„Scrisoare pastorală“ nr. 208

Dragii mei enoriaşi!
Epoca dihoniei. O trăim de ani buni. Tot aşteptăm să se termine, dar cred că mai e mult până la acel moment. Mulţi dintre noi nici nu mai îndrăznesc să nutrească o asemenea speranţă! Se face simţită în toate părţile lumii, în toate domeniile de activitate. Zi de zi auzi de ea pe toate canalele de informaţii. Toţi sunt împotriva tuturor, fiecare împotriva celuilalt şi celorlalţi, toţi împotriva fiecăruia. Parcă dracul a intrat cu furca şi vântură lumea după cum îi place!

Popoarele se revoltă împotriva conducătorilor şi guvernelor, ţările se luptă între ele în plan militar, economic, politic. Goana după spaţii şi zone bogate şi de influenţă, după resurse naturale, după putere şi supremaţie, după libertate şi independenţă, după nu ştiu ce şi nu ştiu cum, face ca lume să fie mereu tulburată, mereu tensionată, mereu marcată de conflicte, de conflagraţii, războaie, de uneltiri subterane de idealuri străine de ceea se numeşte pace şi bună convieţuire.

În multe ţări sunt conflicte vădite între clase şi straturi sociale, între bogaţi şi săraci, între cei puternici şi cei slabi, între exploatatori şi exploataţi. Nemulţumirile sunt prezente până în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Unde nu te-ai aştepta auzi că a izbucnit o revoluţie, o revoltă, greve, manifestări şi lupte de stradă, s-au produs omoruri, distrugeri de bunuri materiale şi spirituale. Mai bine de un deceniu au durat revoluţiile europene, care au marcat sfârşitul sistemului comunist. Credeam că va urma pacea. Iată că lumea musulmană este bulversată mai puternic ca oricând de revolte şi răsturnări de situaţii imprevizibile. Până şi Grecia, leagănul culturii şi civilizaţiei europene devine teatrul unor lupte interne, fiindcă nu-şi mai poate hrănii propii ei locuitori!  În ţară asistăm de mai bine de douăzeci de ani la conflicte, care nu se mai termină. Revoluţie, mineriade, greve, manifestaţii, mitinguri, ameninţări directe şi în presă fac ca să te simţi, ca om şi cetăţean, călare pe un butoi de pulbere. Parcă nimic nu mai este sigur. Partide se ridică vertiginos în aplauzele mulţimilor, pentru a se prăbuşi după numai câţiva ani sub huiduielile aceloraşi mulţimi; oameni de bună credinţă, capabili, modeşti,  hotărâţi de a pune umărul la bunul mers al ţării, după numai câteva luni de la momentul lansării în politică devin de nerecunoscut. Aflăm că sunt hoţi, corupţi, bandiţi, mincinoşi, criminali, trădători, ce mai, sub orice critică. Batjocora a devenit un mod de a fi al românilor. Nu mai avem modele, pentru că toţi şi toate sunt împroşcate cu noroi. Tineri, bătrâni, bogaţi, săraci, învăţaţi sau proşti, nu contează, sunt ridicaţi mai sus, ca să poată fi loviţi mai bine. Nu ştiu un singur om din clasa noastră politică, pe care să nu-l fi denigrat presa, opinia publică. Ne ducem la vot şi credem că alegem floarea naţiunii, pe cei ce sunt mai buni şi mai capabili ca să ne conducă. De îndată ce se dau rezultatele alegerilor, începe denigrarea: toţi cei aleşi sunt cât nu se poate mai răi, mai decăzuţi moral, mai corupţi, mai fără scrupule. Cei ce nu au fost aleşi ar fi fost idealul naţiunii. Trec patru ani  şi ţi se crează o stare de lehamite, aflând de câte matrapazlâcuri sunt în stare cei de la putere şi abia aştepţi să-i alegi pe ceilalţi, ca să pui ţara pe drumul cel bun. Îi alegi pe aceia şi piesa o ia de la început. Abia atunci afli care le este adevărata faţă a celor proaspăt ajunşi la cârmă şi ce oameni cumsecade am dat jos!

De mai bine de douăzeci de ani nu a scăpat o singură instituţie a statului nebatjocorită. Parcă este o campanie dirijată din umbră în acest sens. Nu e vorba de o firmă de salubrizare oarecare, ci e vorba de instituţii fundamentale ale statului, care formează coloana vertebrală a acestuia, precum Armata, Biserica, Justiţia, Parlamentul, Guvernul cu aproape toate ministerele lui, Preşedinţia, Poliţia, Învăţământul, Sănătatea, fiscul, serviciile secrete, vama, sindicatele, băncile etc. Toate acestea formează osatura, scheletul unui stat, fără de care statul nu poate funcţiona. Nu auzim decât de certuri ca la uşa cortului, nu se termină un scandal şi încep altele. Duşmani şi duşmănii peste tot. Generaţiile sunt învrăjbite între ele, clasele sociale vor să se sfâşie reciproc, politicienii se înjură între ei ca birjarii, disponibilizările au ajuns la ordinea zilei, afaceri murdare îngrozitoare ies la lumină tot mai des, corupţia şi corupţii au devenit un fel de ,,bogăţie” naţională. Resursele naturale aflăm că ne-au fost vândute pe nimic, datoriile ţării şi ale noastre cresc fabulos de la o zi la alta, scaieţii şi sulfina domină câmpurile, care altădată erau grânarul Europei… Tineretul ne pleacă peste mări şi ţări, natalitatea scade alarmant, mortalitatea creşte înfiorător, bătrânii sunt tot mai singuri, tot mai trişti şi tot mai nevoiaşi! Nepotismul, favoritismul, mita şi altele asemenea fac ca în fruntea instituţiilor să ajungă oameni nepotriviţi,  cel mai adesea incapabili, care au câteva idealuri clare: să-şi umplă buzunarele, să-şi consolideze poziţia şi să-i îndepărteze/compromită cât mai mult pe cei mai capabili decât ei.

Într-o asemenea situaţie, ca cetăţean mărunt, ca opincă a ţării, te întrebi: până când? La urma – urmei,  fiind spectator şi în acelaşi timp actor al acestei vremi de dihonie, simţi că trece viaţa pe lângă tine şi n-ai avut posibilitatea să guşti din frumuseţile şi din bunătăţile ei. Simţi că pacea interioară, echilibrul, stabilitatea, siguranţa zilei de azi şi a zilei de mâine îţi sunt ameninţate. Credinţa însăşi este de multe ori clătinată. Parcă cineva intră cu cizmele pline de bălegar în cămara sufletului tău, pe care ai vrea-o curată, liniştită. De  ce?

Fericit este cel ce-şi poate păstra nepătimirea, adică pacea interioară şi credinţa în aceste vremuri de dihonie! Fericit este cel ce-şi pune speranţa în Dumnezeu şi nu se clatină în aceste vremuri de încercare şi de călire!  Toate sunt cu ştirea şi cu voia Lui, spre a noastră pedeapsă,  încercare, sau întărire.

*

   Taina Sfintei Spovedanii reflectată în proverbele româneşti(II).   II. Perspectiva eshatologică.Strădania omului de a-şi mântui sufletul, de a se face plăcut lui Dumnezeu, se face adesea în perspectivă eshatologică. Sfârşitul vieţii, moartea şi judecata de după moarte îl înfricoşează pe om şi-l face să privească mult mai responsabil realitatea. Moartea face parte din viaţă, fiind legată strâns de aceasta: ,,După viaţă este şi moarte”(II, 802). Omul  ştie că ,,Sufletul e călător”(II, 440), ,,Şi e viaţa o nălucă,/Călător gata de ducă”(II, 803),  că-n orice moment  ,,umblă cu moartea în sân”(II, 629). Se ştie doar, că ,,O dată moare omul”(II, 636) şi că ,,O moarte are omul”(II, 625). Pentru aceea poate să zică: ,,Treci zi, treci noapte, apropie-te moarte”(II, 620).

              Momentul marii treceri spre eternitate nu-i este indiferent creştinului. ,,De ar şti omul când are să moară, şi-ar săpa groapa singur”(II, 637), deşi el ştie bine că ,,De moarte şi de nuntă nimeni, niciodată, nu poate fi gata”(II, 619); ,,Ploaia şi moartea niciodată nu le chemi”(II, 638). Pentru acel moment, el trebuie să fie ,,iertat de Dumnezeu”(VI, 687), pentru a ,,merge la Dumnezeu”(VI, 688).  Nimeni nu ştie când va fi acel moment ,,La pocăinţă să nu dai vreme peste vreme, că nu ştii când  şi cum va da peste tine ceasul cel din urmă”(VIII, 263); ,,Moartea e mai aproape decât cămaşa”(II, 625) ,,Moartea nu vine când o chemi,/Ci te ia când nu te temi”(II, 623).  Unul moare,  fiindcă ,,i s-au isprăvit zilele”(II, 642), în timp ce altul  ,,moare cu zile”(II, 642). Unul  ,,se bate cu moartea”(II, 629), sau ,,se dă de ceasul morţii”(II, 631)  în vremea agoniei, altul reuşeşte câteodată să-şi mai prelungească zilele ,,Ca din gura morţii”(II, 628), după ce  ,,dă mâna cu moartea”(II, 628) sau  ,,Îi cu sufletul pe sobă”(II, 440).

              Toţi  suntem datori cu o moarte, toţi ajungem la acel ceas, însă nu trebuie să ne fie indiferent cum ajungem acolo. Atâta vreme cât ,,avem sufletul în oase”(II, 40), cât ne ,,ţinem sufletul în buze”(II, 440). Moartea are mai multe denumiri în proverbe: ,,A bea paharul morţii”(II, 630), ,,A i se bate sufletul în tindă”(II, 440), ,, A-i suna clopotul”(VI, 517), ,,Ca mâine o să-mi mănânce coliva”(VI, 525), ,,Candela e pe sfârşite”(III, 66), ,,Când untdelemnul se isprăveşte, candela se istoveşte”(III, 66), ,,De-aici înainte ciobu şi lumânarea”(VI, 512), ,,I- a suflat în lumânare”(III, 214), ,,L-a iertat Dumnezeu”(VI, 687), ,,L-a strâns Dumnezeu”(VI, 687), ,,Leacul e limba de clopot”(VI, 514), ,,Lumânarea e pe sfârşite”(III, 212), ,,Se sfârşeşte undelemnul din candelă”(III, 66), ,,Se vindecă cu zeamă de clopot”(VI, 514), ,,umbla cu coliva în piept”(VI, 524). Nu ne este indiferent cum ne găseşte momentul morţii. În mentalitatea populară este foarte importantă lumânarea. Cel care ,,n-are parte de lumânare”(II, 642) este un om blestemat de Dumnezeu, el  ,,moare ca un câine”(II, 642),iar moartea lui este ,,moarte întunecată”(II, 627). Aceasta era convingerea că lumânarea luminează drumul celui plecat prin tenebroasele drumuri pe care le are de străbătut în lumea de dincolo. Existau şi din cei care erau conştienţi că ,,Lumânarea se aprinde pentru cei ce văd, nu pentru orbi”(III, 214).

              Pentru cei aflaţi în viaţă mai există posibilităţi de salvare: căinţa şi pocăinţa, adică Sfânta Spovedanie: ,,Căinţa şi pocăinţa la ceasul morţii în zadar se socotesc, că de nevoie se-nţeleg, iar nu de voie bună; de-aceea tu din vreme să le urmezi, ca sufletul să nu ţi-l pierzi”(VIII, 263). Îndemnul se repetă insistent, tocmai fiindcă mesajul este de maximă importanţă: ,,Îngrijeşte-te mai din vreme, ca după căinţă să ai vreme de pocăinţă”(VIII, 264), ,,Decât mătănii cu capul până la pământ şi cu suflet spurcat, mai bine cu suflet curat, când intri în mormânt”(VIII, 282).

              Pentru cei decedaţi mai pot face câte ceva cei rămaşi în viaţă: ,,Cu plânsul nu se înviază morţii”(II, 674). Rugăciunile şi pomenile pentru sufletele celor morţi sunt esenţiale în acest sens. Mortul  ,,aşteptă  colacul”(VI, 518). Cei vii  dau celui mort ,,colac şi lumânare”(VI, 619), fie că e ,,De sufletul bunicii”(II, 443), ,,De sufletul morţilor”(II, 443), ,,De sufletul tatei”(II, 442), fiindcă  ,,Din pomană s-a făcut raiul”(VII, 81). Ce-i drept, niciodată cei vii nu fac suficient pentru sufletele celor decedaţi: ,,Mortul multe zice, viul face ce ştie”(II, 613), ştiind că ,,Mortul nu se mai întoarce înapoi de la groapă”(II, 613), ,,Nu fac vii ce zic morţii”(II, 613); ,,Nu mai mănâncă colivă”(VI, 525), doar ,,Când vor învia morţii”(II, 616), adică  niciodată, aşa că se puteau consola cu proverbul: ,,Morţii cu morţii, viii cu viii”(II, 614). Sunt cazuri când în acest sector se poate vedea cel mai bine cum mulţi semeni sunt nerecunoscători faţă de binefăcătorii lor decedaţi: ,,Pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti”(II, 638), viaţa de apoi fiind de fapt o realitate.  Romanii spuneau că  ,,De mortuis nisi bene”. Acelaşi lucru spun şi românii: ,,De morţi nu trebuie să vorbeşti decât de bine”(II, 615), deşi aceasta foloseşte doar în ceea ce priveşte imaginea pământească a celui dispărut, memoria lui, ci nu-l ajută cu nimic în viaţa de dincolo. Unii au veac îndelungat, sunt ,,uitaţi de moarte”(II, 630), dar cât de bătrâni ar ajunge, tot ar vrea să mai trăiască: ,,Cât de rău să trăiască omul, tot nu se îndură să moară”(II, 636), Fie tânăr, fie bătrân, în faţa morţii toţi sunt egali, vârsta nefiind o condiţie privind momentul morţii: ,,Moartea e mai aproape decât cămaşa”(II, 625), ,,Viaţa omului ca oul în mâna copilului”(II, 803).  O condiţie care să întârzie moartea nu e nici averea, nici condiţia socială: ,,Moartea nu vrea să ştie, de averi, de bogăţie”(II, 624); ,,Mor întocmai ca tot omul/Şi bogatul ca şi robul”(II, 638). Nu înseamnă că sărăcia sau starea socială modestă ne întârzie momentul morţii: ,,Nici n-am la ce muri, nici la ce trăi”(II, 639). Toate acestea sunt o deşertăciune, o zădărnicie: ,,În deşert sunt toate, dacă este moarte”(II, 625). Toate rămân neputincioase în faţa morţii: ,,Până la moarte sunt toate”(II, 625), fiindcă moartea-i ,, fără leac”(II, 625) şi numai ei ,,leac între muritori nu s-au aflat”(II, 625). Ea nu depinde de oameni, nu poate fi programată, ,,nu vine când o chemi”(II, 623). Toate zbaterile, eforturile, bucuriile şi necazurile, toate urile şi duşmăniile sunt doar ,,Până la moarte”(II, 630). În faţa ei se împacă toate, conform proverbelor: ,,Moartea împacă”(II, 625), ,,Moartea potoleşte pe toată lumea”(II, 624), ,,Viaţa urăşte, iar moartea împacă”(II, 803). 

              Sunt oameni care au presimţiri că li se apropie moartea, fie datorită unor boli care-i cuprind, fie vârstei, fie, pur şi simplu, că presimt ei că ,,au intrat în anul morţii”(II, 631), sau că sunt ,,gura morţii”(II, 629). Pentru cei mai mulţi însă, moartea este inopinată, ea vine ,,Când ţi-e viaţa mai dragă”(II, 803). Este mare lucru, este o favoare pe care o face Dumnezeu cuiva să mai poată spune celor rămaşi ,,Cu limbă de moarte”(II, 630). Vorbele acelea, fie că sunt dorinţe, fie îndrumări şi dispoziţii, fie iertăciuni sau rămas bun sunt de mare importanţă pentru cei în cauză. Clipele acelea pot fi chiar hotărâtoare pentru viaţa lui de aici şi pentru cea de dincolo. Dacă mai apucă să se spovedească şi să se împărtăşească, el este asemenea tâlharului de pe cruce, care intră în rai în ultimul moment. După moarte, orice căinţă este zadarnică. În faţa morţii, omul intuieşte toată filozofia vieţii. Abia atunci cei mai mulţi înţeleg că ,,lumea şi viaţa sunt brăcinari de aţă”(IV, 216), ,,Lumea asta nu-i a mea,/Cealaltă nici aşa”(IV, 213), că ,,Lumea e înşelătoare, moartea hoaţă, răpitoare”(II, 624). Un proverb precum acesta: ,,Numai moartea e în dar”(II, 625) ne duce la unul din cele mai profunde adevăruri privind antropologia creştină(Continuare în numărul viitor).

*

                Rugăciune. Redăm mai jos o rugăciune creată de regretatul preot ILARION ARGATU, care a trăit între anii 1913 – 1999. Este recunoscut ca unul din marii duhovnici ai neamului:

,,Iartă-mă, Doamne: pentru tot ce puteam să văd şi nu am văzut! Pentru tot ce puteam să aud şi nu am auzit! Pentru tot ce puteam să simt şi nu am simţit! Pentru tot ce aş fi putut să înţeleg şi nu am înţeles! Pentru tot ce puteam să conştientizez şi nu am conştientizat! Pentru iertarea pe care aş fi putut să o dau şi nu am dat-o! Pentru bucuria pe care aş fi putut să o trăiesc şi nu am trăit-o! Pentru Lumina pe care aş fi putut să o primesc şi nu am primit-o! Pentru viaţa pe care aş fi putut să o ocrotesc şi nu am ocrotit-o! Pentru visele pe care mi le-aş fi putut împlini şi nu le-am împlinit! Pentru necunoscutul în care aş fi putut să păşesc şi, din teamă, nu am îndrăznit să păşesc! Pentru iubirea pe care aş fi putut să o exprim şi nu am exprimat-o! Pentru tot ce puteam să creez bun şi frumos şi nu am creat pentru gloria Ta, Doamne, şi a Împărăţiei Tale Divine! Pentru tot ce ştiu şi nu ştiu că am greşit, pe Tine, Doamne, Care eşti Mila şi Iubirea infinită, Te rog, iartă-mă şi mă îmbracă cu nesfârşita Ta Iubire şi Lumină!

              Îţi mulţumesc, Doamne, pentru toată frumuseţea, pe care am văzut-o izvorând din Tine! Pentru muzica tăcută a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvăluit-o auzului! Pentru tot ce am simţit bun şi minunat în viaţa mea! Pentru tot ce prin harul Tău am înţeles! Pentru lumina pe care am sorbit-o în adâncul meu! Pentru iertarea pe care, dăruind-o, am dobândit pace! Pentru bucuria fiecărei clipe trăite în Tine, Doamne! Pentru toate cadourile spirituale, care mi-au îmbogăţit fiinţa! Pentru viaţa mea, care e a Ta, o mică parte a simfoniei existenţei! Pentru visele care au prins formă prin armonia iubirii Tale pentru mine! Pentru necunoscutul în care am păşit plin de curaj, regăsindu-Te! Pentru iubirea copleşitoare cu care mă dezmierzi clipă de clipă! Pentru tot ce am creat prin Tine bun şi frumos, aducând cu umilinţă laudă Împărăţiei Tale divine! Amin”.

*

              Ruga murgului. Doamna Niculina Stoican, recunoscută interpretă a cântecului mehedinţean,  a cântat la simpozionul de la Baia de Aramă, despre care am făcut vorbire în numărul trecut al ,,Scrisorii pastorale”, un cântec tulburător: STĂ MURGUȚU LÂNGĂ GARD. L-a cules de la un bătrân lăutar din judeţul Olt, l-a şlefuit cum a ştiut dumneaei mai bine şi l-a lansat în lume, ca un strigăt de ajutor. Iată-l:


,,Stă murguţu lângă gard,

Fără frâu şi-mpiedicat.

Gura n-o pune pe fân,

Numa’ cată către drum.

 Parcă nimic nu-i mai place,

 Ochii la mine şi-ntoarce

 Şi-l apuc-un nechezat

 De parcă ar fi turbat.

-Cum să nu turbez, stăpâne?

Că doar astăzi nu e mâine

Şi m-o vedea multă lume,

Ca să pună preţ pe mine

Şi m-or căuta la dinţi,  

Numa‘ geambaşi iscusiţi,

Pe rând, care mai de care,

Să îţi dea un preţ mai mare.

Nu ştiu cum poţi să pui preţ,

Că m-ai luat un mânzuleţ,

Numa‘ de vreo şapte luni

Şi-mi dădeai apă din pumni.

Rupe-ai câte-o rămurea,

Să mănânc din mâna ta

Şi m-ai crescut ca pe-un frate,

Până m-am lăţit în spate.

Pe atunci erai băetan,

Acum pregeţi an de an!

Da‘ nici eu nu fac un ban,

Că nu mai sânt armăsar!

De aia te-aş ruga, stăpâne,

Lasă-mă să mor la tine,

Că la cât fac de puţin,

Îi păcat să mor străin.”

*

              In memoriam: Gheorghe Sfetcu. S-a stins departe de sat, după o lungă şi grea suferinţă. Şi-ar fi dorit atât de mult să-şi revadă mama înainte de a  acoperi-o pământul, să-şi vadă rudele, prietenii şi consătenii de altădată, dar n-a putut. Boala a fost mai puternică decât el şi, până la urmă, l-a biruit.

              L-am cunoscut în ianuarie 1964, când a început trimestrul al doilea. Eram în clasa a patra. Doamna Învăţătoare se pensionase la sfârşitul anului precedent şi dânsul a venit să-i ia locul, ca suplinitor. Era student la matematică, curs fără frecvenţă şi suplinea în învăţământ, căci nu avea posibilităţi financiare să fie student la zi. Pentru noi, elevii din Bârda,  a fost o adevărată revelaţie. Venea cu alt stil de lucru, avea alt tact. Era ceva nou, care ne plăcea la nebunie. Trei ani şi jumătate mersesem zi de zi la şcoală ca la spânzurătoare, cedând insistenţelor părinţilor; de acum am început să mă duc cu drag, să număr orele până începea programul de a doua zi. Noi, puii de fiară, ţinuţi în strune prin bătaie şi dresaj, eram trataţi deodată ca oameni, ca de la egal la egal. Incredibil, dar adevărat. Domnul Învăţător Gheorghe Sfetcu era apropiat de vârsta noastră. Culmea, ştia să râdă şi râdea cu noi, lucru neobişnuit. Glumea cu noi, râdea uneori de noi, dar în mod constructiv, făcându-ne astfel să pricepem lucruri pe care le-am fi priceput cu greu, dacă ne-ar fi vorbit teoretic despre ele. Nu ne punea să învăţăm mecanic, pe de rost, lucruri inutile, ci totul era ca un joc plăcut. Nu-mi amintesc să fi dat o palmă cuiva, cât a stat cu noi.

              Domnul Învăţător Gheorghe Sfetcu ne-a dat la fiecare carnet de elev. Nu avusesem până atunci un asemenea document. De fapt, niciodată nu ştiusem ce note primisem pentru truda noastră. Fericirea o simţeai la sfârşitul zilei în care scăpai nebătut. De data aceasta ni s-au trecut în carnet toate notele de pe trimestrul întâi. Am stat până târziu în noapte, mai precis până s-a terminat gazul din lampă, uitându-mă la notele de pe carnet. Nu-mi venea să cred că aceea este răsplata muncii mele. Domnul Învăţător a început, încă din primele zile, să ne treacă note în catalog şi pe carnet, de îndată ce ne asculta. Uneori şi după un singur răspuns bun la o întrebare mai dificilă ne răsplătea cu câte o notă. Era extraordinar. Am prins gustul notelor mari şi eram într-adevăr fericit, când puteam să mă duc acasă şi să arăt şi părinţilor rezultatul muncii mele.

              Folosea jocul didactic, metodă necunoscută nouă până atunci. Se ducea la hartă şi căuta prin Maramureş ceva numai de el ştiut, apoi ne întreba, cu seriozitate, pe noi cei dintr-a patra: ,,- Măi, copii, care vedeţi mai bine, veniţi de căutaţi-mi şi mie Delta, că eu nu văd să citesc la distanţa asta!” Ieşea câte unul şi se zgâia, lungindu-şi gâtul cât mai mult, ca să găsească pe undeva, prin nordul ţării, Delta Dunării. Dacă se găsea cineva, care să pună punctul pe ,,i”  şi să arate exact unde este Delta, primea imediat zece în catalog şi pe carnet. Se ducea la hartă şi căuta mai jos, apoi ne zicea: ,,- Uite, ăştia au uitat să treacă Iaşul pe hartă!” Căuta atent în jurul Bucureştiului şi, dacă se găsea vreunul să spună că Iaşul nu poate să fie trecut lângă Bucureşti, arătând locul adevărat al oraşului respectiv, primea imediat zece. De la dânsul am învăţat că nu este corect să spui ,,policră”, ,,a policri”, ,,policrit”.  A făcut prezenţa într-o zi. Am răspuns că lipseşte Rolea Constantin. ,,- Cine este?” a întrebat Domnul Învăţător. Cineva dintre noi a răspuns: ,,-Este Costel al lui Costică al lui Târcol!” Domnul Învăţător a râs cu poftă, auzind de ,,Târcol”. ,,- Nu cunosc pe nimeni în sat cu numele de Târcol!” a zis dânsul, întinzându-ne capcana. ,, – Nu-l cheamă Târcol, dar aşa îl policrim noi!” a răspuns unul din colegi. A râs Domnul Învăţător, cum nu-l văzusem niciodată râzând, poate anume ca să ne sublinieze greşeala. ,,- Îl policriţi, hai!? Măi, copii, măi, să nu mai ziceţi aşa niciodată, că nu-i corect. Aşa pot să zică cei fără carte, care n-au fost la şcoală. Corect este ,,poreclit”, ,,poreclă”, ,,a porecli”. Aţi înţeles?” Puteam să nu înţelegem?

              Era un tânăr înalt, suplu, atletic, elegant, un fel de Domnul Trandafir… L-am văzut alunecând într-o zi de iarnă. Era polei. Trebuia să cadă pe spate. Şi-a dat mâinile peste cap, s-a făcut arc şi a aterizat ca o pisică, fără să se zgârâie măcar. Altul şi-ar fi spart capul la aşa căzătură!  Când s-a făcut vremea bună, a jucat fotbal cu noi…

              Fiind în domeniul său, ne arăta tot felul de jocuri cu numere, probleme amuzante, încât şcoala devenise chiar frumoasă. Primăvara ne-a dus în excursie pe la Znamăn, Curecea şi Teiul Mare. Erau locuri din jurul satului, cunoscute nouă, dar, alături de dânsul, aveau alt farmec!   Nu ştiu dacă şi în anul următor a mai funcţionat ca învăţător la Bârda. Eu plecasem deja la Malovăţ în clasa a cincea. Dar ştiu însă că, după mai mulţi ani, am aflat că este înalt funcţionar la Ministerul Comerţului Exterior, în Bucureşti. Acolo s-a căsătorit şi a rămas până la sfârşitul vieţii. L-am mai întâlnit doar la înmormântarea tatălui său, Dumitru Sfetcu.  Fără îndoială, că la minister a avut salariu mai mare decât la şcoală, dar  pentru şcoală avea, într-adevăr,  vocaţie.

              Dumnezeu să te ierte, Domnule Învăţător, şi să te răsplătească pentru clipele de bucurie, ce ne-ai dat!

*

Lucrări în comună. În comuna noastră se lucrează de zor. În spatele căminului cultural nu s-a mai făcut parc, ci un teren de sport. Are beton pe jos, garduri împrejmuitoare înalte din plasă de sârmă, porţi şi altele. Pe drumul care leagă Malovăţul de Negreşti se lucrează de zor. Se construiesc poduri şi podeţe, se pietruieşte. Urmează să se toarne asfalt. Drumul acesta se va uni cu altul la care lucrează primăria Husnicioara şi aşa se va ajunge direct, prin Malovăţ, Negreşti şi Husnicioara la magistrala Timişoara-Bucureşti în zona Prunişorului. Trecând prin pădure, drumul va avea valoare turistică extraordinară. Totodată, în comuna noastră se lucrează la drenarea apei Pleşuvei. În apropierea familiei Micu se va construi pod peste Pleşuvă, se va construi drum asfaltat, care va face capăt şoselei spre Negreşti şi va ieşi în şoseaua judeţeană Tr. Severin-Tg. Jiu în apropierea dispensarului comunal. Lângă valea Pleşuvei se va face un complex turistic. Un alt şantier este în Laz, unde se costruieşte iarăşi un drum, cum n-au văzut lăzenii neam de neamul lor.

              Bârdenii sunt rugaţi de Domnul Primar George Bazavan să grăbească cu racordul la reţeaua de apă. În curând va începe asfaltarea drumului prin Bârda şi e păcat să se spargă asfaltul pentru a se traversa drumul cu  conducta de apă. Acum e momentul şi lucrarea se poate face cu minimum de efort.

*

              Procese. Într-un număr mai vechi din ,,Scrisoare pastorală” vă relatam că mama mea, Dumnezeu s-o ierte, a primit titlu executoriu de la Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, prin care era obligată să plătească patru milioane lei pentru asistenţa medicală de care a beneficiat în perioada 2005-2010. Mama a murit însă în 2005! A trebuit să mă adresez justiţiei ca să cer anularea titlulului executoriu. Am dus documentele cu care am înţeles să-mi apăr poziţia şi instanţa a ajuns la convingerea că omul după ce moare nici nu mai desfăşoară activităţi economice, nici nu mai beneficiază de servicii medicale. Asta a comunicat şi Casei de Asigurări de Sănătate  prin sentinţa prin care i-a anulat titlul executoriu. Am cerut Casei de Sănătate drept despăgubire morală suma de un leu! Oricum, când aveţi dreptate, adresaţi-vă justiţiei. Încă este pe picioarele ei şi poate restabili adevărul şi dreptatea. Nu vă lăsaţi călcaţi în picioare de toţi terchea-berchea. Aveţi încredere în justiţie!

*

               Spovediri. Împărtăşiri. Cu prilejul postului Sf. Petru, am spovedit şi împărtăşit în cele două sate, la biserică şi în sat, conform programului, astfel: în Bârda: 21 enoriaşi; Malovăţ: 30 enoriaşi. Aşadar, s-au spovedit şi împărtăşit cu acest prilej 51 credincioşi. Se vede că e criză! Nici păcătoşi nu mai găseşti!

*

Ajutoare. În această perioadă  am primit o serie de ajutoare astfel: Domnul Primar Bazavan Gheorghe  achitat pentru contribuţia de cult 200 lei, iar  Doamna Căprioru Maria din Malovăţ a achitat 100 lei;  Domnul Pâlşu Gheorghe din Tr. Severin, ginerele Doamnei Luca Domnica din Bârda,  a donat 200 lei; Doamna Crăciunescu Valeria şi Domnişoara Nisioi Mihaela, amândouă din Câmpulung-Muscel(SV), au donat câte 50 lei; Doamna Pera Maria, fiică a satului Malovăţ, a donat 50 lei; Doamna Voin Steluţa din Şopotul Vechi(CS) a donat 50 lei. Dumnezeu să le răsplătească tuturor pentru ajutorul dat!

*

               În luna iunie am donat pâine credincioşilor participanţi la slujbe şi unor bătrâni şi bolnavi din sat astfel: 5 Iun. (Malovăţ): 150 pâini; 12 Iun.(Bârda): 75 pâini; 19 Iun.(Malovăţ): 143 pâini; 26 Iun.(Bârda): 68 pâini. Aşadar, în luna iunie s-au donat 436 pâini.

*

              Contribuţia de cult. Până la 30 Iunie, contribuţia de cult pe 2011 a fost achitată astfel: în Malovăţ au achitat 94%. În Bârda au achitat 90%. La nivel de parohie au achitat 92%. Este un procent foarte bun. Le mulţumim cordial tuturor. Reamintim că în parohia noastră contribuţia de cult este la aprecierea fiecăruia, dacă vrea să achite. Serviciile religioase sunt gratuite. Indiferent dacă cineva achită sau nu ceva pentru contribuţia de cult, preotul le stă tuturor la dispoziţie 365 zile din an, câte 24 de ore pe zi. În rest e liber.

*

              Plăţi. În această perioadă am făcut o serie de plăţi mai mari astfel: 300 lei protoieriei pentru făclii de Paşti; tipografiei 4.000 lei pentru vol. IV din Scrisoare pastorală, 450 lei pentru vol. III din Imperiul luminii, 1.500 lei pentru Anton Pann, 1.500 lei pentru vol. VIII din Chemări la Domnul, 400 lei pentru cinci numere din ,,Scrisoare pastorală”; brutăriei 522 lei pentru pâinea donată în aprilie,  450 lei pentru pâinea donată  în luna mai; elevei Stănciulescu Adelina 200 lei pentru reuşită la Olimpiada de Religie; poştei 250 lei pentru timbre;  371 lei ca ajutoare de Paşti pentru diverşi enoriaşi, conform procesului verbal al Consiliului Parohial; 566 lei poştei pentru coletele de cărţi trimise în luna mai; 188 lei pentru curent electric; 193 lei băncii pentru comisioane şi alte cheltuieli mărunte.

*

              Publicaţii. Parohia noastră a reuşit să publice ediţia a doua a cărţii regretatului preot Ioan Sfetcu, Predici(312 pagini). Sunt predicile pe care Părintele Ionică le-a rostit în ultimii ani ai activităţii sale în Bârda. În tot timpul cât a fost preot al satului nostru(1927-1967) nu a scăpat nici un prilej ca să împărtăşească din cunoştinţele şi experienţa sa de viaţă enoriaşilor săi. Era cunoscut şi recunoscut nu numai în parohie, ci şi în afara ei ca un foarte bun predicator, fiind solicitat întotdeauna să ia cuvântul. Cartea este însoţită şi de numeroase fotografii din viaţa Părintelui Ionică şi a parohiei noastre. Ne facem o datorie de conştiinţă faţă de înaintaşul nostru şi de părintele nostru sufletesc să-i ţinem mereu trează memoria. Dumnezeu să-l ierte şi să-l răsplătească!

*

Preotul Dumneavoastră a reuşit să mai publice câteva articole astfel: Eclipsa, în ,,Singur”, Târgovişte, 2011, 23 iun., ediţie on-line (http://www.revistasingur.ro); Motivul morţii – punte de legătură între eroul zalmoxian şi meşterul Manole, în ,,Dacia Magazin”, 2005, nr. 22(mai), p. 17(descoperit abia acum!); Contribuţia Bisericii Ortodoxe Române la înfăptuirea Marii Uniri de la 1918, în vol. Mehedinţi – Istorie, Cultură şi Spritualitate, vol. III, Dr. Tr. Severin, Editura Didahia, 2010, pp. 116 – 139.

*

Vacanţa mare. Şcoala a intrat în vacanţa mare. Şcolile din Bârda şi din Colibaşi au închis definitiv porţile, întrucât la toamnă copiii din cele două sate vor fi duşi la şcoala de la Malovăţ  să-şi continue cursurile. Şcoala de la Valea Boierească a înregistrat epidemie de TBC. Învăţătoarea şi aproape jumătate din elevi au fost internaţi în spital pentru stadii mai puţin sau mai mult avansate ale acestei boli. Şi în satele comunei sunt mulţi adulţi afectaţi de această maladie.

În cursul acestui an, preotul Dvs. a predat Religia la cele 20 de clase de la cele 6 şcoli din cele 5 sate. A reuşit să completeze manualele pentru toţi elevii de la clasa I-a la a VIII-a. A reuşit să participe cu câţiva elevi la Olimpiada de Religie, faza judeţeană, una dintre participante obţinând menţiune. În luna mai,jumătatea de catedră de Religie din comuna Malovăţ a fuzionat cu jumătatea de catedră de Religie de la Şişeşti, s-a format un post întreg şi a fost trecut în rândul posturilor titularizabile. În felul acesta, preotul Dvs.  a fost dat încă o dată afară din învăţământ, deşi are gradul I, are doctoratul şi 21 de ani în învăţământ. Destul de elegant, bineînţeles. Prietenii nu dorm! Mde!

*

Botezuri. Înmormântări. La 18 Iunie am oficiat Taina Sfântului Botez pentru Coman Mariana-Carla, fiica Domnului Coman Marian şi a Doamnei Coman Viorica din Malovăţ; la 18 Iunie pentru Rolea Maria-Cătălina, fiica Domnului Rolea George şi a Doamnei Rolea Mariţa din Bârda; la 26 Iunie  pentru Luca Mario-Tudor-Doru, fiul Domnului Luca Marian-Cosmin şi al Doamnei Lica Nicoliţa din Branişte(MH). Să trăiască şi să fie sănătoşi! La 24 Iunie am oficiat slujba înmormântării împreună cu mai mulţi preoţi pentru Popescu Elena(82 ani) din Malovăţ. Dumnezeu s-o ierte!

*

              Program. În luna iulie avem următorul program de slujbe astfel: 2 Iul.(Malovăţ-Bârda); 3 Iul.(Malovăţ); 9 Iul.(Malovăţ-Bârda); 10 Iul.(Bârda); 16 Iul.(Malovăţ-Bârda); 17 Iul.(Malovăţ); 20 Iul.(Bârda-slujbă; Malovăţ – pomeniri la ora 12); 23 Iul.(Malovăţ-Bârda); 24 Iul.(Bârda); 30 Iul.(Malovăţ-Bârda); 31 Iul.(Malovăţ). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă sau la telefon : 0724. 99. 80. 86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

               Atenţie!! În luna iulie, slujbele vor începe la ora 8.  Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!

                                                                               Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

%d blogeri au apreciat asta: