„Scrisoare pastorală“ nr. 143

Dragii mei enoriaşi!

Cu toţii aţi urmărit zilele acestea cele ce s-au petrecut la Iaşi. Nu ştiu dacă cineva din parohia noastră s-a aflat acolo în aceste zile, dar televizorul ne-a ajutat pe toţi să vedem cât de cât ce este acolo. Milioane de oameni din toate zonele ţării, cât şi din străinătate se duc la Iaşi să se închine şi să sărute moaştele Sfintei Cuvioasei Paraschiva. Şi asta se petrece de aproape patru sute de ani, din vremea domnitorului Vasile Lupu(1634-1653), care a adus aceste Sfinte Moaşte în Moldova. Aproape patru sute de ani Sfintei Cuvioasei Paraschiva i-au încredinţat şi săracii şi bogaţii, şi cei bolnavi şi cei sănătoşi, şi tinerii şi bătrânii, şi bărbaţii şi femeile durerile şi bucuriile lor, cererile şi necazurile lor şi au rugat-o ca, însoţindu-le de rugăciunile ei, să le ducă Împăratului Luminilor, Domnului cerului şi al pământului. Numai Sfânta Cuvioasa Filofteia de la Curtea de Argeş a mai cunoscut o asemenea popularitate la români.

E foarte interesant cum a ales poporul adevărata valoare spirituală. Avem în ţară moaşte de sfinţi învăţaţi, de sfinţi mari demnitari, de sfinţi mari ierarhi şi, totuşi, nici unul nu se bucură de popularitatea de care se bucură aceste fetiţe. Ele nu s-au impus în conştiinţa poporului nici prin ştiinţa lor, nici prin poziţia socială, nici prin puterea administrativă pe care ar fi avut-o în viaţă, ci prin credinţa, curăţenia vieţii, cuminţenia şi mai ales milostenia lor. Iată cum această copilă de la Iaşi este mai aproape de sufletul românilor decât Ştefan cel Mare, iar copila de la Argeş mai aproape decât Mircea cel Bătrân, Matei Basarab, Mihai Viteazul sau Constantin Brâncoveanul. Nu mai vorbim de mari împăraţi şi comandanţi de oşti ai lumii, care au cucerit ţări şi au câştigat războaie, dar de care nu se mai ştie azi nici unde-şi au mormântul sau poate nici numele nu li se mai cunoaşte! La comemorarea unora din aceştia se strânge lume multă, dar niciodată de ordinul milioanelor!

Parcă în anii în care suntem mai încercaţi de calamităţi naturale, evenimente politico-sociale sau criză economică este mai multă lume prezentă la Iaşi pe 14 Octombrie. În asemenea împrejurări oamenii se simt mai singuri, mai neajutoraţi, iar nevoia de Dumnezeu este mai puternică decât oricând. Nu neg faptul că printre mulţimea de credincioşi sunt şi mulţi gură-cască, mulţi farisei, mulţi derbedei, dar poate şi aceştia îşi simt în momentele respective sufletul adumbrit de lumina divină a harului dumnezeiesc, ce răspunde chemării atâtor suflete încercate.

Mi-e teamă ca nu cumva să ne asemănăm cu leproşii din Evanghelie. Să ne ducem să cerem ajutorul lui Dumnezeu cu mic cu mare, iar după ce-l obţinem să uităm a-I mulţumi Tatălui Ceresc, să lăsăm amintirii credinţa, căutarea celor sfinte şi să reluăm viaţa obişnuită, păcătoasă de până atunci, ca şi când nimic nu s-ar fi petrecut cu noi.

Oricum, o participare atât de masivă a românilor la acest pelerinaj din capitala moldavă sunt sigur că nu poate trece neobservat înaintea lui Dumnezeu, iar El nu poate să rămână nepăsător faţă de atâta credinţă, de atâta rugăciune, de atâta osteneală şi de atâta speranţă!

*

Am citit zilele trecute în ziarul ,,Gândul”, că între Patriarhia Română şi Ministerul Sănătăţii s-a încheiat un protocol, în baza căruia directorii de spitale vor fi înlocuiţi cu preoţi. Dacă ştirea este adevărată, mi se pare cel puţin bizară. Desigur, că raţiunea pentru care ministrul sănătăţii a apelat la Patriarhie să-i furnizeze cadre ,,proaspete”, „nepătate” şi ,,necorupte” ar avea oarecare justificare, dar numai până la un punct. Un spital nu trebuie confundat cu o parohie. Acolo problemele economice şi administrative sunt mult mai multe şi mai complexe. Să adăugăm pe cele de specialitate şi vom înţelege mai bine afirmaţia ce am făcut-o mai sus. Măsura aş putea-o asemăna cu introducerea în traficul unui oraş a unui om de bună credinţă, cu frică de Dumnezeu şi dragoste de oameni, cinstit şi drept, dar care n-are permis de conducere, nu cunoaşte legea circulaţiei şi habar n-are de mecanismele de comandă ale unei maşini. Pe un asemenea om îl urci la volan şi – i dai drumul în oraş. Numai Dumnezeu îl poate salva să nu facă accident şi să scape cu viaţă! Cam aşa s-ar petrece lucrurile cu un preot pus director de spital. Ar deveni repede un paravan de incompetenţă, în spatele căruia eminenţele cenuşii şi-ar face jocurile şi interesele. Peste câteva luni de ,,domnie” ar apare scandaluri – monstru, în care ar fi terfelit, în primul rând, preotul, fiindcă sub ,,păstorirea” lui s-au petrecut toate matrapazlâcurile din instituţia respectivă. Oricum, dacă un asemenea protocol s-a încheiat şi dacă el se va pune în aplicare, nu va putea rezista decât cel mult două-trei luni, până la venirea viitorului ministru al sănătăţii. Soluţia găsită de actualul ministru este o încercare disperată de a rezolva nişte probleme, dar nu cred că este cea salvatoare.

Încerc să cred că nu sunt prea bătrân şi că voi ajunge ziua în care vom înţelege că numai competenţa şi competiţia sunt soluţiile ce ne vor ajuta să ieşim din criză, atât sub aspect instituţional, cât şi naţional. Atâta vreme cât ambiţiile şi interesele personale vor impune tot felul de zgârâie-brânză şi papă-lapte în poziţii cheie, vom bâjbâi ca-n jocurile copilăreşti de-a baba oarba, iar drumul spre progres va rămâne doar o fata morgana a oamenilor de bine.

*

Într-una din ,,scrisorile” trecute vă vorbeam despre cenzura publicaţiilor religioase. Am lucrat nouă luni în 1976-1977 la revista ,,Mitropolia Olteniei” din Craiova şi am avut prilejul să cunosc ,,pe viu” această realitate. Exista o cenzură oficială la Departamentul Cultelor, dar cea dintâi cenzură se manifesta la mitropolie, în redacţie. Cenzura viza în primul rând articolele redacţionale, cuvântările mitropolitului, şi, pe ici pe acolo, articolele de istorie. Mitropolitul mergea la diferite slujbe cu mare participare, precum sfinţirile de biserici, hramurile mânăstirilor etc. Câteodată lua cu el pe cineva din redacţie, ca să ia însemnări pentru reportaj, dar de cele mai multe ori punea pe câte un preot de la procesiunea respectivă să-i facă însemnări. Pe acelea ni le aducea la redacţie şi ne punea să le prelucrăm. Nu se folosea niciodată casetofonul. Nu se punea problema că mitropolia n-ar fi avut bani să-şi cumpere unul, dar se socotea că nu este util un asemenea instrument. De la momentul rostirii unei cuvântări de către mitropolit şi până la momentul când textul acelei cuvântări pleca la Departament treceau câteva luni, uneori aproape un an. Nimic nu mai era din ce fusese. Notiţele de care am amintit ni se dădeau în redacţie. Cu greu le puteam descifra. Trebuia să reconstituim textul cuvântării. Făceam tot ce era omeneşte cu putinţă. Când ne chema mitropolitul, ne duceam să-i prezentăm ,,opera”. Era destul să citeşti prima frază, că mitropolitul te oprea şi începea tirul: ,,-Aşa crezi tu, bă, că se scrie la revistă? Păi, aşa am vorbit eu acolo?” Îi aminteam de notiţe. Replica venea prompt: ,,-Dar tu la ce stai acolo, bă? Pentru ce te plătesc?” Cu greu stabileam un model de frază. Mergeam mai departe. Cu fiecare frază citită se încingea atmosfera. Ne umilea, ne batjocorea, se enerva cu sau fără motiv, iar în final ne dădea afară din birou, indignat de incompetenţa noastră. Noi cei tineri, proaspăt angajaţi ne duceam la consilierul cultural şi-l rugam să ne ajute să ieşim din încurcătură. Consilierul îmi fusese profesor în seminar, dar la vremea aceea urmărea şi el să ţină locul unui nepot al său, care-şi făcea doctoratul pe plaja Mediteranei. Oricare ar fi ajuns la sectorul cultural trebuia pus în impas, pentru ca mitropolitul să se convingă de incompetenţa aceluia şi să-l schimbe de la sectorul cultural. Consilierul ne asculta doleanţa şi numai ce-l auzeam: ,,-Mă, nu e tema mea! V-a dat-o vouă, făceţi-o! Eu le am pe-ale mele!” O luam de la capăt şi scenele se repetau. De multe ori îi spuneam mitropolitului Teoctist: ,,Mai degrabă mă duc măturător de stradă, decât să-mi mai câştig pâinea în condiţiile astea!” Într-o zi, ieşisem din biroul mitropolitului umilit până la lacrimi. Pe scări l-am întâlnit pe consilierul economic, om în vârstă, unul dintre cei mai puternici şi influenţi oameni ai Craiovei. ,,- Ce-i, dragă, de ce eşti supărat?” m-a întrebat el mieros. Crezând că mă destăinui unui om mai în vârstă şi care mă poate înţelege, i-am spus: ,,- Părinte, eu cred că voi pleca din preoţie! Il voi putea sluji pe Dumnezeu şi fără reverendă. În condiţiile astea nu mai rezist, simt că înnebunesc!” A dat din cap şi s-a îndepărtat. În mai puţin de zece minute am fost chemat de mitropolit: ,,- Ce-ai vrut să spui, când ai zis că poţi să-l slujeşti pe Dumnezeu şi fără reverendă? Vrei să treci la sectanţi?” Dumnezeule sfinte! Părintele Caliopie Georgescu, exarhul mânăstirilor oltene, mă lua de-o parte şi-mi spunea: ,,- Rezistă, Sandule, că aşa face el cu toţi. Este bolnav, mă, cu nervii! Ia medicamente cu pumnul şi de aceea face aşa. Ăsta nu mai trăieşte mult. În câteva luni se duce. Tu ai viaţa înainte!” La un moment dat am găsit soluţia. Mi-am scris demisia şi am ţinut-o în buzunar în permanenţă. În nouă luni cât am lucrat acolo, de trei ori i-am pus-o mitropolitului Teoctist pe birou. Când vedea despre ce e vorba, deodată se înveselea şi schimba tonul. Numai ce-l auzeam: ,, – Părinte Alexandre, nu te grăbi! Dumneata eşti o speranţă a Bisericii noastre, dar trebuie să te trecem prin şcoala smereniei, a umilinţei, a ascultării! Ai perspective mari, avem nevoie de oameni capabili! Du-te la părintele consilier şi spune-i să pregătească lucrarea!” Mergeam la ,,nea Ilie” şi-i spuneam despre ce este vorba. Lua topul de foi, îşi punea ochelarii şi scotea din sân bocceluţa cu virgule. Începea să le semene cu hărnicie peste text. Nu conta unde picau. Dacă îndrăzneai să-i semnalezi că unele au căzut între subiect şi predicat, imediat te punea la punct cu o replică absolută: „- Dragă, virgulele nu indică numai raporturile gramaticale, morfologice şi sintactice, ci şi inflexiunile vocii oratorului!” Aici te dădea gata. Îţi închidea gura. Când textul era suficient de stufos şi încărcat cu cât mai multe virgule, ni-l dădea să-l ducem la mitropolit. Acesta îl vedea şi, satisfăcut, spunea: ,,-Vezi, bă, că se poate! Cine ştie, ştie! La tine de ce nu merge aşa!?” Of, Doamne! Poate mai mult ca oricând am înţeles atunci cântecul acela românesc: ,, Că străinul de-i străin,/ De i-ai face apa vin,/ Tot zice că nu eşti bun!” Am reuşit să plec de acolo şi de atunci au trecut mai bine de treizeci de ani. Am fost preot şi la Gruia, şi la Bârlvăneşti, şi la Pârlagele, şi la Călineşti, iar de treizeci de ani la Malovăţ şi Bârda. Am spus-o de multe ori şi o mai spun cu toată convingerea şi sinceritatea: ,,Dacă aş lua-o de la început de zece ori, tot preot m-aş face şi tot în sat la mine m-aş duce!” Vorba cântecului: ,,Dar săracul tatăl meu,/ De-i fac bine, de-i fac rău,/ Tot zice: Copilul meu!/Şi uite aşa am cunoscut ce înseamnă cenzura!

*

Din Învăţăturile împăratului Vasile Macedonenaul către fiul său Leon mai spicuim câteva fragmente, tocmai că ni se potrivesc şi nouă destul de bine: „Să stai necontenit de vorbă cu doctorii sufletelor(preoţii), ca să rămâi sănătos sufleteşte. Căci poţi învăţa de la ei ce lucruri e bine să râvneşti şi de care să te fereşti şi cu cine dintre oameni să te însoţeşti şi pe cine să ocoleşti şi cum să-ţi orânduieşti viaţa, ca să nu pătimeşti de diferite boli. Dacă vei urma această cale, vei putea să ajungi cu adevărat la adevărata virtute. Nici o desfătare lumească nu poate pe împărat ca bogăţia virtuţii să-l fericească. Căci frumuseţea şi eleganţa, boala ori timpul le istoveşte. Bogăţia este mama trândăviei şi destrăbălării. Vigoarea înlesneşte biruinţele trupeşti, dar slăbeşte puterile sufleteşti. În schimb, virtutea este şi decât bogăţia şi decât nobleţea mai de folos celor ce o dobândesc şi, cu ajutor dumnezeiesc, face cu putinţă câte par altora cu neputinţă”.

*

În această perioadă am primit ajutoare astfel: D-na Omir Lucreţia din Bucureşti, fiică a satului Malovăţ: 650 lei; Domnul Dr. Artur Silvestri din Bucureşti: 500 lei. Dumnezeu să le răsplătească!

*

Domnul Dr. Artur Silvestri s-a ţinut de promisiunea făcută şi ne-a trimis, pe lângă banii menţionaţi, peste 950 volume din diferite cărţi publicate de Editura Carpathia Press, al cărui patron este, ca să le vindem şi din banii obţinuţi să tipărim Noul Testament, pe care să vi-l împărţim Dvs. gratuit. Este vorba de următoarele cărţi: Cuvinte pentru urmaşi, Mărturisirea de credinţă literară (ambele cărţi conţin numeroase articole ale unor scriitori cu privire la importanţa scrisului), Al cincilea patriarh(amintiri ale unor oameni din domeniul bisericesc, cultural, social şi politic despre patriarhul Teoctist), Modelul omului mare(convorbiri şi corespondenţă cu mitropolitul Antonie Plămădeală), Bizanţ înainte de Bizanţ(despre opera mitropolitului Nestor Vornicescu), Patriarhul ardelean(studii, eseuri şi evocări despre scriitorul şi istoricul Raol Şorban), România sub asediu(articole ale scriitorului Adrian Botez), Iluminări, Fragmente din vremea persecuţiilor(ambele cărţi cuprind articole ale scriitorului Alex. Nemoianu), Boabe de lacrimi(articole ale scriitorului basarabean Vasile Plăvan). Valoarea totală este de peste 5000 lei. Să sperăm că le vom putea vinde şi după Sărbători să băgăm la tipar Noul Testament. Dumnezeu să răsplătească Domnului Artur Silvestri şi familiei sale această jertfă extraordinară!

*

Academia Daco-Română din Bucureşti i-a trimis preotului Dvs. formularele necesare pentru a le completa în vederea înscrierii sale ca membru al acestei instituţii. Motivaţia acestei invitaţii se întemeiază pe faptul că, prin Parohia Malovăţ, am tipărit două cărţi ale Părintelui Bălaşa(De la Zalmoxe la Iisus Hristos şi Marele atentat al Apusului papal împotriva poporului daco-român), avem pe-a treia la corectură(Dacii de-a lungul mileniilor) şi a patra la cules(Ţara Soarelui Răsare). Academia vrea să publice şi ea opera integrală a Părintelui Bălaşa şi-i trebuie oameni pentru asemenea treabă. Are dreptate proverbul care spune: ,,Când măgarul e chemat la nuntă, acolo cu siguranţă că trebuie ori lemne, ori apă!” Vom vedea. Încă nu le-am scris că n-am decât trei capre! Cu siguranţă că m-ar lăsa în pace!

*

Primăria Plugova(CS), prin Domnul Nicolae Danciu Petniceanu, scriitor şi istoric bănăţean, l-a invitat pe preotul Dvs. să participe la întâlnirea cu fiii satului din 24 ian. 2009 şi să vorbească acolo despre Contribuţia Bisericii şi Armatei române la realizarea României Mari. De acord, cu mulţumiri pentru invitaţie!

*

Preotul Dvs. a publicat în aceste zile următoarele articole: Cine se joacă ,,de-a Dumnezeu?” Si de ce? în ,,Ecoul”, 2008, aug., ediţie on-line(http://www.revista-ecoul.com); Despre preoţi, laici, ,,şpagă” şi parohie, în ,,Epoca”, an. III(2008), 40, 8 oct., ediţie en-line(http://revista-epoca.com); Bobocii ni i-a mâncat vulpea! în ,,Epoca”, an. III(2008), 41, 15 oct., ediţie en-line(http://revista-epoca.com); „Scrisoare pastorală”(2008, numerele 135-141), au fost reproduse în revista ,,Noi Dacii”, 2008, nr. 20-21(15 aug.-15 sept.), ediţie on-line(http://www.noidacii.ro). Parohia Bahna din jud. Mehedinţi şi-a deschis site pe internet. Printre alte materiale interesante ce sunt postate acolo este şi ,,Scrisoare pastorală”, nr. 142, cu trimitere la întreaga colecţie de pe internet. Ii mulţumim Părintelui Sebastian Hogea, îl felicităm pentru realizare şi-i urăm succes(www.parohiabahna.ro).

*

Începând cu 1 Oct., preotul Dvs. este student în anul III la Facultatea de Drept a Universităţii ,,Spiru Haret” din Bucureşti, iar cântăreţul student în anul III la Facultatea de Teologie a Universităţii ,,Al. I. Cuza” din Craiova şi student în anul II al Facultăţii de istorie al Universităţii ,,Spiru Haret” din Bucureşti.

*

Am reuşit să legăm, pe ani, întreaga colecţie a revistei ,,Biserica Ortodoxă Română” de la cele două biserici. Sunt aprox. 300 volume. Valoarea lucrării este de cca. 600 lei. Domnul Prof. Univ. Aurel Popa, directorul Tipografiei ,,Sitech” din Craiova, care ne-a executat lucrarea, a hotărât să ne-o facă gratuit. Îi mulţumim. Dumnezeu să-i ajute! Urmează colecţia revistei ,,Studii Teologice”.

*

Am mai cumpărat materiale pentru gardul de la biserica Bârda de 700 lei.

*

Domnul Colonel Procuror Vasile Ploştinaru din Caransebeş, fiu al satului Malovăţ, citind apelul făcut în ,,Scrisoare pastorală”, a lăsat toate grijile de la conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie de la Reşiţa şi a venit de a curăţat şi amenajat mormintele părinţilor şi bunicilor săi din Bârda şi Malovăţ. A socotit că e o datorie de onoare! Cinste dumnealui! Ruşine pentru cei ce sunt la un pas de cimitir şi nu fac acelaşi lucru!

*

Ne cer ajutoare deţinuţii Chiriţă Constantin şi Şoacă Radu de la Penitenciarul Craiova (Str. V. Alecsandri 89, Craiova). Cine vrea, poate să le trimită bani cu mandat poştal sau colet cu alimente. Parohia le trimite cărţi.

*

La 12 Oct. am oficiat Taina Sf. Botez pentru Colibăşanu Mălina-Georgiana, fiica Domnului Colibăşanu Gheorghe şi Domanei Colibăşanu Ionela Raluca din Malovăţ. Să trăiască! La 9 Oct. am oficiat înmormântarea pentru Tudosie Eugenia(81 ani) din Malovăţ. Dumnezeu s-o ierte!

*

În luna octombrie avem următorul program de slujbe: 4 Oct.(Bârda-Malovăţ); 5 Oct.(Malovăţ); 11 oct. (Malovăţ-Bârda); 12 Oct. (Bârda); 14 Oct.(Pomeniri dimineaţa la Bârda, slujbă la Malovăţ); 18 oct.(Malovăţ-Bârda); 19 Oct.(Malovăţ); 25 Oct. (Malovăţ-Bârda); 26 Oct.(slujbă la Bârda, pomeniri la Malovăţ la ora 12). În restul timpului, la orice oră din zi sau noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, sau la telefon 0724.99.80.86. Poate fi contactat şi pe e-mail la adresa: stanciulescubarda@gmail.com.

*

Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: