„Scrisoare pastorală“ nr. 205

             Dragii mei enoriaşi!
Judecată jidovească  În urmă cu câteva zile, aflam din presă de o hotărâre a sinodului Patriarhiei Ierusalimului, care producea stupoare oricărui om de bine şi de bună credinţă. Acel sinod lua hotărârea respectivă cu unanimitate de voturi, dar, cum ţinea să precizeze comunicatul de presă, ,,cu profundă durere”. Prin ea, Patriarhia Ierusalimului rupea relaţiile cu Patriarhia Română şi caterisea pe Arhimandritul Ieronim Creţu, superiorul Aşezământului Românesc din Ţara Sfântă. Ciudată hotărâre! Ambele prevederi ale ei sunt de-a dreptul ridicole. Rupea legăturile cu Patriarhia Română, fiindcă Patriarhia Română a construit o biserică în Ierihon şi anexe în jurul ei fără aprobarea scrisă a Patriarhiei Ierusalimului. Avem în Israel zeci de mii de români la muncă. Vin, de asemenea, zilnic, grupuri de pelerini români din ţară şi din străinătate să vadă Locurile Sfinte pe unde a fost Mântuitorul. Atât la Ierusalim, cât şi la Ierihon, anexele bisericilor româneşti pot găzdui pelerinii români la preţuri mult mai mici decât cele practicate de statul Israel, ori de Patriarhia Ierusalimului. Construcţia Aşezământului de la Ierihon a început  în 1998, pe un teren donat Patriarhiei Române de un român stabilit în Israel. Patriarhia Ierusalimului şi-a dat acordul verbal pentru începerea construcţiei. Fostul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist Arăpaşu, a avut o întâlnire specială cu patriarhul Diodor al Ierusalimului şi i-a cerut aprobarea scrisă, dar acesta s-a îmbolnăvit şi s-a grăbit să moară. Noul patriarh al Ierusalimului s-a trezit acum că ar putea să intre în proprietatea noului lăcaş aflat în stare de finisare, prevalându-se de un viciu formal. Acolo statul român şi Patriarhia Română au investit bani grei, fără să mai vorbim de donaţiile făcute de muncitorii români din Israel, de munca voluntară a acestora. Interesant este că Patriarhia de la Ierusalim se preface că nu a văzut şi nu a auzit nimic până acum. La Aşezământul Românesc de la Ierihon au fost în vizită preşedintele Emil Constantinescu, miniştri şi înalţi demnitari. Patriarhia Ierusalimului s-a făcut că plouă. Abia când toate sunt gata, descoperă că nu a dat binecuvântarea scrisă pentru construcţie şi ca atare, ,,cu profundă durere” rupe legăturile cu Patriarhia Română, până când aceasta îi va ceda locaşul de la Ierihon şi anexele. Scurtă ţinere de minte are această patriarhie!

Sute de ani bisericile şi mânăstirile din Orientul Apropiat şi mai ales de la Locurile Sfinte au cărat mii de tone de bucate adunate de pe pământul Principatelor Române. Mii de hectare de teren fertil, iazuri de peşte, mori, turme şi cirezi, puncte vamale, bani, cărţi, veşminte şi odoare le-au fost donate sau ,,închinate” Locurilor Sfinte de voievozii şi boierii români. Nenumărate călătorii au făcut patriarhii Ierusalimului şi trimişii lor în Ţările Române, ca să cerşească ajutoare, fiindcă trăiau sub turci şi erau ameninţaţi cu pieirea. Acum, s-a schimbat boierul… A uitat tot ! Ştie una şi bună: bani, bani şi iar bani!

A doua parte a hotărârii sinodului de la Ierusalim priveşte pe Părintele Arhim. Ieronim Creţu. Omul acesta şi-a îngropat tinereţea şi o bună parte din viaţă, luptându-se cu greutăţi pe care noi cei de aici nici nu ni le putem imagina. Nu este uşor să construieşti o biserică imensă şi un complex uriaş  pe pământ străin, într-o ţară aflată în război. În orice moment putea fi bombardat, în orice moment putea fi ucis. Nu s-a temut şi a mers mai departe. Cu ani în urmă, Părintele Ieronim Creţu a comandat multe cărţi parohiei noastre, apoi l-au copleşit greutăţile şi nevoile.  Deţin multe scrisori de la dânsul, scrisori scrise cu lacrimi şi cu durere. A realizat ceva acolo. Opera vieţii sale. Tocmai acum, când toate erau gata, iată că se trezeşte caterisit, adică dat afară din preoţie, fiindcă a făcut… o biserică. E curios faptul că el e caterisit de Patriarhia Ierusalimului, deşi  este sub jurisdicţia Patriarhiei Române. La Ierusalim orice e posibil. Nici Pilat nu-i găsea nici o vină Mântuitorului, dar arhiereii strigau cât îi ţineau bojogii: ,,Să se răstignească! Să se răstignească!” Vom vedea cum vor evolua lucrurile! Dureros de trist că s-a ajuns aici!

*

              Părintele Arsenie Boca despre rugăciune(III). ,,Condiţiile în care trebuie să ne rugăm: Nu ştim să ne rugăm, nu ştim ce cerem. Pentru ca rugăciunile noastre să devină eficace, ele trebuie să îndeplinească două feluri de condiţii:

               1. Condiţii îndepărtate sau negative (ceea ce însemnează absenţa obstacolelor care s-ar opune eficacităţii rugăciunii noastre). Or, există două mari obstacole: păcatul şi împrăştierea spiritului. Este necesar, deci, ca să ne rugăm numai în stare de har şi de reculegere:

               a) În stare de har înseamnă a fi cu inima curată, senină, plină de sinceritate. O rugăciune nu se face de o limbă otrăvită, plină de nemulţumire şi de invidie. Schimbul sincer, nefalsificat între om şi Dumnezeu se face numai când omul îşi dăruieşte inima lui Dumnezeu în schimbul cererilor sale. Păcătosului, celui ce şi-a dăruit inima pasiunilor, vieţii materiale, Dumnezeu nu-i datorează nimic, acesta degeaba se roagă. Numai în schimbul inimii omului Dumnezeu se milostiveşte de cererea celui nevinovat. Iisus ne precizează, că până ce nu vom deveni curaţi cu inima ca nişte copii, nu vom avea parte de Dumnezeu. Rugăciunea copiilor este ascultată, ei sunt plini de candoare, de nevinovăţie, căci pentru unii ca aceştia este dăruită Împărăţia lui Dumnezeu. Cerul este acestora destinat. Să devenim, deci, copii cu inima şi rugăciunea noastră va fi ascultată.

                 b) Reculegerea trebuie să fie altă calitate a rugăciunii noastre. Cu inima curată, fără gânduri ascunse, neinteresate, să ne concentrăm în rugăciune ca pentru un lucru foarte important. Să alungăm orice gând străin, orice preocupare să ne impunem spiritului nostru, memoriei, imaginaţiei, vederii şi auzului. Să oferim totul lui Dumnezeu. Nimic din fiinţa noastră să nu fie în afară de Dumnezeu. Trebuie să fim stăpâni pe noi înşine, să renunţăm la tot ceea ce ne atrage, să facem un act de abnegaţie totală, să nu fim ca poporul evreu, despre care Iisus spunea adesea: ,,Acest popor Mă cinsteşte cu buzele, iar inima lui este departe de Mine.” De ce nu ne pregătim pentru rugăciune aşa cum ne pregătim pentru o audienţă la un mare personaj? Pentru că suntem inconştienţi de ceea ce facem şi cui ne adresăm. Interesele noastre pământeşti sunt mai importante pentru noi decât cele spirituale.

             Un suflet care se reculege înainte de a se ruga este un suflet care-şi impune un sacrificiu, îşi impune o vigilenţă încordată în a se supraveghea necontenit şi această mortificare este plăcută lui Dumnezeu. Acest suflet care-şi astupă urechile pentru a nu mai asculta vocea sângelui şi a cărnii şi care-şi închide ochii pentru a nu mai vedea răul de pe pământ acesta ajunge la Dumnezeu, ajunge să se ridice până la El. Îl contemplă în adevărata lumină a gloriei Sale. Îl priveşte cu ochii spiritului şi niciodată pentru el nu va mai avea vreo importanţă deşertăciunile şi intrigile oamenilor.

              Cum se va putea ruga un suflet împrăştiat, care doreşte să vadă şi să audă tot ce se întâmplă în jurul său, care îşi oferă inima la orice impresie ce i se prezintă din afară, incapabil să-şi impuie o ordine interioară. Numai cei ce-şi pot porunci o retragere interioară, o viaţă interiorizată, o singurătate cu ei înşişi şi o companie numai cu Dumnezeu pentru a-L admira şi invoca în voie, numai aceştia ştiu să se roage cu adevărat”(Continuare în numărul viitor).

*

              Eroi ai neamului. Dintre miile de eroi ai neamului căzuţi pe câmpurile de luptă, în lagăre şi-n închisori din 1877 încoace, am reuşit să mai găsesc câţiva pe internet, care au fost fii satelor comunei noastre. Astfel, în Războiul din 1877  găsim pe Sergentul Trocan Petre din Bobaiţa, născut în 1855. A făcut parte din Regimentul  I Dorobanţi şi a căzut  în lupta de la Rahova la 2 nov. 1877. În Primul Război Mondial, dintre prizonierii români morţi în lagărul Ostffyasszonyfa(Ungaria), ale căror morminte se găsesc în acea localitate,  găsim pe Anghel Gheorghe din Bobaiţa, soldat în Unitatea Militară 57, născut în 1879, mort la 7 martie 1917, cu mormântul în parcela 103, locul 226; pe Buruiană Dumitru din Malovăţ, soldat în Unitatea Militară 1, născut în 1895, mort la 8 sept. 1917, cu mormântul în parcela 1, locul 267;  Bejenaru Ion din Colibaşi, soldat în Unitatea Militară 57, născut în 1875, mort la 6 iunie 1917, cu mormântul în parcela 4, locul 243; Braduc Constantin  din Negreşti, soldat în Unitatea Militară 11, născut în 1883, mort la 8 mai 1917, cu mormântul în parcela 36, locul 239; Căprioru Gheorghe din Malovăţ, soldat în Unitatea Militară 57, născut în 1883, mort la  24 martie 1917, cu mormântul în parcela 47, locul 230; Malescu Vasile din Bobaiţa, soldat în Unitatea Militară 1, născut în 1878, mort la 30 nov. 1917, cu mormântul în parcela 7, locul 328; Marinescu Gheorghe din Bobaiţa, soldat în Unitatea Militară 57, născut în 1884, mort la 31 mart. 1917, cu mormântul în parcela 7, locul 232; Zorliu Gheorghe din Bârda, soldat în Unitatea Militară 57, născut în 1875, mort la 9 mart. 1917, cu mormântul în parcela 25, locul 227.

Regretăm că nu am putut identifica pe mai mulţi fii ai comunei noastre, fiindcă  în foarte puţine liste de eroi sunt menţionate şi localităţile din care provin.

*

              Băscuţa. Nu ştiu câţi ani aveam, dar nu eram la şcoală. Era toamna şi treburile erau numeroase. Părinţii nu aveau posibilitatea să plătească mâna de lucru, aşa că le făceau ei pe toate. Cineva trebuia să meargă cu vitele. Acel ,,cineva” eram eu. Şi asta zi de zi, de prânz şi de amiază.

Într-o zi a fost mămica la oraş. Când a venit, mi-a adus o băscuţă. Eram în culmea fericirii. Era albastră, cam mare, ce-i drept, turtită la margini şi bine apretată. Costase cincisprezece lei, o avere, nu alta. Mi-a pus-o  pe cap şi m-au admirat, că-mi venea bine. Am crezut şi am fost ţanţoş, nevoie-mare. Nimeni nu era ca mine. Am plecat de îndată cu vitele, atât pentru că venise vremea de amiază, cât şi pentru ca să mă vadă lumea cu bască nouă. Din cauza secetei şi a mulţimii vitelor din sat, iarba era puţină, locurile de păşunat din apropierea satului parcă era pârjolite. Trebuia să mergi cu vitele cât mai departe, ca să poţi să le saturi. Părinţii m-au îndemnat să mă duc cu ele pe Dealul Mare, la mai bine de doi kilometri de sat. Puţini de-ai noştri din Bârda se duceau pe acolo.

Am ajuns cu vitele în Dealul Mare, de acolo la Hoit. Am stat cât am stat de unul singur, până am văzut vitele malovicenilor undeva către Greaca, pe la Greieruş. Le-am mânat şi pe-ale mele într-acolo, ca să ajung şi eu la copii. Am ajuns. Erau toţi mai mari decât mine, băieţi şi fete. M-au primit în ceata lor, mai ales că unul, nea Fane, cel mai în vârstă dintre ei mi-a ţinut parte, m-a luat de după cap şi a zis că sunt prietenul lui. Ne-am jucat câte toate. Îmi plăcea. Când era pe la chindie, au inventat un joc nou: zburăturitul cu basca. Aproape toţi băieţii aveau bască pe cap. Ce-i drept, ale lor erau vechi şi mototolite, numai a mea era nouă. Regula jocului era simplă: trebuia să aruncăm basca în sus, toţi în acelaşi timp şi astfel vedeam care dintre ele se ridică cel mai mult. Nu aveam eu mare putere, aşa că nea Fane mi-a venit în ajutor. Dădea el cu basca mea şi de fiecare dată a mea urca mult mai sus decât ale celorlalţi. Eram tare bucuros şi mulţumit de aşa performanţă. Ne-am jucat până a asfinţit soarele. Atunci nea Fane mi-a pus basca pe cap şi mi-a spus: ,, – Du-te repede caută-ţi vitele şi pleacă acasă, că te prinde noaptea!” Avea dreptate. Din Greaca până acasă erau în jur de trei kilometri. Am căutat vitele, dar nu le-am mai găsit. M-am împăcat cu gândul că au plecat acasă. Întunericul se lăsase repede, aşa că am renunţat să le mai caut. Am luat-o spre casă, atent în dreapta şi în stânga, poate – poate le-oi vedea. Treceam pe lângă lanurile de porumbi, pe lângă bucăţile de lucernă şi speram că doar-doar oi găsi şi eu cele două vaci  şi cele trei sau patru oi ale mele. Până am ajuns în sat se întunecase bine. Nu era lună de cu seara, aşa că doar stelele erau luminătorii. Am ieşit pe Drumul Mare. Pe la Lena Badii m-am întâlnit cu mămica. Plecase după mine, îngrijorată pentru aşa întârziere: ,, – Gelule, mamă, unde sunt vitele?” ,, – Nu veniră acasă?” am întrebat eu bâiguit. ,, – Nu veniră, mamă! Tu le pierduşi! Spune-mi cum făcuşi, ca să ştim pe unde o luăm după ele!” I-am povestit până am ajuns acasă. Mi-a dat repede ceva să mănânc şi m-a pus să mă culc. Tăticu era leu-paraleu de supărare. Puţin a lipsit să nu mă bată. Cred că doar intervenţia mamei m-a salvat. M-am culcat imediat, atât ca să-i ascult, cât şi pentru că eram rupt de oboseală. Părinţii au plecat să caute vitele. Toată noaptea au rătăcit pe Dealul Mare, pe Greaca şi pe Negară. Nu le-au găsit. Dimineaţa, în revărsatul zorilor, mămica a venit acasă, iar tăticu s-a dus în Malovăţ. Întreba în dreapta şi în stânga pe fiecare cu care se întâlnea, dacă nu cumva a văzut sau a auzit de vitele noastre.

Într-un târziu, a dat de urma vitelor. Le închisese Gică Pleşan. Le găsise în via lui din Dealul Mare. Avea acolo plai de vie altoită. Culesese toată ziua cu oameni la vie. Umpluse carul şi-l adusese acasă, dar îi rămăseseră în vie câteva panere cu struguri, urmând să plece peste noapte cu ele la oraş, la piaţă. Vacile  noastre găsiseră panerele, mâncaseră din ele cât mâncaseră, iar restul de struguri îi stricaseră, aşa că numai la vin îi mai putea pune. Îl cunoştea pe tăticu. Gică Pleşan fusese om de frunte al Malovăţului. Fost căpitan în armata regală, avea pământ mult şi era bun gospodar. Îl duseseră însă la Bărăgan cu soţia şi fiica, iar gospodăria i se irosise. În casa lui se instalase primăria, miliţia şi nu mai ştiu ce altă instituţie a comunei. El locuia cu familia în fostul grajd. ,, – Mă nea Gică, auzii că ai găsit vacile mele în vie. Ţi-au făcut pagubă, eu îţi plătesc cât face. A fost copilul cu ele ieri pe Dealul Mare, că am avut noi de muncă şi s-a dat la joacă cu copiii până le-a pierdut!” Gică Pleşan era om dintr-o bucată, trecut prin multe. A dat din cap şi a zis: ,, – Mă, Nicolae, pagubă mi-au făcut destul de mare. Mi-au stricat două panere de struguri aleşi pentru piaţă. S-a întâmplat. Mă, îţi dau vitele, dar să nu baţi copilul! Dacă bătea piatra, mai luam ceva? Mi-au luat ăştia tot, mă, stau în grajdul vitelor cu familia, ce mai contează două panere de struguri!? Acum după cules îmi iau şi via din Dealul Mare…!”  I-a dat vitele lui tăticu, nu i-a luat nimic despăgubire, dar n-a uitat să-i mai spună de vreo două ori: ,,Mă, să nu baţi copilul!”

Dimineaţa, când să-mi iau basca pe cap, nu mi-a venit să-mi cred ochilor. Nu mai era basca mea. Era una veche, plină de unsoare de tractor, cu o gaură mare în locul sfârcului. Nea Fane, prietenul meu care-mi ţinuse parte, mi-o înlocuise. O reţinuse pe-a mea şi mi-o pusese pe-a lui pe cap, când mă trimisese după vite… Azi e un moşulică cu părul nins şi râde ori de câte ori îi aduc aminte de ziua aceea şi de băscuţa mea năzdrăvană!

*

              Haz de necaz. Cu câtva timp în urmă, un ungur din Harghita, Csibi Barna, făcea pe grozavul, dând foc unei păpuşi, despre care spunea că reprezintă pe Avram Iancu. Românii au protestat, iar autorităţile l-au transferat cu serviciul pe stimabilul, pentru şase luni, nici mai mult, nici mai puţin, decât hăt colea, la Abrud, în inima Munţilor Apuseni, acolo unde memoria lui Avram Iancu este mai vie ca oriunde. Nu ştim dacă s-a dus ori nu s-a dus la noul loc de muncă, dar am găsit pe internet o  ,,scrisoare” fictivă, pe care acel ungur ar fi trimis-o mamei sale din Abrud la Harghita. ,,Scrisoarea” e scrisă, fără dubiu, de un român. Dincolo de umorul irezistibil al textului, ,,scrisoarea” denotă bunătatea, largheţea, toleranţa sufletului românesc. Nu răspunde cu violenţă, ci îi dă o lecţie de viaţă ungurului râzând: Iată ,,scrisoarea”. Citiţi-o şi râdeţi şi Dumneavoastră, fiindcă aveţi de ce:

        „- Draghe mama, se ştii că io estem bine, lucrez aicea la Abrud, la Ţara Moţilor, nu la Ţara Secuiasche. Sunt sanatos, numai un ochi vinet am la mine, albastru, che am chezut pe scara de la birou. Es am şi nişte dungi pe gât, m-a strâns de la cravata. Şi mai am o mina în gips, che prins  ea la uşa de la casa unde stau, care nu are geamuri.

        În rest e bine. Motzii e buni cu mine, învatza la io româneşte. Am învaţat imnul la ei „Treiasche duhul lui Iancu”. L-am învaţat pe tot. Greu. Foarte greu. Mi-au spus colegii de birou să ştiu la imn pe de rost şi noaptea ca pe Tatăl nostru. Nu ştiu cine e tatăl la ei, dar am înveţat la imn tot. O se îl chint şi la ţie chind ajung acase la Harghita…Dache mai ajung… Am înveţat şi alt chintec, e obligatoriu dimineaţa aicea la ei, „Iancule mare”. Plecut la mine se chintem cu toţii la masa, chind bem palinka. Mult palinka bem noi. De prune.Şi io şi ei. Şi chintem şi înveţem româneşte. Ei pe mine, mai ales. Place la mine la Abrud. Mai ales che de trei zile poci mânca mai bine. Che nu mai am doi dinţi. I-am pierdut undeva. Chind am chezut pe scaun de la birou. Birou mic. Am martori, che mai ierau acolo: Nelu, Avram, Todor, Mihai, Radu şi popa din Abrud. Care a citit din Biblia şi avea şi o luminare. Che era întuneric. Popa nu o dat. Nu, iel nu. Iel spunea la ei „nu la fatza che se vede, la oase”. Es am luat apoi scaunul în dintzi. Şi Toma era la birou şi avea un furciu la iel. Simpaticus ember. Ascuţit furciu. Il plimba pe la ochii la mine.

        Bun popa asta cu io. Citit Biblia pentru mine. Chind am deschis ochii o zis che nu mai trebe la luminare. Dar nu o arunche, che cine ştie.

        Draghe mama, in rest e bine.  M-am obişnuit aicea, cum zicea vecinul Onofrei, ca magarul. Nu ştiu al cui e magarul. „Apa, paie şi bataie”. Mai am cinci luni şi jumetate şi vin acase, mama. Repede trece. Dupe ce am ieşit de la urgenţe a fost mai bine la mine. Me dureau toate oasele. De la reumatism, zicea medicu. La munte e mai frig.

        Treiasche Avram Iancu! Aşe tre se strig de trei ori pe zi. Avram Iancu prieten la mine e.  Pusilok, Csibi Barna”.

*

              S-a schimbat boierul…! Fiindcă de multe ori, în viaţa de zi cu zi întâlnim comportări omeneşti care seamănă cu ale unor dobitoace, redăm mai jos fabula lui Grigore Alexandrescu, Boul şi viţelul, lăsând pe fiecare să tragă concluziile necesare. Poate găsiţi şi Dumneavoastră asemănări cu comportarea unor cunoscuţi, prieteni sau rude! Mai ştii!?


,,Un bou ca toţi boii, puţin la simţire,
În zilele noastre de soartă-ajutat,
Şi decât toţi fraţii mai cu osebire,
Dobândi-n cireadă un post însemnat.
,,- Un bou în post mare? – Drept, cam ciudat vine,
Dar asta se-ntâmplă în oricare loc:
Decât multă minte, ştiu că e mai bine
Să ai totdeauna un dram de noroc.

Aşa de-a vieţii veselă schimbare,
Cum şi de mândrie boul stăpânit,
Se credea că este decât toţi mai mare,
Că cu dânsul nimeni nu e potrivit.

Viţelul atuncea plin de bucurie,
Auzind că unchiul s-a făcut boier,
Că are clăi sumă şi livezi o mie:
,,-Mă duc, zise-ndată, niţel fân să-i cer.”

Făr-a pierde vreme, viţelul porneşte,
Ajunge la unchiu, cearcă a intra;
Dar pe loc o slugă vine şi-l opreşte:
,,- Acum doarme, zice, nu-l pot supăra.”

,,- Acum doarme? Ce fel! Pentru-ntâia dată
După prânz să doarmă! Obiceiul lui
Era să nu şază ziua niciodată;
Ăst somn nu prea-mi place, şi o să i-o spui.”

 

,,- Ba să-ţi cauţi treaba, că mănânci trânteală;
S-a schimbat boierul, nu e cum îl ştii;
Trebuie-nainte-i să mergi cu sfială,
Primit în casă dacă vrei să fii!”

La o mojicie atâta de mare,
Viţelul răspunde că va aştepta;
Dar unchiu se scoală, pleacă la plimbare,
Pe lângă el trece, făr-a se uita.

Cu mâhnire toate băiatul le vede,
Însă socoteşte că unchiu-a orbit:
Căci fără-ndoială nu putea crede,
Ca buna sa rudă să-l fi ocolit.

A doua zi iarăşi prea de dimineaţă,
Să-i găsească vreme, la dânsul veni:
O slugă, ce-afară îl vedea că-ngheaţă,
Ca să-i facă bine, de el pomeni.

,,-Boierule, zise, aşteaptă afară
Ruda dumitale, al doamnei vaci fiu.”
– ,,Cine? A mea rudă? Mergi de-l dă pe scară!
N-am astfel de rude, şi nici voi să-l ştiu.”


*

              Ajutoare:  În această perioadă am primit câteva ajutoare, astfel: Domnul Rolea Ion din Tr. Severin, fiu al satului Bârda a donat 200 lei; Domnul Băleanu Virgil – Valentin din Malovăţ a achitat prima sa contribuţie de cult, în valoare de 150 lei. Domnişoara Popescu Ileana şi Domnul Popescu Nicuşor din Milano, fii ai Domnului Popescu Constantin din Malovat, au donat câte 100 lei. Doamna Prof. Valentina Mocioiu din Tr. Severin a donat 50 lei. Dumnezeu să le răsplătească!

*

              In cursul lunii aprilie s-a donat pâine credincioşilor participanţi la slujbe şi unor bătrâni şi bolnavi din parohie astfel: 27 Martie(Bârda): 80 pâini(neluate în calcul până acum); 3 Apr.(Malovăţ): 168 pâini; 10 Apr.(Bârda): 96 pâini; 17 Apr.(Malovăţ): 220 pâinii. Aşadar, în cursul lunii aprilie au fost donate 555 pâini.

*

              Publicaţii: În această perioadă, preotul Dvs. a reuşit să mai publice câteva articole, astfel: Războaie şi războaie, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XIX(2011), nr. 5434, (30 apr.), p. 3; Tobiţă, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XIX(2011), nr. 5435(3 mai), p. 3; Planeta, in ,,Toptal M Service” , Sinaia, 3 mai 2011, ediţie on-line(http://www.totpal.ro); în ,,Singur”, Târgovişte, 5 mai 2010, ediţie on-line(http://www.revistasingur.ro);    în ,,Cetatea lui Bucur”, Bucureşti, 14 mai 2011, ediţie on-line (http://cetatea-lui-bucur.com); Oferta de carte-14, în ,,Toptal M Service”, Sinaia, 2011 mai 14, ediţie on-line(http://www.totpal.ro);

*

              Domnul Ilie Zamfir, Directorul Bibliotecii Judeţene ,,A. V. Urechia” din Galaţi, a invitat pe preotul Dvs. să expună cărţile publicate de parohia noastră la Târgul de carte ,,Axis Libri”, organizat de acea instituţie la Galaţi în 1-5 iunie. Dacă ar fi achitat şi cheltuielile….!

*

              Domnul Prof. Virgil Sfetcu din Bucureşti şi Domnul Ing. Emil Sfetcu din Craiova, fii ai regretatului Preot Ioan Sfetcu din Bârda, sunt de acord să renunţe la dreptul de moştenitori, care le-ar reveni de la parohia noastră, dacă am publica volumul părintelui de Predici. Le mulţumim cordial! Am şi trimis cartea la tipar.

*

              De la Academia Româno-Americană din Boston(SUA), prin Domnul Dr. Marian Gh. Simion, editor-şef al ,,Jurnalului Academiei Româno-Americane”, i se face o propunere preotului Dvs. să-i publice pe o pagină a acelui jurnal, în format A3, o prezentare a activităţii sale şi a cărţilor publicate de parohia noastră. Facem precizarea că Domnul Dr. Marian Gh. Simion a fost studentul regretatului Părinte Prof. Dr. Alexie Buzera  de la Craiova. Dânsul îşi aminteşte că Părintele Buzera le vorbea studenţilor în urmă cu 20 de ani de isprăvile editoriale ale popii de la Bârda şi tocmai de aceea ar vrea să urmărească evoluţia personajului. Mă rog, plăcerea dumnealui! Precizăm, că Academia Româno-Americană este o instituţie de cultură de înaltă ţinută. Dintre membrii săi, foşti sau prezenţi, menţionăm pe Mircea Eliade, George Emil Palade(Laureat Nobel), Virgil Gheorghiu, Eugen Ionescu, guvernatorul Michael Dukakis, cosmonautul Dumitru Prunariu, preşedintele Emil Constantinescu şi mulţi alţii. Publicarea unei pagini în revista unei asemenea instituţii este o cinste de zile mari care ni se oferă. Cum am putea s-o refuzăm?

*

              Congrese. La congresul de Dacologie de la Bucureşti din luna august, preotul Dvs. a propus comunicarea Imaginea popoarelor lumii oglindită în proverbele româneşti.  Vom vedea dacă va fi acceptată.

*

              Curăţenia la biserici. În ziua de 8 Mai s-a făcut curăţenie generală la cele două biserici. Mulţumim cordial tuturor celor ce au participat, astfel: La Bârda: Gârbovan Aurica, Gheran Pantelie, Luca Nică, Luca Mihăiţă, Gheran Paraschiva, Şonea Floarea, Drăghia Maria, Gheran Nicoliţa, Mema Păuna, Rolea Drina, Petolescu Elena, Mema Aurica, Luca Maria(I), Mema Ana, Luca D. Maria, Stănciulescu Sofia, Coman Elena, Gheran Polina, Ivaşcu Domnica, Rolea Marina şi Răulescu Eleonora; La Malovăţ: Pera Dumitru, Oproiu Elisabeta, Borcilă Elena(II), Crăciunescu Paraschiva, Oprişan Stela, Bazavan Natalia, Bobiţ Violeta, Oprişan Dana şi Popescu Valeria. Dumnezeu să le răsplătească tuturor pentru efortul făcut! A ieşit treabă minunată.

*

              Lucrări în comună. În spatele căminului cultural din Malovăţ  era un ogaş sec. Fusese transformat într-un fel de depozit de gunoaie. Primăria pusese o tablă, pe care scria: ,,Nu aruncaţi gunoaiele!” Cineva se dusese cu o pensulă cu vopsea şi acoperise pe ,,Nu”, aşa că pe tablă rămăsese scris: ,,Aruncaţi gunoaiele!”  Domnul Primar George Bazavan a canalizat ogaşul şi l-a acoperit cu beton. Astfel a extins spaţiul din jurul căminului. Pe acolo urmează să facă ronduri de flori, să pună bănci. Cu puţină iniţiativă şi imaginaţie, din gunoaie pot să crească flori şi spaţii verzi! Să sperăm că nu le vor mai distruge răuvoitorii!

*

              Botezuri, cununii: La 1 Mai am oficiat Taina Sf. Botez pentru Băleanu Valentina, fiica Domnului Băleanu Virgil-Valentin şi a Doamnei Ştefu Elena din Malovăţ; la 7  Mai pentru Mănescu Daria-Ştefania, fiica Domnului Mănescu Viorel şi a Doamnei Mănescu Maria-Cristina din Malovăţ,  la 15 mai  pentru Craşoveanu Miruna-Ştefania, fiica Domnului Craşoveanu Valeriu şi a Doamnei Craşoveanu Aneta din Malovăţ. Să trăiască şi Dumnezeu să-i ocrotească! Pe 8 mai, am oficiat Taina Sf. Cununii pentru Domnul Popescu Nicuşor din Italia cu Domnişoara Bârlan Daniela din Izvorul Bârzii(MH), iar la 14 mai, pentru Domnul Stănciulescu  Sebastian cu Domnişoara Cimpoieru Florina din Bârda. Dumnezeu să-i binecuvânteze şi fericirea să poposească în casele lor!

*

              Program.   În luna iunie avem următorul program de slujbe: 2 Iunie(slujbă la Bârda, pomeniri la Malovăţ, la ora 12); 4 Iun.(Malovăţ-Bârda); 5 Iun.(Malovăţ); 11 Iun.(Bârda – Malovăţ); 12 Iun.(Bârda); 13 Iun.(Malovăţ-Bârda); 18 Iun.(Malovăţ-Bârda); 19 Iun. (Malovăţ); 24 Iun.(Malovăţ-Bârda); 25 Iun.(Malovăţ-Bârda); 26 Iun. (Bârda); 27 Iun.(spovedit şi grijit în Bârda, la biserică şi în sat); 28 Iun.(spovedit şi grijit în Malovăţ, la biserică şi în sat); 29 Iun.(pomeniri dimineaţa la Bârda, slujbă la Malovăţ). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la şcoală, acasă sau la telefon : 0724. 99. 80. 86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

*

               Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu! Hristos a înviat!

                                                                               Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

%d blogeri au apreciat asta: