„Scrisoare Pastorală“ nr. 145

Dragii mei enoriaşi!

De  câteva zile urmărim la televizor, la radio şi în ziare noi amănunte legate de catastrofa ce s-a întâmplat la Petrila, în Valea Jiului. Şaisprezece mineri au fost acoperiţi de pământ  într-o galerie. Urmărim durerea familiilor îndoliate, a colegilor şi cunoscuţilor acelor victime. Fiecare din noi trăieşte cu mai multă sau mai puţină intensitate momentele respective şi ne întrebăm cum a fost posibil. Au fost oameni de meserie, care cunoşteau legile după care funcţionează activitatea minieră, cunoşteau traseele subterane şi tehnologia muncii respective. Mai mult, unii au murit sub surpături, alţii au intrat să-i salveze şi au murit şi ei. Ar părea pentru unul care e străin de domeniul miner că sunt nişte greşeli copilăreşti, greşeli de amatori în meseria de miner. Nu! Categoric nu! Ceea ce s-a întâmplat acolo este de neînţeles pentru mulţi dintre cei ce n-am intrat niciodată într-o mină, dar e ceva foarte normal pentru cei ce lucrează în minerit. Spun aceasta, având în vedere felul cum am cunoscut un grup de minieri cu mai bine de un sfert de veac în urmă. Poate trei ore am fost împreună cu ei, dar mi-au oferit material  suficient pentru toată viaţa. După    ’89  au avut loc ,,mineriadele”, momente în care am văzut dezlănţuindu-se forţe umane imense, brute, care distrugeau, loveau, ucideau şi strigau: ,,Noi muncim, noi nu gândim!” sau ,,Moarte intelectualilor!” Erau altă categorie de oameni, alţi minieri decât cei pe care-i cunoscusem eu. Cei de la mineriade erau străini, parcă de pe altă lume. Acum, la accidentele acestea, am redescoperit minerii pe care-i cunoscusem cu mai bine de douăzeci şi cinci de ani în urmă, oameni frăţoşi, săritori, sufletişti, gata să moară pentru a-şi ajuta semenii aflaţi în primejdie. Cred că aceştia sunt adevăraţii minieri, nu cei de la ,,mineriade”.

Prin anul 1980, fostul meu coleg de şcoală primară, Avram Dumitru din Bârda, a avut nuntă. A venit de la Anina, unde lucra în poliţie şi s-a cununat la biserica de la Bârda, iar la casa părintească a făcut nunta. Au venit atunci, împreună cu fratele ginerelui, Stanciu Avram, un grup de colegi de serviciu, minieri de pe Valea Jiului. Au fost la biserică, au participat la cununie, apoi au rămas de vorbă cu mine. Erau nişte bărbaţi voinici, atletici, puternici, capabili să stoarcă apă din piatră. Am înjghebat cu ei o lungă discuţie la biserică. La sfârşit au insistat să mă duc la nuntă, menţionând că sunt gata să-mi plătească ei darul de nuntă. M-am dus, bineînţeles, fiindcă era vorba de colegul şi consăteanul meu. La masă minierii mi-au făcut loc între ei şi acolo am discutat multe şi de toate.  Au vorbit despre greutăţile şi pericolele muncii lor, despre spiritul de echipă ce domneşte în colectivele de mineri. ,,-Dom’ părinte, noi suntem în mină ca degetele unei mâini. Te loveşti la un deget suferă toate celelalte, suferă toată mâna! Noi batem toată ziua, dom’ părinte, cu târnăcoapele în uşa morţii. S-a plictisit şi ea de noi. Mai are şi alte treburi, nu stă toată ziua să ne deschidă. Ne deschide o data la două – trei săptămâni şi ne primeşte pe mai mulţi. Noi ne luăm adio la fiecare început de tură de la familii, de la prieteni, de la cunoscuţi. Nu ştim dacă îi vom mai vedea vreodată. Fiecare zi când vedem soarele este un dar de la Dumnezeu! Noi nu ne certăm unii cu alţii şi nici nu ne duşmănim, fiindcă oricare poate să fie salvatorul celuilalt în minutul următor. Noi suntem în mină ca fraţii. Ne dăm viaţa unii pentru alţii!”  Exact aşa au făcut de data aceasta. Au încălcat normele de protecţia muncii, dar au respectat legea încetăţenită între minierii de carieră de a fi uniţi, de a fi frăţoşi, de a fi ,,unul  pentru toţi şi toţi pentru unu!” Mă întreb dacă nu cumva minierii aceia căzuţi pentru colegii lor de muncă sunt tocmai românii adevăraţi, pe care, din păcate, îi găsim tot mai greu şi sunt tot mai puţini! Dumnezeu să ierte şi să răsplătească pe aceşti eroi ai zilelor noastre!

*

(Continuare din numărul trecut) Seara, în palatul Vorvoreanu, unde îşi avea sediul mitropolia, aşteptau mitropolitul, episcopul-vicar, toţi consilierii şi câţiva funcţionari de pe la birouri. Cam două ore a durat şedinţa, timp în care s-a ,,dezbătut” ,,problema” mea. Nea Ilie a citit autograful pe care-l scrisesem pe cartea dată mitropolitului şi, ca unul care-mi fusese profesor de franceză, a dat tonul: ,,- Asta este o gândire negativistă, de tip baudelairian, improprie gândirii unui tânăr preot din vremea noastră!” Atât i-a trebuit mitropolitului, să-i facă cineva introducerea:      ,,- Păi, da, mă, că aşa sunteţi voi, tinerii! Vedeţi numai partea rea a lucrurilor, dar nu recunoaşteţi ce s-a făcut frumos şi bun în ţara noastră, în Biserica noastră! Noi avem preoţi vrednici, care-şi fac datoria, nu avem nici uscături, nici omizi!” Va să zică,  nu-l interesa ce mă determinase să scriu aşa, cu ce exemple puteam să-mi justific cele scrise. Ar fi fost destule. Eram  vinovat că le văzusem. ,,- Voi sunteţi învăţaţi să primiţi totul de-a gata, nu ştiţi cum s-au făcut toate de poporul român, cu câte sacrificii şi jertfe! Acum veniţi voi să ne  criticaţi pe noi cei ce le-am făcut, că nu sunt bune, dar nu puneţi voi mâna să faceţi altele! La vârsta ta ne-am fi aşteptat la altfel de gândire!” Aşa a continuat multă vreme să mă dojenească. Erau momente când îmi venea să izbucnesc în râs, fiindcă era o situaţie ridicolă. Mi se imputau lucruri de care n-aveam nici o responsabilitate, parcă aş fi fost eu investit de cineva să reprezint generaţia mea. S-au legat după aceea de cazul soţiei şi iarăşi m-au muştruluit îndelung, că nu sunt în stare s-o conving să se retragă de la facultate, fiindcă n-are nevoie nici de acea facultate, nici de alta. Eram vinovat că o lăsasem să dea examen la filozofie; eram vinovat că o luasem de nevastă, cu toate că aflasem că vrea să urmeze filozofia; eram vinovat fiindcă nu puteam s-o determin să abandoneze facultatea. Nu-mi venea să cred că sunt atât de vinovat de toate relele de pe lume. Al treilea subiect de pe ordinea de zi a şedinţei am fost tot eu. M-au luat la întrebări în legătură cu publicarea cărţii. Conform teoriei lor, trebuia să predau manuscrisul cărţii consilierului cultural. Nea Ilie îl cerceta, făcea referat la mitropolit. Mitropolitul, dacă găsea potrivit, îşi punea viza şi manuscrisul era înaintat la Departamentul Cultelor. Dacă şi această instituţie, unde îşi avea bârlogul cenzura propriu-zisă, găsea oportun, înainta manuscrisul unei edituri cu recomandarea de a – l avea în vedere pentru publicare. ,,- Tu nu te mai reprezinţi pe tine, mă, de acum încolo. Tu reprezinţi  Biserica. Eşti preot. Dacă scriai ceva care contravenea politicii statului nostru, nu erai vinovat tu, nu erai tras tu la răspundere, era tras la răspundere ierarhul tău, adică eu ca mitropolit!  Tot ce scrii trebuie văzut de mitropolit şi numai dacă mitropolitul îţi dă aprobare poţi să trimiţi mai departe acel material la o editură sau la o revistă!” Erau lucruri care mi se păreau absurde atunci, mi se par absurde astăzi. Voiam să fiu un om liber, să simt, să gândesc ca un om liber. Nu puteam să concep că sunt încorsetat de atâtea restricţii, de atâtea reguli, care mai de care mai umilitoare. Ascultându-l pe mitropolit, ar fi trebuit să-mi fie ruşine că scriu, că gândesc. Mi s-a părut foarte dureros faptul că dintre cei prezenţi la acea şedinţă  nu mi-a luat nici unul apărarea.  Exclud din această categorie pe vlădica Nestor, el însuşi persecutat şi marginalizat, ca unul care fusese contracandidat la alegerile pentru funcţia de mitropolit, ce avuseseră loc cu câţiva ani mai înainte. Era vorba de consilierii mitropoliei, oamenii care mă sărutau de atâtea ori şi-mi dădeau semne de afecţiune, de stimă, de simpatie. Era destul ca să se încrunte mitropolitul la tine şi erau în stare să te sfâşie; era destul ca să-ţi zâmbească mitropolitul şi erau în stare să te pupe din cap până-n picioare! Aveau şi ei copii, nepoţi, erau oameni în vârstă, oameni bogaţi şi puternici, care ar fi avut un cuvânt de spus în apărarea mea. Cât de prost să fi fost şi tot îţi dădeai seama că se sărise peste cal şi că eram nedreptăţit. Faptul că îmi apăruse cartea, că făcusem ceea ce ei nu făcuseră îi intriga, îi supăra şi-i coaliza împotriva mea. Eu trebuia să dispar de acolo cu orice preţ. Prezenţa mea sub acelaşi acoperiş îi incomoda. În alte  împrejurări aş fi ajuns în pragul disperării, dacă aş fi fost supus unei asemenea săpuneli. In momentele acelea însă nu mă simţeam atins. Eu aveam reazimul meu interior. Îmi apăruse o carte! Ce fericire mai mare putea să fie pentru mine! Eram prea fericit, ca să mai mă poată cineva supăra, umili, batjocori. Puteau să-mi dea şi câteva palme şi tot nu le-aş fi simţit. Îmi apăruse o carte! Din când în când îmi venea să zic cu voce tare: ,,-Saule, Saule, de ce mă prigoneşti?” (Continuare în numărul viitor).

*

Din învăţăturile  împăratului  Vasile Macedoneanul către fiul său Leon spicuim încă un fragment: ,,Bucură-te de prietenii devotaţi mai curând pentru că-ţi sunt adevăraţi decât pentru că-ţi sunt prin rudenie apropiaţi. Căci prietenia rudelor nu este rodul virtuţilor, ci al firii, ea nu poate fi socotită efectul unui act de autentică liberă voinţă, pe când devotamentul prietenilor adevăraţi faţă de tine este dictat de virtute şi de conştiinţa liberă. Iar cea dintâi urmează legea firească, cealaltă legea dumnezeiască. Şi, la nevoie, este mult mai preţios caracterul decât înrudirea, şi opţiunea morală decât obligaţia firească. Adeseori, rudele au uneltit împotriva rudeniilor lor de dragul unui pumn de arginţi, dar prietenii adevăraţi, dispreţuind lumea întreagă, nu şi-au precupeţit nici chiar viaţa  de dragul prietenilor”.

*

Domnul Profesor  Papavă Eugeniu din Tr. Severin ne-a pus la dispoziţie o frumoasă istorioară, pe care o redăm în cele ce urmează, având în vedere învăţătura morală ce o putem desprinde din ea. ,,O femeie iese din casă şi vede trei  moşnegi cu barbă albă stând în faţa casei. Nu-i cunoştea, dar, văzându-i supăraţi, îi invită în casă ca să mănânce  ceva. „- Soţul tău este acasă?” – întreabă ei.     „-Nu este, a ieşit.” „-Atunci nu putem intra” – replicară ei. Seara, când soţul se întoarse acasă, ea îi povesteşte despre cei trei  moşnegi. „- Du-te, spune-le că am venit şi pofteşte-i înăuntru!” Femeia se duse şi-i invită.  „- Nu putem intra toţi în casă!”, replicară ei. „- Cum aşa?” întrebă ea. Unul dintre moşnegi îi explică. „- Eu sunt BUNĂSTARE, el este SUCCES, iar  celălalt este IUBIRE. Acum du-te şi întreabă-l pe soţul tău, care dintre noi să vina în casă?” Femeia intră în casă şi îi spune soţului, care se bucură.  „- Ce bine!! În acest caz, invită-l pe BUNĂSTARE!” Soţia nu a fost de acord. „- De ce să nu-l invităm pe SUCCES?” Nora îi asculta dintr-un colţ al casei. „- N-ar fi mai bine să-l invităm  pe IUBIRE? Casa noastră ar fi atunci plină de iubire!” – a sugerat  nora. ,,- Hai să ne ghidăm după sfatul nurorii!” îi zise soţul soţiei. „- Du-te afară şi invită-l pe IUBIRE să ne fie oaspete!” Femeia ieşi afară şi întreabă:         „- Care dintre voi este IUBIRE? Pe el îl  invităm să ne fie oaspete!” IUBIRE porni înspre casă. Odată cu el  porniră în urma lui şi ceilalţi doi. Surprinsă, femeia întreabă: „- L-am invitat doar pe IUBIRE. Cum de veniţi şi voi cu el?” Cei trei moşnegi replicară: „- Dacă l-ai fi invitat pe BUNĂSTARE sau pe SUCCES, ceilalţi ar fi rămas pe loc, dar de vreme ce l-ai invitat pe IUBIRE, unde merge el mergem şi noi. Unde este IUBIRE este şi  BUNĂSTARE şi SUCCES!”

*

Cu tristeţe profundă va anunţăm că Domnul Dr. Artur Silvestri din Bucureşti este grav bolnav. A  suferit două operaţii şi acum se află într-un spital din Viena. Acest om a făcut mult bine parohiei noastre de-a lungul anilor. Într-una din ,,scrisorile” trecute v-am vorbit de masiva donaţie de carte ce ne-a făcut-o, pentru ca din banii obţinuţi din vânzarea acestor cărţi să tipărim Noul Testament, pe care să vi-l donăm Dvs., fiecărei familii. Tocmai de aceea, vă rog mult, când vă faceţi rugăciunea Dvs. obişnuită, rugaţi-vă şi pentru sănătatea Domnului Artur Silvestri. Are mare nevoie de rugăciunea noastră. Dumnezeu să-i dea însănătoşire cât mai grabnică, fiindcă are multe de făcut în această lume!

*

În urma protestului făcut prin ,,Scrisoarea pastorală” şi prin viu grai de mulţi dintre locuitorii satului Bârda, Domnul primar George Bazavan a dispus comisiei de fond funciar a comunei Malovăţ să facă investigaţii mai profunde în arhiva comunei şi astfel s-a descoperit că cei care au făcut cerere de retrocedare a terenurilor din patrimoniul defunctei  Staţiuni de Cercetări Pomicole… aveau dreptate. Drept urmare, vor primi terenurile respective, chiar şi pe bază de  martori. Poate nu în toate situaţiile vor fi respectate vechile amplasamente. Important este că se vor respecta suprafeţele. Între beneficiari se include şi parohia. Iată că se poate! Important este că a existat disponibilitatea cuvenită din partea primarului. Când cineva vrea să facă ceva, găseşte soluţii; când nu vrea, găseşte pretexte!

*

Doamna Mărioara Pera de la Banca de Dezvoltare din Tr. Severin, împreună cu mama sa, Doamna Pera Aurica din Malovăţ, au făcut un lucru extraordinar. Cunoscând că în punctul numit Crucea Evii din hotarul satului Malovăţ a existat cândva o troiţă, au construit la un atelier de specialitate o cruce de toată frumuseţea şi au aşezat-o în punctul respectiv. Valoarea troiţei depăşeşte 500 lei. Numărul troiţelor  aşezate la hotare, drumuri şi răscruci în parohia noastră s-a mărit astfel  cu una. Sfinţirea s-a făcut la  8 noiembrie în prezenţa a numeroşi enoriaşi ai parohiei noastre. Dumnezeu să răsplătească celor două donatoare jertfa ce au făcut!

*

Domnul Prof. Ion Vulcan din Bucureşti a donat parohiei noastre 300 lei; Doamna Ing. Caragioiu Alexandrina-Melania din Montreal(Canada), căreia parohia noastră i-a publicat  câteva cărţi în anii trecuţi, a trimis un ajutor de 200 lei; Doamna Mătuş Natalia din Timişoara, veche cititoare a publicaţiilor parohiei noastre, a donat 100 lei; Domnul Sfetcu Crinel din Bârda a achitat contribuţia de cult pe 2008 în valoare de 100 lei. Domnul Chilom Dan din Malovăţ a chitat 50 lei pentru contributia de cult pe 2008. Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

Conducerea Academiei  Dacoromâne din Bucureşti  a hotărât că festivitatea de primire a preotului Dvs. ca membru al ei să aibă loc în ziua de 27 Noiembrie, când se va sărbători şi Ziua Unirii de la 1918.  Ca alocuţiune de recepţie, preotul Dvs. va susţine comunicarea Rolul Bisericii Ortodoxe Române în înfăptuirea  Marii Uniri de la 1918. Poţi să zici ,,nu” la o aşa hotărâre?

*

Liga  Pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor a invitat pe preotul Dvs. să participe la Congresul Spiritualităţii Românilor de Pretutindeni, care va avea loc în zilele de 2-4 Decembrie la Alba Iulia. Preotul a acceptat invitaţia şi s-a înscris cu comunicarea Ideea de unitate naţională în gândirea română modernă. Congresul este organizat sub patronajul Preşedinţiei, Academiei Române şi Patriarhiei. Organizatorii suportă cheltuielile privind transportul, masa şi cazarea. Frumos din partea lor!

*

Domnul Dr. Dumitru Chican, ataşat cultural la Ambasada română din Siria ne-a făcut o surpriză de zile mari. A descoperit în Arhivele Naţionale ale Siriei din Damasc un manuscris în limba arabă, pe care  l-a tradus. Manuscrisul de numeşte Şiragul Mărgăritarului. El este un cronograf bizantin, care cuprinde istoria Imperiului Bizantin de la 320 la 1453, când a fost cucerit de turci. A fost scris în limba greacă, dar a fost tradus în arabă şi datorită acestui lucru s-a păstrat. Domnul Dr. Chican a făcut cercetări şi a ajuns la concluzia că în nici o cultură europeană nu se cunoaşte acest cronograf, ceea ce înseamnă că originalul scris în limba greacă a fost distrus după cucerirea Constantinopolului. Preotul Dvs. a realizat un studiu în anii trecuţi, Cronografele – elemente ale influenţei bizantine la români, care a apărut în ,,Mitropolia Banatului” de la Timişoara şi în limba engleză în ,,Balkan Studies” din Tesalonic. Aceasta l-a făcut pe Domnul Dr. Chican să ne propună să publicăm prin editura parohiei noastre acest giuvaer de cultură medievală, cartea fiind însoţită de un studiu introductiv în română şi engleză semnat de preotul Dvs., care să nu fie altceva decât studiul menţionat cu adaptările cuvenite. Este o cinste deosebită pentru parohia noastră ca să publice pentru prima dată acest document pe pământ european.

*

Domnul Prof. Eugeniu Papavă din Tr. Severin ne-a pus la dispoziţie textul unui manuscris(se pare, nepublicat până acum!) de maximă importanţă pentru istoriografia română în general şi pentru perioada lui Tudor Vladimirescu în special. E vorba de Memoriul lui Gheorghe Duncea. Acesta a fost unul din căpitanii lui Tudor Vladimirescu. In memoriul său, Gheorghe Duncea  relatează multe aspecte necunoscute privind activitatea lui Tudor Vladimirescu în Mehedinţi, inclusiv descrierea amănunţită a luptelor cu turcii de la Bahna şi Cireşu. Este cutremurătoare scena uciderii lui Tudor, relatată la numai câteva săptămâni de la eveniment. Vom cita doar câteva rânduri: ,,l-au legat cu mâinile la spate, l-au desbrăcat în piele şi l-au crăpat cu un iatagan pe burtă, trăgându-i maţele din el cu sucala de viu”. Începând cu numărul viitor al ,,Scrisorii pastorale” vom publica acest document de mare importanţă pentru istoriografia românească. Ne vom face, de asemenea, o datorie de conştiinţă să publicăm acest document sub forma unei broşuri, tocmai pentru a face-o mai bine cunoscută şi a introduce documentul cât mai bine în circuitul cultural românesc.

*

În această perioadă, preotul Dvs. a publicat articolele: O ştire bizară: preoţi ca directori de spitale??  în ,,Epoca”, an. III(2008), 45, 13 nov., ediţie en-line(http://revista-epoca.com); In memoriam Antonie Plămădeală, în ,,Neamul Românesc”, 2008, nov. 16, ediţie on-line(www.neamul-romanesc.com); Sfinţii români – adevărata valoare spirituală, în ,,Neamul Românesc”, 2008, nr. 43, nov. 16, ediţie on-line(www.neamul-romanesc.com).

*

Pe 13 Nov.  am oficiat înmormântarea lui Paicu Gheorghe(75 ani) din Malovăţ. Dumnezeu să-l ierte!

*

În luna decembrie avem următorul program de slujbe: 6 Dec.(pomeniri dimineaţa la Bârda, slujbă la Malovăţ); 7 Dec.(Bârda); 13  Dec.(Malovăţ-Bârda); 14 Dec.(Malovăţ);17 Dec.(spovedit şi grijit la biserică şi în sat la Bârda); 18 Dec.(spovedit şi grijit la biserică şi în sat la Malovăţ); 21 dec.(Bârda); 19-20 şi 22(colindul cu icoana în Malovăţ) 23-24 Dec.(colindul cu icoana în Bârda)25 dec.(Malovăţ); 26 Dec.(Bârda); 27 Dec.(pomeniri dimineaţa în Bârda, slujbă la Malovăţ); 28 Dec.(Malovăţ) . În restul timpului, la orice oră din zi sau noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, sau la telefon 0724.99.80.86. Poate fi contactat şi pe e-mail la adresa: stanciulescubarda@gmail.com.

*

Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: