„Scrisoare pastorală“ nr. 139

Dragii mei enoriaşi!

În mai multe numere din ,,scrisoarea” noastră am abordat problema Regulamentului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române. Vom continua şi astăzi acest lucru, încercând să conturăm un amendament privind înalţii funcţionari eparhiali, respectiv vicari, consilieri, inspectori etc. Regulamentul în discuţie precizează că aceştia sunt colaboratorii ierarhului locului. Ierarhul îi alege, îi demite şi îi transferă.

Aparent, problema ar fi clară şi orice comentariu ar fi de prisos. Lucrurile nu stau tocmai aşa. Aceste articole referitoare la înalţii funcţionari eparhiali au figurat şi în regulamentele precedente, aşa că avem date suficiente să vedem în ce măsură au fost benefice sau contraproductive pentru Biserică în general şi pentru fiecare parte implicată în special. Din păcate, analizând lucrurile cu obiectivitate, ne vom da seama că aceste articole aduc multe prejudicii. S-o luăm pe rând. În primul rând ierarhul are de suferit consecinţe nebănuite. Fiind funcţii bine plătite şi cu un anumit prestigiu social, presiunile asupra ierarhilor de a acorda aceste funcţii unora sau altora sunt imense. Sunt persoane cu putere economică, politică şi socială din afara Bisericii, sunt partide politice şi diferite instituţii interesate să-şi planteze oamenii de încredere în asemenea posturi – cheie. Sunt persoane din cadrul Bisericii, care intervin pe lângă ierarh şi-i forţează mâna. Unii îi amintesc că i-au dat prioritate pe o trecere de pietoni, alţii că i-au plombat o măsea, alţii că l-au ajutat să prindă grauri în fânar, când era mic; unii îl şantajează cu o aprobare oarecare, cu o semnătură sau cu cine ştie ce facilitate. Ei insistă până la obrăznicie pe lângă ierarh să le angajeze cu băieţel, un nepoţel, un ciripel, o nepoţică, o bibilică etc. Şi ierarhul, mai de voie, mai de nevoie, semnează cu dreapta şi cu stânga aprobările. Când se termină posturile din schemă, înfiinţează altele. Problema cea mai grea e cu birourile. După noile norme, fiecare funcţionar trebuie să aibă biroul lui. Nu poţi să ţii oamenii pe coridor. Când ai un birou personal, poţi sforăi în voie, fără teama de a deranja sau de a fi deranjat de vecini. Mare lucru biroul, frate!

În cazul în care ierarhul angajează pe o asemenea funcţie o persoană, pe care el însuşi o simpatizează din diferite motive, există riscul ca alegerea să fie vădit subiectivă. În cele două cazuri prezentate mai sus, personajele cu pricina vor fi de o slugărnicie fără limite faţă de ierarh. Sunt conştienţi până în măduva oaselor că postul respectiv nu l-au obţinut pe merit, ci că totul îi datorează lui, ierarhului. Nu ar fi asta problema, e treaba lor; problema este că aceşti oameni devin, vrând-nevrând oameni fără personalitate proprie, fără gândire şi opinie proprie. Ei vor fi nişte simple marionete, nişte maşinării teleghidate, pe care ierarhul îi va folosi după bunul său plac. Mai mult, imaginea publică a ierarhului se va deteriora cumplit. În primul rând, preoţii săi şi apoi enoriaşii din eparhie nu-l vor socoti un om al dreptăţii, al ordinei, cinstei. Vrând-nevrând îl vor bănui de necinste, de corupţie, de favoritism, de nepotism, de alte isme, ceea ce este un mare rău pentru Biserică. Ori, în asemenea funcţii, ierarhul nu are nevoie de linguşitori şi aplaudatori, ci de sfetnici capabili, cu experienţă de viaţă şi profesională, oameni sinceri şi devotaţi, care să-l sfătuiască cu înţelepciune şi cu care să se consulte ori de câte ori are nevoie. O eparhie nu este o mânăstire sau o simplă parohie, ci acolo problemele sunt mult mai complexe, iar ierarhul este pus de multe ori în mari dificultăţi înainte de a lua o decizie. Toţi conducătorii mari au avut şi sfetnici mari, care au lucrat în umbra conducătorului şi l-au ajutat să facă istorie şi să intre în istorie.

Pentru persoana angajată printr-unul din procedeele de mai sus nu poate fi o mare bucurie. E posibil ca să fie un om capabil în realitate, dar imaginea lui publică este puternic şifonată. Ceilalţi preoţi îl vor socoti mereu un oportunist, un parvenit, un intrus, un individ care s-a ridicat până la înălţimea funcţiei respective căţărându-se pe mormintele altora. El nu va avea credibilitate în faţa preoţilor, fiind mereu socotit un om care joacă teatru şi e gata de orice pentru a-şi menţine postul. Să te ferească Dumnezeu de o asemenea imagine publică!

Pentru preoţii din acea eparhie o asemenea ,,politică de cadre” este dezastruoasă. Persoanele desemnate pentru acele funcţii le vor fi mereu străine. De acei funcţionari se vor feri, vor fugi. Se vor forma pe încetul cel puţin două ,,bisericuţe” în acea eparhie: una formată din ierarh şi grupul ce-l înconjoară, numită, din păcate, de către presa actuală ,,burghezia eparhială”; alta formată din marea masă de preoţi şi enoriaşi, care-şi văd de treburile, de nevoile şi de necazurile lor. Între cele două grupări se formează adesea o adevărată prăpastie greu de trecut. Văzând că bunul plac al ierarhului este criteriul de selecţie al cadrelor, majoritatea preoţilor vor intra într-o stare de lehamite, de dezgust. Pentru ce mai trebuie ani de studii, pentru ce activitate profesională intensă, când Agamiţă Dandanache este numit din oficiu, fără nici un scrupul?

După Revoluţie, Biserica a fost bombardată cu tot felul de infamii. Ierarhii înşişi au fost puşi la zid şi li s-au imputat câte toate. Cu toate acestea, în toate sondajele de opinie, Biserica se situa pe primul loc în ce priveşte credibilitatea publică, iar după ea Armata! Unii ierarhi s-au apucat să facă ,,curăţenie” în cancelariile lor şi au alungat pe toţi funcţionarii vârstnici, mulţi dintre ei cu adevărat competenţi. Au numit în posturile-cheie oameni tineri, mulţi dintre ei studenţi sau proaspăt absolvenţi de teologie. Au vrut prin aceasta să arate că au rupt-o cu trecutul, iar în cancelariile lor nu sunt decât heruvimi, serafimi, ici-acolo câte un arhanghel. Măsura respectivă a avut efect de bumerang. Am cunoscut astfel de tineri funcţionari. Unii dintre ei erau foarte bine pregătiţi în mânuirea calculatoarelor, internetului, chiar în teologie. La toţi le lipsea însă ceva: experienţa de viaţă şi profesională. Acestea se capătă de-a lungul a zeci şi zeci de ani. Rezultatele sunt vizibile. Ierarhii care au procedat astfel au făcut boierie, dar n-au făcut apostolat! Astăzi vorbim de sindicate preoţeşti, de procese prin tribunale între preoţi şi ierarhi, iar credibilitatea populaţiei în Biserică a scăzut îngrijorător. De pe locul întâi se situează azi pe locul patru, alături de pompieri…! În orice lume normală şi într-o stare de normalitate, ar fi o adevărată crimă să ceri cuiva, care n-a dus în viaţa lui o mârţoagă de dârlogi, să încalece un armăsar, să participe cu el la un concurs de călărie şi să mai ia şi premiu!

Desigur că analiza poate continua. Propunem ca soluţie, spre beneficiul întregii Biserici, ca alegerea înalţilor funcţionari să se facă de către preoţii din acea eparhie pe o perioadă de patru sau cinci ani. Ierarhul să fie echidistant faţă de candidaţi şi doar să confirme sau să respingă, motivat temeinic, rezultatele alegerilor respective. Socotim că această soluţie l-ar feri pe ierarh de compromisuri, de abuzuri, de o imagine publică negativă. El n-ar mai putea fi şantajat sau obligat de persoane sau instituţii să angajeze pe o anumită persoană, fiindcă preoţii ar fi cei care ar alege. Ierarhul ar putea să se impună astfel ca un om al dreptăţii, care promovează competenţa şi competiţia în promovarea cadrelor, spre folosul Bisericii. Persoanele alese în acele funcţii ar fi cele mai competente din cadrul eparhiei, aşa cum ar fi ele percepute de către preoţii confraţi pe baza rezultatelor concrete obţinute. Respectul de care s-ar bucura în rândul alegătorilor ar fi de la sine înţeles. Soluţia ar face ca să se impulsioneze vizibil activitatea pastorală sub toate aspectele ei, pentru că fiecare ar vedea o eventuală finalitate a acestei activităţi şi în promovarea într-o funcţie de conducere, într-o demnitate mai înaltă. Între preoţi s-ar restabili un climat de încredere, de frăţietate. Funcţionarul respectiv va fi mult mai atent faţă de preoţii din subordine, fiindcă peste puţin timp ar veni iarăşi alegerile…

Biserica are nevoie de unitate între ierarhi, preoţi şi credincioşi. Este păcat ca pentru satisfacerea unor minore ambiţii şi orgolii personale să se submineze această unitate.

În sprijinul celor de mai sus, vom aduce în atenţia Dvs. câteva fapte, oameni şi întâmplări de ieri şi de azi, sperând că astfel vom fi mai convingători. Tolba e plină, dar spaţiul nu ne îngăduie să vă prezentăm prea multe azi. Vom continua în numerele viitoare.

*

În anii 1976-1977 am lucrat la Mitropolia Olteniei din Craiova. Acolo l-am cunoscut pe regretatul Arhim. Caliopie Georgescu, exarhul mânăstirilor din eparhie. Povestea frumos şi eu îmi făceam timp să-l ascult cu plăcere. Poate şi din cauza aceasta între noi s-a stabilit o relaţie de prietenie şi încredere. Mi-a povestit multe din viaţa eparhiei, mai ales din trecut. Voi relata mai jos o întâmplare care are legătură cu cele prezentate mai sus. E vorba de regretatul Mitropolit Nifon Criveanu al Olteniei, iar faptele se petrec între cele două războaie mondiale. Un partid oarecare îi forţase mâna ierarhului şi angajase doi fraţi consilieri ai săi. Se numeau Niculescu, dacă nu mă înşel. Având spatele asigurat, cei doi au ajuns în scurt timp cerberii mitropoliei. Tăiau şi spânzurau, fără teamă de Dumnezeu şi fără ruşine de oameni. Cele mai mari abuzuri le făceau la numirile şi transferările preoţilor. Încasau peşcheşuri uriaşe. Au devenit un adevărat scandal public. Răul se răsfrângea şi asupra ierarhului. Îl considerase lumea până atunci un om integru, dar, văzând atâtea abuzuri, au socotit că sunt făcute cu ştirea şi cu voia lui şi el însuşi este unul dintre profitori. Între mitropolit şi consilieri a început un război surd. Nu i-a putut da afară. Erau prea puternici. Erau şi prea obraznici ca să poată înţelege că e timpul să se facă oameni de treabă. Dimpotrivă. Au început ei să-l atace în fel şi chip pe ierarh. Mitropolitul avusese o soră văduvă, care murise de tânără. Acesteia îi rămăseseră două fiice la vârste foarte fragede. Ierarhul le luase la el la mitropolie şi le crescuseră maicile. Ajunseseră la 17-18 ani. Erau o frumuseţe de fete. Mitropolitul le iubea ca pe proprii săi copii.

Într-o zi, pe biroul ierarhului a ajuns o cerere. Era scrisă de unul din cei doi consilieri cu pricina. Acesta, cu tot respectul, dar mai ales ,,cu adâncă smerenie”, îl ruga să-i acorde o audienţă. Încheia cu formula obişnuită: ,,a înalt prea Sfinţiei voastre mult prea plecată slugă”. Nu i se întâmplase mitropolitului ca un consilier să-i ceară în scris o audienţă. A trimis imediat după el. Consilierul a venit. A intrat în birou cu o mutră spăşită, răvăşită, cu privirea tulburată, cu capul plecat. Abia a închis uşa, că a căzut în genunchi, cu mâinile ridicate ca la Liturghie. A grăit teatral: ,,-Înalt Prea Sfinţite Părinte, iertaţi-mă! Iertaţi-mă, că altfel îmi pun capăt zilelor, că nu mai pot să suport păcatul ce l-am făcut. De o săptămână nu mai pot să mănânc şi nu mai pot să dorm. Focul iadului nu e de ajuns ca să-mi cureţe păcatul!” Mitropolitul îl privea buimăcit, neştiind ce să creadă: ,,-Dar ce s-a întâmplat, frate?! Ce păcat ai pe suflet? Spune o dată!” „- Iertaţi-mă, Înalt Prea Sfinţite, iertaţi-mă! Fie-vă milă!” ,,-Dar ce-ai făcut?” ,,-Am violat pe nepoata Dumneavoastră cea mare!” Mitropolitul suferea cu inima. Avea o boală periculoasă, într-un stadiu destul de avansat. Vestea a fost pentru el ca un trăznet. S-a sprijinit de birou şi a şoptit abia auzit: ,,-Bine, mă, nenorocitule! Tocmai de prăpădita asta ţi-ai găsit să-ţi baţi joc?! Ştii bine, că n-are nici un rost în lume!” „ – Dar nu e numai atât, Înalt Prea Sfinţia Voastră! Am alt păcat şi mai mare. Simt că mă striveşte, dacă nu vi-l mărturisesc!” „-Ce mai ai, nenorocitule?” a zis mitropolitul, abia ţinându-se pe picioare. „-Am violat-o şi pe-a mică!” Mitropolitul s-a prăbuşit pe birou fără cunoştinţă. Consilierul a ieşit din cabinet, a trântit uşa şi a pornit-o pe coridor, râzând în hohote. Peste puţină vreme, ierarhul s-a stins. Cu siguranţă că, dacă preoţii i-ar fi ales pe cei mai buni dintre ei drept consilieri, aceia nu s-ar fi purtat aşa. Cu siguranţă!

*

În această perioadă, am primit donaţii de la Părintele Gheorghe Vasilescu din Torino, fost coleg de facultate al preotului Dvs. (462 lei), de la Domnul Prof. Univ. Dr. Ing. Ion Popescu din Bucureşti, fiu al satului Malovăţ(200 lei), de la Domnişoara Prof. Univ. Dr. Ionaşcu Georgeta din Bucureşti, fiica Domnului Colonel Ionaşcu Gheorghe din Malovăţ(200 lei); de la Domnul Ionaşcu Marinelu din Londra(Anglia), fiu al satului Malovăţ(200 lei, achitând fântâna arteziană), de la Domnul Colonel Vasile Ploştinaru din Caransebeş, fiu al satului Malovăţ, de la Domnul Ile Teodor din Sânicolaul Mic(AR), nepot al regretatului Rolea Petre din Bârda, de la Doamna Anghel Eugenia din Timişoara, câte 100 lei, de la Domnul Tănăsoiu Marinel din Tr. Severin(50 lei). Doamna Dragomir Virginia din Bârda a mai adăugat 50 lei pentru contribuţia de cult pe 2008, totalizând 100 lei. Doamna Bazavan Ilca din Malovăţ a mai achitat 50 lei pentru contribuţia de cult pe 2008, totalizând 60 lei. Tuturor le mulţumim din suflet şi rugăm pe Dumnezeu să le răsplătească jertfa!

*

Colecta pentru sinistraţi merge bine. Am achitat la protoierie 500 lei. Până la scrierea acestor rânduri s-au adunat 1100 lei. Vom achita diferenţa până la sfârşitul acestei luni. Remarcăm pe Domnul Prof. Univ. Dr. Ing. Ion Popescu din Bucureşti, fiu al satului Malovăţ, pe Domnul Dima Vasile din Malovăţ, pe Doamna Ionaşcu Maria din Malovăţ, pe Domnul Ionaşcu Marinelu din Londra(Anglia), fiu al satului Malovăţ şi pe preotul Dvs. cu câte 100 lei, pe Domnul Gârbovan Ion din Bârda cu 66 lei şi pe Domnii Ionaşcu Ştefan din Malovăţ şi Gârbovan Gheorghe din Bârda cu câte 50 lei. Dumnezeu să le dea însutit şi înmiit tuturor celor ce contribuie cu cât de puţin la uşurarea suferinţelor semenilor noştri.

*

Fântâna arteziană din curtea bisericii din Malovăţ este finisată. Am adus şi montat placa. I-am făcut sfinţirea. Reamintim că Domnul Ionaşcu Marinelu din Londra a suportat toată cheltuiala, în valoare de 2800 lei, spre pomenirea fratelui său geamăn Ionaşcu Cristian. Dumnezeu să-i primească jertfa! Domnul primar George Bazavan a donat patru bănci din fier forjat, pe care le-am montat în apropierea fântânii şi troiţei eroilor. A ieşit un lucru frumos! Dumnezeu să le ajute tuturor!

*

Doamna Fleck Maria din Köln(Germania), fiică a satului Bârda, a mai donat un aparat de testare a glicemiei şi mai multe consumabile pentru dispensarul din Malovăţ. Îi mulţumim cordial. E posibil ca-n 2-3 săptămâni noul local al dispensarului comunal să fie predat la cheie de către constructor.

*

La 15 August, au mers gratuit la Mânăstirea Tismana aprox. 150 credincioşi din toate satele comunei cu cele trei autocare plătite de Domnul Primar George Bazavan. Să dea Dumnezeu ca toate comunele să aibă parte de asemenea primari!

*

În cursul lunii Iulie am donat pâine enoriaşilor participanţi la slujbă şi unor bolnavi din sat astfel: 13 Iulie(Malovăţ): 157 pâini; 20 Iulie(Bârda): 96 pâini. În total s-au donat în luna Iulie 253 pâini. Regretăm că brutăria a avut perioade în care n-a lucrat, astfel că n-am putut asigura pâinea necesară în toate duminicile! În fiecare duminică am donat tuturor participanţilor la slujbe reviste ,,Didahia”, pe care le-am primit cadou de la Episcopia Severinului şi Strehaei.

*

În această perioadă am făcut următoarele plăţi mai importante: 371 lei pentru pâinea din iunie şi 190 lei pentru cea din iulie; 346 lei poştei pentru coletele cu cărţi expediate; 134 lei protoieriei pentru reviste; 500 lei protoieriei, ca primă rată pentru sinistraţi; 2000 lei Domnului Gherghescu Constantin din Floreşti (MH) pentru fântâna arteziană de la Malovăţ; 820 lei pentru placa de marmură de la fântâna arteziană şi alte plăţi mărunte.

*

Mulţumim celor ce ne-au înţeles şi au binevoit să cureţe mormintele din cimitirul de la Malovăţ. Din păcate, mai sunt multe morminte uitate. Începând cu numărul viitor al ,,scrisorii” noastre, vom deschide o rubrică a codaşilor. În acea rubrică vom cita pe moştenitorii celor cu morminte necurăţate. Nu le va spune preotul să le fie ruşine. La va spune satul, care-i va judeca aspru, fiindcă fiecare dintre acei moştenitori are o bucată de pământ, o ţiglă, un nume, o picătură de sânge sau măcar o amintire de la cei de sub glie. Nu e posibilă atâta indiferenţă! Aşadar, câte 20 de nume în fiecare număr din ,,scrisoare”!

*

În zilele de 12, 13 şi 14 August am spovedit şi împărtăşit la Malovăţ şi Bârda. Au participat 140 enoriaşi, dintre care 50 copii. Aceştia au primit reviste ,,Didahia”, pe care ni le-a donat Episcopia Severinului şi Strehăii. A venit la spovedit şi împărtăşit şi Domnişoara Bazavan Simona din Timişoara, fiică a satului Malovăţ, înainte de a pleca definitiv în S.U.A. A făcut aceasta de când era de-o şchioapă. Acum e un pic mai mare! Dumnezeu s-o ocrotească pe drumul vieţii şi de fericire să aibă parte!

*

În această perioadă, preotul Dvs. a publicat următoarele articole: Contribuţii privind dezvoltarea dreptului la români(II), în ,,Revista Română de Etnoistorie”, 2008, aug., editie on-line(http://studii-etnoistorice.com); Vremuri grele, sărăcie lucie, în ,,Epoca”, an. III(2008), 13 aug., ediţie en-line(http://revista-epoca.com); La Mehadia, alături de ,,fii satului”, în ,,Monitor Cultural”, III(2008), 13 aug., ed. on-line(http://monitor-cultural.com). La 1 august a făcut prezentarea lucrării Bucate de post, iar la 8 august prezentarea lucrării sale De la daci la Meşterul Manole la Radio ,,Logos” al Mitropoliei Olteniei.

*

În zilele de 2-3 august, cântăreţul parohiei noastre, Stănciulescu Cristian, a fost ghidul unui grup de studenţi teologi străini, care ne-au vizitat judeţul.

*

La 13 aug. am oficiat slujba înmormântării pentru Borugă Vasile(100 ani). Dumnezeu să-l ierte!

*

În luna septembrie avem următorul program de slujbe: 6 Sept.(Malovăţ-Bârda), 7 Sept. (Malovăţ), 8 Sept.(slujbă la Bârda, pomeniri la Malovăţ la ora 12), 13 Sept. (Malovăţ-Bârda), 14 Sept.(slujbă la Bârda, pomeniri la Malovăţ la ora 12), 20 Sept. (Malovăţ-Bârda), 21 Sept. (Malovăţ), 27 Sept. (Malovăţ-Bârda), 28 Sept. (Bârda). În restul timpului, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, sau la telefon 0724.99.80.86. Poate fi contactat şi pe e-mail la adresa: stanciulescubarda@gmail.com.

*

Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA

%d blogeri au apreciat asta: