„Scrisoare pastorală“ nr. 210

              Dragii mei enoriaşi!             
Şcoala muncii. Titlul acesta a fost cândva, înainte de războiul din 1944, titlul unei cărţi scrisă de un mare savant român, Simion  Mehedinţi. Acolo se vorbea de o metodă extraordinară folosită din vechime de familia română pentru creşterea şi educaţia propriilor copii. Metoda era pe cât de simplă, pe atât la îndemâna fiecărei familii. Au folosit-o cu bune rezultate sute de ani familiile române. Rezultatul acestei metode se poate socoti în sutele de savanţi şi artişti de tot felul pe care i-a dat poporul român, în milioanele de oameni puternici, care au făcut faţă tuturor greutăţilor vieţii şi vitregiilor istoriei, de la coarnele plugului până la reduta de pe linia întâia a frontului. Oamenii rezultaţi din această ,,şcoală a muncii” au avut tăria sufletească şi trupească să supravieţuiască vremurilor de criză, de lipsuri şi de secete, de război şi de ,,eliberare”, de canal şi de ,,reeducare”, de puşcării şi de ocne. Mulţi dintre ei şi-au lăsat osemintele în morminte ştiute sau neştiute, dar au fost foarte mulţi care au supravieţuit. Cei ce au beneficiat de această educaţie au avut un ideal în viaţă şi au luptat pentru el. Toate celelalte trebuinţe materiale şi spirituale s-au subordonat acelui ideal.

Copiii erau obişnuiţi de mici  cu munca şi cu greul. E adevărat, că de multe ori se făceau şi excese, de multe ori se sărea peste cal, ajungându-se la adevărată  exploatare a  copilului, dar nu despre astfel de cazuri vorbim aici şi acum. Vorbim despre acei părinţi care împărţeau munca cu copii lor. Ei luau partea cea mai mare şi cea mai grea, dar ştiau întotdeauna să lase şi copiilor o părticică, fie ea cât de mică. Întotdeauna se găseau astfel de munci şi pentru copii: păşunatul vitelor era pe primul plan. Nenumăraţi vârstnici îşi amintesc cum au crescut după oi, ,,la coada vacii”, cu cartea în mână. Nu era o ruşine să mergi cu vitele, ci dimpotrivă. Nu era o ruşine ca o fetiţă să înveţe să mulgă o vacă sau nişte oi, să strecoare laptele, să închege şi să facă brânză. Nu era ruşine pentru un copil sau fată să-şi  ajute mama să înăvădească şi să oardă, să dea prin spată şi prin iţe, ca să ţese apoi pături, covoare, oprege, dimie şi multe altele. Nu era ruşine pentru un copil să meargă la fântână cu ulciorul şi să aducă apă rece pentru toţi ai casei. Nu era ruşine să plivească la porumbi sau la grâu, să pună pologi pe legături la secerat, să adune spice. Nu era ruşine să ducă boii de funie la arat ori la rariţat, ori să facă cine ştie ce alte munci uşoare, potrivite vârstei. Doar la prânz şi seara, până pregătea mama cele cuvenite pentru masă, copiii ieşeau în drum, la joacă….

Activităţile de care am vorbit şi altele asemănătoare ajutau copilul să se dezvolte fizic. Devenea un om puternic, robust, capabil apoi să facă şi munci grele, aşa cum era nevoie în viaţă. Activităţile acestea îl întăreau însă sufleteşte pe copil. Îl obişnuiau cu o anumită ordine sau rânduială, o anumită disciplină. Dacă le plăceau muncile respective, copiii aceia deveneau buni gospodari, ori meseriaşi neîntrecuţi în lumea satelor. Dacă nu le plăceau muncile de la ţară, învăţau ,,pe rupte” carte, ca să fugă de ele, să se pregătească pentru munci intelectuale, de funcţionari. De multe ori am întâlnit bărbaţi şi femei, care-mi spuneau că în copilărie, de câte ori se rugau, nu uitau să adauge şi vorbe ca acestea: ,,Ajută-mă, Doamne, şi pe mine să învăţ carte şi să pot să-mi câştig şi eu pâinea în viaţă fără sapă!” Munca îl solidariza pe copil cu familia, cu părinţii, cu fraţii, cu consătenii, îl lega de sat şi de locurile natale. Copilul se înfrăţea cu satul, cu localnicii, cu câmpul, cu codrul, cu potecile, cu fiecare pom şi cu fiecare moviliţă. Le iubea pe acestea, fiindcă în ele sădea o părticică din sufletul lui de copil şi astfel începea să-şi iubească ţara.

Mulţi dintre bârdenii noştri îşi amintesc de Domnul Gheorghe Trocan, pe vremea când era muncitor necalificat la combinatul de prelucrarea lemnului din Severin, cum, în pauza de masă, cu o mână ducea mâncarea la gură, iar cu alta ţinea cartea şi învăţa. A ajuns ministru…! Îmi amintesc de o poveste de Andersen sau Fraţii Grimm. Era vorba de un împărat, care-şi obligase copilul încă din pruncie să înveţe o meserie. Copilul învăţase meşteşugul împletirii de rogojini. Împrejurările au făcut ca la vremea tinereţii, fiul de împărat să fie răpit de duşmani în vremea unui război şi să fie băgat în temniţă. Acolo s-a cerut fiecărui deţinut să lucreze ceea ce ştie mai bine. Fiul de împărat a cerut să i se dea material ca să împletească rogojini. A făcut multă vreme rogojini atât de frumoase, încât toţi erau uimiţi. Rogojinile confecţionate de el au ajuns să fie vândute la curtea tatălui său. Când tatăl celui întemniţat, împăratul, a văzut o astfel de rogojină, a putut citi în ornamentele ei un mesaj de la fiul său, în care acesta îi spunea unde se află. Împăratul a organizat un atac-surpriză asupra închisorii şi astfel fiul său a fost eliberat. O meserie neînsemnată, învăţată din copilărie, i-a scăpat fiului viaţa şi i-a redat libertatea. Mde!

Mai ales după 1989, educaţia copiilor în familie s-a îndepărtat mult de cea tradiţională, strămoşească. Majoritatea famiilor au mers pe principiul: am pătimit noi, să nu mai pătimească copiii. Să aibă ei de toate, să fie fericiţi. E frumos, e lăudabil, dar nu întotdeauna este de folos copiilor. După douăzeci de ani de ,,educaţie” prin odihnă, vedem copiii şi tineri foarte piperniciţi trupeşte. Unii parcă ar fi scăluşi. Munca te fortifică, odihna fără măsură te fleşcăieşte, te ofileşte. Organul folosit intens se învârtoşează; cel nefolosit se atrofiază, se usucă. Aşa se întâmplă cu muşchii organismului nostru. Copiii noştri fac prea puţin sport la şcoală şi prea puţină mişcare acasă. Sunt luaţi cu maşina la şcoală şi aduşi cu maşina acasă. Mersul pe jos era un medicament de înaltă clasă. Vin acasă, mănâncă, unii se culcă, alţii trec în faţa televizorului sau al calculatorului. Este strigător la cer, spre exemplu, când, în vacanţe, vezi bunici de 75-80 de ani ducându-se cu vitele, iar nepoţeii stau la televizor, ori trag mâţa de coadă acasă. Şi nepoţeii sunt elevi de liceu sau la gimnaziu în ultimele clase…! Vine seara, când îi vezi împingând vântul pe uliţă până noaptea târziu, în alte sate îi vezi la discoteci, baruri etc. Copiii aceştia vor fi peste câţiva ani oameni maturi. Sunt ei pregătiţi pentru viaţă? Oare, tot aşa de trandafirie va fi viaţa şi după ce vor zbura din cuibul părintesc capitonat cu puf? Societatea va fi tot aşa de indulgentă, de grijulie, de drăgăstoasă, ca mami, ca tati, ca tataie sau mamaie? Mă îndoiesc. Mulţi dintre copii noştri nu au învăţat nimic din activităţile părinţilor lor în gospodărie. Meseria de ţăran este subapreciată, dar adevăratul ţăran este un adevărat savant. Despre aceasta vom mai vorbi curând. Revenim la copii. Şcoala nu-i mai învaţă meserii, mulţi nu reuşesc la facultăţi, iar cei care termină o facultate nu câştigă mai mult decât o hârtie. Ce vor face?  E greu să iei viaţa de la capăt la 25-30 de ani şi să recuperezi ceea ce n-ai făcut în copilărie. În primul rând e greu să-ţi recapeţi respectul pentru muncă, să recapeţi cultul muncii. Unii se vor duce în străinătate. Acolo se munceşte cu adevărat. Nefiind obişnuiţi cu munca, nu vor rezita. Unii vor cădea în disperare. Nu e de mirare că se aude tot mai des de sinucideri. Sunt tineri care dau piept cu viaţa şi cad înfrânţi, fiindcă nu sunt pregătiţi. Viaţa e o luptă şi trebuie să ne luptăm cu ea. Pentru asta trebuie să ne pregătim încă din copilărie. Şcoala muncii era cea mai înaltă universitate, care forma oameni. Cine are urechi de auzit, să audă!

*

              Sfânta Spovedanie reflectată în proverbele româneşti(IV).    VII. Forma.  Sunt mai multe etape în desfăşurarea Tainei Sfintei Spovedanii. Dintre acestea, proverbele consemnează:

Ø      Recunoaşterea păcatelor cu sinceritate:  ,,Atunci te poţi mântui, când, recunoscându-ţi greşeala, nu numai te vei căi, ci te vei pocăi”(VIII, 390); ,,Cel păcătos cunoaşte prea bine greşeala sa, dar de mândrie s-arată ca şi când nici o ştiinţă n-ar avea”(VIII, 469); ,,Cu suflet viteaz şi cu trup leneş”(II, 439); ,,Cu sufletul în palmă”(II, 440); ,,Cu sufletul la gură”(II, 440); ,,Cui i-e frică de Domnul, nu-i este frică de greşeli, că niciodată nu greşeşte”(VIII, 194); ,,Curăţă mai întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, ca să fie şi cea din afară curată”(IV, 39); ,,Greşalele tale la suflet uşurinţă, când de faţă le mărturiseşti”(VIII, 194); ,,Greşeala are şi iertare”(X, 408); ,,Greşalele când se mărturisesc de sine se iartă”(VIII, 193);,,Greşalele se iartă când omul se pocăieşte”(VIII, 194); ,,La vreme de mântuire şi cel dintâi şi cel din urmă deopotrivă se înţeleg”(VIII, 390); ,,Mai bine să mărturiseşti greşeala ce-ai făcut şi s-o îndreptezi, decât să zici că n-ai greşit şi în greşeli să rămâi”(VIII, 196); ,,La vreme de mântuire şi cel dintâi şi cel din urmă deopotrivă se înţeleg”(VIII, 390); ,,Păcatul acoperit – totdeauna suferit”(VIII, 469); ,,Păcatul ascuns nu te necinsteşte”(VIII, 469); ,,Păcatul mărturisit este iertat”(VII, 72); ,,Păcatul mărturisit este pe jumătate iertat”(VII, 72); ,,Păcatul mărturisit şi îndată părăsit este vrednic de iertare, când pocăinţă are”(VIII, 469); ,,Păcatul netămăduit cu noi în pământ se îngroapă, ca să se arate la Dreptul Judecător”(VIII, 469); ,,Se pocăieşte ca lupul când îl tundea şi el se văieta că oile se depărtează”(IX, 72); ,,Cu trupul în biserică şi cu gândul la dracu”(II, 447);

Ø      Umilinţatrebuie să caracterizeze pe cel ce vine la Sfânta Spovedanie: ,,Ca rugăciunea cu umilinţă, nimic altceva nu ţi-aduce bună rânduială”(IX, 140);

Ø      Rugăciunea  trebuie să fie pe buzele şi în inima celui ce vine la Spovedanie, dar o rugăciune sinceră, ci nu rugăciuni formale, rostite fără noimă:  ,,Rugăciunea peste măsură, ca ,,Doamne miluieşte!” de mii şi mii de ori, ce-aduce şi la popă mare supărare”(IX, 140);

Ø      Iertarea duşmanilor şi a celor ce ne-au făcut rău: ,,Blând şi lesne iertător către cei ce-ţi greşesc ţie de te vei arăta, cu Dumnezeu te vei asemăna”(VIII, 37); ,,Când zici ,,Iartă-ne nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşalele greşiţilor noştri” se înţelege că faci o legătură cu Domnul, că de vei ierta tu mai întâi pe ai tăi greşiţi,  aşa şi Domnul în urmă să te ierte pe tine; iar de nu, nu. Vezi dar acum ce legătură faci şi cu cine o faci, că şi de-ar voi Domnul să te ierte pe tine, n-ar putea să te ierte mai înainte, până ce vei ierta tu celor ce ţi-au greşit ţie. De aceea, ca să se păzească această legătură ce însuţi tu ai făcut cu Domnul, de bună voia ta, iartă tu mai întâi şi apoi roagă pe Domnul ca să te ierte şi el pe tine”(VIII, 36); ,,Cel ce nu iartă pe altul, nu să înţălege de om, că omul, fireşte fiind supus patimilor, unul altuia trebuie să creadă”(VIII, 37); ,,Până nu vei ierta nu cere iertăciune, că Domnul nu te va asculta”(VIII, 37); ,,Cel mai mare păcat este a ţine tu minte greşeala ce ţie altul a greşit”(VIII, 469). Sunt şi din cei care chiar şi pe patul morţii, la Spovedanie mărturisesc că pe anumiţi duşmani nu-i pot ierta, nu pot vorbi cu ei, iar fapta acelora ,,O să o spun şi morţilor”(II, 616) şi ,,O să o ţin minte şi mort”(II, 616), ceea ce nu-i creştinesc, iar Sfânta Spovedanie nu-şi face efectul;

Ø      Iubirea semenilor şi chiar a duşmanilor: ,,Bucuria şi fericirea celor mântuiţi a se iubi în veci”(VIII, 390);

Ø      Despăgubirea celor păgubiţi, asemenea lui Zaheu vameşul: ,,Păcatul cu pomene nicicum nu se curăţă, ci numai cu despăgubirea celui ce l-ai năpăstuit”(VIII, 469);

Ø      Postul în perioada premergătoare Sfintei Spovedanii ajută pe cel în cauză să-şi facă o analiză atentă a propriei stări sufleteşti, crează mediul potrivit pentru rugăciune, fapte bune şi căinţă: ,,Cel ce posteşte spre spăşenia sufletului şi de fapte rele nicicum nu se lasă, mai mult păcătuieşte, socotind că cu postul pe Domnul va înşela”(VIII, 459);

Ø      Căinţa sinceră pentru păcatele făcute şi hotărârea de a nu le mai repeta în viitor: ,,Ca căinţa, nici o pedeapsă nu te duce la pocăinţă”(IX, 72); ,,Ca muşcătura de căinţă nici o muşcătură mai dulce”(IX, 72); ,,Ca să te scapi de amărăciunea căirii, să te căieşti până a nu greşi”(VIII, 263); ,,Căinţa fără pocăinţă moartă să-nţelege. Urmează-le pe amândouă”(VIII, 263); ,,Căinţa şi pocăinţa – cea mai mare cinste a păcătosului”(VIII, 469); ,,Cea mai mică căinţă c-o bună pocăinţă, ţi-aduce la suflet bună fericire. De ea să te ţii” (VIII, 264); ,,Cei ce târziu se căiesc, ca râsul de cu vară ce plânge de cu iarnă”(IX, 72); ,,Cel ce se căieşte îşi cunoaşte greşeala; cel ce se pocăieşte mai înţelept să socoteşte, că de ea se părăseşte. Tu acestuia să te asemenea”(VIII, 264); ,,Cel ce se căieşte târziu se deşteaptă, când vremea nu-l mai aşteaptă. Deşteaptă-te mai din vreme, ca să nu te căieşti”(VIII, 264); ,,Cu pocăinţă după căinţă păcatul l-ai spălat, fără a mai supăra pe Domnul cu mii şi sute de rugăciuni, iar dimpotrivă, mai mult Îl întărâţi, că-I aduci aminte de relele ce-ai urmat”(VIII, 468); ,,Cui i-e ruşine să se căiască, să se ferească să nu greşească”(VIII, 263); ,,După căinţă/ Vine pocăinţă”(VII, 351); ,,Nici o iertare de păcate până nu te vei îndrepta şi părăsire lor nu vei da”(VIII, 37); ,,O pocăinţă cât de mică, cu părăsire de cele rele, biruieşte mii şi sute de mătănii”(VIII, 381); ,,Omul cu ştiinţă/Are pocăinţă”(V, 585); ,,Vai de cel ce cere iertare pentru greşale numai până se va cumineca, socotind că cu aceasta pe Dumnezeu va înşela”(VIII, 36); ,,Păcatul îndată se uită, când îndată se îndreptează”(VIII, 469).

Ø      Milostenia şi facerile de bine  trebuie să însoţească Sfânta Spovedanie: ,,Câte lacrimi de săraci vei şterge cu mâna ta, atâtea păcate din sufletul tău vei spăla”(VIII, 468); ,,Ce dai săracilor ţie-ţi dai”(V, 561); ,,Cel mai mare păcat în lume este a nu săvârşi binele ce poţi altuia a săvârşi”(VIII, 469); ,,Cine dă săracului împrumută pe Dumnezeu”(V, 560); ,,Bogăţiile trec, faptele bune rămân”(V, 94); ,,Păcatele, cât de multe, numai milostenia cu pocăinţă, ca apa pe foc le stinge”(IX, 125);

Ø      Sfaturi bune date semenilor: ,,Cel ce va îndrepta pe un păcătos, sufletul din moarte va mântui”(VIII, 469);

Ø      Metaniile  nu sunt agreate prea mult de omul din popor. Le socoteşte formalism şi fără folos pentru suflet: ,,Mătănii multe în zadar, când pocăinţa îţi lipseşte”(VIII, 382); ,,Mătănii multe, întreagă dobitocie, viclenie şi răutate arată, că va să înşele pe cei ce-i văd făcând metanii”(VIII, 382); ,,Nici măcar o metanie, ci îndurare mare”(VIII, 382); ,,Nici mătănii cere Domnul, ca să-ţi frângi mijlocul, tocmai ca pehlivanii, ci căinţă şi pocăinţă, cu depărtare de orice rea urmare”(VIII, 282).

              VIII.Efectele  Sfintei Spovedanii sunt mai multe, astfel:

v     Iertarea păcatelor mărturisite: ,,L-a iertat Dumnezeu”(VI, 687); ,,Cine are iertăciune până a nu se osândi, îşi dovedeşte greşeala sa şi scapă de păcat. Asemenea şi tu să urmezi”(VIII, 37);

v     Curăţirea sufletului: ,,Când ne căim, nu ne căim pentru răul ce am făcut, ci pentru că ni-i frică să nu ne ajungă alt rău şi mai rău; iar când ne pocăim cunoaştem răul ce am făcut, de-aceea de el ne părăsim”(VIII, 263); ,,Întâi să te căieşti, apoi să te pocăieşti şi în urmă să nădăjduieşti iertare să dobândeşti”(VIII, 36);  ,,Nu înfrunta pe cel ce se pocăieşte, că toţi suntem vinovaţi păcatului”(VIII, 263); ,,Nu înfrunta pe păcătosul ce Domnul l-a iertat”(VIII, 468); ,,Păcătosul când se pocăieşte, sufletul îi înfloreşte”(VIII, 469);

v     Mântuirea: ,,Dacă pui untdelemn în candelă, îţi va lumina”(III, 67); ,,A-şi vedea de suflet”(II, 443); ,,Cu spovedania şi cu buna mărturisire la multe greşeli te îndreptezi; de-aceasta să te ţii”(VIII, 574); ,,Greşalele tale la suflet uşurinţă, când de faţă le mărturiseşti”(VIII, 194); ,,Pocăinţa te duce în cer de pe pe pământ, când la vreme o săvârşeşti”(VIII, 263);

v     Răsplată de la Dumnezeu: ,,Nici o faptă fără plată, îndată sau mai pe  urmă(VIII, 607); ,,Nici o căinţă fără mângâiere, după pocăinţă”(VIII, 263); ,,Când se trudeşte săracul,/Dumnezeu îi umple sacul”(V, 563);

v      Reorganizarea vieţii şi a comportamentului: ,,De acu calea bisericii”(VI, 492)(Va urma).

*

              Din înţelepciunea lui Petre Țuţea. Domnul Prof. Florian Vlădica ne trimite din Toronto (Canada), câteva cugetări ale regretatului filozof  Petre Țuţea, din care selectăm câteva:

             ,,Hristos este eternitatea care punctează istoria. În faţa lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul.   Binele şi răul sunt conceptele pedagogiei lui Dumnezeu faţă de oameni. Libertatea omului e partea divină din el. Am dorit dintotdeauna să fac o teză de doctorat cu tema: Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români. Cum văd eu participarea românilor de acum la mântuirea lor ? Simplu. Ducându-se la biserică. Şi folosind ştiinţa ca peria de dinţi. Tot ce spune ştiinţa să nu-i lase cu gura căscată şi tot ce spune un popă de la Cucuieţii din Deal să considere adevăr ritualic. Eu sunt iudeocentric în cultura Europei, că dacă scoţi Biblia din Europa, atunci Shakespeare devine un glumeţ tragic. Fără Biblie, europenii, chiar şi laureaţii premiului Nobel, dormeau în crăci. Ştiinţa şi filozofia greacă sunt foarte folositoare, dar nu sunt mântuitoare. Prima carte mântuitoare şi consolatoare pe continent, -suverană -, e Biblia.  Există o carte americană, care încearcă să motiveze ştiinţific Biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie de ştiinţă, cum am eu nevoie de Securitate.  Shakespeare, pe lângă Biblie, -eu demonstrez asta şi la Sorbona -, e scriitor din Găeşti. În afara slujbelor bisericii, nu există scară către cer. Biserica este spaţiul sacru, în aşa fel încât şi vecinătăţile devin sacre în prezenţa ei.

              Ştii unde poţi căpăta definiţia omului ? – te întreb. În biserică. Acolo eşti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul şi asemănarea Lui. Dacă biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar  dispărea omul.  În biserică afli că exişti. Ce pustiu ar fi spaţiul, dacă n-ar fi punctat de biserici! Luther, cât e el de eretic şi de zevzec, a spus două lucruri extraordinare: că creaţia autonomă e o cocotă şi că nu există adevăr în afară de Biblie… Mie mi-a trebuit o viaţă ca să mă conving că în afară de Biblie nu e nici un adevăr. In afară de cărţi nu trăiesc decât dobitoacele şi sfinţii: unele pentru că nu au raţiune, ceilalţi pentru că o au în prea mare măsură ca să mai aibă nevoie de mijloace auxiliare de conştiinţă. Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. Şi el rămâne aşa  chiar dacă este laureat al permiului Nobel sau măturător….Poarta spre Dumnezeu este credinţa, iar  forma prin care se intră la Dumnezeu este  rugăciunea. Rugăciunea e singura manifestare a omului, prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gândită creştin, rugăciunea ne arată că umilinţa înalţă, ci nu coboară pe om”.

*

              Portretul lui Iuda. Regretatul Mitropolit Bartolomeu Anania a realizat un portret al lui Iuda din toate locurile şi din toate timpurile. Citiţi şi încercaţi fiecare să vedeţi dacă semănaţi cât de cât cu el sau dacă ştiţi pe vreun semen de-al nostru care seamănă cu acest portret:

              ,,Din nefericire, Iuda nu e doar personajul unui anume moment istoric, ci şi un personaj al istoriei de după el, multiplicat peste tot, la scară planetară, în ipostaza sărutării care acoperă trădarea. Printre noi, cei ce beneficiem de civilizaţie, de cultură, de progres ştiinţific, de libertate, de bunurile pământului şi de harurile cerului, printre noi se instaurează, încetul cu încetul, un duh perfid care răstoarnă valorile şi perverteşte limbajul. Anormalul devine normal, viciul devine virtute, minciuna devine adevăr, furtul inteligent devine profesie onorabilă, sodomia se cheamă orientare comportamentală, cuvinte nobile precum prietenie, prieten, prietenă se degradează în conotaţii dubioase, pervertirea tineretului se intitulează program de sănătate antiSIDA, destrămarea familiei se numeşte planificare familială, crimele ingineriei genetice se fac în numele vindecărilor miraculoase, prostituţia se legitimează prin libertatea femeii de a face ce vrea cu propriul ei trup, proxenetismul se reclamă de meditaţia transcendentală, sărăcirea spiritului devine globalizare, invadarea unei ţări se cheamă război preventiv, terorismul îşi reclamă valenţe divine, înfeudarea economică se numeşte credit bancar, pomana politică devine act de caritate. Şi multe altele.

              Iuda se plimbă nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar şi prin creştinătate. Isprava lui cea mai mare este aceea că, dintr-o singură Biserică, a făcut mai multe. Din mai multe a făcut o puzderie. Şi continuă s-o facă, prin ceea ce îi este propriu: lăcomie, invidie, orgoliu. Se adaptează uşor, şi-a rafinat metodele. Lucrează la lumina nopţii şi comunică prin unde herţiene. E un iscusit importator de religie, oferind-o concurenţial pe piaţa bunurilor de consum. Altfel, e un ecumenist convins. Când nu lucrează pe furiş, te invită la dialog frăţesc. Dacă-l refuzi sau dacă te aperi, te pomeneşti intolerant, conservator, fundamentalist, retrograd. Cunoaşte bine Biblia, are studii universitare, vorbeşte câteva limbi străine. El ştie că Iscarioteanul era unul din cei doisprezece, care au ascultat şi memorat învăţătura lui Iisus. Dacă ar fi avut curăţie şi talent, putea să scrie o Evanghelie tot atât de bogată ca a lui Matei. A scris-o postum, în cheia sărutării perverse. Iuda e un excelent teolog, aşa cum este şi patronul său din Qarantania, care Ii oferea lui Iisus citate din Scriptură. Iuda e tot atât de zelos printre ai săi, de vreme ce instinctul dezbinării îl mobilizează peste tot, oriunde s-ar afla. Partenerul trebuie mai întâi sedus, dominat şi numai după aceea nimicit. Iuda îşi abordează semenul cu graţia cobrei care, întâlnind o viperă în junglă, o invită la un dans aerian, fascinant, ameţitor, pe durata căruia îşi calculează cu precizie secunda muşcăturii mortale. Iuda e un maestru al crimei perfecte”.

*

              Portofel de om sărac. Am găsit pe internet o poezie plină de gingăşie şi adevăr a lui Mihai Condur cu acest titlu. Sperăm să vă placă şi Dvs.:

,,Portofel de om sărac,
Banii la tine nu trag,
Ploile îţi bat în geam,
Eşti dator din neam în neam.

Buzunar de om sărman,
Te-au lăsat fără un ban,
Rob le-ai fost şi i-ai slujit,
Te-au ,,citit” că eşti cinstit.

Portofel de vieţi mărunte,
Zilele ţi-s tare scurte,
Şi dac-ai îmbătrânit,
Boală grea te-a mai lovit.

Portofel golit de vise,
Ţi-au rămas doar două fise,
Una dă-o de pomană,
Că eşti singur şi ţi-e toamnă;

Una să o ai la tine,
Pentru iarna care-ţi vine,
Că ţi se va cere seama
Şi să ai a trece vama”.

*

              Reguli de aur pentru serviciu: ,,1. La serviciu să nu gândeşti; 2. Dacă gândeşti să nu vorbeşti; 3. Dacă vorbeşti să nu scrii; 4. Dacă scrii să nu semnezi; 5. Dacă semnezi să nu te miri”. Sunt adevărate!

*

            Nume de Botez. Domnul Ioan Miclău din Cringila(Australia) ne-a semnalat un articol deosebit de interesant apărut recent în ziarul românesc ,,Jurnalul Naţional”. Este tras semnalul de alarmă asupra unui aspect pe cât de adevărat, pe atât de îngrijorător: numele date copiilor la Botez. Exista obiceiul de secole la poporul nostru, ca numele copilului să fie legat de sfântul din calendar, în ziua căruia s-a născut ori s-a botezat copilul, ori de numele naşilor, părinţilor, bunicilor. Oricum, se formase un grup de câteva sute de nume foarte încetăţenite la români, astfel că ele intraseră deja în specificul românesc, ne reprezentau şi ne defineau ca români. După Revoluţie ne-am trezit cu un fenomen periculos. Mulţi s-au lăsat influenţaţi de televiziune şi de tot felul de alte surse şi au dat nume copiilor dintre cele mai bizare şi de prost gust. Numele româneşti obişnuite, precum Ion, Vasile, Constantin, Ilie, Maria, Ana, Stanca etc. sunt tot mai rare. Altele le-au luat locul. O să vă minunaţi şi să vă închinaţi, dar găsim în buletine nume precum: Ministru, Lămâia, Semafor, Justiţia, Pişu, Smuc, Pârţan, Păsărică, Curcă, Labă etc. Le zicem trăznite şi sperăm că nu mai sunt altele. Iată, însă, că ziarul cu pricina a scos de la statistică o serie de astfel de nume de-ţi stă mintea în loc, nu alta. Iată-le! Menţionăm că în paranteze avem numărul total din evidenţele statistice al fiecărui astfel de nume: Strugurel (442), Portocală(101), Ministru(28), Lămâia(153), Poliţia (3), Justiţia(5), Semafor (3),    Bucă (2552), Flocea(1419), Păsărică(1509), Curcă (4289), Labă(816), Nebunu(680), Bounegru(499), Mortu (447), Blegu(371), Belibou(460), Găleată(238), Sarcină(250), Puţică(201), Muia(159), Bucilă(214), Pipi(190), Beţivu(197), Sulă(147), Slăbuţu(179), Slănină(164), Roadevin(158), Jegu(50), Buba(57), Stricatu (59), Nespălatu(56), Găinaţ(40), Pişu(43), Gunoi(27), Smuc(23), Botderaţă(46), Regulatul(20), Castron(18), Pierdevară(17), Băţmândru(44), Sfârc(18), Uşă-Închisă(11), Pârţan(2), Bulan(3), Pizdelea(3), Curu(7), Acru(8) şi multe altele asemenea.

Fraţilor! Să vă ferească Dumnezeu de a vă pierde minţile, ca să puneţi astfel de nume copiilor şi nepoţilor Dumneavoastră. Nici în mormânt nu veţi avea odihnă de blestemele lor!

*

              Ajutoare şi donaţii. În această perioadă, am primit câteva ajutoare astfel: Domnul Cătălin-Ioan Toncea din Bucureşti a donat 500 lei, iar Domnul Vlad Constantin-Torinel din Madrid(Spania) a donat 50 lei. Le mulţumim cordial. Dumnezeu să le răsplătească!

*

 

              Publicaţii. În această perioadă, parohia noastră a publicat cartea preotului Dvs., N. Iorga. Concepţia istorică la editura Sitech din Craiova(370 pag). Pentru realizarea acestei cărţi a sacrificat cinci ani din tinereţe. A predat-o în 1978 la Editura ,,Scrisul Românesc” din Craiova. Fiindcă era necesar referatul unei autorităţi în domeniu, preotul a cerut să-i fie repartizată cartea regretatului academician Ştefan Pascu, preşedintele Secţiei de Istorie a Academiei Române. Un an a stat manuscrisul la dânsul, până a reuşit să conspecteze cele 500 pagini ale manuscrisului. La final a alcătuit nu numai referatul cerut de editură, ci şi o prefaţă. În ea zice, printre altele: ,,Lucrarea lui Al. N. Stănciulescu-Bârda, nu e nici neavenită, nici inutilă şi nici de prisos. Dimpotrivă, este binevenită şi, de aceea, bine privită, întrecându-le pe cele di­nainte prin vastitatea sa, prin bogăţia informaţiei şi prin străda­niile, reuşite, de analiză şi interpretare în contextul istoriogra­fiei vremii.

Pentru realizarea ei, autorul a întreprins o muncă labori­oasă, investigând mai întâi opera principală a lui Nicolae Iorga, confruntând-o cu concepţiile contemporanilor săi şi cu concepţia materialist-istorică, ducând mai departe ceea ce s-a scris până acum în problemă. Impresionanta bibliografie consultată, pe care se bazează impresionanta bogăţie de note, stă mărturie a hărniciei, seriozităţii şi cuprinderii teoretice a gândirii istorice a lui Nicolae Iorga.

O lucrare muncită cu pasiune şi dăruire şi, de asemenea, cu hărnicie de albină, culegând, autorul, din zecile de mii de pagini ale lui Nicolae Iorga şi din alte mii ale altor istorici ceea ce se referea la subiect. Acest bogat material informativ a fost apoi organizat într-o structură corespunzătoare, potrivit proble­mei înfăţişate(…). Al. N. Stănciulescu-Bârda şi-a deschis cu grijă drumul printre numeroasele meandre, construind o carte bogată în informaţii, precum şi în judecăţi, proprii sau împrumutate, pentru a înfăţişa concepţia istorică a unui mare istoric. Este aşezat, astfel, prin această lucrare, Nicolae Iorga pe piedestalul ce i se cuvine şi ca teoretician al istoriei, întregindu-i, astfel, personalitatea ce a dominat cu prestigiu de necontestat două generaţii de istorici, români şi străini(…)

În noua formă cred că lucrarea corespunde din punct de vedere ştiinţific şi de aceea propun şi susţin publi­carea sa”.  Cu toate acestea, cartea a stat 17 ani în editură şi nu a putut fi publicată. De trei ori a fost inclusă în planul editorial anual, dar a fost respinsă de Consiliul Culturii(cenzura). Autorul era preot şi nu putea publica astfel de lucrări. Am publicat-o în prima ediţie în Editura ,,Cugget Românesc” în 1995. S-a bucurat de succes şi aprecieri, inclusiv din partea Institutului de Istorie ,,A. D. Xenopol” din Iaşi. Acum apare în a doua ediţie. Mulţumim lui Dumnezeu!

*

              În această perioadă, preotul Dvs. a mai reuşit să publice câteva articole şi studii astfel: Discriminarea creştinismului în Europa, în ,,Naţiunea”, Bucureşti, 2011, 18 iul. ţi ediţie on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro); Oferta de carte-15, în ,,Naţiunea”, Bucureşti, 2011, 18 iul. şi ediţie on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro); Cercurile preoţeşti, în ,,Datina”, an. XIX(2011), nr. 5489(19 iul.), p. 3; Interviu cu Dumnezeu, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XIX(2011), nr. 5493(26 iul.), p. 3; Vot pentru Brâncuşi, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XIX(2011), nr. 5494(27 iul.), p. 3; Războaie şi războaie, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XIX(2011), nr.  5496(29 iul.), p. 3; La vreme de restrişte, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XIX(2011), nr.  5496(29 iul.), p. 3; în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XIX(2011), nr.  5496(29 iul.), p. 3; Sfintele Taine reflectate în proverbele româneşti(I), în ,,Răstimp”, Tr. Severin, an. XIV(2011), nr. 2, pp. 3-8; ,,Scrisoare pastorală”, nr. 207/2011, în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 2011, 18 iul., ediţie on-line (http://www.observatorul.com); ,,Scrisoare pastorală”, nr. 208/2011, în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 2011, 25 iul., ediţie on-line (http://www.observatorul.com);

*

             Nunţi. La 23 Iulie am oficiat Taina Sfintei Cununii pentru Domnul Pădeanu Petre-Adrian din Timişoara şi Domnişoara Oprişan Eliza-Ionela din Malovăţ. Dumnezeu să-i binecuvânteze!

*

             Program. În luna august, vom avea următorul program de slujbe: 5 Aug.(Malovăţ-Bârda); 6 Aug. (Bârda-slujbă; Malovăţ-pomeniri la ora 12); 7 Aug.(Malovăţ); 11 Aug. (spovedit şi împărtăşit adulţii în Malovăţ, la biserică şi în sat); 12 Aug.(spovedit şi împărtăşit în Bârda, la biserică şi în sat);  13 Aug.(spovedit şi împărtăşit copiii la Malovăţ); 14 Aug.(Bârda); 15 Aug. (Bârda-pomeniri dimineaţa; Malovăţ-slujbă); 20 Aug. (Malovăţ-Bârda); 21 Aug.(Malovăţ); 27 Aug. (Malovăţ-Bârda); 28 Aug.(Bârda); 29 Aug.(Malovăţ-Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă sau la telefon : 0724. 99. 80. 86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

              Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!

                                                                               Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: