„Scrisoare pastorală“ nr. 197

Dragii mei enoriași!La cumpănă de ani. La mulți ani! Sănătate, bucurii, belşug şi bunăstare să fie în casa şi în viaţa Dumneavoastră!  Fericirea să poposească  în sufletul fiecăruia!

Prin voia lui Dumnezeu, iată că am păşit şi în anul 2011! Îi mulţumim pentru tot şi pentru toate, căci fără El suntem praf şi pulbere. Atât cât vrea El mai fiinţăm pe acest pământ, ne mai bucurăm de fiecare zi ce ne-o dăruieşte, de fiecare anotimp, de fiecare clipă fericită, pe care mai avem prilejul s-o trăim! Iată că, în dimineaţa primei zile a anului, am descoperit parcă o altă lume. Nămeţii căzuţi peste noapte au acoperit toate urâţeniile şi gunoaiele lumii acesteia şi pământul s-a înveşmântat într-o mantie albă, imaculată, aşa cum demult nu am mai văzut în părţile noastre. Să dea Dumnezeu ca şi mila şi iertarea Lui să acopere la fel păcatele şi nebuniile lumii acesteia!  Desigur, intrarea iernii în toate drepturile sale  şi stratul de zăpadă destul de gros bucură pe unii, dar întristează pe alţii. Criza economică, tăierile masive din salarii și pensii, șomajul foarte ridicat, lipsa de perspective a tineretului ne împiedică să ne bucurăm cu adevărat de aceste Sfinte Sărbători. Fruntea sus, că am mai văzut noi ierni grele şi și vremuri grele și le-am biruit! Vom birui-o şi pe asta, dacă va vrea Cel de Sus!

Am mers și anul acesta cu colindul de Bobotează. Am trecut prin toate casele unde au fost proprietarii acasă și ne-au deschis, adică majoritatea. Au fost mulți plecați la serviciu sau în altă parte, dar au fost și mulți absenți pentru totdeauna. În Bârda, spre exemplu, am avut timp să facem și o poezie: ,,Unu este, șapte nu,/ Terminăm acu-acu!” Dacă altădată în Bârda trebuiau aproape două zile pentru a merge cu colindul de Crăciun sau la Bobotează, de mai mulți ani a fost suficientă doar o zi și în aceea am terminat devreme, devreme. Asta din cauză că tot mai multe case sunt pustii….!

Ne bucurăm că n-am mai găsit garduri sau porți legate între gospodăriile fraților sau părinților și copiilor. Sperăm că și gardurile din sufletele lor, care-i despărțeau cândva s-au topit. Sunt destule alte cauze care ne fac viața grea și ne întristează. Măcar ai noștri  din familie, din casă, din neam să ne fie binevoitori, sinceri, cu inima deschisă și gata să ne sară în ajutor. Grijile multe și grele se citeau pe fețele tuturor, dar speranța și optimismul vi se puteau descifra din vorbe. Nu vă lăsați ușor înfrânți. Am început colindul atât la Crăciun, cât și la Bobotează destul de pesimist; le-am terminat optimist, chiar foarte optimist, după ce am vorbit cu Dumneavoastră. Vă mulțumim tuturor pentru darul, pe care l-ați făcut bisericii și de această dată!

Mulţumim tuturor celor care ne-au primit după datina străbună, ca nişte adevărate  familii de creştini! Să dea Dumnezeu să-i găsim pe toţi sănătoşi şi cu voie bună mulţi ani de aici înainte!

*

Bilanțuri și proiecte. La cumpănă de ani, se cuvine să facem un scurt bilanţ fiecare dintre noi cu privire la viaţa noastră, la familiile noastre, la speranţele ce le avem de viitor. Dacă n-ar mai fi sărbătorile şi rânduielile acestea ale anotimpurilor, viaţa ar fi ca o lungă călătorie fără popas. Aşadar, să ne oprim un pic în lungul drum al trecerii noastre prin lume şi să ne facem un examen de conştiinţă fiecare. Să ne imaginăm că derulăm filmul vieţii noastre de până acum, cu toate ale sale bune şi rele. Să ne imaginăm, de asemenea, că la acest film ar privi şi Dumnezeu. Ia, gândiţi-vă, că aţi găsi vreo scenă în acel film de care să vă fie frică, ori să vă roşească obrazul la gândul că va vedea-o  Cel de Sus!  Sau chiar şi numai ceilalţi semeni ai Dumneavoastră! E o grea încercare. Căutaţi, de asemenea, să socotiţi dacă aţi făcut tot ce a depins de Dumneavoastră, ca propria familie să dureze, ca soţul, soţia, copiii, părinţii, socrii, cumnaţii  Dumneavoastră să aibă o rază de fericire, când s-au aflat în preajma Dumneavoastră, când aţi vorbit, când aţi muncit împreună. Vedeţi dacă aţi făcut vreo fărâmă de bine cuiva, dacă v-aţi făcut întotdeauna rugăciunea, dacă sunteţi împăcaţi cu Dumneavoastră înşivă, cu cei din jur şi, mai ales, cu Dumnezeu. Încercaţi să vă imaginaţi că în clipa următoare aţi fi chemaţi înaintea lui Dumnezeu, că v-ar sosi ceasul cel din urmă. Aveţi, oare, bagajul făcut? Sunteţi, într-adevăr, pregătiţi de marea călătorie?  Aveţi suficiente argumente ca să vă apăraţi la dreapta judecată pentru faptele săvârşite în această viaţă?  Sunt câteva întrebări, pe care ar trebui să ni le punem fiecare dintre noi la această cumpănă de ani.  Faceţi planuri pentru familia Dumneavoastră, dar ţineţi seamă şi de ceilalţi membrii ai familiei. Vedeţi dacă şi lor le place şi dacă sunt de acord cu ceea ce vreţi să faceţi. Numai aşa va fi armonie şi unitate în casa Dumneavoastră şi nimănui  lehamite nu-i va fi, că staţi sub acelaşi acoperiş!  Dumnezeu să vă ajute  şi să fie bine!

A mai trecut un an şi în viaţa parohiei  noastre. Mulţumesc lui Dumnezeu că am fost împreună şi că am mai reuşit să realizăm câte ceva. Au fost şi momente fericite şi mai puţin prielnice, dar le-am depăşit cu bine. Făcând un scurt bilanţ, putem spune că ne-am propus la începutul anului trecut, conform ,,Scrisorii pastorale” nr. 173, să  continuăm să publicăm şi să difuzăm cărţi pretutindeni, unde va fi fost nevoie de ele. Am făcut acest lucru şi am reuşit  să publicăm următoarele cărți: G. Călinescu. Aforisme și reflecții(160 pag.); Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Studii și documente privind Istoria României, vol. II(Banatul)(458 pag.); Pr. Al. Buzera, Șapte cântece de Traian Dorz(16 pag.); Prof. N. Tomoniu, Sfântul Nicodim de la Tismana(222 pag.); Dicționarul bunei-cuviințe creștine(334 pag.); Pr. Gh. Paschia, Buna-cuviință creștină(175 pag.); Viețile Sfinților, vol. I(646 pag.); Pr. Al. Stănciulescu și C. Stănciulescu, Bibliografia Revistei ,,Studii Teologice(1929-2008)(887 pag.); I. Miclău, Frunze de toamnă aurie(102 pag.). Am donat 500 exemplare din Noul Testament fiecărei familii din parohie, cât şi celor din afara parohiei care ne-au ajutat. Am trimis, de asemenea, această carte la toate bibliotecile orășenești și comunale din județul Mehedinți și nu numai. După cum se știe, cartea Noul Testament a fost plătită de familia Dr. Artur Silvestri și Doamna Mariana Brăescu din București, cu suma de 77 milioane lei vechi. Ne-am propus să publicăm o carte, Viețile Sfinților, cât mai cuprinzătoare şi să v-o oferim gratuit la fiecare familie care vrea s-o primească. Aceeași familie din București ne-a întins și de această dată mână de ajutor și am reușit să realizăm și acest proiect. Până acum, 15 Ianuarie 2011, am distribuit deja peste 300 exemplare și din aceasta credincioșilor din parohie și celor din afara parohiei, care ne-au ajutat. Nici până astăzi Domnul Mihai Surugiu din Reșița n-a achitat nici măcar un leu pentru cartea Bucate de post, pe care am publicat-o în anii trecuți și v-am donat-o, dar încă nu punem la îndoială promisiunea domniei – sale!  Cărțile publicate le-am vândut cititorilor din toate județele țării, cât și celor din țări precum: Moldova, Serbia, Grecia, Italia, Spania, Germania, Franța, Belgia, Austria, Suedia, Canada, S.U.A., Australia și lista ar mai putea continua. Internetul ne-a fost de mare ajutor ca să ne găsim cititorii și cumpărătorii cărților noastre.

Am reușit să publicăm ,,Scrisoarea pastorală” din două în două săptămâni, să v-o dăm Dvs., tuturor familiilor din parohie, gratuit, cât și la alte câteva sute de cititori din țară și din străinătate. Publicația a fost postată și pe internet, a fost preluată, de asemenea, parțial sau în întregime, de mai multe periodice din țară și din străinătate.

De asemenea, preotul Dvs. a reușit să publice numeroase articole în presa din țară și din străinătate, să susțină o emisiune săptămânală la televiziunea ,,Datina”(ianuarie-iunie) și să  participe la diferite emisiuni la alte televiziuni.

Ne-am propus să continuăm tradiţia instituită în parohia noastră de a dona pâine enoriaşilor veniţi la biserică în duminici şi sărbători, cât şi unor bolnavi şi bătrâni din sat şi am reuşit în mare parte. Astfel, am donat: în Ianuarie: 342 pâini; în Februarie: 422 pâini; în Martie:  240 pâini; în Aprilie: 150 pâini; în Mai: 200 pâini; în Iunie: 250 pâini; în Iulie: 323 pâini; în August: 582 pâini; în Septembrie: 424 pâini; în Octombrie: 496 pâini; în  Noiembrie: 509 pâini; în Decembrie: 368  pâini. În total, în 2010 s-au donat  4.306 pâini. Această activitate a fost îngreunată de faptul că o vreme brutăria din comună a fost oprită, iar aprovizionarea la biserică a fost destul de dificilă. Nu am donat pâine în marile sărbători, precum Anul Nou, Bobotează, Sf. Paști, Crăciunul.

Ne-am propus şi am reuşit să acordăm ajutoare în bani unor enoriaşi ai parohiei noastre aflaţi în situaţii dificile, fie din cauza stării de sănătate, fie din alte cauze nenorocite ce s-au abătut peste ei. Am reușit să strângem și să dăm ajutoare celor sinistrați din Haiti în valoare de 1500 lei și celor din Moldova în valoare de 2000 lei. Am mai dat la Fondul Central Misionar 100 lei. Am cumpărat și anul trecut manuale de Religie pentru elevii din școlile comunei Malovăț în valoare de 450 lei.

Ne-am propus să menţinem serviciile gratuite şi am reuşit, iar contribuţia de cult să fie ca şi în anii trecuţi după principiul: fiecare dacă poate şi cât poate, preotul fiind la dispoziţie tuturora, indiferent dacă au achitat ceva sau nu 24 de ore din 24, şapte zile din săptămână şi 365 de zile din an. În rest a fost liber! Cu toate că nu a fost obligatorie, contribuția de cult pe 2010 a fost achitată de 93,97% dintre familii, cu sume între 1 și 265 lei(Glavan Elisabeta).

Am distribuit anul trecut 500 calendare de perete şi 430 Kg. lumânări.

Am reușit să legăm colecția revistei ,,Studii Teologice” din perioada 1948-2008 de la cele două biserici. Am reușit să curățim cimitirul de la Malovăț. La curățenia generală din primăvară au participat la cele două biserici foarte mulți enoriași benevol.

Am reușit să câștigăm procesul cu primăria și cu prefectura și am adăugat patrimoniului parohiei încă două hectare teren în hotarul satului Bârda.

Am spovedit şi împărtăşit de-a lungul anului sute de enoriaşi, dintre care aproximativ jumătate au fost copii.

Am oficiat slujbele cuvenite în duminici și sărbători, cât și în celelalte zile, la dispoziția credincioșilor. Sperăm că ați fost mulțumiți în această privință.

Am continuat să predăm Religia la cl. I-VIII de la școlile din Malovăț, Bârda, Bobaița, Colibași și Valea Boierească. Am reușit să pregătim și să ne prezentăm cu câțiva elevi de la Școala din Malovăț la Olimpiada Județeană de Religie și am obținut o mențiune.

La 16 Mai Prea Sfințitul Episcop Nicodim a slujit Sf. Liturghie în biserica filială a parohiei noastră din satul Bârda.

În cursul anului, în parohia noastră au fost 9 botezuri, 8 cununii și  22 înmormântări. Dintre botezuri, unul a fost din Tr. Severin și altul din Grecia. Unul singur a fost în Bârda. Dintre cununii, una a fost din Tr. Severin și alta din Grecia. Una a fost din Bârda. Doar înmormântările au fost toate ale noastre! Precizăm că în Bârda am avut un botez, o cununie și șapte înmormântări!

Am încheiat anul fără nici o datorie, cu toate plățile la zi și cu un sold încurajator.

Preotul Dumneavoastră a avut un an plin. Și-a susţinut examenele cuvenite şi a încheiat Facultatea de Drept, susținându-și licența. A participat la al XI-lea Congres de Dacologie(Alba-Iulia, 28 mai), Al XIV-lea Congres al Spiritualității Românilor de Pretutindeni(Alba-Iulia, 29 noiembrie) și Al III-lea Simpozion ,,Mehedinți-Istorie, Cultură și Spiritualitate(Tr. Severin, 20-22 septembrie). A primit un premiu la A III-a ediție a Galei Premiilor de Excelență(Tr. Severin, 10 dec.).

Cântărețul parohiei noastre a absolvit Facultatea de Teologie și a fost admis la a doua facultate.

Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot și pentru toate! Vă mulțumesc Dumneavoastră pentru tot sprijinul pe care mi l-ați dat și anul trecut!

Dacă Dumnezeu  ne va ajuta şi Dvs. îmi veţi fi alături, vom reuşi să mai facem multe lucruri bune împreună, spre slava lui Dumnezeu. Dorim să continuăm publicarea şi răspândirea cărţilor religioase; să continuăm să scoatem şi să vă trimitem ,,Scrisoarea pastorală”; să  distribuim gratuit fiecărei familii din parohie şi celor ce ne-au  ajutat cartea Viețile Sfinților; să tipărim anul avesta volumul al doilea din Viețile Sfinților și să vi-l donăm de Crăciun; să dăm cât mai multe filme cu conţinut religios; să fim prezenţi în presa scrisă şi pe internet cu cât mai multe contribuţii; să cumpărăm şi să instalăm un clopot mai mare la biserica din Malovăţ; să placăm cu marmură sau cu gresie aleea bisericii de la Malovăț; să văruim exteriorul bisericilor din parohie; să organizăm mai multe excursii cu caracter religios; să continuăm cu donarea pâinii  în duminici şi sărbători; să menţinem serviciile gratuite şi contribuţia de cult la aprecierea fiecăruia; să putem să acordăm ajutoare celor bolnavi, neputincioşi şi tuturor celor  loviţi de nenorociri; să intensificăm activitatea pastorală şi misionară; să mărim numărul participanţilor la slujbe şi multe, multe altele, despre care vom vorbi pe parcurs. Dumnezeu să ne ajute!

*

Trenul vieții. La cumpănă de ani, să ne amintim de poezia lui Traian Dorz, Un lung tren…

 

,,Un lung tren ne pare viaţa.

Ne trezim în el mergând,

Fără să ne dăm noi seama,

Unde ne-am suit şi când.

Fericirile sunt halte,

Unde stăm cât un minut,

Până bine ne dăm seama,

Sună, pleacă, a trecut.

Iar durerile sunt staţii

Lungi, de nu se mai sfârşesc

Şi în ciuda noastră parcă,

Tot mai multe se ivesc.

Arzători de nerăbdare,

Înainte tot privim,

Să ajungem mai degrabă

La vreo ţintă ce-o dorim.

Ne trec zilele, trec anii,

Clipe scumpe şi dureri,

Noi trăim hrăniţi de visuri

Şi-nsetaţi după plăceri.

Mulţi copii voioşi se urcă.

Câţi în drum n-am întâlnit,

Iar câte un bătrân coboară,

Trist şi frânt, sau istovit.

Vine-odată însă vremea,

Să ne coborâm şi noi.

Ce n-am da atunci o clipă,

Să ne-ntoarcem înapoi?

Dar pe când, privind în urmă,

Plângem timpul ce-a trecut,

Sună goarne VEŞNICIEI:

< Am trăit şi n-am ştiut >”

 

*

Descreștinarea Europei. În ultimii 7 ani, Comisia Europeană distribuie o agendă şcolară pentru mai mult de trei milioane de liceeni  şi pentru elevii din întreaga Europă. Această Agendă Europeană conţine informaţii care îi pot ajuta pe elevi în diferite domenii ale vieţii de zi cu zi, mai multe ilustraţii descriind evenimentele majore care au marcat istoria civilizaţiei.   Ediţia 2010-2011 menţionează o serie de sărbători religioase ale iudaismului, islamului sau hinduismului. Cu toate acestea, sărbătorile creştine religioase… nu sunt discutate în această agendă. Astfel, ilustraţia aleasă pentru Crăciun nu este altceva decât un pom sosit din Finlanda. Este de neînțeles această  atitudine a forului european, știut fiind că Europa este eminamente creștină de două milenii. Celelalte religii au apărut în spațiul european de-a lungul veacurilor prin populația care a imigrat în aceste părți de lume. Dacă elimini din istoria și cultura europeană elementele creștine, acestea devin niște mari mutilate, ca un om fără mâini, fără picioare, fără ochi, fără limbă și fără … bun simț!  Rușine editorilor agendei menționate!

*

Ziua de odihnă(III). Înscrierea Duminicii drept prima zi a săptămânii și rămânerea Sâmbetei ca a șaptea zi din săptămână nu a rămas fără ecou în lumea neoprotestantă, adică a sectarilor. Iată că adventiștii nu au întârziat să trimită o telegramă de felicitare Bisericii Ortodoxe Române pentru această inovație, felicitare pe care au dat-o mai multor publicații s-o facă mai vizibilă. Iat-o:

,,Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România dorește să își exprime aprecierea față de inițiativa Bisericii Ortodoxe Române de a reveni la ordonarea corectă a zilelor săptămânii, în calendarul ortodox pentru anul 2011, începând cu duminica, prima zi a săptămânii, și terminând cu sâmbăta, cea de-a șaptea zi a săptămânii, în conformitate cu Sfânta Scriptură. Aprecierea derivă mai ales din faptul că Biserica Ortodoxă Română are o influență importantă asupra credincioșilor și asupra practicilor și convingerilor religioase. Până acum, din nefericire, persoanele care nu cunoșteau suficient Sfânta Scriptură considerau pe nedrept ziua de luni ca fiind prima zi a săptămânii și confundau ziua de duminică (prima zi) cu ziua de odihnă (a șaptea) stabilită de Dumnezeu în cadrul celor Zece Porunci. Noi vedem în acest act de reparație o împlinire a îndemnului menționat chiar la începutul celei de-a patra porunci a Decalogului (Exod / Ieșirea capitolul 20, versetele 8-11) de a ne aduce aminte și de a identifica în mod corect cea de-a șaptea zi ca fiind sâmbăta, ziua de odihnă binecuvântată, sfințită și închinată lui Dumnezeu în conformitate cu Sfânta Scriptură. În același timp, chiar dacă am dorit să ne exprimăm public aprecierea pentru acest gest curajos, dar responsabil de respectare a corectitudinii ordinii zilelor săptămânii în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, în conformitate cu Sfânta Scriptură, și chiar dacă noi nu putem identifica o poruncă scripturistică de a schimba ziua de odihnă poruncită de Dumnezeu, respectăm autonomia, dorința și tradiția Bisericii Ortodoxe și a enoriașilor acesteia, dar și a altor biserici, de a respecta ca zi de sărbătoare și de odihnă duminica (ziua învierii Mântuitorului), în loc de sâmbătă (ziua de odihnă prevăzută în cele Zece Porunci)”.

O ruşine mai mare decât aceasta nici că se putea! Oare, ierarhii noştri cunosc această situaţie? Nu consideră că ar trebui ,,premiați” acei înalți funcționari, care au întocmit calendarul pe acest an?

În mai multe publicații au apărut proteste din partea preoților și credincioșilor,  care au respect față de tradiția noastră ortodoxă românească. Măcar dacă aceste proteste ar fi auzite de cine trebuie și ar fi remediată cât mai repede gafa atât de regretabilă!

*

Contribuția de cult. Deși regula a fost clară în privința contribuției de cult, în sensul că fiecare dă cât vrea și dacă vrea, până la 15 Ianuarie situația contribuției de cult pe 2011 se prezintă astfel: în Malovăț au achitat 93,03% din familii, iar în Bârda 85,09%. La nivel de parohie au achitat 90,42%. Este un procentaj excepțional. În Bârda procentajul e mai mic, fiindcă mulți bătrâni au plecat să petreacă iarna pe la copii în alte localități. Contribuția de cult a variat între 1 leu și 221 lei(Glavan Dumitra). Dintre fruntași, menționăm:

A. Malovăț: I. Glavan Dumitra: 221 lei; II. Ionașcu Maria: 217 lei; III. Bobiț Gheorghe: 160 lei; IV. Pera Nicolae: 132 lei; V. Surugiu Eugenia: 130 lei; VI. Popescu Mihai și Munteanu Nicu: câte 126 lei; VII. Dragotă Nicolița: 125 lei; VIII. Popescu Angelu: 122 lei; IX. Tărăbâc Lucian(II): 121 lei; X. Ungureanu Gheorghe, Tărăbâc Grigore, Popescu Marga și Dima Vasile: câte 120 lei; XI. Manolea Nicolae și Crăciunescu Tică: câte 116 lei; XII. Manolea Emanoil: 115 lei; XIII. Guțescu Jenică și Coman Vasile: câte 112 lei; XIV. Căprioru Gheorghe, Coman Constantin, Crumpei Gheorghe, Bazavan Ilca și Tănase-Osiac Dumitru : câte 111 lei; XV. Luca Constantin, Rachinoiu Grigore, Michescu Ion și Munteanu Iorgu: câte 110 lei; XVI. Pereanu Viorel: 108 lei; XVII. Tărăbâc Lucian(I), Crăciunescu Margareta, Cojocaru Titu, Baltac Guța și Teșilă Elisabeta: câte 106 lei; XVIII. Bobiț Gh. Ion, Mănescu Elena, Meilă Nicolae(I) și Manolea Natalia: câte 105 lei; XIX. Vasilescu Petre, Căpeț Angela și Ianăș Alexandra: câte 102 lei; XX. Borugă Ion și Ciobanu Doru: câte 101 lei; XXI. Cosma Cristina, Popescu Ștefan, Iordache Mihai, Baltac Alexandru, Munteanu Puiu, Haidamac Miroana și Vladioniu Mariana: câte 100 lei; XXII. Surugiu Gheorghe: 91 lei; XXIII. Crașoveanu Valeriu: 81 lei; XXIV. Oproiu Petre și Coman Gheorghiță: câte 80 lei; XXV. Minune Ion: 79 lei; XXVI. Giurescu Lucreția: 77  lei; XXVII. Mănescu Dumitru și Bazavan Gheorghe(Ieleșnic): câte 76 lei; XXVIII. Băleanu Ioana și Nistor Maria: câte 73 lei; XXIX. Curea Gheorghe, Borcilă Elena(II), Ghilerdea Sevastian, Pera Aurica, Borugă Vasile, Ștefu Constantin, Voican Petre, Borugă Mihai și Glavan Dumitru: câte 70 lei; XXX. Glavan Pompiliu: 67 lei; XXXI. Micu Valeriu, Ionașcu Ștefan, Michescu Nicolae, Almichi Ion, Ciută  Romulus și Săftoiu Liviu(II): câte 66 lei; XXXII. Bazavan Dumitru și Crăciunescu Paraschiva: câte 65 lei; XXXIII.  Manolea Grigore, Surugiu N. Ion și Ungureanu Florin: câte 62 lei; XXXIV. Jianu Stela, Omir Sevastian, Glavan Ion, Mateescu Mihai, Michescu Constanța, Pereanu Constantin, Guran Aurel(I), Badea Ion, Tătucu Marius și Papa Vergina: câte 61 lei; XXXV. Ciobanu Gheorghe, Popescu Maria, Pirici Constantin, Stroe Sever, Pau Claudiu, Meilă Iancu, Paicu Domnica, Bazavan Constantina, Badea Nicolae, Baltac Ion, Hurduc Floarea, Meilă Pantelie, Oprișan Elena, Bondoc Anton, Surugiu Mihai(I), Mănescu Vasile și Ciurel Valentin: câte 60 lei; XXXVI. Boncioc Dumitru și Borcilă Gheorghe: câte 57 lei; XXXVII. Surugiu I. Elena, Ungureanu Ștefan, Almichi Ilie, Mateescu Liviu, Pau Olimpia, Ciobanu Alexandra, Mănescu Iulius, Borugă Vasile, Lupșa Dumitru, Crumpei Alexandru, Baltac Constantin, Săftoiu Liviu(I), Cioabă Constantin, Borcilă Elena(I) și Ciurel Florin: câte 56 lei; XXXVIII. Boncioc Elena(II), Paicu Mariuța, Popescu Nete, Mănescu Valeria, Hurduc Elena, Cotea Nicu și Paicu Angelu: câte 55 lei; XXXIX. Meilă Emil: 54 lei; XL. Bondoc Maria, Bucică Bebe și Pătrulescu Petre: câte 53 lei; XL. Ionașcu Neluș, Bondoc Eugenia și Orodan Aneta: câte 52 lei; XLI. Ungureanu Angelu, Sava Ioana, Mănescu Tudor, Tănase Dumitru, Mănescu Constantin, Pană Viorel și Paicu Nicolae: câte 51 lei; XLII. Bobiț Claudiu, Bazavan Claudiu, Berneanu Alexandra, Băleanu Petre, Voican Ion, Popescu Gh. Gheorghe, Colibășanu Gheorghe, Ștefu Ion, Tărăbâc Ion, Vișan Ana(I), Căprioru Petre, Statache Cornel, Vișan Sevastian, Iorgovan Viorel, Odoleanu Valeriu, Nistor Elena, Nistor Vasile, Hadarig Mircea, Hurduc Maria, Ilinca Alexandru, Munteanu Iancu-Sorin, Borcilă Vasile și Belega Gheorghe: câte 50 lei;

B. Bârda: I. Pană Atena: 210 lei; II. Popescu Ion: 180 lei; III. Bobocea Savu: 162 lei; IV. Mema Pavel: 152 lei; V. Curea Gigi: 151 lei; VI. Rolea Pantelie: 115 lei; VII. Motreanu Ilie: 111 lei; VIII. Anghel Domnica și  Luca Nică: câte 110 lei; IX. Gârbovan Ion: 108 lei; X. Cimpoieru Elena și Sfetcu N. Aurel: câte 107 lei; XI. Rolea Ion și Sfetcu Bebe: câte 106 lei; XII. Curea Cristi și Malescu Gheorghe: câte 105 lei; XIII. Horodnic Tudor: 102 lei; XIV. Botoșan Dumitru, Mihăescu Nicolae și Sfetcu George: câte 100 lei; XV. Mema Domnica: 76 lei; XVI. Dragomir Gheorghe: 71 lei; XVII. Stănciulescu Ion: 70 lei; XVIII. Dragomir Nicolae, Luca Ion și Turlacu Emil: câte 66 lei; XIX. Luca Dumitru, Rolea Marina și Coman Elena: câte 62 lei; XX. Luca Elena, Stoichină Dumitru și Mucioniu Ion: câte 61 lei; XXI. Boroancă Petrișor, Ivașcu Ion și Duțoniu Gheorghe: câte 60 lei; XXII. Stoica Virgil, Duțoniu Valentin, Sfetcu Sorin și Mema Gigi: câte 56 lei; XXIII. Curea Viorel, Curea Paraschiva, Luca Ana, Rolea Constantin(I) și Șonea Floarea: câte 55 lei; XXIV. Boroancă Ilie și Stănciulescu Victor: câte 54 lei; XXV. Cola Emilia și Mucioniu Mitrică: câte 53 lei; XXVI. Luca Domnica, Luca-Băleanu Dumitru și Mema Ștefan: câte 52 lei; XXVII. Gârjoabă Pompilia, Luca Constantin, Drăghia Tudor și Trocan Dumitru: câte 51 lei; XXVIII. Anghel Nicolae, Mogonea Ion, Cimpoieru Tănase, Luca Gheorghița, Curea Ion, Gheran Pantelie, Sfetcu Doru, Sfetcu A. Aurel, Rolea Drina, Rolea Dumitru, Rolea Maria, Mema Margareta, Mema Ion, Stănciulescu Ștefan, Zaharescu Gheorghe și Mucioniu Gheorghe: câte 50 lei.

Dacă observăm, pe primele locuri nu se situează cei mai bogați. La nivel de parohie, pe locul I se situează Doamna Glavan Dumitra(văduvă, fără copii, peste 80 ani, cu un picior retezat); pe locul al II-lea se situează Doamna Ionașcu Maria(văduvă, peste 70 ani, se deplasează prin casă în cârje); pe locul al III-lea se situează Doamna Pană Atena(văduvă, peste 80 ani, bolnavă la pat). Exemplele ar putea continua. Menționăm că  v-am întrebat pe toți, când ați vrut să achitați ceva pentru contribuția de cult: ,,Nu credeți că e prea mult?” V-am îndemnat, de asemenea, să dați mai puțin.  Dumneavoastră ați vrut să dați cât ați dat și ați dat cu toată bunăvoința. Dumnezeu să vă răsplătească tuturor!

*

În această perioadă am primit câteva ajutoare din afara parohiei astfel:

A. Fii ai parohiei din afara parohiei: Domnul Căprioru Florin-Alexandru(Italia): 300 lei; Domnul Surugiu Nicu(Italia): 205 lei; Domnul Prof. Sfetcu Virgil(București): 150 lei; Domnul Mema Irinel (Tr. Severin), Doamna Prof. Iacov Raluca(Tr. Severin), Domnul Ile-Rolea Teodor(Arad-AR), Domnul Rolea Ion(Tr. Severin), Doamna Pera Maria(Tr. Severin): câte 100 lei; Domnul Căprioru Viorel(Italia): 56 lei;  Domnișoara Rolea Ileana(Tr. Severin): 55 lei; Domnul Luca Vasile(Tr. Severin): 54 lei; Doamna Burtea Elena(Tr. Severin), Doamna Bazavan Simona(S.U.A.), Domnișoara Mănescu Stela, Domnul Duțoniu Ion(Tr. Severin), Domnul Rolea Aurel(Tr. Severin), Domnul Rolea Titu(Tr. Severin), Domnul Popescu Constantin-Iulian(Italia):  câte 50 lei;

B. Credincioși străini de parohie: Domnul Bogdan Soare(București): 120 lei;  Domnul Butoi Doru(Drăgășani-VL), Doamna Ionescu Ana-Maria(Campina-PH): câte 100 lei; Doamna Mihaela Funk(Germania): 84 lei; Doamna Leonte Daniela(Buzău): 70 lei; Doamna Crăciunescu Valeria (Câmpulung-Moldovenesc-SV), Domnișoara Nisioi Mihaela(Câmpulung-Moldovenesc-SV), Doamna Manolache Steluța(București), Domnul Vermeșan Mirel(Timișoara-TM): câte 50 lei.

Tuturor le mulțumim cordial. Dumnezeu să le răsplătească jertfa!

*

Taxe, biruri, angarale. În ultima vreme se vehiculează în presă și se discută pe mai multe posturi de televiziune o știre îngrijorătoare. Patriarhia Română a dat sau intenționează să dea o dispoziție privind taxele pentru serviciile religioase. Se zvonește că ar fi vorba, spre exemplu, de 1.000 lei pentru Cununie, 500 lei pentru Botez și lista ar putea continua. Am aflat că unii dintre Dumneavoastră s-au grăbit, auzind această știre, să rostească vorbe grele la adresa Bisericii, ierarhilor și preoților.

Eu nu-i judec pe cei din parohia noastră, care au zis una sau alta, dar vă comunic tuturor și pe această cale, că până acum nu am primit nimic oficial în acest sens. Dacă se va emite, într-adevăr, o asemenea decizie, cred că ea va prevede cotele maxime până la care se poate ridica taxa pentru un serviciu sau altul, dar nu că acea acea taxă este obligatoriu să se aplice în toate parohiile. Dispoziția va fi, probabil, ca legea circulației: am voie să merg cu maximum 50 km/oră în localitate și cu maximum 70 km/oră în afara localității. Dacă nu voi avea condiții corespunzătoare, eu, ca șofer, îmi voi adapta viteza, în sensul de a o micșora și a ajunge chiar până la oprirea mașinii.

Nu fiți îngrijorați! Aveți Dumneavoastră destule griji, necazuri și nevoi. Nu o mai aveți și pe aceasta. Vă asigur de un lucru: cât vom fi împreună, serviciile religioase în parohia noastră vor fi gratuite, iar contribuția de cult la aprecierea Dumneavoastră: dacă vreți și cât vreți. Dacă va fi o dispoziție precum cea menționată mai sus, vom convoca Adunarea Parohială, vom întocmi un proces verbal, pe care-l vor semna toți membrii parohiei de la mic la mare. În baza acelui proces verbal, vom aplica îndemnul Mântuitorului: ,,Dați cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” În acest sens, vom plăti instituțiilor superioare ale  Bisericii și statului toate impozitele, subvențiile, dările și angaralele de tot felul și în rest ne vom administra cum vom considera că este mai potrivit. Nu va veni niciodată patriarhul, mitropolitul sau episcopul să ne impună ca să luăm taxa de atât sau atât. Tot de popa veți avea parte! În cazul în care cheltuielile vor fi mai mari decât veniturile, preotul Dumneavoastră este dispus să renunțe la salariu, parțial sau total, atât  timp cât va fi nevoie. Pe Dumneavoastră nu vă va afecta nici măcar cu un leu o  asemenea dispoziție. Știți de ce vom recurge la o asemenea soluție? Din două motive: pe de o parte, că vreau să rămân preot și să nu mă transform în perceptor sau zbir al parohiei, iar în al doilea rând, fiindcă… vă iubesc! Dar asta să n-o știm decât noi și tot satul! Bine?

În numărul viitor al ,,Scrisorii parohiale” vom reveni și cu alte amănunte.

*

Înmormântări: Pe 3 Ianuarie am oficiat slujba înmormântării pentru  Sfetcu Ecaterina(95 ani) din Bârda; pe 8 Ianuarie pentru Carlaonț Mihai(53 ani) din Bârda, iar pe  13 Ianuarie  pentru  Șuican Ion(54 ani) din Malovăț. Dumnezeu să-i ierte!

*

Program. În cursul lunii Februarie avem următorul program de slujbe: 2 Febr. (slujbă la Bârda, pomeniri la ora 12 la Malovăț); 5 Febr.(Malovăț-Bârda); 6 Febr. (Malovăț); 12 Febr.(Malovăț-Bârda); 13 Febr.(Bârda); 19 Febr.(Bârda-Malovăț); 20 Febr.(Malovăț); 26 Febr.(Bârda-Malovăț); 27 Febr. (Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la şcoală, acasă sau la telefon : 0724. 99. 80. 86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu! La mulţi ani!

Pr. Al. Stănciulescu – Bârda

 

%d blogeri au apreciat asta: