„Scrisoare pastorală“ nr. 179

Dragii mei enoriaşi!

Hristos a înviat!

Să dea Dumnezeu să petreceţi Sărbătorile Sfintelor Paşti cu sănătate, cu bucurii, cu împliniri, împreună cu toţi cei dragi ai Dumneavoastră! Fericirea să poposească în casa fiecăruia! Cu prilejul Marilor  Sărbători mai găsim timp să observăm că a mai trecut o vreme din viaţa noastră, că ne-au mai albit câteva fire de păr, că parcă nu mai suntem aceiaşi de anul trecut, că au mai plecat unii dintre noi, că au venit alţii noi să completeze rândurile. Cu prilejul Marilor Sărbători creştine uităm pentru câteva ceasuri greutăţile şi problemele de zi cu zi şi ne apropiem un pic de Dumnezeu prin participarea noastră la Sfintele Slujbe, prin  Taina Sfintei Spovedanii şi a Sfintei Împărtăşanii. Cu prilejul Marilor Sărbători Creştine, printre care, în primul rând amintesc Paştele şi Crăciunul, ne adunăm cu toţii, de aproape şi de departe, sub acelaşi acoperiş, la aceeaşi masă, la aceeaşi rugăciune şi parcă nu mai suntem singuri, iar greul nu mai este atât de greu. În momentele acelea, parcă şi Domnul Hristos este mai aproape de noi. El ştie şi poate să pătrundă în acele momente chiar şi prin uşile încuiate ale sufletelor noastre şi să ne facă mai buni, mai credincioşi, mai apropiaţi de Dumnezeu!

Să trăiţi, dragii mei şi Domnul Hristos  Cel răstignit şi  înviat să reverse binecuvântarea Sa asupra fiecăruia în parte şi asupra noastră, a tuturor!

*

Spicuiri din pastorale. V-am citit în noaptea sfântă a Învierii Pastorala trimisă nouă de Prea Sfinţitul Episcop Nicodim al Severinului şi Strehaei, v-am citit în zilele următoare ale Sfintelor Paşti din Pastorala primită de la Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Bartolomeu al Ardealului. Vă redăm mai jos câteva rânduri din Pastorala deosebit de frumoasă şi plină de învăţături a Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Nicolae al Banatului: ,,Cu o frumoasă, bogată şi aleasă podoabă se îmbracă pământul şi din plin se simte izbucnirea vieţii acum în această primăvară. Pe câmpii, prin livezi, grădini şi păduri saltă de bucurie viaţa şi învie întreaga natură. În strălucirea cea prea luminată a razelor soarelui, în desfăşurarea prea minunată a infinitului de culori ce ni-l prezintă florile, în cântecul măiestru al tuturor păsărilor şi în vibraţia bogată a naturii ce ne înconjoară, se ascunde taina adâncă a vieţii şi a învierii.  Şi, dacă există o înviere în lumea din afară, tot astfel există şi în lumea cea lăuntrică. Precum este o înviere a naturii înconjurătoare, tot aşa trebuie să fie şi o înviere a lumii interioare, sufleteşti. Spre lumină şi înviere trebuie să tindă gândurile, vorbele şi faptele noastre în aceste momente, când Biserica ne cheamă să prăznuim după cuviinţă sfânta sărbătoare de Paşti, care ne reaminteşte momentul învierii Domnului Iisus Hristos.

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

Aflându-ne în aceste momente de sfântă  prăznuire a sculării din morţi a Mântuitorului, să alegem viaţa şi nu moartea. Să alungăm din noi întunericul păcatelor, înviind la o viaţă pătrunsă de duhul sfinţeniei, bunătăţii, credincioşiei şi al dragostei faţă de semenii noştri. Să îngropăm anul cel vechi al păcatelor şi să-l înviem într-o făptură nouă, aşa cum spune Apostolul neamurilor: „Am fost îngropaţi împreună cu El pentru ca după cum Hristos a înviat din morţi prin mărirea Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă“. Păcatul este boala şi mormântul sufletului. Prin păcat ni se întunecă vederea cea duhovnicească, ni se micşorează auzul cel lăuntric, ni se tocesc simţurile şi ni se împietreşte inima. Păcatul desfigurează chipul lui Dumnezeu din noi şi ne coboară din ce în ce mai jos. Hristos Cel înviat a ridicat puterea morţii şi a păcatului din fiinţa noastră şi ne-a chemat la o viaţă nouă. Prin puterea exemplului Său, prin lumina învăţăturii Sale, prin bogăţia harului Său, prin căldura iubirii Sale şi prin tot ceea ce ne dăruieşte El, ne oferă putinţa învierii şi ne deschide drumul spre mântuire. Pe lângă harul Său, Iisus Domnul ne cere ca în candela sufletului nostru să adunăm untdelemnul credinţei şi faptelor bune, să strălucim în lumina virtuţilor pentru ca să bineplăcem lui Dumnezeu şi să fim pilde vii pentru semenii noştri, pentru a se plini dorinţa cea sfântă a lui Hristos: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând ei faptele voastre să preamărească pe Tatăl nostru care este în ceruri“. Să fim deci fiii luminii şi ai învierii, iar nu ai întunericului şi morţii. Să fim ajutători zidirii unei lumi noi în care să nu mai fie vrajbă şi neînţelegeri. Să îndeplinim cuvintele Apostolului: „Iubiţi-vă unul pe altul. Fiţi toţi într-un gând împreună pătimitori, iubitori de fraţi, înduraţi, smeriţi, nerăsplătind răul cu răul sau ocara cu ocara, ci, dimpotrivă, binecuvântând, căci spre aceasta aţi fost chemaţi ca să moşteniţi binecuvântarea. Purtaţi-vă cu cinste între neamuri, pentru ca privind faptele voastre cele bune să ajungă toţi la preamărirea lui Dumnezeu”.

Drept măritori creştini şi creştine,

De Învierea Domnului să ne rugăm pentru înfăptuirea acestor năzuinţe şi să le sprijinim din toate puterile noastre. Să fim fiii luminii şi învierii, nu ai întunericului şi morţii. Să fim ajutătorii zidirii unei lumi cinstitoare de Dumnezeu în care să nu mai existe neînţelegeri, ci dragoste şi pace. Ţinând seama de greutăţile existente astăzi, să venim în ajutorul semenilor noştri ca fiecare să poată petrece sfintele sărbători bucurându-se de ele. Să stăruim în rugăciune şi să mărim sfânta înviere. Să stăm mereu sub razele sfintelor Paşti şi să ne amintim de una din rugăciunile Bisericii: „Veniţi toţi în casa Domnului şi să spunem împreună: Cel ce pe lemn Te-ai răstignit şi din morţi ai înviat curăţeşte păcatele noastre”. Dorim ca acest cuvânt părintesc să fie întâmpinat de fiecare cu căldură şi să fie un îndreptar pentru creştinească petrecere şi dreaptă cinstire a praznicului Învierii de către fiecare din noi. Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu noi toţi. Amin. Hristos a înviat!”

*

De la Cina cea de Taină. Am găsit pe internet o foarte frumoasă poezie dedicată Cinei celei de Taină, cu învăţături potrivite pentru fiecare dintre noi şi tocmai de aceea v-o redau în întregime, sperând că vă este de folos. Nu ştiu cine este autorul, dar  bine îi zice. Dumnezeu să-i ajute!

,,La cina cea de Paşte, în camera de sus,

înconjurat de-apostoli, S-a aşezat Iisus.

Se revărsa din sfeşnic o galbenă lumină

pe azimile calde, pe mielul… fără vină…

Era plăcut prilejul. Şi toate pregătite.

Dar, vai, uitase gazda o slugă a trimite,

un rob sau o copilă, ca, dup-a vremii lege,

cureaua de pe glezne pe rând să le-o dezlege,

să  le şteargă talpa de colbul de pe drum.

Şi-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,

se întrebau în cuget: Cum vor şedea la rugă?

Sau cine îşi va pune ştergarul cel de slugă?

O, iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare,

când vasele cu apă, când praful pe picioare.

Şi Duhul îi întreabă, în fiecare zboară:

– N-ai vrea să-ţi pui tu, Petre, ştergarul astă seară?

– Chiar eu?… Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.

– Dar tu? Tu cel mai tânăr?-Eu stau lângă Stăpân!

– Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei.

-Chiar eu?… Sunt cel din urmă la Domnul între ei?

-Dar tu ce ţii doar punga? — Eu am făcut de-ajuns.

Am cumpărat merinde. Şi mielul l-am străpuns…

– Tu, Toma, nu vrei oare să fii tu cel ce spală?

– Sunt trist. Se luptă-n mine o umbră de-ndoială…

– Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu…?

Şi-n fiecare cuget răspunsul a fost: Nu!

Atunci, lăsându-Şi brâul şi haina-ntr-un ungher,

S-a ridicat Stăpânul cel coborât din cer.

Şi-a-nfăşurat ştergarul, S-a aplecat uşor

să-Şi spele ucenicii, ca rob al tuturor.

De-atunci pe apa vremii, atâţia ani s-au dus.

Şi-acum — a câta oară? — Se-aşează iar Iisus

să-ntrebe, tot prin Duhul, pe cei ce-L înconjoară:

– N-ai vrea să-ţi pui tu, Gheorghe, ştergarul astă seară?…

-Tu, soră Mărioară? Tu, Radu? Tu, Mihai?…

Frumos va fi odată  acolo sus în Rai!

Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmă.

Nu vrei, în lumea asta, să fii tu cel din urmă?

E bun un vas de cinste, dar trebuie şi-un ciob!

Nu vrei să  fii tu, frate, al fraţilor tăi rob?

Sunt răni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting,

batiste-n care lacrimi în taină se preling,

sunt văduve bolnave, bătrâni fără putere,

sunt oameni singuratici, lipsiţi de mângâiere,

sunt prunci rămaşi acasă, cu-o mamă în spital,

bolnavi care aşteaptă-un salvator semnal.

Se cere osteneală  şi jertfă uneori.

Şi nopţi de priveghere şi iarăşi muncă-n zori.

Nu mânui Cuvântul, când harul nu ţi-e dat,

cât mătura şi acul şi rufa de spălat,

cât cratiţa, toporul şi roata la fântână,

ciocanu-n tabla casei şi-n gard la vreo bătrână.

Să  stai de veghe noaptea la câte-un căpătâi,

să-ntorci cu greu bolnavul, să rabzi şi să mângâi;

să-l scoţi apoi la soare şi să-i alini amarul.

… Nu vrei cu Mine, frate, să-ţi înfăşori ştergarul?

-Chiar eu?… Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.

– Chiar eu?… Eu sunt prea tânăr. Eu stau lângă Stăpân…

– Chiar eu?… Eu nu am vreme. Eu am făcut de-ajuns.

– Chiar eu? – Chiar eu? Se-aude acelaşi trist răspuns.

Şi-atunci, lăsând să-I cadă cununa Lui şi haina,

iubirii fără  margini trăindu-i iarăşi taina,

încet — a câta oară? — Se-apleacă iar Iisus

şi, plin de-atâtea gânduri, ştergarul iar Şi-a pus.

Şi-aşa cum o mlădiţă se-apleacă lângă trunchi,

Stăpânul omenirii Se-apleacă  în genunchi.

La jugul fără slavă Iisus iar Se-njugă,

El, Împăratul Vieţii, din nou e rob şi slugă.

Veniţi, leproşi ai lumii, murdari de-ai ei ţărână!

Iisus vă  spală iarăşi cu propria Sa mână!

Veniţi, voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge!

Iisus vă  spală astăzi cu propriul Său sânge!…

*

Voi, fraţi, goniţi mândria, visările şi somnul!

Luaţi cu drag ştergarul alăturea de Domnul!

Şi nu uitaţi: pe cale, orice lucrare-i bună;

dar cine ia ştergarul, acela ia cunună!

*

Cumplita aşteptare. Vă vorbeam data trecută  despre momentele care au premers Jertfa pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos. Vom continua în următoarele rânduri să urmărim momentele principale din această cumplită dramă din istoria omenirii.

Un Om nevinovat era răstignit alături cu criminalii şi tâlharii. Stăpânirea şi instanţa de judecată nu făcuse nici o deosebire între ei. Mai mult, când se pusese problema alegerii între Iisus şi Varava, poporul îl alesese pe Varava, deşi acela era un tâlhar de drumul mare. Pe Iisus Cel ce-i vindecase de tot felul de boli, Cel ce le înviase morţii şi le redase speranţa Îl condamnau la moarte. Împreună cu El era răstignită însăşi Dreptatea, însuşi Adevărul. Se părea că lumea se răsturnase, că nu mai există nimeni capabil să distingă Binele de Rău, că Răul şi Nedreptatea au ieşit biruitori şi vor moşteni lumea cu toate ale ei.   Vremea de la Răstignire până la Înviere a fost o cumplită aşteptare, atât pentru Apostoli şi cei care crezuseră în El şi în Dumnezeirea Lui, cât şi pentru duşmanii, judecătorii şi torţionarii Lui.

Pentru Sfinţii Apostoli şi cei ce crezuseră în El şi  în puterea Lui dumnezeiască era o cumplită aşteptare, fiindcă se clătinau în credinţă. Întrebarea chinuitoare pe care şi-o puneau era aceasta: a fost Om sau Dumnezeu? Am crezut că este Dumnezeu. Ne-a dat destule dovezi pentru aceasta, dar acum a fost ucis mişeleşte şi nu a făcut nimic să se apere, să scape! A murit şi a fost îngropat. Mai are, oare, rost să credem în Dumnezeirea Lui? Dacă nu înviază, zadarnică a fost credinţa noastră, zadarnică pierderea acestor ani în care l-am însoţit, zadarnică toată credinţa celor ce L-au iubit şi L-au admirat ca pe un Dumnezeu adevărat. De acum încolo, până la sfârşitul vieţii noastre vom fi socotiţi de lume ca nişte şarlatani şi înşelători, ca nişte mincinoşi oarecare. Hula asupra noastră şi asupra familiilor noastre nu va înceta niciodată.

Pentru duşmanii lui Iisus, pentru judecătorii şi acuzatorii Lui, pentru martorii mincinoşi, pentru torţionarii Lui, pentru  toţi  cei ce contribuiseră într-un fel sau altul la condamnarea şi moartea Lui era o aşteptare cumplită, fiindcă îndoiala şi teama îi stăpânea şi pe ei, dincolo de aparenţe. Ei erau conştienţi de nevinovăţia lui Iisus. Fie că luptaseră împotriva Lui din proprie iniţiativă, fie că fuseseră îndemnaţi sau constrânşi de alţii s-o facă, în străfundul conştiinţei lor îşi dădeau seama că săvârşiseră o crimă abominabilă. Se temeau, fiindcă ei înşişi erau într-o oarecare măsură convinşi că Iisus nu e un om oarecare. Avuseseră prilejul de-a lungul anilor să vadă minunile pe care El le săvârşise şi o convingere nemărturisită din motive uşor de înţeles îi făcea să creadă că Iisus este Dumnezeu. Dacă ei reuşiseră să-L omoare, însemna că puterea lor fusese mai mare ca a Lui. Dar dacă El avea să învieze, aşa cum El Însuşi spusese, atunci nu ar fi dovedit, oare, lumii din toate timpurile şi din toate locurile, că este cu adevărat Dumnezeu? Dacă s-ar fi întâmplat aşa, care ar fi fost pedeapsa lor? Una este să condamni un om oarecare, fie el şi nevinovat; alta este să-L condamni pe Însuşi Dumnezeu, Judecătorul veacurilor şi al lumii! Au pus pază armată la mormânt şi cred că în nopţile acelea de aşteptare nu le-a fost somnul uşor, dacă vor fi dormit cumva.

La miezul nopţii de duminică, piatra de pe mormânt a fost dată la o parte ca la o explozie puternică, o lumină mai albă ca a soarelui a izbucnit din mormânt şi Iisus S-a  ridicat, viu şi nevătămat. Soldaţii aceia curajoşi, conştiincioşi, neînvinşi,  au căzut cu faţa la pământ de frică şi orbiţi de lumina extraordinară. Hristos a înviat cu adevărat! Bucurie de neînfrânt pentru unii, groază şi consternare pentru alţii. Hristos dovedea celor  de acum două mii de ani şi tuturor oamenilor din toate timpurile şi din toate locurile, că El este Dumnezeu cu adevărat, că El a venit în lume să se aducă pe Sine jertfă nevinovată pentru păcatele tuturor oamenilor. Dovedea tuturor, că credinţa în El şi-n Dumnezeirea Lui nu este deşartă.

Simbolul creştinismului a rămas Sfânta Cruce, ca altar de jertfă, ca armă împotriva morţii şi a diavolului, ca instrument de tortură, ca simbol al legăturii Cerului cu Pământul întru Iubirea lui Dumnezeu, ca simbol al victoriei asupra morţii, asupra legilor firii, asupra păcatului. Cred că ar trebui să fie la fel de bine simbol al creştinismului şi Mormântul gol al lui Hristos. Văzându-l, ne vom aminti mereu că Dumnezeu a învins diavolul şi moartea, că moartea nu mai este o nimicire a firii omeneşti, ci doar o poartă de trecere dintr-o lume în altă lume, că Dumnezeu ne-a iubit şi ne iubeşte, chiar şi aşa păcătoşi cum suntem noi, ne vom aminti că El a înviat şi că vom învia şi noi !

*

Corespondenţa. Primele scrisori pe care le deţin în arhiva personală datează din 1959. Abia învăţasem să scriu şi am început să simt nevoia de a comunica. Descopeream atunci nu numai bucuria pe care ţi-o dă cuvântul scris şi descifrat, ci şi bucuria legăturii cu semenii prin cuvânt. De atunci s-au adunat mii şi mii de scrisori. O idee providenţială mi-a venit, când am început să pun indigoul şi să opresc copie după toate scrisorile pe care le-am trimis eu însumi. Atât cele primite, cât şi cele trimise s-au adunat în volume legate, copertate şi numerotate. Până în urmă cu câţiva ani totalizau peste 60.000 de piese. După aceea nu am mai avut timp să le numerotez, dar le-am îndosariat cu grijă în fiecare săptămână. Între atâta noian de corespondenţă se află sute de scrisori de la oameni de valoare ai culturii  din ţară şi străinătate. Personalităţi de prestigiu din ţară, precum I. C. Chiţimia, Gheorghe Bulgăr, Emilia Comişel, Petru Rezuş, Ene Branişte, Mihai Rădulescu, Alexandru  Elian, Alexandru Zub, Ştefan Pascu, I. I. Russu, Ioan Ionescu, Dumitru Bălaşa, Nestor Vornicescu, Antonie Plămădeală, Nicolae Corneanu, Valeriu Anania, Gh. Dumitrescu-Bistriţa, Artur Silvestri, Şt. Stefănescu, C. Rezachievici, Alexie Buzera, Gh. Paschia şi mulţi, mulţi alţii, alături de nume de prestigiu din străinătate: Wolfgang Mieder(S. U. A.), I. Dură(Belgia), Norman Simms(Noua Zeelandă), Hakim Mohammed Said(Pakistan), Ioan Miclău(Australia), Petru Buburuz (Moldova), Theodor Damian(S.U.A.) şi lista poate continua. Unii au plecat dintre noi, alţii sunt în activitate. La corespondenţa cu persoanele fizice se adaugă corespondenţa cu numeroase instituţii, publicaţii etc. De-a lungul anilor, ziua s-a împărţit în două: înainte şi după venirea poştaşului. În ultimii ani, conectându-mă la internet, scrisorile au venit şi au plecat prin văzduh, mult mai ieftin, mai uşor şi mai simplu. Sper că nu peste mult timp să public o parte din corespondenţa cu aceşti oamenii de seamă, fiindcă ea ar constitui o frescă de epocă, zugrăvind realităţi, oameni, caractere, întâmplări şi mentalităţi.

După atâţia ani de corespondenţă cu cei mai diverşi oameni, din cele mai diverse domenii de activitate, pot să trag câteva concluzii, care să fie de folos şi altora, mai ales celor tineri:

1. corespondenţa este un  pod între oameni, între minţi şi între inimi. Distanţa şi timpul sunt învinse cu ajutorul corespondenţei, fie că este vorba de scrisori, telefoane, mesaje etc.;

2. este o trăsătură de caracter, o dovadă de bună creştere, de bună educaţie şi de bună-cuviinţă să răspunzi la o scrisoare, la un telefon, la un mesaj;

3. prin corespondenţă, oamenii nu mai sunt singuri, izolaţi, se ajută reciproc, se completează, rezolvă probleme, se informează etc.

4. Corespondenţa zugraveşte pe-ncetul o adevărată frescă de epocă, devine document istoric.

Au trecut atâţia ani de când au plecat dintre noi, dar nu pot uita corectitudinea şi promptitudinea cu care răspundeau la scrisori regretaţii mitropoliţi Nestor Vorniceascu al Olteniei şi Antonie Plămădeală al Ardealului. Ca dumnealor mai sunt azi mitropoliţii Bartolomeu Anania al Ardealului şi Nicolae Corneanu al Banatului. Oamenii aceştia aveau mii de probleme de rezolvat, erau antrenaţi în tot felul de activităţi şi obligaţii, dar în maximum două săptămâni de la trimiterea unei scrisori către dânşii, poştaşul aducea şi răspunsul. Uneori acel răspuns se întindea pe câteva pagini şi, dincolo de demnitatea oficială, vedeai omul cu frumuseţea lui interioară, cu trăirile, sentimentele, proiectele lui de viitor. Multe dintre proiectele cărţilor ce urma să le scrie mitropolitul Antonie Plămădeală se regăseau în unele scrisori ce ajungeau la Bârda. Când îmi apărea câte o carte sau câte un studiu şi aveam extrase după el, trimitem câte un exemplar şi marilor ierarhi de care am amintit mai sus. Răspunsul venea prompt. Materialul respectiv era analizat, cântărit şi judecat cu competenţă. Făceau aprecieri, observaţii, dădeau încurajări. Multe dintre realizările mele publicistice şi intelectuale sunt datorate acestor oameni minunaţi, cu care Dumnezeu m-a învrednicit să corespondez de-a lungul anilor. Le încredinţam gândurile mele, temerile, speranţele mele cu încredere, ca unor părinţi şi prieteni adevăraţi. Nu le-am cerut funcţii, parohii în oraş, favoruri sau altele asemenea, ci doar bucuria de a întreţine corespondenţă cu dânşii. Deşi eram un simplu popă de ţară, Mitropolitul Nestor Vornicescu nu se ruşina să mă ia cu dânsul la întrunirile Comisiei Naţionale de Istorie Eclesiastică de la Bucureşti, al cărui preşedinte era şi să mă pună să fac comunicări în plenul acelei comisii. Nu a găsit nepotrivit să-mi pună la dispoziţie imensa lui bibliotecă, din care să folosesc colecţia revistei ,,Biserica Ortodoxă Română” pentru realizarea bibliografiei. Nu le era ruşine să-mi trimită câte un exemplar din numeroasele lor cărţi, cu dedicaţie. Astfel de ierarhi ştiau să păstorească, nu să stăpânească. O vorbă înţeleaptă spune: ,,ca să cunoşti un om cu adevărat, pune-l într-o funcţie şi priveşte-l apoi de jos în sus!” Oamenii aceia erau pe funcţii înalte şi, priviţi de jos, de pe poziţia unui preot de la ţară, erau magnifici. Dumnezeu să le răsplătească înţelepciunea, mărinimia şi  frumuseţea spirituală!

*

Polonia în doliu. La 10 aprilie Polonia a suferit o pierdere irecuperabilă. Elita politică a ţării, în frunte cu preşedintele mergeau în Rusia, să comemoreze 70 de ani de la masacrul din pădurea Katin. La Smolensk avionul s-a prăbuşit şi aprox. 100 de oameni politici au pierit în flăcări. Sărmanii de ei! Cu şaptezeci de ani în urmă, floarea armatei poloneze, reprezentată prin aprox. 22.000 ofiţeri, a fost ucisă în pădurea Katin de sovietici. Polonia era ocupată jumătate de trupele nemţeşti, jumătate de cele sovietice. Armata capitulase, fiind copleşită de puhoaiele de invadatori. Ofiţerii au fost luaţi prizonieri, duşi în pădure şi ucişi mişeleşte cu câte un glonţ în cap, apoi îngropaţi în gropi comune, pe care fuseseră obligaţi să şi le sape singuri, înainte de a fi omorâţi. Oamenii aceia, în viaţa civilă, fuseseră profesori, medici, ingineri, judecători, negustori etc. O mare parte din populaţia civilă şi însuşi guvernul luase calea pribegiei. Mulţi au trecut graniţa în România. Satele noastre din părţile Moldovei i-au găzduit. Ne-am asumat riscuri enorme şi i-am primit pe toţi. Le-am primit şi tezaurul reprezentat prin zeci de tone de aur, pe care l-am ascuns în peştera de la Mânăstirea Tismana din Gorj, până a apărut momentul prielnic să-l trimitem în Anglia. Pagini de istorie au fost trăite şi scrise cu sânge atunci, iată că sunt rescrise cu sânge astăzi. Dumnezeu să-i ierte pe cei de atunci, pe cei de azi, care şi-au pierdut viaţa nevinovaţi!

*

Clopotele catedralei. Din presa locală am aflat că la catedrala eparhială din Severin au fost aduse 17 clopote, care fuseseră comandate la Viena. Urmează să fie montate şi puse în funcţie. Nu ştiu de unde până unde numărul de 17 şi ce semnificaţie are. Probabil că a fost nevoie de atâtea pentru a încropi din bătaia lor un fragment dintr-o melodie oarecare. Va fi nevoie, fără îndoială, de un mecanism electronic, care să le manevreze pentru a realiza grupajul de sunete dorit.

Cineva care a călătorit în Apus spunea că sunt catedrale care au mult mai multe clopote. Spre exemplu, catedrala din Brugges(Belgia) are 56 de clopote. Se întâmplă de multe ori ca acolo să fie mai multe clopote în turlă decât credincioşi în biserică la slujbe. Nu cred că mulţimea clopotelor măreşte credinţa creştinilor. Noi avem, atât la Malovăţ, cât şi la Bârda, câte un clopot. E interesant că sunt unii foarte apropiaţi de bisericile respective, pe care nu i-am văzut prin biserică de zeci de ani. Nu pot să spună că n-au auzit clopotul chemându-i. Tot aşa de bine, avem credincioşi din Ţigăreni şi Ieleşnic în Malovăţ, sau din Dealul Corbului şi Munceşti în Bârda, adică de la marginile cele mai depărtate ale satelor, care sunt nelipsiţi de la biserică, fiindcă … aud clopotul. Şaptesprezece clopote comandate şi aduse din Austria au costat bani grei în valută. Indiferent de unde au provenit banii, dar, în condiţiile actuale, gestul e sfidător la adresa celor mulţi şi săraci ai oraşului şi ai judeţului. Suntem în plină criză economică, suntem judeţul cu cel mai mare procent de şomeri din ţară, cu cele mai mici investiţii… Sunt atâţia copii şi tineri grav bolnavi în judeţ, care ar avea nevoie de operaţii şi spitalizări în străinătate, dar nu au bani… Cine are interesul să vadă, spre exemplu,  suferinţele băiatului mic(23 ani) al enoriaşului nostru Pau Dumitru din Malovăţ? O operaţie în străinătate i-ar reda viaţa, sănătatea şi tinereţea. Nu s-ar fi supărat Dumnezeu, cu siguranţă, dacă la catedrală ar fi bătut doar unul sau două clopote, dar mulţumirea unui tânăr salvat precum Pau sau alţii ar fi ajuns până la porţile cerului. Nu s-ar fi supărat Dumnezeu dacă ar fi bătut unul sau două clopote trase cu mâna, aşa cum s-a pomenit de două mii de ani, iar cu miliardele economisite s-ar fi tipărit Noul Testament şi s-ar fi donat tuturor familiilor din eparhie… De, gânduri de om păcătos! Tot aşa zicea şi Sfântul Apostol Pavel: ,,Toate-mi sunt permise, dar nu toate-mi sunt de folos!” Dar cine să mai aibă timp azi să-l asculte pe Sf. Pavel?!

*

Alegerile eparhiale. Au avut loc alegerile pentru Adunarea eparhială. Aceasta este un fel de parlament al fiecărei eparhii. La alegeri, acelaşi tipic, aceeaşi metodologie. Altfel spus, aceeaşi Mărie, aceeaşi pălărie! Conform regulamentului, fiecare preot are dreptul să aleagă şi să fie ales. În realitate… Dar să luăm câteva cazuri.

Dreptul de a alege se aplică în felul acesta. În 1994, în biserica Grecescu din Severin am fost convocaţi să votăm un delegat pentru adunarea eparhială a Mitropoliei Olteniei. A venit de la Craiova părintele R., care era pe atunci inspector eparhial. Îl cunoşteam din seminar, eram prieteni. Lucrasem un an la mitropolie, în acelaşi birou cu dânsul. La alegeri, a deschis plicul şi ne-a spus că trebuie să-l alegem pe părintele Cotea Ştefan, protopopul de la Băileşti. Protopopul nostru, părintele Grigore Petrescu de la Severin, era candidat la Băileşti. M-am ridicat şi am propus să-l alegem pe părintele Petrescu, fiindcă îl cunoaştem, ne cunoaşte, ştie problemele parohiilor noastre şi-l putem contacta oricând. Îl cunoşteam pe părintele Cotea. Era de loc de la Calafat. Fusese cu 2-3 ani la seminar înaintea mea. Era un băiat foarte inteligent. El mă învăţase să fac nodul la cravată. Nu-l văzusem însă niciodată prin Severin până în 1994, aşa cum nu l-am văzut nici până astăzi.  Cum funcţia crează organul, părintele R., revoltat de intervenţia mea, a zis hotărât: ,,-Nu-ţi convine, pleacă acasă!” Şi am plecat. De atunci nici n-am mai fost la astfel de alegeri. În momentul acela muţise prietenul şi se învârtoşase organul. Râde şi dumnealui, de câte ori ne amintim incidentul, când ne mai întâlnim din când în când. De!

Dreptul de a fi ales îl au toţi preoţii, desigur. Nu trebuie, însă, ca să ai doctoratul în drept canonic, nu trebuie să fi făcut facultatea de Drept, nu trebuie să ai cărţi sau studii scrise, nu trebuie să ai vechime de peste treizeci de ani în preoţie, nu trebuie să ai rezultate bune în activitatea preoţească şi, mai ales, nu trebuie să ai idei personale şi tupeu să ţi le susţii. Nu ai un asemenea impediment, ai şanse să fii propus pentru a fi votat. Oricum, la noi toate trebuie să meargă strună, inclusiv maşinile de vot!

*

Ajutoare şi donaţii. În această perioadă am primit o serie de ajutoare şi donaţii astfel: Domnişoara Dragomir Iuliana din Timişoara, nepoata Doamnei Dragomir Vergina din Bârda, Doamna Dr. Rusu Maria din Tr. Severin, fiica regretatului Luca Bădiţă din Bârda şi Domnul Prof. Vulcan Ion din Bucureşti, au donat câte 100 lei; Doamna Barbu Ioana din Buftea(IF) a donat 70 lei; Domnul Spătariu Miron Filip din Reşiţa(CS) a donat 66 lei; Doamna Luca Atena din Tr. Severin, fiică a satului Bârda, Domnul Dragomir Mihai din Baia de Aramă, fiul Doamnei  Dragomir Vergina din Bârda,  Domnul Dragomir Ion din Tr. Severin, fiul regretatului Dragomir Ion din Bârda, Doamnele Ciontea Domnica şi Popa Aristiţa din Tr. Severin, fiicele regretatei Lasculescu Ioana din Bârda, Doamna Manolache Steluţa din Bucureşti, Doamna Sighin Alexandra din Biniş(CS), fiica Doamnei Curea Paraschiva din Bârda, Domnul Georgiu Grigore din Bucureşti,  au donat câte 50 lei; Domnul Bazavan Claudiu din Malovăţ a mai achitat 50 lei pentru contribuţia  de cult, totalizând până acum 100 lei. Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

În şedinţa din 11 Aprilie, Consiliul Parohial al parohiei noastre a hotărât ca ultimele exemplare din Noul Testament, care ne-au rămas după ce a luat fiecare familie din parohie, care a dorit, câte un exemplar, să fie donate bibliotecilor municipale, orăşeneşti şi comunale din judeţul Mehedinţi.

*

Lucrări la biserică. Urmare apelului făcut, în ziua de 11 Aprilie, – dimineaţa la Bârda, după-amiaza la Malovăţ -, s-a făcut curăţenie generală la biserici. La Bârda au participat următorii: Luca Mihai, Luca Nică, Stănciulescu Petre, Coman Elena, Cola Emilia, Şonea Floarea, Mema Păuna, Rolea Mărioara, Luca Maria(I), Mihăescu Maria, Mema Aurica, Stănciulescu Sofia, Luca D. Maria, Mucioniu Elena, Rolea Marina, Rolea Mariţa, Gheran Paraschiva, Gheran Polina, Stoichină Ramona, Răulescu Eleonora şi Ivaşcu Domnica. La Malovăţ au participat: Pera Dumitru, Pera Maria şi Bobiţ Violeta.

A ieşit treabă bună peste tot şi bisericile arată  ca nişte flori. Dumnezeu să răsplătească tuturor efortul făcut cu atâta dăruire!

*

Publicaţii. În această perioadă, preotul Dvs.  a reuşit să mai publice câteva articole astfel: O lecţie de viaţă, în ,,Lumină lină”, Gătaia(TM), an. VI(2010), nr. 1, ediţie on-line(http://luminalinacoloniagataia.blogspot.com); Semne apocaliptice, în ,,Revista Singur”, Târgovişte, 2010, 20 febr., ediţie on-line(http://www.revistasingur.ro); Circul de la mânăstire, în ,,Revista Singur”, Târgovişte, 2010, 27 febr., ediţie on-line (http://www.revistasingur.ro); Părintele Vichentie, în ,,Revista Singur”, Târgovişte, 2010, 14 mart., ediţie on-line (http://www.revistasingur.ro).

*

Spovediri şi împărtăşiri. În cele trei zile rânduite, în parohia noastră s-au spovedit şi s-au împărtăşit 92+91+aprox.200= aprox. 383 copii între unu şi nouăzeci şi cinci de ani. Cam jumătate au fost sub opt ani. Dumnezeu să le ajute tuturor. Domnul Faust Ilinois din Grecia ne-a trimis nişte vin excepţional, cu care am împărtăşit copiii sub opt ani. Mulţi au venit să mai ceară o dată Sf. Împărtăşanie.

*

Înmormântări. La 13 Apr. am oficiat slujba înmormântării pentru Rolea Maria(79 ani) din Bârda, iar la  14 Apr.  pentru Ciobanu Gheorghiţa(79 ani) din Malovăţ. Dumnezeu să le ierte!

*

Program. În cursul lunii mai avem următorul program de slujbe: 1 Mai(Malovăţ-Bârda); 2 Mai(Bârda); 8 Mai(Maovăţ-Bârda); 9 Mai(Malovăţ; pomenire la troiţă pentru eroi); 13 Mai(pomeniri dinineaţa la Bârda, slujbă la Malovăţ); 15 Mai(Malovăţ-Bârda); 16 Mai(Bârda); 21 Mai(pomeniri dimineaţa la Bârda, slujbă la Malovăţ); 22 Mai(Malovăţ-Bârda); 23 Mai(Malovăţ); 24 Mai(Bârda); 29 Mai(Malovăţ-Bârda); 30 Mai(Malovăţ). În restul timpului, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la şcoală sau la telefon 0724.99.80.86. Poate fi contactat şi pe e-mail la adresa: stanciulescubarda@gmail.com.

*

Sărbătorile Sfintelor Paşti să le petreceţi cu sănătate şi cu bucurii, împreună cu toţi cei dragi ai Dvs.!

Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: