„Scrisoare pastorală“ nr. 181

Dragii mei enoriaşi! Hristos S-a-nălţat!

Necredinţa lui Toma. A doua duminică după Sfintele Paşti este dedicată apostolului Toma. La prima vedere pare ciudat. După Sfânta Sărbătoare, în cadrul căreia suntem uimiţi de cea mai mare minune care s-a săvârşit vreodată, Învierea, Sărbătoare care ne dă şi nouă speranţa propriei noastre învieri, retrăim momentele acestea de îndoială a lui Toma. Toţi credeau, toţi erau fericiţi că Mântuitorul se dovedise mai puternic decât moartea, decât răul, decât diavolul, decât legile firii, numai apostolul Toma se îndoieşte şi cere dovezi.  Şi el fusese cu ceilalţi apostoli timp de trei ani şi jumătate în preajma lui Iisus şi-L ascultase, şi-L văzuse săvârşind cele ce oamenii nu ar fi putut săvârşi niciodată, precum vindecări de boli incurabile, învieri din morţi şi multe alte minuni. Cu toate acestea, de data aceasta se îndoia. Voia să pună mâna în ranele lui Iisus, să-L vadă, să-L audă, să-L pipăie. Ceilalţi sunt intrigaţi de îndoiala lui, dar n-au ce face! Dincolo de mărturia lor nu aveau alte dovezi. Pe acestea i le aduce Iisus Însuşi. El I se arată lui Toma şi, ca Unul care ştia totul, intră direct în subiect şi-i spulberă îndoiala. Îl lasă pe acesta să-L pipăie, să-L vadă, să-L audă. Atât de mult îl convinge pe Toma, încât acesta, după Înălţarea lui Iisus şi după Pogorârea Sfântului Duh, îşi părăseşte familia, casa, bruma de strânsură, meseria şi, asemenea celorlalţi apostoli, până la sfârşitul vieţii străbate sate şi cetăţi, vorbimd oamenilor despre Iisus, despre învăţăturile şi minunile Lui. Nu uita să pună însă întotdeauna în centrul atenţiei minunea Învierii lui Iisus. Toma va ajunge până în India, unde va sfârşi prin a fi retezat cu ferestrăul peste mijloc.

Sfântul Apostol Toma a rămas ca un simbol al nostru, al tuturor celor ce am pus sub semnul îndoielii Învierea. El s-a îndoit pentru noi toţi şi a cerut dovezi. Mântuitorul i le-a dat şi lui Toma i s-au risipit îndoielile. I s-au risipit atât de mult, încât a trăit tot restul vieţii şi a primit moarte de martir tocmai că a fost convins că Iisus nu este un om oarecare, ci este Însuşi Dumnezeu. Dacă Toma nu s-ar fi îndoit, ne-am fi îndoit noi cei de azi, cei de ieri, cei de mâine, cei dintotdeauna. El a avut posibilitatea să se convingă de adevărul Învierii, noi nu am fi avut. Toma ne-a risipit îndoiala pentru totdeauna. Toma a fost unul dintr-ai noştri, unul care a pus bază şi pe cunoaşterea senzorială, adică pe cea a simţurilor, nu numai pe cunoaşterea prin credinţă. Cele două forme de cunoaştere merg mână în mână. L-am judecat prea aspru pe Toma, când i-am spus ,,Toma necredinciosul”! Şi ceilalţi apostoli fuseseră în aceeaşi situaţie. Nici ei nu crezuseră pe femeile mironosiţe până se convinseseră singuri, până nu-L văzuseră pe Iisus, până nu vorbiseră cu El. Cele două forme de cunoaştere se aplică în toate domeniile de activitate. Ce-ar însemna dacă elevul ar spune profesorului de istorie: ,,-Nu cred că a existat Ştefan cel Mare, că a purtat războaie cu turcii şi cu tătarii, până nu-l voi vedea eu însumi?!”  Ce-ar însemna să-i spună profesorului de fizică: ,,-Nu cred că energia nucleară are atâta putere, până nu voi vedea eu o bombă nucleară explodând!?”  Ce-ar însemna să-i spună celui de geografie: ,,- Noi voi crede că la Polul Nord sunt gheţari groşi de câteva mii de metri, până nu voi merge eu acolo să-i măsor?!” Toate acestea trebuie să le accepte prin credinţă, prin încredere în cele ce-i spun profesorii, prin cele ce sunt scrise în manuale. La fel şi noi, creştinii. Credem cele ce citim în Sfânta Scriptură; credem cele ce ne spun Sfinţii Părinţi; credem cele ce au crezut sfinţii, care au plătit credinţa lor cu preţul vieţii, dar nu au renunţat la ea. Credem cu toată puterea, aşa cum a crezut Sfântul Apostol Toma şi toţi ceilalţi Apostoli, că Mântuitorul a fost Dumnezeu adevărat, nu un om oarecare. Această credinţă, puternică şi neclintită, ne va fi busolă în viaţă şi cheia cu care vom deschide uşile raiului în lumea de dincolo. Cu toate acestea, am fi nedrepţi dacă am spune că în domeniul religios numai credinţa este singura formă de cunoaştere. Ar fi ceea ce s-a spus în mod greşit: ,,Crede şi nu cerceta!” Dimpotrivă! E bine să credem, dar să şi cercetăm. Avem la îndemână simţurile  noastre. Credem că Dumnezeu este creatorul cerului şi al pământului, dar credinţa noastră se consolidează, dacă ochiul nostru ne ajută să vedem frumuseţea şi măreţia creaţiei lui Dumnezeu: pământul cu toate cele de pe el, soarele, luna, stelele, florile, animalele de tot felul. Toate acestea ne întăresc credinţa, că trebuie să existe o forţă supranaturală, creatoare a celor văzute şi celor nevăzute, fiindcă ele n-au apărut din întâmplare, ordinea şi armonia după care se conduc toate nu s-au ivit de la sine. Alăturând cunoaşterea pe care ne-o oferă simţurile noastre cunoaşterii pe care ne-o dă credinţa, nimeni şi nimic nu ne va mai putea clinti din convingerile noastre intime, religioase. Vom fi, altfel spus, asemenea Sfântului Apostol  Toma.

*

Sfinţii Părinţi despre bine(II). ,,Fă binele şi, din agonisita ta, pe care ţi-o dă Dumnezeu, dă tuturor celor lipsiţi, fără gânduri ascunse şi fără a sta mult la îndoială, cui să dai şi cui să nu dai.  Dă tuturor, căci Dumnezeu vrea să se dea tuturor din darurile Sale.  Cei ce primesc, însă, vor da socoteală lui Dumnezeu pentru ce şi la ce au primit, căci cei ce primesc, fiindcă sunt în nevoie, nu vor fi traşi înaintea judecăţii, iar cei ce primesc cu făţărnicie vor fi judecaţi. Cel ce dă, însă, este nevinovat, căci cum a primit de la Domnul să-şi împlinească serviciul. L-a şi împlinit cu simplitate, fără a cerceta cu de-amănuntul, cui să dea şi cui să nu dea. Serviciul acesta împlinit cu simpălitate a fost bine văzut de Dumnezeu. De aceea, cel ce slujeşte astfel cu simplitate va trăi pentru Dumnezeu”(HERMA); ,,Să priveşti întotdeauna înainte, gândindu-te pururi nu la răul pe care-l fac alţii, ci la binele pe care eşti dator să-l faci tu însuţi”(FERICITUL IERONIM); ,,Începutul a tot binele este raţiunea făptuitoare şi fapta raţională. De aceea, nici fapta fără raţiune nu este bună, nici raţiunea care deapănă fără faptă”; ,,Virtuosul are binele înăuntru inimii, iubitorul de slavă deşartă îl are în cugetare. Răul, însă, sârguitorul îl are la suprafaţă; iar iubitorul de plăcere în adânc”; ,,Primul bine este a nu greşi nimic; al doilea a nu ascunde greşeala ta, nici a te făli cu ea. Ci mai bine să te smereşti şi să te învinovăţeşti tu însuţi împreună cu cel ce te învinovăţeşte şi să primeşti cu bucurie certarea. Neîntâmplându-se aceasta, tot ce aduci lui Dumnezeu e fără valoare”(ILIE ECDICUL);  ,,Când face binele, noi îl cinstim pe Dumnezeu”; ,,Odată cu împodobirea casei lui Dumnezeu, nu uitaţi pe fratele vostru sărac. Capii Bisericii, principii infideli, tiranii, tâlharii pot să  răpească  aceste podoabe, dar binele pe care îl faceţi fratelui vostru flămând, călător, în zdrenţe, este păstrat într-un loc sigur”; ,,Oricât ne-am trudi, niciodată nu vom putea să arătăm atâta binefacere câtă avem noi înşine nevoie din partea lui Dumnezeu”(SF. IOAN GURĂ DE AUR).

*

Un Katin românesc(II). Supravieţuitorii au ţinut sub tăcere oroarea care s-a petrecut acolo, în Duminica de Paşte, din 1 aprilie 1941, când trupele sovietice au ucis sute, poate mii, de refugiaţi români, – bărbaţi, femei şi copii –, care încercau să treacă graniţa spre România, prin pădure.   Prăbuşirea Imperiului sovietic a scos însă acel căluş, din cauza căruia atrocităţile comise la Fântâna Albă au rămas un secret nemărturisit al celui de-al Doilea Război Mondial. Oamenii au început să vorbească. ,,Vrem să începem să facem săpături, să descoperim cadavrele, dar nu am obţinut încă permisiunea din partea autorităţilor”, spune Petru Grior, un lider al comunităţii române locale.   Ecaterina Suceveanu, în vârstă de 67 de ani, stă în ograda casei ei şi îşi aminteşte de vărul ei, Constantin, şi de sute de alţi români, care au fost împuşcaţi fără milă în locul acela. Soldaţii au deschis focul în oamenii care mergeau în procesiune spre România, ţinând sus, deasupra capetelor, crucile mari, pe care le luaseră din bisericile satelor lor.   ,,Nu am să uit niciodată Duminica aceea de Paşte. Şi acum o mai văd noaptea, în vis”, a declarat pentru Agenţia Reuters Ecaterina Suceveanu, o ţărancă din partea locului. Mărturia ei a fost confirmată de alţi săteni intervievaţi de Reuters.   O supravieţuitoare, care a cerut ca numele să nu îi fie menţionat, a declarat că a văzut, mai târziu, cum se mişca stratul subţire de pământ aruncat peste groapa comună din pădure, deoarece unii dintre cei care fuseseră îngropaţi acolo mai erau încă vii.   Fântâna Albă, cum e denumit locul în limba română, se află în Bucovina de Nord, o parte din România, care a fost anexată cu forţa de dictatorul sovietic Iosif Stalin în 1940, împreună cu alte provincii româneşti.   Anexarea a făcut parte dintr-un tratat secret al lui Stalin cu Germania nazistă, cu care România fusese aliată în război.

Acum, liniştea pare să domnească peste acest ţinut unde trăiesc ţărani prosperi şi zâmbitori, cu gospodării dichisite şi case vopsite în culori vii, ghemuite pe dealuri molcome, presărate cu păduri înalte de brazi, fagi şi mesteceni. Amintirile despre violenţele din trecut mocnesc însă aproape de suprafaţă.    Petru Grior, în vârstă de 42 de ani, preşedintele Societăţii Golgota, un grup de presiune al etnicilor români, spune că masacrul, deportările în masă şi colonizarea cu ruşi şi alte grupuri etnice au redus populaţia română autohtonă de la o majoritate de 80 la sută, în 1940, la o minoritate de 20 la sută.

Comunitatea română din nordul Bucovinei este estimată în prezent între 180.000 şi 200.000 de oameni, un sfert din populaţia dinainte de 1941.

Numărul exact al victimelor masacrului de la Fântâna Albă nu este cunoscut. Românii din partea locului spun că ar putea fi chiar şi 5.000.   Unii oameni de acolo au ajuns în România, unde sovieticii au instalat la putere un regim comunist după cel de-al Doilea Război Mondial. Alţii au fost adunaţi şi deportaţi la mare depărtare. Unii dintre ei s-ar putea să mai fie şi acum în exil. Puţinii care au supravieţuit pustietăţilor sălbatice din Siberia sau Kazahstan s-au întors, în cele din urmă – şi au început să vorbească acum.   Familia Ilenei Vătăcean, acum în vârstă de 68 de ani, a supravieţuit masacrului, dar au fost toţi deportaţi în Asia Centrală. ,,Am stat şapte ani în Kazahstan, din 1941 până în 1948, împreună cu alte 40 de familii de români”, spune ea.    Societatea Golgota, cu sediul în capitala Bucovinei de Nord, Cernăuţi, strânge mărturii de la supraveţuitori şi de la cei deportaţi.  Petru Grior cercetează arhivele de stat sovietice, în căutarea dovezilor despre chinurile la care au fost supuşi românii sub regimul stalinist.

Ecaterina Suceveanu îşi răscoleşte memoria ca să-şi amintească detaliile acelei zile. ,,Era Duminica de Paşte şi oamenii s-au strâns la biserica din sat”, spune ea. ,,Au scos crucile mari şi prapurii şi au pornit în procesiune spre România. Dar nu au ajuns niciodată acolo.”   Femeia îşi aminteşte că trupele armatei sovietice au încercat de mai multe ori să oprească procesiunea, înainte de a ajunge la noua graniţă cu România.   ,,Oamenii din satele noastre au refuzat să se oprească. Şi-au ridicat crucile deasupra capetelor şi au mers spre moarte plângând.”   Soldaţii îi aşteptau în pădure, în cuiburi de mitraliere, gata să tragă la ordin. ,,Vărul meu a fost printre primii care au fost seceraţi. A fost împuşcat în cap, când încerca să acopere cu trupul lui un băiat din sat”, povesteşte Ecaterina Suceveanu.   Băiatul a fost unul dintre puţinii supravieţuitori, care s-au întors în sat în noaptea aceea. ,,Ne-a adus căciula lui Constantin. Am găsit înăuntru o bucată de os din craniul lui, plină de sânge, şi am pus-o într-un borcan. O ţinem şi acum, sunt moaştele familiei noastre.”   Elena Iliuţan are 35 de ani şi spune că s-a alăturat şi ea pelerinajului comemorativ la Fântâna Albă din Duminica de Paşte, anul trecut, când sute de români din satele învecinate au refăcut ,,drumul crucii” spre pădurea unde rudele şi prietenii lor sunt îngropaţi în gropi comune, anonime.   Societatea Golgota a ridicat două cruci de piatră pe locul unde se crede că se află gropile comune. În apropiere, o cruce simplă de lemn a fost înfiptă în pământ, la un an după masacru.

,,În trecut era interzis să vorbim despre Fântâna Albă”, spun Elena Iliuţan. ,,Dar acum suntem liberi să vorbim şi trebuie să o facem, pentru că nu se ştie niciodată cât timp va dura această libertate.”

*

Sâmburii democraţiei. Auzim mereu vorbindu-se de democraţie. Am auzit şi înainte de 1989, am auzit şi după aceea şi parcă tot nu mai înţelegem ce este de fapt. Cuvântul vine din limba greacă şi însemnă ,,conducerea poporului”. Ca formă de conducere a apărut în marile cetăţi greceşti Atena şi Sparta. S-a discutat mult despre ea ca formă de guvernământ. A fost aplicată în multe locuri şi timpuri. Nu întotdeauna s-a dovedit a fi cea mai înţeleaptă soluţie, dar întotdeauna s-a dovedit a fi superioară dictaturii şi tiraniei. În cadrul democraţiei, poporul îşi impune voinţa prin reprezentanţii săi aleşi; în cadrul dictaturii şi titaniei, un om sau o clică de puternici ai zilei domnesc nestingheriţi de la tinereţe până la bătrâneţe, fac ce vor, nu dau nimănui socoteală.

Din punct de vedere creştin, democraţia îşi are justificare. Majoritatea religiilor au socotit pe împăraţi şi pe regi zei sau semizei, coborâţi din cer sau din împărăţia zeilor. Creştinismul a socotit stăpânirile, respectiv împăraţii şi regii nişte unelte prin care Dumnezeu a lucrat în lume. ,,Toate stăpânirile sunt de la Dumnezeu!” Sunt de la Dumnezeu, dar nu în sensul că împăraţii şi regii, conducătorii în general, sunt fiinţe extraterestre, îngeri sau diavoli întrupaţi, ci ei sunt oameni îngăduiţi şi însărcinaţi de Dumnezeu să conducă unul sau mai multe popoare într-o perioadă de timp. Mai mult! Învăţătura creştină mai susţine că Dumnezeu lucrează  în lume atât prin oameni, cât şi prin popoare. Înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu nu sunt sădite numai în capetele încoronate. Dimpotrivă. Mântuitorul a fost socotit, în raport cu Dumnezeu-Tatăl, asemenea cuvântului faţă de minte. Ştim cum spune Sfânta Evanghelie din noaptea de Paşti: ,,La început a fost Cuvântul şi Cuvântul a fost la Dumnezeu şi Dumnezeu a fost Cuvântul!” Ori, Cuvântul nu S-a născut în palate, ci într-o iesle săracă de la marginea Betleemului. Aceasta îndreptăţeşte pe toţi cei ce susţin dempocraţia ca formă superioară de organizare şi conducere a unui popor. Sămânţa înţelepciunii este semănată de Marele Semănător şi pe drum, şi pe piatră, şi în mărăcini, şi pe pământ bun! Numai în cadrul democraţiei fiecare poate să-şi spună liber părerea, să-şi susţină ideile, să voteze, să aleagă şi să fie ales. Unde gândeşte unul pentru toţi,  posibilitatea de a greşi este mult mai mare decât atunci când tot poporul hotărăşte sub forma votului, referendumului etc. Democraţia este un mare câştig pentru omenire şi statele democratice au înregistrat cele mai frumoase realizări şi au cultivat cele mai înaintate libertăţi şi drepturi pentru cetăţenii lor.

*

Aberaţii legislative(II). Guvernul nostru dăduse o ordonanţă demnă de o antologie a absurdului. Conform acesteia, nimeni nu mai putea să vândă produse în pieţele publice decât în calitate de persoană fizică autorizată. Aparent,  dispoziţia respectivă nu părea să aibă nimic alarmant în ea. În realitate dovedea cu prisosinţă că cei care o alcătuiseră nu avuseseră contact cu realitatea. Ca să devii persoană fizică autorizată îţi trebuie un braţ de hârtii. Trebuie să te înregistrezi la primărie, la fisc şi la registrul comerţului. Trebuie să-ţi cumperi o droaie de registre şi  formulare de evidenţă fiscală. Trebuie să-ţi angajezi contabil. Tot ceea ce vinzi trebuie înregistrat în acte. Periodic, un inspector de la fisc îţi verifică actele. Ţi se stabileşte un impozit anual, care se reglează în funcţie de veniturile obţinute. Dacă ieşi pe câştig, dai impozit; dacă ieşi pe pierdere, să fii sănătos! Mai mult, trebuie să ai casă de marcat. Să ne punem acum în situaţia unei bătrâne, care adună şi ea nişte urzici, sau dragavei, sau muşeţel şi merge cu ele la piaţă. Trebuie să dea mai întâi pensia de pe câţiva ani, dacă o are, ca să-şi cumpere casă de marcat. Plăteşte taxele   pentru piaţă, curentul pentru casa de marcat. Pe fiecare fir de buruiană vândută trebuie să pună etichetă cu cod de bare, pentru că altfel nu-i citeşte casa de marcat. Să mergem mai departe cu operaţiile? Cred că vă e lehamite şi Dvs. Noroc că prim-ministrul s-a grăbit să anunţe că ordonanţa a fost dată doar aşa, ca să fie, dar nu se va pune în practică.

Situaţia respectivă, pe cât de comică pe atât de penibilă, ar trebui să ne dea de gândit. Ne-au rămas câmpurile pustii, fiindcă nimeni nu le mai lucrează. Importăm totul. Priviţi în magazine şi veţi vedea fasole din Egipt, castraveţi din Vietnam, mere din Italia, struguri din Africa de Sud, ceapă din Turcia, făină din Ungaria, flori din Olanda şi întrebaţi-vă ce mai găsiţi din România. Dumneavoastră, malovicenii,  grădinari din tată-n fiu, care alimentaţi cândva jumătate Severinul cu zarzavaturile Dumneavoastră, arătaţi-mi azi un petic de grădină în hotarul satului. Nu veţi avea ce să arătaţi. Au dispărut şi hoţii din sat, că nu mai au ce să fure, le-a dispărut obiectul muncii. Oare, lucrurile acestea nu le văd aleşii noştrii? Ne-am împrumutat şi continuăm să ne împrumutăm cu sume colosale, care vor înrobi câteva generaţii de acum încolo, ca să aducem de la capătul pământului produse pe care le-am putea produce şi noi chiar mai bine decât alţii. În loc să ne gândim la legi care să înlesnească şi să încurajeze pe ţăran să producă, îi distrugem din faşă orice brumă de elan. Păcat! Istoria ne va judeca foarte aspru pentru cele făcute astăzi fără noimă, iar copiii şi nepoţii ne vor blestema!

*

Preot în greva foamei(II). Vă spuneam în numărul trecut al ,,Scrisorii pastorale” de situaţia dramatică în care se află Părintele Nicolae State de la Râmnicul Vâlcea, care a intrat în greva foamei, ca urmare a  unei sancţiuni ce i s-a aplicat pe nedrept de către conducerea eparhiei sale. Facem aici precizarea că ierarhul locului de acolo nu are 92 de ani, cum am spus, ci 96! Este în funcţie şi încă mai are putere să semneze un ştat de plată o dată pe lună. De celelalte se ocupă ceilalţi, mai cu seamă noul adjunct al său venit de prin părţile Moldovei.

Situaţia Părintelui State a făcut cap de afiş în multe publicaţii. În ,, Vocea Vâlcii” din 10 mai se spune că un înalt funcţionar eparhial, la o conferinţă de presă,  afirmat  că Părintele Nicolae State a fost pedepsit pentru că ,,împărţea iconiţe şi cărticele religioase în biserică credincioşilor. Cine mai face ca el?” Pentru o asemenea învinuire să pedepseşti un preot într-un asemenea hal, depăşeşte orice imaginaţie.  În ,,Academia Catavencu” din 12 mai se spune însă că Părintele Nicolae  State a fost pedepsit de fapt pentru că a fost unul dintre iniţiatorii sindicatului preoţilor din Oltenia, fapt care a deranjat autorităţile bisericeşti. Asta da! Ştiam de Părintele State că este ,,tătuca” viitorului sindicat al preoţilor din România, dar nu aş fi crezut că i se poate înscena o situaţie atât de penibilă. Între timp, la rugămintea familiei şi a credincioşilor, Părintele Nicolae State a ieşit din greva foamei după două zile. Nu s-a dat învins. A dat imediat un lung interviu la televiziunea locală şi acum urmează să fie invitat la televiziuni centrale, la care are de gând să dea în vileag multe lucruri grave de la eparhia vâlceană. Din ,,Indiscret de Oltenia” din 12  mai aflăm că Părintele State a dat în judecată Arhiepiscopia Râmnicului şi pregăteşte dosar pentru CEDO(Comisia Europeană pentru Drepturile Omului). Îngrozitoare sunt comentariile la articolul din acest ziar. Doi se bat şi al treilea pierde! Al treilea este Biserica! Păcat!

*

Înţelepciunea ierarhului(II). La facultate îl aveam peofesor de Istoria Bisericii Ortodoxe Române pe regretatul Pr. Prof. Dr. Niculae Şerbănescu. Lucrase mulţi ani la arhiva Sfântului Sinod şi era burduf de istorie. O adevărată enciclopedie ambulantă! Cursul lui era încărcat până la refuz cu date şi nume. Nu cred că era mănăstire sau biserică monument istoric, cărora el să nu le ştie anii de construcţie, ctitorii, evenimentele mai importante legate de el sau pisaniile. Parcă era o mitralieră, care împroşca în toate părţile cu cartuşele sale specifice. Ca om era un bătrânel de mare omenie şi bunătate. Rar îşi făcea ucenici, fiindcă nimeni nu se încumeta să-l urmeze şi să înmagazineze atâtea cunoştinţe, pentru ca să poată fi pe aceeaşi lungime de undă cu dânsul.

Cu cât erau de încărcate cursurile sale de informaţii, cu atât erau de plăcute, fiindcă ştia întotdeauna să le presare cu tot felul de istorioare păstrate din generaţie în generaţie în legătură cu un anumit eveniment sau personaj din istorie. Pe unele mi le-am notat în caietele mele, pe multe le-am reţinut în memorie şi-mi amintesc de ele cu plăcere şi azi.

Aşa, bunăoară, îmi amintesc că ne spunea o istorioară pe cât de interesantă, pe atât de amuzantă despre un mitropolit al Ţării Româneşti, cred că Grigorie Dascălul, dacă nu mă înşel. În tinereţe fusese călugăr la o mănăstire undeva destul de departe de Bucureşti. La un moment dat a fost chemat de domnitor la palat. A plecat pe jos. Într-o seară a ajuns într-un sat, unde a căutat casa preotului de acolo. L-a rugat pe preot să-i dea găzduire peste noapte. Preotul, văzându-l sărac şi zdrenţăros, nu a vrut să-l primească-n casă. I-a spus că nu-l poate găzdui decât cu porcii în coteţ. Dacă vrea acolo, să poftească, dacă nu să-şi vadă de drum. Călugărul a acceptat. Era un om învăţat, care a lăsat o pagină luminoasă în istoria culturii româneşti. Dimineaţa, călugărul a ieşit din coteţ, i-a mulţumit preotului şi şi-a văzut de drum. A ajuns la Bucureşti, a mers a palat, a fost primit imediat la domn şi i s-a spus că domnul s-a orientat asupra lui să-l pună mitropolit al Ţării Româneşti, în locul rămas vacant cu puţin înainte.  Mai de voie, mai de nevoie, până la urmă Grigorie Dascălul a acceptat.

La hirotonia lui s-a făcut festivitate mare cu ierarhi, boieri şi popor mult. Au fost chemaţi şi preoţii din eparhie. Când l-a recunoscut pe Grigorie  Dacălul, preotul care-l găzduise în coteţ era pe punctul de a face infarct. Mitropolitul, un fin psiholog, l-a văzut palid la faţă şi tremurând, s-a apropiat de el şi i-a spus: ,,- Părinte, fii liniştit! Să ştii  că porcii dumneata s-au purtat foarte frumos cu mine! Eu am fost prea mulţumit!”  Nu l-a pedepsit sub nici o formă pe preotul respectiv, dar întâmplarea a rămas de pomină în folclorul bisericesc din Muntenia şi profesorul nostru spunea această istorioară ori de câte ori venea vorba de acel ierarh. Eu o socotesc ca model de înţelepciune a unui conducător. O vorbă din popor spune: ,,Dacă vrei să cunoşti pe cineva cu adevărat, pune-l într-o funcţie înaltă şi priveşte-l de jos în sus!” Altfel spus, vezi atunci cum se comportă cu subalternii şi vei înţelege ce hram poartă. Măreţia lui nu va consta în severitatea pedepselor, ci în dulceaţa iertării.

*

Păcăleala popii. În urmă cu câţiva ani, eram la Sâmbăta Luminată, la biserica de la Bârda. Se obişnuieşte ca în acea zi să se facă multe pomeniri, dar se obişnuieşte să vină şi ţigani mulţi de prin împrejurimi, uneori chiar de la Strehaia. Le dă de pomană fiecare dintre cei ce fac parastase, după care se aşează în coloană la uşa bisericii şi aşteaptă să le dea preotul ba una, ba alta. Fiecare îşi pregăteşte câte un argument ,,forte”, pentru a-l convinge pe preot să le dea cât mai multe prinoase. Când umplu bagajele, se duc la colţ, unde-i aşteaptă alţii de-ai lor cu limuzinele şi deşertează în portbagaje.

În anul acela am întrebat pe câteva ţigănci de unde sunt. Mi-au răspuns: ,,- De la Şimian, mânca-te-aş! Am avut şi noi preotul nostru, dar a murit! Buun preot am avut!” Ştiam că acolo este preot prietenul şi colegul meu, Părintele Puiu Ciolan. M-am oprit şi am insistat: ,,-Cum, când a murit?” Ţiganca, gata să izbucnească în plâns, a răspuns: ,,-Ieri l-am îngropat, părinţele! A fost o jalee…!” Am rămas ca trăznit. Nu auzisem nimic. M-aş fi dus la înmormântarea Părintelui Puiu, dacă aş fi ştiut. Ţiganca mi-a prins imediat slăbiciunea: ,,- Dă-ne şi nouă ceva de pomană pentru sufletul lui, mânca-te-aş, că ţi-a fost prieten din câte înţeleg!” Şi a forţat această notă şi a obţinut mult mai mult decât ar fi obţinut în condiţii normale. Am ajuns acasă şi am început să dau telefoane la preoţii din Severin, din parohiile din jur, să-i întreb dacă ştiu ce s-a întâmplat cu Părintele Puiu. Nimeni nu ştia nimic. Luni m-am dus la protoierie şi am aflat: ţiganca minţise, părintele era viu şi nevătămat. Peste câteva săptămâni m-am întâlnit şi cu dânsul. I-am povestit şi s-a amuzat de-a binelea, mai ales când a aflat că am dat ceva de pomană pentru  sufletul lui!

Mde, Ioane, mde! M-a-nşelat ţiganca, m-a-nşelat! Asta este!

*

Ecouri de departe. Zilele trecute am fost impresionat până la lacrimi, când am primit o scrisoare pe internet de la Doamna Dr. Viviane Fleck din  Kӧln(Germania). Vă redau şi Dvs. un fragment: ,,scrisorile  dumneavoastră pastorale reprezintă pentru mine o legătură  vie  cu România şi cu religia ortodoxă. Eu sunt fiica doamnei Maria Rolea din Bârda. Am făcut un dosar cu scrisorile pastorale, dosarul are un loc de cinste în Bibliotecă. Vă doresc multă sănătate şi putere să scrieţi mai departe pentru enoriaşii dumneavoastră din România şi din Străinătate.

Ce mai fac caprele dumneavostră şi iezii ? Ca copil, am păzit şi eu caprele bunicului în Bârda!”

Facem precizarea că Doamna Dr. Viviane Fleck este nepoata regretatului Petre Rolea din Bârda şi fiica Doamnei Maria Kleck din Kӧln. Primind astfel de mesaje, înţelegem că nu ne-a fost chiar în zadar munca scriind aceste ,,scrisori” şi că  ea merită continuată. Dumnezeu să ne ajute!

*

Ajutoare. Doamna Ing. Doina Teşilă(Tr. Severin), fiică a Doamne Teşilă Elisabeta din satul Malovăţ, ne-a dăruit un  hard-disc extern pentru calculator, în valoare de peste 300 lei, pentru ca să nu mai avem necazul pe care l-am avut anul trecut cu pierderea tuturor informaţiilor de pe calculator; Doamna Pera Maria din Tr. Severin, fiica Doamnei Pera Aurica din Malovăţ, a donat 110 lei; Doamna Dumitru Elisabeta din Sibiu a donat 70 lei. Dumnezeu să le răsplătească!

*

Mulţumim cordial tuturor  celor de aproape şi de departe, care au binevoit să direcţioneze  2% din impozitul pe salariu ca ajutor pentru parohia noastră. Câţiva şi-au îndemnat şi colegii de serviciu să facă acest lucru. Remarcăm în mod deosebit în acest sens pe Doamna Ivaşcu Gigi din Tr. Severin, fiica Domnului Ivaşcu Vasile din Bârda. Dumnezeu să le ajute tuturor!

*

În luna aprilie am donat pâine credincioşilor participanţi la slujbe şi unor bolnavi din sat astfel: 11 Apr.(Malovăţ): 156 pâini; 25 Apr. (Malovăţ): 150 pâini. Aşadar, în luna aprilie s-au donat 306 pâini. Valoarea acestor pâini a fost suportată de Domnul Ion Surugiu, patronul brutăriei comunale. Dumnezeu să-i ajute!

*

Plăţi. În această perioadă, parohia noastră a făcut o serie de plăţi mai mari astfel: 230 lei la CEZ pentru curent electric la cele două biserici; 710 lei librăriei pentru hârtie, cerneală, capse, plicuri şi cartuşe imprimantă; 3.625 lei tipografiei pentru cartea preotului Dvs.,  Studii şi documente privind Istoria României, vol. II şi a Părintelui Al. Buzera, Şapte cântece de Traian Dorz; 100 lei pentru  transportul cărţilor de la Craiova; 430 lei ajutoare de Paşti unor credincioşi din Parohie; 100 lei protoieriei pentru reviste; 1.000 lei protoieriei pentru subvenţii(rata a II-a); 1.000 lei protoieriei pentru sinistraţii din Haiti; 5.100 lei protoieriei pentru lumânări; 180 lei protoieriei pentru tămâie; 300 lei protoieriei pentru chitanţiere; 300 lei celor două eleve participante la Olimpiada judeţeană de Religie; 600 lei Biroului Judeţean de expertize pentru expertul numit de Judecătoria Tr. Severin pentru terenul cu care suntem în litigiu; 60 lei pentru verificarea instinctoarelor; 250 lei poştei pentru timbre poştale; 765 lei poştei pentru coletele cu cărţile trimise. Pe ce dă popa banii!

*

Publicaţii: Poezia Cina cea de Taină, publicată în numărul 179 al ,,Scrisorii pastorale” a fost reluată în ,,Luminătorul”, Chişinău, 2010, mart.-apr., pp. 9-11; vol. G. Călinescu, Aforisme şi reflecţii, este prezentat în ,,Luminătorul”, Chişinău, 2010, mart.-apr., pp. 36-39;

*

Examene: La 11 mai, preotul Dvs. a susţinut examen  la Dreptul civil(Succesiuni), la 14 mai- la Dept penal(Penologie), iar la 15 mai la Drept Parlamentar pentru anul IV al Facultăţii de Drept, pe care o urmează. Rezultatele obţinute la aceste examene le determină pe capre să-i acorde un respect deosebit! Cine are carte merge înaintea caprelor la izlaz!

*

Reflecţii despre muncă. Pe internet am găsit câteva glumiţe despre muncă. Vi le redau şi Dvs., nu numai ca să mai zâmbiţi puţin, ci şi ca să vedeţi cum a ,,evoluat” între timp noţiunea de muncă: ,,Munca este bună, dacă ştii să te fereşti de ea; Cine nu munceşte nu greşeşte, iar cine nu greşeşte este promovat; Orice activitate este bună, dacă nu degenerează în muncă; Cine munceşte nu are timp să câştige”. Cine poate, să mai şi râdă!

*

Înmormântări: La 6 Mai  am oficiat slujba înmormântării pentru Pera Victoria(87 ani) din Malovâţ,  iar la  9 mai pentru Avram Ion(69 ani) din Bârda. Dumnezeu să-i ierte!

*

Slujbă arhierească. Am fost anunţaţi, că Duminică, 16 Mai, Prea Sfinţitul Episcop Nicodim va oficia Sfânta Liturghie arhierească la biserica din Bârda. Este un eveniment foarte important în viaţa religioasă a satului şi a parohiei noastre. Slujba va începe la ora 8. Vă rugăm să veniţi în număr cât mai mare şi, dacă se poate, de la începutul slujbei. Vă mulţumim pentru înţelegere! Sperăm să fie bine!

*

Arenzi. Anunţăm pe toţi cei interesaţi că Duminică, 23 Mai, ora 11, la biserica din Malovăţ, va avea loc licitaţia publică pentru arendarea  curţii bisericii din Malovăţ, iar Duminică, 30 Mai, ora 11, la biserica din Bârda, va avea loc licitaţie publică pentru arendarea pe 2010 a următoarelor terenuri: Govăra, Retezeanu-Balta, curtea bisericii şi cimitirul din Bârda. Rugăm pe cei interesaţi să respecte orele menţionate. Vă mulţumim!

*

Program. În luna  iunie avem următorul program de slujbe: 5 Iun. (Malovăţ-Bârda); 6 Iun. (Bârda); 12 Iun.(Malovăţ-Bârda); 13 Iun.(Malovăţ);  19 Iun. (Malovăţ-Bârda); 20 Iun.(Bârda); 24 Iun. (Malovăţ-Bârda); 26 Iun. (Malovăţ-Bârda); 27 Iun.(Malovăţ); 29 Iun. (Slujbă la Bârda, pomeniri la Malovăţ, la ora 12). În restul timpului, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la şcoală sau la telefon 0724.99.80.86. Poate fi contactat şi pe e-mail la adresa: stanciulescubarda@gmail.com.

*

Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu! Hristos S-a înălţat!

Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: