„Scrisoare pastorală“ nr. 182

Dragii mei enoriaşi!

Minunea de la Rusalii. La cincizeci de zile după Sărbătoarea Învierii Domnului şi la zece zile de la Înălţarea Sa, iată că sărbătorim Pogorârea Sfântului Duh. Sărbătoarea aceasta se mai numeşte şi Cincizecime, Duminica Mare şi Rusalii. Este o sărbătoare împărătească, alături de Crăciun, de Paşti, de Ispas, de Schimbarea la Faţă(Prabojenii). Ea are semnificaţii profunde pentru fiecare dintre noi în parte, cât şi pentru întreaga creştinătate. Este momentul când cea de-a treia persoană a Sfintei Treimi, Sfântul Duh-Dumnezeu Şi-a început misiunea în lume. El s-a pogorât asupra Sfinţilor Apostoli şi i-a transformat, aşa cum vom vedea mai jos. Prin ei S-a pogorât însă asupra întregii lumi prezente şi viitoare. Să urmărim, pe scurt, aceste semnificaţii, pentru a înţelege mai bine măreţia acestei sărbători.

  • Sfântul Duh a dăruit Sfinţilor Apostoli curaj. Până în momentul primirii Sfântului Duh, ei şedeau ascunşi într-o casă, cu uşile încuiate, aşteptând înfricoşaţi să fie arestaţi, judecaţi şi condamnaţi. Erau convinşi că Mântuitorul era Dumnezeu. Se convinseseră văzând nenumăratele minuni săvârşite de El. Cu toate astea, Mântuitorul se înălţase la cer, iar ei rămăseseră pe pământ să înfrunte autorităţile şi duşmănia puternică împotriva lor. În momentul când au primit Sfântul Duh, frica lor a încetat. Ei au ieşit în mijlocul Ierusalimului şi au început să vorbească mulţimilor. Nu le mai era frică. Vorbeau în gura mare şi lumea se aduna puhoi în jurul lor, ca să-i asculte;
  • Sfântul Duh a dăruit Sfinţilor Apostoli înţelepciune. Ei nu erau oameni şcoliţi. Erau pescari şi mici meseriaşi, fără ştiinţă de carte. Din fragmentele cuvântărilor ţinute de ei în ziua Cincizecimii în faţa mulţimii ierusalimitene, descoperim nişte oameni învăţaţi, maeştri în mânuirea cuvântului şi ideilor. Parcă ar fi fost adevăraţi absolvenţi ai unor academii de oratorie din vremea respectivă;
  • Sfântul Duh le-a dăruit Sfinţilor Apostoli glosolalia, adică darul vorbirii în limbi. Nu este uşor să înveţi o limbă străină. Uneori te chinui ani de-a rândul în şcoală, cu manuale speciale, cu profesor de limba respectivă şi, totuşi, nu poţi să vorbeşti şi să scrii cu uşurinţă acea limbă.  Sfinţii Apostoli nu învăţaseră nicăieri limbi străine. Ei ştiau doar limba lor maternă, limba ebraică. În momentul când au primit Sfântul Duh, ei au devenit ca nişte instrumente prin care Duhul Sfânt vorbea lumii. Fiecare dintre ascultători îi auzea pe Sfinţii Apostoli în limba lor. Darul acesta l-au avut până la sfârşitul vieţii, fiindcă s-au răspândit în lume şi au creştinat popoare diferite, cu limbi diferite;
  • Sfântul Duh le-a dăruit Sfinţilor Apostoli putere taumaturgică, adică puterea de a vindeca bolnavii şi a învia morţii. Această putere numai Mântuitorul o avusese. De acum o aveau şi Sfinţii Apostoli şi lumea  a sesizat repede acest lucru. Veneau din toate prăţile cu bolnavii şi era suficient ca să se atingă doar de hainele Sfinţilor Apostoli, ori umbra lor să treacă peste bolnavi şi aceştia se făceau sănătoşi. De asemenea, oricine citeşte Faptele Apostolilor nu va uita uşor pasajul în care se vorbeşte despre felul cum Sfântul Apostol Petru a vindecat-o pe Tavita.

În ziua Cincizecimii sau a Rusaliilor s-au botezat 3.000 de oameni, iar în ziua următoare 2.000 de oameni şi astfel s-a format prima comunitate creştină, prima biserică. Tocmai de aceea ziua aceasta este socotită drept ziua întemeierii Bisericii creştine. Sfântul Duh a fost dat Sfinţilor Apostoli, dar ei l-au împărătşit, prin Taina Sfintei Hirotonii, tuturor episcopilor, preoţilor şi diaconilor, şi astfel s-a perpetuat până în zilele noastre. Episcopii, preoţii şi diaconii au împărtăşit Sfântul Duh tuturor credincioşilor care au primit Sfintele Taine(Sf. Botez, Sf. Mirungere, Sf. Spovedanie, Sf. Împărătăşanie, Sf. Cununie, Sf. Maslu, Sf. Hirotonie) şi prin Sfintele Ierurgii(sfinţiri de tot felul, care s-au practicat întotdeauna în Biserică şi în afara ei). În felul acesta, Sfântul Duh S-a împărătşit lumii întregi din toate timpurile şi din toate locurile, sfinţindu-o şi ajutându-l pe fiecare să se mântuiască, să se apropie de Dumnezeu. Tocmai de aceea, această Sfântă Sărbătoare este importantă pentru întreaga Biserică creştină, cât şi pentru fiecare dintre noi în parte.

*

Crize, crize şi iar crize. În luna mai 1979 mi-am cumpărat o maşină de ocazie. A costat 28.000 lei. Azi cu 30.000 lei cumperi o prăjitură! Un an am găsit benzină pe toate drumurile. Costa 3 lei/litrul. De la sfârşitul anului 1980 a început să se împuţineze benzina. S-a introdus cota de benzină. Aceasta a scăzut rapid, până a ajuns la 15 litri/lună de maşină. Cozile la staţiile de benzină au crescut şi ele. În Severin, ca să ajungi la staţia de la bariera Craiovei, începeai coada de la poarta CPL-ului. Avea mai bine de un kilometru. Ajungeai la staţie după aproape o zi şi o noapte de deplasare cu viteza melcului. Cei mai avantajaţi erau cei care făceau rost de câte un sicriu şi-l puneau în maşină sau pe portbagajul de deasupra. Uneori acelaşi sicriu era schimbat de la o maşină la alta, până se prindeau  mai marii de păcăleală. S-au introdus apoi acele reglementări privind circulaţia în duminici: o duminică circulau maşinile care aveau număr cu soţ, altă duminică cele cu număr fără soţ. Au început tot de atunci restricţionările la pâine şi la principalele alimente. Motivaţia era clară: pe de o parte rezerva de petrol a lumii este aproape epuizată, iar pe de altă parte trebuia să scăpăm urgent de cele 12 miliarde dolari, pe care-i avea ţara datorie.

Discutam atunci cu profesorul de istorie Mite Măneanu  din Severin. Ca unul care cunoştea destulă istorie, Măneanu era în stare să pună pariu că criza nu va dura mai mult de trei ani, fiindcă aşa au fost majoritatea crizelor de la noi şi de la alţii.

Au trecut zece ani, criza s-a tot agravat, până a generat revoluţia de la 1989. Tocmai se achitaseră şi datoriile. Credeam atunci că o să se schimbe lucrurile, că o să fie raiul pe pământ. Silviu Brucan încerca să ne convingă că cel puţin 20 de ani ne trebuie ca să învăţăm ce înseamnă democraţia şi economia de piaţă. Îl credeam un bătrânel sclerozat, incapabil să înţeleagă mersul istoriei. Iată că au trecut 20 de ani şi n-am învăţat nici una, nici alta. Dimpotrivă. Ne-am afundat de tot!

Marile şi micile obiective industriale au fost distruse tot într-o veselie. Agricultura a fost pusă pe butuci. Comerţul s-a axat pe import. La export am dat hoţii, borfaşii, criminalii, violatorii şi speranţele. Peste tot ne-am compromis în faţa străinătăţii. Am făcut privatizări dubioase şi am vândut averea ţării pe nimica toată. Ne-am împrumutat de la toate băncile şi de la toate ţaţele. Astăzi datoria se ridică la peste 80 miliarde euro. Este o sumă uriaşă, pe care nici n-o putem exprima în bani româneşti. Nici după război nu am fost atât de înrobiţi sub aspect economic. Populaţia ţării scade şi îmbătrâneşte. Tineretul îşi ia lumea în cap, căutând noi zări, unde să-şi facă un rost.  Corupţia este la ea acasă. Presa reuşeşte şi ea să dea în vileag din când în când ilegalităţi de care te cruceşti. Grupuri de interese şi găşti de tot felul au monopolizat viaţa politică, socială, culturală. Faci parte dintr-o astfel de grupare, ai şanse să te ridici. Uneori chiar dacă ai doar şapte clase elementare! Nu faci parte dintr-o astfel de grupare, nu exişti. Poţi să ai pregătire temeinică, nu te bagă nimeni în seamă. Ai libertate să spui orice, că tot degeaba. Cel mult eşti luat la întrebări de băieţii cu ochi albaştri. Țara a ajuns să nu mai poată plăti pensiile şi salariile. Bătrânii se tem, că nu vor mai avea cu ce să-şi cumpere pâinea cea de toate zilele. Profesorii se cârpesc cu greu de la o lună la alta. Țăranii privesc cu durere cum pe pământul lor cresc scaieţi şi mărăcini şi nu au cu ce să le muncească. Meseriaşii adevăraţi sunt tot mai puţini şi mai rari, iar cârpacii de tot felul mişună pe la porţi, încercând să te păcălească într-un fel sau altul. Cerşetorii se înmulţesc ca ciupercile după ploaie. Pe coridoarele spitalelor mor oamenii bolnavi, că nu au cu ce să achite bacşişurile şi medicamentele. Medicii de calitate sunt şi ei tot mai rari, fiindcă cei mai mulţi au luat drumul depărtărilor.  Îmbuibaţii zilei au salarii de sute de milioane şi pensii pe măsură, iar un intelectual adevărat iese cu lacrimi în ochi dintr-o librărie, fiindcă n-a avut bani să-şi cumpere o carte. Prin aer, apă, mâncare şi băutură suntem otrăviţi zilnic cu tot delul de chimicale, care ne distrug sănătatea şi viaţa. Produsele româneşti sunt aproape inexistente pe piaţa internă. Ce să mai vorbim de cea externă!  Produsele străine au invadat piaţa românească. De cele mai multe ori sunt de de calitatea cea mai proastă cu putinţă. A ajuns economia noastră de nu mai este în stare să producă ace cu gămălie sau agrafe de prins colile de hârtie. Şi pe acestea le importăm!  Când deschizi televizorul, – dacă-l mai deschizi – , nu vezi decât ceartă ca la uşa cortului între oamenii politici,  auzi de tot felul de ilegalităţi, crime şi infracţiuni. Minciuna stă cu regele la masă, cum spunea poetul. Dezgustul şi îngrijorarea se citeşte pe faţa fiecăruia. Numai inconştienţii şi câţiva privilegiaţi mai sunt veseli şi-şi mai pot permite să facă planuri pentru viitor. De la începutul anului până acum abia dacă am mai văzut o femeie gravidă! E o criză economică, e o criză morală, e o criză culturală, e o criză religioasă, e o criză…. !

Şi aşa, din cei trei ani proorociţi cândva de un profesor de istorie, criza a ajuns la 30 de ani şi încă nu ştim dacă am ajuns la jumătatea ei. Luminiţa de la capătul tunelului e tot mai mică şi tot mai îndepărtată. Mulţi cred că n-ar fi altceva decât lumânarea de la căpătâiul mortului!

*

Bucuria lui Nicolae Steinhardt. Trufia este întotdeauna un pericol, dar am văzut că poate fi evitată numai dacă rămânem încredinţaţi că, fără harul Domnului, nu suntem în stare, singuri, să învingem nici o ispită sau păcat şi-i mulţumim imediat lui Dumnezeu că ne-a mântuit. Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul  dispreţuitor, când altul se bălăceşte, încă, în  viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către  păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar  instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca  mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră  încît ne umple sufletul de venin.  Banii care vin spre noi ne  pot face aroganţi şi zgârciţi, cum succesul ne poate  răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către  iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalţi de la  înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blândeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori… Tot ce reuşim pentru  noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către  aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat. Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din  jur.    Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mâncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor… Dar, dincolo de orice, trufia rămâne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă. Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean.  Îngâmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul, de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.

Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Posteşte, bucură-te şi taci!Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.    Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră, nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre… Acum ştiu, ştiu că orice ură, orice aversiune, orice ţinere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înţelegere, bunăvoinţă, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul graţiei şi gingăşiei unui menuet de Mozart… este un păcat şi o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătură rea, orice dispret, orice rea dispoziţie este de la diavol şi strică totul. Acum ştiu, am aflat şi eu!”

*

De la Maica Tereza citire. ,,Oamenii sunt adesea neînţelegători, iraţionali şi egoişti… Iartă-i, oricum! Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse… Fii bun, oricum!
Dacă ai succes poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi… Caută succesul, oricum! Dacă eşti cinstit şi sincer, oamenii te pot înşela… Fii cinstit şi sincer, oricum! Ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma într-o zi… Construieşte, oricum! Dacă găseşti liniştea şi fericirea, oamenii pot fi geloşi… Fii liniştit şi fericit, oricum! Binele pe care îl faci azi, oamenii îl vor uita mâine… Fă bine, oricum! Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi poate nu va fi niciodată de ajuns… Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum! La urma urmei, ce este între tine şi DUMNEZEU… N-a fost niciodată între tine şi ei, oricum!”

*

Un Katin românesc(III). Doamna Ing. Dr. Monica Corleanca din Cincinatti(S.U.A.), cercetător în domeniul fizicii nucleare, citind pe internet  numerele precedente din ,,Scrisoare pastorală”, vine cu unele precezări la articolul nostru cu acest titlu, fapt pentru care-i mulţumim şi i le redăm în întregime:    ,,Mult Stimate Părinte Stănciulescu, Vă mulţumesc pentru scrisoarea pastorală şi vreau  să mai adaug ceva: la Țiganca în Basarabia au fost ucişi de către ruşi peste 10.000 români. Nu s-a ştiut de acest loc până când au început câinii să scoată la iveală  oase de om !… Un om de suflet din USA, care a stat în puşcărie (deţinut politic ) numai vreo 14 ani, a iniţiat o mişcare şi s-au pus acolo troiţe sculptate de românii din Rechin, s-a făcut sfinţirea locului, apoi  s-au mai dus de câteva ori să controleze pe bieţii călugări şi un preot care  locuiau într-un vagon de metal, iar altul într-un coşciug gol. De asemenea, acelaşi om, Niculae Popa, a pus bani şi s-a început construcţia unei biserici la Hagi Curda , parte care este acum la ucraineni. Biata Românie împărţită de vecinii care ne-au mâncat petrolul, uraniul, grâul, credinţa şi au dus la dezbinarea (citiţi distrugerea ) neamului! La fel eu am adunat bani prin 2004, din care s-au trimis multe cărţi pentru copiii din zona Cernăuţi, unde nu au voie să aibă cărţi româneşti sau să scrie cu grafie română. S-au mai trimis vreo 30 computere tot la şcoli. Acum nimeni nu mai are bani şi nu se mai poate face nimic, plus că trecerea din România spre Basarabia era  o mare problemă la graniţă. Pe cei din Kazastan i-am întâlnit şi eu la Congresul Românilor din 2004 la Vatra Dornei, când  am plâns de mi s – a făcut rău, văzând cum copii de 16-28 ani vorbeau perfect româneşte, erau îmbrăcaţi în costume naţionale, de părinţi şi bunici păstrate. LIMBA interzisă de ,,celovecii”(oamenii-n.n.) lui Stalin ca şi urmaşii lui. Ce am vazut eu atunci şi ce am aflat despre amărâţii de basarabeni nu voi uita toată viaţa!”

*

Căpitanul Nicolae Zoican. Nu am găsit nicăieri până acum un  studiu sau vreo amintire a cuiva privitoare la căpitanul lui Tudor Vladimirescu, Nicolae Zoican din Balta. Există în arhive şi în unele colecţii de documente din vremea lui Tudor câteva scrisori ale lui Tudor Vladimirescu către Nicolae Zoican sau ale acestuia către Tudor. Mare mi-a fost surpriza, când Părintele Stelică Zoican mi-a relatat câteva amintiri despre căpitan, aşa cum s-au păstrat ele din generaţie în generaţie în familie şi în sat.

Căpitanul Nicolae Zoican era negustor. Avea multă avere moştenită din părinţi. Ştia carte învăţată în şcoală. Fusese coleg cu Tudor Vladimirescu. Cunoştea limba greacă, pe care o vorbea şi o scria cursiv. Făcea comerţ cu vite la târgurile oltene, dar  nu era străin nici de trecerile clandestine peste munţi, în Banat.

O strămoaşă a lui Nicolae Zoican fusese vestita Zoica. Aceasta era căpitan de plai pe la 1700. Avea sub comanda sa o ceată de plăieşi din satele din nordul Mehedinţiului şi cu ei apăra aceste sate de turci. Turcii năvăleau destul de des de la Ada-Kaleh prin satele mehedinţene şi făceau jafuri. Rareori putea să-i respingă potera. Din cauza aceasta se formau cetele de ţărani, care vegheau zi şi noapte, ca să nu fie surprinşi localnicii. Zoica avea o moşie imensă, de la Balta până în Gornenţi. Proprietatea era cunoscută sub numele de Ponorel. Drumul care venea de jos de la Cireşu avea undeva un pod, numit Podul Sârbului. Acolo era locul cel mai potrivit pentru cetaşii mehedinţeni ca să lupte cu turcii şi acolo avuseseră cele mai multe victorii împotriva lor. Zoica umbla travestită în bărbat. Era foarte dârză şi vitează. Avea un frate, Barbu. Când a fost vorba să împartă plaiul Ponorălului cu fratele său, nu s-au înţeles. Au ajuns şi la judecată, până la divanul de la Craiova. Nemulţumită de rezultatul judecăţii, Zoica l-ar fi împins pe fratele ei într-un tău(gâldău, vârtej de ape) adânc al Topolniţei. De atunci acest tău se numeşte Tăul Barbului. Într-o zi, Zoica s-a retras undeva într-un loc dosit, unde şi-a făcut baie într-un pârâu. Era frumoasă şi tânără. În pădure era un turc fugar. Acesta a văzut-o şi s-a îndrăgostit de ea şi ea de el. L-a luat de bărbat şi el s-a numit Zoican. Multe locuri poartă până azi numele Zoicăi. Aşa, bunăoară, în Curecea este o fântână foarte adâncă, Fântâna Zoicăi, la care se spune că ar fi fost îngropată o comoară.

Nicolae Zoican era, aşadar, nepot sau strănepot al Zoicăi. El a fost colaborator apropiat al lui Tudor. Avea grad de căpitan în revoluţie, dar el avea rolul de a alimenta pandurii. Era funcţie foarte importantă. Până de curând s-au găsit prin satul Balta scrisori care s-au purtat între Zoican şi Tudor. Când ducea vite în Banat să le vândă, de multe ori aducea de acolo arme pentru panduri. Pe drumul dintre Şiroca şi Balta, acolo unde locul se numeşte Natameni şi este o cruce veche, numită Crucea lui Bădâi, era pe vremea aceea o cârciumă. Aproape de cârciumă era o fântână foarte adâncă, dar seacă. Avea în jur de 30 metri adâncime. Pe fundul fântânii pandurii depozitau armele, multe dintre ele aduse de Nicolae Zoican din Banat şi din alte părţi.

În timpul revoluţiei, Tudor Vladimirescu a trimis scrisoare din Grădeţ, loc situat între satul Păuneşti şi mânăstirea Schitul Topolniţei, lui Nicolae Zoican la Balta. În acea scrisoare, îi poruncea lui Zoican să meargă la Cernavârf, la neamul Tătucilor. Îi spunea să meargă cu ei într-un anumit loc, pe care numai aceştia îl cunoşteau, fiindcă acolo are aur ascuns. În scrisoare îi spunea lui Nicolae Zoican că, după ce ia aurul din locul de taină, să-i împuşte pe cei din neamul Tătucu. Nicolae Zoican s-a dus de îndată la Cernavârf şi a făcut aşa cum primise poruncă. A luat aurul, dar pe Tătuci nu i-a împuşcat. La câtva timp după ce a primit aurul, Tudor a aflat că Zoican nu îi împlinise porunca întocmai şi a trimis panduri să-l ridice de acasă noaptea. L-au luat în cămaşă şi desculţ şi l-au dus la Tudor, la Grădeţ. Tudor a hotărât să-l omoare. L-a apărat un alt căpitan, Rogobete de la Cireşu. Acesta l-a lăudat pe Zoican pentru sprijinul pe care-l dăduse până atunci lui Tudor şi pandurilor şi l-a asigurat pe Tudor că Nicolae Zoican le va fi om de nădejde şi de atunci înainte. Cu mare greutate Tudor s-a răzgândit.

În cimitirul de la Balta se păstrează şi azi crucea lui Nicolae Zoican. Ar fi murit prin 1825.

E interesant că Tudor n-a făcut biserică în Balta, unde era prietenul său, Nicolae Zoican, care l-ar fi sprijinit, fără îndoială, ci la Prejna. Localnicii explică aceasta, spunând că tatăl lui Tudor a fost din Prejna. Tudor însuşi se intitula în multe scrisori ale sale cu numele de ,,Tudor ot Prejna-Mehedinţi”, adică cel de la Prejna. Tudor avea duşmani de moarte la Gornenţi, pe cei din neamul Răescu. Această duşmănie se trăgea de la faptul că Tudor avusese acolo o iubită din neamul Răescu, pe care n-a mai luat-o de soţie, aşa cum se aşteptau cei din familia fetei.

*

O nouă inchiziţie? În numerele trecute ale ,,Scrisorii pastorale” vă prezentam cazul Părintelui Nicolae State de la Rm. Vâlcea. Până în prezent aflăm că nu i s-a mai ridicat interdicţia de a oficia cele sfinte şi aşteaptă prima înfăţişare la proces cu eparhia.

Spuneam în numerele trecute că ierarhul vâlcean a scăpat demult frâiele eparhiei, având vârsta de 96 de ani. Încă nu se gândeşte la pensionare! Trist este însă faptul că înalţii funcţionari eparhiali care gestionează treburile eparhiei îşi fac de cap. Cazul Părintelui Nicolae State este grăitor în acest sens. Din câteva publicaţii aflăm însă că lucrurile nu s-au oprit aici. Din ziarul local ,,Vocea Vâlcii” din 27 mai 2010 şi din 31 mai 2010, care poate fi citit şi pe internet (www.voceavalcii.ro), cât şi mai multe numere ale publicaţiei ,,Indiscret de Oltenia” din luna mai a acestui an, aflăm de un nou episod petrecut acolo, care a zguduit opinia publică din zonă. Înalţii funcţionari eparhiali vâlceni au început să ancheteze pe preotul Ion Păun de la biserica ,,Sfinţii Arhangheli”-Cetăţuia din Rm. Vâlcea. Vina acestuia: cu peste 40 de ani în urmă fusese părăsit de preoteasă şi, după o vreme, se recăsătorise. Acum era pus la zid şi ameninţat cu caterisirea pe pământ şi cu focul iadului pe lumea de dincolo. Bietul om, deşi avea 68 de ani şi o reputaţie recunoscută în judeţ de preot care şi-a făcut misiunea cu dăruire, nu a putut rezista brutalităţii cu care a fost anchetat şi a făcut infarct, murind în biserică, în faţa vajnicilor anchetatori.

Cu aproape un mileniu în urmă, Biserica Romano-Catolică a săvârşit una din cele mai oribile crime din istoria umanităţii, ucigând sute şi sute de oameni nevinovaţi în numele lui Hristos. Era destul să te pârască vecinul că eşti vrăjitor şi a doua zi erai ars în centrul localităţii, în văzul tuturor. Au pierit atunci în flăcări, din ordinul inchiziţiei oameni de ştiinţă(Galileo Galilei, Giordano Bruno şi mulţi alţii). Totul era făcut de către autorităţile bisericeşti cu cea mai profundă convingere că lucrează  după voia lui Dumnezeu şi în spiritul învăţăturii creştine. Lucrau, bineînţeles, cu acordul şi binecuvântarea papilor de atunci. Cu câţiva ani în urmă, papa a cerut lumii iertare în numele Bisericii Romano-Catolice pentru ororile şi crimele săvârşite atunci!

Iată că acum asistăm la un nou început de acest gen. În orice drept penal o crimă este prescrisă după 20 de ani. Dacă nu a fost prins criminalul 20 de ani, el este absolvit de pedeapsă. În instituţia care propovăduieşte iubirea şi iertarea, ,,vina” de a fi abandonat de soţie nu-ţi este iertată nici după patruzeci de ani, iar după moarte eşti asigurat că te vei prăji pe jar ca micii pe grătar!  Hristos a iertat pe tâlharul de pe cruce, pe atâţia desfrânaţi şi păcătoşi, dar ,,fraţii” de azi nu te iartă nici în mormânt! În nici o legislaţie din lume legea nu are putere retroactivă, adică asupra faptelor săvârşite înainte de apariţia legii. Altfel spus, fapta devine fărădelege din momentul când apare legea care o incriminează. În eparhia Vâlcii nu s-a aflat de aşa ceva. Sfântul Sinod a emis, ce-i drept, o decizie în luna februarie a acestui an privitoare la preoţii divorţaţi şi recăsătoriţi, dar aceasta are în vedere cazurile viitoare, cu menţiunea că se va analiza fiecare caz în parte, ca să se stabilească în ce măsură preotul are sau nu vină. La Vâlcea nu se ştie de aşa ceva. Se taie în carne vie. Am discutat cu câţiva preoţi de acolo şi am rămas surprins, aflând că unii se gândesc deja  la trecerea în jurisdicţia Bisericii Greco-Catolice. Nu este imposibil, având în vedere precedentul creat de preotul Mladin din Craiova. Lipsa de tact a autorităţilor craiovene de acum 10-15 ani a determinat pe preotul Mladin să facă acest pas. El a fost urmat de întreaga parohie şi astfel a apărut în Craiova prima parohie de credincioşi greco-catolici. Ne întrebăm, totuşi, cât va mai dura acest scandal în eparhia Vâlcii, această stare conflictuală. Chiar a ajuns eparhia vâlceană proprietatea unora sau altora?

*

Slujbă arhierească. La  16 Mai, la Biserica de la Bârda s-a oficiat Sfânta Liturghie arhierească. A participat Prea Sfinţitul Episcop Nicodim al Severinului şi Strehaei. Niciodată nu s-a mai oficiat o Liturghie arhierească în satul Bârda. Prea Sfinţitul Episcop Nicodim a fost însoţit de un sobor de zece preoţi şi diaconi. Slujba a fost superbă. La sfârşit, Prea Sfinţitul şi-a axat predica pe respectul ce trebuie acordat părinţilor de către fii lor. Nu a uitat să evoce personalitatea regretatului Părinte Ioan Sfetcu. Se ştie că Părintele Ioan  Sfetcu a slujit până în 1938 la Parohia Baloteşti, de care era arondat satul Bârda. Şi Prea Sfinţitul Episcop Nicodim a slujit  în acea parohie până de curând. În Baloteşti se mai păstra încă amintirea Părintelui Ionică şi faptelor sale. Erau oameni în Baloteşti, care-i povestiseră Prea Sfinţitului  cum le arsese casa şi Părintele Ionică a făcut colectă în cele două sate şi i-a ajutat să-şi reconstruiască locuinţa. Alţii îşi aminteau cum le-au murit boii şi Părintele Ionică a făcut colectă şi le-a dat preţul unei perechi de boi. Şi dacă te gândeşti că au trecut mai bine de 60 de ani de atunci…! Preotul Dvs. a vorbit despre istoria satului Bârda şi despre problemele cu care se confruntă în prezent: depopularea masivă şi continuă, îmbătrânirea populaţiei, împuţinarea copiilor, lipsa apei etc.

Slujba şi vizita arhierească în parohia noastră, respectiv în satul Bârda, a fost un adevărat eveniment,  care trebuie înscris în cronica satului ca un moment de referinţă. Îi mulţumim Prea Sfinţitului Episcop Nicodim pentru bucuria ce ne-a făcut-o!

*

Publicaţii. Am constatat cu surprindere că 41 de numere din ,,Scrisoare pastorală”, respectiv 140-181, sunt publicate pe situl Asociaţiei Românilor din Australia în format pdf, la rubrica ,,Evenimente”(www.aradomain.com). În total sunt 146 pagini. Mulţumim Domnului Mihai Maghiaru, preşedintele acestei Asociaţii, pentru gestul extraordinar pe care l-a făcut pentru promovarea imaginii parohiei noastre în lume.

*

Cerc pedagogic. La 20 mai, preotul Dvs. a participat la  cercul  pedagogic semestrial, care s-a ţinut de data aceasta la Şcoala generală de la  Corcova. A participat şi Prea Sfinţitul Episcop Nicodim.

*

Congres. La  28 mai, preotul Dvs. a participat la Al XI-lea Congres Internaţional de Dacologie de la Alba-Iulia. Au fost aprox. 200 participanţi din România, S.U.A., Germania şi Italia. A fost organizat de  ,,Dacia Revival International Society” din New-York şi Consiliul Judeţean Alba-Iulia. Preşedintele congresului a  fost Dl. Dr. Napoleon Săvescu din New-York. Congresul a fost dedicat lui Mihai Viteazul şi unirii Principatelor Române realizată de marele voievod. Lucrările congresului s-au desfăşurat în anfiteatru şi apoi în sălile Universităţii ,,1 Dcembrie 1918”. Preotul Dvs. a susţinut comunicarea Preotul istoric Dumitru Bălaşa, militant pentru înfăptuirea Daciei Mari. Cu acest prilej a prezentat şi cărţile părintelui Bălaşa, publicate în ultimii ani de către parohia noastră: De la Zalmoxe la Iisus Hristos, Marele atentat papal împotriva poporului daco-român, Dacii de-a lungul veacurilor şi Țara Soarelui sau Istoria Dacoromâniei. Mulţi dintre participanţii la congres au solicitat aceste cărţi. Secţia la care a vorbit preotul Dvs. a fost condusă de către Domnul General(r) Dr. Nicolae Spiroiu. Alături de preotul Dvs. a mai participat un preot de la Mediaş, cât şi colegul şi prietenul său, Părintele Theodor Damian de la New-York. Lucrările prezentate la congres vor fi publicate. Congresul a fost un act de cultură de înalţă ţinută ştiinţifică.

*

Examene. În această perioadă, preotul Dvs. a susţinut o serie de examene pentru anul IV la Facultatea de Drept, pe care o urmează, astfel: 18 mai  la Dreptul transporturilor; 21 mai la Protecţia juridică a drepturilor omului; 22 mai la Drept constituţional comparat.

*

Program. În luna  iunie avem următorul program de slujbe: 5 Iun. (Malovăţ-Bârda); 6 Iun. (Malovăţ); 12 Iun.(Malovăţ-Bârda); 13 Iun.(Bârda);  19 Iun. (Malovăţ-Bârda); 20 Iun.(Malovăţ); 24 Iun. (Malovăţ-Bârda); 26 Iun. (Malovăţ-Bârda); 27 Iun.(Bârda); 29 Iun. (Slujbă la Bârda, pomeniri la Malovăţ, la ora 12). În restul timpului, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la şcoală sau la telefon 0724.99.80.86. Poate fi contactat şi pe e-mail la adresa: stanciulescubarda@gmail.com.

*

Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: