„Scrisoare pastorală“ nr. 174

Dragii mei enoriaşi!

Vremea vorbelor de bine. În Patagonia a  trecut vremea vorbelor de bine, a venit vremea vorbelor de bine! A fost odată, demult-demult, pe când puricele se încălţa cu papuci de nouăzeci şi nouă de ocale de fier şi sărea până deasupra norilor, vremea când nu aveai voie să vorbeşti decât de bine. Cum ziceai ceva pe-alături, chiar cu aluzii sau în dodii, cum punea lupa pe tine şi apoi plasa şi te pescuia când îţi era lumea mai dragă. Adevărul era cel oficial. Dincolo de acesta era numai negru şi minciună. Ceea ce dincoace de Alpi era adevăr, dincolo de Alpi era minciună. Musai! Am găsit o Istorie a filozofiei apărută prin 1953, în prefaţa căreia spunea că adevărul este stabilit de miliţie. Corect, nu?  Dacă scriai, dacă vorbeai, ba chiar dacă gândeai, trebuia să ai permanent o atitudine ,,pozitivă”, ,,constructivă”, să preamăreşti  întotdeauna faptele planetare ale conducătorului ,,iubit”, să-l tămâiezi cu toată fiinţa ta, cu toată puterea ta, cu toate ale tale. Atunci erai bineplăcut şi-ţi azvârlea un oscior. Ziarele şi revistele trebuiau să-i pomenească numele de un anumit număr de ori pe fiecare pagină, cu citate din el şi din înţelepciunea lui, altfel nu apăreau. Fiecare carte trebuia să aibă ceva în ea, care să-i aducă osanale, altfel nu apărea în vecii vecilor. Fiecare emisiune la radio sau la televizor trebuia să fie marcată de preamărirea  eroului veacurilor. Fumul preamăririlor, al jertfelor de  cuvânt şi de duh i se aduceau şi ziua şi noaptea.

A venit un cutremur şi dumnezeii de aur cu picioare de lut s-au dărâmat, parcă n-ar mai fi fost. Au crezut patagonezii că au venit alte vremuri, că a fost descătuşat spiritul, gândul, sufletul. Au crezut sărmanii că pot gândi liber, că pot vorbi liber, că pot scrie liber, că au voie să nu vorbească numai de bine. Au crezut să pot spune chiar şi adevărul. Au fost câţiva ani, când a părut că e o perioadă de haos, de vid de putere, în care poţi spune orice, că tot nu te ia nimeni în seamă. Şi s-au spus multe! S-a spus chiar şi adevărul. Din păcate, s-au vehiculat în Patagonia aşa de multe minciuni, încât adevărul, desculţ şi zdrenţuit, a părut mai degrabă un copil al străzii şi lumea l-a socotit ca atare şi i-a aruncat câte ceva de mâncare sau de îmbrăcăminte. Prea puţini l-au luat în serios. Credeau că Adevărul va veni pe norii cerului încărcat de slavă, întru sunetele trâmbiţelor îngereşti, aşa cum sperau iudeii că avea să vină Mesia. Nu l-au acceptat  zdrenţuit, desculţ prin praful drumurilor, dispus să fie pălmuit, batjocorit, huiduit şi răstignit. Mai marii zilelor l-au împroşcat cu noroi de sub roţile gipurilor, au asmuţit pe el rotvaielerii şi pitbulii sălbatici, care le păzeau palatele, l-au ciuruit cu minciuni care mai de care mai colorate şi mai gogomănate. L-au compromis  cât nu a putut cuprinde mintea omului obişnuit, aşa încât Adevărul a devenit un măscărici bun de dus la circ.

Dacă spui Adevărul şi nu vorbeşti de bine pe cine trebuie, eşti gonit la marginea societăţii, eşti pălmuit de câte ori vrea neicanimeni  să-ţi arate ce ,,poate” muşchii lui. Te loveşte pe tine, îţi loveşte părinţii, soţia şi copiii, te umileşte şi te batjocoreşte, te dă afară din serviciu şi din casă, te lasă fără pâine şi fără izmene, te face să-ţi iei lumea-n cap, să regreţi că nu te-ai dus cât mai departe de Patagonia.  Te face să înţelegi,  că nu poţi să exişti decât dacă faci parte din haită, sau numai dacă vorbeşti de bine!

Romanii ne sfătuiau cu două milenii şi mai bine în urmă: ,,de mortuis nisi bene”,  adică ,,despre morţi numai de bine!” Cine are urechi de auzit să audă, că altfel… e vai de capul lui!

*

Iisus a fost Dumnezeu? La  o emisiune la Televiziunea ,,Datina” un ascultător a dat telefon şi a spus: ,,Am fost la o biserică şi acolo se oficia o slujbă. Am auzit rostindu-se de nenumărate ori ,,Iisuse”, dar  nu am auzit nimic dedicat lui Dumnezeu? Pe Dumnezeu L-aţi scos din ecuaţie?” ,,- Stimate Domn, i-am răspuns, dar Iisus nu este Dumnezeu? Slujba pe care aţi auzit-o Dumneavoastră se numeşte Acatist şi este o înlănţuire de imne dedicate Mântuitorului! Avem astfel de slujbe dedicate Sfintei Treimi, Maicii Domnului şi mai multor sfinţi!” Am rămas înmărmurit. Întâmplarea a făcut ca să-l recunosc pe cel ce dăduse telefon. Îl cunoşteam de mai bine de treizeci de ani, de pe vremea când îmi era profesor de filozofie la liceu. Îmi era bun prieten. De câte ori ne întâlnim avem atâtea să ne spunem. Este un om care a citit mult şi ştie multe. Cred că nu este poezie a lui Mihai Eminescu, pe care dânsul să n-o ştie pe de rost. E o adevărată bucurie să-l întâlnesc şi să-l ascult.  Nu ştiu dacă a mers pe ideea că va rămâne în umbra anonimatului şi astfel va putea zice orice; cred, pur şi simplu, că a simţit nevoia să-şi clarifice sieşi o problemă pe care n-o stăpânea. I-am răspuns cele de cuviinţă atunci şi acolo. Totuşi, cazul îmi dă de gândit. Un profesor de liceu, care a citit toată viaţa şi este şi un om credincios pe deasupra să pună o asemenea întrebare, te face să crezi că face parte din ceata celor căldicei, de care vorbeşte şi Sfânta Evanghelie.

Sperăm că nu mai este nici unul printre Dumneavoastră, care să pună sub semnul întrebării dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos, aşa cum a făcut profesorul meu. Pentru orice eventualitate, revin la cele ce spuneam în alte ,,scrisori” precedente şi subliniez următoarele: Mântuitorul Iisus Hristos a fost Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. În persoana lui au fost două firi, una dumnezeiască şi una omenească. Firea Dumnezeiască a Mântuitorului a avut toate însuşirile Dumnezeirii, adică a fost veşnică, spirituală, prezentă pretutindeni, sfântă, înţeleaptă, atotputernică. Este a doua persoană a Sfintei Treimi, alături de Dumnezeu-Tatăl şi Dumnezeu-Sfântul Duh. A participat, alături de celelalte două persoane ale Sfintei Treimi la crearea lumii, la conducerea şi sfinţirea ei. Ca însuşiri specifice menţionăm că S-a născut din Dumnezeu-Tatăl mai înainte de a fi lumea şi veacurile, aşa cum se naşte cuvântul din gând şi a mântuit lumea prin jertfa Sa pe Cruce. Ca Om, S-a născut, în timp, din Sfânta Fecioară Maria şi a venit în lume, a luat asupra Sa toate păcatele noastre şi S-a adus pe Sine jertfă nevinovată pentru răscumpărarea neamului omenesc din robia păcatului. Firea omenească s-a supus întru totul firii dumnezeieşti în persoana Mântuitorului şi astfel ea s-a îndumnezeit. Cât timp a fost în lume, adică timp de treizeci şi trei de ani şi jumătate, Mântuitorul era văzut, era pipăit, datorită firii Sale omeneşti, dar în acelaşi timp, ca Dumnezeu, El era duh prezent pretutindeni.  Nenumăratele minuni pe care le-a făcut, culminând cu propria Sa Înviere, dovedesc cu prisosinţă că era Dumnezeu adevărat. La Înălţare, Mântuitorul a ridicat la cer şi firea omenească. El, ca Dumnezeu, nu a părăsit niciodată lumea, ci este şi azi în mijlocul ei. La sfârşitul veacurilor  va reveni ca Dumnezeu şi Om şi va judeca lumea.  Aceasta este învăţătura Bisericii Ortodoxe despre Mântuitorul Iisus Hristos. Ea a fost stabilită pe baza Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii. Au fost multe erezii, care I-au negat Mântuitorului dumnezeirea. În primul rând menţionăm pe arienii, care au fost combătuţi la sinodul întâi ecumenic de la Niceea din 325.

Telefonul Domnului Profesor mi-a întărit convingerea că mai avem mult, enorm de mult de făcut în plan religios şi misionar în judeţul nostru.

*

Sfinţii Părinţi despre bine şi binefacere. ,,Mâinele tale să facă binele, pentru ca să poată da şi celui care are trebuinţă”, ,,Cugetă la bine, ca să te fereşti de a gândi la rău, căci duhul omului n-ar putea sta fără să facă ceva”(Sf. Efrem Sirul); „Se va face dublă binefacerea ta, dacă o faci degrabă. Ceea ce se aduce cu sufletul trist sau de nevoie este neplăcut şi cu totul lipsit de podoabă, trebuie să ne veselim, nu să plângem, când facem binefacere”; ,,Nu trebuie făcut bine la cei ce nu vor, binefacerea trebuie făcută celor care vor”; ,,Cel care nu face şi nu cunoaşte decât binele nu se poate hotărî să recunoască răul”; ,,Să reînsufleţim în noi, când este vorba de a face binele, ardoarea spiritului şi să ne temem să nu cădem în somnul morţii, la adăpostul căruia duşmanul să vină şi să semene neghina sa”(Sf. Grigorie de Nazianz); ,,Fă binele şi, din agonisita ta, pe care ţi-o dă Dumnezeu, dă tuturor celor lipsiţi, fără gânduri ascunse şi fără a sta mult la îndoială, cui să dai şi cui să nu dai. Dă tuturor, căci Dumnezeu vrea să se dea tuturor din darurile Sale. Cei ce primesc, însă, vor da socoteală lui Dumnezeu pentru ce şi la ce au primit, căci cei ce primesc fiindcă sunt în nevoie, nu vor fi traşi înaintea judecăţii, iar cei ce primesc cu făţărnicie vor fi judecaţi. Cel ce dă însă este nevinovat, căci cum a primit de la Domnul să-şi împlinească serviciul, l-a şi împlinit cu simplitate, fără a cerceta cu de-amănuntul, cui să dea şi cui să nu dea. Slujba aceasta împlinită cu simplitate a fost bine văzută de Dumnezeu. De aceea, cel ce slujeşte astfel cu simplitate va trăi pentru Dumnezeu”(Herma); ,,Să priveşti întotdeauna înainte, gândindu-te pururea nu la răul pe care-l fac alţii, ci la binele pe care eşti dator să-l faci tu însuţi”(Fericitul Ieronim);    Când facem binele, noi Îl cinstim pe Dumnezeu”; Odată cu decorarea casei lui Dumnezeu, nu uitaţi pe fratele vostru sărac. Capii bisericii, principii infideli, tâlharii pot să le răpească, dar binele pe care îl faceţi fratelui vostru flămând, călător, în zdrenţe, estre păstrat într-un loc sigur”; ,,Nu fiţi îngrijoraţi, nu uitaţi binefacerile cu care aţi fost încărcaţi”; ,,Oricât ne-am trudi, niciodată nu vom putea să arătăm atâta binefacere câtă avem nevoie din partea lui Dumnezeu”; ,,Cel ce zămisleşte binele sau răul aproapelui, mai întâi el va gusta din ceea ce dă”; ,,Oricărui om aflat în împrejurări grele să-i faci binele şi cu atât mai mult unui creştin…. Cel ce face bine prietenului, nu-i face numaidecât pentru Dumnezeu, pe când cel ce face bine unui necunoscut, îi face bine pentru Dumnezeu”;  ,,Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, aceasta să le faceţi şi voi lor!”(Mat. VII, 12). Nu e nevoie, – spune Hristos-, de legi mai întortocheate, de multe vorbe sau de o învăţătură meşteşugită, voinţa ta să fie lege. Vrei să ţi se facă binele? Fă-i şi tu altuia! Vrei să ai parte de milă? Ai şi tu milă de aproapele! Vrei să fii lăudat? Laudă şi tu pe altul! Vrei să fii iubit? Iubeşte! Vrei să ai parte de întâietate? Dă loc mai întâi altuia să ajungă la ea! Tu să fii legiuitor, tu să fii judecător al vieţii tale. Şi iarăşi zice Hristos: ,,Ceea ce ţie nu-ţi place, altuia nu face!” Prin aceasta de pe urmă ne îndeamnă să ne ferim de păcat, prin porunca cea de mai înainte să facem binele.. Nu-ţi place să fii batjocorit? Nu batjocori nici tu pe alţii! Nu-ţi place să fii pizmuit? Nu pizmui nici tu! Nu-ţi place să fii înşelat? Nu înşela nici tu! Şi, într-un cuvânt, în toate împrejurările, dacă ţinem minte aceste două zicale, nu vom avea nevoie de altă învăţătură. Căci cunoaşterea învăţăturii a sădit-o în firea noastră, însă făptuirea şi îndreptarea a încredinţat-o slobodei noastre voinţe!” (Sf. Ioan Gură de Aur).

*

Din zicerile înalţilor funcţionari eparhiali. L-am întâlnit pe părintele M., înalt funcţionar eparhial,  despre care am mai făcut vorbire în numerele precedente ale ,,Scrisorii pastorale”. Sigur pe sine ca întotdeauna, gata să judece şi să pună la zid pe oricine, mi-a zis-o de la obraz, fără menajamente: ,,- Ce, bă, tu ai emisiune la ,,Datina?” ,,-Da, i-am răspuns eu, neştiind  unde vrea să bată!” ,,- Şi cât îţi plătesc ăia pentru asta?” ,,-Absolut nimic!” ,,-Dară cum, te duci aşa, degeaba,  şi dai din gură?!” ,,-Da!” ,,-De ce?” ,,-Fiindcă asta-i misiunea mea de preot, să propoveduiesc învăţătura Bisericii oriunde şi oricând, fie că sunt plătit, fie nu!” ,,-Propoveduieşti la tine în parohie, nu unde-ţi vine ţie!” ,,-Mântuitorul a spus: ,,Mergând învăţaţi toate neamurile!” Nu a zis că numai pe cele din parohie!” ,,-Bă, dacă vin într-o seară acolo te fac albie de porci!” ,,-Cu pumnii?” ,,-Nu, cu ideile!” ,,-Ar fi extraordinar! Uite ce este: te rog, te implor, vino, dar nu într-o seară, ci în fiecare vineri seară, când este emisiunea!” ,,-Ce, nu ţi-e frică? Te fac zob, mă!” ,,-Tocmai de asta te rog şi eu! Cred că ar fi nişte emisiuni grozave. Toată lumea s-ar uita la ele ca la comedie!” ,,- Tu n-ai voie să te duci acolo, mă! Tu nu faci de capul tău ce-ţi vine ţie. Tu trebuie să faci totul cu ştirea şi cu voia ierarhului!” ,,-Bineînţeles!” ,,-Tu acolo reprezinţi Biserica!” ,,-Bineînţeles! Dacă am zis ceva greşit, dovedeşte-mi; dacă n-am greşit ceva, ce-ai cu mine?” ,,-Bă, tu trebuie să procedezi aşa, dacă vrei să te mai duci pe acolo. Faci o listă cu subiectele pe care vrei să le dezvolţi. O vede Prea Sfinţitul şi-ţi aprobă sau îţi taie din ele. Pe ălea care ţi le lasă tu le dezvolţi în scris şi le prezinţi ierarhului să-ţi dea binecuvântarea. Te duci la televizor şi citeşti de pe foaie ceea ce ţi-a aprobat ierarhul. Nu ai voie să zici o vorbă în plus!” ,, – De mai bine de cincizeci de ani mă pregătesc zi şi noapte pentru fiecare predică, pentru fiecare articol, pentru fiecare carte şi pentru fiecare emisiune. Mi-ar fi ruşine să-l deranjez pe ierarh ca să-l întreb dacă ,,Alexandru” se scrie cu „x” sau cu „cs”. Îi cer sfatul ierarhului pentru lucrurile mari, pentru problemele grele, pe care nu le pot rezolva eu. Are dânsul destule pe cap, nu-l mai încarc şi eu cu ale mele!” ,,-Ei, bine, ai să vezi tu!”

Sărmană Biserică Ortodoxă! Câte capete au căzut şi cât sânge a curs de-a lungul veacurilor, ca tu să exişti şi să te răspândeşti! Ce-i drept, erau alte capete şi alt sânge!

*

Vizită pastorală. Era prin 1969-1970. Era patriarh la Bucureşti regretatul Justinian Marina şi mitropolit la Craiova regretatul Firmilian Marin. Episcop-vicar la Craiova era regretatul Nestor Vornicescu. Patriarhul Justinian fusese la început preot de parohie în Băbeni-Vâlcea. Rămânând văduv prin decesul preotesei şi având prilejul să adăpostească o vreme pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, care tocmai evadase din închisoarea  de la Tg. Jiu, a  parcurs rapid toate treptele cuvenite şi a ajuns patriarh în 1949. Îi rămăseseră însă în grijă cei doi copii ai săi, băiat şi fată. Prima căsătorie a fiicei a eşuat. A doua a avut loc mult mai târziu, cu un inspector general din Ministerul Invăţământului, Stoian. Acesta era originar din Izverna Mehedinţiului. Patriarhul a luat legătura cu vlădica Firmilian şi l-a rugat să cerceteze parohia Izverna, să vadă starea bisericii şi să-i comunice. Şi-a manifestat dorinţa de a dota biserica din satul ginerelui său, ori de a renova-o, dacă este nevoie. Mitropolitul Firmilian l-a trimis pe vlădica Nestor să facă cercetarea. Episcopul a venit însoţit de diaconul Ion Bâlteanu. Au ajuns cu maşina în Izverna şi s-au oprit la biserică. Au întrebat unde stă preotul. Cineva le-a arătat casa pe o coastă, mai departe, dar din cauză că maşina ierarhului nu putea ajunge până acolo, s-a dus acel enoriaş să-l anunţe pe părintele. ,,-Să-i spui, te rog, că a venit episcopul-vicar de la Craiova!” a precizat ierarhul. Omul s-a dus, a strigat la părintele Victor Doman şi i-a spus: ,,-Părinte, duceţi-vă repede la biserică, fiindcă veni episcopul al mare de la Craiova şi vă aşteaptă!” Bietul preot s-a pierdut cu firea.  Preoteasa plecase la prăşit, încuiase uşa şi luase cheia la ea. Părintele nu fusese acasă. Înăuntru rămăsese reverenda şi cheia bisericii. Locul unde se dusese preoteasa la prăşit era departe, nu mai avea posibilitatea să meargă până acolo. Grea încercare. De început a vrut să spargă uşa, să-şi ia reverenda şi cheia bisericii. S-a gândit însă: episcopul pleacă, eu rămân cu uşa spartă! Mă duc aşa, fie ce o fi! S-a dus. A salutat şi episcopul l-a întrebat cine este. A spus că-i preotul. S-a abătut asupra lui o ceartă cumplită a ierarhului, fiindcă îl găsise în cămaşă. A aşteptat părintele tăcut până a terminat episcopul de certat, apoi i-a spus: ,,-Prea Sfinţite, eu toată viaţa aşa am umblat! Am reverenda cu care m-am preoţit, merg cu ea la slujbă şi o păstrez să mor cu ea! O luam şi acum, dar încuie preoteasa uşa şi plecă departe la prăşit!” ,,-Cheia de la biserică o ai?” ,,- O am, dar tot în casă este şi casa e încuiată. Să vedem dacă-l găsim pe omul de serviciu acasă, că are şi el dublură!” A strigat la un vecin al bisericii, a ieşit cineva din familie şi i-a dat părintelui cheia. Au intrat în biserică. Ierarhul n-a fost mulţumit de ce a găsit. Mult praf, mulţi păienjeni şi alte lucruri nepotrivite. I-a cerut arhiva veche a bisericii,  biserica fiind monument istoric. Părintele i-a spus: ,,- Prea Sfinţite, îngăduiţi-mi să caut la vecini un ciocan şi o daltă să scot arhiva!” ,,-Păi, unde o ai?” ,,- O am în pod, într-o ladă mare. În 1928, când am venit preot aici, am luat-o în primire, am băgat-o în ladă şi am bătut capacul în cuie, să fiu sigur că nu mi-o ia nimeni, ca să pot s-o dau şi eu mai departe celui ce-mi va urma. A adus ciocan şi daltă şi cu mare greutate au desfăcut capacul. A cercetat ierarhul arhiva şi i-a dat termen de o lună preotului să-şi pună lucrurile la punct, că el se va întoarce. ,,- Prea Sfinţite, eu vă rog să veniţi mai repede, nu peste o lună!” ,,-De ce?” a întrebat vlădica Nestor. ,,-Ştiţi, eu am făcut facultatea şapte ani la Aiud  şi nu m-a durut acolo inima ca astăzi. Nu ştiu dacă voi mai fi peste o lună, cu emoţiile pe care mi le-aţi făcut astăzi!” A râs vlădica, l-a mângâiat şi i-a spus care a fost scopul vizitei sale.

*

Rău platnicii. Era după Paşti. Părintele Ilie Izverceanu de la Cernavârf a trebuit să plece la Bucureşti pentru vreo două săptămâni. Îl avea pe fiul său acolo şi trebuia să-şi facă nişte analize medicale. L-a rugat pe Părintele Stelică Zoican de la Balta să-l suplinească la parohie. Zis şi făcut. Peste câteva zile, Părintele Zoican a fost  chemat să oficieze un sarindar la Cernavârf. S-a dus. Era lume multă prezentă. Printre participanţi a recunoscut cu uşurinţă pe învăţătorul Bunceanu şi pe judecătorul Bunescu, ambii din Cernavârf, pensionari. De multe ori îi povestise Părintele Izverceanu de serile petrecute în compania celor doi, de glumele şi discuţiile purtate. Erau împreună din copilărie, fuseseră colegi de şcoală şi prieteni la cataramă. Îşi permiteau să se tachineze şi lumea se amuza întotdeauna de  glumele lor.  Părintele Stelică ştia toate astea şi de aceea nu s-a simţit stingherit să-i abordeze.

După ce s-a terminat slujba sarindarului, slujbă pentru cei vii, însoţită întotdeauna de bună dispoziţie,  Părintele Stelică a rugat pe învăţător şi pe judecător să poftească la masă lângă dânsul. Cei doi au părut surprinşi de invitaţie şi i-au spus: ,,-Părinte, dumneata ne inviţi să stăm alături de dumneata, dar Părintele Izverceanu nu ne-ar fi invitat şi, chiar de-ar fi făcut-o, noi n-am fi venit!” ,,-De ce, a întrebat Părintele Stelică surprins!” ,,-Fiindcă eram supăraţi pe el, părinte!” ,,-Dar ce v-a făcut tocmai dumneavoastră? Întotdeauna avea vorbe numai de laudă la adresa dumneavoastră, când vorbea despre parohie!” ,,-Ne-a făcut de râs în sat, părinte!” ,,-Nu se poate!” ,,-Ba da! În noaptea de Paşti, când s-a terminat slujba, a ţinut predică. A început să critice pe cei care n-au plătit taxa de cult la biserică. După ce i-a certat cât a vrut, l-a pus pe dascăl să citească pe rău platnici. Dascălul a început să citească. Primul pe listă era învăţătorul Bunceanu, iar al doilea judecătorul Bunescu, adică eu! Lumea a început să râdă în hohote şi părintele l-a oprit pe dascăl să citească mai departe. Am rămas numai noi doi de râsul lumii!” Părintele Stelică a încercat să dreagă busuiocul: ,,-Domnule judecător, domnule învăţător, dumneavoastră îl cunoaşteţi pe părintele Ilie că e bun de glume. A vrut, probabil, să însenineze puţin atmosfera şi să le dea de înţeles oamenilor că este nevoie să achite contribuţia de cult, fiindcă şi biserica are multe datorii. V-a numit pe dumneavoastră, fiindcă vă ştia că-i sunteţi buni prieteni. Dacă i-ar fi numit pe alţii poate s-ar fi supărat, căci nu toţi ştiu de glumă, ca dumneavoastră!” ,,-Părinte, eu m-am hotărât, a zis judecătorul Bunescu. Vreau să trec la catolici. Vă rog să-mi spuneţi unde trebuie să mă adresez!” ,,-Domnule judecător, i-a zis părintele Zoican, să nu faceţi asta în ruptul capului!” ,,-De ce?” a întrebat judecătorul suprins. ,,Domnule judecător, dumneavoastră ştiţi de ce a plecat părintele Ilie la Bucureşti?” l-a întrebat părintele Stelică, intrând în joc. ,,-Nu ştiu!” ,,-Vă spun eu, domnule judecător! A plecat să se treacă la catolici. A zis că la ortodocşi nu mai merge treaba şi trece la catolici. Aşa că, domnule judecător, dacă treceţi şi dumneavoastră, tot de părintele Ilie veţi da şi acolo. Aşa mai bine, rămâneţi la ortodocşi! Lăsaţi-l pe dânsul să treacă, dacă vrea!” Judecătorul şi toţi cei de faţă, înţelegând gluma, au început să râdă şi judecătorul Bunescu s-a răzgândit, a golit un păhărel de ţuică veche de prună şi n-a mai trecut la catolici.

*

Consiliul şi comitetul parohial. Conform ordinului Episcopiei Severinului, la 17 Ianuarie a avut loc şedinţa extraordinară a Adunării Parohiale a parohiei noastre, având ca subiect unic pe ordinea de zi alegerea unui nou Consiliu Parohial şi unui nou Comitet Parohial pentru o nouă legislatură de patru ani. Mulţumim membrilor Adunării Parohiale, care s-au prezentat în număr suficient, aşa încât şedinţa a fost posibilă. Mulţumim membrilor fostului Consiliu Parohial şi fostului Comitet Parohial pentru tot sprijinul ce ni l-a dat  în ultimii patru ani. În urma discuţiilor  purtate, s-a supus la vot fiecare membru propus  pentru  cele două organe executive ale parohiei.

Pentru noul Consiliu Parohial pentru perioada 2010-2014 au fost aleşi  Domnii Coman Gheorghe, Bobiţ Gheorghe, Ghilerdea Sevastian, Iordache Mihai, Tărăbâc Grigore, Pera Dumitru, Dima Vasile,  Manolea Emanoil şi Voican Ion;

Pentru noul Comitet Parohial pentru perioada 2010-2014 au fost aleşi următorii enoriaşi: În Malovăţ: Borugă Norica, Oproiu Ica, Paicu Domnica, Bazavan Constantina, Dima Cornelia, Crăciunescu Paraschiva, Surugiu Virginia, Oproiu Elisabeta, Voican Maria, Horodnic Miroana, Cotea Dorina, Popescu Elena, Meilă Angela, Ghilerdea Elisabeta, Ciurel Eugenia, Tătucu Angela, Meilă Angela, Popescu Nete, Munteanu Minodora, Popescu Ion, Manolea Nicolae, Coman Nicolae, Parpală Ion, Manescu Dumitru, Oproiu Dumitru, Pătrulescu Virginia, Mănescu Valeria, Stefu Elena, Manolea Natalia, Pera Aurica, Vişan Ana, Luca Elena, Popescu Marga, Voican Elena, Vasilescu Petre. În Bârda: Mema Domnica, Motreanu Elena, Anghel Nicolae, Stănciulescu Petronela, Botoşan Viorica, Curea Gheorghiţa, Boroancă Maria, Curea Ioana, Luca Domnica, Butoi Ion, Ivaşcu Vasile, Ivaşcu Jana, Luca Jana, Luca Mihăiţă, Mema Aurica, Luca Maria(I), Duţoniu Gheorghe, Duţoniu Elena, Stănciulescu Petre, Stănciulescu Elena, Turlacu Valeria, Ceontea Domnica, Gheran Pantelie, Gheran Maria, Luca Nică, Luca Nica, Sfetcu George, Sfetcu Sabina, Rolea Mariţa, Sfercu Delia, Stănciulescu Sofia, Răulescu Eleonora, Cola Emilia, Gheran Paraschiva, Drăghia Maria, Rolea Drina, Bufanu Luminiţa, Rolea Marina, Sfetcu Bebe, Coman Elena, Rolea Maria, Sfetcu Dumitru, Sfetcu Aurel(II), Stoichină Dumitru, Bobocea Savu, Bobocea Marioara, Catană Elena, Mucioniu Elena, Mema Păuna, Gârbovan Ion, Gârbovan Aurica, Mema Ana, Ivaşcu Domnica, Avram Dumitru şi Şonea Ana.

Sperăm că şi împreună cu noile organe executive ale parohiei vom putea să continuăm activitatea parohiei sub toate aspectele. Dumnezeu să ne ajute!

*

Ajutoare pentru sinistraţi. Cu tristeţe vă amintesc de nenorocirile abătute asupra populaţiei din insula Haiti din Oceanul Pacific. Cutremurul din 28 ianuarie a făcut nenorociri imense acolo. Aţi văzut la televizor şi aţi auzit. Bilanţul este înfricoşător. Peste 200.000 de morţi, nenumăraţi dispăruţi, răniţi grav şi mutilaţi pentru toată viaţa, un număr imens de oameni rămaşi fără adăpost, fără a mai vorbi de durerea celor rămaşi în viaţă, sau care şi-au pierdut pe cei dragi. Deşi este o distanţă imensă care ne desparte de acei oameni, deşi majoritatea lor sunt de altă culoare şi de altă religie, de altă etnie şi de altă limbă, ei sunt tot oameni. Când spunem Tatăl nostru, Îl numim pe Dumnezeu Tatăl tuturor oamenilor şi recunoaştem că toţi oamenii sunt fraţi între ei, fii ai aceluiaşi Părinte. În acest spirit şi înţelegere a realităţii, Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel şi Prea Sfinţitul Episcop Nicodim fac apel la toţi preoţii şi credincioşii din Biserica Ortodoxă Română să vină în ajutorul celor aflaţi în suferinţă din Haiti. În acest sens, s-a deschis o colectă pentru strângerea de ajutoare pentru sinistraţi. Colecta se încheie la 9 martie. Dând urmare acestui apel, parohia noastră a depus deja 500 lei. Declarăm colecta deschisă. În cazul în care se vor aduna mai mult de 500 lei, vom depune şi a doua tranşă. Vă rog pe fiecare, dacă voiţi să contribuiţi la această colectă. Nimeni nu este obligat. Nu este o sumă precisă, fiecare donează cât vrea şi cât poate. Vi se va elibera chitanţă, chiar şi pentru un leu donat. Dumnezeu să răsplătească fiecăruia după bunăvoinţa cu care vine în ajutor celor în suferinţă şi dificultate!

*

Ajuroare şi donaţii. În această perioadă  am primit o serie de ajutoare astfel: Părintele Gheorghe Vasilescu(Torino – Italia): 600 lei; Domnul Ing. Cudalbu Octavian(Baia Mare-MM): 300 lei; Domnul Col. Marin Turculeanu din Lugoj(TM), socrul preotului Dvs., şi  Doamna Lucreţia Omir(Bucureşti), fiică a satului Malovăţ: câte 200 lei; Domnul Bogdan Soare(Bucureşti): 110 lei; Doamna Mihaela Funk(Hanau-Germania): 82 lei; Doamna Dumitru Elisabeta(Sibiu): 60 lei; Doamna Oprişan Valeria din Timişoara, fiică a satului Malovăţ: 50 lei;

Doamna Mănescu Valeria şi Domnii Carabaş Gheorghe şi Dima V. Vasile din Malovăţ au achitat câte 50 lei pentru contribuţia de cult.

Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

Cu ajutorul lui Dumnezeu, Parohia noastră a reuşit să publice volumul: George Călinescu. Maxime şi reflecţii( 160 pag.). Cartea este o antologie de maxime şi reflecţii selectate de către preotul Dvs. din opera lui George Călinescu, având o prefaţă elogioasă semnată de către regretatul Prof. Univ. Dr. I. C. Chiţimia. Cartea a apărut într-o primă ediţie în anul 1984, la Editura Albatros din Bucureşti. Profesorul I. C. Chiţimia spunea, printre altele ,,Autorul prezentei cărţi a intuit simţul scrisului specific al lui Călinescu şi, în lectura operelor şi articolelor lui, şi-a notat progresiv judecăţile, sentinţele, definiţiile acestui om de mare inteligenţă şi de idei personale. Se vede clar că autorul a făcut lucrul acesta, cum nu s-a gândit nimeni s-o facă până acum, urmărind cu acuitate serii de opere întregi sau articole risipite în numeroase reviste, înşirate pe zeci şi zeci de ani. Este pentru autorul cărţii de faţă un merit special”.

*

În această perioadă, preotul Dvs. a reuşit să mai publice şi câteva articole astfel: Volum de amintiri despre N. Iorga, în ,,Ofensiva economico-financiară”, Timişoara, IV(2009), dec., p.27; Cuvinte de mângâiere, în ,,Datina”, XIX(2010), nr. 5102(14 ian.), p. 11; Jocuri de ieri şi de azi, în ,,Datina”, XIX(2010), nr. 5102(14 ian.), p. 11; Cântăreţii bisericeşti pe cale de dispariţie, în ,,Ecoul”, 2010, nr. 1, ediţie on-line(http://revista-ecoul.com); Preotul Ioan Ionescu, în ,,Datina”, Tr. Severin, XIX(2010), 5108(22 ian.), p. 10; Nevoia de comunicare, în ,,Datina”, Tr. Severin, XIX(2010), 5108(22 ian.), p. 10; Căciula lui Tudor, în ,,Datina”, Tr. Severin, XIX(2010), 5108(22 ian.), p. 10; Ioan Miclău face o recenzie la vol. II din Coloana Infinitului, în ,,Analize şi fapte”, 2010, 22 ian., ediţie on-line(http://analize-si-fapte.com); Ciudăţenii sectare, în ,,Datina”, an. XIX(2010), nr. 5110(26 ian.), p. 11; Lupii la stână, în ,,Singur”, 2010, 27 ian., editie on-line(http://www.revistasingur.ro); Crima de la Izverna, în ,,Singur”, 2010, 27 ian., editie on-line(http://www.revistasingur.ro); Analfabeţii la înălţime, în ,,Datina”, XIX(2010), nr. 5112(28 ian.), p. 11; Educaţie sexuală, în ,,Datina”, an. XIX(2010), nr. 5112(28 ian.), p. 11; Ghiozdanul cu bani, în ,,Datina”, an. XIX(2010), nr. 5112(28 ian.), p. 11; Nebunia lui Noe, în ,,Datina”, an. XIX(2010), nr. 5114(30-31 ian.), p. 11; Învăţaţi…, învăţaţi…, învăţaţi!, în ,,Datina”, an. XIX(2010), nr. 5114(30-31 ian.), p. 11;

*

Emisiuni. La 22 şi 29 ianuarie, între orele 20-21, preotul Dumneavoastră a avut emisiuni interactive la Televiziunea  ,,Datina” din Tr. Severin cu tema Unire-n cuget şi-n simţiri.

*

Program. În cursul lunii februarie avem următorul program de slujbe: 2 Febr.(Bârda), 6 Febr. (Bârda-Malovăţ), 7 Febr. (Malovăţ), 13 Febr.(Bârda-Malovăţ), 14 Febr. (Malovăţ), 15 Febr.(Bârda, slujbă seara); 16 Febr. (Malovăţ, slujbă seara); 17 Febr. (Spovediri şi împărtăşiri în Bârda, la biserică şi în sat; seara slujbă la Bârda); 18 Febr.(Malovăţ, seara slujbă); 19 Febr. (Bârda, seara slujbă); 20 Febr. (Bârda-Malovăţ; spovediri şi împărtăşiri în Malovăţ, la biserică şi în sat); 21 Febr. (Bârda), 27 Febr.(Bârda-Malovăţ), 28 Febr. (Malovăţ). În restul timpului, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la şcoală sau la telefon 0724.99.80.86. Poate fi contactat şi pe e-mail la adresa: stanciulescubarda@gmail.com.

*

Sănătate, cu bucurii, împreună cu toţi cei dragi ai Dumneavoastră! La mulţi ani!

Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA

%d blogeri au apreciat asta: