„Scrisoare pastorală“ nr. 204

                Dragii mei enoriaşi! Hristos a înviat!

              Cuvânt de Paşti. Sfintele Paşti să aducă în sufletul şi în casa dumneavoastră bucurii, împliniri, pace, înţelegere, credinţă şi nădejde. Să aducă puterea de a lupta mai departe cu nevoile, cu greutăţile, cu păcatele de tot felul, cu micimile omeneşti şi cu ispitele diavoleşti! Să vă ajute Dumnezeu să alungaţi cât mai departe de dumneavoastră necredinţa, bădărănia, lipsa de bună-cuviinţă, patimile şi tot răul.  Să  reînvie în fiecare credinţa nestrămutată în biruinţa Binelui, Adevărului şi Dreptăţii în lume. În această vreme atât de marcată de tot felul de blestemăţii şi de încercări să fiţi dumneavoastră cei iubiţi de Dumnezeu, pentru că faceţi voia Lui!

*

              Mulţumesc cordial tuturor  enoriaşilor noştri, care au înţeles că vine cea mai mare Sărbătoare a creştinătăţii şi s-au pregătit cu straie de sărbătoare.  Mă refer, desigur, în primul rând la straiele sufletului. Când spun aceasta, mă gândesc la cei aproape 400 enoriaşi  cu vârste cuprinse între câteva luni şi 100 de ani, care, în cele trei zile programate, au fost spovediţi şi împărtăşiţi la biserică şi acasă. Dintre aceştia, aproape 200 au fost copii. Aveţi  copii buni. Să vă trăiască şi Dumnezeu să-i ocrotească şi să-i călăuzească în viaţă. Majoritatea celor ce s-au spovedit au regretat că v-au supărat câteodată, ori că nu v-au ascultat întotdeauna. Este extraordinar lucrul acesta pentru formarea conştiinţei lor de viitori  adulţi. Să deie Dumnezeu ca să regrete cu adevărat, atât cei mici, cât şi noi cei mai vârstnici, că L-am supărat adesea şi pe Dumnezeu cu faptele noastre! Desigur, au fost şi situaţii amuzante, ca întotdeauna. Mă refer la acele ,,păcate” atât de copilăreşti, precum îmbătarea unei găini. Este perioada în care copilul de azi şi adultul de mâine învaţă să facă distincţie între bine şi rău, când pune în funcţie maşinăria numită conştiinţă morală. M-am bucurat sincer, când am constatat că între cei ce s-au spovedit şi împărtăşit am avut elevi de liceu şi studenţi chiar din anii terminali. Am regretat când am fost pus în situaţia de a opri de la Sf. Împărtăşanie pe un enoriaş, dar majoritatea  au întrunit condiţiile necesare să se împărtăşească.

              Vă mulţumesc tuturor celor ce v-aţi sacrificat timpul şi odihna şi aţi participat la slujbele din Săptămâna Sfintelor Patimi, la slujbele din zilele Sfintelor Paşti. Vă mulţumesc pentru că aţi păstrat ordinea şi liniştea, cu excepţia a doi sau trei enoriaşi, pe care ezit să-i numesc bădărani. Aceştia nu s-au sfiit să vorbească la intrarea în biserica de la Malovăţ în tot timpul slujbei din noaptea de Paşti. Nu am apelat la organele poliţiei ca să menţină liniştea şi ordinea. Să dea Dumnezeu să nu fie cazul să facem asemenea apeluri nici în anii viitori!

              Hristos a înviat! La mulţi ani!

*

              Duhul Sărbătorii.  Primăvara şi-a intrat deplin în drepturile ei. Iarna a fost învinsă. Speranţele încep să renască la fiecare. Din păcate, mai există multă neîncredere, teamă, îndoială. Vedem bine că au înflorit pomii, că peste câteva săptămâni trebuie cosită lucerna, că în grădini au răsărit zarzavaturile şi, totuşi, ne temem de îngheţ, ne temem de secetă, ca să nu mai vorbim de potoape, de grindină, de inundaţii şi alte nenorociri. Rămân atâtea locuri nemuncite, fiindcă ne e teamă de eşec, de pagubă. Ne lipsesc posibilităţile economice, e drept, dar ne lipseşte şi speranţa în Dumnezeu. Mulţi dintre noi nu avem convingerea fermă că la cârma lumii este un navigator atotputernic, care ştie totul şi pentru care nimic nu e cu neputinţă. Ne comportăm de cele mai multe ori parcă am fi ai nimănui, copii orfani, fără busolă, fără perspective. La fiecare pas avem prilejul să ne alungăm îndoielile şi în locul lor să ni se instaleze convingerea fermă în puterea şi în grija lui Dumnezeu, dar nu suntem interesaţi de aceasta. Câţi dintre noi mai avem răgazul să privim cerul senin dintr-o noapte de aprilie sau de mai? Mari înţelepţi ai lumii şi-au recăpătat credinţa numai admirând cerul, cu frumuseţea, armonia, cu măreţia lui. Mai bine preferăm să ne uităm la nu ştiu ce tâmpenie de doi bani transmisă de un post de televiziune de cartier, decât să admirăm creaţia lui Dumnezeu! Păcat! Ne-am reîmprospăta forţele, speranţele şi încrederea în Dumnezeu, Cel care le-a făcut pe toate cele din jurul nostru şi pe noi înşine. Am trăi într-o adevărată comuniune cu Dumnezeu. De multe ori am impresia că suntem nişte oameni deconectaţi de la sursa supremă de energie şi de viaţă. Vezi atâta tristeţe, atâtea feţe încruntate, stafidite, gălbejite, fără puterea de a zâmbi de a se bucura!

              Nu mai ştim să ne bucurăm de o Sărbătoare! Viaţa a devenit monotonă pentru mulţi. Nimic nu le mai marchează existenţa decât  grija de ce vor mânca şi cât vor câştiga. Desigur, şi acestea sunt necesare, dar e păcat să ne lipsim de bucuria sărbătorilor.

              Sute de ani Sfintele Paşti au fost prilej de bucurie mare pentru creştini, pentru români. Se pregăteau de Paşti cu mult înainte. Ţineau cu sfinţenie Postul Paresimilor. Ba chiar şi clanţele   uşilor le frecau cu cenuşă, ca nu cumva să se spurce de vreo grăsime rămasă de la lăsatul secului. Făceau curăţenie în case, în curţi, în grădini, pe locuri, ca toată făptura să primească Sfintele Paşti în curăţenie şi în ordine. Mai mult, fiecare căuta să  se înnoiască cu ceva de Paşti. Pentru aceasta lucrau gospodinele zi şi noapte să ţese dimii. Bărbaţii le duceau la pivă, apoi la croitor şi le făceau sumane şi iţari. Când iţarii erau albi, femeile se întreceau să coase pe ei tot felul de înflorituri. Măiestria cea mai de seamă însă era arătată la ţesutul opregelor, fustâcelor, dar şi a covoarelor, păturilor şi macatelor de tot felul. Mai mult, când oboseau să  oardă, să năvădească, să dea prin iţe şi pe spată, să  toarcă, să facă motci, gheme şi ţevi, să mânuiască vârtelniţa şi sucala, daracul şi furca, războiul şi suveica, brâglele şi tălpeţii, când se plictiseau să adune culorile florilor câmpului pe ţesături, luau acul şi pânza de in îndelung înălbită la pârâu şi începeau să coase de zori. Din  fir subţire de arnici de toate culorile şi nuanţele trebuiau cusute altiţele şi răurii  la cămăşi. Uşor-uşor apăreau ciupagele şi poalele ca nişte adevărate minuni ale minţii şi destoiniciei omeneşti. Costumele de fată erau cele mai migăloase şi cele mai frumoase. În noaptea de Paşti trebuiau să meargă la biserică toţi, cu mic cu mare, îmbrăcaţi cu cele ce pregătiseră în timpul iernii. Mai ales fetele şi femeile erau adevăratele vedete ale satului. Nu era vorba de mândrie în tot portul acela românesc adevărat, ci de pricepere şi de hărnicie, de îndemânare şi imaginaţie. Toţi şi  toate se pregăteau pe cele mai diferite planuri ca să-L primească pe Hristos, ca să întâmpine Paştile cu  bucurie curată. Era un adevărat spectacol, când, la sfârşitul slujbei, părintele chema pe cel mai bătrân aflat în biserică şi ciocnea un ou cu el şi-i ura de bine, dând astfel undă verde bucuriei pascale pentru toţi. Când era cimitirul în curtea bisericii, mergeau atunci, noaptea, cu lumânări în mâini, cântând ,,Hristos a înviat!”, ca să audă şi morţii şi să se bucure şi ei. Când cimitirul a fost depărtat de biserică, se duceau acolo a doua zi, apoi dădeau de pomană celor duşi dincolo!

              După-amiezile zilelor de Paşti erau de neuitat. La locul cunoscut, de obicei în centrul satului ori în curtea şcolii,  se aduna toată suflarea satului. Veneau şi lăutarii invitaţi de voinici  şi începea hora. Atunci să fi văzut cum îşi etala fiecare costumul îndelung pregătit de Paşti. Cei tineri jucau, cele bătrâne comentau, iar vârstnicii ciocneau ouă ,,pe luat” sau puneau ţara la cale. Atunci ieşeau ,,în lume” tinerele de 16-17 ani, care jucau  pentru prima dată în horă. Atunci începeau să se pună bazele viitoarelor familii şi nunţilor ce urmau să aibă loc până toamna. Era un prilej de mândrie, de bărbăţie şi de curaj, dar şi de etalare a posibilităţilor economice pentru cei care ,,luau hora înainte”. Se iscau uneori adevărate conflicte între tinerii satului cu privire la ,,luatul horei”. Mai erau şi situaţii când conflictele se terminau cu o adevărată păruială între grupuri de tineri. Erau şi acestea adevărate concursuri de putere, destoinicie, bărbăţie. Era o formă de a se face remarcaţi în faţa comunităţii. Cele mai multe dintre hore se jucau în şir, în cerc sau în spirală, doar câteva erau jocuri de doi. Cine-şi mai aminteşte de nenumăratele hore de pe la noi, precum  Sârba, Danţul, Ardeleanca, Brâul, Restemul, Bordeiaşul  şi altele? Cine îşi mai aminteşte de marii jucători ai diferitelor generaţii, care dădeau adevărate reprezentaţii de măiestrie coregrafică în faţa consătenilor lor. Remarcăm însă un fapt interesant: horele se jucau în sensul invers sensului acelor de ceasornic. Prin faptul că ele se jucau în cerc, aminteau de vremea când pe aceste locuri se oficia Cultul Soarelui, adică strămoşii noştri se închinau Soarelui, socotindu-l adevăratul Dumnezeu.  Horele nu  erau numai element de distracţie, ci şi element de cult. Pentru că ele se jucau în sensul opus sensului acelor de ceasornic,  dovedeau dorinţa celor ce jucau, adică al celor ce oficiau cultul  Soarelui, de a întoarce Timpul către origini, de a face bătrâneţea tinereţe şi tinereţea copilărie. Oamenii puteau spera şi aceasta! Hora se ,,încinta” tot mai mult, până devenea  un vârtej ameţitor al tinereţii, al forţei, al bucuriei de a trăi. Jucătorii se desprindeau de la pământ pentru câteva clipe, parcă ar fi vrut să-şi ia zborul spre alte zări, spre alte locuri… Oameni în toată firea deveneau pentru câteva ceasuri adevăraţi copii prin bucuria pe care o trăiau cu adevărat.

              Au fost vremuri când, în ciuda tuturor greutăţilor şi sărăciei, oamenii noştri au ştiut şi au avut puterea să se bucure de măreţia Sărbătorii! Of, of, of !  Mai avem noi, cei de azi, acea putere de a ne bucura?  Din păcate nu! Trece Sărbătoarea Sfintelor Paşti ca oricare dintre zile. Mulţi nu se mai ostenesc să postească înainte de Paşti. Nu mai vorbim de ţesături şi cusături. Dacă ne înnoim vreunul vestimentaţia, mergem la magazin şi luăm ce ni se pare mai ieftin, fie că e chinezesc, turcesc, franţuzesc sau armenesc. Important e să ne acoperim cu ceva goliciunea. Ce să mai vorbesc de fete! Bluziţa de la grădiniţă e bună şi la 20 de ani. O pereche de nădragi rămaşi de pe la fraţi şi asta-i tot. Important e să rămână burta goală, iar buricul ca un detector de proşti.  Unii nici nu se mai obosesc să meargă la biserică în noaptea de Paşti. Le e destul un film două, dacă se poate cât mai pornografice sau poliţiste, pentru ca somnul să-i cuprindă. Masa de Paşti pentru mulţi nu se deosebeşte decât foarte puţin de mesele celelalte de până atunci, fiindcă mâncărurile au fost aceleaşi. Cei mai mulţi uităm să mai mergem la mormintele celor dragi,  să aprindem o lumânare, să le punem o floare şi să le şoptim şi lor: ,,Hristos a înviat!” , ca să le întărim şi lor speranţa că şi ei vor învia!

              Ar fi atât de mare nevoie, ca să învăţăm să ne bucurăm de Sărbătoare, de cea mai mare Sărbătoare. Mai avem noi această putere, oare?

*

              De la Ierusalim la Malovăţ. În fiecare noapte de Paşti, la slujba Sfintei Învieri, vă amintiţi că în biserică se sting toate luminile şi preotul iese din Sfântul Altar, pe uşile împărăteşti,  cu o făclie aprinsă, spunând: ,,Veniţi de primiţi lumină!” Dumneavoastră vă apropiaţi atunci, în ordine şi în mod civilizat şi aprindeţi lumânările dvs. de la lumina preotului, apoi de la ale celor prezenţi în biserică, până când se umple iarăşi întreaga biserică de lumini. Despre această lumină din biserică şi semnificaţiile ei v-am mai vorbit în anii trecuţi cu prilejul Sfintelor Paşti. De data aceasta vă voi vorbi, însă, de Lumina Sfântă de la Ierusalim. Unii poate aţi auzit de ea, alţii încă nu. V-am mai vorbit şi în ,,Scrisoare pastorală” în anii trecuţi, dar anul acesta avem un motiv în plus ca s-o facem.

              În Sâmbăta Mare a Paştelui Ortodox, între orele 12.30-14-30,  în biserica înălţată pe Sfântul Mormânt, apare o lumină spontan, fără intervenţia omului. Acolo sunt sute de credincioşi-pelerini veniţi din toată lumea.  Patriarhul  este verificat cu mare atenţie înainte de a intra în altar de trei poliţişti necreştini: unul arab, unul turc şi unul istaelit. De asemenea, este verificat altarul şi întreaga biserică, pentru a nu exista instalaţii secrete, substanţe sau alte aranjamente, care ar putea provoca apariţia Sfintei Lumini. Sunt de faţă oficiali necreştini, care urmăresc cu maximă atenţie. Foarte interesant este faptul că această Lumină Sfântă apare numai la Paştele Ortodox întotdeauna, niciodată însă la cel catolic sau protestant.

              Aşadar, în faţa a sute de credincioşi, supravegheat atent de poliţie, patriarhul începe slujba. La un moment dat, apare Sfânta Lumină. Nu întotdeaua  are aceeaşi formă. Câteodată e ca un glob de foc, foarte luminos, care apare deasupra pietrei Sfântului Mormânt în care a fost Mântuitorul, altădată ca o stea strălucitoare, ca un fulger, ca roua, ca zăpada strălucitoare, ca un nor strălucitor, ca mărgele risipite în văzduh. De la ea îşi aprinde patriarhul lumânarea. Sfânta Lumină planează apoi pe deasupra credincioşilor. Şi aceştia îşi aprind  propriile lumânări. Pot să atingă Sfânta Lumină cu mâna, fiindcă nu arde. Pe unii îi atinge şi pe cap, pe faţă, pe haine. E altfel de foc şi altfel de lumină de cum le ştim noi pe cele obişnuite ale noastre. Când toată biserica se umple de lumânări aprinse de la Sfânta Lumină, ea dispare la fel de misterios cum apare.

              S-au făcut cercetări minuţioase, s-au căutat răspunsuri şi explicaţii de către oameni de ştiinţă, dar nimeni nu a putut să explice, din punct de vedere ştiinţific, ce se petrece acolo, ce este Sfânta Lumină şi cum se produce ea. Altfel spus, mintea nu poate să explice. Singura explicaţie ne-o dă credinţa: este minunea lui Dumnezeu!

              Anul acesta, prin grija Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel şi a Prea Sfinţitului Episcop Nicodim, din Sfânta Lumină de la Mormântul Domnului din Ierusalim, a fost aprinsă o candelă, care a fost adusă cu avionul la Bucureşti. Din această candelă au fost aprinse făclii şi duse în fiecare centru eparhial din ţară, inclusiv  la Tr. Severin. Am fost înştiinţaţi că va ajunge şi la Malovăţ cu mai puţin de două ore înainte. Familia Pirici Constantin din Malovăţ s-a făcut luntre şi punte şi la ora 22 a găsit în Tr. Severin candele corespunzătoare, în care am primit şi noi la ora 23,15 flacăra sfântă. Din această flacără aţi aprins şi dumneavoastră toţi cei care aţi participat la slujba de Înviere de la Malovăţ şi de la Bârda. Altădată ar fi fost un proiect de neimaginat; acum a fost cu putinţă. Mulţumim tuturor celor ce au contribuit la aducerea în ţară şi răspîndirea Sfintei Lumini până în cele mai îndepărtate cătune! Dumnezeu să le răsplătească efortul!

*

              Părintele Arsenie Boca despre rugăciune(II). ,,Ce trebuie să cerem prin rugăciune? Când Iisus spune: ,,Tot ce veţi cere în numele Meu Tatălui, veţi primi”. El se referă în primul rând la lucrurile spirituale, la viaţa sufletului pentru care de fapt a venit în mijlocul oamenilor. Şi tot El spune cu alt prilej: ,,Căutaţi Împărăţia lui Dumnezeu”. Deci, aceasta trebuie să cerem în rugăciunea noastră.

              Cât priveşte lucrurile şi bunurile materiale, le putem cere atât timp cât ele nu ne împiedică la cucerirea Împărăţiei. Dar oamenii încep întotdeauna prin a cere lui Dumnezeu fel de fel de binefaceri pământeşti şi se miră apoi că nu li se împlinesc rugăciunile în care-şi exprimă dorinţele lor. Dar ei nu se gândesc niciodată a cere lui Dumnezeu mântuirea sufletului lor şi să accepte deci orice suferinţă, dacă aceasta contribuie la mântuirea lor, la readucerea lor pe drumul cel drept. Ei ar trebui să mulţumească lui Dumnezeu pentru orice şi pentru toate, fie durere şi boală, fie binefacere şi prosperitate şi tot ceea ce primesc să pună în slujba Domnului, să spună ca Iov: ,,Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Lui binecuvântat!” ,,Şi toate celelalte se vor adăuga vouă… celor ce căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu”, ne încredinţează Iisus.

              De ce, deci, să ne mai îngrijorăm de micul nostru destin, să-L căutăm pe Dumnezeu, să-L iubim cu ardoare şi să-L facem iubit altora, iată datoria noastră. Accesoriile vieţii acesteia, ca: sănătatea, averea, ştiinţa, talentele – nu pot fi decât mijloace pentru a câştiga lumina spirituală şi fericirea veşnică, iar nu scopuri în sine. Să cerem, deci, bunurile spirituale, înţelepciunea, ca Solomon, harul sfinţilor care păstrează inocenţa, inspiraţia divină în orice acţiune a noastră în timpul milei, căci fără Dumnezeu nimic nu se face. Să cerem curajul şi tăria de a pune capăt oricărui obicei prost şi vicios. Să cerem remuşcarea şi lacrimile pocăinţei, părerea de rău pentru tot ce am făcut contra voinţei lui Dumnezeu. Să cerem ca Dumnezeu să înmoaie inimile împietrite şi să ne inspire mijloace ingenioase de a îmblânzi pe cei vicioşi şi corupţi. Să cerem ca inima noastră să fie mereu flămândă şi însetată de Iisus, de pâinea cea divină şi dătătoare de viaţă şi de sângele cel sfinţitor. ,,Eu sunt pâinea vieţii, cine va mânca din pâinea aceasta în veci nu va flămânzi”.

              Pentru ce, deci, să ne mai îngrijorăm atât de pâinea cea materială care satură doar trupul, iar sufletul îl lasă flămând? Căci omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt ieşit din gura lui Dumnezeu. Să cerem ca prima noastră grijă să fie de a obţine această ,,pâine divină”, iar martirajul nostru zilnic să fie o pregătire pentru acest ospăţ.

              Desigur, să nu ispitim pe Dumnezeu şi să nu ne mai interesăm de treburile pământeşti, bizuindu-ne pe promisiunea lui Dumnezeu, că toate ni se vor da. În primul rând să căutăm dreptatea lui Dumnezeu, Împărăţia Cerurilor şi apoi interesele pământeşti. Să nu dăm prioritate celor de pe urmă, dar nici să le neglijăm complet, adică să nu devenim de fapt nişte interesaţi în fond, să-L iubim şi să-L slujim pe Dumnezeu în scopul de a ne da şi a ne asigura ceea ce este necesar trupului nostru. Dacă toate celelalte ne sunt date, să mulţumim cu recunoştinţă lui Dumnezeu, să nu punem preţ pe ele, să nu ne deprimăm şi să nu ne depărtăm de Dumnezeu. Ce ruşinoasă şi meschină ar fi dragostea noastră atunci! Să răbdăm ca Iov, să ne resemnăm ca el – aceasta este mântuirea noastră. Să cerem deci darul de a ne lepăda de noi înşine, de amorul propriu, de orgoliul care este cauza tuturor suferinţelor omului. Să cerem curăţenia, nevinovăţia, mila de orice cuvânt spurcat. Să cerem răbdarea şi pacea împotriva contrarietăţilor. Să cerem bunătatea şi blândeţea, amabilitatea şi îngăduinţa faţă de cei ce ne provoacă. După ce vom cere toate aceste bunuri spirituale putem cere în rugăciunile noastre şi ceea ce este necesar trupului nostru, care de fapt este Templul Duhului Sfânt. Deci, vom cere sănătate acestui templu, pentru ca Dumnezeu să locuiască în pace în el. Să cerem o viaţă lungă, nu pentru a ne înmulţi greşelile, ci pentru a lucra şi a adăuga înzecit talanţii încredinţaţi de Dumnezeu fiecărui om la crearea lui. Să cerem bogăţia, nu pentru a ne satisface pasiunile şi dorinţele noastre egoiste, ci pentru a ajuta pe cei suferinzi, a fi pentru ei o binefacere trimisă de Dumnezeu la cererile lor. Să cerem ştiinţa, nu pentru a ne îngâmfa cu ea şi a ne socoti superiori altora, ci pentru a descoperi adevărata lumină şi pentru a o împărtăşi şi altora, pentru binele tuturor.

              Să cerem prieteni adevăraţi, care constituie cea de-a doua jumătate a noastră. Ei ne completează atunci când sunt sinceri, credincioşi iar nu linguşitori, exploatatori ai pasiunilor noastre. Să cerem copii. Ei sunt binecuvântarea familiilor şi comoara părinţilor, dar ei trebuie să fie mai mult copiii lui Dumnezeu decât ai părinţilor. Dacă aceşti copii trădează pe Dumnezeu din dragoste pentru părinţi, mai bine nu s-ar fi născut. Să ne rugăm pentru alţii. Este o datorie impusă din mila creştină. Această rugăciune este cea mai plăcută lui Dumnezeu, ea este lipsită de interes propriu, constituie, deci, o lepădare de sine, o mortificare. Această rugăciune constituie unirea între suflete, pacea şi armonia pe pământ”(Continuare în numărul viitor).

*

              Judecata lupului. Foarte adesea ne aflăm în situaţia de  a fi nedreptăţiţi de alţii mai mari sau mai puternici decât oi; de a simţi cum gândirea logică, dreaptă, este îngenuncheată în faţa abuzului, bunului plac, grosolăniei şi bădărăniei celui sus pus. Fiindcă este vremea Sfintelor Sărbători ale Paştelui şi mieii sunt sacrificaţi la tot pasul, vom aminti de o poezie dedicată tocmai acestui biet animal. Marele poet francez La Fontaine a zugrăvit foarte bine această situaţie penibilă de nedreptate strigătoare la cer în care este mielul aproape întotdeauna şi cel mai adesea cei nevinovaţi ca mielul într-o fabulă celebră, intitulată Lupul si mielul, pe care o redăm mai jos:

,,Dreptatea-i totdeauna de partea celui tare;

V-o dovedeşte-această întâmplare.

Venise să se-adape mielul blând

În unda cristalină a apei curgătoare,

Când se ivi deodată din crâng un lup flămând,

Plecat la vânătoare.

 

-De ce îmi tulburi apa, băiete? zise fiara,

Strângându-şi cu mânie ghiara.

Îţi vei primi pedeapsa, prea mult ai îndrăznit!

Dar mielul spuse umilit:

– Să nu fii supărat, Măria-ta,

Te rog să te-osteneşti a te uita,

Că pe această curgătoare apă,

Din care şi Măria-ta se-adapă,

Eu mă găsesc la vale, cu câţiva paşi mai jos,

E, deci, un lucru-nvederat,

Că apa nu ţi-am tulburat….

 

– Ba da, mi-ai tulburat-o, nemernic mincinos!

Şi nu mă ponegriseşi tot tu, anul trecut?

– Anul trecut? Mă iartă, dar nu eram născut!

Eu sug la sânul mamei, un miel sunt, mic şi prost.

– De n-ai fost tu acela, un frate-al tău a fost.

– N-am frate… – Atunci altul, tot unul din ai tăi,

Ştiu că mă duşmăniţi,

Voi, cu ciobanii voştri şi câinii voştri răi;

Mi-au spus-o toţi din codru, dar o să mi-o plătiţi!

Zicând acestea, lupul pe miel l-a înhăţat,

Şi-ntr-o poiană-ndepărtată

Cu mare poftă l-a mâncat,

Fără o altă judecată”.

*

              Zâmbete. Dintre anunţurile pe care le întâlnim pe toate drumurile spicuim câteva, care ni s-au părut mai amuzante:

         ,,Nu primim buteliile clienţilor care explodează”;

          ,,Esti analfabet? Scrie-ne azi şi te ajutăm pe gratis”.

          ,,Service Auto. Ridicăm şi livrăm maşina gratuit. Dacă ne încerci o dată, nu mai pleci în altă parte”.

          ,,Vând câine: mănâncă orice şi îi plac foarte mult copiii”.

          ,,Căutăm bărbat pentru lucru la fabrica de dinamită. Trebuie să fie dispus să călătorească.

          ,,Castron pe placul oricărei gospodine cu fund rotund pentru batere eficientă”.

*

              Lucrări în comună. Domnul Primar George Bazavan ne-a comunicat că a achitat întreaga sumă pentru puieţii de nuc, ce urmează a fi plantaţi în Vârtoape. Fiindcă este foarte târziu pentru a mai fi plantaţi în această primăvară, îi lasă în pepinieră până la toamnă şi atunci intenţionează să apeleze la Penitenciarul din Tr. Severin şi cu deţinuţii să-i plateze în două-trei zile.

*

              De la guvern au fost viraţi comunei noastre banii necesari pentru asfaltarea a 9 km de drum în satele comunei. Satului Bârda îi revine mai mult de un kilometru. Asta înseamnă continuarea asfaltării până la troiţă. În curând urmează să înceapă lucrările. Să dea Dumnezeu!

*

              Domnul Primar George Bazavan ne-a cerut îngăduinţa să construiască la marginea terenului bisericii din Ogaşul Barbului o cruce de marmură albă, înaltă de peste cinci metri, iluminată ziua de soare şi noaptea de reflectoare, care să se vadă tocmai de la biserica din Bobaiţa. Poţi să nu fii de acord cu un asemenea proiect?!

*

              Câţiva tineri ai satului Bârda, la un pahar de băutură, au fost pe punctul de a lua şi a pune în practică în regim de urgenţă o hotărâre ce li s-a părut extraordinară: mutarea troiţei din răscrucea în care a fost plantată în curtea bisericii. Îi rugăm cu tot respectul cuvenit să nu încerce să facă o asemenea ispravă, fiindcă în secunda următoare aflării unei asemenea fapte, personal voi depune plângere penală la parchet pentru profanare de monument şi de mormânt. Am plantat troiţa în acea răscruce, fiindcă acolo era locul unde se adunau locuitorii satului Bârda cu mic cu mare la ceas de sărbătoare, acolo se ţineau horele, acolo era ,,buricul” satului. De acolo au plecat cândva flăcăii satului nostru să apere fruntariile ţării şi mulţi dintre ei nu s-au mai întors nici astăzi. Au şi ei dreptul la un mormânt simbolic în satul nostru. Să fie clar şi nu avem nimic de negociat în această privinţă.

*

              Nişte enoriaşi din Bârda au început să facă valuri prin sat în discuţiile cu cetăţenii şi să-i convingă pe aceştia să schimbăm acoperişul bisericii cu unul din aramă, ca la bisericile din oraş. Un amănunt l-au uitat stimabilii: costul unei asemenea lucrări. Fac precizarea că biserica Maioreasa din Severin a plătit 800 milioane lei vechi pe material şi a strâns tot pe atât pentru manoperă şi încă n-a reuşit să facă lucrarea. Ca suprafaţă, acea biserică s-ar putea asemăna cu cea din Bârda. Nu ne putem permite să punem un asemenea bir pe umerii locuitorilor satului nostru numai de dragul de a face o lucrare. Am schimbat acoperişul bisericilor din Malovăţ şi Bârda în 1982. La Bârda a donat tabla Domnul Gheorghe Trocan din Bucureşti, fiu al satului Bârda, iar plata pentru manoperă a suportat-o Şantierul Naval din Orşova. A fost tablă zincată, groasă de 0,50 mm. Am vopsit-o  de câteva ori până acum şi aşa vom continua s-o vopsim la intervale de 4-5 ani. Atât pe exterior, cât şi pe interior tabla este ca nouă, prin acoperiş nu plouă. Avem nevoie de alt acoperiş? Spuneţi Dumneavoastră! E uşor a face planuri pentru ţară din cuţite şi pahară! O întrebare aş avea însă pentru stimabilii: Au contribuit ei în viaţa lor măcar cu un leu pentru susţinerea bisericii? În 1978, când am venit preot în Bârda, erau la şcoala primară. De atunci încoace sigur nu au contribuit cu nimic; până atunci cu siguranţă că nu s-au înghesuit să susţină biserica. Ar fi un gest de bună-cuviinţă s-o lase măcar în pace!

*

              Spovediri. Împărtăşiri. În cele trei zile programate, s-au spovedit şi s-au împărtăşit un număr destul de mare de enoriaşi ai parohiei noastre. Cu aproximaţie, situaţia se prezintă astfel: ziua I-a: 73; în ziua a II- 84; în ziua a III-a: 192. În total:    349 enoriaşi. Este criză, într-adevăr, dar păcătoşi tot se mai găsesc!

*

              Ajutoare şi donaţii. În această perioadă am primit câteva ajutoare şi donaţii astfel: Doamna Barbu Ioana din Buftea(IF), Doamna Luca Atena din Tr. Severin, fiică a satului Bârda, Doamna Trocan Maria din Lugoj™, fiică a satului Bârda, Domnul Ile Teodor din Arad, nepot al regretatului Rolea Petre din Bârda,  au donat  câte 100 lei;  Domnii Avram Dumitru şi Luca Gheorghe din Bârda au dat câtre 50 lei pentru contribuţia de cult. Doamna Popa Aristiţa şi Domnul Luca Mihai, amândoi din Tr. Severin, fii ai satului Bârda, au donat câte 50 lei. Le mulţumim cordial. Dumnezeu să le răsplătească jertfa!

*

              Publicaţii.  Preotul dumneavoastră a reuşit să mai publice câteva articole astfel: Procesul lui Dumnezeu, în ,,Singur”, Târgovişte, 2011 apr. 16, ediţie şi on-line(http://www.revistasingur.ro); în ,,Totpal”, Sinaia, 2011 apr. 26 apr., ediţie on-line(http://www.totpal.ro); Planeta, în ,,Confluenţe româneşti”, SUA, 2011, apr. 29, ediţie şi on-line(http://confluente.ro) şi în ,,Armonii culturale”, Adjud(VN), 2011, 29 apr., şi ediţie on-line(http://www.armoniiculturale.ro).

               Doamna Ecaterina Câmpan din Germania, fondatoarea postului de Radio Prodiaspora (www.prodiaspora.de) ne anunţă că a hotărât să publice o parte din articolele apărute în ,,Scrisoare pastorală” pe situl postului de radio respectiv(www.prodiaspora.de), la secţiunea ,,Artă şi Cultură”. Îi mulţumim cordial.

*

             Cântăreţul parohiei noastre, Cristian Stănciulescu-Bârda, a publicat articolul Părăsit de creativitate, în ,,Ecoul”, Bucureşti, 2011, nr. 4(22 apr.), ediţie on-line(http://tanarulscriitor.com) şi în ,,Confluenţe româneşti”, SUA, 2011, apr. 26, ediţie şi on-line(http://confluente.ro); în ,,Totpal”, Sinaia, 2011 apr. 26 apr., ediţie on-line(http://www.totpal.ro).

*

              Emisiuni. În ziua de 17 apr., Duminica Floriilor, o echipă a  postului de televiziune  RTS-Tr. Severin, a filmat slujba de la biserica din Malovăţ. După slujbă, preotul dumneavoastră a vorbit despre Sfintele Paşti şi despre perioada pregătitoare. Emisiunile acestui post de televiziune sunt transmise prin satelit în ţară şi în străinătate.

*

              Film la biserică. În zilele de 18 apr.(Bârda) şi 19 apr.(Malovăţ), după denii, a fost difuzat filmul Patimile lui Hristos. Participarea a fost numeroasă şi disciplina a fost la ea acasă. Precizăm că aparatura necesară difuzării de filme ne-a fost pusă la dispoziţie de Domnul Primar George Bazavan, fapt pentru care îi mulţumim cordial.

*

             Licitaţii. În cazul în care, în zilele anunţate în numărul precedent, licitaţiile terenurilor bisericii nu se vor ţine, ori nu se vor găsi licitatori, ele vor fi repetate astfel: Duminică, 22 Mai, la ora 12, în biserica de la Malovăţ, iar duminică, 29 Mai, la ora 12, la biserica de la Bârda. Cei interesaţi sunt rugaţi să participe.

*

              Program. În cursul lunii mai avem următorul program de slujbe: 1 Mai(Bârda); 7 Mai(Malovăţ-Bârda); 8 Mai(Malovăţ); 14 Mai(Malovăţ-Bârda); 15 Mai(Bârda); 21 Mai(pomeniri dimineaţa la Bârda; slujbă la Malovăţ); 22 Mai(Malovăţ); 28 Mai(Malovăţ-Bârda); 29 Mai(Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la şcoală, acasă sau la telefon : 0724. 99. 80. 86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

*

              Dumnezeu să vă ajute ca Sfintele Paşti să le petreceţi cu sănătate şi cu bucurii în casele Dumneavoastră.

              Hristos a înviat!

                                                       Pr. Al. Stănciulescu – Bârda

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: