„Scrisoare pastorală“ nr. 167

Dragii mei enoriaşi!

A murit speranţa! Într-o zi am văzut la televizor un reportaj. O reporteră mersese undeva la ţară, într-un sat uitat de lume şi vorbea cu o bătrână. Femeia era foarte săracă. Avea  o căsuţă amărâtă şi aproape nimic în jurul casei. Reieşea din discuţie că are o pensie din care abia îşi duce zilele. De asemenea, am înţeles că era, de fapt, mătuşa unei ,,artiste” foarte bogată din Bucureşti. Era vorba de o vedetă a zilei, care apare pe toate posturile de televiziune şi se bâţâie din toate încheieturile şi scoate nişte schelălăieli, de zici că-i apucată. Cunoscătorii zic că aceea este o artistă, iar ceea ce face ea este artă. Mă rog!  Mai înţelegeam din reportaj că aşa-zisa artistă este căsătorită cu un om foarte bogat. Discuţia dintre reporteră şi bătrână a durat câteva minute şi femeia şi-a spus în puţine cuvinte necazurile. În final, reportera a întrebat-o ce ar dori să-i transmită nepoatei  de la Bucureşti, adică artistei. Bătrâna a răspuns imediat, fără să ezite: ,,- Să-i spui că a murit unchiu-său!” Reportera era nedumerită, că bătrâna nu voia ca nepoata să ştie că o duce greu, că n-are cu ce trăi şi a mai întrebat-o o dată sau de două ori ce vrea să-i spună nepoatei din partea ei. Răspunsul a rămas acelaşi: ,,- Spune-i că a murit unchiu-său!” Atât. Era atâta bună-cuviinţă, atâta bun simţ, încât te lăsa dezarmat. Numai un om cu sufletul curat şi cu speranţă în Dumnezeu putea să aibă atâta seninătate.

Mi-am închipuit că aceeaşi reporteră sau alta ar fi luat un interviu ţăranilor noştri din  parohia noastră, din Bârda, spre exemplu. Ştiu bine că problemele noastre nu interesează  pe reporteri şi televiziunile, fiindcă ele se ocupă de lucruri serioase. Şi, totuşi! Să presupunem că cineva şi-ar face timp şi de noi. I-am spune care ne sunt problemele şi necazurile, lipsurile şi dezamăgirile. Intr-un cuvânt, am încerca să zugrăvim realitatea de aici, aşa cum este ea. Dacă ne-ar întreba, la sfârşit, ce am vrea să transmitem politicienilor şi guvernanţilor de la Bucureşti, cred că cel mai bun mesaj ar fi acesta:      ,,- Spuneţi-le că a murit speranţa!” Atât!

*

Mânăstirile de ieri şi de azi(Continuare din numărul trecut). Un alt element intrat pe uşa din dos în cultul nostru este staţia de amplificare. Degeaba foloseşti cu îndemânare microfonul, dacă nu ai staţie de amplificare corespunzătoare. Sunt legate una de alta şi amândouă de boxe. Aici este aici! Am observat că duhul lumii s-a pripăşit şi prin mânăstiri. Cu cât o familie este mai bogată şi-şi poate permite nişte cheltuieli mai acătări, cu atât îşi comandă la nuntă o formaţie, care are boxele mai mari. Au ajuns unele boxe să concureze cu înălţimea unui om. Am văzut că mânăstirile mai mari şi mai bogate se îngrijesc să aibă şi ele boxe pe măsură, fie că sunt proprii, fie închiriate. Când n-am încotro şi merg la câte o nuntă la care sunt  staţii de amplificare de mare putere, câte o săptămână în urmă îmi urlă capul. Tot timpul cât stau la masă la acea nuntă mă zgârâie pe creier zgomotul de sute de decibeli, care-mi pătrunde în cap, în trup, în suflet, cum mi-ar pătrunde cineva în altar călare.  N-am putut înţelege niciodată de ce e necesară atâta amplificare a sunetului, când muzica ar putea fi auzită foarte bine de nuntaşi fără staţii de amplificare. Merg cu caprele la păşunat prin apropierea satului Bârda şi este câte o nuntă în Malovăţ. Aud perfect melodia şi cuvintele cântăreţilor, deşi mă aflu la o distanţă de cinci kilometri. Mă întreb cum se vor fi simţind cei ce sunt plasaţi la masă în imediata apropiere a boxelor! Nu e pedeapsă mai mare! Trebuie s-o mai şi plătească!

Să revenim la mânăstiri. Boxele acestea uriaşe, foarte puternice, şi-au făcut prezenţa şi la mânăstiri. Urlă de te asurzesc şi zgomotul lor cutreieră munţii şi văile, degajând ecouri prelungi. Când se iau duhurile la bătaie în boxe, e chiar insuportabil. Nu le vezi, dar le auzi cum hârâie, pârâie, ţiuie, bârâie, cârâie, bubuie, de ai impresia că au năvălit extratereştrii peste lume. Până ajunge vreun frate mai priceput şi întrerupe curentul sau reglează vreun buton mai cârcotaş, slujba se întrerupe şi toată lumea aşteaptă cu sufletul la gură, parcă ar aştepta pacea după un îndelungat război. Întrebarea firească, pe care ne-o punem: este sau nu este nevoie de ele?  Mde! Nu sunt în măsură să judec pe stareţi sau alte organe superioare bisericeşti. Voi veni însă cu câteva exemple, care cred că vor da răspunsul prin ele însele.

Mântuitorul nu dispunea nici de microfoane, nici de staţii de amplificare. Şi, totuşi, vorbea la 5000 de bărbaţi, fără a mai socoti femeile şi copiii. Era vara şi soarele arde, pur şi simplu, în Palestina la vremea prânzului. Şi, totuşi, mulţimile acelea şedeau de dimineaţa până seara şi-L ascultau! Culmea! Nu se plângea nimeni că nu-L auzea! La Cincizecime, Sfinţii Apostoli vorbesc mulţimilor în centrul Ierusalimului. Nu aveau microfoane, nici staţii de amplificare şi nici boxe. Şi, totuşi, în prima zi se botează 3000 de oameni, iar a doua zi 2000. Mă întreb, câte mii de oameni au ascultat predica lor, dacă cele cinci mii s-au botezat?

Prin secolul al X-lea, ţarul de la Moscova şi-a trimis emisarii la Roma şi la Constantinopol, ca să cerceteze cele două Biserici şi să vadă care ar fi mai potrivită în vederea creştinării ruşilor. Delegaţia care a fost la Constantinopol şi care participase la câteva slujbe la catedrala ,,Sfânta Sofia” a răspuns scurt şi cuprinzător: ,,- Măria-ta, când ne duceam la slujbă nu mai ştiam dacă suntem pe pământ sau în cer! Ceva mai frumos pe lume nu credem că există!” Şi ţarul a hotărât ca să ceară Constantinopolului să-i trimită misionari, ca să creştineze pe ruşi în credinţa ortodoxă. Şi aşa sunt şi azi! Remarcăm, însă, că la ,,Sfânta Sofia” nu erau nici microfoane, nici staţii de amplificare, nici boxe!

Venind la vremile mai apropiate nouă, îmi amintesc de regretatul Mitropolit Firmilian al Olteniei. Avea trei diaconi tari şi mari, care făceau cât toate staţiile de amplificare ale Olteniei: fraţii Cârstea şi Ion Bâlteanu. Nu aveau microfoane, staţii şi nici boxe, dar când cânta părintele Grigore Cârstea vibrau ferestrele mânăstirii. Culmea, vocile diaconilor nu te alungau, ci te atrăgeau ca un magnet. Când îi auzeai cântând uitai că eşti pe pământ. Abia aşteptai să deschidă gura, să-i auzi. Slujbele mitropolitului Firmilian aveau un farmec, o măreţie imperială, dar şi o putere de convingere cum n-am mai întâlnit. El însuşi părea un împărat bizantin coborât din istorie pentru câteva momente. Desigur, existau şi atunci foamfe, dar le ţinea în debara. Slujba o făceau cei ce se pricepeau, cei ce erau în stare s-o facă foarte bine. Puţini, dar buni!

Am semnalat câteva aspecte, care mi s-au părut mai stridente şi mai nepotrivite în viaţa mânăstirilor şi a Bisericii noastre, din dorinţa de a trage un semnal de alarmă. Duhul lumii nu trebuie să sufoce duhul Ortodoxiei. Pelerinii, cei ce vin la mânăstiri cu prilejul hramurilor şi marilor sărbători, vin cu credinţă şi cu speranţă. Nu trebuie să le tulburăm trăirea lor sufletească. Cântarea psaltică adevărată, executată cu măiestrie, devine un leagăn, care înalţă sufletul până la Dumnezeu. Zgomotul, hărmălaia, spectacolul sunt prezente în toată vremea şi în tot locul în lume. Măcar la mânăstire să găsească cel ostenit şi împovărat o clipă de linişte, de reculegere, de regăsire de sine şi de Dumnezeu. Aflu că la unele mânăstiri din Transilvania şi Moldova, cu prilejul hramurilor, sunt mulţi pelerini, care merg mulţi kilometri de la locul unde-i lasă autobuzul până la mânăstire în genunchi, ore în şir, fără să ia în calcul durerea şi rănile. De ce să-i chinuim şi noi cu zgomotul nostru? Vocea omenească, dacă este exersată cum trebuie, poate acoperi mulţimile, până la mari depărtări. Dacă fondul de idei pe care-l transmite predica sau frumuseţea muzicii sunt cuceritoare, cu siguranţă că şi mulţimea va asculta în linişte şi smerenie şi vocea sau cântarea va ajunge până la cel mai îndepărtat  credincios şi-i va pătrunde în inimă şi suflet.

Acestea sunt câteva dintre motivele care cred că v-au determinat pe Dumneavoastră să nu mai daţi năvală spre mânăstiri ca altădată. Şi vă înţeleg prea bine. Să sperăm că ne vor auzi şi cei ce ar trebui să audă şi se vor schimba lucrurile, astfel încât hramurile mânăstirilor de aproape şi de departe să fie cu adevărat o sărbătoare mult aşteptată pentru fiecare dintre noi. Să dea Dumnezeu!

*

Sfinţii Părinţi despre aproapele/semenul nostru. ,,Fericit este acela care suferă pentru aproapele său, dar vai de acela care, fără să bage de seamă, obligă pe aproapele său să-l suporte”; Nu face ceva ce întristează aproapele, ci fii politicos în relaţiile tale cu toţi oamenii. Omul necuviincios urmăreşte pe vecinul său, iar cine umblă în lumină nu se opreşte cu gândul la rău”(SF. EFREM SIRUL); ,,Creştin cum eşti şi ucenic al lui Hristos(…), tu ai, chiar în numele pe care îl porţi şi în calitatea cu care te slăveşti, dovada şi strălucita mărturie a blândeţii de care se cade să fii plin şi a iubirii cu care trebuie să tratezi pe fratele tău”; ,,Păzeşte-te să osândeşti pe fratele tău orbeşte şi în grabă şi nici să deznădăjduieşti  de mântuirea lui. Arată-te mai degrabă, pe cât poţi, umil şi răbdător faţă de el, tu a cărui cumpătare trebuie să fie trăsătura felului tău de a fi. Respectă totdeauna în el acea plăcută calitate de frate”; „Noi dăm atenţie păcatelor altora, dar nu ca să le deplângem, ci pentru ca să-i ocărâm, nu ca să le vindecăm, ci ca să rănim şi mai tare, căutând să scuzăm păcatele noastre cu rănile aproapelui nostru.  Socotim pe alţii buni sau răi, nu după puterea lor, ci după cum ne sunt prieteni sau duşmani. Ce lăudăm azi, mâine defăimăm şi admirăm la noi ceea ce detestăm la alţii. Bucuroşi arătăm totul celor păcătoşi, aşa de îngăduitori suntem cu viciul”(SF. GRIGORIE DE NAZIANZ); „Oricine tratează cu blândeţe şi cu bunătate pe aproapele său şi nu se răzbună contra acelora care îi ofensează şi răspunde îngrijirilor de acest fel prin binefaceri, acela poate fără teamă să dea numele de Tată Domnului”; „Să nu dojenim cu amărăciune greşelile aproapelui, să le acoperim cu cât este posibil cu vălul tăcerii”; „Aţi mânjit prin cuvintele voastre reputaţia aproapelui? Renunţaţi la orice clevetire şi luaţi ca leac iubirea. Să facem aşa cu fiecare din greşelile noastre şi să ne ferim de a le trata cu uşurinţă”; „Multe virtuţi pot să ne aducă favoarea lui Dumnezeu, să ne facă în ochii Săi drepţi şi plăcuţi, dar ceea ce ne atrage cu preferinţă bunăvoinţa cerească, este iubirea aproapelui”; „De aceea ai cuvânt, de aceea ai limbă şi gură, ca să îndrepţi pe aproapele. Singure, animalele nu se îngrijesc de aproapele lor, iar tu, care chemi tată pe Dumnezeu şi frate pe aproapele tău, îl vezi pe acesta făcând o mulţime de rele şi taci, preferând mai mult dragostea decât folosinţa lui sufletească? Nu, vă rog, căci nu poate fi o altă probă mai mare de iubire adevărată, decât aceea de a nu trece cu vederea pe fraţii care greşesc. Ai văzut, poate, pe unii duşmănindu-se; ei, bine, intervino între ei şi rupe duşmănia! Ai văzut pe alţii răpind cu lăcomie averile străine; împiedică-i de la această faptă! Ai văzut nedreptăţiţi, ia-le apărarea, căci prin aceasta nu le-ai folosit lor atât cât ţie însuţi”; „Dacă tu te găseşti departe de rele şi necazuri, aceasta să nu te facă să rămâi fără simpatie şi fără compătimire faţă de cel necăjit, căci aproapele tău, suferind rele,  tu eşti dator de a împărţi cu el nenorocirea lui. Aşadar, lăcrimează cu el, ca să-i uşurezi tristeţea; bucură-te cu el de bucuria lui, ca să-i adânceşti veselia şi bucuria, ca să întăreşti dragostea. Mai înainte de el pe tine însuţi te foloseşti, căci prin lacrimi tu te vei face mai milostiv, iar prin faptul că te bucuri cu el când se bucură, adică când propăşeşti în ale sale, tu te cureţi de orice invidie şi zavistie”; „Chiar de ai sta nemâncat, chiar de ai dormi pe pământ, chiar de ai mânca cenuşă şi ai plânge într-una, dacă cu nimic n-ai ajutat pe altul, nimic mare n-ai făcut”; „Vrei să îndrepţi pe fratele tău? Plângi, roagă-te lui Dumnezeu, ia-l la o parte şi sfătuieşte-l, îndeamnă-l, îmbie-l… Arată dragoste de păcătos, încredinţează-l că dacă-i pomeneşti păcatul lui, o faci cu gândul să-l sfătuieşti şi să-l îngrijeşti, nu cu gândul de a-l face de râsul lumii. Îmbrăţişează-i picioarele, sărutându-l, nu-ţi fie ruşine, dacă cu adevărat vrei să-l tămăduieşti”(SF. IOAN GURĂ DE AUR); ,,Precum nu pot paşte la un loc oile şi lupii, aşa nu poate avea milă cel ce îl lucrează cu viclenie pe aproapele”(MARCU ASCETUL); ,,Grăbindu-ne să facem bine aproapelui din tot sufletul, ajungem să fim înconjuraţi de lumina cunoştinţei şi să ne slobozim de patimile de ocară, umplându-ne de toată virtutea, luminându-ne de slava lui Dumnezeu şi eliberându-ne de toată neştiinţa”(SF. MAXIM MĂRTURISITORUL); „Cine iubeşte pe aproapele este numit fiu al lui Dumnezeu. Cine, însă, dimpotrivă, îl urăşte, este numit fiul diavolului… Pe aproapele tău să-l consideri ca pe unul din membrele tale… Socoteşte pe orice om ca frate al tău… Ceea ce nu vrei să se întâmple ţie, să nu doreşti să se întâmple nici semenului tău. Dacă îl vei vedea făcând fapte bune să te bucuri împreună cu el şi să-i împărtăşeşti bucuria ta, iar dacă se întâmplă ca el să săvârşească vreo greşeală, suferă şi tu împreună cu el şi împărtăşeşte-i mâhnirea ta”; Încetează de a te ocupa fără folos de păcatele altora, nu lăsa timp liber minţii tale, ca să cerceteze slăbiciunile altora, ci ia seama la tine însuţi, adică îndreptează ochiul tău, ca să te cerceteze bine pe tine însuţi”(SF. VASILE CEL MARE).

*

Judecata popii. Veniseră la Protoieria din Tr. Severin  nişte reclamaţii din Prejna. Câţiva cetăţeni de acolo îl reclamau pe preotul lor, părintele Grasu, că a pretins câte cinci lei de parastas la Ispas, că a făcut parastasele de la Ispas beat, că a mărit contribuţia de cult. Protopop era Părintele Pufan. Era tânăr şi se temea de anchete, mai ales atunci când se simţea între ciocan şi nicovală şi trebuia să trimită preoţi în consistoriu sau să ia măsuri drastice. Părintele Grasu era mult mai în vârstă decât dânsul şi îi purta un respect deosebit. Pe de altă parte, se vedea cât de acolo că autorii reclamaţiilor, patru sau cinci la număr, erau nişte reclamangii de profesie  şi puteau să adreseze cu aceeaşi uşurinţă reclamaţii şi la adresa protopopului, dacă nu le-ar fi convenit rezultatul anchetei. Părintele Zoican era secretar la protoierie şi preot la Balta. S-au sfătuit cum să procedeze, ca să iasă lucrurile cât mai bine şi fără ecouri. Au hotărât să-i dea delegaţie Părintelui Ilie Izverceanu de la Cernavârf, ca să facă ancheta. Tocmai venise părintele pe la protoierie şi i-au spus despre ce e vorba. Părintele a acceptat cu plăcere, mai ales că se pricepea de minune să ,,judece” în felul lui, astfel că întotdeauna în asemenea situaţii se făcea pace. I-au dat delegaţie scrisă, au trimis citaţie la reclamanţi şi la preotul Grasu, ca-n ziua cutare să fie prezenţi la biserica satului Prejna pentru anchetă. Părintele Zoican era însărcinat ca secretar al Părintelui Izverceanu.

În ziua stabilită, părintele Zoican s-a prezentat la biserica din Prejna. Era curtea bisericii plină de săteni. Se dusese vestea că vor veni să-l schimbe pe preotul lor. Opiniile erau împărţite. Erau, într-adevăr,  câţiva care ar fi vrut ca preotul Grasu să plece de acolo, dar majoritatea se împăcau bine cu el şi nu aveau ce-i reproşa. Părintele Zoican a pregătit terenul: ,,Eu sunt secretarul părintelui delegat al protoieriei Tr. Severin. Să aşteptăm pe părintele delegat. Nu ştiu cine va fi. Este numit în secret de protopop, ca să nu se ştie dinainte şi să se facă aranjamente!” Lumea aştepta cu nerăbdare să vadă delegatul şi să asiste la judecată. În sfârşit, apare  Părintele Izverceanu cu şareta. Coboară. Era înalt, impunător. Avea culion pe cap, reverendă, giubea, cruce la gât, brâu roşu şi baston mare în mână. Lumea îl cunoştea de zeci de ani,. fiindcă Prejna este aproape de Cernavârf, însă atunci nu mai era preotul Ilie, ci delegatul protoieriei, ceea ce însemna cu totul altceva. Părintele Izverceanu avea o ţinută gravă, autoritară, faţa încruntată. A dat bineţe, scurt, fără să lungească vorba, cum îi era obiceiul. A cerut ca toată lumea să intre în biserică. A pus să se scoată în mijlocul bisericii, pe o masă, Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce. Părintele Zoican i-a citit delegaţia, prin care protopopul îl investea să ancheteze cazul preotului Grasu de la Prejna. A dat apoi citire reclamaţiilor. A făcut prezenţa reclamanţilor. Părintele Izverceanu a zis: ,,- Domnilor, aţi reclamat că l-aţi văzut pe Părintele Grasu oficiind serviciile beat în biserică. E foarte gravă acuzaţia. Vă rog să juraţi pe Sfânta Evanghelie şi pe Sfânta Cruce că l-aţi văzut dând cu capul şi de peretele acela al bisericii şi de peretele celălalt!” ,,-Nu, părinte, că parastasele le-a făcut în curtea bisericii, nu în biserică. Acolo era beat!” ,,-Domnilor, problema nu intră în competenţa mea. În reclamaţie scrieţi clar că în biserică era beat. Nu ziceţi că în curtea bisericii, ci în biserică. Citiţi şi vă convingeţi! E adevărat?” ,,-E adevărat!” au zis oamenii, fâstâcindu-se. ,,-Atunci, dacă este adevărat, scrieţi aici că nu l-aţi văzut beat în biserică, aşa cum aţi afirmat. Lumea e martoră!” N-au avut încotro şi au scris. ,,- Domnilor, ziceţi că a pretins câte cinci lei de parastas! E adevărat?” ,,- E adevărat, părinte delegat!” ,,- E, de asemenea, o acuzaţie foarte gravă! Pentru asta îl transferăm disciplinar la o parohie peste Olt, nici să nu-i mai auziţi de nume! Parohia Prejna o dăm de Parohia Balta!” A sărit ca ars Părintele Zoican: ,,- Părinte delegat, nu o daţi de Parohia Balta. Eu am Balta şi Sfodia, am şi funcţia de secretar la protoierie în Severin, nu pot să iau şi Prejna!” ,,- Bine, atunci dăm Prejna de Parohia Şiroca!” Şiroca era la distanţă de 15-20 kilometri de Prejna. Când au auzit oamenii de o aşa sentinţă, l-au rugat pe Părintele Izverceanu să renunţe la soluţie şi să le lase pe Părintele Grasu în continuare, fiindcă ei sunt mulţumiţi cu dânsul, afară de cei patru-cinci, care-l reclamaseră. Văzându-se încolţiţi de mulţime, reclamanţii au dat declaraţie că-şi retrag plângerile şi nu mai au nimic împotriva Părintelui Grasu. S-au întocmit cuvenitele procese-verbale, au semnat toţi cei prezenţi şi astfel s-a încheiat ancheta. Toţi au răsuflat uşuraţi, mulţumiţi de ,,judecata popii”.

*

Divorţul şi motivele de divorţ. În câteva dintre ,,scrisorile” precedente am vorbit despre Taina Sfintei Cununii. Azi vom vorbi puţin şi despre divorţ. Divorţul înseamnă desfacerea căsătoriei, ruperea legăturii create prin contractul civil şi  Tainei Sfintei Cununii. Tocmai de aceea şi divorţul  este de două feluri: civil şi religios. Motivele care duc la divorţ trebuie să fie foarte temeinice, pentru ca organele juridice, respectiv canonice, să fie îndreptăţite să pronunţe divorţul. Facem precizarea că nu sunt aceleaşi motivele de divorţ menţionate în dreptul civil cu cele menţionate în dreptul canonic. Noi le menţionăm aici pe cele din Dreptul canonic.

Dintre motivele de divorţ canonic, întemeiate, menţionăm: Moartea fizică,  dacă este constatată fără putinţă de tăgadă duce la încetarea căsătoriei; Moartea declarată printr-o hotărâre judecătorească este un motiv pentru  pronunţarea divorţului. În cazul în care o persoană dispare fără urme, fără a lăsa nici un indiciu asupra locului unde se află, fără a mai da nici un semn de viaţă, între unu şi trei ani, orice tribunal judeţean poate declara moartea acelei persoane, iar soţul, respectiv soţia aceluia este liberă să se recăsătorească, legătura căsniciei între ei fiind anulată de drept şi de fapt; Descoperirea unor impedimente privind căsătoria respectivă, despre care nu s-a ştiut înainte de căsătorie sau au fost ascunse în mod voit de una sau ambele părţi. După nuntă se  descoperă, spre exemplu că soţul sau soţia erau deja căsătoriţi, deci au contractat a doua căsătorie, fără să fi anulat-o prin divorţ pe prima; Adulterul, adică legătura intimă dintre una din părţi cu o  a treia persoană; Incestul, adică legătura intimă dintre una din părţi cu rude consângene apropiate(cu părinţi, copii, veri, nepoţi etc.); Apostazia, sau lepădarea de credinţă; Erezia, sau trecerea la o grupare religioasă sectară; Ţinerea la botez a propriului fiu . În acest caz, apare amestecul ilicit de nume. Tatăl devine şi naş, iar naşul, conform canoanelor, nu poate fi căsătorit cu mama finului, deci căsătoria lor trebuie desfăcută; Alienaţia incurabilă; Crima; Avortul; Atentatul la viaţa celuilalt soţ; Osânda gravă dată de duhovnic pentru unele păcate strigătoare la cer;  Boli venerice şi contagioase la una din părţi; Silirea la acte imorale a uneia din părţi de către cealaltă; Refuzul convieţuirii conjugale; Neputinţa îndeplinirii îndatoririlor conjugale (impotenţa, spre exemplu); Boli incurabile la una din părţi, afară doar de cazul când cealaltă acceptă situaţia; Anularea unei căsătorii prin hotărâre judecătorească; Călugărirea uneia din părţi; Alegerea soţului ca episcop etc.

Se  poate observa că în cele de mai sus am menţionat acele motive care pot duce la desfacerea căsătoriei religioase. Nu toate acestea pot constitui motiv de divorţ în faţa instanţelor civile. Unele chiar nu interesează legile civile, cum ar fi , spre exemplu, trecerea uneia din părţi la o altă credinţă religioasă. Instanţa civilă consideră un asemenea act ca unul care priveşte drepturile omului. În principiu, Biserica foloseşte toate mijloacele pentru menţinerea căsniciei, având în vedere cuvântul Sfintei Scripturi: „Ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă”. Dacă , totuşi, apar motive întemeiate, precum cele de mai sus şi nu mai există nici o cale de împăciuire între părţi, iar tribunalul civil a pronunţat deja divorţul, atunci instanţa bisericească competentă care va pronunţa divorţul bisericesc este sinodul local, sau, în cele mai multe cazuri, ierarhul locului, care are putere de a lega şi dezlega. În trecutul  Bisericii au existat prevederi canonice, care opreau recăsătorirea persoanei din vina căreia se pronunţase divorţul pe toată perioada cât trăia soţul nevinovat. De  asemenea, era oprită partea vinovată de a se recăsători cu persoana din vina căreia se ajunsese la divorţ; era oprită  partea vinovată a se recăsători cinci ani de la divorţ. Astăzi aceste rânduieli nu mai pot fi respectate întru totul.

*

Ajutoare.  Începând cu 1 oct., Domnul Surugiu Ion, brutarul, s-a hotărât să suporte dânsul costul pâinii, pe care o donăm credincioşilor la slujbe. Este un sprijin foarte mare, pe care ni-l dă. Îi mulţumim şi rugăm pe Dumnezeu să-l răsplătească!

*

Publicaţii În  această perioadă, parohia noastră a publicat cartea Coloana Infinitului, vol. II (618 pag.). Este o antologie de 5.566 maxime şi cugetări din cultura română modernă(1848-1918), selectate de către preotul Dumneavoastră. Amintim că volum I, pe care l-am publicat anul trecut, cuprindea maxime şi cugetări din cultura română de la începuturi până la 1848. Sperăm că vom putea duce seria mai departe, următorul volum urmând să cuprindă perioada  interbelică (1918-1940). E un şantier deschis, care nu se va termina atâta vreme cât pe lume va dăinui neamul românesc.

*

,,Scrisoare pastorală” nr. 164, a apărut în  ,,Observatorul” din  Toronto (Canada), 30 sept. 2009, ed. online(http://www.observatorul.com) iar  ,,Scrisoare pastorală” nr. 165, în ,,Observatorul”, Toronto, Canada, 19 oct. 2009, ed. online(http://www.observatorul.com).

*

Simpozioane. La  9 octombrie, preotul Dvs. a participat la  Tismana la Simpozionul organizat de Mitropolia Olteniei, dedicat împlinirii a 70 de ani de la înfiinţarea Mitropoliei  Olteniei(1939). Simpozionul a fost prezidat de Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Dr. Irineu al Olteniei. Au participat profesori universitari din mai multe centre din ţară, de la facultăţi de teologie şi istorie. Prezenţa cea mai remarcabilă a fost a Părintelui Pr. Prof. Academician Mircea Păcurariu de la Sibiu. Preotul Dvs. a susţinut comunicarea Revista ,,Mitropolia Olteniei” la ceas aniversar şi a prezentat cartea primului Mitropolit al Olteniei, Nifon Criveanu, Maxime şi cugetări pentru viaţă, pe care parohia noastră a publicat-o recent. Cartea a stârnit mare interes din partea participanţilor. Comunicările prezentate vor fi publicate în următoarele săptămâni într-un volum.

*

Emisiuni. La 2 şi  9 Oct., între orele 21-22.30, preotul Dvs. a avut emisiune interactivă la Televiziunea ,,Datina” din Tr. Severin despre Taina Sf. Împărtăşanii.

*

La  12 Oct., preotul Dvs. a participat la un reportaj făcut de Televiziunea Română despre regretatul scriitor Dr. Artur Silvestri. Înregistrările s-au făcut la casa scriitorului din Bucureşti şi la Mânăstirea Pasărea de lângă Bucureşti, acolo unde îşi are mormântul. Preotul Dvs. a vorbit despre Legăturile scriitorului Artur Silvestri cu Biserica. Reportajul-film va fi prezentat pe TVR3 în ziua de 31 Oct., dar încă nu ni s-a putut preciza ora difuzării.  Cu prilejul filmărilor, Doamna Mariana Brăescu, soţia lui Artur Silvestri, a donat parohiei noastre suma de 7.000 lei, pentru a tipări Noul Testament, spre a-l dona fiecărei familii din parohie.

*

Studii. Începând cu data de 1 Oct., preotul Dvs. a devenit student în anul IV al Facultăţii de Drept a Universităţii ,,Spiru Haret” din Bucureşti, curs fără frecvenţă. Tot nu s-a învăţat popa minte!

*

Înmormântări. În această perioadă am oficiat slujba înmormântării astfel: la 4 Oct. pentru  Craşoveanu Elena(68 ani) din Malovăţ şi pentru Mihăescu Dumitru(71 ani) din Bârda. Dumnezeu să-i ierte!

*

Contribuţia de cult. Amintim  că la 30 Noiembrie încheiem cu strângerea contribuţiei de cult pe anul 2009. Repetăm ceea ce am spus de la începutul anului: în parohia noastră contribuţia de cult este la aprecierea credincioşilor, după principiul ,,fiecare dacă vrea şi cât poate!” Serviciile sunt gratuite, iar preotul este la dispoziţia tuturor enoriaşilor parohiei, indiferent dacă au dat sau nu ceva pentru contribuţia de cult, indiferent cât au dat, 24 de ore din 24, 365 de zile în an. Dacă cineva nu a reuşit să achite nimic până acum sau doreşte să mai adauge la ceea ce a dat, până la 30 Noiembrie este binevenit.

*

Program. În cursul lunii noiembrie avem următorul program de slujbe: 1 Nov. (Malovăţ); 7 Nov. (Bârda-Malovăţ); 8 Nov.(Bârda); 14 Nov.(Bârda-Malovăţ); 15 Nov.(Malovăţ); 21 Nov. (pomeniri dimineaţa la Bârda, slujbă la Malovăţ); 22 Nov.(Bârda); 28 Nov. (Bârda- Malovăţ); 29 Nov. (Malovăţ).   În restul timpului, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la şcoală sau la telefon 0724.99.80.86. Poate fi contactat şi pe e-mail la adresa: stanciulescubarda@gmail.com.

*

Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA

%d blogeri au apreciat asta: