„Scrisoare pastorală“ nr. 213

Venirea lui Iisus. În mai multe seri, un post naţional de televiziune a prezentat proiectul unei asociaţii mondiale, suprastatale, foarte bogate. Acea asociaţie şi-ar propune, nici mai mult, nici mai puţin, folosindu-se de tehnologii foarte avansate, să proiecteze portretul Mântuitorului pe cer, ca pe un ecran imens. Acel portret urmează să mişte, să se deplaseze şi să vorbească, urmând să se adreseze în mai multe limbi pământenilor. În felul acesta s-ar putea transmite mai multe mesaje, menite să pună bazele unei noi religii, deosebite de toate religiile existente până acum pe pământ. Rătăcirea va fi foarte mare pentru mulţi pământeni. Comedia urmează să fie realizată până la sfârşitul acestei luni.

Nu ştim dacă aceasta este o gogoriţă menită să creeze audienţă postului respectiv de televiziune, sau este o treabă serioasă. Poate să fie o poveste ştiinţifico-fantastică, dar, în condiţiile tehnicii de astăzi, ar putea fi realizată practic. Important este ca noi, creştinii, să nu ne pierdem capul şi să ne lăsăm manipuaţi. Până astăzi, sectarii au folosit tot felul de metode pentru a-şi racola adepţi. Au bătut din poartă în poartă şi din uşă în uşă, ne-au adus cărţi, reviste, pliante, ne-au socotit ca pe nişte sălbatici, care ne-am  coborât acum de prin copaci şi auzim azi pentru prima dată, de la ei, de Dumnezeu şi de învăţătura Lui. Au făcut hărmălae pe drum şi prin răscruci cu tot felul de cântări şi cuvântări de-ale lor, încercând să ne convingă că ne pot da şi luna de pe cer şi câteva hectare de teren în rai, dacă ne înscriem în secta lor. Dacă oamenii au dat din cap, ori au scuipat în sân şi s-au depărtat spunându-şi în sine: ,,- Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!”, indivizii cu pricina au devenit mai agresivi. Au împărţit curioşilor bomboane, biscuiţi şi alte zaharicale, ori tot felul de zdrenţe de la tomberon, socotind că în felul acesta le pot cumpăra sufletele. Slavă Domnului, că am avut oameni serioşi în parohia noastră, care nu s-au lăsat amăgiţi de asemenea aventurieri.

Acum ameninţarea devine mult mai periculoasă. Ar fi nevoie de intervenţia instituţiilor statului pentru a proteja populaţia de o asemenea înşelătorie. Mântuitorul va veni la vremea portrivită, înainte de sfârşitul lumii, ca Judecător Suprem, pentru a judeca lumea, indivizii şi popoarele. Va veni să judece, nu să înfiinţeze secte şi religii. El a înfiinţat o singură religie, creştinismul, şi o singură Biserică. Înainte de sfârşitul lumii, respectiv de venirea Mâtuitorului, vor avea loc câteva evenimente de importanţă planetară. Aceste  evenimente nu s-au produs până astăzi. Despre ele v-am mai vorbit în alte numere precedente din ,,Scrisoarea pastorală”. Dumnezeu este credincios promisiunilor făcute oamenilor şi Îşi respectă planurile. Dumnezeu nu umblă cu alba-neagra, ca unii dintre noi. Ceea ce a descoperit oamenilor că va fi, aceea va fi! Dumnezeu nu se răzgândeşte! Nu-şi schimbă planurile peste noapte! Mântuitorul  a avut grijă să ne avertizeze, că vor veni hristoşi mincinoşi, ca să amăgească pe mulţi. Să ne ferească Dumnezeu, ca să nu fie printre noi din cei ce vor fi amăgiţi prin aceste parascovenii, ce ar putea fi proiectate pe cer, aşa cum se zvoneşte!

*

Sinucigaşii(II)(Continuare din numărul trecut). Unii sunt de părere, că s-ar putea face o slujbă sumară, cu aprobarea episcopului, numai la mormânt, fără a fi dus în biserică. Asta în situaţia în care moartea celor în cauză ar fi pusă sub semnul îndoielii, în sensul că nu i se cunosc bine cauzele. În acest caz, preotul nu trebuie să facă slujba de înmormântare propriu-zisă, ci numai să vorbească de păcatul sinuciderii cu scop moral şi pastoral: „Mai bună este moartea decât viaţa amară sau decât boala necontenită”(Sir., XXX,17; vezi şi Filip., I, 21-30).    În ceea ce priveşte însă aplicarea practicii de a nu se face slujba înmormântării celor sinucişi, trebuie să observăm că sunt două feluri de situaţii pe care preotul trebuie să le cunoască şi anume: sinuciderea cu bună ştiinţă sau cu mintea întreagă şi sinuciderea alienaţilor mintali, despre care şi canonul menţionat, 14 al Sfântului Timotei al Alexandriei, face pomenire şi distincţie. De altfel şi manualele de Liturgică fac această diferenţiere, pe când Molitfelnicele şi Agheasmatarele sau Panihida nu amintesc de nici una din ele şi nici despre vreo interdicţie pentru săvârşirea înmormântării sinucigaşilor.    În completarea acestui canon, Pravila de la Târgovişte sau Îndreptarea Legii din anul 1652  spune: ,,Sinucigaşul de bună voie nu trebuie să fie slujit sau pomenit la vreo slujbă, căci şi-a dat sufletul satanei ca şi Iuda Iscarioteanul. Cel ce s-a sinucis fiind bolnav şi ieşit din minţi poate fi slujit. Sinucigaşul care s-a omorât din împuţinarea sufletului, adică din frica de oameni, sau de persecuţii, sau de boală, care nu i-a atins mintea, acela nu poate fi pomenit„(Cap. 250). Când avem cazuri de sinucidere cu bună ştiinţă sau în integritatea facultăţilor mintale, atunci ne conformăm întru totul practicii îndătinate în Biserica Ortodoxă de a nu acorda asistenţă religioasă celor din această categorie. Aceasta, pentru că o asemenea faptă, de a-şi lua singur viaţa, presupune o atitudine potrivnică lui Dumnezeu, necredinţă sau ateism şi dispreţ faţă de credinţă şi rânduielile bisericeşti. Sinucigaşul se substituie lui Dumnezeu, Care este singurul Stăpân al vieţii oamenilor, Cel Care ne dă viaţa şi Cel Care ne-o ia, atunci când El socoteşte. Chiar dacă uneori suferinţa, mizeriile, bolile şi atitudinile ostile ale semenilor ating cote de nesuportat, nu avem voie să ne luăm viaţa pe care nu ne-am dat-o noi, păcatul deznădejdii fiind unul din cele mai grave pe care le săvârşim, păcat împotriva Duhului Sfânt şi fără de iertare. ,,Cine pierde nădejdea în mila lui Dumnezeu, zice Fericitul Augustin, Îl necinsteşte la fel cu cel ce se îndoieşte de existenţa Lui„. ,,Iuda a jignit pe Domnul mai puţin vânzându-L, decât îndoindu-se de bunătatea Lui; el a pierdut nu atât din pricina nelegiuirii sale, cât din pricina deznădejdii sale„, zice Fericitul Ieronim. Iată cauza pentru care sinucigaşilor, din necredinţă sau deznădejde, nu li se săvârşeşte slujba înmormântării. Cum însă această categorie este foarte redusă şi datorită în general instinctului de conservare, chiar şi necredincioşii sau deznădăjduiţii îşi iau cu greu viaţa şi rămâne să credem că majoritatea sinucigaşilor fac acest gest necugetat, tocmai fiindcă nu sunt în deplinătatea facultăţilor mintale. Pentru aceştia, canonul menţionat ca şi manualele de Liturgică lasă a se înţelege că trebuie să avem altă atitudine. Mai întâi, canonul ne îndeamnă la o cercetare a cazurilor în speţă spre a-i deosebi de sinucigaşii de bunăvoie sau cu ştiinţă. Aşa cum se proceda odinioară, la cercetările care se fac de către organele de procuratură şi cele medicale, ar trebui să participe şi păstorul sufletesc al enoriaşilor. Dacă se constată că sinuciderea a avut loc ca urmare a tulburărilor minţii, deci cel în cauză nu a fost în deplinătatea facultăţilor mintale, cum se întâmplă în marea majoritate a cazurilor, socotim că în asemenea situaţii preotul poate săvârşi înmormântarea după rânduiala obişnuită, dar cu mult mai multă sobrietate şi temperanţă, ca un fel de pogorământ. În caz contrar, când argumentele pledează pentru o sinucidere cu bună ştiinţă şi cu mintea întreagă, preotul poate şi trebuie să refuze săvârşirea înmormântării. Cum însă până în prezent nu avem o hotărâre expresă a Sfântului Sinod privitoare la aceste două situaţii şi dacă în cazul al doilea este îngăduită înmormântarea sinucigaşilor, pentru a nu greşi, calea cea mai bună de urmat este aceea de a cere sfatul şi binecuvântarea ierarhului locului, cu documentaţie bine argumentată.

Decizia de a face sau nu slujba unui credincios decedat dintr-o cauză dubioasă(crimă, accident sau sinucidere), este cea mai dificilă situaţie din activitatea unui preot. Organele de poliţie, procuratură şi medicină legală cercetează uneori un caz ani de zile şi tot nu pot să dea un verdict definitiv, ori dau o sentinţă, care este răsturnată peste câţiva ani. Preotul are însă la dispoziţie 2-3 zile, ca să poată decide. Un trup e găsit într-o prăpastie sau într-o apă. Cine poate să ştie imediat dacă acel om a alunecat şi a căzut(accident), a fost împins de cineva(crimă) sau s-a aruncat ca să-şi pună capăt zilelor(sinucidere)? În cazul lui Anghelescu, ,,regele tutunului” din Bucureşti, luni de zile au durat cercetările, fiindcă nu era clar dacă el s-a spânzurat sau i s-a înscenat spânzurarea. A trecut un an de când a murit Mădălina Manole. S-a zis atunci că a luat otravă ca să-şi pună capăt zilelor. Acum, părinţii ei redeschid procesul, fiindcă sunt indicii că nu ar fi vorba de o sinucidere, ci de o crimă. Cum putea să procedeze preotul la înmormântare, ca să nu încalce nici canoanele, dar să nu lipsească un suflet de o slujbă atât de importantă? Sunt numeroase boli psihice, care evoluează pe ascuns de-a lungul mai multor ani şi când ajung la un anumit stadiu, consecinţele lor pot fi fatale, precum sinuciderea. Astfel de oameni sunt victime al bolilor respective, nu pot fi socotiţi sinucigaşi propriu-zişi. Chiar starea de ebrietatea poate duce la moarte, deşi omul respectiv nu poate fi făcut responsabil în întregime pentru fapta sa.

Oricum, sinuciderea rămâne una dintre cele mai delicate probleme cu care se confruntă Biserica.

*

Cruce profanată(III)(Continuare din numărul trecut). Din interviul Prea Sfinţitului Episcop Ioan al Harghitei şi Covasnei continuăm cu câteva secvenţe: ,,S-ar putea face un studiu să se vadă dacă sub conducere românească vreun maghiar şi-a pierdut limba, dacă a fost forţat să o părăsească, pentru că şi în perioada comunistă au avut şcoli în limba maternă. Dar acum autorităţile judeţene fac uz doar de limba maghiară, deşi limba oficială a statului român este limba română. Bietul român trebuie să apeleze la traducător, pentru a comunica cu autorităţile locale. Acesta este respectul lor faţă de România. Cei care pleacă la studii în altă parte refuză să revină aici pentru că nimeni nu-i angajează fără cunoaşterea limbii maghiare. Pe fondul acestor tensiuni şi al umilirii românului de aici s-a creat această imagine de zonă gri, instabilă, unde investitorii străini nu vin. În ceea ce mă priveşte, am încercat să menţin un echilibru interetnic, să estompez tensiuni, să vindec răni. Noi trebuie să ne îndreptăm faţa către viitor, către o lume interculturală. E nevoie de pace. Astfel, cu mila lui Dumnezeu, am refăcut bisericile şi am construit altele noi, iar acum avem opt biserici şi schituri şi avem un număr de călugări şi călugăriţe chiar mai mare decât în alte episcopii din ţară. Sunt peste o sută de preoţi şi avem preoţi chiar şi în parohii cu 40-50 de credincioşi. De curând am dus un tânăr teolog într-o parohie de 46 de familii. Am cerut în mod special locuri la studii pentru cei de aici şi acum aproape toţi cei peste 100 de preoţi sunt născuţi în această zonă. Unii absolvenţi de teologie predau în şcolile româneşti, alţii lucrează în muzee, în domeniul asistenţei sociale. În această perioadă am refăcut şi şcoli româneşti, care erau în paragină. În unele şcoli care s-au închis am încercat să organizăm mici muzee ale localităţii respective(…). În apropiere e o comunitate de romi. Preotul care preda la şcoală m-a sunat într-o zi de iarnă şi mi-a spus că nici un copil nu a venit la şcoală. Nu aveau, săracii, cu ce se încălţa. Şi atunci i-am spus: „Împreună cu învăţătoarele, treceţi pe la toate casele lor şi luaţi-le numerele de la încălţăminte.” Şi după vreo oră-două mi-a transmis că avea numerele de la toate cele 70 de perechi. Cineva a mers şi le-a cumpărat încălţăminte de iarnă, ciorapi, alimente, detergenţi şi le-am trimis, iar a doua zi toată lumea a venit la şcoală. A fost un telefon care a sesizat o situaţie delicată şi imediat s-a rezolvat. Fără birocraţie, fără aşteptare. Cât am putut, am construit case şi pentru oameni foarte săraci. O astfel de familie locuia într-o baracă de 3/3 metri, nouă persoane, din care patru copii erau la şcoală, toţi premianţi. Am cerut primăriei un teren şi am ajutat la ridicarea unei case, în trei zile. Şi alte şi alte situaţii, tot aşa, rezolvate pentru rezolvarea problemelor. Dacă s-ar face astfel de parteneriate cu statul, am putea rezolva mai multe asemenea cazuri. Prin unele localităţi am îndemnat preoţii să caute şi să vadă dacă nu sunt case goale, părăsite, să le amenajăm pentru că, dacă te pomeneşti cu o femeie, cum s-a întâmplat, cu trei copii în braţe, care a plecat de acasă, bătută, să putem să o găzduim… Să putem să dăm un ajutor rapid la nevoie. Pentru a evita abandonul şcolar, donăm rechizite, am oferit o masă caldă copiilor în cantinele şcolare, pe perioada de iarnă, lemne de foc… În câte zone din ţară au murit oameni, în timpul iernii, de frig şi, la noi, unde sunt geruri cumplite, nu a murit nimeni. Colaborăm cu poliţia, cu care ţinem legătura, şi nu o dată ne-au fost aduşi oamenii care rămâneau pe stradă noaptea, în ger. Oameni pe care, indiferent de etnie, i-am găzduit”(Continuare în numărul viitor).

*

             IV. Taina Sf. Cununii reflectată în proverbele româneşti(III)(Continuare din numărul trecut).

     VI. Condiţiile pe care trebuie să le împlinească cei ce se căsătoresc nu sunt întotdeauna cele precizate în Dreptul civil sau în cel canonic, ori sunt exprimate într-un mod propriu, sui generis. Unele dintre acestea ne duc cu gândul chiar la preceptele Dreptului roman. Dintre acestea menţionăm:

  •  timpul cel mai potrivit de a oficia Taina Sfintei Cununii este ziua de Duminică. În cazul în care nunta se face  în alte zile, consecinţele sunt nefaste: ,,Frunză verde lemn uscat,/Parcă marţi m-am însurat, / Parcă vineri am vorbit/ Şi marţi m-am logodit, / Că defel nu-s fericit,/ Că de când m-am însurat/ Peste multe rele-am dat”(IV, 419); ,,Dracul a mai văzut nuntă miercurea”(IV, 522); ,,După ce toate-s în cercuri/ Şi nunta o avem miercuri”(IV, 522); ,,Toate pe dos şi nunta marţea”(IV, 523). De asemenea, nu se face nunta în post: ,,Ca nunta în post”(IV, 523); ,,Mai văzut-aţi nuntă-n post/ Cu fasole şi cu borş?”(IV, 527);vârste legiuite: ,,Însoară-te până nu-ţi trece vremea”(IV, 391; X, 261); ,,Însurarea de tânăr ca mâncarea de dimineaţă”(IV, 398; IX, 74 ); ,,Însuratul de tânăr şi mâncarea de dimineaţă n-au greş”(IV, 398); ,,Sculatul de dimineaţă şi însuratul de tânăr nu strică niciodată”(IV, 399); ,,Până la 20 de ani se-nsoară cineva singur; de la 20 la 25 de ani îl însoară alţii; de la 25 la 30 îl însoară o babă; iar de la 30 înainte numai dracu-i vine de hac”(IV, 397); ,,Tinerii să cuvine, până a nu-şi vătăma năravurile cele bune să se căsătorească, ca bine să trăiască”(VIII, 269);
  •  vârste apropiate: ,,Cel bătrân cu tânără când se însoară, ca cel ce se joacă cu minge şi cu păpuşă, ce trece din mână în mână”(IX, 74); ,,Nevastă cam de-o potrivă la vârstă să-ţi dobândeşti, ca să nu te-nvredniceşti la verigă să păzeşti”(VIII,400); ,,Cei ce se căsătoresc nepotriviţi la vârstă, nu pe seama lor se căsătoresc, ci pe seama celor de-o potrivă la vârstă. Vezi să n-o paţi”(VIII, 269);
  • inexistenţa unei alte căsătorii la unul din cadidaţii la căsătorie: ,,Cel cu două neveste lesne închide ochii, că una de-o parte şi alta de alta îi trag ştreangul de gât”(VIII, 400);
  • prezenţa fizică la oficierea căsătoriei a celor doi miri: ,,Cine nu se află la nunta-i acasă,/ Atunci altu-n locu-i joacă cu mireasa”(IV, 519); ,,Vai de mireasă, când nu-i mirele”(IV, 450); ,,Vai de cel ce nu-şi este la nunta sa”(IV, 519);
  • dragoste reciprocă: ,,Cine pe soţie iubeşte, pe sine însuşi se iubeşte, că soţia sa este din însuşi trupul său”(VIII 538); ,,La căsătorie, unire sufletească, dragoste frăţească şi pungă obştească”(VIII, 268); Avem şi proverbe în care distingem mentalitatea veche românească, potrivit căreia părinţii sunt cei ce aleg mirele sau mireasa: ,,Câţi din dragoste s-au luat spre căsătorie, n-au dus-o până la sfârşit”(VIII, 268);
  • deplinătatea facultăţilor mintale: ,,În zadar la muiere frumuseţe fără minte”(VIII, 353);
  • stare materială necesară asigurării existenţei familiei: ,,Însurare fără stare, să fii gata de ţesală”(IV, 397); ,,Întâi casă, apoi nevastă şi în urmă boi buni de arătură”(VIII, 229); ,,La însurătoare şi la moarte nu se poate să n-ai parale”(IV, 400);
  • stare psihică normală: ,,Întâi să-ţi depărtezi de la tine mânia, furia, temerea, neastâmpărarea, necredinţa şi să îmbrăţişezi dragostea, liniştea şi unirea, apoi să te căsătoreşti, ca să binevieţuieşti, că, dimpotrivă, şi pe tine şi pe soţi  ta vă faceţi nenorociţi şi vai de copiii voştri!”(VIII, 267).
  • libertate deplină privind alegerea: ,,Silita căsătorie/E frigură de livie”(IV, 300);
  • cunoaşterea cât mai profundă: ,,Nici pânză, nici muiere să nu cumperi la lumânare, că şi una şi alta  la faţă te înşeală”(IV, 463);

*

Dintre poeziile poetului Alexandru Macedonski,  am selectat poezia Ţărână, care ni s-a părut plină de miez. Iat-o:


,,Ţărână – suntem toţi, ţărână,
E de prisos orice trufie…
Ce-a fost, în veci are să fie…

Din noi nimic n-o să rămână.
Zadarnic falnice palate
Sunt în pământ rădăcinate:

Nici o pieire nu s-amână.

Despoţi, cu frunţi încoronate,
Poeţi, cu harpe coronate,
Filozofi, oameni de ştiinţă,

Păgâni, vestiţi prin necredinţă,
Nici o pieire nu s-amână…

 

Tărână – suntem toţi ţărână!”


*

  Rugăciune de suflet. Redăm mai jos o rugăciune minunată a Cuviosului Sofronie Saharov, în traducerea Ierom. Rafail Noica:  ,,Tu, Doamne, Cel veşnic şi Făcătorule a toate, Care în bunătatea Ta cea nepătrunsă m-ai chemat în această viaţă, Care ai revărsat peste mine harul Botezului şi pecetea Duhului Sfânt, Care ai sădit în mine dorinţa de a Te căuta pe Tine, singurul adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea.    Eu n-am viaţă, nici lumină, nici bucurie, nici înţelepciune, nici tărie decât numai în Tine, Dumnezeule.    Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii mei spre Tine.  Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi:    ,,Tot ce veţi cere în rugăciune cu credinţă, veţi primi” şi: ,,orice veţi cere în numele Meu, voi face vouă”.  De aceea, îndrăznesc să Te chem pe Tine: Curăţeşte-mă de orice întinăciune a trupului şi a duhului; învaţă-mă să mă rog cum se cuvine;  binecuvintează această zi, pe care mi-ai dat-o mie, slugii Tale nevrednice; cu puterea binecuvântării Tale fă-mă în stare să grăiesc şi să lucrez în toată vremea spre slava Ta cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste, blândeţe, pace, curaj şi înţelepciune, dându-mi de-a pururea seama de prezenţa Ta. Doamne Dumnezeule, în necuprinsa Ta bunătate, arată-mi calea voii Tale şi dă-mi să umblu în faţa Ta fără păcat. Tu, Doamne, Tu ştii cele de care am nevoie.  Tu cunoşti orbirea şi neştiinţa mea, cunoşti neputinţa şi stricăciunea sufletului meu, dar nici durerea şi întristarea mea nu-ţi sunt ascunse Ţie. De aceea, Te rog, ascultă rugăciunea mea şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă calea pe care să merg; iar atunci când voinţa mea ticăloasă mă va conduce pe alte cărări nu mă cruţa, Doamne, ci sileşte-mă să mă întorc la Tine. Prin puterea iubirii Tale, fă-mă să mă ţin cu tărie de ceea ce este bine. Păzeşte-mă de tot cuvântul sau fapta care strică sufletul; de orice fel de pornire, care nu-Ţi este bineplăcută Ţie şi-l răneşte pe aproapele meu.

Învaţă-mă ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc.  Iar dacă e voia Ta să nu răspund, fă-mă să tac în duh de pace, în care să nu întristez, nici să-i rănesc pe semenii mei. Aşează-mă în calea poruncilor Tale şi până la ultima mea răsuflare să nu mă laşi să rătăcesc departe de lumina îndreptărilor Tale, astfel ca poruncile Tale să fie singură lege a fiinţei mele pe acest pământ în veci.

Doamne, rogu-Te, ai milă de mine! Păzeşte-mă în întristarea şi nenorocirea mea şi nu ascunde calea mântuirii de la mine.  În nebunia mea, Dumnezeule, cer de la Tine lucruri multe şi mari, dar îmi aduc pururea aminte de răutatea mea, de ticăloşia şi josnicia mea. Miluieşte-mă! Nu mă depărta de la faţa Ta din pricina nevredniciei mele, ci mai degrabă sporeşte în mine conştiinţa acestei nevrednicii şi dă-mi mie, celui mai rău dintre oameni, să Te iubesc pe Tine aşa cum ai poruncit: din toată inima mea şi din tot sufletul meu şi din tot cugetul meu şi cu toată tăria mea: din toată fiinţa mea. Doamne, prin Duhul Tău Cel Sfânt, învaţă-mă dreapta judecată şi conştiinţă.  Dă-mi să cunosc adevărul Tău înainte de a intra în mormânt. Ţine-mă în viaţă în această lume, ca să-Ţi pot aduce căinţă cu vrednicie. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, nici când mintea mea e încă oarbă.  Iar când Îţi va bineplăcea să pui capăt vieţii mele, dă-mi de veste dinainte, ca să-mi pot pregăti sufletul să vină înaintea Ta. Fii cu mine, Doamne, în acel ceas înfricoşător şi dă-mi bucuria mântuirii Tale.   Curăţeşte-mă de toate gândurile tăinuite, de toată răutatea ascunsă întru mine; şi dă-mi răspuns bun la scaunul Tău de judecată. Doamne, în mare mila Ta şi nemărginita Ta dragoste de oameni, ascultă rugăciunea mea! AMIN.”

*

Tămăduitorii. Cel dintâi cadru medical cunoscut în Bârda a fost Moaşa Chiţa de la Malovăţ. Dânsa era şi medic şi asistentă medicală şi moaşă. Venea şi dânsa pe aici când putea. În noaptea de 22 spre 23 februarie 1953, tăticu i-a bătut la poartă. Era miez de iarnă, frig de crăpau lemnele şi zăpada de mai bine de un metru. Luase calul de la moşu Gheorghiţă Cocoş şi alergase la Malovăţ, ca la ultima speranţă. Mama trebuia să nască! Moaşa Chiţa a ieşit zgribulită, a aflat despre ce e vorba şi i-a spus: ,, – Nicolae, du-te acasă liniştit, că nu va naşte până mâine! Dimineaţă faci rost de o sanie şi vii să mă iei!” Aşa a făcut tăticu şi lucrurile s-au derulat cu bine, aşa cum proorocise Moaşa Chiţa. De la o vreme a început să mai vină din când în când pe la noi nea Fănică Băloi, felcer din Colibaşi. Parcă-l aud şi azi: ,, – Mă, du-te acasă, nu mai sta prin noroi, că-ţi fac o injecţie de…, de…, de…!” Şi copiii fugeau acasă, care cum puteau, ascunzându-se prin cotloane, ca să nu le facă injecţie.

Majoritatea problemelor de sănătate se rezolvau în sat de către localnici. Cele mai frecvente probleme le ridicau deochiul şi izdatul. Copilul sau animalul deocheat era neliniştit, se zbătea, nu dormea. Nu oricine ştia să descânte de deocheat sau de izdat. Nu era nevoie numai să ştii cuvintele, ci trebuia să ai şi anumite capacităţi. Bunica mea, Gheorghiţa şi tatăl meu aveau acest dar al vindecării unor astfel de boli. Când eram deocheat, tăticu sau bunică-mea îmi descântau. Atunci începeau să caşte cu gura până la urechi, de credeai că li se desfac fălcile din încheieturi. Le curgeau lacrimile pe obraji şi se tăvăleau pe jos căscând. Când se ducea câte o săptămână la pădure, tăticu venea rupt de oboseală, dar niciodată nu căsca aşa din cauza oboselii. Şi eu învăţasem descântecul, mai bine-zis îl furasem, fiindcă dacă m-ar fi învăţat cum m-ar fi învăţat o poezie sau o rugăciune, descântecul n-ar mai fi avut efect. Cam atâta mai reţin şi azi: ,,Fugi izdat de deocheat, cu strâmbele tale, cu urâtele tale, pe (N) lasă-l curat, luminat, cum maica l-a făcut, cum ziua l-a născut! Iar amin, amin, Maica Domnului amin….” Degeaba! Nu aveam rezultate! În tot timpul descântatului, cel ce descânta făcea semnul crucii cu trei degete peste cel bolnav. Când terminau de descântat, mă mutam în alt loc, mă linişteam, nu mai mă durea nimic şi începeam să râd. Era cunoscut că cei cu ochii verzi deoache. Aşa era Atena Botoşeniţei. Dacă-i plăcea un animal şi-l admira, apoi acela rar scăpa cu viaţă! Ni s-a întâmplat nouă cu o junincă. Era foarte frumoasă. Am trecut cu mămica, cu vitele, pe Linia Cocoanei. La poarta ei, pe bancă, era mătuşa Atena. Parcă o aud: ,, – Doamne, Marie, frumoasă junică ai!” ,,- Dadă Atenă, te rog să nu mi-o deochi!” a zis mama. Am ajuns acasă şi juninca a început să se tăvălească prin curte şi să zbiere. Tăticu nu era acasă şi n-a avut cine să-i descânte şi juninca ne-a murit. Peste ani, când îşi aştepta ceasul, baba Atena a chemat-o pe mama şi i-a dăruit o vârtelniţă. Parcă şi-a simţit sufletul încărcat!

Când în casa cuiva mureau copiii, cei rămaşi erau daţi de pomană pe fereastră unor alţi părinţi, cărora nu le muriseră copiii. Ei rămâneau tot în casa părintească, dar se socoteau copii ai părinţilor adoptivi şi-i respectau pe aceia tot restul vieţii lor ca pe nişte părinţi. În cazul în care un copil avea amigdalite, problema o rezolva baba Smaranda. Ea ,,dădea cu glodul în gât”. Copilului bolnav îi introducea  un ştiulete de porumb curăţit de boabe şi apăsa în gât cât credea ea că e destul ca să spargă amigdalitele inflamate. Când apăreau ,,miligoci” la ochi, adică un fel de furuncul datorat mizeriei, faptului că ne ştergeam la ochi cu mâinile murdare, soluţia de însănătoşire era simplă. Căutam prin garduri şi prin gunoaie ulcioare sparte, le retezeam gâtul şi ne uitam pe orificiul unui astfel de ,,gât” spre soare şi ziceam de mai multe ori: ,,Miligoci, miligoci, până mâine să te coci!” Şi miligociul cocea, se spărgea şi se vindeca.  Dacă cineva avea probleme cu dantura, nimic mai simplu. ,,Dentistul” satului era Sandrina lui Goguţu. Ea avea un patent, cu care putea să-ţi tragă şi toate măselele dintr-o singură repriză. ,,Albeaţa” din ochi sau cataracta era rezolvată de Matilda lui Ionescu. Te programa în preajma seceratului, când spicele de grâu erau suficient de maturizate. Atunci îţi trecea un spic peste ochiul cu care nu mai vedeai şi-ţi rupea ,,albeaţa de pe vederuţă”. Era un fel de operaţie ,,pe viu”.  Răcelile, reumatismele, constipaţiile, diareele, buboaiele, durerile de tot felul se rezolvau cu ceaiuri, oblojeli, băi, aburi etc. Bunica mea avea hipertensiune foarte mare, dar n-a folosit niciodată medicamente pentru asta. Avea o buruiană numai de ea ştiută. Din aceea făcea 2-3 ceaiuri şi tensiunea îi revenea imediat la normal.

Cel dintâi ,,tămăduitor” adevărat al bolilor din Bârda a fost Domnul Învăţător Georgică Sfetcu. Dânsul a venit cu antibioticele injectabile. Nu ajunsesem la şcoală, când îl auzeam vorbind de penicilină, streptomicină şi auromicină. Dânsul îşi avea rezerve însemnate acasă din aceste medicamente şi era destul să-i ceri sprijinul şi-ţi sărea bucuros în ajutor. Ziua sau noaptea, vara sau iarna, din şase în şase ore, Domnul Învăţător îţi bătea în poartă şi venea să facă injecţia, fie că era vorba de oameni, fie de animale. O făcea cu o plăcere care impresiona pe oricine. Ori aveai să-i plăteşti ceva, ori nu aveai, dânsul făcea tratamentul până la capăt şi trăia din toate fibrele sale bucuria de a vedea pacientul cum revine la viaţă, la sănătate.

Nu se poate spune că fii satului Bârda nu au fost în stare să urmeze cursurile şcolilor de medicină. De aici a ieşit Doamna Dr. Mărioara Rolea, fiica regretatului Rolea Petre, stomatolog în Reşiţa, azi stabilită în Germania, D-na Dr. Rusu Maria, fiica regretatului Bădiţă Luca(Ciocârlan), stomatolog în Tr. Severin; regretatul Iulică Dragomir, asistent medical la Baia de Aramă, Domnişoara Virginia Luca, devenită Dragomir, asistentă medicală la Baia de Aramă, Domnişoara Stănciulescu Elena, devenită Michescu, asistentă medicală la Malovăţ. În ultimele decenii Doamna Dr. Stănciulescu Emilia – Dorina a devenit locatară a satului Bârda. La fel şi Doamna Sfetcu Delia. Uşor – uşor, descântecul, practicile străvechi, prin care oamenii îşi căutau sănătatea, au rămas amintiri. Tratamentul cu medicamente chimice a luat locul acelora.

*

Zâmbete. Domnul Ion Gluga din Sydney(Australia) ne-a trimis câteva gânduri ale Domniei – sale, pline de sevă şi umor. Le redăm cu plăcere şi-i mulţmumim:  ,,Prostia e mai puţin densă decât inteligenţa. De aceea e tot timpul deasupra; E mai uşor să faci copii, decât oameni; Unii merg la biserică în speranţa că Dumnezeu verifică prezenţa; Înainte de a negocia cu lupul, pune-i botniţă; Deosebim două tipuri de pedepse: cu moartea şi cu viaţa; Încearcă să defineşti nimicul: vei avea nevoie de multe cuvinte; Mediocrul se simte bine între spirite mărunte: e singurul loc unde pare mare; Marea taină a existenţei noastre nu constă în a trăi, ci în a şti pentru ce trăieşti; Am locuit un timp în sufletul unei femei: mare înghesuială; Nu-i cereţi unei femei imposibilul: e capabilă să vi-l dea”.

*

 Ajutoare: Doamna Omir Lucreţia din Bucureşti, fiică a satului Malovăţ,  a donat bisericii noastre 300 lei; Doamna Leonte Daniela din Buzău a donat 65 lei; Doamna Crăciunescu Valeria şi Domnişoara Nisioi Mihaela, ambele din Câmpulung-Moldovenesc(SV), au donat  câte 50 lei. Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

Pentru Catedrala Neamului Doamnele Popescu Elena, Paicu Domnica, Dragotă Nicoliţa, Surugiu Eugenia şi Domnii Borugă Mihai, Ungureanu Mircea, Meilă Nicolae şi Crăciunescu Constantin, toţi din Malovăţ,  au donat câte 50 lei. Dumnezeu să le ajute!

*

Colecta pentru Catedrala Mântuirii Neamului s-a încheiat. S-au completat cele două chitanţiere cu 100 chitanţe, care totalizează 1.330 lei. Am predat toată documentaţia şi banii protoieriei. Parohia Malovăţ a fost cea dintâi parohie din Mehedinţi, care a încheiat colecta, deşi termenul maxim era până la 31 decembrie. Dumnezeu să vă răsplătească tuturor, indiferent cu cât aţi contribuit la această colectă!

*

În cursul lunii august s-a donat pâine credincioşilor astfel: 7 Aug.(Malovăţ): 120 pâini; 14 Aug.(Bârda): 56 pâini; 15 Aug.(Malovăţ): 180 pâini; 21 Aug.(Malovăţ): 135 pâini; 28 Aug.(Bârda): 69 pâini. Aşadar, în luna august au fost donate 560 pâini.

*

  Pelerinaje. La 15 august, Domnul Primar George Bazavan a taxat pe cont propriu două  autocare şi le-a pus la dispoziţia cetăţenilor din comuna Malovăţ pentru a merge, gratuit,  în pelerinaj la Mânăstirea Tismana.  Au participat aprox. 120 cetăţeni de toate vârstele din satele comunei. Dumnezeu să-i ajute!

*

Licitaţii.    La 2 Oct., la ora 11,30, în incinta bisericii de la Malovăţ, va avea loc licitaţia pentru 2012 a următoarelor terenuri ale bisericii: Ţigăreni, Ogaşul Barbului şi Ogăşanu. La 9 Oct., la ora 11,30, în incinta bisericii din Bârda, va avea loc licitaţia pentru 2012 a terenurilor bisericii din Govăra, Bucium(plantaţia de meri) şi Dealul Corbului. Rugăm pe cei interesaţi să respecte orele anunţate.

*

Înmormântări. La 6 sept. am oficiat slujba înmormântării pentru Orodan Maria(61 ani) din Malovăţ. Dumnezeu s-o ierte!

*

Program. În cursul lunii Octombrie vom avea următorul program de slujbe: 1 Oct. (Malovăţ-Bârda); 2 Oct. (Malovăţ); 8 Oct. (Malovăţ – Bârda); 9 Oct. (Bârda); 14 Oct. (pomeniri dimineaţa la Bârda; slujbă la Malovăţ); 15 Oct.(Malovăţ-Bârda); 16 Oct.(Malovăţ); 22 Oct. (Malovăţ – Bârda); 23 Oct. (Bârda); 26 Oct.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăţ, la ora 12); 29  Oct. (Malovăţ – Bârda); 30 Oct. (Malovăţ). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă sau la telefon : 0724. 99. 80. 86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

*

Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!

         Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA

%d blogeri au apreciat asta: