„Scrisoare pastorală“ nr. 171

Dragii mei enoriaşi!

Cântăreţii bisericeşti pe cale de dispariţie(Continuare din numărul trecut). E foarte interesant de observat că parohiile care înainte de război aveau câte doi cântăreţi, astăzi nu  numai că nu mai au nici unul, dar chiar parohiile respective au dispărut prin afiliere la parohii vecine, fiindcă n-au mai putut supravieţui. Să luăm câteva cazuri! În Bârda erau cântăreţi Boescu Vasile şi Motorga Ilie. Din acelaşi sat au absolvit şcoala de cântăreţi din Tr. Severin în 1949-1950 Stănciulescu Gh. Alexandru şi Boescu Mihai, deşi au mai profesat foarte puţin, având ca statut principal pe acela de muncitori la unităţi de stat sau pensionari. Din 1979, Parohia Bârda, fostă Pitulaşi, a trebuit să se desfiinţeze ca unitate juridică şi să se afilieze Parohiei Malovăţ. În Malovăţ au fost cântăreţi foarte buni, de care şi azi îşi amintesc localnicii cu admiraţie. Citez în acest sens pe Tudor Tărăbâc  şi pe Gheorghe Hurduc. Tot din Malovăţ au urmat apoi Şcoala de cântăreţi din Severin un grup de tineri precum Hurduc Anton, Baltac Ion, Bondoc Alexandru şi alţii, chiar dacă n-au profesat niciodată. În Colibaşi a fost un renumit cântăreţ, Ion Bălan, care era secondat de Băloi ….(zis Ciulu). Din Colibaşi a urmat Şcoala de cântăreţi din Severin Băloi Ştefan, care, deşi s-a pensionat ca asistent medical, slujeşte şi azi la biserică. Azi Parohia Colibaşi nu mai există, fiindcă a fost arondată la Parohia Bobaiţa. În Bobaiţa era cântăreţ  Butoi… şi cu un alt enoriaş de acolo, ambii cu Şcoală de cântăreţi; în Pârlagele Ilie Stuparu. Aşa se poate urmări fiecare sat şi se poate vedea că avea preot şi cântăreţ, iar în biserică erau două strane şi la fiecare se cânta alternativ! În Anuarul Mitropoliei Olteniei din 1941 se poate urmări cu exactitate situaţia. Se pune întrebarea firească, de ce atunci se putea ca fiecare sat să aibă preot şi unul sau doi cântăreţi, iar azi nu se mai poate? Pentru a înţelege mai bine fenomenul, trebuie să vedem şi felul în care a fost organizată Biserica în perioada respectivă.

Până în 1937, Mehedinţiul a aparţinut de Episcopia Râmnicului Noului Severin de la Rm. Vâlcea, iar  în el funcţiona o protoierie. În sate, la acea vreme era un preot şi câte doi cântăreţi! Din 1937 s-a înfiinţat Mitropolia Olteniei la Craiova şi a avut în subordine trei judeţe(Dolj, Mehedinţi şi Gorj). În sate a mai existat preot, dar cântăreţii care au absolvit şcoala n-au mai putut să fie încadraţi de parohii din lipsă de fonduri. Au funcţionat clandestin, fiind încadraţi în alte sectoare. La multe parohii statul a dat o indemnizaţie pentru postul de cântăreţ, dar parohia trebuie să suporte diferenţa de salariu, asigurările sociale şi impozitul. Cu un salariu cât o pensie de CAP nu va sluji nimeni strana!

Până în urmă cu şapte ani, Mehedinţiul a aparţinut direct de Mitropolia Olteniei. În el funcţionau două protoierii(Tr. Severin şi Strehaia). La fiecare protoierie funcţionau câte trei salariaţi. De şapte ani s-a înfiinţat în Mehedinţi episcopie. Automat s-au înfiinţat şi cinci protoierii(Dr. Tr. Severin Nord, Dr. Tr. Severin Sud, Vânju Mare, Strehaia, Baia de Aramă). La fiecare protoierie funcţionează patru, cinci sau chiar şase funcţionari. La aceştia se adaugă zecile de funcţionari ai centrului eparhial. La Mitropolia Olteniei funcţionau patru consilieri, deşi aveau în subordine trei judeţe(economic, administrativ, cultural şi juridic). La aceştia se adăuga un inspector. La Episcopia Severinului funcţionează,  pe lângă episcop şi vicar, o droaie de consilieri, inspectori, inspectoraşi, directori şi directoraşi. Fiecare are cancelaria lui, bineînţeles. Toţi aceştia au salarii enorme, conform poziţiei din schema naţională de salarizare pentru posturile respective. Am putea spune, că pentru fiecare preot de parohie avem astăzi în Mehedinţi câte un funcţionar  în structurile intermediare(protoierii) sau superioare(episcopie). Statul subvenţionează salariile acestor funcţionari cu minimum salariului pe economie, adică cu aprox.  400 lei. Restul la salarii trebuie acoperit din fonduri  proprii. La aceste ,,resturi” se adaugă asigurările sociale şi impozitele cuvenite, care reprezintă cam 80% din salariul întreg. Se ajunge la sume colosale. Adăugăm la aceste cheltuieli pe cele pentru întreţinerea palatului episcopal. Nu cred că greşim dacă spunem că este cel mai luxos palat public din Mehedinţi. Au funcţionat în el în anii trecuţi câteva bănci( Banca Comercială, Banca de Investiţii, Banca de Dezvoltare, Banca Agricolă, Reiffaissen Bank, Banca Sao Paulo), dar au abandonat repede locaţia respectivă şi şi-au găsit spaţii mai modeste, tocmai datorită cheltuielilor enorme de întreţinere. Să mai adăugăm cheltuielile cu parcul de maşini, cheltuielile de deplasare şi protocol şi multe altele şi ne vom da seama la cât se ridică cheltuielile ,,din fonduri proprii”. Biserica nu este o instituţie productivă, aşa cum este o fabrică. Ea se întreţine din donaţiile pe care le fac credincioşii ei şi din vânzarea unor bunuri şi obiecte de cult. Aşadar, ,,fondurile proprii” ale episcopiei şi protoieriilor se regăsesc în zecile de milioane, pe care sunt obligate parohiile să le plătească drept subvenţii anual, în preţul lumânărilor(aproape o jumătate de milion lei vechi pentru un kilogram de lumânări!), în preţul calendarelor şi celorlalte obiecte de colportaj(tămâie, icoane etc.).

Toate aceste cheltuieli pentru susţinerea unor instituţii supradimensinate în mod nejustificat au adus parohiile în stare falimentară. Traversăm o perioadă de criză fără precedent. Avem unul din cele mai sărace judeţe ale ţării. Avem judeţul situat pe locul întâi la capitolul şomaj, judeţul în care investiţiile sunt aproape inexistente, un judeţ în care populaţia scade îngrijorător de la an la an, un judeţ în care, în satele noastre, cu fiecare înmormântare aproape, rămâne şi câte o casă pustie. Avem judeţul în care parohiile de ţară înregistrează câte 20-30 de înmormântări pe an şi câte 3-4 botezuri şi câte 1-2 cununii. Avem judeţul în care există oameni cu 1(unu) leu pensie(cazul de la Malarişca, mediatizat de presă recent), cu cele mai multe sinucideri şi cu cea mai mare infracţionalitate. Avem judeţul în care taxele la înmormântări şi cununii au ajuns la 7-8-9 milioane sau chiar mai mult.

Nu este suficient să cunoşti aceste realităţi, ci trebuie să faci ceva pentru rezolvarea problemelor, pentru ameliorarea situaţiilor. Încrederea pe care populaţia României a avut-o şi o are în Biserica Ortodoxă Română nu trebuie înşelată, ci trebuie dovedit faptic că Biserica o merită. Nu trebuie să ne furăm căciula unii altora. S-a ajuns la această situaţie nu numai  din cauze externe, ci în mare parte din cauza noastră. Pe vremea când fiecare parohie avea cântăreţul sau cântăreţii ei, funcţiona în Biserică principiul descentralizării. Parohia reprezenta Biserica-comunitate şi constituia principala unitate administrativă a Bisericii. Astăzi funcţionează principiul  centralizării, chiar al unei centralizări intensive  şi astfel, de la Biserica-comunitate, accentul s-a pus pe Biserica-instituţie. Această situaţie nu este specifică Mehedinţiului, ci întregii Biserici Ortodoxe Române. Ea poate crea prejudicii Bisericii Ortodoxe Române pentru prezent şi mai ales pentru viitor nebănuite încă. Dacă nu se vor lua măsurile cuvenite cât mai este vreme pentru transferarea accentului pe rolul parohiei în viaţa comunităţii, în activitatea pastoral-misionară, consecinţele vor fi dezastruoase sub aspect religios. Crearea condiţiilor necesare pentru ca în parohii să existe un cântăreţ calificat, să se oficieze cu regularitate Sfânta Liturghie în duminici şi sărbători, să se oficieze un serviciu liturgic de calitate este o cerinţă majoră a Bisericii Ortodoxe Române. Neluarea ei în consideraţie va duce la situaţia în care va trebui să explici localnicilor şi eventualilor vizitatori, la timpul trecut, ca la muzeu, acolo unde va mai exista o clădire de biserică, ce a fost biserica, ce a fost preotul şi cântăreţul, la ce foloseau stranele etc. Doamne fereşte!

În Biblie se spune: ,,Du-te, leneşule, la furnică şi ia aminte la truda ei!” Aş parafraza ideea şi aş trimite pe cei cu putere de decizie la stupul de albine. I-aş invita să vadă ce face regina la începutul toamnei. Pentru ca stupul să supravieţuiască în timpul iernii, trimite ,,la plimbare” pe cei pe care noi, în mod obişnuit, îi numim trântori. Nu sacrifică albinele lucrătoare, ci trântorii. Nu trebuie să uităm însă că acei trântori sunt iubiţii şi soţii ei. Cu ei a petrecut clipe fericite în timpul verii. Când se pune însă problema supravieţuirii stupului, regina are puterea de a trece peste sentimente şi considerente subiective şi acţionează în consecinţă. Tocmai asta îi dă frumuseţea şi măreţia. Este cu adevărat regină. Cine are urechi de auzit să audă!

*

Sfântul Apostol Andrei(Continuare din numărul trecut).  George Alexandrou acordă o mare credibilitate tradiţiilor româneşti despre Apostolul Andrei, pe care le considera ,,cele mai de nădejde”. În baza lor, afirma că, la vremea martiriului, apostolul ar fi avut 85 de ani, poate chiar 95. Totodată, cercetătorul grec este de părere că martiriul lui nu ar fi avut loc pe vremea lui Domiţian sau Nero, conform tradiţiilor greceşti, ci la începutul celui de-al doilea secol, pe vremea domniei lui Traian, între anii 95 d. Hr. şi 105 d. Hr. El ia de bază tradiţiile româneşti şi versiunea Sfântului Grigore de Tours, a Faptelor lui Andrei, în care se spune că, înainte de martiriu, apostolul a avut un vis în care şi-a văzut fratele Petru şi pe Ioan Evanghelistul în Rai. Aceasta ar putea fi o referire indirectă la faptul că apostolii Petru şi Ioan muriseră deja. Sfântul Epiphanius spune acelaşi lucru, la fel şi Pseudo-Abdia, episcopul Babilonului. De altfel, tradiţia greacă plasează moartea misterioasă a Sfântului Ioan Evanghelistul din Efes (cum ca ar fi fost îngropat de viu până la gât şi apoi corpul lui a dispărut pur si simplu) în anul 102 sau 103 d. Hr. ,,De fapt, exista şi acum cântece populare (româneşti – n.n.), care vorbesc despre o întâlnire între împăratul Traian şi Sfântul Andrei”, concluzionează cercetătorul.

Conform cercetărilor întreprinse de George Alexandrou, Apostolul Andrei ar fi realizat patru călătorii misionare impresionante, desfăşurate într-un teritoriu vast, întins pe trei continente: Asia, Europa şi Africa. Iată, în sinteză, posibilul traseu străbătut de neobositul propovăduitor: Prima călătorie: Gaza –  Lidda, în Palestina- Antiohia – Ancara-Edessa – Urfa (Turcia, în anul 36 d. Hr.) – Bythinia – Capadocia –Galatia – Pontul grecesc – Armenia – Caucaz – Ierusalim; A doua călătorie: Ierusalim –Antiohia –Cipru (cu vaporul) –Ephes (unde s-a întâlnit cu Apostolul Ioan) –Antiohia –Niceea –Pont –Georgia –Parthia (Persia) –prin Kurdistan –Cynocefaloi (azi Balachistan, la graniţa dintre Pakistan şi Iran – Sogdiana (azi Samarkand şi Bokhara în Uzbekistan – prin Pakistan şi Afganistan, pe Drumul Mătăsii) –Massagetae (China)- Altai – Marea Caspică -Kurdistan – Ierusalim; A treia călătorie: Ierusalim (anul 49, imediat după primul sinod apostolic) – probabil Egipt – Etiopia- Marile Lacuri (graniţa din Tanzania, Uganda, Rwana şi Congo) – Zimbabwe – Etiopia- Meroe (în sudul Nilului) –Ierusalim. Această misiune a fost una specială, pentru că ea a vizat, în primul rând, salvarea Sfântului Matei, capturat de triburi antropofage din zona actualei Zimbabwe. A patra călătorie: Ierusalim (după Adormirea Maicii Domnului) –Pont –Georgia –Caucaz – Marea Azov –Doneţk (Crimeea) –Kiev- sciţii din Ucraina- posibil Novgorod – Lacul Ladoga (Valaam) – posibil Solovki – posibil Marea Baltică – Scoţia – posibil Marea Baltică – prin Polonia şi Slovacia –Dacia –Sevastopol – Sinopae –Patras. Se observă că Pontul grecesc a fost vizat în mod special de Andrei. Adică acele oraşe-porturi de la Marea Neagră înfiinţate de greci. În acest context, se poate afirma că apostolul ar fi putut ajunge în Scythia Minor încă din prima sa călătorie, unde ar fi putut lua contact şi cu populaţia autohtonă, adică cu strămoşii noştri daci. În decursul anilor, a revenit cel puţin de trei ori în zonă, de unde, în ultima călătorie, a pornit spre locul martiriului: Patras.(Continuare în numărul viitor).

*

Proprietăţile bisericeşti(Continuare din numărul trecut). După Constantin cel Mare mijloacele de constituire a patrimoniului bisericesc s-au mai diversificat în folosul Bisericii. Patrimoniul însuşi Bisericii e diversifică şi se îmbogăţeşte. Raporturile dintre Biserică şi stat se schimbă fundamental, ele devenind de acum raporturi de colaborare. Vom prezenta câteva dintre mijloacele prin care Biserica şi-a agonisit patrimoniul în această perioadă:

Donaţia constând din darurile benevole, pe care le făceau credincioşii Bisericii. Acestea erau fie sub formă de bunuri mobile, fie imobile. La aceste daruri ale credincioşilor se adăugau darurile clericilor. Se ştie că cei ce urmeau să fie hirotoniţi, dăruiau toată averea lor Bisericii. De asemenea, se adăugau donaţiile călugărilor. Şi cei ce intrau în cinul monahal donau tot ce le aparţinea Bisericii. Lucrurile acestea constituiau un imbold extraordinar pentru credincioşi de a contribui la îmbogăţirea patrimoniului Bisericii. Biserica avea de acum personalitate juridică şi putea deveni posesoare de bunuri nestingherită. Donaţiile către Biserică au fost legiferate de către însuşi împăratul Constantin cel Mare, el însuşi fiind unul dintre marii donatori ai Bisericii. S-a ajuns până acolo, încât simpla promisiune a cuiva că va dona un anumit bun Bisericii, atrăgea obligaţia legală a acestuia de a-şi duce la îndeplinire promisiunea făcută;

Darurile împăraţilor au constituit o sursă importantă de mărire a patrimoniului eclesial. Începutul l-a făcut împăratul Constantin cel Mare. Acesta a restituit Bisericii mai întâi, prin lege, toate bunurile confiscate  de către împăraţii anteriori. Apoi el însuşi a venit cu o serie de donaţii personale sau din partea statului sub formă de bani sau bunuri mobile sau imobile. Plecând de la faptul că Biserica obişnuia să îngroape săracii, atât în vremea lui, cât şi în primele trei secole, împăratul a dat o lege, potrivit căreia impozitul  ce s-ar fi cuvenit statului de la 950 de magazine din Constantinopol a fost donat Bisericii. Acest venit a fost sporit de către împăraţii  Anastasie şi Justinian. Un mijloc foarte important de sporire a patrimoniului Bisericii a venit din partea împăraţilor romani, respectiv bizantini, care au dispus ca locaşurile de cult păgâne, pe măsură ce rămâneau pustii, în urma creştinări adepţilor religiilor respective, să fie donate creştinilor, ca să-şi înfiinţeze în ele biserici.  Pe măsură ce unele religii desfăşurau activităţi, practici şi forme de cult, care aduceau atingere legilor statului sau bunelor moravuri, împăraţii dispuneau confisca-rea templelor acelor religii şi trecerea lor în patrimoniul Bisericii. De asemenea, împăraţii au dispus ca locaşurile de cult şi patrimoniul sectelor  şi ereziilor condamnate public prin sinoade ecumenice să fie trecute în patrimoniul Bisericii. Au mai acordat Bisericii şi acele proprietăţi care rămâneau fără stăpân şi fără moştenitori. În mod obişnuit, asemenea proprietăţi rămâneau statului şi el dispunea de ele cum considera mai potrivit. Toate aceste bunuri intrau legal în patrimoniul Bisericii;

Cumpărările constituiau un alt mijloc de sporire legală a patrimoniului bisericesc. Erau cumpărate imobile, terenuri sau diferite obiecte necesare bunei desfăşurări a cultului şi a activităţii bisericeşti;

Moştenirile constituiau un mijloc de mare importanţă pentru sporirea patrimoniului eclesial. Acestea erau de mai multe feluri:

Moştenirile testamentare au provenit de la diferiţi credincioşi, care au lăsat cu bucurie bunuri ale lor Bisericii, fie că au avut ei înşişi moştenitori, fie nu. În schimbul acestor donaţii, ei pretindeau să fie pomeniţi la slujbe în timpul vieţii sau după moartea  lor, ceea ce Biserica făcea, uneori chiar sute de ani. Trebuie să observăm însă că în actele testamentare din acea vreme nu este lăsată ca moştenitoare  Biserica În totalitatea ei, ca instituţie, ci fiecare biserică locală devine moştenitoare şi proprietară a unor astfel de bunuri. Exista  însă posibilitatea de a lăsa ca moştenitor de bunuri chiar pe unii clerici, ba chiar pe sfinţi-martiri, pe mormintele cărora se construiseră ori urmau să se construiască biserici. Existau în statul roman şi în cel bizantin      şi  testamente cu scopuri pioase, care au ajutat mult la sporirea patrimoniului eclesial. Împăratul Justinian a fost cel dintâi care a legiferat această formă de donaţie ce se făcea Bisericii şi el a fost urmat şi de alţii;

Moştenirea ab intestas se referea la acele persoane, care mureau fără moştenitori direcţi şi fără testament. În această situaţie, averea lui se împărţea la rude colaterale, cel mult până la gradul IV, după cum rânduia legiuitorul. Legislaţia bizantină a stabilit ca averea celor care au murit fără moştenitori să fie trecută în patrimoniul Bisericii, pentru ca Biserica să se roage pentru mântuirea sufletului celui decedat. Împăraţii Teodosie II şi Valentinian III au stabilit că şi averea preoţilor care n-au moştenitori direcţi să rămână bisericilor pe care aceştia le-au deservit în timpul vieţii. Episcopii, preoţii şi diaconii dispuneau cum voiau de bunurile lor dobândite înainte de hirotonie, cât şi de cele dobândire după hirotonie prin moştenire, dar bunurile obţinute în timpul activităţii clericale rămâneau bisericii deservite după moartea lor(Continuare în numărul viitor).

*

Noul Testament. Începând cu data de 1 Decembrie, distribuim Noul Testament tuturor enoriaşilor parohiei noastre, cât şi celor din afara parohiei, care ne-au ajutat în cursul anului financiar trecut(1 Dec.  2008-30 Nov. 2009) cu peste 50 lei. Cu siguranţă că cei mai mulţi dintre Dumneavoastră ştiţi bine ce înseamnă Noul Testament pentru creştinism în general şi pentru fiecare creştin în parte. Aţi învăţat aceasta în şcoală, la biserică, din Mica Biblie, din Cartea de rugăciuni, din Catehismul creştin-ortodox, pe care vi le-am dăruit în anii trecuţi, cât şi din alte surse. Totuşi, câteva cuvinte pentru a vă reîmprospăta memoria  le considerăm necesare:

Biblia, Sfânta Scriptură sau Cartea Cărţilor are două părţi: Vechiul Testament şi Noul Testament. Vechiul Testament cuprinde istoria mântuirii neamului omenesc de la facerea lumii până la venirea Mântuitorului Iisus Hristos, iar Noul Testament cuprinde istoria mântuirii neamului omenesc de la naşterea Domnului Iisus Hristos până la sfârşitul lumii.  Noul Testament a fost scris în primul secol creştin, ultima carte fiind scrisă în anul 100 d. Hr. de către diferiţi autori, sub inspiraţia Duhului Sfânt. El cuprinde 27 cărţi, dintre care:

Patru Sfinte Evanghelii, în care găsim înscrisă, cu multe amănunte, viaţa pământească, învăţătura şi faptele Mântuitorului Iisus Hristos în cei treizeci şi trei de ani şi jumătate, cât a rămas, ca Dumnezeu şi ca Om, în mijlocul lumii. Ele au fost scrise de către doi Apostoli(Matei şi Ioan) şi doi ucenici de-ai Sfinţilor Apostoli(Marcu şi Luca);

Faptele Apostolilor, în care sunt relatate multe evenimente legate de viaţa şi activitatea Sfinţilor Apostoli după Înălţarea la cer a Mântuitorului. Găsim aici multe amănunte legate de strădania Sfinţilor Apostoli de a propovedui Cuvântul lui Dumnezeu în lume, succesele şi insuccesele lor, suferinţele şi necazurile pe care le-au îndurat pentru a răspândi învăţătura Mântuitorului în lume, pentru a întemeia comunităţi creştine, pentru a boteza şi a învăţa;

Epistolele sunt cele mai numeroase din conţinutul Noului Testament. Multe aparţin Sfântului Apostol Pavel, celelalte altor apostoli(Ioan, Petru, Iuda). În ele găsim expusă învăţătura Sfinţilor Apostoli, interpretarea pe care au dat-o ei învăţăturii Mântuitorului. Ele sunt de mare valoare pentru  teologia creştină şi, cu toate că de două mii de ani au tot fost analizate şi explicate, tot prezintă noutăţi şi surprize;

Apocalipsa este ultima şi cea mai tulburătoare carte a Bibliei. A fost scrisă de Sfântul  Apostol şi Evanghelist Ioan. În ea sunt relatate viziunile de prooroc ale autorului privitoare la sfârşitul lumii. Au trecut două milenii de când Sfinţii Părinţi, teologii de toate felurile şi mulţi savanţi au încercat să descifreze tainele şi înţelesurile ascunse ale acestei cărţi, dar tot nu se poate spune că ea este pe deplin explicată. Multe simboluri din Apocalipsă sunt descoperite pe măsură ce se derulează istoria.

Noul Testament este cartea de căpătâi a oricărui creştin. Fie că a fost tipărit împreună cu Vechiul Testament, fie singur, este cartea cea mai răspândită din lume. Nu este popor care să nu fi cunoscut-o; nu este limbă în care să nu fi fost tradus şi publicat; nu este carte, care să fi fost mai mult comentată, interpretată şi studiată; nu este carte mai de folos sufletului omenesc din toate timpurile şi din toate locurile.

La români, Noul Testament a circulat din primele veacuri în limbile greacă şi latină, iar mai târziu în slavonă. În limba română apar primele fragmente publicate în secolul al XVI-lea. Noul Testament întreg a fost publicat în limba română în secolul al XVII-lea, fie separat(Bălgrad, 1648), fie împreună cu Vechiul Testament(Bucureşti, 1688). De atunci a înregistrat nenumărate ediţii(Continuare în numărul viitor).

*

Din zicerile înalţilor funcţionari eparhiali. Părintele M. este înalt funcţionar eparhial. El duce punga. Nu este pungaş, ci doar slujbaş însărcinat cu grija pungii, aşa cum era apostolul Iuda înainte de cădere. Înainte de a fi ceea ce este, era un om tare cumsecade. Cumpăra chiar cărţi de la parohia noastră. Funcţia l-a schimbat. Se adevereşte expresia că funcţia creează organul. Altfel spus, cu cât funcţia se utilizează, cu atât organul se învârtoşează. L-a trimis vlădica prin Grecia, pe la Muntele Athos, pe la Locurile Sfinte din Ierusalim şi Palestina, prin mai multe ţări europene să se cizeleze, să se rafineze şi să capete experienţă. Când lipseşte vicarul, este al doilea om în palat ca putere. Are o gură….! Îl poate pune pe vodă în scaun astăzi şi-l dă jos a mâine. Are şi idei. Când nu mai are argumente driblează şi tot învingător iese în discuţii. Pe mine mă face praf de fiecare dată. Discutăm rar. Discuţiile noastre sunt întotdeauna contradictorii. Alunecarea între normalitate şi absurd se face cu uşurinţă. Dacă ne-ar auzi, ne-ar invidia Kafka sau Eugen Ionescu. Sau ne-ar plânge de milă!

L-am întâlnit de curând şi i-am spus: ,,-Măria-ta, poporul geme! Îmi dau telefoane la televiziune şi-mi spun că nu mai pot trăi, dar nu mai pot nici muri din cauza birurilor şi taxelor. Parohiile falimentează. Nu mai putem să facem faţă dărilor. Ne alungă lumea din sate!” Mi-a răspuns: ,,- Şi ce te priveşte pe tine! Tu eşti pus acolo să execuţi legea, nu s-o comentezi! Nu faci nimic de capul tău! Dă-le cu legea în cap şi vor înţelege!” ,,-Da, dar eu nu sunt zapciu sau agent fiscal sau perceptor. Sunt preot!” ,,-Asta e treaba ta! Aplică legea!” ,,- Care lege?” ,,-Ordinul ierarhului este lege pentru tine, mă! Ia, ia, ştiu că ai făcut doctoratul pe Drept canonic şi mai urmezi şi Facultatea de Drept….!” ,,-Am greşit, vă rog să mă iertaţi!” ,,-Hai, lasă! Ia să-mi spui tu mie definiţia legii! O ştii?” ,,-Am învăţat-o în urmă cu mai mulţi ani, dar poate s-a mai schimbat. Spune-o dumneata actualizată!” ,,-Bă, legea e bariera de cale ferată, în faţa căreia se opresc boii, peste care sar dulăii şi pe sub care se strecoară căţeii!” ,,- Şi dumneata din care categorie faci parte?” ,,-Adică ce, vrei să spui că eu sunt bou?” ,,- Doamne fereşte! Te-am întrebat doar din ce categorie faci parte!” ,,- Dar tu din care faci parte?” ,,- Dacă numai boii respectă legea, eu mă înscriu bucuros în cireada lor!” ,,-Adică eşti bou!” ,,-Dacă numai ei, sărmanii, mai respectă legea, da! Dar dumneata, totuşi, din care categorie faci parte. Au mai rămas două!” ,,.- Hai, bă, nu încerca tu să mă prinzi la colţ, că de-ai ca tine am mai văzut eu! Ce, bă! Tu te crezi Miron Cosma, să iei apărarea poporului?” ,,-Eu nu mă cred Miron Cosma, eu sunt preotul Stănciulescu de la Bârda, atîta tot!” ,,-Ai văzut, bă, ce-a păţit Miron Cozma, dacă nu şi-a băgat minţile în cap? A stat zece ani după gratii!” ,,-Nu discut problema lui Miron Cosma. Discut problemele parohiei mele şi ale Bisericii. Vă atenţionez că situaţia e destul de tensionată!” ,,Hai, bă, lasă-mă în pace, c-am mai auzit eu de astea!”

Am plecat de acolo, zicând în sinea mea: ,,Doamne Dumnezeu meu, îţi mulţumesc din suflet că nu m-ai făcut înalt funcţionar eparhial, ci m-ai lăsat un simplu popă de ţară, cu enoriaşii mei, cu cărţile mele, cu caprele mele şi cu păcatele mele!”(Continuare în numărul viitor).

*

Lupii la stână. Într-un număr trecut al ,,Scrisorii pastorale” vă vorbeam de Biserica secretă şi paralelă. Am fost informat de mai mulţi credincioşi şi preoţi din Băile Herculane şi Tr. Severin, că prin părţile noastre bântuie Ion Preoteasa, şeful acestei ,,biserici”, care se dă episcop. Ca să-l recunoaşteţi, vedeţi că poartă două icoane pe piept legate cu lanţul de gât. În cazul în care va ajunge şi pe la noi, vă rog anunţaţi-mă urgent, ca să-i explicăm omului, în mod civilizat, că a greşit adresa.

*

Publicaţii. În această perioadă, preotul Dvs. a publicat câteva articole astfel: Aberaţii sectare, în ,,Datina”, Tr. Severin, an.  XVIII(2009), nr. 5075(2 dec.), p.4; Rugă pentru ploaie, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XVIII(2009), nr. 5075(2 dec.9, p. 4; Călugărul pribeag,  în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XVIII(2009), nr. 5075(2 dec.9, p. 4; Ruga disperării, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XVIII(2009), nr. 5077(4 dec.), p. 10; Ortodoxul, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XVIII(2009), nr. 5077(4 dec.), p. 10; Proorociri alarmiste, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XVIII(2009), nr. 5077(4 dec.), p. 10; ,,Scrisoare pastorală”, nr. 168, în ,,Observatorul, Toronto(Canada), 2009, 8 dec., ediţie on-line(http://www.observatorul.com); recenzie la Pr. D. Bălaşa, Marele atentat al Apusului papal împotriva poporului daco-roman, în ,,Datina”, Tr. Severin, XVIII(2009), nr. 5079(8 dec.), p. 11; Concentrarea, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XVIII(2009), nr. 5082(11 dec.), p. 10; Căruţa lui Păcală, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XVIII(2009), nr. 5082(11 dec.), p. 10; Caricaturi de icoane, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XVIII(2009), nr. 5082(11 dec.), p. 10 .

*

Conferinţe. La 5 Dec. a avut loc la palatul episcopal conferinţa preoţească semestrială cu tema Muzica bizantină şi implicarea ei în spiritualitatea românească, susţinută de Prof. Univ. Dr. Nicolae Gheorghiţă de la Academia de Muzică Bizantină din Bucureşti. Preotul Dvs.  a vorbit despre situaţia cântăreţilor bisericeşti în societatea românească de azi, ca cei mai avizaţi să promoveze muzica bizantină (bisericească).

*

Întâlniri cu foşti elevi. La 12 Decembrie a avut loc, la Liceul Pedagogic din Tr. Severin, întâlnirea foştilor elevi din clasa a XII-a C, care au absolvit în 1999 şi cărora le-a fost profesor şi preotul Dvs. Cei mai mulţi au absolvit între timp una sau două facultăţi şi s-au răspândit în toată ţara. Au relatat  despre succesele şi poticnirile din această perioadă. La fel şi profesorii. Preotul Dvs. le-a povestit cum predă Dreptul canonic la capre, cum învaţă iezii să lucreze pe calculator şi le-a urat ca să facă ei parte din generaţiile care se vor bucura de alte vremuri, în care competenţa şi competiţia să fie singurele şi adevăratele criterii de selecţie şi promovare a cadrelor.

*

Cercuri pedagogice. La 10 Decembrie preotul Dvs. a participat la cercul pedagogic semestrial, care s-a desfăşurat la Şcoala ,,Constantin Negreanu” din Tr. Severin. În cuvântul său, preotul a vorbit despre Simbolistica în pildele Mântuitorului.

*

Congrese. La Congresul Spiritualităţii Românilor de Pretutindeni de la Alba-Iulia preotul Dvs. nu a putut participa, deşi fusese înscris. I se programase comunicarea duminică după-amiaza şi ar fi trebuit să nu fie prezent la slujbă, ceea ce era inadmisibil. Congrese vor mai fi…., iar comunicarea va  trimite-o şi va fi publicată în volum.

*

Contribuţia de cult. De la 1 Dec.  am început strângerea contribuţiei de cult pentru anul 2010. Repetăm ceea ce am mai spus şi în anii trecuţi: în parohia noastră contribuţia de cult este la aprecierea credincioşilor, după principiul ,,fiecare dacă vrea şi cât poate!” Serviciile sunt gratuite, iar preotul este la dispoziţia tuturor enoriaşilor parohiei, indiferent dacă au dat sau nu ceva pentru contribuţia de cult, indiferent cât au dat, 24 de ore din 24, 365 de zile în an. Dacă nu vom reuşi să facem faţă cheltuielilor, avem o soluţie: preotul e dispus să renunţe la salariu, cât va fi necesar. Ca urmare, nu trebuie să fie o povară pentru nimeni darea bisericii.

*

Program. În cursul lunii Ianuarie avem următorul program: 1 Ian. (pomeniri dimineaţa în Bârda, slujbă la Malovăţ); 2 Ian.(Colindul cu Botezul în Bârda); 3 Ian.(slujbă la Bârda; după-amiază colindul cu Botezul în Malovăţ); 4-5 Ian.(Colindul cu Botezul în Malovăţ); 6 Ian. (Slujbă la Bârda de dimineaţă; slujbă la Malovăţ de la ora 10,00); 7 Ian. (slujbă la Bârda, pomeniri la Malovăţ la ora 12,00); 9 Ian. (Bârda-Malovăţ); 10 Ian. (Bârda); 16 Ian. (Bârda-Malovăţ); 17 Ian.(Malovăţ; după slujbă alegeri pentru noul Consiliu Parohial); 23 Ian.(Bârda-Malovăţ); 24 Ian.(Bârda); 25 Ian. (Bârda-Malovăţ); 30 Ian.(pomeniri la Bârda dimineaţa; slujbă la Malovăţ); 31 Ian. (Malovăţ). În restul timpului, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la şcoală sau la telefon 0724.99.80.86. Poate fi contactat şi pe e-mail la adresa: stanciulescubarda@gmail.com.

*

Să dea Dumnezeu ca Sfintele Sărbători ce se apropie să  le petreceţi cu sănătate, cu bucurii, împreună cu toţi cei dragi ai Dumneavoastră! La mulţi ani!

Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: