„Scrisoare pastorală“ nr. 211

Dragii mei enoriaşi!

Cruce profanată. Zilele acestea a apărut o nouă ştire, care a  bulversat conştiinţa multor români de bună credinţă. În ziua de 14 august a fost sfinţită o troiţă în localitatea Izvorul Mureşului din judeţul Covasna. Noaptea următoare, troiţa respectivă a fost profanată de un grup de huligani. S-a scris pe ea cu vopsea cifra satanică ,,666”, ,,valahi” şi alte slogane antiromâneşti. Având în vedere frecventele probleme pe care preotul ortodox de acolo le are cu localnici unguri, e uşor de înţeles din ce zonă provin făptaşii. Până la urmă se pare că au fost prinşi de poliţie infractorii şi bănuiala s-a confirmat.

Fapta menţionată vine la scurt timp după ce am fost înmărmuriţi de fapta altui individ maghiar, care a dat foc unei păpuşi într-o piaţă publică din Harghita, care-l reprezenta pe Avram Iancu. Colac peste pupăză, noul ministru al sănătăţii depune în faţa preşedintelui ţării jurământul oficial în limba…. maghiară. Ne întrebăm dacă domnul preşedinte a înţeles ce a spus ministrul? Ca cetăţean român, beneficiar al serviciilor de asistenţă medicală şi contribuabil în acelaşi timp la susţinerea sistemului medical,  mă simt ameninţat. Dacă domnul ministru a jurat că va extermina pe toţi românii atâta timp cât va sta în fruntea ministerului respectiv!? Oricum, dacă avea un minimum de respect faţă de poporul român, s-ar fi cuvenit să-i respecte limba şi însemnele naţionale.

Cu puţin timp în urmă, într-un interviu, Înalt Prea Sfinţitul Ioan al Hargitei şi Covasnei spunea că dânsul, împreună cu românii care mai sunt în cele două judeţe, se simt ca ,,nişte grăniceri ai naţiei române”. Din acest interviu aflăm că din cele două judeţe majoritatea intelectualilor români au fost, pur şi simplu, alungaţi. Apăruseră inscripţii peste tot: „Românii să plece!” Şcolile mixte, ,,care contribuiseră mult la apropierea celor două etnii s-au separat. Înainte, în clasele paralele de români şi de maghiari, în pauze, copiii se întâlneau şi se împrieteneau, vorbeau între ei şi româneşte şi ungureşte, legau prietenii care sprijineau stabilitatea şi menţinerea unui echilibru etnic aici, în zonă. Au fost despărţiţi dascălii şi profesorii care predau în aceleaşi şcoli într-o atmosferă de înfrăţire. A venit momentul învrăjbirii de după ‘89 care a bulversat societatea. Au fost perioade când autoritatea statului român din zonă aproape că nu mai exista, când erau câte doi prefecţi, unul român şi unul maghiar. La instalarea, după ‘90, a prefectului român, în faţa Prefecturii a fost plasat un sicriu negru. Pe fondul acesta tensionat al relaţiilor interetnice, au fost alungaţi profesori şi preoţi români. Se ajunsese, în anii ‘90, să se repete anumite situaţii din anii ‘40, au fost şi pierderi de vieţi omeneşti şi, în situaţia aceasta incertă, autorităţile statului român pierduseră efectiv controlul asupra situaţiei din zonă. Astfel, românii şi-au pus încă o dată nădejdea în Dumnezeu şi în Biserică”. La alegerea primarilor din localităţi apărea următorul fenomen: românii se împărţeau în funcţie de partidele care îşi susţineau candidaţii, pe când ungurii susţineau un singur candidat propus de partidul lor. În felul acesta candidatul ungur avea toate şansele să obţină majoritatea voturilor. Astăzi în judeţele Harghita şi Covasna nu avem prefecţi români. Înfiinţarea Episcopiei Române a Harghitei şi Covasnei în 1994, hirotonirea şi instalarea Prea Sfinţitului Episcop Ioan a fost un adevărat triumf al etniei româneşti în zonă. Preoţii români, ortodocşi, erau foarte puţini. Cum spune ierarhul, mergeai 100 km. şi nu găseai un preot român. Majoritatea bisericilor din sate şi oraşe fuseseră distruse de trupele hortyste din anii 1940. Erau biserici ortodoxe româneşti, care fuseseră transformate în depozite de gunoi ale localităţii respective. Într-o astfel de biserică-depozit  in Herculean ,,încă se mai păstrau fragmente de pictură, deşi biserica nu mai avea acoperiş. În ea crescuseră copaci, era duminică, ora 12, ora liturghiei, iar eu eram, cum spune psalmistul, ca o pasăre printre dărâmături, zicându-mi: câţi preoţi, câţi ierarhi se bucură la această oră de Sfânta Liturghie, iar eu sunt ca o bufniţă, părăsit, aici, între dărâmături. Şi în momentul acela mi-am ridicat ochii spre cer şi a venit o pasăre, a cântat de câteva ori şi apoi şi-a luat zborul, iar eu am lăcrimat atunci şi am zis: Uite, Dumnezeu mi-a trimis o pasăre cu care să săvârşesc şi eu Sfânta Liturghie. Poate că şi pustnicii, în munţi, săvârşeau şi ei o Sfântă Liturghie cu păsările codrilor. Am plecat mai departe şi mai departe şi, la un moment dat, i-am spus şoferului: „Opreşte maşina lângă mărul acesta şi ia din el două mere.” Le-a adus, le-am binecuvântat şi am zis: „Luăm şi noi două mere pentru că, astăzi, nu avem şi noi o bucată de anaforă ca orice creştin care merge la sfânta biserică”. N-am avut prescură pentru slujbă în ziua aceea şi ne oferise Dumnezeu două mere în loc. Am restaurat, între timp, acea biserică, cu studenţi de la teologie, neavând muncitori. Am scos de acolo opt camioane de moloz. Săpând, la un metru şi jumătate, încă se mai păstra pardoseala bisericii. În biserica aceasta au vrut să mă bată anumite persoane de etnie maghiară. Eu n-am avut sfinţenia lui Hristos să las să mă lovească cu pumnul în faţă şi m-am tras la o parte. Cu câteva momente înainte, preotul maghiar din zonă fusese anunţat că cineva se accidentase la câmp, un maghiar, şi eu am oferit imediat maşina cu care venisem, să-l ducă de urgenţă la spital. Aşa am răspuns gestului aceluia agresiv. Într-o zi, o creştină româncă măritată cu un maghiar, mi-a arătat, cu ochii în lacrimi, o fotografie pe care o păstra ea în Biblia de grai românesc, o fotografie cu panorama satului, după care am putut reconstitui forma acoperişului bisericii. La Herculian, lucrarea era gata şi mai trebuia să se pună uşa bisericii. Singurul român din sat ne vizita adesea în timpul lucrării şi, după ce au montat uşa bisericii, muncitorii s-au dus să îi dea lui cheia de la biserică, dar omul murise de trei zile. N-au avut cui să o lase…”(Continuare în numărul viitor).

*

III. Taina Sf. Împărtăşanii reflectată în proverbele româneşti Sfânta Împărtăşanie este slab reprezentată de proverbele româneşti. Doar cinci proverbe referitoare la ea am găsit în cele zece volume ale lui Iuliu Zanne. În primul rând, proverbele româneşti reţin esenţialul: în Sfânta Împărtăşanie este ,, Sângele Domnului”(VI, 654), Sângele lui Hristos(VII, 14; X, 373). Cel care se împărtăşeşte, trebuie să fi fost mai înainte spovedit, fiindcă este mare păcat ,,Să-i dai grijanie fără spovedanie”(VII, 9). Tot înainte de Taina Sfintei Împărtăşanii trebuie să posteşti: ,,Cine vrea să se grijească se pune de posteşte”(VII, 9). Împotriva îndrumărilor canonice, mulţi preoţi au pretins ori, pur şi simplu, au primit bani pentru  Sfânta Împărtăşanie. Probabil că a fost o sumă simbolică, fiindcă proverbul spune despre cineva că  ,,Nu are nici pentru cuminecătură”(VI, 538), când vrea să spună că este foarte sărac.

*

IV. Taina Sf. Cununii reflectată în proverbele româneşti. Taina Sfintei Cununii este cea mai bine reprezentată dintre Sfintele Taine în proverbele româneşti. Peste 350 de unităţi paremiotice există în colecţia lui Iuliu Zanne. În  aceste proverbe găsim idei interesante privind întemeietorul Tainei Sf. Cununi, primitorii, forma, efectele  ei. Întâlnim proverbe privind imaginea familiei ideale şi însuşirile pozitive şi negative ale soţilor, relaţiile cu părinţii, rudele, naşii, divorţul, recăsătorirea, avortul, superstiţiile  şi multe altele. Sunt constatări şi îndemnuri  practice, rezultate din experienţa de viaţă a poporului român. Foarte interesant este însă faptul că toate aceste proverbe reflectă o concepţie profund creştină despre lume şi viaţă, despre aspectele cele mai sensibile ale învăţăturii creştine. Despre Sfânta Cununie găsim următoarele:

I. Necesitatea.   Sfânta Cununie este:

a. o împlinire a voinţei divine: ,,Când tu te depărtezi prin pustietăţi de facerea de copii, împotriva firii, socoteşte-te că te depărtezi de porunca lui Dumnezeu, ce Însuşi El a orânduit facerea de copii prin urmarea firii, pentru cinstea Lui, o taină dumnezeiască”(VIII, 396); ,,Căsătoria cea mai firească datorie omenească, de Domnul întocmită. Cine de ea se depărtează nu se mai numeşte om, ci proclet şi satană, că satana pururi voieşte să te vadă cufundat în păcate”(VIII, 267); ,,Căsătoria este rânduiala cea mai bună de Domnul întocmită. De ea să te ţii”(VIII, 267); ,,Cine făptura lui Dumnezeu de soţie n-o primeşte,  acela nelegiuit de Domnul se socoteşte, că la porunca Lui se-mpotriveşte”(VIII, 538); ,,Domnul pe muiere cu bărbat a însoţit-o, de-aceea fără bărbat nicicum să nu rămână”(VIII, 538); ,,Omul singur nu s-a zidit, ci împreună cu soţie, de-aceea fără soţie nu se cuvine să fie”(VIII, 537); ,,Vai de acela ce suferă de soţie; ce cuvânt va da Celui ce l-a zidit împreună cu soţie”(VIII, 537);

b. o împlinire naturală a vieţii umane: ,,Căsătoria la om mare greutate, dar şi o datorie după fire, cu  mai mare dreptate. Nu te depărta de această datorie”(VIII, 267); ,,Căsătoria la om şi când rea se socoteşte, cu plăcere se priveşte”(VIII, 267); ,,Căsătoria plină de ghimpi, dar de ghimpi cu trandafiri. Suferă ghimpii pentru mirosul trandafirilor”(VIII, 267); ,,Dacă inima îţi cere,/Te-nsoară şi-ţi ia muiere”(IV, 392); Căsătoria te arată că eşti om, nu dobitoc. Nu te depărta de ea”(VIII, 267).

c. obţinerea unui statut social superior: ,,Bărbatul neînsurat ca cel mai spurcat şi muierea nemăritată ca o roabă a tuturor”(VIII, 269); ,,Cel neînsurat, ca fulgii când vântul  îi bate, într-o parte şi în alta s-aruncă, fuge, zboară şi nicăieri nu s-aşează”(IX, 74); ,,Dacă nu m-am căsătorit,/Nici nu m-am călugărit”(X, 254); ,,Două tagme de oameni nu se căsătoresc: filosofii şi călugării. Filosofii ca să petreacă în odihnă, iar călugării ca să adune avere dracilor”(VIII, 269); ,,Omul fără soţie – o casă pustie”(VIII, 537); ,,Omul fără soţie,/ Ca o casă pustie”(IV, 616); ,,Omul necăsătorit, ca boul neîmblânzit”(IX, 74); ,,Omul necăsătorit, ca un pustnic în pustie”(IX, 74); ,,Ori te însoară, ori te fă ostaş, ori te fă călugăr”(IV, 392);

d. împlinirea unei echităţi divine şi naturale:,,Căsătoria la cei blestemaţi o viaţă ticăloasă (aduce), că de gâlcevi şi de ocări nici un minut nu scapă, de nu şi de bătăi mai de multe ori, iar la cei buni (este) un rai desăvârşit”(VIII, 267); ,,Căsătoria se pare a fi cel mai supărător lucru, că unul altuia trebuie să sufere orice cusur să va întâmpla să aibă”(VIII, 267); ,,De însurat şi de coate goale să nu se vaite nimeni”(IV, 399); ,,De însurătoare şi de coate goale nu scapă nimeni”(IV, 400); ,,De moarte şi de nuntă nimeni, niciodată, nu poate fi gata”(II, 619); ,,Omul din fire aşa s-a urzit, că fără soţie nicicum să fie; cine-mpotrivă urmează de omenire se depărtează”(VIII, 537);

e. rezolvarea unor probleme familiale: ,,Cea mai mare greutate – fata nemăritată”(VIII, 380); ,,Gândeşti că e măritişul păpuşe”(IV, 445);  ,,Omul o nevastă şi o pisică trebuie să aibă în casă”(IV, 498);

f. nevoia de ajutor: ,,Ori să nu te mai căsătoreşti, sau de te căsătoreşti, amândoi la un jug împreună să trageţi”(VIII, 267); ,,Vai de casa aceea ce-i lipseşte muierea”(VIII, 229);

g. o restabilire a statutului bărbatului şi femeii: ,,Mai bine măritată, fie şi cu un prost, decât nemăritată şi defăimată; că măritişul cinste îţi aduce, iar nemăritişul la mari greşeli te duce”(VIII, 380);

II. Definiţia  este aproape completă: ,,Căsătoria se-nţelege o-mpreunare după lege, după voinţa şi porunca Domnului, că din început doi a făcut(…). Cine se atinge de căsătoria altuia de însăşi porunca Domnului se atinge”(VIII, 267).

III. Întemeietorul  este Dumnezeu, creatorul cerului şi al pământului. Nu găsim nici o referinţă în acest sens privitoare la Mântuitorul Iisus Hristos. Cel  ce le-a zidit pe toate a zidit şi pe protopărinţii neamului omenesc, pe care i-a destinat să fie împreună, bărbat şi femeie. După modelul primilor oameni se unesc azi şi tinerii prin Taina Sfintei Cununii: ,,Ziditorul lumii cu soţie te-a făcut şi tu fugi de soţie, o ce nelegiuire”(VIII, 537); ,,Domnul pe om din început cu soţie l-a făcut de-aceea fără soţie împotriva Domnului nicicum să nu fie”(VIII, 538); ,,Un bărbat şi o muiere Domnul numai a făcut, vrând ca să arate că şi bărbatul şi muierea un soţ trebuie să aibă pururi nelipsit. Urmează şi tu după porunca Domnului, că de te vei depărta, în grea osândă vei cădea”(VIII, 537).

IV. Săvârşitorul  nu este menţionat în proverbele din colecţia lui Iuliu Zanne(Va urma).

*

Din cugetările Părintelui Nicolae Steinhardt. Domnişoara  Dumitriţa Roatiş, studentă la Facultatea de Medicină de la Paris, cititoare a publicaţiilor parohiei noastre, ne-a trimis câteva fragmente selectate de dânsa din cartea Jurnalul fericirii a regretatului Părinte Nicolae Steinhardt de la Mânăstirea Rohia din Maramureş.  Îi mulţumim şi o aşteptăm şi cu alte colaborări. Sperăm să vă fie şi Dumneavoastră de folos duhovnicesc lectura acestor texte:

,,Când un om reuşeşte să facă ceva ce i-a ,,solicitat mult efort”, în el începe să lucreze ,,trufia”. Cel ce slăbeşte se uită cu ,,dispreţ” la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor când altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul care se căzneşte să scape de păcat, dar ,,instinctual” i-o ia înainte!”

Ceea ce reuşim ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încât ne umple sufletul de ,,venin”. Banii, care vin spre noi, ne pot face aroganţi şi zgârciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti.  

Drumul către iubire se îngustează, când ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blândeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.

Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mâncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înnebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbânzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămâne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.

Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămâne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngâmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul, de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.

Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămâne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.

Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră, nu există profesori mai severi decât viciile şi incapacităţile noastre.

Acum ştiu, ştiu că orice ură, orice aversiune, orice ţinere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înţelegere, bunăvoinţă, simpatie, orice purtare cu oamenii, care nu e la nivelul graţiei şi gingăşiei unui menuet de Mozart, este un păcat şi o spurcăciune. Nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderare, orice căutătură rea, orice dispreţ, orice rea dispoziţie, orice cuvânt greu este de la diavol şi strică totul. Acum ştiu, am aflat şi eu…”

 *

Furnicuţele pământului. Şcoala primară din anii ’60 era o ,,şcoală a muncii” în primul rând. Se învăţa carte, dar copiii învăţau şi să muncească. Învăţau ce este o normă, ce este o sarcină, un termen de rezolvare a unei sarcini. Învăţau să muncească atât în timpul anului şcolar, cât şi în vacanţe. S-o luăm pe rând:

–                         – în timpul iernii aveam obligaţia să ducem seminţe de mere şi pere pădureţe. Nu aveam de unde să găsim asemenea fructe, dar, pentru a împlini sarcina tratată, colindam pe la toate rudele, cerşeam fructe pe care acestea le păstraseră pentru iarnă, le tăiam şi recoltam seminţele respective. Norma consta  în câteva cutii de chibrituri umplute cu seminţe. Pentru asta erau necesari cam doi saci de mere mărunte;

–                         – în timpul primăverii era un adevărat coşmar. În primul rând, trebuia să culegem romaniţă sau muşeţel. Mergeam cu şcoala, sub conducerea Doamnei Învăţătoare, pe câmp, în special pe Znamăn, şi culegeam muşeţel. Aveam obligaţia să continuăm activitatea acasă, în timpul liber şi să ducem a doua zi un săcuiel cu floare de muşeţel. Cea mai grea muncă de primăvară însă era strângerea de frunză de iagud(dud) pentru hrănirea viermilor de mătase. Fiecare şcoală primea o anumită cantitate de ouă de viermi de mătase. La început, când viermii erau mici, consumau puţin, apoi pretenţiile lor creşteau de la o zi la alta. În fiecare după-amiază jefuiam duzii de acasă şi de prin vecini, ba chiar mergeam şi pe la bunicii din Colibaşi ca să mai adun şi de acolo. Erau nişte duzi în pădure, la Cuptor, şi acolo puteam să culeg în voie frunză, fiindcă acolo nu erau elevi de vârsta mea. Sandrică al lui Băleanu avea un iagud în Crac. Fusese un pom mare, căruia îi tăiase crăcile. În vârful trunchiului crescuseră lăstari cu frunze mari, sănătoase, de un verde închis. Cu chiu cu vai, am reuşit într-o zi să mă urc pe trunchi până la acei lăstari şi am început să culeg. Nu ştiu de unde m-a văzut bătrânul, dar a venit şi a început să mă ocărască. Nu mă cunoştea, dar ştia că este un copil în dudul lui, între lăstari. La un moment  dat, a început să arunce cu pietre şi cu bulgări de pământ spre mine. Atunci mi-am dat seama că trunchiul dudului este budugăios. O gaură imensă se deschidea printre lăstarii crescuţi pe marginile trunchiului. Fără să gândesc prea mult, temându-mă să nu fiu lovit de pietre, am intrat în budugaie şi m-am pitit acolo, până moşul, plictisit, m-a lăsat şi a plecat. Şi azi mă înfior, gândindu-mă că acolo putea să fie un cuib de şarpe…

–                         – în timpul verii aveam datoria să adunăm spice de pe miriştile de grâu. Mergeam şi cu şcoala pe la Masa Mare, pe Govăra, pe Cornet, dar aveam obligaţia să aducem de acasă două-trei chite de spice pe zi. Petru asta trebuia să umblăm buimaci pe câmp, pe mirişti, toată după-amiaza. Ni se repeta mereu că ,,spic cu spic se face snop”. Tot în timpul verii trebuia să mai ducem la şcoală plante medicinale, precum sunătoare, pătlagină şi altele;

–                         – în timpul toamnei mergeam la cules de vie la întovărăşire sau colectiv. Am fost, spre exemplu, tocmai pe Negară şi am cules struguri dintr-o vie nemuncită. Buruienile erau mult mai mari decât noi. Căutam cu mâinile prin iarbă, prin rugi şi culegeam strugurii, ori adunam boabele. Mai aveam datoria, tot toamna, să ducem o oarecare cantitate de seminţe de salcâm, de ghindă, de pruniţe, de scoabe(măceşe) şi alte fructe de pădure.

–                         – Când am ajuns la şcoala de la Malovăţ, respectiv în clasele V-VIII, aveam în fiecare toamnă câte o întrerupere a cursurilor de o lună, timp în care nu ne duceam la şcoală cu cărţi şi caiete, ci cu câte o plasă cu ceva de mâncare. Plecam de la şcoală încolonaţi, doi câte doi, spre tarlalele de porumb, de pomi fructiferi sau vii. Câte unul lua trompeta de la detaşamentul de pionieri şi suna cât îl ţineau bojogii, apoi o dădea altuia odihnit să ne spargă urechile. Lucram până la chindie, ca să facem ,,norma”. Am cules porumbi pe Covilocea, pe Govăra, pe Dealul Mare, pe la Ogăşanu, am cules struguri din vii părăsite din Goişa, din Dealul Mare, am cules mere şi prune din zecile de hectare ale tarlalelor din Bârda. Un telefon sau o prezenţă a cuiva de la ceapeu, de la fermă sau de la primărie şi coloanele de elevi de la cele opt clase V-VIII ale şcolii porneau cu ,,elan patriotic”. Dacă paza nu era prea exigentă, ne puteam alege şi noi la sfîrşitul zilei cu o plasă de mere, de prune, de porumbi sau de struguri, dar de cele mai multe ori nu puteam să furăm nici cât să orbim un şoarece.

–                          – Cei de la liceu din Severin, spre exemplu, se deplasau, împreună cu profesorii, prin comunele de câmp din sudul judeţului. Acolo erau cazaţi în barăci de şantier, ori în şcoli sau chiar la casele oamenilor, timp de o lună sau chiar mai mult şi culegeau la porumb sau fructe, cum era cazul. Alături de ei veneau militarii, puşcăriaşii, muncitorii din fabrici şi uzine… Nici la seminarul din Craiova nu am fost lipsit de asemenea corvoade. Ne ducea în hotarul Mofleniului şi Bucovăţului, pe la Leamna şi pe unde eram chemaţi să salvăm recolta…

–                              Astăzi în şcoli nu mai găseşti viermi de mătase, iar elevii nu mai sunt obligaţi să recolteze fructe de pădure, fructe şi cereale. Câmpurile sunt pustii, scaieţii şi sulfina predomină….

*

Rugaciunea din amurg    Dintre poeziile lui Nichifor Crainic am ales pe cea care poartă acest titlu, mai ales că Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este dedicată şi pomenirii celor plecaţi dintre noi pe cealaltă lume:

,,Mã rog şi pentru viii şi pentru morţii mei.

Tot una-mi sunt acuma părtaşii şi duşmanii,

Cu ei deopotrivă mi-am sfărâmat eu anii,

Şi dragostea şi vrajba le-am împărţit cu ei.

Pe morţi în rugăciunea de seară mi-i culeg.

Aceştia sunt, Doamne, iar eu printre morminte.

Au fost în ei avânturi şi-au fost şi pogorăminte.

Puţin în fiecare, în toţi am fost întreg.

De viforele vieţii ei sunt acum deşerţi,

Dar dragostea, dar vrajba, din toate ce rămâne?

Zdrobita rugăciune la mila Ta, Stăpâne,

Sunt şi eu printre morţii rugându-mã sã-i ierţi.

Şi, adunându-mi viii, la mila Ta recurg,

Când crugul alb al zilei pământul încunună:

Tu dă-le, Doamne, dă-le cu toată mâna bună

Târzia-nţelepciune din tristul meu amurg”.

*

Ajutoare: În această perioadă Domnul Prof. Univ. Dr. Ing. Ion Popescu din Bucureşti, fiu al satului Malovăţ, a donat 300 lei; Domnul Boncioc Mircea-Gheorghe din Milano(Italia), fiul Domnului Boncioc Liviu din Malovăţ a donat 200 lei; Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina din Curtea de Argeş(AG) şi Doamna Ionescu Ana-Maria din Câmpina(PH)  au donat câte 50 lei. Între cei care au donat până acum pentru Catedrala  Mântuirii Neamului se numără Pr. Al. Stănciulescu din Bârda şi Domnul Munteanu Iorgu din Malovăţ, cu câte  50 lei.

*

Pâine: În luna iulie a fost donată pâine credincioşilor veniţi la biserică şi unor bătrâni şi bolnavi din sat astfel: 03 Iulie(Malovăţ): 130 pâini; 10 Iulie(Bârda): 64 pâini; 17 Iulie(Malovăţ): 152 pâini; 24 Iulie(Bârda): 76 pâini; 31 Iulie(Malovăţ): 141 pâini. În total, în luna iulie au fost donate 563 pâini.

*

Plăţi. În cursul lunii iulie am făcut o serie de plăţi mai mari, astfel: 404 lei  poştei pentru coletele cu cărţi trimise; 540 lei brutăriei pentru pâinea donată în iulie; 3250 lei tipografiei pentru cartea N. Iorga. Concepţia istorică; 50 lei pentru curentul electric; 161 lei tipografiei pentru  numerele 209 şi 210 din ,,Scrisoare pastorală” şi altele.

*

Colecte.   Patriarhia Română a făcut apel către toţi credincioşii ortodocşi din cuprinsul său să contribuie, după bunăvoinţă şi putere, la strângerea fondurilor necesare construirii Catedralei Mântuirii Neamului, cea mai mare biserică ce s-a construit vreodată în România.  Pentru aceasta, au fost încredinţate fiecărei parohii din eparhia noastră câte două chitanţiere speciale, deosebite faţă de ale parohiei. Aceste chitanţiere conţin 100 de chitanţe. Ele trebuie completate până la sfârşitul anului. În cazul în care cele 100 chitanţe se completează mai devreme de sfârşitul anului, atunci se încheie şi colecta. Indicaţia forurilor locale bisericeşti este de a nu se scoate chitanţă mai mică de 10 lei. Altfel spus, fiecare parohie să strângă minimum zece milioane lei vechi. Fiecare donator va primi câte un formular de pomelnic special, pe care îl va completa şi-l va da preotului. Preotul va depune la protoierie câte o copie după fiecare chitanţă, pomelnicile donatorilor şi banii adunaţi. Toate vor fi trimise patriarhiei.

Aşa se construiau bisericile înainte, prin contribuţia credincioşilor. Astăzi şi în special după Revoluţie, au contribuit şi credincioşii cu cât au putut şi ei, dar grosul fondurilor s-a asigurat de la bugetul de stat. În cazul de faţă, chiar dacă indicaţia este ca să nu fie donaţie sub 10 lei, vom face o mică abatere de la poruncă şi credem că nu se va supăra de aceasta nici Dumnezeu, nici oamenii. În cazul în care cineva vrea să doneze, dar nu poate da decât un leu, persoana aceea se va uni cu alte persoane care dau tot puţin, se va forma un grup, ale căror sume adunate vor însuma cel puţin 10 lei. Chitanţa pe totalul sumei primită de la grupul respectiv se va scoate pe numele unui singur membru al grupului, iar ceilalţi vor şti că în chitanţa lor sunt însumaţi şi banii lor. Aşa cum spunea Mântuitorul, mai de preţ este înaintea lui Dumnezeu bănuţul văduvei, pe care-l dă din toată inima, decât sumele mari date din alte interese de către cei bogaţi.

*

    Spovediri, împărtăşiri: I(Malovăţ): 45; II(Bârda): 40; III(Malovăţ): 62. În total au fost, aşadar 147 credincioşi. Dintre aceştia 50 au fost copii, 49 din Malovăţ şi  1 din Bârda, venit şi acesta din altă localitate la bunici.

*

Simpozioane:     Fundaţia Culturală ,,Memoria” din Piteşti şi Muzeul Judeţean Argeş l-au invitat pe preotul Dvs. să participe al Al XI-lea Simpozion Internaţional despre Experimentul Piteşti – Reeducarea prin tortură, care  va avea loc la Piteşti în zilele 30 sept. – 2 0ct. Organizatorii suportă cheltuielile. Ispititor!

*

Publicaţii: Sărbători uitate, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XIX(2011), nr. 5499(3 aug.), p. 3; Statuia geamantan, ,,Datina”, Tr. Severin, an. XIX(2011), nr. 5499(3 aug.), p. 3; Şcoala muncii, în ,,Toptal’s Daily News”, 2011, 8 aug., ediţie on-line (http://www.totpal.ro);  în ,,Singur”, Târgovişte, 2011, 9 aug., editie on-line(http://revistasingur.ro); Taina Sfintei Spovedanii reflectată în proverbele româneşti, în ,,Ecoul”, 2010, 8 iul., ediţie on-line(http://revista-ecoul.com); Imaginea lui Ştefan cel Mare, domnul Moldovei(1457-1504), în documente etnoistorice, în ,,Kogaion Review”, 2011, iul., ediţie on-line(http://kogaionreview.wordpress.com) şi pe blogul: http://worksafesystem.com); Oferta de carte-15, pe blogul Scriitorilor Româno-Americani din New-York(http://vetiver.weblog.ro);

*

Înmormântări: la 9 August am săvârşit slujba înmormântării pentru Coman Gheorghe(87 ani) din Malovăţ. Dumnezeu să-l ierte!

*

Program. În luna septembrie, vom avea următorul program de slujbe: 3 Sept. (Malovăţ- Bârda); 4 Sept. (Malovăţ); 8 Sept.(slujbă la Bârda, pomeniri la Malovăţ, la ora 12); 10 Sept. (Malovăţ – Bârda); 11 Sept. (Bârda); 14 Sept. (Malovăţ); 17 Sept.(Malovăţ-Bârda); 18 Sept.(Malovăţ); 24 Sept.(Bârda-Malovăţ); 25 Sept.(Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă sau la telefon : 0724. 99. 80. 86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

Anunţ.  În luna septembrie se revine la ora de începere a slujbelor, respectiv ora 9.

*

Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: