„Scrisoare Pastorală“ nr. 146

Dragii mei enoriaşi!

Cu mulţi ani în urmă, când eram student, aveam profesori cu studii în străinătate, care ne spuneau din când în când: ,,-Măi, copii! Faţă de ce-am văzut noi în Occident, voi sunteţi nişte sfinţi, măi!” Întrebam, curioşi, ce au văzut în Apus şi ei răspundeau: ,,- Nu vă spunem, ca să nu vă dăm idei!” Ni se părea curioasă această afirmaţie, dar n-aveam încotro! Au trecut anii şi abia azi îi înţeleg bine pe profesorii mei. Înţeleg ce voiau să ne spună. Desigur, se refereau la starea morală a tineretului, la destrăbălarea ce-o văzuseră în statele pe care le vizitaseră. Azi lucrurile acestea au venit, din păcate, şi la noi. Ne întâlnim cu ele pe toate drumurile, pe toate străzile, în toate localurile, inclusiv în şcoli. Cei care am mai prins anii când în şcoala românească era un alt tip de disciplină, suntem intrigaţi, revoltaţi adesea. Poate suntem înclinaţi să aruncăm toate păcatele în spatele generaţiei tinere şi s-o facem responsabilă de toate relele. Situaţia este discutabilă. Nu, nu cred că aceşti copii şi tineri sunt de vină pentru decăderea morală ce se resimte pas cu pas şi an cu an în societatea românească. Socotesc mai degrabă pe aceşti copii şi aceşti tineri nişte victime ale vremii şi vremurilor noastre. Când spun aceasta, mă gândesc la faptul că niciodată copilul şi tânărul din ţara noastră nu a fost bombardat şi invadat cu atâta informaţie şi influenţă negativă din punct de vedere moral ca astăzi. Zecile de programe de la televiziune, internetul, radio-ul, revistele şi ziarele de tot felul se întrec ca să ofere cât mai mult material distrugător de suflet. Parcă este o campanie susţinută şi subvenţionată de forţe obscure şi diabolice, care urmăresc coruperea morală a tinerei generaţii. Cei vârstnici sunt răspunzători în mare măsură de această situaţie. Dincolo de obligaţia părinţilor, învăţătorilor, profesorilor, preoţilor şi celorlalţi factori răspunzători de capitolul educaţie, de face totul pentru a-i apăra pe copii şi tineri de aceste influenţe nefaste, pentru a le crea filtrul necesar ca ei înşişi să aibă capacitatea de a alege între bine şi rău, răspunderea apasă asupra factorilor politici, asupra celor ce produc şi răspândesc informaţia. Aceştia nu mai sunt tineri, ci sunt oameni maturi, deplin responsabili. Şi lor le revine sarcina să contribuie la asanarea morală a societăţii româneşti. Dacă ei nu vor face aceasta, zadarnice vor fi eforturile Familiei, Şcolii, Bisericii şi celorlalte instituţii. Mediul se poate intoxica foarte uşor şi curăţirea lui este deosebit de grea. Nu militez pentru introducerea cenzurii în presă şi în programele mass-media. Ne-am săturat de ea zeci de ani. Este nevoie însă de o cenzură de ordin moral, ca responsabilitate pentru sănătatea trupească şi spirituală a populaţiei. Facturii politici şi administrativi ai ţării nu trebuie să se joace cu această problemă, fiindcă vor fi consecinţe incalculabile pentru viitorul ţării şi al societăţii româneşti. Pentru nişte câştiguri mărunte, trecătoare, se produc pierderi imense pentru neamul românesc însuşi.

Am putea spune că astăzi lupta pentru curăţenia morală a tinerei generaţii este o formă autentică de patriotism. Lupta nu este uşoară, ci dimpotrivă. Un singur exemplu, în limita spaţiului, ar fi edificator în acest sens. De oarecare vreme a apărut în cartierul Crihala din Tr. Severin, pe un bloc-turn chipul unei târfe îmbrăcate într-un furou transparent. Are dimensiuni mult mai mari decât cele adevărate, şade acolo răscrăcărată, cu privire provocatoare, iar deasupra scrie cu litere imense: ,,Tutunul este chiar singura ta plăcere?” Imaginea apocaliptică se vede foarte bine de departe, de pe mai multe străzi, dar mai cu seamă din curţile liceelor economic, pedagogic şi ,,Ţiţeica”. Chiar întâmplător a fost postată acolo? Ce trebuie să înţeleg din imagine şi text? Că cineva trebuie să se lase de fumat? Nicidecum! Oricine va înţelege că numai patima fumatului nu e suficientă, ci mai trebuie adăugate şi altele. Ni se sugerează făţiş ce ne-am putea alege: desfrâul. Cât timp îi trebuie unui profesor sau unui preot să-l convingă pe adolescentul din liceu, că nu trebuie să dea curs unor asemenea îndemnuri, ci dimpotrivă?! Oare, cine a pus acea imagine acolo? Copiii? În nici un caz! Îl trage cineva la răspundere pe acel om sau acea instituţie, care a plasat imaginea acolo şi distruge cu ea sufletele nevinovate ale copiilor? Aţi auzit Dumneavoastră pe vreun candidat la funcţiile supreme în judeţ, în oraş, în comună, la fotoliile de parlamentari făcându-şi cap de afiş în programul său electoral lupta pentru moralitatea societăţii româneşti, pentru salvarea acestor copii şi tineri de la influenţele nefaste la care sunt supuşi 24 de ore din 24? Eu n-am auzit! Cât timp trebuie să mai treacă pentru ca să ne trezim la realitate şi acest monstru al păcatului să nu ne mai distrugă sufletele copiilor?

*

(Continuare din numărul precedent)Când ,,judecătorii” mei au obosit, ori s-au plictisit de atâta dojană la adresa mea, mitropolitul a zis: ,,- Dar mai spune şi tu ceva, fiindcă până acum numai ne-ai ascultat şi n-ai avut nimic de zis. Măcar cere-ţi iertare!” Aşadar, tăcerea mea era o enigmă pentru ei. Sfatul Prea Sfinţitului Nestor Vornicescu fusese cât se poate de potrivit şi de salvator. Toţi aşteptau să zic ceva referitor la cele ce-mi imputaseră până atunci, timp de mai bine de două ore. Poate le dădeam prilejul să înceapă o nouă rundă. Eu n-am făcut nici o referinţă la cele ce-mi spuseseră. Am scos din geantă o cutie de bomboane. O cumpărasem, sperând că noaptea voi pleca acasă şi să o duc la ai mei. Le-am spus: ,, – Înalt Prea Sfinţite Părinte, Prea Sfinţite Părinte, Prea Cucernici Părinţi Consilieri, vă rog să-mi permiteţi să vă ofer şi eu bomboane, fiindcă astăzi este 30 august, Sfântul Alexandru, ziua mea onomastică şi să vă urez La mulţi ani!”

La orice se aşteptau, numai la asta nu! Am prins din zbor reacţiile. Mitropolitul a schimbat o privire-fulger cu episcopul-vicar şi a început să râdă, iar consilierii au plecat capetele în pământ şi au amuţit. Poate în momentele acelea, pentru prima dată, le-a fost ruşine! Mitropolitul a zis: ,, – Părinte Alexandre! Cum ai putut să taci atâta timp şi să nu ne spui acest lucru! Tocmai de ziua ta să te certăm atâta? Bine, părinţilor, de ce nu m-aţi făcut atent că astăzi este Sfântul Alexandru?! Să ne ierţi, părinte Alexandre, că nu trebuia să te certăm tocmai astăzi! Mai greşim şi noi cei mari. Ia spune, ce probleme ai, cu ce te putem ajuta!” Chiar asta aşteptam. I-am spus: ,,- Dacă se poate, vă rog să-mi aprobaţi cererea de învoire pentru mâine. M-aş duce şi eu acasă. Astăzi am avut primul nostru praznic de cununie. Au venit şi pe la noi rudele şi eu n-am putut să mă duc, fiindcă am avut şedinţă!” Mitropolitul s-a uitat puţin în podea, apoi a zis „- La mulţi ani, părinte Alexandre! Felicitări pentru carte! Este o realizare mare, de ce să n-o recunoaştem! Mergi acasă şi te întorci luni, peste patru zile! Mâine dimineaţă, părintele secretar ia legătura cu părintele Stoian şi ţi se eliberează două camere în casa lui parohială, fiindcă acolo ai condiţii mult mai bune decât la părintele Morega!” Mitropolitul şi episcopul m-au sărutat şi au luat mai multe bomboane. Şi ei erau tot venetici în Craiova, ca şi mine şi poate în momentele acelea, în intimitatea lor, se solidarizaseră cu mine. Consilierii au mormăit fiecare câte o scuză, dar n-a luat nici unul bomboane. După ce-am ieşit de acolo, într-un colţ mai ferit al coridorului, Prea Sfinţitul Nestor mi-a spus: ,,- Felicitări, părinte Alexandre! Ai câştigat meciul! A fost unu la zero pentru frăţia-ta!”

Aşa decurgeau zilele la mitropolie. Aşa am învăţat ce înseamnă cenzura. Asta în timp ce părinţii erau mândri, vezi, Doamne, că fiul lor lucrează la mitropolie şi este fericit acolo! Of! Au trecut de atunci, Doamne, mai bine de treizeci de ani, mi-au apărut vreo treizeci şi ceva de cărţi, multe le-am donat prietenilor, cunoscuţilor şi mai marilor, dar m-am ferit întotdeauna, pe cât am putut, ca să mai scriu autografe. Ştiam eu ce ştiam!

*

Din Memoriul lui Gheorghe Duncea din Prejna, căpitanul lui Tudor Vladimirescu, pe care ni l-a pus la dispoziţie Domnul profesor Papavă Eugeniu din Tr. Severin, dăm un prim fragment, urmând să se continue în numerele viitoare: «Sub iscălitu jupânu Gheorghe Duncea din comuna Prejna, judeţul Mehedinţi, plaiul Cloşani; ca unul care luat-am parte la buna întocmire a răzmeriţii de către prea bunul şi înţeleptul Sluger Teodor Vladimirescu, care gânditu-s-a să ne scape biata noastră Ţară Românească de grecii jupuitori şi de ciocoii noştri, boierii români, care unitu-s-au de-a-mpreună cu grecii să ne despoaie pe noi ţăranii de totul nostru avut.

Şi fiindcă mă găsesc în anul 1822, an blestemat pentru viaţa mea prin faptul că sunt fugărit de o gardă turcească în frunte cu Mihai Paloş, care este sătean al meu şi mă duşmăneşte de moarte. M-a pârât la comandamentul turcesc de pe insula Ada-Kaleh lângă Ruşava, că luat-am parte la răzmeriţa de anul trecut (1821), de-a-mpreună cu ginerile meu, căpitanul Bosoancă, care a fost căpitan de poteraşi al otcârmuirii pe lângă acest taft al plaiului Cloşani, şi care a lăsat prin buna lui ştiinţă să se întocmească cete de haiduci în acest plai fără ca să urmărească. De aceea comandantul turcesc a trimis această gardă în frunte cu acest duşman al meu, ca să ne prindă, să ne ducă pe insulă, să ne judece. Noi când am prins de veste am fugit de acasă.

Pentru că eu sunt cel dintâi care cunosc mai bine viaţa prea bunului şi înţeleptului Sluger Teodor, de la naştere şi până la plecarea noastră spre Bucureşti, hotărâtu-m-am şi gândit, până nu voi fi prins în mâinile turcilor, cu această pană a mea, să povestesc urmaşilor mei prin rândurile de faţă pe care le aştern pe aceste bucăţi de hârtie de mine întocmite laolaltă, ca să ştie şi ei legăturile care au fost între mine şi prea înţeleptul Sluger şi cum am ajuns la hotărârea de a construi acest sfânt locaş de închinare, care este aici în comuna Prejna, şi este ca legământ de credinţă între noi doi şi singura pomenire din ţară a neuitatului Teodor.

Şi cum arătarăm mai sus, în acest înscris al meu, că mă găsesc în anul blestemat al vieţii mele şi neştiind ce va aduce ziua de mâine, s-ar putea să cad în mâinile lor şi omorât de aceşti duşmani ai mei, mă grăbesc a isprăvi cât mai repede această povestire a mea pe care o încep de la naşterea prea înţeleptului Sluger Teodor şi până la anul 1820 luna cireşar în treizeci zile, de la care dată sunt investit de către Slugerul Teodor comandant căpitan al cetei de panduri Mehedinţi, iar de la plecarea noastră spre Bucureşti şi până la sprânjirea noastră, a pandurilor, se găseşte scrisă de cuconul Petrache Poenarul, care este logofăt al Slugerului Teodor în răzmeriţă.

Tot la acest înscris al meu, voi coase cele două acte de moştenire ale bisericii, lăsate mie în păstrare de către prea bunul şi înţeleptul Sluger Teodor, prin care înzestrează biserica. Pentru o cât mai bună păstrare a acestei povestiri şi a actelor bisericii aflate aci la ea, rog pe nepotul meu Constantin Duncea, copilul fiului meu Iovan Duncea, după ce lucrurile se vor linişti, să o ducă în biserica din comuna Prejna clădită de noi şi s-o pună alături de tabla de tei pe care se găseşte pictat portretul meu şi al Slugerului Teodor şi al soţiei mele jupâneasa Stanca”(continuare în numărul viitor).

*

În dimineaţa zilei de 30 Nov. s-a stins din viaţă Dr. Gabriel-Artur Silvestri(1953-2008) din Bucureşti după o suferinţă îngrozitoare de câteva săptămâni. Boala secolului l-a secerat nemiloasă, neţinând seamă de câte proiecte avea omul acesta începute, câte altele erau la rând, câte gânduri îl frământau, câte cărţi aşteptau să le scrie. Prin Asociaţia Română pentru Patrimoniu, prin Intemundus media, prin Carpathia Press şi alte iniţiative culturale cu largă deschidere spre naţional şi universal, Dr. Gabriel-Artur Silvestri crease un adevărat imperiu al limbii şi culturii române, realizând în multe privinţe ceea ce ministerul de specialitate şi alte instituţii culturale ale ţării încă nici nu-şi propuseseră să înfăptuiască. Mobiliza energii şi talente din ţară şi străinătate, aduna oamenii şi ideile măreţe şi le focaliza întru realizarea unor idealuri nobile şi necesare pentru neamul şi cultura română. A militat cum numai el ştia pentru ridicarea prestigiului Bisericii Ortodoxe. Era un om credincios. Contribuia atât cât îşi putea permite la ajutorarea locaşurilor de cult, la impulsionarea acţiunilor nobile de cultură sau de asistenţă socială, ajuta cu bucurie pe cine se afla în impas şi îi cerea sprijinul. Ardea ca o făclie pentru grija şi binele celor mulţi, prezenţi şi viitori şi nici n-a observat că sănătatea i se deteriorează de pe o zi pe alta. De multe ori vorbeam cu dânsul la telefon sau pe e-mail la 2 sau la 3 noaptea, căci el parcă era permanent în faţa calculatorului, parcă avea conştiinţa că zilele îi sunt tot mai puţine şi timpul nu mai are răbdare cu el. A ajutat mult parohia noastră de-a lungul anilor cu bani şi cu reviste, iar cu puţin timp înainte de a-l doborî necruţătoarea boală ne-a trimis un stoc de peste 900 volume să le vindem şi din banii obţinuţi să tipărim Noul Testament, pe care să vi-l donăm Dvs., fiecărei familii. Niciodată nu a fost în parohia noastră şi, totuşi, s-a gândit şi la nevoile noastre sufleteşti. Dumnezeu să-l ierte, să-i răsplătească binele pe care l-a semănat cu timp şi fără timp pretutindeni în lume!

*

La alegerile pentru parlament din 30 noiembrie, constatăm că avem câţiva parlamentari apropiaţi de comuna noastră. E vorba de Doamna senator Ecaterina Andronescu, fostul ministru al Învăţământului. Este fiică a comunei noastre, fostă elevă şi profesoară la şcoala din Malovăţ. Încă suntem mulţi care i-am fost elevi. Ne amintim cum obişnuia să vină, când încă îi mai trăiau părinţii, cu toată familia, la slujbele din noaptea Paştelui de la biserica din Malovăţ sau la cea din Bârda. Şi azi îşi mai aminteşte din când în când cum îl găsea pe preotul Dvs. citind pe ascuns cărţi de literatură în orele sale de fizică sau de chimie. Drept pedeapsă, îi punea în vedere ca, după ce le termină, să i le dea şi dumneaei să le citească! Aşa pedeapsă! Tot legat de comuna noastră este şi Domnul deputat Viorel Palaşcă, fost prefect al Mehedinţiului, a cărui mamă este fiică a comunei noastre. Dumnezeu să le ajute să contribuie din plin la bunul mers al societăţii româneşti!

*

În această perioadă am primit câteva donaţii pentru parohie astfel: Doamna Iordache Maria din Bucureşti a donat 130 lei; Doamna Popescu Angela-Loredana de la Banca Comercială din Tr. Severin, fiică a Domnului Meilă Iancu din Malovăţ, a donat 100 lei; Domnul Mema Irinel din Tr. Severin, nepotul regretatului Meică Mema din Bârda, a donat 100 lei; Doamna Papa Camelia Cristina de la Banca Comercială din Tr. Severin şi Domnul Dan Mocănescu din Ploieşti au donat câte 80 lei; Domnul Bogdan Soare, tot din Bucureşti, a donat 60 lei; Doamna Burtea Elena, fiica regretatului Duţoniu Sever din Bârda şi Domnul Ciobanu Nicolae, amândoi din Tr. Severin, au donat câte 50 lei; Domnul Curea Ion din Bârda, Doamna Glavan Dumitra, Domnul Popescu V. Ion şi Domnul Manolea Grigore din Malovăţ au adăugat câte 50 lei la contribuţia de cult pe 2008. Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

Joi, 27 nov., la Biblioteca Metropolitană din Bucureşti, în cadrul unei sesiuni de comunicări, Academia Daco-Română din Bucureşti l-a primit pe preotul Dvs. ca membru al ei, în locul regretatului Părinte Dumitru Bălaşa, care a fost membru fondator al acestei instituţii. Până acum este singurul preot al acestei academii. Discursul de recepţie al preotului Dvs. a fost Contribuţia Bisericii Ortodoxe Române la realizarea Marii Uniri de la 1918. Pin diploma ce i-a fost înmânată, preotul Dvs. este investit şi cu ,,calitatea de conducător de doctorat în dacoromânistică” , în specialităţile religia dacilor şi religia creştină ortodoxă. Dintre participanţii la festivitate amintim pe Domnul Prof. Dr. Geo Stroe, preşedintele Academiei Daco-Române, Domnii Dr. Aurel David, Dr. Constantin Mocanu, Dr. Ing. Dan Ion Predoiu, Dr. Dumitru Bălăeţ, Dr. Nicolae Constantinescu, Dr. Gheorghe Şelaru, Doamna Dr. Olivia Strachină. Îi mulţumim cordial Domnului Ing. Gheorghe Trocan, fost ministru, fiu al satului Bârda, care şi-a făcut timp să participe la această festivitate.

Şi, uite aşa, cu trei capre, am luat doctoratul şi am intrat şi la academie! Un vechi proverb românesc grăieşte: ,,Nu mor caii când vor câinii, nici câinii când vor stăpânii!

În această perioadă, preotul Dvs. a publicat articolul: Cine se joacă ,,de-a Dumnezeu”? Şi de ce? în ,,Ecoul”, an. II(2008), nr. 44(26 nov.), ediţie on-line(http://www. revista-ecoul.com);

*

Pe 2 Nov. am oficiat Taina Sfântului Botez pentru Sfetcu Radu-Alexandru, fiul Domnului Sfetcu Crinel şi al Doamnei Sfetcu Violeta din Bârda, iar la 16 Nov. botezul pentru Sfetcu Daria-Alexandra, fiica Doamnei Sfetcu Delia. Să trăiască!

*

În luna decembrie avem următorul program de slujbe: 6 Dec.(pomeniri dimineaţa la Bârda, slujbă la Malovăţ); 7 Dec.(Bârda); 13 Dec.(Malovăţ-Bârda); 14 Dec.(Malovăţ);17 Dec.(spovedit şi grijit la biserică şi în sat la Bârda); 18 Dec.(spovedit şi grijit la biserică şi în sat la Malovăţ); 21 dec.(Bârda); 19-20 şi 22(colindul cu icoana în Malovăţ) 23-24 Dec.(colindul cu icoana în Bârda)25 dec.(Malovăţ); 26 Dec.(Bârda); 27 Dec.(pomeniri dimineaţa în Bârda, slujbă la Malovăţ); 28 Dec.(Malovăţ) . În restul timpului, la orice oră din zi sau noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, sau la telefon 0724.99.80.86. Poate fi contactat şi pe e-mail la adresa: stanciulescubarda@gmail.com.

*

Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA

%d blogeri au apreciat asta: