„Scrisoare pastorală“ nr. 193

Dragii mei enoriaşi!

Performanţă fără Zdreanţă. La intersecţia străzilor Traian şi Prahovei din Tr. Severin se află o clădire impunătoare. E o clădire veche, cu parter şi trei etaje. În ea funcţionează mai multe ateliere şi firme. În vara aceasta a fost reparată şi exteriorul refăcut în întregime. A devenit o frumuseţe de clădire. Partea dinspre strada Prahovei este un perete compact, cu o suprafaţă de peste două sute de metri patraţi. Proprietarul a zugrăvit acel perete cu un o culoare albăstruie,  foarte plăcută la vedere. După câteva zile de la terminarea lucrărilor şi demolarea schelelor, pe peretele menţionat un neica Nimeni a scris cu vopseaua neagră  dintr-un tub de spray: ,,Vrem performanţă fără implicarea ta băi zdreanţă”. Toţi trecătorii priveau stupefiaţi şi revoltaţi în sufletul lor, fiindcă isprava strica o muncă, batjocorea un om, care făcuse o cheltuială imensă pentru înfrumuseţarea clădirii şi a centrului oraşului. Cred că puţini erau cei care se bucurau în sinea lor de această bădărănie. Câteva săptămâni a rămas textul respectiv pe perete. Într-un târziu, proprietarul a răzuit peretele în locul acela, a finisat tencuiala şi a zugrăvit iar. Cu toată strădania lui şi a zugravilor, nu au mai nimerit nuanţa de culoare, aşa că bucata respectivă din perete seamănă acum ca un petic cârpit în fundul pantalonilor.

Isprava ar putea trece neobservată. Şi, totuşi, ea poate avea o semnificaţie aparte  şi asupra acesteia aş vrea să zăbovesc câteva momente în rândurile de faţă. Aşadar, proprietarul este un om onorabil, care are o proprietate. Nu ştim cum a intrat în posesia ei: prin cumpărare, moştenire sau a construit-o el însuşi. Oricum, dacă instituţiile statului abilitate nu-l urmăresc, nu-l arestează, nu-l condamnă, nu-l împuşcă, avem toate argumentele să-l socotim un om demn de tot respectul. Omul acesta a realizat ceva şi pentru asta merită admiraţia noastră. Cel care a scris este, cu siguranţă, un neica Nimeni. El umblă la miez de noapte prin centrul oraşului, poate beat sau drogat, singur sau în gaşcă cu alţii asemenea lui. Omul acesta a făcut un rău de dragul de a face rău, din plăcerea de a distruge realizarea altuia. Cu siguranţă, el nu a realizat nimic asemănător în viaţa lui, fiindcă atunci ar avea mai mult respect faţă de realizarea semenului său. Este, altfel spus, un coate-goale, un terchea-berchea, un maţe-fripte, ca să-l cităm pe Caragiale. El vrea ,,performanţă”, fără implicarea celui dintâi, care dovedeşte, fără putinţă de tăgadă, că a realizat ceva.  Pe acesta îl dispreţuieşte în modul cel mai josnic. Pentru neica Nimeni, proprietarul, adică omul cinstit, onest, muncitor, omul la locul lui, este doar o ,,zdreanţă”. Cei care împing vântul pe stradă noaptea, fără sens şi fără rost sunt cei demni de respect pentru neica Nimeni. Ferească Dumnezeu, ca asemenea specimene să ajungă vreodată la putere!

Meditând asupra cazului menţionat, mă gândesc la vremea de după război, când floarea intelectualităţii româneşti a înfundat puşcăriile şi gropile de la canal. Li s-a spus de cei ce luaseră frâiele în mână: ,,Vrem performanţă, fără implicarea ta, băi, Zdreanţă!” Mă gândesc la miile de  fruntaşi ai satelor noastre, care au fost duşi în Bărăgan; mă gândesc la ţăranii gospodari, cărora li s-a luat totul pentru a fi ,,egali” cu neica Nimeni. Mă gândesc la ofiţerii românii, cărora le-au putrezit ciolanele prin puşcării pentru vina de a fi luptat în răsărit, ci nu în apus. Mă gândesc la atâţia analfabeţi şi oportunişti, care au fost selectaţi pentru a ocupa funcţii de conducere la vremea aceea şi a executa orbeşte ordinele primite de sus, străine de spiritul şi idealurile neamului românesc. Deviza citată mai sus, ,,Vrem performanţă, fără implicarea ta, băi, Zdreanţă!”era repetată într-o formă sau alta, luând uneori aspecte dintre cele mai groaznice, precum cea a lui Vâşinschi: ,,Când aud de cultură, pun mâna pe pistol!”

A trecut Revoluţia pe la noi şi speranţa a renăscut în sufletele tuturor celor doritori de bine pentru ţară şi pentru neam. Din păcate, atâţia oameni capabili au fost aruncaţi la marginea societăţii, fiindcă aveau ochii cărpui, sau verzi, sau albaştri. Atâţia neica Nimeni, căţăraţi peste noapte pe treptele înalte ale piramidei sociale,  le-au spus peste umeri acestora: ,,Vrem performanţă, fără implicarea ta, băi, Zdreanţă!” Atâtea ,,zdrenţe” s-au resemnat în ocupaţiile cele mai umile pentru a-şi câştiga pâinea cea de toate zilele. După douăzeci de ani de  ,,performanţă” vedem cu durere că ţara este înglotată în datorii, pe care nu le vor putea achita câteva generaţii de acum încolo, că în spitale nu se găsesc nici banalele pansamente şi aspirine, că profesorii intră în greva foamei, pentru că nu mai pot face faţă cheltuielilor elementare, că birurile şi preţurile cresc de la o zi la alta şi nimeni nu se întreabă dacă umerii vlăguiţi ai acestui neam le mai poate duce.  După douăzeci de ani de ,,performanţă” am ajuns în coada tuturor clasamentelor care privesc bunăstarea populaţiei şi în fruntea celor care privesc mortalitatea şi bolile cele mai grele. Câmpurile noastre, care altădată erau grânarul Europei, sunt astăzi pustii, ţărănimea  tinde să devină uşor-uşor o amintire; rândurile tot mai groase ale şomerilor   au luat locul  muncitorilor de altădată; unităţi industriale de nivel european au fost tăiate în bucăţi şi date la fier vechi de câţiva învârtiţi ai zilei. Țara nu mai are bani să achite salariile şi pensiile, bancherii ne rânjesc dispreţuitor, infractorii şi infracţiunile se înmulţesc de la o zi la alta, nesiguranţa omului de rând creşte continuu. Creierele luminate ale naţiunii pleacă peste mări şi ţări să-şi caute un rost.

Deviza de mai sus devine tot mai evident o emblemă a vremii noastre. Din păcate!

*

Sfinţii Părinţi despre Bunătate: ,,Celui ce nu ştie să deosebească binele de rău, nu-i este îngăduit de a judeca pe cei buni sau pe cei răi. Căci bun este omul care cunoaşte pe Dumnezeu. Iar de nu este bun, nu ştie nimic şi nici nu va şti vreodată. Căci calea cunoştinţei lui Dumnezeu este bunătatea”; ,,Omul bun şi iubitor de Dumnezeu nu mustră pe oameni pentru rele, când sunt de faţă, iar în dos nu-i bârfeşte. Dar nici celor ce încearcă să-i grăiască de rău nu le îngăduie”; ,,Este cu neputinţă să se facă cineva dintr-o dată bărbat bun şi înţelept. Trebuie gând stăruitor, vieţuire, încercare, vreme, nevoinţă şi dor după lucru bun. Iar omul bun şi iubitor de Dumnezeu, care cu adevărat cunoaşte pe Dumnezeu, nu încetează a face din belşug toate câte plac lui Dumnezeu. Dar astfel de oameni se găsesc mai rar”; ,,Nimeni nu poate fi numit bun, fiind neruşinat, iar cine nu e bun, este, desigur, rău şi iubitor de trup”(SF. ANTONIE CEL MARE); ,,Ai pus început bun, străduieşte-te să sfârşeşti bine”; ,,Bunătatea sufletească alungă ţâvnăşia, (ţâvnăşie = ţâfnă), iar de lipseşte ţâvnăşia, se curmă şi mânia” (SF. EFREM SIRUL); ,,Vrem mai bine să fim buni decât risipitori” (MINUCIUS FELIX); ,,Mai bună este bătrâneţea prudentă decât tinereţea lipsită de experienţă, mai bună este întârzierea cu socoteală decât graba pripită; mai bună este o domnie scurtă decât o tiranie de lungă durată, după cum o mică avuţie, câştigată cu cinste, este mai de folos decât o avuţie mare, dar nesigură. Puţin aur valorează mai mult decât mulţi talanţi de plumb şi puţină lumină este mai folositoare decât mult întuneric”; ,,Fii mai nobil decât aproapele tău, prin faptul că te arăţi mai bun, fii pentru cel nenorocit dumnezeu, imitând mila lui Dumnezeu”; ,,Frumos lucru este bunătatea şi mila de cei săraci, precum şi ajutorarea semenilor în vreme de necazuri”(SF. GRIGORE DE NAZIANZ); ,,Să ne facem buni şi folositori şi nouă şi altora, să scoatem din sufletul nostru toată răutatea şi să ne învrednicim de fapte bune, căci numai aşa ne vom învrednici de bunătăţile viitoare;” ,,Cel ce voieşte a fi bun, nimic nu-l poate împiedica, chiar dacă ar fi fost până atunci cel mai rău om de pe pământ”; ,,Cu toţii lăudăm şi admirăm pe cei care săvârşesc cele bune, chiar dacă noi nu le săvârşim”; ,,Cele bune aproapelui nostru mai întâi mulţumesc şi înveselesc pe cel ce le face”; ,,Nimeni nu va deveni mai bun prin constrângere… A fi bun în chip forţat înseamnă a nu fi bun”(SF. IOAN GURĂ DE AUR).

*

Grecizarea muzicii bisericeşti. Ascult unele posturi de radio, vizionez unele posturi de televiziune. Se transmit slujbe de la patriarhie, de la unele catedrale episcopale şi mitropolitane, de la mânăstiri şi biserici unde slujesc ierarhi. Sunt surprins de faptul că peste tot aud muzică bisericească deosebită de cea pe care am învăţat-o în seminar şi facultate. Am ascultat, spre exemplu, axionul Îngerul a strigat. Îl ştiam pe glasul V, dar îl cântam de obicei în varianta minunată de pe glasul III a lui Ghelasie Basarabeanul. Ceea ce am auzit era de nerecunoscut. Era o muzică de nuanţă vădit orientală, mai precis grecească. Am înţeles că multe eparhii şi-au trimis preoţi şi studenţi să stea o vreme în Grecia sau la Muntele Athos şi să vină apoi să impună noua muzică bisericească. Mă întreb de ce o mai fi fost nevoie de efortul a zeci şi zeci de compozitori şi muzicieni români, începând de la Anton Pann încoace, respectiv de la jumătatea secolului al XIX-lea, să românizeze muzica bisericească. Truda atâtor corifei ai istoriei muzicii psaltice şi corale româneşti, precum Anton Pann, Gavriil Musicescu, Ion Popescu – Pasărea, Teodor Teodorescu – Iaşi, Mihail Berzovschi, Gheorghe Popescu – Brăneşti, Gheorghe Cucu, Ion Chica – Comăneşti, Ion Croitoru, Dimitrie Cuclin, Simion Nicolescu, Ioan D. Chirescu, Constantin I. Baciu, Paul Constantinescu, Timotei Popovici, Augustin Bena, Liviu Tempea, Pr. Gheorghe Şoima, Francisc Hubic, Ion Vidu, Emil Moţia, Sabin Drăgoi, Zeno Vancea, Vadim Sumschi, Trifon Lugojan, Grigore Costea,  Nicolae Lungu, Alexie Buzera, I. Croitoru, I. Popescu – Runcu, Sebastian Barbu-Bucur, Nicolae Velea, Nicu Moldoveanu şi mulţi, mulţi alţii vor fi aruncate la coşul de gunoi? Oamenii aceştia au trăit şi au simţit româneşte  prin toate fibrele fiinţei lor şi au transpus această simţire în muzica bisericească, omofonă şi corală. Mă gândesc dacă ar învia regretatul patriarh Justinian şi marele compozitor Nicolae Lungu şi şi-ar vedea opera vieţii lor ameninţată cu surparea, ce ar face şi ce ar zice puternicilor zilei de astăzi?!

Vechile cărţi  de psaltichie, adică de muzică bisericească, ne redau nişte cântări străine de spiritul românesc. Găseşti uneori pasaje în care o vocală cum ar fi ,,a”, ,,e”, ,,i”, ,,u” sau altele sunt aşternute pe sub note care se întind pe câte o pagină sau două de carte. Când ajungi la sfârşitul unui asemenea fragment nu mai ştii din ce cuvânt face parte. Altfel spus, se punea accentul pe melodie, nu pe text şi înţelesul lui. Înţelegând că acest mod de a cânta nu se pretează la români, muzicienii şi compozitorii noştri au făcut eforturi uriaşe ca să creeze un stil de muzică psaltică specific românesc, apoi să uniformizeze acest stil în toată ţara. A fost şi aceasta o formă de independenţă bisericească, pe care am început să ne-o câştigăm faţă de Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului încă de la jumătatea veacului al XIX-lea, culminând cu câştigarea autocefaliei de la 1885 şi a ridicării Bisericii noastre la rang de patriarhat la 1925.

Se merită să amintim aici că în Transilvania şi Banat asemenea încercări de ,,românizare” a muzicii bisericeşti începuseră mult mai devreme, ca o încercare de obţinere a indepndenţei bisericeşti faţă de administraţia sârbească. Şi astăzi, spre exemplu, în aceste provincii se cântă ,,muzica lui Cunţan”, în ciuda eforturilor susţinute făcute de-a lungul timpului de autorităţile noastre bisericeşti de a impune muzica psaltică ce se cântă în ,,regat”, adică în fostele provincii Moldova şi Țara Românească.

Iată că acum  ne suflecăm mânecile vitejeşte şi ne pregătim să aruncăm la coş roadele eforturilor atâtor ostenitori într-ale muzicii bisericeşti din ultimele două secole, pe motiv că stilul românesc ar fi ,,de influenţă rusească”, după cum făcea referire un înalt demnitar bisericesc şi ne întoarcem la muzica bisericească de la 1800. Din păcate, se uită câteva lucruri esenţiale. În primul rând, că omul de la acest început de mileniu trei este suprasolicitat şi nu mai are vreme să stea ore în şir şi să asculte lălăielile fără noimă ale ,,stilului grecesc”. Stilul românesc este mult mai concis, mai direct, melodiile mai scurte, adaptate psihologiei noastre. Trebuie să dispară o generaţie de preoţi şi credincioşi, ca să se impună iarăşi  stilul grecesc. Cui i-ar folosi? Aşa cum avem un stil românesc bine definit în arhitectura şi pictura bisericească bizantină, putem foarte bine să avem şi un stil românesc în muzica psaltică. De ce suntem noi blestemaţi să importăm totul, să nu mai producem nimic autohton, local? Mult mai important ar fi să ne îngrijim de existenţa şi pregătirea cântăreţilor bisericeşti, decât de nuanţele de stil muzical. În atâtea biserici nu se poate face slujbă din lipsa cântăreţilor bisericeşti sau din lipsa enoriaşilor. Poate că ar fi vremea să reconsiderăm priorităţile!

*

Batjocorirea lui Iisus. Mereu apar emisiuni, mereu se reiau emisiuni, în care se batjocoresc cele sfinte. Mântuitorul, Maica Domnului, sfinţii, icoanele, Biserica, Sfintele Taine, Sfintele Moaşte, sărbătorile, Sfânta Cruce şi orice reprezintă creştinismul este pus la zid şi  batjocorit. Oameni fără conştiinţă, fără frică de Dumnezeu şi fără ruşine de oameni, fără respect de  tradiţia neamului românesc se grăbesc să-şi facă audienţă la posturile respective, împroşcând cu noroi tot ce-i sfânt.

Am mai luat atitudine faţă de aceste aberaţii şi în paginile ,,Scrisorii pastorale” şi în alte organe de presă. Un îndemn vă adresez, ca preot: nu vă lăsaţi amăgiţi de aceste glasuri de sirene. Păstraţi-vă credinţa Dumneavoastră moştenită din moşi-strămoşi. Sunt interese mari  la nivel mondial, care urmăresc distrugerea creştinismului şi înlocuirea lui cu alte religii. Pe de altă parte, nu uitaţi că e sfârşit de veac şi vreme de cernere. Cel rău loveşte mai crunt ca oricând creaţia lui Dumnezeu, în primul rând omul şi sufletul lui. Nu vă lăsaţi ademeniţi. Prima formă de luptă a Dumneavoastră este schimbarea postului de televiziune, care vă otrăveşte sufletul cu astfel de defăimări. În al doilea rând, întăriţi-vă propria Dumneavoastră credinţă, prin post, prin rugăciune, prin fapte bune, prin participare la slujbe, prin spovedire, prin împărtăşire.  La această vreme de cernere, Dumnezeu nu ne vrea căldicei, ci doar fierbinţi în credinţă. Cine are urechi de auzit, să audă!

*

Negocierea. Nu ştiu exact ce vârstă aveam. Oricum, nu eram la şcoală. Atunci am avut ocazia să fac prima mea negocierea cu cineva.  Am făcut-o cu mama. De prânz am fost cu dânsa cu vitele pe la Bucium. Tăticu era la cosit pe undeva pe la fermă. La vremea cuvenită am venit cu vitele acasă. Pe drum am găsit un cerc şi nişte bucăţi de fier. Mare bucurie! Aveam cu ce să mă joc, mai ales că jucării propriu-zise nu aveam. Mămica a muls vaca, pe Stela, o vacă albă, bună de lapte, pe care i-o dăduseră părinţii de zeste. A făcut apoi mâncare. Între timp, eu mă retrăsesem între polată şi cuptor, la rădăcina unui iagud şi acolo construiam câte toate din fiarele pe care le adunasem acolo ca o comoară de mare preţ.  Eram atât de absorbit de jocul meu, că puteam foarte bine să stau până seara nemâncat. Când totul a fost gata, mămica mi-a spus: ,,-Gelule, hai la masă, că-i gata!” ,,- Vin acu!” i-am răspuns  eu, continuându-mi jocul. Mama se grăbea. Trebuia să mă culce pe mine şi apoi să ducă mâncare lui tăticu la cosit. Între ei relaţiile erau tensionate. Bunicul de pe tată avea grijă să alimenteze această stare conflictuală. De câte ori avea prilejul, îi spunea lui tăticu: ,,- Vezi, mă, nenorocitule? Dacă ai fi luat-o pe aia, care ţi-am spus eu, acu ai fi boier! O luaşi pe sărăntoaca asta! Acu munceşte, fire-al dracului, până oi da cu capul sub tine!”  Trei ani cât fusese tăticu în armată, mămica şezuse cu socrii. O trimiteau noaptea cu vitele în Bremăna, o băteau şi de multe ori o alungau, să se ducă la tată-său la Colibaşi, ,,-Că nu eşti tu de nasul copilului meu!” O scoteau pe poartă cu bocceaua de haine şi cu Stela de funie şi o ocărau, ori o zburătureau cu pietre. Doar când Lilica lui Titu Bobaru, vecina, îşi lua inima în dinţi şi striga în gura mare ,,- Lăsaţi, mă, femeia în pace, fireţi ai dracului de nenorociţi!”  atunci se calmau, de teamă să nu audă satul.

Cu cât mă striga de mai multe ori, cu atât răbdarea mamei ajungea la limită. Eu continuam să mondănesc acolo sub iagud la ,,jucăriile” mele. Parcă niciodată nu fusesem mai absorbit ca atunci de preocuparea mea. La un moment dat, mama s-a slobozit spre mine. Nu mă bătuseră niciodată, dar le ştiam de frică. Parcă un arc m-a propulsat, căci am ţâşnit dintre fierotenii şi pe-aici ţi-e drumul. Am reuşit să ies pe poartă. Mama după mine! Am coborât pe uliţă. Eram desculţ şi bolocrac, adică numai într-o cămăşuţă lungă, fără pantaloni. Mi se vedeau doar picioarele cum aleargă. Nu-mi mai era teamă de mărăcini, de cioburi de sticlă. Tot credeam că doar mă sperie aşa, puţin. Mama însă era prea supărată. Am luat-o pe Portiţă, o altă uliţă ce dădea în Vârtoape. Mama  după mine. Era înaltă şi mare în pas, dar nici picioarele mele nu se lăsau mai prejos. Scăpărau, nu alta! Atâta cât ieşeau de sub cămaşă, păreau o rotiţă, care se învârtea la turaţie maximă. Am trecut pe Vârtoape ca glonţul şi am ajuns la Nuci. Aici era un şanţ în locul Licurei. Azi e ogaş. Acolo am găsit prilejul să-i arăt ce ştiu. Săream dintr-o parte în alta ca un ied, o ,,fentam”, cum văzusem că făceau copiii mai mari, când se jucau ,,de-a prinselea” pe drum. Mama obosise, transpirase. Din când în când îmi spunea cu glas rugător: ,,- Gelule, stăi numai un pic, să-ţi dau o palmă, să mă răcoresc! Nu-ţi dau mai mult!”  O palmă nu ar fi fost cine ştie ce, dar dacă puteam să mă feresc, de ce să nu vrea face-o! Cu cât încercările de a mă prinde dădeau greş şi oboseala îşi spunea cuvântul, mama se ruga de mine tot mai insistent. La un moment dat a izbucnit în plâns, parcă toate necazurile ei se revărsau atunci peste marginile paharului. ,,-Gelule, te rog frumos, stăi să-ţi dau o palmă, că simt că plesnesc de supărare. Hai, că mâine mă duc la oraş şi ţi-aduc bomboane!” He – hee! Mărise preţul! Şi, totuşi, bomboane-bomboane, dar să te laşi să-ţi dea o palmă, nu era aşa simplu. Nu, nu puteam accepta.

La un moment dat, mama a renunţat să mă mai fugărească, s-a întors şi a plecat plângând spre casă. Îmi părea rău că o făcusem să plângă. O iubeam mult şi n-aş fi vrut să se ajungă acolo. Nu puteam înţelege nici eu de ce n-o ascultasem, de ce fugisem atâta. Am luat-o pe potecă după dânsa, m-am apropiat uşor-uşor, fără să mă simtă. Am ajuns-o şi am luat-o de mână. Plângea şi dânsa, plângeam şi eu. Nimeni nu putea să spună cine este învingătorul şi cine este învinsul. M-a luat în braţe şi m-a sărutat. Mi-a şters lacrimile şi mi-a spus: ,,-Hai, nu mai plânge! Când mă vezi supărată, nu mai mă necăji şi tu, că sunt eu destul de otrăvită! Hai să-ţi dau mâncare, că-i târziu! Mă aşteaptă şi amărâtul ăla, n-o mai putea să tragă cu coasa!”

Aşa s-a terminat prima mea negociere.

*

In memoriam: Adrian Păunescu. Zilele acestea s-a stins un mare om şi un mare poet al naţiei. El a reuşit să marcheze prin personalitatea şi creaţia sa o întreagă generaţie, generaţia ,,în blugi”, cum îi plăcea să spună. Dincolo de controversele ce sunt legate de această personalitate, Adrian Păunescu reprezintă începutul unei speranţe în societatea românească. Cenaclul său aducea un suflu nou, necunoscut, un suflu de libertate, de care tânăra generaţie şi nu numai ea avea nevoie ca de apă şi de aer. Dădea cezarului ce era al cezarului, ce-i drept, fiindcă altfel nu ar fi putut să existe însuşi cenaclul respectiv, dar, dincolo de aceasta, cenaclul reuşea să mobilizeze mase mari de oameni. Dacă la cuvântările lui Ceauşescu erau aduşi oameni de pretutindeni obligatoriu, la cenaclurile lui Păunescu oamenii dădeau buzna şi mai plăteau şi bilete.  El reuşea să mobilizeze, să creeze conştiinţa de unitate, de putere, de dragoste de ţară şi de neam. O generaţie disperată, o generaţie care a dat tribut greu de vieţi omeneşti la graniţele ţării, încercând să evadeze în lumea liberă, descoperea în cenaclurile organizate de Păunescu o lume nouă şi o fărâmă de speranţă în propria ţară. Poeziile lui şi muzica pe care o promova erau incendiare. Glasul lui izbucnea ca un vulcan, muzica folk antrena participanţii într-un freamăt necunoscut până atunci. Fiecare şi toţi vibrau pe aceeaşi lungime de undă şi Păunescu era dirijorul, care ştia cât şi cum să dozeze tensiunile.

A realizat o operă imensă. În primul rând o operă de ziarist, cum puţini au realizat în cultura română. Prezent în numeroase publicaţii zi de zi, dar mai ales în monumentala sa ,,Flacără”, Adrian Păunescu era o voce de care trebuia să se ţină cont. Aborda cele mai diverse subiecte, le analiza cu competenţă  şi pasiune rar întâlnită. Dădea verdicte, dojenea, acuza, lovea, desfiinţa dacă era cazul pe adversar. Poeziile nu erau artă pentru artă, ele erau exemplul cel mai curat de artă cu tendinţă, artă mobilizatoare de energii. Păunescu nu scria de dragul de a scrie. Scria pentru a aborda probleme şi a le găsi soluţii. Fiecare poezie, fiecare vers al lui era ca un ciocan care bătea în coardele sufletului. Poeziile lui aveau ceva din mesianismul poeziilor lui Octavian Goga, ceva care electriza masele. Pentru prima dată m-am cutremurat, când am auzit-o, în 1982, pe Sava Negrean-Brudaşcu, pe stadionul din Dej(CJ), în cadrul Festivalului ,,Samus”, cântând pe versurile marelui poet: ,,Dă-i, Doamne, tărie/ Unei mâini să scrie/ Biblia bătrânului Ardeal!”

În Parlamentul României, cât şi în Parlamentul European, vocea lui Adrian Păunescu era ca un tunet, iar judecăţile sale erau sentinţe peste care nu se putea trece.

A prezidat Congresul Spiritualităţii Românilor de Pretutindeni din Sala Unirii de la Alba-Iulia din decembrie 2009. Am fost acolo, la câţiva metri de el. Era ca un magnet. Atrăgea toate privirile asupra lui, domina sala prin robusteţea personalităţii sale, prin profunzimea şi tonul afirmaţiilor sale. Am trăit momente de înaltă sim-

ţire românească în acea zi.

Orice i  s-ar imputa lui Adrian Păunescu, dar  în poezii, cât şi în articolele sale, se putea surprinde o mare doză de patriotism.  Şi aceasta tocmai în perioada în care atâţia trâmbiţează internaţionalismul, europenismul, globalismul. Adrian Păunescu va rămâne, ca poet, scriitor, ziarist, om de televiziune şi om politic o personalitate inconfundabilă şi o voce distinctă în istoria culturii şi societăţii româneşti de la această cumpănă de veacuri. Dumnezeu să te ierte, Adrian Păunescu!

*

Eroii. Vremea trece şi generaţii după generaţii se mută  la domiciliul de veci. Dacă acum treizeci de ani găseam în satele noastre numeroşi veterani de război, care-mi povesteau multe şi de toate despre peripeţiile lor de pe front, încât puteam alcătui cu ele cărţi masive, azi mai găseşti ici-acolo câte un bătrân tot mai uzat, care-şi mai aminteşte greu câte ceva de acest gen. Este nevoie să alcătuim o listă cât mai completă cu eroii parohiei noastre, măcar din ultimele două războaie. Avem pomelnice cu ei – sau, mai bine-zis, cu o parte din ei-, la biserici, dar nu e suficient. În pomelnice sunt menţionate numai prenumele(adică ,,Ion, Ion, Gheorghe etc.”), dar nu şi numele de familie. Am realizat în anii trecuţi câte o troiţă dedicată eroilor în fiecare sat, dar e nevoie şi de o listă completă a lor. Vom încerca să apelăm şi la evidenţele primăriei şi ale Arhivelor Statului, dar şi memoria multora dintre Dumnevoastră este o adevărată arhivă. Am alcătuit o listă provizorie, dar, cu siguranţă, ea mai are nevoie de completări. Tocmai de aceea o redau mai jos şi vă rog pe Dumnevoastră, pe fiecare, să vă amintiţi dacă aţi avut bunici, părinţi, fraţi, soţi, rude, vecini sau consăteni, care au murit pe front în cele două războaie mondiale şi să ne semnalaţi, ca să putem completa această listă. Este o datorie de conştiinţă şi necesită un minim efort.

Iată lista cu numele eroilor în ordine alfabetică:

I. În Malovăţ:

1. Din Primul Război Mondial: 1. Ciurel Nicolae; 2. Manolea Gheorghe; 3. Micu Gheorghe; 4. Orodan Constantin; 5. Orodan Gheorghe; 6. Popescu Vasile;

2. Din al doilea Război Mondial: 1. Alexescu Gheorghe;  2. Bazavan Alexandru; 3. Boncioc Nicolae; 4. Crăciunescu Gheorghe; 5. Focşan Florea; 6. Ghilerdea Ion; 7. Glavan Melache; 8. Meilă Ion; 9. Michescu  Vasile; 10. Oprişan Marincu; 11. Osiac Ion; 12. Paicu Ilie; 13. Pau Vasile; 14. Pau Victor; 15. Popescu  Ion; 16. Popescu  Sabin; 17. Popescu Ionică; 18. Zorliu Gheorghe;

II. În Bârda:

1.  Din primul Război Mondial:

1.Anghel Gheorghe; 2. Botoşan Vasile;  3. Cimpoieru Constantin; 4. Coifan Constantin; 5. Coifan I. Ion; 6. Curea N. Gheorghe; 7. Ionescu Elefterie; 8. Iordaconiu Dumitru; 9. Iordaconiu Gheorghe; 10. Luca Constantin; 11. Luca I. Gheorghe; 12. Luca I. Ion; 13. Luca I. Nicolae; 14. Luca I. P. Gheorghe; 15. Luca Tănase; 16. Mucioniu I. Constantin; 17. Mucioniu I. Ion; 18. Mucioniu M. Constantin; 19. Mucioniu Ştefan; 20. Neamţu Dumitru; 21. Omir  T. Alexandru; 22. Omir Petre; 23. Ploştinaru B. Ion; 24. Ploştinaru Pantelie;  25. Rădulescu V. Gheorghe;  26. Rolea C. Gheorghe; 27.  Rolea D. Gheorghe; 28. Rolea Gh. Gheorghe; 29. Rolea I. G. Grigore; 30. Rolea Pantelie; 31. Rolea Petre; 32. Rolea Petre; 33. Rolea St. Vasile; 34. Sava Constantin;  35. Sava Ion; 36. Sfetcu Gheorghe;  37. Stănciulescu  I. Alex.; 38. Stănciulescu Ion; 39. Stănciulescu Ion; 40. Trocan Dumitru; 41. Zorliu M. Gheorghe.

2. Din al Doilea Război Mondial: 1. Luca Alexandru;  2.  Luca Gheorghe; 3. Luca Ion; 4. Luca Ion; 5. Mema Aurel; 6. Mema Gheorghe; 7. Mema Petre; 8. Motreanu Ilie; 9. Rolea Ion;  10. Trocan Pantelie; 11. Zorliu Ilie; 12. Zorliu Vasile;

Aşteptăm completările, observaţiile şi sugestiile Dumneavoastră.

*

Ajutoare şi donaţii. Doamna Mariana Brăescu, soţia regretatului Dr. Artur Silvestri, din Bucureşti, ne-a trimis 1500 lei pentru publicarea volumului I din Vieţile Sfinţilor, pe care sperăm s-o tipărim până la Crăciun şi să v-o donăm Dumneavoastră. Doamna Omir Lucreţia din Bucureşti, fiică a satului Malovăţ, a donat încă 300 lei; Domnul primar George Bazavan a achitat pentru  contribuţia de cult suma de 250 lei; Domnul Bancă Paul-Gabi din Tr. Severin a donat 200 lei; Domnii Mărăşescu Vasile şi Pătrăşcuţă Liviu din Tr. Severin au donat câte 100 lei; Doamna Cioabă Ioana din Malovăţ a mai donat la contribuţia de cult 100 lei, totalizând  până acum 121 lei; Doamna Băleanu Ioana din Malovăţ a mai adăugat  50 lei la contribuţia de cult, totalizând până acum 91 lei; Doamna Dumitru Elisabeta din Sibiu a donat 60 lei; Domnul Iordaconiu Bebe din Bârda a dat 50 lei pentru contribuţia de cult; Domnul Şiţă Ion din loc. Nicolae Bălcescu(TL) a donat 70 lei şi  Domnul Voinea Ion din aceeaşi localitate a donat 50 lei. Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

Publicaţii. Parohia noastră a publicat ediţia a doua a cărţii regretatului preot Gheorghe Paschia, Dicţionarul bunei-cuviinţe creştine(334 pag.). Lucrarea este o antologie de cugetări culese din operele Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, ordonate sistematic, tematic şi alfabetic. Din această lucrare v-am redat fragmente în multe din numerele ,,Scrisorii pastorale”. Este o carte ziditoare de suflet pentru orice creştin adevărat.

*

În această perioadă, preotul Dvs.  a reuşit să mai publice câteva articole astfel: ,,Scrisoare pastorală, nr. 190 a fost preluată în întregime în ,,Observatorul cultural”, Toronto, Canada, 2010, 31 Oct., (http://www.observatorul.com); Rânjetul bancherului, în ,,Singur”, Târgovişte, 2010, 8 nov., ed. on-line (http://www.revistasingur.ro), în ,,Romanian Vip”, Dallas(S.U.A.), 2010, 5 nov., ed. on-line(http://www.romanianvip.com) şi în ,,Epoca”, Bucureşti, 2010, nr. 6, 14 nov., ediţie on-line(http://revista-epoca.com); Cenzura, în ,,Epoca”, Bucureşti, 2010, nr. 6, 14 nov., ediţie on-line(http://revista-epoca.com); Limba nu se vinde, în ,,Neamul românesc”, Bucureşti, 2010, nr. 8, 14 Nov., ediţie on-line(http://neamul-romanesc.com)

*

Sesiuni. Simpozioane. Filiala Academiei Române din Timişoara l-a invitat pe preotul Dvs.  să participe la sesiunea de comunicări de la sediul ei din 12 Nov. Tema generală a sesiunii era Istoria presei bănăţene. Preotul s-a înscris cu comunicarea Începuturile răspândirii ,,Telegrafului român” în societatea bănăţeană. Nu a putut să participe efectiv, fiindcă în ziua respectivă avea cursuri cu ,,studenţii” săi de la şcolile din Bârda, Bobaiţa, Colibaşi şi Valea Boierească. A trimis însă lucrarea şi ea va fi publicată în volumul ce-l va scoate curând instituţia respectivă.

*

Academia Daco-Română din Bucureşti l-a invitat pe preotul Dvs., ca membru al ei, să participe la sesiunea anuală de comunicări, care va avea loc la 23 Nov. Preotul a acceptat invitaţia, urmând să prezinte acolo câteva din realizările editoriale ale parohiei noastre. Vor fi prezentate cărţile părintelui Dumitru Bălaşa despre daci, Şiragul mărgăritarului şi Studii şi documente privind Istoria României. Fiecare din aceste cărţi ar putea constitui subiect pentru câte o comunicare de sine stătătoare.

*

Nunţi şi botezuri. În ziua de 6 Nov. am oficiat Taina Sf. Botez pentru Iorgovan Claudia-Roberta, fiica Domnului Iorgovan Viorel şi a Doamnei Iorgovan Elena-Mihaela din Malovăţ şi pentru Bancă Irina, fiica Domnului Bancă Paul-Gabi şi a Doamnei Dr. Bancă Liliana din Tr. Severin, iar în ziua de 7 Nov. pentru Pătrăşcuţă Crina-Maria, fiica Domnului Pătrăşcuţă Liviu-Cristian şi a Doamnei Pătrăşcuţă Alina-Laurenţia din Tr. Severin. Să trăiască şi Dumnezeu să le ocrotească în viaţă! În ziua de 6 Nov. am oficiat Taina Sf. Cununii pentru Domnul Iorgovan Viorel din Malovăţ cu Doamna  Bîrsilă Elena-Mihaela din Motru. Dumnezeu să le ajute!

*

Anunţ. Nu cumpăraţi calendare din piaţă, ori de pe la diferite persoane de pe stradă. S-ar putea să daţi banii degeaba pe ele,  să fie făcute de oameni puşi pe căpătuială, care să tipărească vreun calendar mai vechi şi să scrie pe el că-i din 2011. Vom avea calendare pentru toate familiile din parohia noastră şi chiar şi pentru alţii din afara parohiei. Vom aduce la biserică în următoarele duminici, preotul va avea şi acasă, iar cu prilejul colindului cu Crăciunul vom duce calendare în toate casele din parohia noastră. Oricum, până la  7 Ianuarie 2011, oricine va avea posibilitatea să ia calendare, chiar şi pe datorie. Cele  ce nu se vor da până atunci vor fi restituite protoieriei.

*

Program. În cursul lunii Decembrie ave următorul program de slujbe: 4 Dec.(Bârda-Malovăţ); 5 Dec. (Malovăţ); 6 Dec. (Malovăţ); 11 Dec.(Bârda-Malovăţ); 12 Dec. (Bârda); 15 Dec.(spovedit şi grijit la biserică şi în sat la Bârda); 18 Dec. (spovedit şi grijit la biserică şi în sat la Malovăţ); 19 Dec.(Malovăţ); 20-22 Dec. umblat cu  colindul cu icoana în Malovăţ; 23-24 Dec. umblat cu colindul cu icoana în Bârda; 25 Dec. (Bârda); 26 Dec. (Malovăţ); 27 Dec. (Bârda). Traseele şi orele pentru colind sunt cele cunoscute, cu excepţia situaţiilor neprevăzute. În restul timpului, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, ori la telefon 0724.99.80.86. Poate fi contactat şi pe e-mail la adresa: stanciulescubarda@gmail.com. În restul timpului, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, ori la telefon 0724.99.80.86. Poate fi contactat şi pe e-mail la adresa: stanciulescubarda@gmail.com.

*

Sănătate, pace şi fericire să vă dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: