„Scrisoare pastorală“ nr. 202

             Dragii mei enoriaşi!

              Lacrimi şi puhoaie. Am privit cu toţii la televizor nenorocirea ce s-a abătut aspra mult încercatei Japonii! Valuri de peste 10(zece) metri au năvălit din ocean asupra uscatului, smulgând case, copaci, maşini, oameni, vapoare, animale şi tot ce au găsit în cale. O imagine apocaliptică, înfiorătoare, care, până acum câţiva ani, credeam că se poate întâmpla doar în filmele ştiinţifico-fantastice. Este greu de estimat pagubele materiale. Cele umane se cifrează la aproximativ 30.000 de morţi şi dispăruţi, dar situaţia nu este definitivă. Calamităţile din anii trecuţi petrecute în Indonezia, Haiti, Japonia etc. ne-au întărit convingerea că asemenea nenorociri se pot petrece cu adevărat. Mânie dumnezeiască!

              Ar fi regretabil, dacă au existat printre noi din cei care au privit la televizor reportajele din Japonia cu indiferenţa cu care am fi privit un film oarecare, menit să ne ocupe un timp, să ne alunge plictiseala. Oamenii de acolo, indiferent de etnie, de culoare, de limbă şi religie, sunt fraţii noştri şi suferinţa lor nu poate să ne lase indiferenţi. Măcar o rugăciune să încercăm să facem pentru ei, dacă nu putem să facem mai mult ca să-i ajutăm.

              Am privit la televizor cum se distribuiau în zonele afectate apa potabilă şi alimentele celor sinistraţi. Erau oameni care-şi pierduseră casele, familiile, pierduseră totul şi trăiau numai din acele ajutoare. Cu toate acestea, şedeau toţi aliniaţi la cozi lungi, într-o ordine desăvârşită, parcă erau săpaţi în piatră. Nimeni nu se agita, nimeni nu vocifera, nimeni nu împingea. Parcă erau soldaţi încolonaţi, care se deplasau cu pas de melc. Cinste lor pentru o asemenea educaţie civică, pentru o asemenea stăpânire de sine!

              Cam în aceleaşi zile, am prins, din întâmplare, un reportaj de la Severin. Se deschidea un nou hipermarchet, ,,Cora”. Pentru ca să-şi aducă mai mulţi clienţi la eveniment, stăpânii magazinului dăduseră un anunţ: se va vinde cafea cu preţ mai mic decât cel obişnuit în celelalte magazine. Stupoare! Un număr imens de cetăţeni au luat cu asalt intrările, după ce aşteptaseră ore în şir momentul deschiderii. S-au împins cu sălbăticie, s-au călcat în picioare, au strigat, au înjurat, au intervenit poliţiştii, jandarmii, medicii. După câteva minute de vânzare cu hăi-rup, cafeaua ieftină s-a terminat şi mulţi din cei ce se împinseseră, uitând că sunt oameni din veacul 21, s-au privit în ochi unii pe alţii cu scânteieri de furie şi, poate, chiar de ruşine.  Câtă diferenţă! Ehe! Mai e mult până departe!

*

              Procesul lui Dumnezeu. Departe de a avea nostalgia presei comuniste, dar de multe ori îi simt lipsa! Erau nişte site ale cenzurii şi ale bunului – simţ, care ţineau departe de pagina scrisă şi de ecran bălegarul şi puroiul social. Lăsând de-o parte paginile confiscate de puterea politică, ştirile obişnuite, faptul divers, îţi inoculau o notă de optimism, de încredere că nu-i totul pierdut, că mai este o rază de speranţă.

              După Revoluţie am fost invadaţi pe toate canalele, reviste, ziare, posturi de televiziune, radio etc., de tot ce a fost mai urât în subteranele sociale. O cloacă de infractori ordinari au ieşit la suprafaţă şi s-au răspândit în toată lumea, mânjindu-ne imaginea de ţară şi de popor civilizat. Toate aceste canale de informaţie s-au întrecut să pescuiască ce a fost mai rău şi mai urât în societate pentru a-şi vinde produsul, pentru a avea audienţă la public. Şi publicul a înghiţit asemenea gunoi tot într-o veselie. Şi o mai face încă. De câteva săptămâni, spre exemplu,  în prim-planul emisiunilor noastre de televiziune se situează procesele de divorţ ale unor ,,vedete” de doi bani. Vor cu orice preţ să ne vâre pe gât termenele de proces, ce a zis unul, ce a răspuns altul, ce s-a hotărât, ce se bănuieşte. Nenorocirile din Japonia şi războaiele din Libia, Irak, Afganistan au trecut pe loc secund în faţa unor ,,evenimente” de acest gen.

              Mai mult, într-una din serile trecute, un puşcăriaş condamnat la ani grei pentru omor, după ce mai înainte făcuse alţi ani de închisoare pentru furt şi tâlhării, dăduse în judecată pe…. Dumnezeu! Cazul făcuse deliciul presei româneşti şi străine, înconjurând lumea. Era chiar celebru! Nimeni nu s-ar fi gândit că ar fi posibil un asemenea proces. Cu excepţia românului în cauză. Acesta Îl dăduse în judecată pe Dumnezeu, făcând plângere penală la parchet, că Dumnezeu nu a respectat … contractul de la botez. Individul spunea că e botezat ortodox şi că la botez, în rugăciunile care s-au citit  atunci,  a fost chemat în ajutor Dumnezeu, ca să-l ocrotească de-a lungul vieţii de ispite  diavoleşti, de păcate şi de rele. Dumnezeu nu-l apărase şi tocmai de aceea el îşi petrecuse viaţa până la cei 45 de ani ai săi mai mult prin puşcării. Am putea zice că individul este bolnav psihic, dar aceasta nu era posibil, fiindcă atunci n-ar mai fi fost în penitenciar, ci într-un spital de psihiatrie. Parchetul din Timişoara, primind o petiţie de acest gen, dăduse NUP, adică ,,neînceperea urmăririi penale”, pe motiv că ,,adresa pârâtului nu este cunoscută”. La aşa plângere, aşa sentinţă! Mă gândesc, însă, cum a fost comentată această bazaconie în străinătate? Ce zic străinii de noi, de poporul român?

              Îmi amintesc de o ştire transmisă de presa sovietică. Fusese un concurs de automobile, la care participase şi un echipaj sovietic. În presă a apărut ştirea că ,,echipajul sovietic s-a clasat pe locul al doilea în lume, ceea ce denotă nivelul tehnicii noastre şi performanţele sportivilor noştri”. În final, o propoziţie scurtă menţiona că ,,echipajul Statelor Unite s-a situat pe penultiumul loc”. Ziarul cu pricina nu minţea, dar felul cum transmitea informaţia avea rolul de a induce în eroare în mod benefic. În realitate, la concurs participaseră două echipaje, cel sovietic şi cel american. Echipajul american se situase pe primul loc, iar cel sovietic pe locul al doilea. Important era că cititorul era ajutat să vadă partea plină a paharului.

*

              Planeta. Cu prilejul colindului cu Botezul, o tânără enoriaşă mi-a prezentat o carte veche, terfelită de prea multă folosinţă, întrebându-mă ce carte ar putea să fie, mai ales că nu mai avea coperţi. Mai mult, enoriaşa respectivă mă îndemna s-o public, ,,fiindcă ar fi foarte căutată”. Am răsfoit-o şi mi-am dat seamă că e vorba de aşa-numita Planetă, care a avut mare circulaţie în societatea românească până la al doilea Război Mondial. În ea erau preziceri privind viitorul fiecărei categorii de oameni născuţi în cele douăsprezece zodii, preziceri privind vremea, calamităţile naturale şi multe altele.

              Am spus atunci enoriaşei respective şi o repet acum, socotind că este bine să fie cunoscute aceste lucruri de cât mai mulţi credincioşi ai noştri şi nu numai. Până pe la începutul veacului al XIX-lea au circulat în manuscris sau chiar tipărite trei cărţi de preziceri ale viitorului. Ele ele erau traduceri din literatura slavă, care, la rândul ei, le împrumutase din cea bizantină. Cea  dintâi era Rojdanicul. Ea prezicea viitorul omului pe baza zilei de naştere, respectiv a zodiei. Era un fel de horoscop de azi, dar mai dezvoltat. A doua carte de preziceri era Trepednicul. Ea prezicea viitorul pe baza tremurăturilor unor muşchi ai corpului uman. Spre exemplu, dacă ţi se bătea ochiul stâng, era de rău, dacă ţi se bătea cel drept, era de bine. Aceste superstiţii se mai întâlnesc şi azi mai ales în satele noastre. Cea de-a treia carte de preziceri era Gromovnicul. Ea prezicea viitorul pe baza fenomenelor meteorologice. Dacă tuna(dudăia) întâi primăvara la apus, era război în anul acela; dacă tuna în anumită zi, anul avea să fie rodnic şi aşa mai departe.

              Planeta prelua cele trei cărţi de care am făcut vorbire mai sus, mai adăuga alte credinţe şi superstiţii care erau foarte căutate de cititori şi astfel devenea o carte foarte căutată. Mărturisesc că în copilărie, când învăţasem să citesc, mămica mi-a adus o Planetă de la cineva din Severin. Am citit-o pe nerăsuflate şi mare mâhnire mi s-a aşternut în suflet, mâhnire împărtăşită şi de părinţii mei. La zodia mea scria că nu am parte de ,,haină neagră”. Gândul ne-a dus imediat la haina preoţească. Tocmai începusem de câţiva ani buni să frecventez biserica, să spun la slujbă Tatăl nostru şi Crezul şi să-mi construiesc vise de viitor privind misiunea preoţească. Iată că azi pot constata că a fost mincinoasă acea prezicere.

              Eu, preot fiind, nu pot să public Planeta. Ea nu este în ton cu învăţătura creştină ortodoxă. Ea se bazează pe credinţa, – străină creştinismului ortodox –, că omul este predestinat, ursit, sortit, la venirea sa în lume să facă sau să nu facă anumite fapte, să meargă pe calea păcatului sau a virtuţii, să ajungă în rai sau în iad. Nimic mai fals! Este o superstiţie rămasă în mentalitatea românească şi nu numai din religiile precreştine. Învăţătura creştină propoveduieşte că omul are libertatea absolută de a alege între bine şi rău. Tocmai de aceea este justificată judecata particulară de după moarte şi cea universală de la sfârşitul lumii. Tot aşa este justificată răsplata divină pentru faptele noastre bune şi pedeapsa pentru cele rele. Dacă am fi ursiţi să facem sau să nu facem anumite fapte, am fi ca nişte maşinuţe teleghidate, nu am fi responsabili  pentru faptele noastre. Nu este vinovată maşina că face accidentul, ci şoferul care a condus-o. În cazul predestinaţiei, ursitei, destinului, sorţii, noi am fi maşinile conduse de cineva din umbră. În realitate, şi Dumnezeu respectă libertatea noastră de a alege binele sau răul, viaţa sau moartea, virtutea sau păcatul.

*

              Cuvinte de înţelepciune. Regretatul Părinte Nicolae Steinhardt de la Mânăstirea Necula scria cândva aceste meditaţii potrivite pentru fiecare din noi la vremea postului: ,,Când un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor, când altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încât ne umple sufletul de venin. Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgârciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşãtor al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blândeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori… Tot ce reuşim  pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat. Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur. Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mâncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru  ca, în ziua următoare, înebunită de  frustrare, să compenseze lipsa ei  printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbânzii trufaşe asupra poftelor… Dar, dincolo de orice, trufia rămâne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă. Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămâne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngâmfarea şi trufia reuşitei te  coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor. Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus… Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămâne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale. Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi capacităţile noastre..

              Acum ştiu, ştiu că orice ură, orice aversiune, orice ţinere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înţelegere, bunăvoinţă, simpatie, orice purtare cu oamenii, care nu e la nivelul graţiei şi gingăşiei unui menuet de Mozart… este un păcat şi o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătură rea, orice dispreţ, orice rea dispoziţie este de la diavol şi strică totul. Acum ştiu, am aflat şi eu… „

*

              Gustul faptei bune. Numai cine n-a făcut o faptă bună nu-i ştie gustul! Răsplata pe care ţi-o oferă conştiinţa ta este mai de preţ decât toate premiile şi bogăţiile lumii. Parcă Însuşi Dumnezeu te-ar mângâia. Amintirea faptei bune se păstrează de multe ori generaţii de-a rândul. Trei întâmplări le voi relata mai jos şi sper să conving pe mulţi.

              Aveam 4-5 ani. Eram în drum, la piatra lui Nicolae al lui Pătruţ. Mă jucam. Cred că la un moment dat am rămas singur. Probabil era vremea mesei şi ceilalţi parteneri de joacă plecaseră acasă unul câte unul. A trecut pe drum maica Păuna lui Sandru, fierarul satului. Mânca o pară. Mai avea foarte puţin din fructul respectiv. Când a ajuns în dreptul meu, s-a oprit şi mi-a dat mie restul de pară. Cred că a fost cea mai bună pe care am mâncat-o vreodată. Pe maica Păuna o văd şi azi în amintire, parcă lucrurile s-ar fi petrecut ieri. Mai târziu am ajuns preot în sat. Ani de-a rândul maica Păuna a venit la biserică, am spovedit-o şi am grijit-o, dar chipul ei din această perioadă îmi este învăluit în ceaţă. Nu-l pot reconstitui. În schimb, o văd clar cu ochii minţii în momentul acela când mi-a dat para.

              Altă întâmplare o păstrez în amintire tot din vremea premergătoare şcolii. Îmi făcuseră părinţii o cobelcuţă mică-mică. Îmi cumpăraseră două găletuţe, care însumau 5-6 litri. Mă duceam în vremea prânzului la apă, la fântână, cale de mai bine de doi kilometri, dus-întors. Când umpleam găletuţele şi plecam cu ele la drum îmi păreau tot mai grele, aşa încât, când ajungeam acasă, simţeam cobelca cum îmi retezase umărul. Aşa era întotdeauna, cu excepţia unei zile, când Stela lui Gheorghe Duran m-a ajuns şi mi-a luat cobelcuţa din spate. Eram pe la Ciocârlan şi mi-a dus-o până la pripor, unde avea ea casa. S-a căsătorit mai târziu, am întâlnit-o de nenumărate ori până când a murit, dar imaginea ei mi s-a păstrat în amintire de atunci, de când m-a ajutat să duc cobelca.

              Un prieten mi-a povestit o întâmplare demnă de a fi consemnată. Avea un ARO. Cobora pe Stârmina, prin pădure. Era aproape de chindie. Pe la jumătatea coastei atenţia i-a fost atrasă de doi bătrâni cu două care cu coviltir. La unul dintre care ieşise roata din spate de pe osie şi aceasta se prăbuşise pe asfalt. Bătrânii se chinuiau cu nişte crengi să ridice osia carului, ca să pună roata la loc. Treceau maşini în sus şi în jos, dar nimeni nu se îndura să oprească să ajute pe cei doi amărâţi. Prietenul meu, înţelegând dintr-o ochire situaţia, a  oprit maşina în spatele carelor. A coborât. Bătrânii plângeau. Erau de la Podeni. Fuseseră cu var prin satele de câmpie şi cumpăraseră porumbi. Erau carele pline. La un car ieşise cuiul de la osie şi roata căzuse. Nu-i ajuta nimeni să ridice, iar ei singuri nu puteau. Le era teamă că rămân acolo peste noapte. Ştiau că la poalele dealului sunt zeci de case de ţigani şi se temeau să nu fie jefuiţi peste noapte. Prietenul meu i-a încurajat. S-a întors la maşină, a luat cricul, l-a pus sub osia carului, a dat de câteva ori la manetă şi carul s-a ridicat ca un fulg. Le-a aşezat roata la locul ei pe osie, a căutat pe la maşină un şurub şi l-a pus în locul cuiului pierdut. ,,-Nu  am văzut în viaţa mea, îmi spunea el, nişte oameni atât de fericiţi. Nu mi-a mulţumit nimeni cu lacrimi în ochi cum au făcut acei oameni. Zăbovisem doar câteva minute, nu făcusem nici un efort şi, totuşi, pentru ei era extraordinar ajutorul pe care li-l dădusem. Mă rog la Dumnezeu de atunci să-mi mai dea prilejuri să mai pot ajuta şi pe alţii, ca să mai am în suflet încă o dată fericirea pe care am avut-o atunci!”

              Pentru asemenea răsplătiri se merită să întinzi o mână de ajutor celui ce are nevoie de el.

*

              Ecouri de departe. Domnul Profesor Florian Vlădica, aflat pentru o vreme în Canada, a citit în ,,Observatorul” din Toronto ,,Scrisoarea pastorală” şi nu s-a putut abţine să ne scrie:

              ,,Părinte, vă mulţumesc pentru ,,Scrisoare Pastorală” nr. 199, cred că următoarea, jubiliară, va fi cel puţin la fel de interesantă. Sunteţi, ca şi  mine, un nostalgic incurabil, prin evocarea unui  ,,paradis pierdut” al satului şi vieţii rurale de altădată, din  păcate, cred, definitiv apuse. Din cauza depopulării dramatice din ultimele decenii a satelor, s-au stins treptat şi vrednicia, omenia, credinţa şi tradiţiile strămoşeşti, obiceiurile şi datinile care înfrumuseţeau viaţa cotidiană, în ciuda dramelor războaielor, sărăciei multora, a molimelor ce bântuiau uneori printre copii sau vârstnici. S-a dus farmecul acelor vremuri odată cu bătrânii satelor, cu moşii şi părinţii noştri, lumea de azi e adesea pervertită de modele, comportamente, influenţe străine şi besmetice, balcanice  sau de aiurea. Suntem victime ale unor evenimente, epoci istorice adesea nefaste (dominaţia turcească, cea ruso-comunistă etc. ), care ne-au zdruncinat rosturile specifice, originale româneşti. Trebuie să vă spun că în cartierele vechi ale oraşelor şi satelor occidentale se păstrează intact peisajul medieval, cu magazinele, prăvăliile, părculeţele,  restaurantele de acum 4-5 sute de ani, inclusiv casele, cu faţadele de atunci, bisericile, uliţele laterale, ambianţa de interior, cu mobilierul, decoraţiile, specificul serviciilor de atunci, spre satisfacţia localnicilor şi turiştilor ce foiesc pretutindeni. Dar despre astea mai putem tăinui şi la Severin, chiar dacă, de la o vreme, se  pare că evitaţi întâlnirile cu Vlădica”.

*

              Contribuţii de cult. La  31 martie situaţia contribuţiei de cult pe 2011 se prezintă astfel: în Malovăţ au achitat 93,95% din familii; în Bârda au achitat 85,71% din familii. La nivel de parohie au achitat 91,26%. Este un procent foarte bun. Vă mulţumim cordial. Reamintim că în parohia noastră contribuţia de cult este la aprecierea fiecăruia: cât vrea, dacă vrea. Indiferent dacă a achitat ceva sau nu, preotul este la dispoziţia tuturor 365 zile pe an, 24 ore pe zi. În rest e liber. Serviciile sunt gratuite, indiferent dacă enoriaşul cu pricina a achitat sau nu ceva pentru contribuţia de cult.

*

              Ajutoare şi donaţii. În această perioadă am primit câteva ajutoare băneşti astfel: Doamna Ing. Caragioiu Melania – Alexandrina  din Toronto(Canada) a donat 145 lei; Doamna Dr. Monica Petruţiu din Orăştie(HD) a donat 130 lei; Doamna Dumitru Elisabeta din Sibiu(SB) a mai donat 90 lei;  Doamna Haidamac Miroana din Malovăţ a mai adăugat 50 lei la contribuţia de cult, totalizând până acum 150 lei; Domnul Ing. Iosu Doru din Malovăţ a achitat 50 lei pentru contribuţia de cult. Dumnezeu să le răsplătească tuturor jertfa!

*

              Până la 31 Martie am donat 338 exemplare din cartea Vieţile Sfinţilor, vol. I. Încă mai aşteptăm pe cei care nu şi-au ridicat această carte până acum.

*

              Pentru Fondul Central Misionar s-au adunat 170 lei. Reamintim că am achitat deja la protoierie 200 lei pentru această colectă.

*

              În luna Martie am donat pâine credincioşilor participanţi la slujbe şi unor bătrâni şi bolnavi din sat astfel: 6 Mart(Malovăţ): 158 pâini; 13 Mart.(Bârda): 94 pâini; 20 Mart.(Malovăţ): 182 pâini; 25 Mart.(Malovăţ): 102 pâini. Aşadar, în luna martie au fost donate 536 pâini.

*

              Mulţumim cordial tuturor celor ce au direcţioat 2% din impozitul pe salariu în beneficiul parohiei noastre anul acesta. Rugăm pe toţi cei care binevoiesc să mai ajute parohia noastră astfel, să ne comunice pentru a le trimite fişa cu datele parohiei pentru completările cuvenite. Astfel de ajutoare ne-ar fi de mare ajutor pentru a putea să continuăm cu donaţia de pâine şi de cărţi şi anul acesta, în ciuda crizei prin care trecem.

*

              Olimpiade. Concursuri.  La faza judeţeană a Olimpiadei de Religie, desfăşurată la Tr. Severin, în Şcoala Generală nr. 11, la 19 martie, au participat şi 13 elevi de la Şcoala Generală de la Malovăţ. S-a distins eleva Stănciulescu Adelina-Ileana din cl. a VI-a, fiica Domnului Stănciulescu Vasile din Bârda, care a obţinut menţiune, cu media 8,60. Premiul I a  fost obţinut cu media 9,80. Având în vedere rezultatele elevilor de la Malovăţ în contextul participanţilor de la cele peste 100 de şcoli din Mehedinţi, putem spune că ne-am situat într-o poziţie de mijloc, destul de onorabilă. Elevilor participanţi de la şcoala din Malovăţ parohia noastră le-a oferit câte o diplomă de participare, câte un exemplar din cartea Vieţile Sfinţilor, vol. I. Premiantei Stănciulescu Adelina-Ileana i  s-au dăruit şi 200 lei, aşa cum s-a procedat şi cu premianta de anul trecut. Sperăm că anul viitor…

*

              Universitatea din Sibiu, prin Casa Studenţilor din acea localitate, a organizat la sfârşitul  anului trecut o nouă ediţie a concursului de creaţie literară pentru studenţi din toată ţara. Concursul a fost structurat pe trei secţiuni: Poezie, Proză, Eseu şi critică literară. A participat şi cântăreţul parohiei noastre, Stănciulescu Cristian, cu eseul  Părăsit de creativitate. Surpriza a fost mare, fiindcă el a primit premiul al II-lea la eseu. Premiul I la această secţiune nu s-a acordat. Din Mehedinţi nu a mai fost nimeni premiat la acest concurs. Domnul Prof. Univ. Adrian Suciu, preşedintele juriului,  spunea că acest concurs este ,,cel mai important concurs de literatură pentru studenţi din România”. Lucrările premianţilor au fost publicate în volumul Creaţie literară studenţească, după cum facem menţiune şi mai jos.

*

              Desfiinţări de şcoli. Din toamna acestui an, şcolile din Bârda şi Colibaşi se desfiinţează. S-au împuţinat copiii şi nu se mai justifică cheltuielile pentru funcţionarea celor două şcoli. Mai ieftin este ca să fie transportaţi copiii la Malovăţ. După mai bine de o sută de ani de funcţionare, cele două şcoli dispar. Şi asta după ce fuseseră renovate. A fost o vreme când în Bârda au funcţionat două şcoli, una în Bârda Mare, alta în Dealul Corbului. A fost o vreme când în Bârda şcoala a avut şapte clase. De la aceste şcoli au ieşit mulţi oameni străluciţi. Unii au ajuns miniştri(Doamna Ecaterina Andronescu şi Domnul Gheorghe Trocan), alţii  înalţi funcţionari prin ministere, instituţii centrale şi judeţene, alţii ofiţeri, profesori, medici, economişti, ingineri, preoţi etc. Oameni de suflet, precum Înv. Sfetcu Elena, Înv. Ghiţulescu  Paula, Înv. Sabina Sfetcu, familia Popescu din Colibaşi şi alţii  şi-au închinat viaţa catedrei, punând suflet în această sfântă misiune. Acum şcolile acestea vor rămâne o amintire şi, uşor-uşor, nişte ruine!

*

              Congrese.  Dacia Revival International Society din New-York a invitat pe preotul Dvs. să participe la  Al XII-lea Congres Internaţional de Dacologie 2011, care va avea loc la Bucureşti pe 13 august anul acesta. Vom vedea.

*

               Publicaţii. În  această perioadă am publicat cartea Doamnei Angela Ploscaru de la Brebina(MH), Imperiul luminii(97 pag.), vol. III. Şi primele două volume Doamna Ploscaru le-a publicat tot la parohia noastră şi dânsa şi-a cumpărat de fiecare dată întreg tirajul. Cartea de faţă cuprinde versuri cu conţinut religios. Versurile Doamnei Angela Ploscaru sunt nişte rugăciuni, pe care autoarea le rosteşte din prea plinul sufletului său. I se pare de multe ori că rugăciunile obişnuite, clasice, nu spun tot ce simte şi tot ce gândeşte şi atunci rosteşte de la sine vorbe menite să-i tâlcuiască gândurile şi sentimentele. Nu poate să le redea oricum şi atunci recurge la versuri, socotind că acestea sunt ca nişte flori, pe care îndrăzneşte să I le ofere lui Dumnezeu. Poate nu reuşeşte întotdeuna să se încadreze regulilor stricte stabilite de teoriile literare cu privire la ceea ce se numeşte vers şi poezie, dar ca încărcătură sentimentală, ca forţă de concentrare este admirabilă.

              Doamna Angela Ploscaru este un poet popular, care abordează cu succes şi cu patos tematica religioasă. Salutăm cu bucurie aceste eforturi mai rar întâlnite la omul  mileniului al treilea.

*

               Preotul Dvs.  a reuşit să mai publice câteva articole astfel: In memoriam: Mitropolitul Bartolomeu Anania, în ,,Confluenţe româneşti”, 2011, 18 Mart., ediţie on-line(http://www.confluente.ro); în ,,Singur”, Târgovişte, 2011, 18 mart., ediţie on-line(http://www.revistasingur.ro);  în ,,Ecoul”, 2011, 31 mart., ediţie on-line(http://revista-ecoul.com) şi în ,,Luceafărul românesc”, 2011 mart. 30, ediţie on-line(http://luceafarul-romanesc.com); Fericiţi cei ce nu fac nimic! în ,,Confluenţe”, 2011, 29 mart., ediţie on-line(http://confluente.ro); Postul, în ,,Ecoul”, 2011, 31 mart., ediţie on-line(http://revista-ecoul.com); Despre căsătorie, în ,,Ecoul”, 2011, 31 mart., ediţie on-line(http://revista-ecoul.com); Deschiderea cărţii, în ,,Ecoul”, 2011, 31 mart., ediţie on-line(http://revista-ecoul.com); Sfinţii Părinţi despre dragoste, în ,,Ecoul”, 2010, 23 dec., ediţie on-line(http://revista-ecoul.com);

*

              Domnul Prof. Marius Popescu din Tr. Severin, în noul său volum Note şi atitudini(Dr. Tr. Severin, Editura Ştef, 2011), la paginile 160-162, face o prezentare a volumului părintelui Gheorghe Paschia, Dicţionarul bunei-cuviinţe creştine, ediţia I-a, pe care l-a publicat parohia noastră în 2005.

*

              Cântăreţul parohiei noastre, Cristian Stănciulescu, a publicat în volumul editat de Casa de Cultură a Studenţilor din Sibiu, Creaţie literară studenţească(Sibiu, Editura Techno Media, 2010), la paginile 199-204, eseul Părăsit de creativitate, cu care a participat la concursul de creaţie literară.

*

              Nu ştiu dacă mai am vreun alt talent, dar pe acela al călcatului în străchini sigur îl am. Mitropolia Olteniei a găsit un alt motiv să fie tare supărată pe subsemnatul. Parohia noastră a publicat în urmă cu câteva luni cartea Domnului Prof. Nicolae Tomoniu, Sfântul Nicodim de la Tismana. A ieşit o bijuterie de carte. Autorul se adresase de mai multe ori mitropoliei, rugându-o să i-o publice, dar mitropolia nu-i răspunsese niciodată la oferte. Acum, vâzând cartea, înalţii funcţionari de acolo au găsit un clenci şi anume că în carte este poza Mânăstirii Tismana. Am fotografiat mânăstirea fără aprobarea mitropoliei. Foarte grav! Aşa, ca din întâmplare, de la Oficiul Naţional pentru Patrimoniu, mi-a venit o adresă, prin care sunt somat să achit câteva milioane bune drept taxă pentru că … am publicat fotografia mânăstirii Tismana. Fericiţi cei ce nu fac nimic!

*

              Liga Scriitorilor din România  a înscris pe lista cărţilor ce concurează pentru titlul de ,,Cartea anului 2010”  şi volumul Domnului Nicolae Tomoniu, Sfântul Nicodim de la Tismana, publicat de parohia noastră. Una caldă, una rece! Avea dreptate omul din popor, când se ruga: ,,Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, că de duşmani mă feresc singur!”

*

              Emisiuni. Luni, 18 martie, între orele 8-10, preotul Dvs. a avut o emisiune la Televiziunea TV2 din Tr. Severin. A vorbit despre realităţile şi perspectivele satului românesc, despre rolul Bisericii şi al preotului în contextul social contemporan.

*

              Lucări în comună. Domnul Primar George Bazavan vrea să dea o mână de ajutor bârdenilor pentru a opri alunecările de teren din Vârtoape. Pentru aceasta, vrea să planteze nuci altoiţi pe cele aprox. cinci hectare cât cuprinde Vârtoapele. Rog pe toţi bârdenii care au terenuri în Vârtoape să accepte această soluţie, fiindcă altfel în câţiva ani terenurile respective vor rămâne o amintire, iar în locul lor ogaş. Locurile plantate vor rămâne tot ale proprietarilor şi ei vor culege roadele. În câţiva ani veţi putea şi Dvs. ieşi pe piaţă cu sâmburi de nucă. Preţul este de 400.000 – 500.000 lei/kg. Domnul primar vrea să aducă chiar echipa celor ce primesc ajutor social ca să planteze aceşti pomi. O pomană ca asta nu o întâlneşti în fiecare zi. Sper că nu va fi cineva care să se opună acestui proiect.

*

              Program. În luna aprilie avem următorul program de slujbe: 2 Apr.(Malovăţ-Bârda); 3 Apr.(Malovăţ); 9 Apr.(Malovăţ-Bârda); 10 Apr.(Bârda); 16 Apr. (Malovăţ-Bârda); 17 Apr.(Malovăţ); 18 Apr.(Denie la Bârda); 19 Apr.(denie la Malovăţ); 20 Apr.(spovedit şi  împărtăşit la biserică şi în sat la Bârda; denie la Bârda); 21 Apr.(slujbă dimineaţa la Malovăţ; denie la Malovăţ); 22  Apr. (spovedit şi împărtăşit adulţii la biserică şi în sat la Malovăţ; denie la Bârda de la ora 19; denie la Malovăţ de la ora 21); 23 Apr.(dimineaţa, spovedit şi grijit copiii la Malovăţ; seara, la ora 20, pomeniri la Malovăţ); 24 Apr. (noaptea, la ora 23, începe slujba Sf. Învieri la Malovăţ; la ora 3,00 începe slujba Sf. Învieri la Bârda); 25 Apr.(Bârda, cu slobozirea Paresimilor la vii şi pomenirea de Sf. Gheorghe; Malovăţ, pomeniri de Sf. Gheorghe, la ora 12); 26 Apr. (Malovăţ, cu slobozirea Paresimilor la vii); 30 Apr.(Bârda- Malovăţ). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la şcoală, acasă sau la telefon : 0724. 99. 80. 86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

                    Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!

                                                        Pr. Al. Stănciulescu – Bârda

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: