„Scrisoare pastorală“ nr. 203

          Dragii mei enoriaşi!
Condamnatul.Ştim cu toţii, că Mântuitorul a venit în lume şi S-a dat pe Sine jertfă nevinovată pentru a răscumpăra neamul omenesc din robia păcatului, pentru a mântui pe oameni. Aceasta a fost misiunea Lui pământească şi pentru ea a suferit toate câte ştim, suferinţă încununată cu moartea pe cruce şi apoi cu Învierea şi cu Înălţarea.

Mântuitorul a fost însă om şi Dumnezeu în acelaşi timp. În persoana Lui au fost două firi: una dumnezeiască şi alta omenească. El S-a născut ca Dumnezeu din Dumnezeu – Tatăl mai înainte de a fi timpul, spaţiul şi lumea şi S-a născut ca Om din Sfânta Fecioară Maria în timp, în spaţiu. Altfel spus, ca Om S-a născut în urmă cu aproape 2011 ani în Betleemul Iudeii, în ţara numită pe atunci Palestina, care era stăpânită de Imperiul Roman. Asupra existenţei acesteia în lume, – o existenţă pământească de 33 de ani şi jumătate -,  aş vrea să mă opresc în rândurile următoare. Despre  existenţa Lui ca Om  într-o lume de acum mai bine de două mii de ani aş vrea să vă vorbesc.

De timpuriu, Mântuitorul se dovedeşte a fi un Copil-Minune. La 12 ani spun Sfintele Evanghelii că şedea în templu de vorbă cu preoţii şi bătrânii şi toţi se mirau de înţelepciunea şi de cunoştinţele Lui. Nu ştim cât adevăr o fi în legendele şi tradiţiile care s-au păstrat, dar despre Mântuitorul se spune că încă din copilărie, când se juca împreună cu alţi copii, făcea minuni. Astfel, este cunoscută istorioara care ne vorbeşte de însufleţirea  şi zborul păsărelelor de lut făcute de copiii, care erau ameninţate de către copiii mai mari şi mai răi cu nimicirea. O bătaie din palme făcută de Iisus şi mogâldeţele de pământ au prins viaţă şi au zburat.

Aşadar, oricine putea să vadă că acest copil este dotat, că anunţă un viitor om de cultură sau un făcător de minuni, dar nimeni nu s-a sinchisit de aceasta. Nimeni nu-L ia în serios, în sensul de a-L sprijini cumva ca să-Şi desăvârşească studiile. El trăia în Galileea, în oraşul Nazaret, un oraş cu o reputaţie nu tocmai bună. Auzim spunându-se: ,, – Din Nazaret poate să iasă ceva bun!?” Aşadar, locul de origine era cea dintâi piesă de dosar, care atârna din greu!

Mântuitorul era considerat, în faţa legii şi a societăţii, drept fiul lui Iosif şi al Mariei din Nazaret. Tatăl era lemnar, teslar sau tâmplar, iar mama casnică. Era o familie săracă, o familie care-şi câştiga din greu pâinea cea de toate zilele. Societatea era împărţită în caste, adică în straturi sociale şi era greu de trecut dintr-un strat în altul. Mai jos decît familia Mântuitorului erau sclavii sau robii, care formau un alt nivel mult mai dispreţuit. În cazul  Sfântului Apostol Pavel, situaţia era alta. El provenea dintr-o familie bogată. Din cauza aceasta, el are posibilitatea să urmeze şcolile cele mai înalte din vremea aceea şi apoi aparatul administrativ roman îl declară cetăţean roman şi îi încredinţează funcţii şi responsabilităţi importante. În cazul Mântuitorului, nimeni nu se sinchiseşte să-I dea o mână de ajutor până ajunge la 30 de ani, iar familia lui nu putea să facă mai mult pentru El. Aşadar, El era un om sărac, care abia îşi câştiga cele necesare traiului de pe o zi pe alta. Este interesant că, deşi dădea dovadă de inteligenţă deosebită, mai marii templului şi ai religiei mozaice, al cărui membru era, nu fac nimic pentru El. Nu-I oferă nici măcar o funcţie de citeţ ori de cântăreţ la templu sau orice altceva, care să-i asigure existenţa. Societatea şi religia din care făcea parte îl condamnau la anonimat, la pieire, fără menajamente, fără să-I dea nici cea mai mică şansă. Starea socială era a doua cauză care-I atârna la ,,dosar” şi-L ducea la marginalizare, la condamnarea în anonimat.

După vârsta de 30 de ani, când Mântuitorul se afirmă public prin cuvântările, învăţăturile şi nenumăratele minuni, mai marii societăţii iarăşi rămân surzi şi muţi. El nu făcea parte din nici un partid politic. Nu era nici cu fariseii, nici cu saducheii, nici cu irodianii şi nici măcar cu esenienii din peşterile Qumranului. El era El. Era singur, pe picioarele Sale şi nu făcea temenele nici persoanelor sus-puse, nici instituţiilor statului sau ale religiei vremii, nici partidelor politice. Lucrul acesta deranja. Mai mari ai templului se folosesc de capacităţile lui neobişnuite, de puterea Lui dumnezeiască. Ne gândim în acest caz la Iair, căruia îi înviază fiica. Şi, totuşi, Iair nu face nimic pentru Mântuitorul! Peste tot se izbeşte de gheaţa urii, invidiei, indiferenţei din partea mai marilor religiei mozaice. Aceaşi atitudine o întâlneşte şi din partea autorităţilor romane. Acestea Îl ţineau sub observaţie atentă, ca nu cumva să ridice poporul la răscoală. Îl spionează, îi pun întrebări-capcană, raportează cu regularitate mai marilor romani de la Ierusalim şi aceştia celor de la Roma  tot ce vorbea şi făcea Iisus. Până şi culoarea ochilor şi a părului Său sunt menţionate în aceste rapoarte, care se păstrează în arhivele Romei şi ale Vaticanului. Nu-l ţineau sub observaţie ca să-L remarce, să-L promoveze, ci ca să-l prindă cu vicleşug şi să aibă motive să-l condamne şi să se descotorosească de El.

Un alt motiv care contribuia la izolarea şi condamnarea Lui Iisus la marginalizare socială era şi faptul că El avea curajul să spună adevărul în gura mare. Numeroase menţiuni întâlnim în Sfintele Evanghelii despre El, când se adresează mai marilor zilei şi înalţilor funcţionari politici şi religioşi cu termeni şi expresii precum: ,,făţarnicilor”, ,,pui de viperă”, ,,năpârci”, ,,morminte văruite” şi altele. Îl întâlnim că are curajul să răstoarne tarabele schimbătorilor de bani din templu şi să gonească cu biciul pe negustorii de acolo. Aceştia nu făceau negustorie fără ştirea mai marilor templului. La fel procedează şi un alt mare contemporan al Mântuitorului, Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul. Deşi acesta provenea din familia unui preot şi avea astfel o origine ,,mai sănătoasă”, prin faptul că avea curajul să critice cu glas tare pe mai marii zilei şi chiar pe regele Irod, este marginalizat şi el şi sfârşeşte prin a fi decapitat.

Procesul Mântuitorului a fost o mascaradă de proces, un proces politic. El era condamnat cu mult înainte de a fi judecat. El trebuia să moară, ca să nu mai deranjeze pe mai marii zilei. Îl iubea poporul, îl adorau cei care fuseseră vindecaţi de tot felul de boli şi neputinţe, cei ce fuseseră înviaţi din morţi. Astfel de oameni Îl urmau  cu miile în pustiu zi de vară până în seară, înfruntând arşiţa zilei; aceştia Îi făceau primire de împărat în Duminica Floriilor, Lui, Cel mai sărac dintre oameni. El însuşi spunea, că păsările au cuib şi vulpiile vizuină unde să-şi plece capul, dar Fiul Omului nu are. Cu toate acestea,  era destul un semn al Lui şi mulţimea aceea era în stare să se ridice la luptă. Din umbră pândeau cei numiţi de el ,,năpârci şi vipere”, ,,morminte văruite” etc. Aceştia plătesc martori de meserie, care să spună  tot felul de bazaconii şi minciuni, care să-L încrimineze; aceştia Îl judecă noaptea, cu uşile închise de teama mulţimii; aceştia cer răstignirea Lui; aceştia acceptă ca sângele Lui să cadă asupra copiilor şi nepoţilor lor.

Analiza aceasta ar putea continua mult de aici încolo. Numai că Mântuitorul nu era un om oarecare, ci El era şi Dumnezeu adevărat şi tocmai de aceea reuşeşte să învingă toate piedicile lumii acesteia şi să iasă biruitor nu numai asupra morţii, diavolului şi răului, ci şi asupra nimicniciei omeneşti, asupra detractorilor Săi, asupra celor ce-l persecutaseră şi-L nedreptăţiseră toată viaţa. Ne întrebăm însă, ca nişte păcătoşi de rând, câţi oameni capabili au fost marginalizaţi şi condamnaţi de-a lungul vremii pe nedrept de către maimuţoi ai zilei căţăraţi în vârful piramidelor sociale; câţi dintre pământeni au fost asemenea lui Iisus  în trecerea Lui prin lumea aceasta? Câţi au fost eliminaţi din şcoli, din funcţii, câţi au fost condamnaţi la ani grei de închisoare, câţi au fost exterminaţi fizic, fiindcă au provenit din anumite familii, fiindcă au făcut sau nu au făcut o anumită politică, fiindcă nu au intrat într-un anumit partid, fiindcă nu au pupat pe nu ştiu unde pe cutare sau pe cutare? În cazul Mântuitorului, toate au fost biruite prin Inviere şi Înălţare. Câţi dintre oameni au însă şansa de a se ridica după prăbuşire, după condamnarea la ,,răstignire”, pe care le-o face societatea, semenii?

*

              Părintele Arsenie Boca despre rugăciune(I). ,,Necesitatea rugăciunii se datoreşte tocmai eficacităţii ei, altfel ea n-ar mai fi necesară. Rugăciunea este împăcarea omului cu Dumnezeu, ea imploră mila şi sprijinul Lui. Dumnezeu se milostiveşte în faţa unei stăruitoare rugăciuni. Sfinţii, care se roagă pentru întreaga omenire păcătoasă, liniştesc furia şi revolta Cerului. Niciodată nu este invocat în deşert numele şi ajutorul lui Dumnezeu. El ascultă ruga celui umil şi nu va dispreţui cererea sa. El nu rămâne surd la rugăciunile celui ce crede în El şi Îl iubeşte. ,,Cereţi, bateţi, căutaţi” cu curaj şi energie, cu încredere, cu perseverenţă, cu îndârjire, mereu. ,,Cine este acela care va da fiului său un şarpe în loc de pâine la cererea acestuia?” Chiar un om rău, supus păcatului, nu va face aceasta. Dar Dumnezeu Tatăl, cum nu ne va da, oare, ceea ce-I cerem cu credinţă şi cu perseverenţă? Nimic nu vom pierde, dimpotrivă, dacă ne vom adresa Lui, cerându-I ajutorul. Dacă El nu ne acordă ceea ce dorim noi, înseamnă că nu I-am cerut ceva bun, ceva care să contribuie la sfinţirea şi mântuirea noastră. ,,Nu ştiţi ce cereţi”. Cât de păcătos ar fi omul, dacă revine la Dumnezeu şi îşi recunoaşte greşelile, totul i se iartă. Iisus ne-o spune prin parabola fiului risipitor. Tot El ne învaţă să cerem lui Dumnezeu orice, dar în numele Lui: ,,Tot ce veţi cere în numele Meu, va fi dat vouă”.

              Dar ce înseamnă aceasta? Înseamnă a fi demni de un astfel de interpret, de reprezentant, de intermediar ca Iisus. Căci cum vom avea curajul să cerem în numele Lui, când noi nici nu-L cunoaştem, nici nu ascultăm de sfaturile Lui şi nu-L iubim deloc? În aceasta stă eficacitatea rugăciunii noastre. Pentru ca Iisus să ne reprezinte în faţa Tatălui şi să primească de la El ceea ce noi dorim, trebuie ca noi să-I semănăm, să fim fraţi cu El, cu Cel ce-şi pune obrazul pentru noi. Toţi cei ce seamănă cu sublimul model al omului perfect, toţi aceştia nu se roagă în zadar. Iisus ne asigură că vom primi tot ce vom cere în numele Lui, adică trecut prin prisma dorinţelor Lui. Nu vom primi încă ceea ce vom cere prin propria noastră dorinţă, îndemnaţi de egoismul nostru.

              Întotdeauna, înainte de a ne ruga, să ne întrebăm ce-ar face Iisus în locul nostru: ar cere ceea ce noi dorim atât? Numai astfel vom şti ceea ce trebuie să cerem. Vor cădea atâtea şi atâtea dorinţe deşarte de la sine. Căci Iisus ne lămureşte că nu trebuie să punem preţ pe trupul nostru şi pe trebuinţele lui, ci numai pe suflet. Deci, tot ceea ce vom cere lui Dumnezeu în legătură numai şi numai cu buna stare materială, nu va fi luat în seamă decât numai dacă aceasta ne va ajuta la propăşirea spirituală. De aceea multe rugăciuni par a nu fi ascultate şi noi de multe ori suntem dezamăgiţi şi aceasta pentru că nu ştim ce cerem. Dumnezeu are planurile Lui ascunse cu fiecare din noi şi ceea ce ni se pare bun şi fericit la alţii, pentru noi nu ar fi fost bun şi nu ne-ar fi ajutat la mântuire. Iisus ne făgăduieşte, prin jurământ, că vom primi tot ceea ce cerem în numele Lui. El nu ne înşeală, dar să devenim demni de El.

              Rugăciunea este un leac care vindecă orice fel de rană, opreşte orice lacrimă, linişteşte orice durere, ea subjugă orice pasiune. Prin rugăciune nemulţumirile şi resentimentele noastre se potolesc, îngrijorările dispar, neliniştea şi nerăbdarea încetează, iar evlavia şi credinţa se măresc.

              Iisus ne învaţă să ne rugăm unii pentru alţii, iar acolo unde sunt adunaţi mai multi şi se roagă în numele Lui, Dumnezeu coboară în mijlocul lor. Ceea ce unuia îi lipseşte, împlineşte şi completează celălalt, ca nişte membrii înfrăţiţi ai aceleiaşi unităţi. Aşa ne doreşte Dumnezeu: Pace şi armonie între oameni. Rugăciunea celui drept este ascultată de Dumnezeu, chiar dacă ea este făcută pentru un păcătos. Să priveghem şi să ne rugăm, căci nu ştim ceasul când vom fi despărţiţi de acest trup muritor. Oricând acest lucru este posibil, să fim, deci, gata oricând.

              Să nu ne temem de moarte, căci rugăciunea continuă este arma sigură împotriva ei. Făgăduiala lui Dumnezeu este sinceră, adevărată, este însuşi testamentul lui Iisus în clipa morţii pe cruce în faţa ucenicilor Lui. Iisus a rămas acelaşi, constant în toate timpurile: ,,Cerul şi pământul vor pieri, dar cuvintele Mele nu vor pieri”. Deci, sunt promisiunile Lui făcute tuturor oamenilor: orice om are dreptul să ceară şi să fie ascultat şi orice va cere, dacă va fi spre mântuirea lui, i se va da lui.

              ,,Rugăciunea este un arc cu care ţintim inima lui Dumnezeu”, spune Sfântul Efrem. Şi, adaugă el, că tot prin rugăciune străpungem pe duşmanii noştri, pe care îi dezarmăm astfel. În Vechiul Testament sunt foarte multe exemple despre eficacitatea rugăciunii: Elizeu, care a orbit o armată întreagă numai prin puterea rugăciunii; Iona, care striga pe Dumnezeu din pântecele balenei; Ieremia în închisoare; Daniel în mijlocul leilor; Iov, care mulţumeşte lui Dumnezeu pentru toate etc.

              Rugăciunea este un sacrificiu, o mortificare plăcută lui Dumnezeu. Ea purifică inima şi o face capabilă să primească harul lui Dumnezeu şi lumina spirituală. Ea este o convorbire sfântă, o dulce unire între om şi Dumnezeu, o reîmpăcare între Creator şi opera Lui. Ea vindecă în special bolile spirituale. Ea alungă pe demoni ca şi un bici. Ea dezvăluie omului tainele lui Dumnezeu mai mult decât toată ştiinţa şi cultura. Ea aduce pace inimii. Cel ce încetează să se roage se pierde pe el.

              Viaţa este o permanentă luptă şi pentru a învinge trebuie să luptăm cu arme eficace. Împotriva puterilor infernului numai rugăciunea este eficace. Trebuie să strigăm neîncetat spre Dumnezeu, chiar dacă ni se pare că El nu ne ascultă. Rugăciunea noastră în nici un caz nu este zadarnică, ci vine ceasul când ea va da roade. Cu ochii trupului nu putem vedea efectele rugăciunii decât în ceasuri urgente şi speciale. Iisus proclamă pedeapsa infernului împotriva celor ce nu au milă faţă de cei ce imploră şi nici El nu va avea milă de noi, atunci când i-o vom implora. La ce pericol veşnic se expun cei ce nu se roagă! Viaţa lor este un infern insuportabil, o veşnică nemulţumire, o permanentă grijă, o revoltă continuă împotriva fatalităţii”(Continuare în numărul viitor).

*

              Discriminarea creştinismului(Continuare din numerele trecute). ,,În noua toleranţă nu există adevăr absolut. Adevărul este relativ şi depinde de împrejurări. În noua toleranţă fiecare are adevărul lui. Nu mai există standarde morale, sisteme de referinţă. Este într-adevăr înfricoşător să te gândeşti în ce lume debusolată este posibil să trăiască copiii noştri, dacă noi vom accepta această ideologie, această doctrină. Această ideologie loveşte cel mai tare în creştinism. „Avem de-a face cu o schimbare de o asemenea amploare, încât implicaţiile ei sunt deconcertante. Lucrul cel mai înfricoşător rămâne totuşi ignoranţa şi pasivitatea celor mai mulţi dintre creştini”-spun Josh McDowell şi Bob Hostetler. ,,Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”  afirmă Iisus Hristos Mântuitorul nostru(Ioan, XIV, 6). Pe măsură ce cunoşti Evanghelia şi pe Iisus Hristos devii fascinat de semnificaţia, de lumina şi de puterea transformatoare a acestei afirmaţii a Fiului Lui Dumnezeu. El, Dumnezeu, venind ca Om şi trăind fără de păcat, este Destinul nostru, Eliberatorul de păcate, Calea de împăcare cu Dumnezeu, Calea spre Viaţă. În noua toleranţă afirmaţia de mai sus a lui Iisus Hristos este intolerabilă. Nimeni nu are voie să deţină adevărul absolut. Nu există adevăr absolut. Iată de ce noua toleranţă va lovi în special în creştinism.

              Faptul acesta seamănă cu un copil ce îşi atacă părintele. Este ciudat faptul că noua toleranţă s-a născut şi s-a dezvoltat în societăţile cele mai democratice, mai dezvoltate şi mai civilizate. Cultura creştină este cea care a oferit baza morală pentru dezvoltarea societăţilor respective şi mai mult de atât, a oferit omului cea mai mare libertate, comparativ cu alte religii şi culturi. Paradoxal, însă, de această frumoasă libertate au început treptat să abuzeze diferiţi indivizi şi grupări minoritare: mişcări feministe, asociaţii pro-avort, activişti homosexuali, asociaţii pentru drepturile animalelor etc. Ei sunt minoritarii şi vor drepturi (discriminare pozitivă), vor nu numai să fie aceptaţi ca persoane, ci vor să le fie acceptate şi aplaudate şi comportamentele şi, paradoxal, societatea majoritară este de acord cu revendicările lor. În lumea noii toleranţe discriminarea selectivă este lăudabilă, dacă discriminarea sau segregarea favorizează un „grup minoritar” în detrimentul aşa-zisei culturi dominante. Cultura creştină este „cultura dominantă” şi nu are voie să lezeze „drepturile civile” ale grupărilor minoritare. Şi astfel noua toleranţă tolerează orice în afară de a-ţi manifesta credinţa în Dumnezeu şi mai ales în Iisus, pentru că acest lucru presupune că există adevăruri absolute. Acest lucru  presupune că răul este întotdeuna rău, că furtul, minciuna, crima, adulterul etc. sunt greşite pentru toţi. Mai presupune că dreptatea, mila, smerenia, bunătatea sunt atitudini corecte pentru toţi oamenii. Dar în noua toleranţă sunt intolerabile asemenea presupuneri.

              Şi astfel cultura creştină a devenit „victima singurei forme de bigotism, care pare a fi acceptat de noua toleranţă – bigotismul împotriva creştinilor.”

              Şi, totuşi, nu condamnare, ci înţelegere şi iubire! Trebuie să privim la cauzele mai profunde, care au generat şi generează aceste schimbări culturale. Epoca pe care o trăim este cea a însingurării şi singurătăţii. Maica Tereza spunea: „Singurătatea este o lepră a vremurilor moderne. Însă nimeni nu vrea să recunoască faţă de altul că este lepros”. Chiar dacă oamenii sunt adunaţi în centre urbane aglomerate, ei sunt tot mai singuri. Este o realitate faptul că pe măsură ce oamenii se îndepărtează de Dumnezeu se îndepărtează şi unii de alţii: părinţii se îndepărtează de copii şi copiii de părinţi; vecinii se îndepărtează de vecini şi prietenii de prieteni. Nu înseamnă că nu mai sunt împreună, dar lipseşte acea comunicare, acea relaţie profundă de înţelegere, acceptare şi iubire, pe care o insuflă Hristos. Însingurarea, suferinţele relaţionale şi emoţionale generează  răzvrătirea, sfidarea şi nerecunoaşterea standardelor, a legilor morale şi adevărului absolut.  Niciodată nu vom şti câtă suferinţă se ascunde în spatele „convingerilor greşite” şi „comportamentelor păcătoase”.

              Dacă noua toleranţă cere oamenilor să considere toate comportamentele şi convingerile demne de aprobare, dragostea creştină trebuie să meargă şi mai departe. Adevărata dragoste creştină va încerca să depisteze nevoile relaţionale şi emoţionale din spatele acestor convingeri  şi comportamente. Un autor spune: „Cred cu toată convingerea, că Dumnezeu vrea să demolăm „ghetourile noastre creştine” şi să mergem înspre cei cu convingeri, comportamente şi stiluri de viaţă necreştine. Să-i invităm în casele noastre, să luăm masa împreună cu ei, să-i îngrijim în vreme de boală şi astfel să îi aducem în prezenţa lui Hristos, prin Duhul Sfânt.”

*

              Darul ţărăncii. Domnul Ionel Iorga din Caracăl(OT), ne trimite o frumoasă poezie dedicată femeii creştine de la ţară, care îşi aduce darul ei simplu, modest, sărăcăcios, la altar. Îi mulţumim. Iat-o:


,,Pe când scoteam câte-o ideie

S-o pun în faţă, la altar,

Intră-n Biseric-o femeie,

S-aducă ghiocei în dar. –

 

Eu, vaste planuri păguboase

Puneam pe masă, prea zgârcit, –

Ea, chitele-i de flori frumoase

Le împărţea, în ciripit. –

 

Nu a rămas nici-o icoană

Fără cununi de ghiocei,

Şi lui Hristos, fiece  rană

I se-ntrema, din mila ei.   –

 

De va fi fost vreo sărbătoare,

Nu ştiu, pesemne, având viaţă,

Ea împărţea la sfinţi o floare,

Pe când se îndrepta spre  piaţă. –

 

Din bucuriile femeii,

De-a-mpodobi cu flori, toţi sfinţii,

Urcau la ceruri ghioceii,

Se-mbogăţeau cu ei, părinţii…”

*

              Recensământul. Şi anul acesta s-a desfăşurat recensământul  gospodăriilor(clădiri, terenuri, animale). Totul s-a derulat în mod civilizat, fiecare a declarat liber şi fără constrângere datele pe care le-a considerat conforme cu realitatea. Funcţionarii primăriei însărcinaţi cu aceste operaţii au notat conştiincioşi datele respective, proprietarul a semnat declaraţia şi cu asta s-a terminat recensământul.

              În astfel de împrejurări, nu pot să nu-mi amintesc recensămintele animalelor care se făceau când eram şi eu o mogâldeaţă de om. Cum aş putea uita vreodată cum mă băga tata după streaz cu câte o oaie, cu indicaţii categorice să am grijă ca nu cumva bietul animal să zbiere şi să ne dea de gol. Părinţii declarau vitele, bucurându-se că au reuşit să scape câte o oaie sau vreo găină neînregistrată. Cum aş putea uita ziua când, venind cu cele două oi de la păscut, primăvara, Giurcău şi Niţu Paicu, funcţionari la primărie, nu s-au lăsat până nu au pus cercel Băluţei mele. Cum aş putea uita pe Toma lui Dan, care, vrând şi el să ascundă o găină, a declarat că are ,,zece găini, cu cocoşul nouă”.

              Când vine vremea recensămintelor, îmi amintesc şi de prietenul meu Ion. Era foarte isteţ şi descurcăreţ şi de multe ori mi-l dădea tăticu exemplu. Într-o seară, un bârdean de-al nostru ieşea pe Portiţă cu un lemn în spinare. Ion era pe drum. Iată că tocmai atunci ieşea pădurarul Gheorghe Ciobanu de la Gheorghe al lui Stanciu lui Țuşu, unde obişnuia să ia masa. Ion a înţeles pericolul în care se afla consăteanul nostru. A şuierat scurt şi a făcut un semn cu mâna, iar omul a înţeles. A aruncat lemnul lângă gardul Viviţei lui Costa şi a ieşit în drumul satului cu mâinile la spate. S-a întâlnit cu pădurarul, au schimbat câteva vorbe şi Ciobanu s-a îndepărtat. Omul i-a mulţumit lui Ion şi a răspândit vestea în toată mahalaua Lucheştilor, că Ion al lui Marin al lui Vasile l-a scăpat de la amendă sau chiar de la puşcărie. Tăticu mi-a spus atunci de mai multe ori: ,,-Vezi, mă, cum ştie ăla să se descurce? Nu e tăntălău ca tine!” Cu prilejul unui recensământ, însă, Ion a făcut o gafă. Funcţionarii primăriei i-au întrebat părinţii câte vite au. Au declarat ei cât au declarat. Ion şedea de-o parte şi urmărea atent discuţia. La un moment dat a izbucnit: ,, – A, oaia neagră n-o treci? O ascunseşi?” Taică-său l-a ocărât şi el a fugit. Unchiul Marin n-a mai putut să sustragă de la recensământ nici măcar oaia pe care o ascunsese. De atunci tăticu nu mi l-a mai dat pe Ion ca exemplu. Îl dezamăgise!

              Recensământul însemna actualizarea impozitelor şi cotelor de lână, de carne, de lapte, de ouă, de bucate etc.

*

              Lucrări în comună şi la biserică. Luni, 11 aprilie, bârdenii şi-au văzut visul cu ochii. Apa a început să curgă, nu pe şanţuri, nu pe drum, ci pe conducte. După mai mulţi ani de promisiuni, Domnul Primar George Bazavan a reuşit să definitiveze această imensă lucrare : Aducerea apei de la izvoarele din Valea Morilor(Colibaşi), stocarea ei în rezervoarele de la Bobaiţa şi alimentarea cu apă de acolo a satelor  Bobaiţa şi Bârda. Îi mulţumim pentru tot efortul făcut. Este o clucrare care va dănui mulţi ani de acum încolo, va rezolva una dintre cele mai grele probleme ale celor două sate şi, în acelaşi timp, va deschide noi perspective acestor sate. Acum, depinde doar de cetăţeni dacă şi când se racordează la reţea. Să nu încerce însă cineva să străpungă clandestin conducta. Se pot produce defecţiuni grave ale reţelei, iar amenzile sunt foarte mari. Cel care vrea să se racordeze trebuie să meargă la primărie, să plătească o taxă şi apoi vine un reprezentant al primăriei şi-i dă toate indicaţiile necesare.

              În săptămâna ce a urmat acestui eveniment, două case s-au vândut în Bârda. Au fost cumpărate de familii tinere, iar o femeie a născut, fără să fi ştiut până atunci că e gravidă!  Dacă o ţinem tot aşa, autorităţile trebuie să-şi revizuiască hotărârea de a închide şcoala de la Bârda !

*

              Prin Bârda a fost adusă piatră şi aşezată pe uliţe. Prin Roleşti, spre exemplu, nu a fost pusă niciodată piatră pe drum de către primărie. Acum s-a întâmplat minunea. Să sperăm că va continua lucrarea. Nu ne-am supăra dacă primăria ar continua şi asfaltarea drumului principal, aşa cum de mai mulţi ani promite!

*

              Am reuşit să văruim exteriorul bisericii din Malovăţ. Manopera a costat 600 lei, iar materialele 100 lei. Varul l-am avut în varniţă de mai mulţi ani.

*

              Ajutoare şi donaţii. În această perioadă am primit următoarele donaţii mai mari pentru biserică: Doamna Dragomir Virginia din Bârda a achitat 100 lei pentru contribuţia de cult. Doamna Ceontea Domnica şi Doamna Gaiţă Rodica, ambele din Tr. Severin, fiice ale satului Bârda, Domnul Horaţiu Sasu din Sibiu au trimis câte 50 lei. Doamna Luca Aristiţa din Bârda şi Domnul Vişan Constantin din Malovăţ au achitat câte 50 lei pentru contribuţia de cult. Tuturor le mulţumim. Dumnezeu să le ajute!

*

              Cu prilejul apropiatelor Sărbători ale Sfintelor Paşti şi anul acesta am trimis ajutoare băneşti la câteva familii şi persoane cu situaţii  mai grele din parohia noastră, astfel: Ploştinaru Dumitru(pentru soţie), Oproiu Dumitru(pentru fiică), Cojocaru Maria, Badea Leontina(pentru nepot), Căprioru Ion, Ştefu Constantin(pentru copil), toţi din Malovăţ şi Mihăilescu Ana din Bârda. Tuturor le-am trimis câte 50 lei. Nu e mult, dar atât am putut.

*

              Publicaţii: În această perioadă, parohia noastră a reuşit să publice cartea preotului Dvs., Scrisoare pastorală, volumul IV(474 pagini). Volumul cuprinde 40 numere din ,,Scrisoare pastorală”, mai precis numerele 121 – 160. Din lectura acestei cărţi putem desprinde multe aspecte ale activităţii pastorale a unui preot de ţară din vremea noastră, care se luptă cu multe rele ale lumii acesteia, străduindu-se să-şi conducă parohia printre stâncile şi pericolele care o pândesc la tot pasul. Uneori face şi greşeli, alteori încearcă experienţe neînregistrate în cărţile clasice de Pastorală. Avem  aici o adevărată cronică de reuşite şi poticniri, de succese şi înălţări. Toate, însă, sunt sub semnul  dragostei de Dumnezeu şi de oameni, dorinţei de a ajuta pe cât mai mulţi să păşească pe drumul spre mântuire. Dacă izbuteşte sau nu, doar Dumnezeu va judeca!”

*

              Preotul Dvs. a reuşit să mai publice câteva articole astfel: Războaie şi războaie, în ,,Epoca”, 2011, 4 apr., ediţie on-line(http://revista-epoca.com); Discriminarea creştinismului, în ,,Epoca”, 2011, 4 apr., ediţie on-line(http://revista-epoca.com); Duhul libertăţii, în ,,Epoca”, 2011, 4 apr., ediţie on-line(http://revista-epoca.com);  Fericiţi cei ce nu fac nimic, în ,,Noi, nu”, 2011, 10 apr., ediţie on-line(http://www.revistanoinu.com); Păstorul mioritic, în ,,La noi…”, Soveja(VN), an. III(2011), nr. 6-8, ian. – mart., p. 14.

*

              Simpozioane. Episcopia Severinului şi Strehaei a invitat pe preotul Dvs. la ediţia a VI-a a Simpozionului ,,Mehedinţi – istorie, cultură şi spiritualitate”, care se va ţine în perioada 5-8 iunie anul acesta la Prejna. El este dedicat, în primul rând, Sfântului Botez şi Sfintei Cununii, iar în al doilea rând lui Tudor Vladimirescu, anul acesta împlinindu-se 190 de ani de la revoluţia lui. Fiindcă biserica de la Prejna este construită de Tudor, simpozionul se va ţine acolo. Preotul Dvs. s-a înscris cu două comunicări: Taina Sf. Taine reflectate în proverbele româneşti şi Personalitatea lui Tudor Vladimirescu reflectată în mărturiile contemporanilor săi.

*

              Anunţ  important. Cu prilejul ,,Zilelor Severinului”, joi, 28 aprilie, la catedrala episcopală din centrul municipiului Tr. Severin va avea loc o slujbă arhierească de amploare. Vor participa mai mulţi ierarhi. Vor fi aduse moaştele Sf. Grigorie Decapolitul de la Mânăstirea Bistriţa(VL), moaşte care sunt cunoscute ca făcătoare de minuni. Sunt invitaţi cu acest prilej toţi preoţii şi credincioşii din Tr. Severin şi din Judeţul Mehedinţi. Cine are posibilitatea, este rugat să meargă.

*

              Licitaţii. Duminică, 8 Mai, la ora 12, în biserica de la Malovăţ, va avea loc licitaţia terenului de la Țigăreni, a curţii bisericii şi cimitirului din Malovăţ, iar duminică, 15 Mai, la ora 12, la biserica de la Bârda, va avea loc licitaţia terenurilor bisericii de la Govăra, Bucium(păşune şi pomi), Dealul Corbului, curţii bisericii şi cimitirului din Bârda. Cei interesaţi sunt rugaţi să participe.

*

              Program. În cursul lunii mai avem următorul program de slujbe: 1 Mai(Bârda); 7 Mai(Malovăţ-Bârda); 8 Mai(Malovăţ); 14 Mai(Malovăţ-Bârda); 15 Mai(Bârda); 21 Mai(pomeniri dimineaţa la Bârda; slujbă la Malovăţ); 22 Mai(Malovăţ); 28 Mai(Malovăţ-Bârda); 29 Mai(Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la şcoală, acasă sau la telefon : 0724. 99. 80. 86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com. În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la şcoală, acasă sau la telefon : 0724. 99. 80. 86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

*

              Dumnezeu să vă ajute ca Sfintele Paşti să le petreceţi cu sănătate şi cu bucurii în casele Dumneavoastră. Hristos a înviat!

                                                        Pr. Al. Stănciulescu – Bârda

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: