehiculează pe internet tot felul de proteste şi de liste care trebuie semnate despre o problemă care priveşte întreaga societate românească. Este vorba de aurul de la Roşia Montană din Munţii Apuseni. Statul român a concesionat unei firme americane specializate în minerit de zone aurifere exploatarea  minelor noastre de aur pe un anumit număr de ani. Din producţia ce va obţine-o firma respectivă, statul român va primi 4%!

Nu criticăm aici pe un ministru anume, guvernul sau un anumit partid. Ca cetăţean român, însă, cu o gândire economică rudimentară, consider că acel contract este un adevărat jaf pentru ţară. Minele de aur din Munţii Apuseni funcţionează din vremea romanilor. Mai bine de două mii de ani s-au făcut exploatări acolo. Preotul scriitor Ion Agârbiceanu, în romanul său Arhanghelii, spune că, la un moment dat, în zona respectivă se găsea aur şi în nisipul văilor. Au exploatat minele respective romanii, le-au exploatat şi austriecii, şi ungurii, şi ruşii, dar aurul tot nu s-a terminat. A pus acolo Dumnezeu cantităţi suficiente, cât să ajungă neamului românesc până la sfârşitul veacurilor….

Roşia Montană mai deţine şi alte zăcăminte de o importanţă planetară. E vorba de cele de uraniu şi de wolfram. Sunt metale pe cale de dispariţie în lume, care se mai găsesc doar în câteva locuri de pe glob. Firma americană va exploata tot ce va găsi în piatra munţilor de acolo. Cu tehnologiile de astăzi, nu e de mirare dacă firma respectivă va disloca munţii în întregime de acolo şi, prin decopertare, va   cerne fiecare părticică de pământ şi de rocă şi va extrage firicel după firicel de aur.

Preşedintele nostru vorbea cu bucurie de afacerea respectivă şi despre faptul că în vistieria ţării vor intra câteva tone de aur, care vor ajuta la redresarea situaţiei ţării la această vreme de criză. Iarăşi revenim, însă, la procentul amintit mai sus. Nu trebuie să uităm că tonele de care vorbeşte preşedintele nu reprezintă decât 4% din cantitatea extrasă, iar restul o vor lua străinii! Nimeni nu ne garantează că astăzi este situaţia cea mai grea prin care trece poporul  român, iar generaţiile viitoare vor huzuri ca-n sânul raiului şi nu vor mai avea nevoie de asemenea bogăţii naturale. Poate şi în viitor vor fi vremuri grele şi nu avem dreptul să ne lipsim urmaşii de o asemenea comoară. Aurul din Apuseni este aurul pământului românesc şi el se cuvine poporului român în întregime. Este zestrea pe care i-a dat-o Dumnezeu şi nu trebuie să ne batem joc de ea.

În ultima vreme apar tot felul de personaje la televizor, care susţin că sunt din Munţii Apuseni şi că au greutăţi economice mari, dacă nu se deschide mina de acolo. Mai mult, deschiderea mineritului aurifer din Apuseni ar aduce raiul pe pământ în Roşia Montană şi împrejurimi. Nu credem că întâmplător apar aceşti oameni, mai ales că clipurile publicitare la televiziune costă enorm, ci apariţiile lor sunt dirijate pentru a influenţa opinia publică. Nimeni nu contestă că viaţa e grea şi lipsurile sunt multe, dar statul ar putea găsi şi alte forme economice, care să ajute populaţia din zonă să-şi câştige existenţa. Ce va face populaţia respectivă după ce aurul se va termina şi firma americană îşi va lua catrafusele şi va pleca de acolo?

Cu câteva sute de ani înainte, europenii au ajuns pe continentul american. Au găsit acolo triburi primitive, care nu stiau nimic despre valoarea aurului. Acest metal se găsea pe toate drumurile. Europenii le-au oferit cioburi de sticlă colorată şi le-au cerut în schimbul acestora aur. Localnicii nu mai văzuseră asemenea minunăţii. Au dat cantităţi imense de aur pe cioburi colorate, fericiţi că au făcut un târg avantajos! Mai mult, europenii l-au sechestrat pe regele localnicilor şi au cerut în schimbul lui vagoane de aur. Bieţii oameni au scos din toate cotloanele preţiosul metal şi l-au dat invadatorilor ca să le elibereze regele. După ce le-au luat aurul, europenii i-au omorât şi pe localnici şi pe regele lor! Asta aşa, ca să arate cât de creştini sunt!

Mă întreb şi eu astăzi, dacă nu cumva contractul statului român cu firma americană privind aurul de la Roşia Montană seamănă cu înţelegerea dintre europenii cuceritori şi localnicii americani de acum câteva secole. Mai multă grijă de ţară şi de bogăţiile ei, de poporul şi de urmaşii urmaşilor noştri nu ar face rău nici unui politician român, ci, dimpotrivă, l-ar înnobila. Istoria este cea care consemnează şi cea care judecă!

*

IV. Taina Sf. Cununii reflectată în proverbele româneşti(V)(Continuare din numărul trecut):

X. Familia ideală poate fi conturată pe baza datelor furnizate de proverbele româneşti. Ea are o serie de trăsături specifice:

  • hărnicia soţilor: ,,La mama pe când eram/ De lucram, de nu lucram,/ Mamei tot dragă-i eram./ Iar de când m-am măritat/ Nici un bine n-am aflat./ De cu ziua mătur casa,/ Aprind focul, gătesc masa,/ Aduc apa din fântână/ Şi furca n-o las din mână./ Lau copilul, îi dau ţâţă/ Şi mulg vaca la portiţă…”/(IV, 492); ,,Casa cu muiere niciodată nu piere”(VIII, 229);    ,,Muierea bărbată – avuţia casei”(VIII, 349); ,,Muierea bărbată e cu mult mai sus decât orice piatră scumpă”(VIII, 349); ,,Muierea bărbată mult tort ne arată”(VIII, 349); ,,Muierea bărbată, cu furca-n brâu, cu fusul în mână, c-un copil la ţâţă şi cu altul în braţe”(VIII, 349); ,,Muierea bărbată, deşi muiere, dar cu minte bărbătească”(VIII, 349); ,,Muierea bărbată scoate pânza lată”(VIII, 349); ,,Muierea casnică, când se deşteaptă, gândul la furcă o aşteaptă”(VIII, 350); ,,Muierea cele dinlăuntrul casei să se-ngrijească, iar bărbatul, de afară, pururi s-aducă-n casă”(VIII, 363); ,,Muierea vrednică casa şi-o păstrează şi-o sporeşte şi şi-o îndestulează”(VIII, 349); ,,Muierea vrednică de casă, cu gândul la furcă, din somn se deşteaptă dis-de-dimineaţă”(VIII, 349); ,,Muierea vrednică şi-n somn fuse, furci şi mosoare visează”(VIII, 349); ,,Nu păpuşe să te arăţi, ci muiere bărbată, cu mult mai bine”(VIII, 349); ,,Nu poate fi tot mireasă,/Dacă vrea să ţie casă”(X, 265); ,,Să-ţi iei nevastă de casă,/ Nici urâtă, nici frumoasă”(IV, 500);
  • dărnicia şi generozitatea: ,,Adapă tu casa ta îndestul, apoi din al tău prisos dă şi la alţii cât poţi”(VIII, 229);
  • fidelitatea: ,,Bărbatul surd şi nevasta oarbă, cea mai tihnită căsătorie”(VIII, 269); ,,Fericită căsătoria la toţi să socoteşte, când dragostea la amândoi deopotrivă se păzeşte”(VIII, 269); ,,La credinţa căsătoriei cu turturica să te asemeni, ce pe creangă uscată şade, când de soţie se desparte”(VIII, 268); ,,Legea muierii – bărbatul; credinţa muierii – bărbatul; desfătarea muierii – bărbatul; cine nu păzeşte aceasta nu e vrednică de a se numi nevastă, adică de-a dobândi numele cel mai cinstit”(VIII, 400); ,,Mai lesne un bărbat poate păzi credinţa sa către nevasta sa decât nevasta către bărbatul ei; de-aceea, cine a nimerit nevastă cinstită, acela este mai fericit”(VIII, 400); ,,Muierea cinstită, piatră nepreţuită”(VIII, 353); ,,Muierea cinstită, podoaba casei”(VIII, 353); ,,Muierea mândră trebuie să fie, ca cinstea ei întreagă să şi-o ţie”(VIII, 351); ,,Nevastă în casă să-ţi alegi pe cea mai cinstită, iar nu pe cea mai cu scule împodobită”(VIII, 400); ,,Nici aurul, nici argintul, nici pietre scumpe grămădite pe muiere nu-mpodobesc ca purtarea ei cinstită”(VIII, 354); ,,Nimic alt mai bine prinde la orice muiere, decât purtarea ei de cinste”(VIII, 354); ,,Trei lucruri nu se pot împrumuta: calul, nevasta şi puşca”(IV, 493); ,,La căsătorie credinţa când vei călca-o, toate celelalte daruri întru nimic se socotesc”(VIII, 268); ,,La căsătorie curat şi voinic să te arăţi, ca sănătoşi copii să scoţi”(VIII, 268); ,,Cinstită căsătoria, când patul este nespurcat. Aceasta să păzeşti”(VIII, 269);
  • înţelegerea:  ,,Bine este să asculţi şi sfatul unei neveste”(IV, 506); ,,Cei ce-au nimerit la căsătorie, la aceia viaţa dulce o să fie, iar la cei dimpotrivă dureri şi necazuri lor o să le vie”(VIII, 269); ,,Muierea cea mai bună e ceea ce viaţă bună cu bărbatul ei petrece până ce prin lume trece”(VIII, 354);
  • bunătatea sufletească: ,,Ca muierea bună, nici un lucru pe lume nu e mai bun, dar şi ca muierea rea, nici o fiară nu-i mai rea”(VIII, 354); ,,Muiere bună anevoie a nimeri, iar de cele rele prea lesne a găsi”(VIII, 354); Muierea bună este a casei cârmă bună”(VIII, 354); ,,Muierea bună este fericirea casei, iar cea rea dărăpănarea ei”(VIII, 354); ,,Muierea bună este viaţa sufletului, iar cea rea este moartea sufletului”(VIII, 354); ,,Muierea bună, bărbatului cunună”(IV, 464); ,,Nimic altceva mai bun pe lume decât o muiere bună şi nimic altceva mai rău pe lume decât o muiere rea”(VIII, 354);
  • dragostea: ,,Ca să petreceţi bine în căsătorie, trebuie şi unul şi altul să umblaţi după placul altuia”(VIII, 267); ,,Caută muiere să-ţi placă ţie, iar nu altora”(IV, 463, 506, 615); ,,Dacă moare nevasta mea, se duce lumea jumătate; dacă mor eu, se duce lumea toată”(IV, 510); ,,De vrei să te iubească nevasta, trebuie şi tu mai mult să o iubeşti şi pururi s-o cinsteşti”(VIII, 400);
  • armonia: ,,Casa fără conduri, adică fără muiere, întreagă pustietate”(VIII, 229); ,,Casa fără muiere, ca un trup fără suflet”(VIII, 229); ,,Casa fără tropăituri de muiereşti conduri nimic alt mai urât în cer şi pe pământ”(VIII, 229); ,,Casa muierea o încălzeşte”(VIII, 229); ,,Casa unde nicicum nu miroase a muiere, cea mai spurcată casă, după lege, se-nţelege”(VIII, 229); ,,Muierii îi este cap bărbatul său”(IV, 464);
  • unirea: ,,Fericirea căsătoriei, unirea casnicilor”(VIII, 269).
  • înţelepciunea: ,,La căsătorie mai mult mintea să cercetezi decât frumuseţea, că mintea de ce merge se sporeşte şi înfloreşte, iar frumuseţea de ce merge se vestejeşte”(VIII, 268); ,,Muierea fără nici o pată, aceea e mai înţeleaptă”(VIII, 349); ,,Muierea înţeleaptă – coroana bărbatului”(VIII, 349); ,,Muierea înţeleaptă casa ţi-o împodobeşte cu însăşi a ei cinste”(VIII, 348); ,,Muierea înţeleaptă cu mult mai înţelept pe bărbat îl arată”(VIII, 349); ,,Muierea înţeleaptă de la bărbat poruncă aşteaptă”(VIII, 349); ,,Muierea înţeleaptă, aceea e mai frumoasă”(VIII, 348); ,,Nevasta cu mintea bună/ E bărbatului cunună”(IV, 508); ,,Pe muierea înţeleaptă ruşinea o înfrânează”(VIII, 349); ,,De câte ori te închini, să te rogi la Dumnezeu să dea minte nevestii tale”(VIII, 400);
  • naşterea şi creşterea copiilor: ,,Muierea blagoslovită (este) aceea care mai mulţi copii în casă ne-aduce”(VIIII, 354); ,,Muierea când naşte dă mâna cu moartea şi după naştere veselie nespusă”(VIII, 396); ,,Sânul mamei la copil, liman de mântuire”(VIII, 372); ,,Muma după ce naşte mult, mult se-nveseleşte, dar nu ştie că de aici încep necazurile ei”(VIII, 372); ,,Muma mai lesne pe copii îi învaţă; de aceea mumele să fie mai învăţate”(VIII, 372); ,,Muma, petrecerea ei, plimbarea ei, jocurile ei, cu fetele ei să le facă, ca să le deprindă la urmări cinstite”(VIII, 372);
  • credinţa: ,,Muierea credincioasă  copii adevăraţi scoate”(VIII, 350); ,,Muierea credincioasă, cinstea casei”(VIII, 350); ,,Muierea credincioasă, jertfelnicul cel mai sfânt”(VIII, 350);
  • voia bună: ,,Muierea dulce viaţă-ţi aduce”(VIII, 355); ,,Muierea dulce, veselă şi voioasă la bărbat să se arate, ca pe bărbat să-l înveselească şi bărbatul la muiere voinic să se arate, ca pe muiere s-o mulţumească”(VIII, 354); ,,Toate zilele căsătoriei tale să te rogi să-ţi fie ca-n ziua nunţii tale”(VIII, 269).
  • cumpătarea în toate, inclusiv în vorbă: ,,Muierea tăcută anevoie a găsi”(VIII, 351); ,,Muierea tăcută- cel mai mare dar”(VIII, 350); ,,Muierea tăcută înţelepciune arată”(VIII, 350);
  • respectul reciproc: ,,Nevasta nu e cârpă, să o descoşi şi să o lepezi”(IV, 498);
  • egalitatea: ,,Cine vrea să se căsătorească, soţie de-o potrivă să poftească, ca să nu se căiască”(VIII, 269);
  • buna-cuviinţă: ,,Daruri şi năravuri bune, iar nu frumuseţe să găseşti, când vrei să te căsătoreşti,  – acelea sunt statornice, iar aceasta trecătoare”(VIII, 269);

*

Nunta de argint, nunta de aur, nunta de platină…  De mai multe decenii s-a încetăţenit şi la noi obiceiul ca unele familii să organizeze ,,nunta de argint” la 25 de ani de căsnicie, ,,nunta de aur” la 50 de ani de căsnicie şi ,,nunta de platină” la 75 de ani de căsnicie. Obiceiul a apărut în mediul orăşenesc, fiind, probabil, o influenţă străină. Biserica Ortodoxă Română s-a văzut în faţa unui fapt împlinit şi de aceea a rânduit în cărţile de cult o slujbă specială în acest sens, cât şi îndrumările cuvenite pentru preoţii ce se află în faţa unor credincioşi care solicită astfel de ceremonii. În ultima vreme observăm că obiceiul  începe să apară şi în lumea satelor.  Tocmai de aceea considerăm că e necesar să zăbovim puţin asupra acestui fapt.

Nunţile acestea, de argint, de aur sau de platină  nu sunt nunţi sau cununii propriu-zise. Ele nu repetă Taina Sfintei Cununii. Ele se prezintă sub forma unei slujbe de mulţumire adusă lui Dumnezeu. ,,Tinerii” nu se mai îmbracă precum mirii de altădată, ci pot să vină la biserică în hainele cu care vin în mod obişnuit la slujbe. Naşii e bine să fie tot cei de la Cununia din tinereţe. Dacă nu mai trăiesc ori nu pot fi prezenţi, nu e o tragedie. Slujba se poate face şi fără dânşii. Nu este nevoie de lumânări ,,de cununie”, ci sunt sufieciente şi două lumânărele sau mai multe de la biserică sau din altă parte. Nu este nevoie de ,,nuntaşi”, nici de petrecere costisitoare. Mai degrabă un ajutor dat unei familii sărace, sau unui bătrân, sau unui orfan, sau unui bolnav este mai bine primit înaintea lui Dumnezeu decât petrecerea cu lăutari şi cu zbenguială. Evenimentul poate fi sărbătorit într-o formă simplă, modestă, fără cheltuieli inutile. ,,Tinerii” vin la biserică şi preotul le oficiază ,,nunta” solicitată, adică slujba de mulţumire cuvenită. Fiecare familie are motive suficiente să mulţumească lui Dumnezeu după 25, 50 sau 75 de ani de căsnicie. Câteva din astfel de motive sunt suficiente, ca să convingem pe oricine de nevoia unei astfel de rugăciuni: mulţumim pentru viaţa ce ne-a dat-o, pentru sănătatea de care ne-am bucurat, pentru buna înţelegere, pentru copiii  rezultaţi din căsnicie, pentru toate realizările ce le-am avut. Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute şi să ne ocrotească în continuare pe cărările vieţii.

Slujba respectivă nu este o inovaţie în cultul ortodox. Rugăciunea însăşi este de trei feluri: de cerere, de mulţumire şi de laudă la adresa lui Dumnezeu. Slujba acestor ,,nunţi” face parte din rugăciunile de mulţumire. Lui Dumnezeu îi place să i se arate recunoştinţă din partea celor pe care i-a ajutat. Ne amintim de minunea vindecării celor zece leproşi. Dintre aceştia doar unul s-a întors să-I mulţumească Mântuitorului, ceea ce L-a făcut să exclame: ,, – Zece aţi fost, dar ceilalţi nouă unde sunt?”

Aşadar, dacă vreo familie din parohia noastră sau din afara parohiei se hotărăşte să facă o asemenea ,,nuntă”, este foarte bine. O aşteptăm cu drag la biserică. Slujba este complet gratuită. Amin.

*

Şerpişorul.  Aşa cum am spus în numărul trecut al ,,Scrisorii pastorale”, Olimpia avea un statut special în şcoală. Era fiica primarului comunei. Ea rămânea să ţină locul Doamnei Învăţătoare, când Doamne trebuia să meargă la oraş ori la şcoala din comună. Ea făcea liste, linişte şi zile amare nouă, muritorilor de rând.

Într-o zi, Doamna Învăţătoare a venit foarte supărată la şcoală. Nu ştiu care erau motivele, dar ştiu că ne făceam tot mai mici în bancă, doar – doar nu ne va asculta. Întâmplător sau nu, au fost scoşi la lecţie câţiva din clasa a patra. Noi cei dintr-a doua urma să intrăm în repriza a doua. Între cei scoşi la lecţie a fost şi Olimpia. Nu ştiu ce se întâmplase, dar Olimpia nu-şi scrisese tema şi nici nu învăţase lecţia. Nu-mi mai amintesc dacă a cinstit-o cu vreo pereche de palme, deşi asta era la ordinea zilei, dar ştiu că a ,,condamnat-o” împreună cu alţi doi sau trei colegi din clasa ei la ,,colţul vesel”. În faţa clasei, după uşă, trebuia să stea cel ,,condamnat”, în picioare, câteva ore, până la recreaţie, până la sfârşitul cursurilor sau chiar după ore. Pe vremea când tatăl meu fusese elev al Doamnei Învăţătoare, adică prin 1934-1940, când se făceau la Bârda şapte clase, la ,,colţul vesel” se puneau coji de nuci, pe care ,,condamnaţii” erau obligaţi să se aşeze cu genunchii. Pe vremea când am fost eu elev se simplificaseră lucrurile, în sensul că dispăruseră cojile de nucă şi nuielile de corn.

,,Condamnarea” Olimpiei la ,,colţul vesel” ne-a adus la toţi cei din bănci o oarecare bucurie nemărturisită. Ne bucuram, fiindcă astfel – credeam noi – va înţelege şi Olimpia că e şi ea tot elevă ca noi şi poate să fie şi ea pedepsită. Înţelegea, fără îndoială, că se poate întâmpla să mai greşească chiar şi ea.

Doamna ne dăduse de învăţat sau de scris şi dânsa se plimba cu mâinile la spate prin clasă. În spatele clasei, spre răsărit, era o fereastră, care dădea spre casa şi grădina Doamnei. De acolo Doamna urmărea tot ce se petrecea în grădina sa şi de aceea zăbovea uneori mai mult la fereastră. La un moment dat, când s-a întors, a vrut s-o pornească iar printre bănci. Un şerpişor de lichid se strecura printre bănci, încet şi timid, îndreptându-se spre fereastră. Era aproape de locul unde se afla Doamna. Noi îl văzusem, înţelesesem care-i situaţia, dar tăceam chitic, aşteptând furtuna să se dezlănţuie. Doamna a fost foarte surprinsă de eveniment. Instinctiv şi-a îndreptat privirile spre tavan, crezând, probabil, că s-a spart vreo ţiglă la acoperiş şi a plouat în pod. Nu, nu era de la pod. Doamna a pornit uşor, urmărind şerpişorul cu atenţie, ca un detectiv dintr-un film poliţist. Coada pârâiaşului se îndrepta spre ,,colţul vesel”. Se oprea lângă picioarele Olimpiei şi apoi o pornea abrupt, pierzându-se undeva, sus-sus.

Doamna Învăţătoare, în momentul în care a înţeles despre ce e vorba a roşit la faţă. Cred că în momentul acela i-a fost frică, aşa cum niciodată nu-i fusese. Noi o consideram cel mai puternic om din lume. Dânsa nu se temea de autorităţi, nu se temea de părinţii noştri, ci doar de Dumnezeu. A rostit cu un glas moale, cald, blând, părintesc, aşa cum n-o auzisem niciodată: ,, – Olimpia, mamă, de ce nu-mi spuseşi, să te las  afară?!” Olimpia se ruşinase. Pentru prima dată se simţea umilită în faţa noastră. Cu greu a putut Doamna să comunice cu ea. Nu grăia nimic. Până la sfârşitul orelor, Doamna a fost mai binevoitoare ca oricând. Ba chiar a făcut şi glume, încercând să creeze buna dispoziţie, să o scoată pe Olimpia din starea de crispare.

În recreaţie vorbeam între noi. Cei mai mari îşi dădeau cu părerea, că primarul o va pedepsi pe Doamna, fie va da-o afară din învăţământ, fie va transfera-o la altă şcoală. Ne părea rău. Era doar Doamna noastră. Chiar dacă ne bătea, dar ne obişnuisem cu dânsa. Poate chiar o iubeam în sinea noastră. La aceasta contribuiau şi părinţii noştri. Nu o dată îl auzeam pe tăticu, fostul elev al Doamnei, spunându-mi: ,, – Mă, tată, învăţătoare ca Doamna, mai rar găseşti! Cine a trecut prin mâna dumneaei a ajuns om, chiar dacă a luat un vagon de bătaie. Uite, colegii mei, al lui Glod şi al Drichii, cu care luam premiu în fiecare an la şcoală, astăzi sunt maiori. Mi-au zis şi mie, când am terminat armata să mă reangajez. Azi aş fi şi eu ca ei. N-am vrut, fiindcă avea tata pământ şi n-avea cine să-l muncească!  Suferi şi tu acum, dar înveţi carte şi o fi mai bine de tine în viaţă!”

Până la sfârşitul orelor, Olimpia îşi recăpătase buna dispoziţie. La urma – urmei, nici ea nu avea interesul să ştie tatăl său. Cu un astfel de prilej se afla în familie că nu şi-a scris temele şi că nu a învăţat lecţia.  În mod tacit s-a restabilit pacea, spre bucuria întregului popor!

*

 Preţul libertăţii. Am găsit pe internet o povestire frumoasă şi plină de tâlc. Iat-o: ,,La începutul primului război mondial, pe vârful unui munte, se afla cea mai temută închisoare. Nimeni nu reuşise să evadeze vreodată de acolo. În general, cei trimişi aici erau fie condamnaţi la moarte pentru crime sau jafuri deosebit de grave, fie ispăşeau o pedeapsă foarte mare. Deşi era atât de bine păzită, într-o seară un criminal a scăpat. Toată noaptea gardienii l-au hăituit cu câinii, însă, spre dimineaţă, i-au pierdut urma într-o pădure. Fugarul, obosit după atâta goană, a văzut într-o poiană o luminiţă la fereastra unei case. Desigur că acolo putea găsi ceva de mâncare şi haine. Cu disperare, a năvălit în odaia mică, unde o imagine cu totul neaşteptată îl ţintui în loc: o tânără femeie plângea lângă un copilaş micuţ, care, de asemenea, scâncea. Pe masa goală, un rest de lumânare lăsa în mica încăpere o lumină slabă, în care se vedea, totuşi, chipul palid şi slăbit al femeii.

Parcă trezit dintr-un coşmar, evadatul o îndemnă pe tânăra mamă să nu se sperie, se aşeză alături şi o întrebă ce probleme o fac atât de nefericită. Aceasta, printre lacrimi, i-a răspuns că soţul ei a murit pe front, că nu mai are nici un ban şi că, de foame şi frig, copilaşul s-a îmbolnăvit. ,,- Lasă,  femeie, îi spuse puşcăriaşul, o să te ajut eu!” ,,- Nu vreau să furi pentru mine şi nici să sufere cineva nu doresc!”

,,- Nu-ţi face griji, nu va suferi nimeni!” – i-a răspuns omul şi a luat-o pe femeie cu el. Când au ajuns împreună în faţa poliţiei, aceasta l-a întrebat mirată: ,,- Ce faci ?” ,,- Lasă, ţi-am spus că n-o să sufere nimeni. Vino!”

Intrând cu ea în clădirea poliţiei, omul s-a predat, iar când şeful poliţiei a venit să vadă cu ochii lui dacă periculosul puşcăriaş este, în sfârşit, prins, acesta îi spuse: ,,- Femeia aceasta m-a găsit în casa ei, când încercam să fur câte ceva şi m-a adus aici. Dă-i recompensa pusă pe capul meu, o merită!” Cu lacrimi de recunoştinţă în ochi, femeia n-a mai spus nimic. Era o recompensă foarte mare, deoarece puţini credeau că cineva l-ar putea prinde şi preda pe criminal. Bucuros că îl avea acum prizonier, şeful poliţiei a plătit imediat femeii suma enormă, după care l-a trimis pe fugar înapoi la închisoare, sub pază strictă. După câteva zile, femeia, cerând o audienţă la directorul puşcăriei, i-a povestit acestuia totul, aşa cum se întâmplase cu adevărat. Uimit de bunătatea deţinutului său, cu ocazia Sfântului Crăciun ce se apropia, directorul l-a graţiat, căci era obiceiul ca, o dată pe an, să fie eliberat puşcăriaşul care s-a purtat cel mai bine.

Timpul a dovedit că omul acela se schimbase cu adevărat, căci niciodată nu a mai făcut ceva rău. Oamenii trebuie să se ajute unii pe alţii. Nu te ajuţi pe tine decât ajutându-i pe ceilalţi. Dumnezeu vede cu ce preţ cauţi binele altora şi nu pe al tău. Dacă un asemenea om – cu lanţuri la mâini şi la picioare, obosit şi dornic de libertate, ce nu ducea cu sine decât o groază de păcate – a putut să o ajute pe femeia aceea, cu atât mai mult noi îi putem ajuta pe cei din jurul nostru. Să ne rugăm la Dumnezeu să ne dea ocazii de a face bine, fiindcă binele îl putem face cu siguranţă. Şi nu e zi, fără să nu se ivească un asemenea prilej. Nu trebuie decât să-l vedem”.

*

Sărmană copilărie. Din repertoriul cântăreţului Achim Nica am selectat un cântec intitulat Sărmană copilărie, plin de sensibilitate, în care ne regăsim fiecare din noi. Iată-l:

,,Săracă copilărie,

 O fost şi n-o să mai fie!

 Am fost tinerel copil

 Şi acum mi-s om bătrân.

 

Sărac tinereţea mea,

Nu ştiu ce-am făcut cu ea,

Că la târg nu am vândut-o

Şi la birt nu am băut-o.

 

Tot am vrut şi-acum aş vrea

S-opresc tinereţea mea;

Am cercat şi n-am putut

Şi-am lăsat-o de-a trecut.

 

Dar-aş bani şi-aş cheltui,

Copil tânăr de-aş mai fi!

Fui copil vreme puţină,

Parcă numa-o săptămână.

 

Şi-aş da lumea asta toată,

Să mai fiu tânăr odată!”


*

Lucrări în comună. Toţi cei din comuna noastră ştim ce însemna drumul din Valea Boierească până în Laz pe vremea când erau ploi sau zăpada începea să se dezgheţe: noroaie, şanţuri, viaţă grea. În vara aceasta lucrurile s-au schimbat. Domnul primar George Bazavan s-a îngrijit şi, cu fonduri europene, a asfaltat acest drum. Lazul este format din două părţi, care sunt despărţite de un ogaş imens. În ultimii ani apele rupseseră hulpave din maluri şi peste ogaş nu se mai putea trece. Când era câte o înmormântare, trebuia să coboare mortul pe Slatina şi apoi să revină la biserică şi la cimitir, fiindcă peste ogaş nu se mai putea trece. Iată că în vara aceasta peste ogaşul cu pricina a fost construit un pod solid din beton armat şi legătura dintre cele două părţi ale satului s-a restabilit.

*

Ajutoare şi donaţii: În această perioadă, parohia noastră a primit următoarele ajutoare: Doamna Gheorghescu Anca din Oakville(Canada) a donat  287 lei; Doamna Ploscaru Anca din Brebina(MH), Domnul Pană Ştefan din Tr. Severin şi Domnul Giura Nicolae din Bala(MH), fii al satului Malovăţ, au donat câte 100 lei; Domnul Vizitiu Sorin din Tr. Severin a donat 50 lei; Domnul Prof. Ion Borugă din Malovăţ a mai adăugat la contribuţia de cult 200 lei, totalizând până acum 301 lei; Domnul Paicu Daniel din Malovăţ a achitat 100 lei pentru contribuţia de cult; Domnii Carabaş Gheorghe, Giura Dragoş şi Pau Valeriu din Malovăţ şi Gheran Stanciu din Bârda au achitat câte 50 lei pentru contribuţia de cult pe 2011. Le mulţumim cordial. Dumnezeu să le răsplătească!

*

Contribuţia  de cult. La 30 Sept. s-a încheiat al treilea trimestru al acestui an. Până la această dată, contribuţia de cult se prezintă astfel: în Malovăţ au achitat 94,94%;  în Bârda au achitat 91,30%. La nivel de parohie au achitat 93,76%. E un procent foarte bun. Precizăm că la 30 Noiembrie încheiem cu contribuţia de cult pe 2011. Atunci vom da şi clasamentul fruntaşilor. Reamintim că în parohia noastră contribuţia de cult nu este în sumă fixă, ci fiecare dă dacă vrea şi cât vrea. Preotul şade la dispoziţia tuturor, serviciile religioase sunt gratuite, indiferent dacă enoriaşul în cauză a achitat sau nu ceva pentru contribuţia de cult.

*

În cursul lunii septembrie am donat pâine credincioşilor participanţi la slujbe şi unor bătrâni din sat astfel: 04 Sept.(Malovăţ): 166 pâini; 11 Sept.(Bârda): 69 pâini; 18 Sept.(Malovăţ): 150 pâini; 25 Sept. (Bârda): 50 pâini. Aşadar, în cursul lunii Septembrie au fost donate 435 pâini.

*

Plăţi. În această perioadă am făcut o serie de plăţi mai mari astfel: 54 lei pentru curent electric; 417 lei poştei pentru coletele cu cărţi; 2000 lei la tipografie pentru vol. IV  la Colinde din Transilvania şi 1000 lei pentru Ghidul elevului creştin; 67 lei pentru hârtie; 250 lei timbre poştale; 177 lei tipografiei pentru numerele 211 şi 212 din ,,Scrisoare pastorală”; 95 lei protoieriei pentru reviste; 522 lei brutăriei pentru pâinea donată în august, cât şi alte plăţi mai mici.

*

Publicaţii: Parohia noastră a republicat broşura Ghidul elevului creştin(24 pag.), care conţine rugăciuni pentru copii şi elemente de bază ale învăţăturii şi moralei creştine. Urmează să donăm câte un exemplar fiecărui elev din şcolile din comuna noastră.

*

În această perioadă, preotul Dvs.  a reuşit să mai publice câteva articole astfel: Epoca dihoniei, în revista ,,Armonii Culturale”, Adjud, 2011, 4 oct., ediţie on-line (http://www.armoniiculturale.ro); ,,Scrisoare pastorală” – 214, în ,,Armonii culturale”, Adjud, 2011, 6 oct., editie on-line (http://www.armoniiculturale.ro); Oferta de carte-16, în ,,Curentul Internaţional”, Miami(SUA), 2011, 7 oct., ediţie şi on-line (http://curentul.net); Sfânta Spovedanie reflectată în proverbele româneşti, ,,Curentul Internaţional”, Miami(SUA), 2011, 11 oct., ediţie şi on-line  (http://curentul.net);

*

Examene. Cursuri. Cântăreţul parohiei noastre, Stănciulescu Cristian, a încheiat cursurile de muzeografie de la Băile Herculane, cursuri organizate de Episcopia Severinului şi Strehaei, Episcopia Caransebeşului şi Ministerul Culturii, pe bază  de fonduri europene. La sfârşitul cursului s-a realizat de către fiecare participant câte o lucrare proprie şi s-a susţinut un examen. Părintele Achim, consilierul Episcopiei Severinului, care s-a ocupat de acest curs din partea episcopiei noastre, a spus că pentru juriu lucrarea cântăreţului nostru ,,a fost o adevărată revelaţie”. Preşedinta juriului, reprezentanta ministerului, i-a lăsat numărul de telefon s-o contacteze, fiindcă e dispusă ca să-l ajute să obţină fonduri europene, ca să realizeze proiectul din lucrare. Era vorba de o şcoală de vară, la care să participe teologi şi oameni de cultură din ţară şi din străinătate şi să discute pe teme de pictură bizantină.

*

  Botezuri. Nunţi. Înmormântări.  La 8 Oct. am oficiat Taina Sf. Botez pentru Pană Gabriela-Alexandra, fiica  Domnului Pană Ştefan şi a Doamnei Pană Laura-Mihaela din Tr. Severin. Să le trăiască! La 1 Oct. am oficiat Taina Sf. Cununii pentru Dl. Pătrăşcuţă Liviu şi Doamna Pătrăşcuţă Alina din Tr. Severin. La 14 Oct.  am oficiat ,,nunta de argint” pentru familia Daniel şi Stela Paicu din Malovăţ. Dumnezeu să le ajute! La 2 Oct. am oficiat slujba înmormântării pentru Ciurel Sevastiţa(77 ani), la 3 Oct. pentru Buşu Vasilica(65 ani ) şi la 9 Oct. pentru Popescu Ioana(56 ani), toate trei din Malovăţ. Dumnezeu să le ierte!

*

Program. În luna noiembrie avem următorul program de slujbe: 5 Nov.(Malovăţ-Bârda); 6 Nov. (Bârda);  8 Nov. (Pomeniri dimineaţa la Bârda; slujbă la Malovăţ); 12 Nov. (Malovăţ-Bârda); 13 Nov. (Malovăţ);  19 Nov. (Malovăţ-Bârda); 20 Nov.(Bârda); 21 Nov. (slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăţ, la ora 12);  26 Nov. (Malovăţ-Bârda); 27 Nov.(Malovăţ); 30 Nov. (pomeniri dimineaţa la Bârda; slujbă la Malovăţ). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă sau la telefon: 0724. 99. 80. 86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: