„Scrisoare pastorală“ nr. 169

Dragii mei enoriaşi!

Biserica secretă şi paralelă. De câţiva ani a apărut în România un pericol real pentru Biserica Ortodoxă Română. Câţiva indivizi veniţi din Ucraina la noi au pretins că sunt hirotoniţi la Kiev şi în alte centre eparhiale ucrainene episcopi şi preoţi. Mai mult, aceşti pretinşi clerici au început să batjocorească Biserica Ortodoxă Română şi clerul ei, în special ierarhii, începând cu patriarhul. Presa a tras în repetate rânduri semnalul de alarmă, dar nu a fost luată în serios.

Iată că azi, după 4-5 ani de activitate subversivă, acei clerici, -episcopi şi preoţi-, veniţi  din Ucraina pot să spună că nu au stat degeaba. Au înfiinţat în majoritatea judeţelor din părţile Moldovei parohii în cadrul parohiilor ortodoxe existente, au întemeiat mânăstiri, au zidit biserici, organizează colecte în localităţile respective sau prin ţară. Acum au ajuns să-şi facă simţită prezenţa în părţile de sud ale ţării, mai precis în Bucureşti şi judeţul Ilfov. Mai nou, vorbesc de episcopii şi chiar de o patriarhie. Spun că ei formează ,,Biserica Ortodoxă Română a creştinilor ortodocşi”. Se instalează, spre exemplu, un grup în Parohia Ortodoxă Română Malovăţ  şi înfiinţează şi ei o parohie paralelă, pe care o numesc ,,Parohia Ortodoxă Română a creştinilor ortodocşi din Malovăţ”. Au aceleaşi veşminte, aceleaşi sărbători, aceeaşi rânduială a slujbelor, în schimb batjocoresc toate structurile Bisericii Ortodoxe, începând de la preot şi până la patriarh, susţinând sus şi tare că ei reprezintă adevărata Ortodoxie. Enoriaşii pot fi duşi foarte uşor în eroare, având în vedere că în aparenţă cultul lor este acelaşi cu al Bisericii Ortodoxe. S-au format un fel de grupuri de comando, care merg prin oraşe şi strigă în gura mare ,,Jos Daniel!” ,,Jos Eftimie!” E vorba de Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române şi de Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop Eftimie  al Sucevei.

Nu au fost recunoscuţi  oficial drept cult religios, astfel că  activitatea lor este ilegală. Încearcă să se organizeze sub formă de asociaţii religioase formate din câteva parohii-fantomă. Acestea se unesc apoi şi la un moment dat vor putea întruni condiţiile cerute de lege, ca să fie declarate oficial ca formând un cult. Ceea ce fac ei contravine flagrant nu numai Dreptului canonic, ci şi celui penal.

Foarte ciudată ni se pare a fi atitudinea oficialităţilor noastre bisericeşti şi a celor de stat. Patriarhia Română reprezintă în faţa autorităţilor de stat Biserica Ortodoxă Română. Ea ar fi trebuit să depună demult plângere la parchet, ca parte vătămată. Prinsă până peste cap cu activităţi festiviste şi ecumeniste, a tot amânat luarea unei poziţii categorice faţă de acei infractori religioşi, lăsând totul pe seama organelor de stat, mai precis a Parchetului, ca acesta să se autosesizeze din oficiu. Procurorii, neavând studii de Drept canonic, fiindcă această disciplină nu se predă în facultăţile de Drept, n-au realizat gravitatea situaţiei din punct de vedere canonic, bisericesc. Au socotit, pur şi simplu, că e vorba de o chestiune cu specific  religios şi şi-au văzut de alte treburi, cu atât mai mult cu cât a lipsit o plângere în acest sens. Pe fondul unei astfel de indiferenţe,  noul fenomen s-a întins ca râia şi a cuprins judeţ după judeţ. Au găsit teren favorabil acolo unde au fost relaţii tensionate şi conflictuale între unii preoţi şi enoriaşi, cât şi între unii ierarhi şi preoţii lor. Zilele trecute se vorbea la televizor că prin Moldova au trecut la noul cult chiar preoţi cu numeroşi enoriaşi de-ai lor. Ce-i drept, se vorbea şi de preoţi, care se făceau luntre şi punte  ca să-şi apere parohiile şi credincioşii, dar acestea erau cazuri izolate.

Într-o situaţie atât de critică, Patriarhia Română, respectiv Sfântul Sinod,  are datoria sfântă în faţa lui Dumnezeu şi a neamului românesc, să nu mai tergiverseze luarea  unei atitudini clare şi  categorice, fiindcă nu e vorba de o glumă. Am putea spune că pericolul ce-l reprezintă noua grupare religioasă este mai mare decât multe dintre cele reprezentate de cultele neoprotestante, respectiv decât sectele cunoscute până acum. Sesizarea tuturor autorităţilor abilitate ale statului cu privire la activitatea ilegală a acelor infractori religioşi, conştientizarea preoţilor şi credincioşilor din întreaga Biserică Ortodoxă Română cu privire la noul pericol ce-i pândeşte, ar fi doar două necesităţi de maximă urgenţă, ce ar trebui întreprinse. Cine are urechi de auzit să audă!

*

MAIMUŢA OFENSATĂ .Am găsit pe internet o poezie, care mi-a plăcut şi sper să vă placă. Atâţia ani s-a susţinut şi de savanţi şi de analfabeţi că noi, oamenii, ne tragem din maimuţă. Iată că în această poezie şi maimuţa îşi spune punctul său de vedere, la care nu cred că ne-am gândit mulţi până acum. Citiţi-o şi vă convingeţi! Dar, mai ales, meditaţi un pic, fiindcă în ea se cuprinde mult adevăr, dincolo de tonul hazliu.

,,Odată, o maimuţă din evul anecdotic,
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,
A zis: Atenţie! Sunt foarte ofensată: ‚’
Circulă-n lume vorba deloc adevărată,
Că omul ar descinde din buna noastră rasă…
Însăşi ideea asta îmi pare odioasă.
Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi,
Copii lăsaţi pe drumuri sau imnuri de război?

Cine-a văzut în hoardă la noi, bolnavi mintali,
Drogaţi, lacomi de cărnuri şi homosexuali,
Escroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie?
În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie!
Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră aleasă,
Nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă.
Cât am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat,
În obştea de maimuţe, cocotier privat,
Nici garduri şi nici paznici, nici pui murind de foame
Sau omorâţi în taină de aşa-zise „mame”…
Nu veţi vedea vreodată, cât soarele şi luna,
O minte de maimuţă dospind în ea minciuna.
Chiar dac-aş fi silită de vreun laborator,
N-aş deveni port-bâtă şi nici informator.
Şi, iată, încă una din lumea cea de jos:
La noi nu se întâmplă război religios
Nici „sfinte” inchiziţii, nici libertăţi în lanţuri,
Nici chefuri după care să ne culcăm în şanţuri,
Nici ordini mondiale, nici materialism
Şi nici vreo îndoială ce-aduce ateism.
E-adevărat, că omul a coborât ca soi
Dar, să fim rezonabili, n-a coborât din noi!”

*

Teofil Pârâianu. S-a stins ca o făclie ce lumina în întunericul din jur! Cine ar fi crezut că-l va chema Dumnezeu atât de curând! Era atât de necesar aici, în mijlocul lumii noastre de azi. Încă un mare duhovnic ne-a părăsit. L-am putea situa în rândul altora precum Arsenie Boca, Ilie Cleopa, Ilarion Argatu, Constantin Galeriu şi alţii câţiva la fel. Şi, totuşi, Părintele Teofil era mai presus decât toţi aceştia. Toţi avuseseră bucuria de-a avea vederea trupească întreagă, de a putea citi, de a putea umbla singuri, de a vedea lumea şi frumuseţile ei. Nimic din toate acestea nu-i fusese dat Părintelui Teofil Pârâianu. Pe el îl trimisese Dumnezeu în lume orb. Numai cel care are vederea slăbită poate înţelege ce înseamnă a fi orb din naştere!

Cu ani în urmă am avut o emisiune la Televiziunea ,,Datina” din Tr. Severin cu Valentina, renumita Valentina de la Iaşi. Aceea rămăsese fără vedere de la şase ani. Un alt caz neobişnuit. Ne aşteptăm în astfel de situaţii ca oameni cu asemenea infirmităţi să ajungă cerşetori la colţul străzii sau întreţinuţi de familie sau de societate prin instituţiile ei speciale. Nici la Valentina, nici la Părintele Teofil nu se întâmplase aşa. Femeia aceea ajunsese de-i cerşeau cei întregi şi sănătoşi ajutorul. Îşi dezvoltase alte simţuri şi ajunsese să vadă cu ochiul ei interior mai mult decât vedeau cei cu ochi buni. Ea ,,vedea” cele ce se întâmplau la distanţe de sute de kilometri, descoperea cadavre ascunse cu dibăcie, descoperea criminali, îţi spunea de ce boli ai suferit de-a lungul vieţii şi de ce suferi ori de ce vei suferi în viitor. Pe Valentina o solicitau medicii din Iaşi ori din alte oraşe să pună diagnostice la bolnavii cu probleme grele; pe Valentina o solicita poliţia din Bucureşti şi din diferite oraşe să rezolve cazuri de crime aproape perfecte; pe Valentina o solicitase vestita NASA din Statele Unite ale Americii, ca să clarifice anumite lucruri care depăşeau posibilităţile acelei faimoase instituţii.  Valentina îşi ducea cu demnitate crucea vieţii sale şi o ducea şi pe a altora. Soţul ei, fost campion la lupte greco-romane, era de mulţi ani paralizat la pat…! Parcă toate nenorocirile se adunaseră în viaţa acelei femei, dar ea reuşea să le învingă pe toate şi să meargă mai departe, conştientă fiind de rostul ei în lume.

Părintele Teofil Pârâianu era al doilea om de acest fel, pe care mi-a fost dat să-l cunosc. El ştia, din auzite, Biblia pe de rost. Cita din ea texte mari cu o exactitate impresionantă. Absolvise şcoli, absolvise Filologia şi Teologia. Părintele Teofil recita cu prilejul fiecărei predici şi conferinţe poezii din poeţii clasici şi moderni cu o uşurinţă dezarmantă. Era călugăr la Mânăstirea Sâmbăta din judeţul Braşov, dar ajungea rar pe acolo. Ca un adevărat apostol al zilelor noastre, el era mereu călător. Vizita eparhii, biserici şi mânăstiri şi era în stare să ţină câteva predici pe zi, fără să se repete, fără să obosească. Mergea în universităţi şi şcoli şi ţinea conferinţe pe teme religioase de o modernitate şi actualitate impresionantă. Era în stare să stea până târziu în noapte ca să răspundă tuturor întrebărilor puse de sutele de tineri care-l audiau. Mergea prin oraşe şi ţinea conferinţe în săli de teatru, de case de cultură, oriunde era aşteptat de mulţimile însetate de cuvântul lui.

Cunoştea perfect învăţătura creştină ortodoxă şi nu făcea niciodată greşeli dogmatice. Presăra în textele predicilor şi cuvântărilor sale amintiri din copilărie şi din viaţă, poezii, proverbe şi glume şi vorbirea lui căpăta savoare. Vorbea la posturile de radio şi televiziune, dădea interviuri pentru reviste şi ziare, făcea înregistrări pe casete şi CD-uri, dicta cărţi şi articole.

Enumerând acestea toate, nu pot să nu revin la amănuntul deloc neglijabil menţionat mai sus: era un om orb din naştere.

Când vezi asemenea oameni cum îşi duc crucea vieţii, nu poţi decât să te ruşinezi tu, cel ce eşti sănătos şi  ajungi atât de uşor în pragul deznădejdii şi te dai înfrânt în faţa oricărei adieri de vânt; tu, cel ce te hotărăşti să te sinucizi, fiindcă nu mai vezi nici o posibilitate de rezolvare a unor probleme cu care te confrunţi; tu, cel ce n-ai avut curiozitatea să citeşti măcar un rând din Biblie de-a lungul vieţii tale, cel ce poate nu ştii o rugăciune cât de mică; tu cel ce-ţi blestemi zilele şi-L înjuri pe Dumnezeu, deşi eşti întreg şi sănătos; tu, cel ce te crezi cel mai nefericit din lume! Părintele Teofil şi Valentina ne arată, fără putinţă de tăgadă, că alţii sunt în situaţii mult mai grele decât cele prin care trecem noi şi, totuşi, cu ajutorul lui Dumnezeu, reuşesc să iasă învingători!

Dumnezeu să te ierte, Părinte Teofile, pentru tot apostolatul ce l-ai făcut în lumea aceasta de-a lungul întregii vieţi!

*

Iisus Învingătorul. Am găsit pe internet un text interesant, pe care-l redăm mai jos, sperând că ne este de folos tututor: ,, Iisus a fost cel mai mare OM din istorie… N-a avut servitori, şi, totuşi, I se spunea Stăpân…; N-a avut diplomă, şi, totuşi, I se spunea Învăţător; N-a avut medicamente, şi, totuşi, I se spunea Vindecător; N-a avut armată, şi, totuşi, se temeau de EL; N-a câştigat nici un
război, şi, totuşi, a cucerit lumea; N-a comis nici o crimă, şi, totuşi, L-au răstignit; A fost înmormântat, şi, totuşi, trăieşte şi azi!”

*

Sfinţii Părinţi despre bine(Continuare din numărul trecut). ,,Fă bine celui ce te nedreptăţeşte şi-ţi vei face prieten pe Dumnezeu”(SF. ANTONIE CEL MARE); ,,Nimeni nu poate săvârşi binele decât cu ajutorul lui Dumnezeu, de asemenea nici un demon nu săvârşeşte răul, dacă Dumnezeu nu i-ar îngădui prin aceeaşi judecată dreaptă”; ,,Cine nu recunoaşte că binele pe care îngerii sau oamenii îl pot face, depinde numai de Cel Atotputernic, acela este cu adevărat nebun”(FERICITUL AUGUSTIN); ,,Aveţi împrejurul vostru oameni, cărora puteţi să le faceţi bine. Nu încetaţi de a-l face!”(Epistola SFÂNTULUI BARNABA); ,,Mai întotdeauna binele, cu toate că este de-a pururi folositor, este dispreţuit. Totuşi, oamenii se îngrijesc de el, aducându-şi aminte de teama plină de iubire de oameni ai dreptăţii”(CLEMENT ALEXANDRINUL); ,,Ziua şi noaptea să vă luptaţi pentru binele tuturor fraţilor… Să nu vă căiţi pentru nici o binefacere, fiţi gata pentru tot  lucrul bun!”(SF. CLEMENT ROMANUL); ,,Mâinile tale să facă binele, pentru ca să poată da şi celui ce are trebuinţă”; ,,Cugetă la bine, ca să te fereşti de a te gândi la rău, căci duhul omului n-ar putea sta fără să facă ceva”(SF. EFREM  SIRUL); ,, Se va face dublă binefacerea ta, dacă o faci degrabă. Ceea ce se aduce cu sufletul trist sau de nevoie este neplăcut şi cu totul lipsit de podoabă. Trebuie să ne veselim, nu să plângem, când facem binefacere”; ,,Nu trebuie făcut bine celor ce nu vor; binefacerea trebuie făcută celor ce vor”; ,,Cel care nu face şi nu recunoaşte decât binele nu se poate hotărî să recunoască răul”; ,,Să reînsufleţim în noi, când e vorba de a face binele, ardoarea spiritului  şi să ne temem să nu cădem în somnul morţii, la adăpostul căruia duşmanul să vină şi să semene neghina sa”(SF. GRIGORIE DE NAZIANZ)(Continuare în numărul viitor).

*

Veşti de la vecini. Am aflat recent cu bucurie de o adevărată victorie a românilor din Serbia. Curtea Supremă de Justiţie a Serbiei a recunoscut dreptul românilor din Serbia de a se organiza într-un protopopiat subordonat Episcopiei Dacia Felix din Timoc, respective Patriarhiei Române. Acel for superior a anulat decizia Ministerului Cultelor de la Belgrad, care respingea înscrierea Protopopiatului Ortodox Român al „Daciei Ripensis” din Timoc în Registrul Bisericilor şi Comunităţilor religioase din Serbia, după cum a declarat Părintele protoiereu Boian Alecsandrovici pentru TimocPress, ştire preluată de Romanian Global News. Potrivit sursei citate, hotărârea autorităţilor de la Belgrad de a nu accepta recunoaşterea protopopiatului aflat în jurisdicţia Episcopiei române „Dacia Felix” din Vârşeţ, pentru care s-au început demersurile la 27 ianuarie 2009 de teama de a nu provoca un conflict între Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Ortodoxă Sârbă, constituie un atentat la identitatea spirituală a celor peste 300.000 de români care trăiesc în cele 154 sate româneşti şi alte 48 localităţi cu populaţie mixtă.  „Sentinţa dată de Curtea Supremă de Justiţie ne dă, iată, speranţa că după 170 de ani de sete duhovnicească, etnicii români vor avea dreptul să asculte Sfânta Liturghie şi să se roage în limba română, atât în biserica cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril din Malainiţa, cât şi în cele pe care vor continua să şi le zidească în alte zone”, a afirmat Părintele Boian Alecsandrovici.  Părintele Boian a mai arătat că prin decizia luată de justiţie se face o reparaţie morală minorităţii naţionale române din Timoc şi că „în sfârşit, se respectă legea potrivit căreia bisericile şi organizaţiile religioase de pe teritoriul Serbiei au dreptul să-şi rânduiască şi conducă independent activităţile interne şi publice, iar statul nu poate împiedica aplicarea regulilor autonome ale bisericilor minorităţilor”. În opinia protopopului Boian Alecsandrovici, prin actul emis de instanţa supremă îşi pierd valabilitatea atât motivele, cât şi contestaţiile aduse de Ministerul Cultelor al Republicii Serbia, prin care statutul său de prim preot al Timocului era pus la îndoială şi, de asemenea, era tergiversată recunoaşterea jurisprudenţei şi autorităţii Bisericii Ortodoxe Române în acest spaţiu.  „Am obţinut o victorie, care nu mai poate fi contestată de nimeni. De acum, credinţa noastră strămoşească poate fi exprimată în Timocul Sârbesc, fără nici un risc, în limba română”, a concluzionat Pr. Boian Alecsandrovic.  Slavă Domnului!

*

Preşul bunicii. Într-o zi am urmărit la televizor un caz interesant. În eparhia Giurgiului, într-un sat oarecare, un tânăr preot încerca să facă ceva pentru înfrumuseţarea bisericii parohiale, dar se izbea de rezistenţa enoriaşilor. Nimeni nu a venit să-l ajute să facă o curăţenie generală a bisericii. S-a apucat, împreună cu preoteasa, să spele şi să aranjeze. Fiindcă a găsit acolo preşuri vechi şi rupte, le-a adunat şi le-a depozitat în magazia de alături. A făcut cum a făcut şi a cumpărat nişte preşuri noi, de toată frumuseţea şi le-a aşternut în biserică. A curăţat sfeşnicile, icoanele de praf, de ceară, de funigine. La sfârşit, biserica era de nerecunoscut. Vestea s-a dus repede în sat. Oamenii au sărit ca arşi. Noul preot îşi permisese să facă ceea ce nimeni nu îndrăznise până atunci. Deranjase preşurile vechi, ba chiar le scosese din biserică. Asta depăşea orice limită! O bătrână de peste 70 de ani îi striga bietului preot: ,, – Preşul pe care l-a pus bunica mea acolo în biserică n-ai tu dreptul să-l schimbi. Lasă-l acolo până o putrezi, că ea l-a pus cu mâna ei!” Bătrânei i se alăturau ceilalţi din grupul masiv ce protesta împotriva preotului. S-au făcut reclamaţii la episcopie semnate de către toţi locuitorii satului, în care se cerea, pur şi simplu, schimbarea preotului. Episcopia găsea o soluţie menită să mulţumească pe cei mulţi: suspendarea preotului pentru o lună pentru lipsă de tact pastoral. Ciudată sentinţă!

Am rămas cu un gust  amar văzând avea situaţie penibilă  şi am mulţumit lui Dumnezeu că nu mi-a dat asemenea enoriaşi!

Dumneavoastră ştiţi bine de câte ori  am schimbat noi covoarele la cele două biserici ale parohiei noastre. Ultima dată a fost anul acesta. Iniţiativa a venit de la Dumneavoastră. În două săptămâni am adunat suma necesară şi am cumpărat covoarele la cele două biserici. Le-am pus pe cele vechi  de-o parte şi le-am aşternut pe cele noi. Nimeni, dar absolut nimeni n-a protestat, ci dimpotrivă. Totuşi, cazul de la Giurgiu ne determină să facem câteva menţiuni, care ni se par absolut necesare privitoare la bunurile bisericii. Iată-le mai jos!

*

Proprietăţile bisericeşti. Biserica are nevoie de bunurile materiale pentru a exista şi pentru a-şi putea împlini menirea sa în lume. Din acest punct de vedere, ea se prezintă ca orice instituţie a unui stat  de drept. Cu toate acestea, ea se deosebeşte fundamental de celelalte instituţii ale statului, prin faptul că ea pregăteşte pe membrii săi pentru viaţa de apoi, că administrează Sfintele Taine, comori spirituale, pe  care numai în Biserică le poţi întâlni, că se îngrijeşte de mântuirea sufletelor membrilor săi.

Nici Mântuitorul Însuşi nu a fost străin de bunurile materiale. Ştim din Sfintele Evanghelii că şi El se îmbrăca, mânca şi bea apă sau vin,  asemenea oricărui pământean. Ştim, de asemenea, că folosea bunurile materiale. Aşa, bunăoară, hrăneşte mulţimile cu pâine şi peşte, transforma apa în vin, ca să-l bea  participanţii la nuntă etc.  Iuda purta punga, în care strângea banii ce-i donau unii dintre cei vindecaţi de Mântuitorul sau rude şi prieteni ai acestora drept mulţumire pentru binefacerile primite. Din acea pungă luau banii necesari pentru a cumpăra alimente. De asemenea, Mântuitorul primea ofrande de la cei ce-l ascultau şi beneficiau de puterea Sa dumnezeiască. Sfinţii Apostoli, de asemenea,  posedă şi folosesc bunurile materiale. În primul rând, ei înşişi aflăm că sunt proprietarii unor locuinţe, în care-şi adăposteau familiile, ba chiar ai unor corăbioare cu care pescuiau. Aveau ei înşişi îmbrăcăminte şi încălţăminte, foloseau hrana materială. Mai mult, organizau comunităţile creştine, pe care le înfiinţau în diferite localităţi, să folosească traiul în comun. În acest sens, ştim că ei puneau pe cei avuţi să le aducă o parte din avere sau chiar toată averea, pregăteau mese comune sau agape, la  care participau toţi, indiferent de starea lor materială sau de contribuţia propriu-zisă la acea masă. Ştim episodul cu Anania şi Safira; ştim, de asemenea, episodul, când sunt aleşi cei şapte  diaconi ca să slujească la mese. Necesitatea şi dreptul Bisericii de a poseda bunuri materiale se bazează apoi pe sfintele canoane, pe scrierile Sfinţilor Părinţi  şi pe practica bimilenară a Bisericii.

Temeiurile şi formele proprietăţii bisericeşti. La baza legăturilor dintre membrii Bisericii stă dragostea. La fel şi la baza legăturilor dintre Biserică şi Dumnezeu.  Roadele dragostei sunt faptele bune. Ele sunt roade, dar şi dovezi ale existenţei dragostei adevărate. Dragostea aceasta se bazează în primul rând pe relaţia de frăţietate, care trebuie să existe între toţi pământenii, ca fii ai aceluiaşi Părinte, Dumnezeu. Faptele bune se concretizează prin ajutorarea  semenilor aflaţi în nevoie şi în suferinţă. Ajutorarea aceasta se face atât pe cale spirituală, cât şi pe cale materială, cu bunuri materiale. Ne amintim când Sfinţii Apostoli au spus Mântuitorului că miile de oameni de pe munte sunt flămânde, El i-a îndemnat: ,,Daţi-le voi să mănânce!” Acelaşi îndemn este valabil şi azi pentru întreaga Biserică în general şi pentru fiecare membru al ei în special(Continuare în numărul viitor)..

*

Donaţii: Doamna Ing. Caragioiu Melania-Alexandrina din Toronto(Canada), căreia  parohia noastră i-a publicat mai multe cărţi în anii trecuţi, a donat parohiei noastre 100 lei. Domnii Stănciulescu  Victor şi Laculescu Constantin din Bârda au achitat câte 50 lei pentru contribuţia de cult pe 2009. Dumnezeu să le răsplătească!

*

Domnul Marius Tărăbâc din Malovăţ a lucrat în vara aceasta în Grecia. La venire a adus şi a donat parohiei noastre o cutie cu câteva zeci de elicoptere din ultima generaţie a tehnicii militare europene, poate chiar americane. Aceste elicoptere le vom dona copiilor ce vor veni la biserică la Crăciun. Cu aşa luptători de elită şi cu aşa armament, vom putea fi siguri că parohia noastră nu va mai fi atacată până la primăvară de… ţânţari!  Îi mulţumim frumos donatorului în numele viitorilor beneficiari.

*

Plăţi. În această perioadă am făcut o serie de plăţi mai mari astfel: 930 lei pentru hârtie, cerneală, capse, timbre poştale şi cartuşe pentru imprimantă; 53 lei pentru folia cu care am acoperit covoarele la biserica de la Bârda; 350 lei pentru pâinea donată în iunie; 332 lei pentru pâinea donată în iulie; 392 lei pentru pâinea donată în august; 353 lei pentru pâinea donată în septembrie; 593 lei protoieriei pentru icoane, tămâie, cărţi; 2.000 lei tipografiei pentru achitarea vol. II din Coloana Infinitului; 95 lei protoieriei pentru tablourile ierarhului; 700 lei pentru manualele donate elevilor; 150 lei pentru curentul electric; 5.000 lei tipografiei ca acont pentru Noul Testament; 2550 lei protoieriei pentru lumânări; 1500 lei protoieriei  pentru calendare; 950 lei poştei pentru coletele cu cărţi. Acestea şi multe altele mai mărunte. Pe ce dă popa banii!

*

Publicaţii: În această perioadă, preotul Dvs.  a reuşit să mai publice câteva articole astfel: Vorbirea cu Dumnezeu, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XVIII(2009), 5054, 3 nov., p. 11; Nevoia de a crede, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XVIII(2009), 5054, 3 nov., p. 11; Cearta dracului, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XVIII(2009), 5055, 4 nov., p. 9; Solidaritatea enoriaşilor, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XVIII(2009), 5055, 4 nov., p. 9; Glumele ţiganului, în ,,Datina”, an. XVIII(2009), nr. 5056, 5 nov., p. 11; Mirajul depărtărilor, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XVIII(2009), nr. 5057, 6 nov., p. 11; Crucea vieţii, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XVIII(2009), nr. 5058, 7-8 nov., p. 11; Promisiuni neonorate, în ,,Datina”, Tr. Severin,  an. XVIII(2009), nr. 5059, 10 nov., p.11; La spovedanie, în ,,Datina”, Tr. Severin,  an. XVIII(2009), nr. 5060, 11 nov., p.11; Ospăţul episcopului, în ,,Datina”, Tr. Severin,  an. XVIII(2009), nr. 5060, 11 nov., p.11; Ruşine! Ruşine! Ruşine! în ,,Romania Vip” Dalas(S.U.A.), 2009, 14 nov., ediţie on-line(http://www.romanianvip.com);

*

Congrese: Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor din Bucureşti l-a invitat pe preotul Dvs.  să participe la Al VI-lea Congres al Românilor de pretutindeni, care se va ţine la  Alba Iulia în zilele de 28 Nov. – 1 Dec. S-a înscris cu comunicarea: Diaspora românească în concepţia istoricului Dumitru Bălaşa. Putea să refuze o asemenea invitaţie?!

*

Emisiuni. În ziua de 12 Nov., preotul  Dvs. a dat un interviu Televiziunii RTS-Tr. Severin pe tema Satul românesc – realităţi şi perspective.

*

Cununii, înmormântări: La 8 Nov. am oficiat Taina Sfintei Cununii pentru Domnul Comăniţă Florin-Mihai din Rm. Vâlcea   cu  d-na Botoşanu  Loredana-Emilia din Bârda. Dumnezeu să le ajute! La 9 Nov. am oficiat slujba înmormântării  pentru Iorgovan Virginia(84 ani) din Malovăţ. Dumnezeu s-o ierte!

*

Contribuţia de cult. Amintim  că la 30 Noiembrie încheiem cu strângerea contribuţiei de cult pe anul 2009. Repetăm ceea ce am spus de la începutul anului: în parohia noastră contribuţia de cult este la aprecierea credincioşilor, după principiul ,,fiecare dacă vrea şi cât poate!” Serviciile sunt gratuite, iar preotul este la dispoziţia tuturor enoriaşilor parohiei, indiferent dacă au dat sau nu ceva pentru contribuţia de cult, indiferent cât au dat, 24 de ore din 24, 365 de zile în an. Dacă cineva nu a reuşit să achite nimic până acum sau doreşte să mai adauge la ceea ce a dat, până la 30 Noiembrie este binevenit.

*

Program. În cursul lunii decembrie avem următorul program: 5 Dec. (Malovăţ-Bârda); 6 Dec.(la Bârda slujbă; pomeniri la Malovăţ, la ora 12); 12 Dec. (Malovăţ-Bârda); 13 Dec.(Malovăţ); 16 Dec.(spovedit şi împărtăşit la biserică şi în sat la Bârda); 18 Dec. (spovedit şi împărtăşit la biserică şi în sat la Malovăţ); 19 Dec. (Malovăţ-Bârda); 19, 21-22 Dec. (colindul cu icoana în Malovăţ); 20 Dec. (slujbă la Bârda); 23-24 Dec.(colindul cu icoana în Bârda); 25 Dec.(Malovăţ); 26 Dec.(Bârda); 27 Dec.(pomeniri dimineaţa la Bârda, slujbă la Malovăţ).  În restul timpului, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la şcoală sau la telefon 0724.99.80.86. Poate fi contactat şi pe e-mail la adresa: stanciulescubarda@gmail.com.

*

Dumnezeu să vă ajute să petreceţi Sfintele Sărbători cu bucurie în casele Dvs., împreună cu toţi cei dragi!

Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: