„Scrisoare pastorală“ nr. 172

Dragii mei enoriaşi!

Duhul Sărbătorii. La mulţi ani! A venit şi Crăciunul! Fiecare dintre noi l-am aşteptat ca pe cineva drag, ca pe cineva din  familie plecat departe, pe care-l doreşti să se reîntoarcă. Se simte nevoia ca din când în când să ne întoarcem la începuturi, la atmosfera copilăriei noastre, la căldura căminului părintesc. Fiecare simţim nevoia ca măcar câteva zile din an să uităm de greutăţile, necazurile, şicanele şi mizeriile vieţii şi să ne bucurăm ca nişte copii. Sărbătorile ne dau acest prilej. Ele sunt  în timp şi mai presus de timp. Sunt în timp, fiindcă le consemnăm în calendare, le stabilim  anumite zile, anumite perioade, dar sunt mai presus de timp, fiindcă ele fac timpul să se întoarcă înapoi, ne fac pe noi înşine să uităm pentru câteva momente că suntem sub vremuri şi sub oameni, ne ajută să ne întâlnim nu numai cu cei dragi, ci şi cu Însuşi Dumnezeu. Ele ne încarcă bateriile fiinţei noastre şi din ele ieşim mai puternici şi cu mai multă încredere în ziua de mâine. Ele ne dau convingerea că nu suntem singuri pe lumea aceasta, ci Dumnezeu este cu noi.

Este mare păcat să lăsăm marile sărbători să treacă fără să ne deschidem inima faţă de semenul nostru, indiferent dacă ne este rudă, sau  vecin, sau prieten. Este mare păcat să petrecem perioada Sărbătorilor cu sufletul crispat, cu ceartă şi cu duşmănie, cu procese şi cu scandaluri. Este mare păcat să petrecem Sărbătorile cu sufletul robit de patimi, precum beţia, desfrâul, ura, invidia, iubirea de avuţie şi multe altele asemenea. Este mare păcat dacă din cauza unor astfel de patimi nu găsim un ceas disponibil să păşim pragul bisericii măcar în vremea marilor Sărbători.

Mântuitorul S-a născut în ieslea vitelor, locul cel mai sărac şi umilitor din lume. Credeţi că nu putea găsi loc în palatele Betleemului? El, cu puterea Lui dumnezeiască nu putea să-şi ,,repartizeze”  o cameră de lux într-un palat sau o familie bogată din oraş? Nu putea să rânduiască lucrurile în aşa fel încât Sfânta Fecioară Maria să ajungă acolo în ceasul cuvenit? N-ar fi putut face asta, El, Care crease lumea cu toate ale ei; El, Care avea să vindece orbii, şi ologii, şi leproşii, şi paraliticii, şi îndrăciţii; El, Care avea să învie morţii şi chiar pe Sine Însuşi? Ar fi o naivitate să credem că nu putea să găsească o odaie potrivită, chiar dacă ar fi fost nevoie să răsară din pământ o casă pe măsură. Dar n-a făcut-o! A vrut El Însuşi să se nască în ieslea dobitoacelor, pentru a ne arăta nouă, celor din toate veacurile, că e gata să se nască şi în sufletul nostru, indiferent cât ar fi de murdar de patimi şi păcate, indiferent cât ar fi de întunecos, de rece, de bolnav, de neputincios! La vremea Crăciunului Domnul Hristos vine la fiecare dintre noi pe glas de colindă, de clopot, de imne liturgice, prin însuşi duhul Sărbătorii şi vrea să se nască din nou. Nu-L alungaţi! Primiţi-L în sufletul Dumneavoastră! Nu se ştie când şi dacă veţi mai avea o altă şansă asemănătoare. Spovediţi-vă, împărtăşiţi-vă, faceţi curăţenie şi lumină în suflete, în case, în curţi, în grădini. Vine Împăratul lumii la Dumneavoastră! Nu-L lăsaţi să se scârbească, să regrete că v-a trecut pragul!

Dumnezeu să vă ajute să petreceţi Sfintele Sărbători cu toţi cei dragi ai Dumneavoastră cu sănătate, în pace, în linişte, în bună înţelegere, căci, la urma-urmei, asta este fericirea! La mulţi ani, dragii mei!

*

Sfântul Apostol Andrei(Continuare din numărul trecut). George Alexandrou este un binecunoscut reporter internaţional, de origine greacă, scriitor şi comentator politic, absolvent al Universităţii din Grecia, un călător pasionat, luptător pentru ecologie. A fost directorul unui ziar istoric din Grecia, director de emisiuni de ştiri al unui post de radio din Cipru, a coordonat apoi un program săptămânal de ştiri la Radio ,,Vocea Greciei”, pentru grecii din diaspora, călugării greci ortodocşi din Siberia, imigranţi din Pakistan etc. Este căsătorit cu o ucraineancă de origine rusă şi are doi copii. Este autorul cărţii El a ridicat crucea pe gheaţă, un volum de 1.000 de pagini dedicat călătoriilor Sfântului Andrei, care explorează sursele scrise şi tradiţiile privitoare la Sfântul Apostol Andrei. Ideea cărţii s-a născut la Mânăstirea Noul Valaamo din Finlanda, unde se retrăsese să scrie o carte despre kalashi, descendenţii lui Alexandru cel Mare de la graniţa de nord-vest a Pakistanului. Acolo s-a gândit însă că ar fi mai bine să scrie o carte despre sfinţii karelieni ortodocşi. De la călugări a aflat însă că Apostolul Andrei a fost în Karelia. Odată ajuns în Grecia, editorul său i-a sugerat să scrie despre acest apostol. Aşa a ajuns să cunoască legende, tradiţii, obiceiuri, texte etc. despre Andrei, din peste 50 de limbi şi dialecte şi a încercat să vadă dacă diferitele tradiţii ale călătoriilor acestuia se potrivesc în spaţiu şi timp, dacă sunt măcar posibile. Acestea toate au fost coroborate cu comentarii scrise despre vizita apostolului într-o zonă, ajungând să descopere că, spre exemplu, ,,traditia kazahstană se potrivea din punct de vedere geografic şi temporal cu cea sogdiană din Uzbekistan, aceasta era în concordanţă cu cea parţiană, iar aceasta se potrivea cu tradiţia siriană. Era ca un tren, un vagon după altul, până când am ajuns să-mi lipsească doar 20 de ani”, declara autorul într-un interviu realizat de jurnalul ortodox de credinţă şi cultură ,,Drumul Emausului” din America. Aceşti 20 de ani au fost completaţi de tradiţiile şi dovezile româneşti. ,,Cel mai incredibil lucru a fost acela că, potrivit vechilor tradiţii româneşti, anii pe care i-a petrecut acolo reprezintă exact perioada care îmi lipsea”, spune acesta. În documentarea sa, foloseşte tradiţii scrise din secolele II şi III d. Hr. şi este convins că la acea vreme apostolii au putut străbate teritorii vaste, dovadă fiind călătoriile din antichitate cunoscute sau hărţile lui Ptolemeu, spre exemplu. Autorul monumentalului volum susţine cu argumente că marginile pământului până unde le poruncise Iisus ucenicilor să propovăduiască Evanghelia Lui erau foarte exact cunoscute de lumea greco-romană. Astfel, pentru greci şi romani, lumea se termina în abis, la antipozi, după Capul Prasum din Zimbabwe. ,,Faptul că apostolii au reuşit acest lucru într-o oarecare măsură este pus în lumină de istoricul Tertullian, care a scris în 170 d. Hr: ,,Avem diaconi, avem preoţi şi avem biserici, până la sfârşitul pământului”. Apoi descrie locurile: Sarmaţia, Africa Subsahariană, Insulele Britanice şi Sciţia. Teritoriul sarmaţienilor, de exemplu, ,,se întindea de la Marea Caspică la lacul Baikal şi de la Mongolia până la Siberia”, mai spune cercetătorul grec(Continuare în numărul viitor).

*

Proprietăţile bisericeşti(Continuare din numărul trecut). Ctitoriile constituiau  un mijloc important prin care se sporea patrimoniul Bisericii. Existau în trecut, aşa cum există şi azi, oameni pioşi, care doreau să construiască din averea lor un locaş de cult, fie el biserică, fie mânăstire. Pentru această jertfă enormă pe care o făcea, avea dreptul ă fie pictat împreună cu familia sa în biserică, avea, de asemenea, dreptul să fie înmormântat cu membrii familiei sale în locaşul ctitorit de el. Ctitorul putea să aibă un cuvânt greu de spus în ceea ce priveşte numirea slujitorilor acelui locaş de cult. Aceste drepturi îi rămâneau valabile şi după ce locaşul era sfinţit, cu toate că din acel moment ctitorul pierdea orice prerogativă de proprietar al acelui locaş. El se bucura de o cinste deosebită din partea slujitorilor locaşului, din partea conducătorilor  eparhiei respective, avea loc de întâietate între participanţii la slujbe, era consultat cu privire la problemele mari cu care se confrunta locaşul sau comunitatea creştină respectivă. Ctitorul trebuie să-şi anunţe episcopului intenţia de a ctitori un locaş de cult, pentru a se pune piatra fundamentală după toate rânduielile canonice. De asemenea, ctitorul trebuie să-l consulte pe ierarhul locului cu privire la arhitectura şi podoabele locaşului, pentru a nu se încălca rânduielile liturgice. La terminarea şi dotarea cu toate cele necesare, locaşul trebuie sfinţit de către ierarhul locului sau  de către un  delegat al acestuia şi din acel moment ctitorul nu mai este proprietarul locaşului, ci Biserica devine proprietarul exclusiv al acestuia. Dreptul de ctitor poate fi câştigat şi de cel care contribuie substanţial la renovarea unui locaş de cult mai vechi aflat în stare de degradare. Unele biserici ctitorite de particulari pot să fie construite şi pe proprietăţi private, în curţile castelelor sau reşedinţelor boiereşti ale ctitorilor, dar ctitorii nu sunt proprietarii unor astfel de locaşuri. În cazul în care ei pretind să fie consideraţi proprietari, slujitorii, respectiv clericii, nu au dreptul să celebreze cele sfinte în astfel de biserici. Un caz de încălcare a normelor canonice ale ctitoratului s-a produs în judeţul Mehedinţi. Mulţi dintre Dvs. aţi vizitat mânăstirea Sfânta Ana de la Orşova. Ei bine, această mânăstire a fost construită fără acceptul episcopului  de la Timişoara, de care aparţinea atunci acea zonă de ţară. Tocmai de aceea arhitectura bisericii mânăstirii e unicat. Nu i s-a pus piatra fundamentală de către ierarh. Când ierarhul a fost invitat s-o sfinţească, episcopul de pe atunci, Vasile Lăzărescu, a refuzat pe bună dreptate. Lucrurile s-au tergiversat câţiva ani buni, deşi mânăstirea şi biserica mânăstirii erau dotate cu toate cele necesare funcţionării. A venit războiul şi totul a rămas baltă. Ctitorul, marele ziarist Pamfil Şeicaru, simţindu-se ameninţat, a părăsit ţara. Noile autorităţi de după 1944 au vrut să se răzbune pe ctitor şi de aceea i-au batjocorit ctitoria, transformându-o în cârciumă. Facem observaţia că mânăstirea aparţinea  la acea dată ctitorului, fiindcă ea încă nu fusese sfinţită, ca să fi intrat în patrimoniul Bisericii(Continuare în numărul viitor)

*

Miniguvernul eparhial. Am vorbit în numerele precedente  despre situaţia din eparhia noastră şi din Biserica Ortodoxă Română în general. Am vorbit despre centralizarea excesivă a Bisericii, fapt care a făcut să se transfere accentul de pe Biserica-comunitate pe Biserica-instituţie. Lucrul acesta a dus la o birocratizare fără precedent a Bisericii în dauna unităţilor sale de bază, parohiile. Un număr imens de funcţionari fac ca instituţia să devină o povară greu de suportat pe umerii parohiilor şi, în ultimă instanţă, pe umerii credincioşilor. Au de profitat sectele care, pe fondul unei tensiuni cauzate de tot felul de taxe tot mai mari impuse de preoţi credincioşilor, se răspândesc tot într-o veselie. De aici pot rezulta consecinţe pe termen lung iremediabile pentru Biserica Ortodoxă. Sperăm că semnalul de alarmă pe care încercăm să-l tragem va fi înţeles la justa sa valoare şi se vor lua măsurile cuvenite în consecinţă.

Pentru a justifica demersul nostru, prezentăm o situaţie concretă  din eparhia noastră, dar ea este valabilă şi în alte eparhii. Am în faţă un calendar de buzunar pe 2009 editat de Episcopia Severinului şi Strehaiei. Ultimele 12 pagini din cele 44 cuprind nume, telefoane faxuri şi adrese. Un adevărat guvern! Cancelaria eparhială este croită după modelul guvernului. Nu credeţi? Iată:  Avem un Minister al Administraţiei şi Internelor? Avem! Dar avem şi un Sector Administrativ la episcopie. Avem un Minister al Culturii şi Cultelor? Avem un Sector  Cultural la episcopie! Avem un Minister al Finanţelor? Avem şi un Sector Economic la episcopie. Avem un Minister al Cercetării şi Dezvoltării? Avem şi un Sector al Cercetării şi Dezvoltării la episcopie! Avem un Minister al Muncii şi Protecţiei Sociale? Avem şi un Sector Social la episcopie! Avem un Minister al Învăţământului şi un altul a Tineretului şi Sportului? Avem şi la episcopie un Sector al Învăţământului şi Tineretului! Exemplele pot continua.

Să avem, oare, nevoie de toate aceste sectoare? Unele sunt absolut necesare, dar altele…. Unele sunt supradimensionate, altele nu şi-au făcut simţită prezenţa de şase ani de când există eparhia, deşi ele au ,,funcţionat” în ştatele de plată cu toate pânzele sus. De câteva săptămâni mă tot întreb, spre exemplu, cu ce s-o ocupa Sectorul Cercetare-Dezvoltare. N-am găsit răspunsul. Mă întreb ce specialişti sunt la acel sector, ce studii pot să aibă, care este obiectul muncii lor? Pur şi simplu nu ştiu! La Sectorul Tineret nu am aflat de o activitate deosebită. Dacă acolo ar fi fost   Părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului, ar fi avut un domeniu vast de activitate. Pe cont propriu umblă din oraş în oraş, pe la facultăţi şi pe la şcoli, în săli publice, în biserici şi pe unde apucă şi vorbeşte tinerilor despre pericolul avorturilor, al drogurilor, al sinuciderilor, al traficului de carne vie şi multe alte probleme care îi interesează cu adevărat pe tineri. Avem televiziuni, posturi de radio în oraş, avem ziare şi reviste, dar nu am văzut, nu am auzit şi nu am citit nimic de acest gen. M-aş fi aşteptat la nişte pliante şi materiale documentare pe aceste teme, care să fie răspândite în parohii, dar n-am văzut nimic de acest gen. Am văzut, în schimb, în fiecare an, în calendar, că sectorul respectiv există la palat. La Sectorul Social  activitatea e în ceaţă, fiindcă nu se prea vede. Am aflat, întâmplător, că reprezentanţi ai sectorului respectiv l-au însoţit pe ierarh la câte un cămin de copii sau azil de bătrâni în preajma Crăciunului şi Paştelui şi au dus plasele cu fructe, dulciuri şi ce s-a mai putut. În rest… La Sectorul Învăţământ, iarăşi îmi pun semne de întrebare. Inspectoratul Învăţământului are inspector de specialitate şi metodişti pe catedra de Religie, aşa cum au toate  disciplinele şi catedrele. Mai avem însă un serviciu paralel şi la episcopie. Acest sector eliberează o dată pe an câte o adeverinţă celor ce urmează să predea religia în şcoală, iar la cele două cercuri pedagogice transmit binecuvântările şi urările de bine ale ierarhului. În rest…., Dumnezeu cu mila!

Demersul meu nu vizează oameni, ci problema însăşi a birocraţiei, care împovărează Biserica. Mă întreb de ce nu apelează ierarhul nostru la munca voluntară a preoţilor, ceea ce ar scuti  eparhia de multe cheltuieli cu personalul. Nu cred că ar fi preot care, solicitat fiind, să nu-şi însoţească bucuros ierarhul la un orfelinat sau azil să împartă ajutoare. Cu siguranţă acestea ar fi mult mai substanţiale,  având economii de sute de milioane de la salarii. Având în vedere principiul uniformizării cultului, care se aplică în Biserica Ortodoxă Română, textele calendarelor vin gata făcute de la patriarhie, eparhiile făcând doar chenarele.  Doi-trei preoţi ar putea stabili chenarul într-o oră-două. Personal m-aş oferi să mă îngrijesc voluntar de cărţile pe care le editează episcopia.  Nu exagerez, ci am în vedere că în cei şase ani de existenţă, eparhia a publicat 3-4 cărţi. Socotesc că am destulă experienţă acumulată în domeniu, având în vedere că m-am ocupat, tot voluntar, de editarea celor aprox. 200 de cărţi publicate de parohia noastră din 1990  încoace.

I-aş propune Prea Sfinţitului Episcop Nicodim ca obiectiv pentru anul viitor, din economiile realizate prin eventuala reducere de personal, să doneze cărţi religioase ortodoxe tuturor bibliotecilor publice din judeţ(şcolare, comunale, orăşeneşti  şi municipale). Este strigător la cer ca în aceste biblioteci publice să nu găseşti la capitolul ,,carte religioasă” decât pe cele donate de sectari. Biserica Ortodoxă a fost săracă, abia a asigurat salarizarea…!!!  În sensul celor de mai sus, sper ca viitorul Consiliu Parohial al Parohiei noastre să fie de acord ca Parohia Malovăţ să tipărească şi să doneze fiecărei biblioteci comunale, orăşeneşti şi municipale din Judeţul Mehedinţi câte un Noul Testament. E un început. Sperăm să ni se alăture şi centrul eparhial şi alte parohii. Să dea Dumnezeu!

*

Din zicerile înalţilor funcţionari eparhiali. Părintele M. nu este un om rău, dar este iute la mânie, aşa, ca orice oltean pur-sânge. Ca focul de paie se aprinde şi tot aşa se stinge. Când a fost numit în funcţia de acum, în urmă cu şase ani, în protoieria de la Severin mi-a spus: ,,-Bă, să ştii de la mine, că principalul meu obiectiv este să te desfiinţez, în sensul ca să nu mai publici o carte religioasă!” Am încercat să zic ba una, ba alta, dar hotărârea lui era demult luată, aşa că nu o mai putea schimba nimeni. Două săptămâni am stat pe jar. Mi-am făcut toate socotelile. Mă aşteptam să mă pună la zid şi să tragă, aşa, ca-n Ceauşescu. Mai aveam doar să merg la notariat să-mi dictez testamentul. Tocmai când făceam asta, l-am întâlnit. S-a repezit, m-a luat în braţe şi m-a sărutat pe ambii obraji. Uimirea mi-a luat graiul!

Zilele trecute eram iarăşi la protoierie. Oferisem două exemplare din Noul Testament celor doi funcţionari care erau atunci prezenţi. A văzut cărţile pe birou şi a aflat despre ce e vorba. Atât i-a trebuit. S-a repezit pe mine ca uliul pe găină: ,,- Ce-i asta, mă? Ştii că n-ai voie să publici Noul Testament tu, decât patriarhia şi eparhiile? Ştii că este legea…, nu mai ştiu care, care interzice altcuiva să publice Biblia şi cărţile religioase?” ,,-Da, cunosc legea aceea, am analizat-o şi n-am încălcat-o. Am publicat cărţi religioase, iar legea îmi interzice să public cărţi de cult, ceea ce e altceva. Cât priveşte Noul Testament, nu l-am publicat ca să-l vând, ci ca să-l donez fiecărei familii din parohie, aceasta făcând parte din misiunea mea de preot, aceea de a răspândi învăţătura Mântuitorului!” ,,-Unde este, bă, binecuvântarea ierarhului?” ,,- Deoarece am preluat textul stabilit de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, am socotit că ar fi nepoliticos să-l deranjez pe Prea Sfinţitul cu problemele mele mărunte. Are dânsul destule pe cap, de nivel înalt!” ,,- Ai să vezi tu ce o să păţeşti pentru asta! În Consiliul Eparhial se va dezbate problema şi se va stabili sancţiunea!” ,,-Dacă voi fi pedepsit pentru că am publicat şi răspândit Noul Testament voi fi cel mai fericit. Voi strânge fonduri şi-l voi mai tipări o dată şi-l voi împărţi trecătorilor, la marginea străzii!” ,,- Aha, lasă că ai să vezi tu! Bă, tu dacă zici că ai obţinut donaţia asta, trebuia să vii la episcopie şi să cumperi de acolo Noul Testament şi să-l dai în parohie!” ,,- Am studiat problema aceasta, dar l-am scos de trei ori mai ieftin decât cel de la episcopie, aşa că-mi ajunge pentru toate familiile. Dacă-l cumpăram de la episcopie, îmi ajungea doar pentru o treime din familii!” ,,- Nu conta! Ce te privea pe tine?!  Tu aveai factură, justificai banii, n-aveai treabă!” ,,-Şi aşa am factură şi pot să justific banii!” ,,- Ei, bine, lasă că ai să vezi tu ce te aşteaptă!” Am urat cele cuvenite de Sărbători celor doi funcţionari ai protoieriei şi am plecat cu un gust amar. Of, of, of!

*

Noul Testament(Continuare din numărul trecut). Demult mi-am dorit să pot oferi credincioşilor Parohiei Malovăţ câte un exemplar din Noul Testament. A devenit o adevărată tradiţie în parohia noastră, ca să oferim fiecărei familii câte o carte de  Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului. În anii trecuţi am tipărit şi am donat Mica Biblie, Carte de Rugăciuni, Catehism creştin-ortodox, Bucate de post şi altele. Nu puteam să ne împlinim dorinţa de a dona şi Noul Testament fără un ajutor din partea cuiva. Iată că ne-a scos Dumnezeu în cale pe regretatul Dr. Artur Silvestri din Bucureşti. Aflând de intenţia noastră, a donat parohiei noastre un număr de cărţi diverse, publicate prin editura sa, Carpathia Press. Acele cărţi trebuiau vândute, iar din banii rezultaţi să tipărim Noul Testament. Era o soluţie. O boală necruţătoare l-a smuls pe Dr. Artur Silvestri dintre noi la numai trei săptămâni după ce ne donase cărţile. Ne-am propus să publicăm Noul Testament la împlinirea unui an de la trecerea lui la cele veşnice. Criza economică prin care a trecut lumea în cursul acestui an a făcut ca vânzările de carte să fie un adevărat eşec.

I-am făcut cunoscută Doamnei Mariana Brăescu, soţia regretatului Dr. Artur Silvestri, că ne este imposibil să tipărim Noul Testament la termenul pe care-l doream. Imediat, cu o generozitate pe care greu o poţi găsi în lumea de azi, Doamna Mariana Brăescu ne-a donat suma de 7.000 lei noi, adică 70 milioane lei vechi pentru a demara lucrarea şi a ne încadra în termen. Se dovedea şi de această dată cum familia creştină nu se destramă o dată cu plecarea unuia dintre soţi spre veşnicie, se dovedea că iubirea e mai tare decât moartea; se dovedea că soţul rămas în viaţă poate să facă enorm de mult nu numai pentru sufletul său, ci şi pentru al celui plecat pe calea cea fără de întoarcere.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, iată că reuşim să rezolvăm această problemă. De Sărbători, în casa fiecărui enoriaş al Parohiei Malovăţ, cât şi a fiecărui credincios de aproape sau de departe, care a ajutat parohia noastră în cursul acestui an, va fi Noul Testament.

Când îl veţi primi şi când îl veţi citi, şoptiţi o rugăciune către Dumnezeu pentru răposatul Artur Silvestri şi pentru Doamna Mariana Brăescu, binefăcătorii parohiei noastre. Dumnezeu  să răsplătească jertfa acestor creştini, aşa cum numai El ştie să răsplătească pe cei ce se străduiesc să propoveduiască Cuvântul lui Dumnezeu în lume.

Dumnezeu să ajute ca învăţăturile cuprinse în Noul Testament să crească şi să rodească însutit şi înmiit în sufletele tuturor cititorilor şi ei să devină creştini adevăraţi şi, la rândul lor, mici apostoli ai lui Hristos în familia, în cercul lor de prieteni, în localitatea lor.   Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă ocrotească pe drumurile vieţii! Amin.

*

Cântăreţii bisericeşti pe cale de dispariţie(Continuare din numărul trecut). În ultimele două numere din ,,Scrisoare pastorală” am publicat articolul nostru privind cântăreţii bisericeşti, încercând astfel să trag un semnal de alarmă. Revista,  aşa cum ştiţi apare şi pe internet şi este preluată de mai multe publicaţii din ţară şi străinătate. Ecourile nu s-au lăsat aşteptate. Numeroase mesaje de susţinere am primit de la preoţi şi credincioşi din ţară şi din străinătate. Astăzi vom spicui din câteva pasaje semnificative:

Pr. Prof. Univ. Dr. Alexie Buzera(Craiova, fost profesor de muzică la Seminarul Teologic şi la Facultatea de Teologie din Craiova, autor de cărţi de muzică şi istoria muzicii): ,,Am lecturat cu bucurie elogiul slujitorilor stranei din ţara noastră, respectiv din Oltenia. Să fiu sincer, m-am considerat unul din aceşti modeşti slujitori şi, după exemplul iubitului meu profesor de Psaltichie, Chiril Popescu, m-am străduit să formez profesionişti ai acestei străvechi arte. În prezent, mai mulţi iubitori ai ei – Drobeta Tr. Severin, Craiova, Curtea de Argeş, Giurgiu etc.- contribuie la formarea acestora; de altfel, un vrednic slujitor al stranei, Marin Predescu, din urbea vrednicului de pomenire Părintelui Dumitru Bălaşa(Drăgăşani-n.n.) le-a dedicat câteva articole în ,,Universul”(Bucureşti, 1935). A ajuns apoi asistentul lui Ion Popescu-Pasărea, la Academia Religioasă de Muzică din Bucureşti. În Drobeta Tr. Severin, în sec. XIX-XX, se cunosc doi maeştri-psalţi: Lazăr G. Ştefănescu, autor de manuale psaltice, ucenic al lui Dimitrie Suceveanu şi Petru Popescu, originar din Severin, care a colaborat la ,,Cultura” cu cântece populare şi religioase şi despre albine şi stupărit. Cu ani în urmă, regretatul preot Constantin Civitu, care a continuat activitatea dirijorală a muzicianului Ion Şt. Paulian, prieten şi colaborator al doinitorului Banatului, Ion Vidu”.

Prot. Prof. Dr. Ioan Dură(Bruxelles, Belgia; cunoscut om de cultură, publicist, personalitate de referinţă a Bisericii Ortodoxe Române, protopop de Belgia şi Olanda): ,,Te felicit pentru cele scrise despre cântăreţii bisericeşti în ,,Scrisoare pastorală”. Şi îngăduie-mi o sugestie: publică tot textul despre cântăreţii bisericeşti şi în alte publicaţii, ca de exemplu, în revista Părintelui Buburuz, în revista românilor din Australia, în revistele electronice ale răposatului Artur Silvestri etc. Căci e pentru prima dată când cineva abordează problema după al doilea război mondial şi până azi, punând punctul pe ,,i”. Încă o dată felicitări!”

Pr. Dr. Ioan Marin Malinaş(Austria, autor de cărţi, studii şi articole): ,, Mă bucur şi drept să vă spun m-aţi atins la părţile sensibile cu aceasta temă. Eu sunt din Bihor, de origine şi am constatat de mult o lipsă acută de cântăreţi bisericeşti (cantori sau dieci li se spune în Ardeal). Patriarhia a făcut o farsă cu „şcolile de cântăreţi”, care nu constituie o unitate aparte, ci nu sunt altceva decât prima fază din pregătirea candidaţilor la preoţie. Aşa ne furăm căciula cu mâna proprie. Este o mare deosebire să ai sau nu un cântăreţ bun la slujbe, chiar dacă preotul nu este dotat cu darul cântatului şi este „afon”, adică nu are ureche muzicală. Un cântăreţ bun acopere şi deficienţele muzicale ale preotului. Eu mi-am permis să trimit mai departe pastoralele P.C. Voastre, pe la adresele pe care le am eu, pentru a sensibiliza problematica. Le-am trimis şi la Sf. Patriarhie, că doar îi va lumina Sfântul Duh să ia o atitudine în acest sens. Eu nu sunt dotat cu talent muzical, dar mă înfurie fornăiala de pe la strană, unde nu se înţelege nimic din ceea ce cântă sau citeşte dascălul. Exerciţii de dicţie şi pronunţare ar trebui făcute cu aceşti oameni, cu cântăreţii bisericeşti, că este de groază ce cântă şi cum citesc: „doammleşte”, în loc de „Doamne miluieşte”, iar limbajul trebuie un pic adaptat la stadiul de evoluţie al limbii române: „spurcăciune”- întinare, „goni”- persecuta etc. Luptaţi pentru aceste valori de regăsire şi repunere la locul de cinste a instituţiei cantoratului de prin parohii. Ar trebui organizate cursuri de 3-6 luni, pe cheltuiala eparhiilor, pentru pregătirea cântăreţilor, care, după examenele de încheiere, să primească o diplomă de cântăreţ bisericesc, pe baza căreia eparhia să-l angajeze cu salar ca la preoţi: o parte de la stat şi o parte de la parohii. Numirile cantorilor să le facă eparhia, fiind scoşi în felul acesta din starea umilitoare de „servitori ai parohului”, plătiţi cu o prescura şi câteva înjurături, dacă au făcut o greşeală la strană. Aveţi dreptate şi cu difuzoarele de la cununii. Am asistat o dată la o astfel de comedie şi trebuie să spun că a fost mai degrabă un sacrilegiu, decât o slujbă religioasă. Poporul trebuie disciplinat şi făcut să înţeleagă că slujbele liturgice nu sunt nici hit nici show, ca discotecile şi manifestările de pe maidam. În România se construiesc numai biserici şi bănci, dar Biserica trebuie să investească şi în redresarea structurilor proprii şi pentru pastoraţie, nu numai pentru ziduri”.

Pr. Doru Moldovan(Transilvania): Stimate părinte! Mulţumesc pentru materialele trimise. Conţin lucruri interesante şi, din păcate, reale, privitoare la administraţia bisericească ortodoxă care, din păcate, nu prea are legătură cu dogma: credinţa e sfântă, restul e durere. E constatarea care o fac cu tristeţe după 15 ani de preoţie. Vă dau dreptate în tot ce spuneţi, aşa se văd lucrurile şi de mine, un preot de ţară din Ardeal. Dar ce folos, că nu se aud acolo unde trebuie şi anume la factorii decizionali ai Bisericii. Cu toate acestea, nu vă opriţi, cine ştie…!”

*

Amintiri de la Revoluţie. În seara zilei de 16 decembrie 1989, mă întorceam cu maşina de la Craiova. Aveam un ,,ARO”. Pe la Radomireşti mi s-a rupt crucea cardanică. Eram mereu pregătit cu scule şi cu piese de rezervă. Am avut norocul că am găsit în portbagaj o cruce cardanică mai veche şi m-am apucat s-o schimb pe cea uzată, în marginea şoselei.  Începuse să ningă. La un moment dat a început să treacă pe lângă mine o coloană de autoturisme ,,Lada” cu număr rusesc. Am numărat. Erau 28 în coloană. În fiecare maşină erau câte doi bărbaţi. După ce mi-am reparat maşina, am pornit spre casă. La Lunca Banului, lângă drumul care porneşte spre Stângăceaua, este o parcare. Acolo era abandonat un autoturism ,,Lada”. Singur în maşină, mă gândeam în seama mea: ,,ce bine este să pleci cu grupuri mai mari în excursii, mai ales în străinătate. Oamenii aceştia rămaseră în pană. Îi luară colegii lor în maşină şi plecară mai departe. Ce ar fi făcut ei dacă ar fi fost singuri, acum în prag de iarnă şi de noapte, fără să cunoască limba? Abia a doua zi am început să aflu de la ,,Europa liberă” ce se întâmpla la Timişoara. Şi azi mă tot întreb: să fi vizitat, oare, acei ,,turişti” şi Timişoara? Dumneavoastră ce ziceţi?

*

Convocare. Conform  deciziei Sfântului Sinod şi ordinului Prea Sfinţitului Episcop Nicodim, convocăm Adunarea Parohială a Parohiei Malovăţ în şedinţă de lucru pentru Duminică, 17 Ianuarie 2010, la ora 11, în biserica parohială. Pe ordinea de zi este alegerea unui nou Consiliu Parohial pentru o perioadă de patru ani.

*

Lucrări în comună. În Malovăţ  s-a asfaltat platforma din faţa căminului cultural şi câteva uliţe; la Colibaşi s-a asfaltat încă un kilometru de drum(până approape de Moara lui Lagu); în Bârda s-a pus piatră pe o parte din drumul principal, dar în Dealul Corbului şi pe uliţi este dezastru. Pământul a devenit marmeladă, apoi ciorbă, apoi ciorbiţă şi acum e supiţă. Să fie bârdenii copiii vitregi?

*

Publicaţii: În această perioadă, preotul Dvs. a publicat câteva materiale astfel: Promisiuni neonorate, în ,,Ecoul”, 2009, 10(dec.), ed. on-line(http://revista-ecoul.com); Amintiri despre N. Iorga, în ,,Monitor cultural”, Bucureşti, 2009, 10(dec.), ed. on-line(http://monitor-cultural.com); Mesaj pentru părinţi, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XVIII(2009), nr. 5085(16 dec.), p. 9; Hora celor duşi, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XVIII(2009), nr. 5085(16 dec.), p. 9; Pariul lui Sfântul Ilie, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XVIII(2009), nr. 5085(16 dec.), p. 9; Război şi pace, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XVIII(2009), nr. 5086(17 dec.), p. 11; Tatăl nostru, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XVIII(2009), nr. 5090(23 dec.), p. 10;

*

Emisiuni. La 18 dec., preotul Dvs. a avut emisiune la Televiziunea ,,Datina”, între orele 20-21 vorbind despre Proprietăţi bisericeşti, Noul Testament şi  Despre colinde; la 25 Dec., tot la ,,Datina”, între orele 20-21, a vorbit despre Colinde şi despre Sfânta Fecioară Maria- Născătoare de Dumnezeu.

*

Înmormântări. La 19 Dec. am oficiat înmormântarea pentru Rafa Alexandra(76 ani) din Bârda. Dumnezeu s-o ierte!

*

Program. În cursul lunii Ianuarie avem următorul program: 1 Ian. (pomeniri dimineaţa în Bârda, slujbă la Malovăţ); 2 Ian.(Colindul cu Botezul în Bârda); 3 Ian.(slujbă la Bârda; după-amiază colindul cu Botezul în Malovăţ); 4-5 Ian.(Colindul cu Botezul în Malovăţ); 6 Ian. (Slujbă la Bârda de dimineaţă; slujbă la Malovăţ de la ora 10,00); 7 Ian. (slujbă la Bârda, pomeniri la Malovăţ la ora 12,00); 9 Ian. (Bârda-Malovăţ); 10 Ian. (Bârda); 16 Ian. (Bârda-Malovăţ); 17 Ian.(Malovăţ; după slujbă alegeri pentru noul Consiliu Parohial); 23 Ian.(Bârda-Malovăţ); 24 Ian.(Bârda); 25 Ian. (Bârda-Malovăţ); 30 Ian.(pomeniri la Bârda dimineaţa; slujbă la Malovăţ); 31 Ian. (Malovăţ). În restul timpului, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la şcoală sau la telefon 0724.99.80.86. Poate fi contactat şi pe e-mail la adresa: stanciulescubarda@gmail.com.

*

Să dea Dumnezeu ca Sfintele Sărbători să le petreceţi cu sănătate, cu bucurii, împreună cu toţi cei dragi ai Dumneavoastră! La mulţi ani!

Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: