„Scrisoare pastorală“ nr. 166

Sus-jos! Sus-jos! De douăzeci de ani asistăm la flotările pe care le face clasa politică românească: sus-jos, sus-jos, sus-jos! Astăzi auzim despre unul sau altul că e cel mai competent, cel mai bun, ce mai…, este omul providenţial, care va scoate ţara la lumină. Şi noi, muritorii de rând, ne bucurăm cu sinceritate, fiindcă oricare am vrea să fie bine şi lucrurile să intre în normalitate. Trec câteva luni şi despre acelaşi om ajuns în vârful piramidei sociale se spune că este incompetent, corupt, tâmpit, chiar nesimţit, cum încerca zilele trecute să ne convingă o parlamentară, referindu-se la primul-ministru al României. Te prinde lehamitea, când vezi asemenea circ derulându-se an de an şi anotimp de anotimp, în timp ce ţara se adânceşte tot mai mult în sărăcie, în deznădejde, în mizerie morală. Ne pleacă tineretul peste mări şi ţări să-şi caute o pâine şi un rost în viaţă, fiindcă nu vede perspective de realizare aici; ne scade populaţia de la un an la altul; numărul morţilor este de câteva ori mai mare decât al născuţilor; îmbătrâneşte lumea şi  generaţiile tinere sunt tot mai subţiate; industria naţională este piesă de muzeu şi amintire a ceea ce fost cândva; agricultura este o zdreanţă dintr-un veşmânt de lux al ţării; cultura şi oamenii de cultură sunt cenuşăreasa societăţii; snobii şi sfertodocşii se umflă precum broasca din poveste, sfidându-ne cu neruşinare când îşi scot prostia pe gard şi ne obligă să le-o admirăm; manualele de istorie se subţiază de la an la an, fiindcă nu trebuie să ştim prea mult despre trecutul nostru; starea morală a populaţiei este tot mai decăzută; infractorii mişună ca puricii pe câini. Des, tot mai des, vin mai marii sau mai micii să ne cerşească voturile şi ne promit marea cu sarea. Ne aruncă drept momeală, sau plată, sau mită sau cum vreţi să-i ziceţi, câte o bucată de pâine, câte o sticlă de bere sau un kilogram de zahăr. În ultima vreme am văzut ca ne-au trimis câte două plicuri, cu care cred că ne vor cumpăra convingerile, conştiinţele şi voturile! Abia după ce ajung unde vor să ajungă, prostindu-ne cu neruşinare, vedem cât ne-au minţit, dar e prea târziu. Indiferenţa ne cuprinde ca  o pecingine. Numărul celor ce nu se duc la vot e tot mai mare de la un scrutin la altul. Chiar trebuie să treacă patruzeci de ani de rătăcire prin pustie ca la poporul evreu pentru a ajunge în pământul făgăduinţei? Chiar nu avem oameni capabili, care să zică şi altceva decât ,,Sus-jos, sus-jos?” Chiar nu suntem suficient de maturi ca să ne dăm seama că este timpul să ne ocupăm şi de lucruri mai serioase, decât să fim măscărici de circ?

*

Mânăstiri de ieri şi de azi(Continuare din numărul trecut).  Un element de noutate introdus pe uşa din dos în cultul creştin ortodox este microfonul. Înainte de  1989 ştiam că el există peste tot, ca aerul şi ca lumina. Nu-l vedeam, dar el exista şi ne fura vocea şi ne ducea vorbele acolo unde trebuiau descifrate, analizate, interpretate, acolo unde o armată de băieţi cu ochi albaştri încercau să ne înţeleagă sufletul şi să vadă dacă suntem sau nu duşmanii poporului. Astăzi îl vedem, îl atingem, îl venerăm chiar, după felul cum ne comportăm cu el. Nu l-am aruncat afară, ci, dimpotrivă, a ajuns să ne terorizeze sub altă formă, în alt mod. Numai când slujeşti într-un sobor cu 20-30-40 de preoţi poţi înţelege mai bine acest lucru. Îţi dai seama de importanţa acestui obiect în mentalitatea participanţilor după felul cum se înghesuie să pună mâna pe el. Dacă microfonul are fir, e cel mai periculos. Firul se poate încurca printre numeroasele picioare şi se pot întâmpla chiar accidente. În ultima vreme, însă, predomină microfonul fără fir. El se plimbă mândru şi suveran dintr-o mână în alta. Dacă-l ai pe el şi ştii cum să-l foloseşti, eşti cineva; dimpotrivă, dacă nu-l ai sau nu ştii să-l ţii, eşti pierdut, eşti un nimeni.

Dacă-ţi pierzi sufletul sau mântuirea, nu interesează pe nimeni; este problema ta strict personală. Dacă pierzi microfonul, apoi lucrurile se schimbă radical. Asta interesează pe toţi. Chiar dacă reuşeşti să pui mâna pe el, dar nu ştii să-l ţii, tot un nimic rămâi. Microfonul trebuie ţinut nici prea departe, nici prea aproape de gură; nici prea la dreapta, nici prea la stânga; nici prea sus, nici prea jos. Trebuie ţinut exact aşa cum trebuie, pentru ca el să-şi facă datoria la maximum. Dacă îl ţii exact în poziţia în care trebuie, vocea ta este ca tunetul lui Sfântul Ilie, ca bombele americanilor, când cădeau peste Dunăre la sârbi. Vocea ta se urcă asemenea unui avion cu reacţie la zeci de kilometri înălţime,  cutreieră văile şi izbeşte în vârfurile munţilor, ca buzduganul lui Făt- Frumos, sau, de ce nu, ca un strănut într-un concert de Bach. Dacă ai nenorocul să prinzi şi tu acelaşi microfon după un astfel de maestru, eşti terminat. Fiindcă nu ştii să-l ţii exact în poziţia în care trebuie, vocea ta n-o mai  aude nimeni. Ea este ca o şoaptă între şrapnelele de tun; este o pauză între două bubuituri.  Toţi ochii se îndreaptă asupra ta: ai ierarhului, ai confraţilor, ai tuturor celorlalţi participanţi. Poţi să fii tu Alexandru Macedon, Napoleon, sau chiar Eminescu în carne şi oase…! În faţa tuturor, în acele momente, eşti un nimeni. În loc să te rogi pentru iertarea păcatelor şi mântuirea sufletului, mai degrabă te rogi să nimeri poziţia cea mai potrivită a microfonului. Simţi că e mai practică şi mai necesară o asemenea rugăciune!

În vechile cărţi se spune că atunci când unii sfinţi făceau slujbă în biserică, se adunau păsărelele la ferestrele bisericii, ca să asculte şi ele slujba. Aş vrea să văd acum, dacă mai au curajul să vină mai aproape de un kilometru de locul unde se slujeşte! Când aud zgomotul şi hărmălaia din  microfoane şi boxe nu se înspăimântă numai păsările, ci şi celelalte vieţuitoare. Fug de rup pământul leii şi tigrii, dinozaurii şi brontozaurii, fără a mai vorbi de celelalte mai mărunte.

Aş face o propunere ierarhilor noştri. Cred că ar fi foarte potrivit să introducă în regulament drept criteriu de selecţie şi promovare a cadrelor măiestria cu care candidaţii mânuiesc microfonul. Ar fi o măsură revoluţionară. Cel ce ar pune-o în aplicare ar intra cu siguranţă în istorie. Nici n-ar mai avea nevoie de alte realizări. Lucrurile ar fi mai clare decât în perestroika lui Gorbaciov: cel ce mânuieşte cel mai bine microfonul, să fie vicar; cel mai tăntălău, să fie om de serviciu la palat. Să vezi atunci antrenamente! Nici artiştii la circ n-ar mânui astfel făcliile. Ar dispare orice bănuială de abuz sau nedreptate. Lucrurile ar fi clare şi nimeni n-ar mai putea să obiecteze. Păi, nu?(Urmare în numărul viitor).

*

Dumnezeu din portbagaj. Pe internet am găsit o istorioară interesantă şi plină de învăţătură, pe care o redăm mai jos, tocmai pentru a ne convinge că Dumnezeu nu se lasă batjocorit.

Se spune că, într-o zi, un grup de tineri, băieţi şi fete, plecau într-o excursie cu maşina. Bucurie mare, râsete, agitaţie. Înainte de a porni maşina, mama uneia dintre fetele din grup le-a spus: ,,- Dumnezeu să fie cu voi!” Tinerii au izbucnit în râs şi au strigat: ,,Dacă vrea meargă cu noi, n-are decât să stea în portbagaj, fiindcă aici n-are loc!” Maşina a pornit în trombă. Peste o oră a venit vestea că s-a produs un accident. Tinerii se izbiseră cu maşina de un pom de pe marginea drumului. Din cauza vitezei, impactul fusese atât de puternic, încât tinerii muriseră toţi, iar maşina se făcuse zob. Doar partea din spate a maşinii rămăsese neatinsă, adică portbagajul. Când au desfăcut capacul portbagajului, poliţiştii au găsit înăuntru câteva cartoane cu ouă. Culmea, ouăle erau întregi, neatinse. Acolo fusese Dumnezeu cu ele şi nu se întâmplase nimic! În maşină, cu tinerii, nu avusese loc!

*

Sfinţii Părinţi despre ajutor. ,,Când tu împărtăşeşti săracului ceea ce ai, ajuţi pe fratele şi tovarăşul tău. Argintul pe care-l dai săracului este viaţă pentru el”(SF. AMBROZIE); ,, Vino în ajutorul orfanului, plăteşte împrumutul săracului şi vei avea o slavă veşnică”(ASTERIE AL AMASIEI); ,, Cea mai bună vieţuire este în bună orânduire, căci ea e o adevărată frumuseţe şi o putere tare aşezată, bine răsplătitoare cu fapta pentru cei ce se ajută necontenit unii cu alţii, nezdruncinată pe calea virtuţii”(SF. CLEMENT ALEXANDRINUL); ,,Bogatul să ajute pe sărac, iar săracul să mulţumească lui Dumnezeu, că i-a dat prin cine să-şi împlinească lipsa”; ,,Să ne ajutăm unii pe alţii, spre a face şi pe cei slabi să meargă înainte spre bine, pentru ca toţi să ne mântuim şi să ne întoarcem unii pe alţii de la păcat şi să ne povăţuim”(SF. CLEMENT ROMANUL); ,,Oameni fiind, trebuie să oferim oamenilor ajutorul blândeţii, fie că din cauza văduviei au nevoie de aceasta, fie din cauză că sunt orfani, fie din cauza alungării din patrie, fie din cauza cruzimii stăpânilor, fie din cauza nestăpânirii de sine a celor ce conduc, fie din cauza lipsei de umanitate a celor ce strâng impozitele, fie din cauza cruzimii piraţilor  fie din nesaţiul hoţilor, fie din scoaterea la licitaţie a bunurilor, fie din cauza naufragiului. Toţi, la fel de sărmani, se uită la mâinile noastre, aşa cum noi ne uităm la mâinile lui Dumnezeu, ca să ne dea cele de care avem nevoie. Şi dintre aceştia, cei care suferă fără să merite sunt mai de plâns decât aceia, care s-au obişnuit să sufere. Şi cu precădere trebuie să fim milostivi faţă de aceia care sunt distruşi de boală până la măduva oaselor”; ,,Cel sănătos, cel bogat, vino în ajutorul celui bolnav, celui lipsit! Cel ce nu ai fost lovit, vino în ajutorul celui lovit şi zdrobit, cel cu inimă bună în ajutorul celui descurajat, cel care te bucuri de prosperitate, celui care este obosit de adversitate. Adu ceva drept mulţumire lui Dumnezeu, pentru că te-ai născut în numărul celor care pot să facă bine, nu din rândul acelora, care au nevoie să li se facă bine.  Pentru că tu nu priveşti la mâinile altora, ci alţii privesc la mâinile tale. Nu te îmbogăţi numai cu averi de prisos, ci şi cu evlavie. Nu numai cu aur, ci şi cu virtute şi, mai mult, numai cu virtute”; ,,Ajută, oferă hrană, oferă o haină veche, adaugă un medicament, leagă rănile, întreabă ceva despre nenorocire, fă reflecţii despre răbdare, ai curaj, apropie-te!”; ,,Cât timp eşti sănătos şi bogat, ajută pe cel care se află în suferinţă. Să nu aştepţi ca să înveţi pe propria ta piele ce mare rău este neomenia şi ce mare bine este să-ţi deschizi măruntaiele pentru cei care au nevoie. Să nu vrei ca Dumnezeu să ridice mâna contra acelora care-şi ridică mândri grumazul şi care trec pe lângă cei săraci. Învaţă acest lucru din nenorocirile altora. Dă ceva, chiar dacă este un lucru mic, celui care are nevoie. Căci nu este un lucru mic pentru acela care are nevoie de toate, dar nici pentru Dumnezeu, dacă este dat după putere. Dă, în schimbul unui mare lucru, bunăvoinţa. Dacă nu ai nimic de dat, să plângi. Este mare leac pentru cel în nenorocire. Faptul de a suferi împreună cu cel ce suferă, în mod sincer, uşurează mult nenorocirea. Nu este omul mai de puţin preţ decât animalul, o, omule, pe care, când cade, în groapă sau rătăceşte, legea îţi porunceşte să-l ridici!(SF. GRIGORIE DE NAZIANZ); ,,Atâta vreme cât călătoreşti pe o mare liniştită, ajută pe cei care au suferit naufragiul(…). Cum mi te vei arăta faţă de cel nefericit, aşa se vor arăta faţă de tine tovarăşii tăi de călătorie!(SF. GRIGORIE DE NISSA); ,,Să Ajutăm pe cei nefericiţi prin cuvintele noastre în acelaşi timp cu banul nostru”; ,,Să ajutăm pe cei nevoiaşi, nu numai cu bani, ci şi cu cuvinte şi fapte(…). Să nu aşteptăm să vină la noi cei ce au nevoie de ajutorul nostru, ci noi să ne ducem la ei, să-i cercetăm în nevoile lor(…). Nu descoase viaţa şi faptele celui ce are nevoie de ajutorul tău, căci este cea mai mare mojicie ca, pentru o pâine, să-i descoşi întreaga viaţă”; ,,Cunoscând necazul şi oboseala păstorului, ajutaţi-l cu rugăciunile voastre, cu sârguinţa, cu bunăvoinţa, cu dragostea, ca astfel şi noi să fim lauda voastră, în acelaşi timp şi voi să fiţi lauda şi mândria noastră”; ,, Dumnezeu nu vine în ajutor celor ce dorm, ci acelor care se obosesc şi muncesc. Ajutor se dă totdeauna nu celui ce stă în trândăvie, ci acelui care munceşte ca cel căruia i se cere ajutor”; ,,Dacă vezi pe cineva pătimind rău, să nu te interesezi de trecutul său, căci cel ce pătimeşte are drept la ajutor necondiţionat”; Daţi mână de ajutor celor pierduţi, voi cei care niciodată nu aţi fost ispitiţi de beţii, voi cei sănătoşi ajutaţi pe cei bolnavi, voi cei ce privegheaţi pe cei ieşiţi din minţi, pe cei smintiţi”; ,,Câtă vreme vom avea pe Dumnezeu în ajutor, chiar de ar năvăli ispite mai grozave decât furtuna, ni se vor părea ca un gunoi, ca o frunză care se poartă de vânt încoace şi încolo”; Noi creştinii nu dăm mâncare la cei ce rabdă de foame din cauza lenei, ci îi sfătuim să muncească spre a agonisi, astfel, pâinea de toate zilele pentru sine şi pentru alţii; încuviinţăm să capete doar hrana trebuincioasă de la acei care le-o pot da”; ,,Pentru că noi înşine suntem lăsători şi leneşi împărţind între noi sarcinile, să ne legăm să ajutăm fiecare cu sfatul, cu îndemnul, cu încurajarea, cu mustrarea sau cu ameninţări, ca prin râvna fiecăruia din noi să izbândim cu toţii” (SF. IOAN GURĂ DE AUR); ,,Cine poate ajuta pe nefericitul care piere şi nu face aceasta, îl asasinează”(LACTANTIU); ,,De câte pedepse nu-i vrednic unul care trece cu vederea un astfel de trup căzut din cauza foamei? Este, oare, cruzime mai mare decât aceasta? Nu este, oare, vrednic de a fi numărat printre fiarele neîmblânzite şi de a fi privit ca un blestemat şi un ucigaş? Într-adevăr, ar putea fi osândit ca un ucigaş cel care poate să vindece un rău atât de mare, dar de bunăvoie întârzie să ajute din pricina zgârceniei”; ,,Nu întoarce spatele celui care cere de la tine ajutor şi nu da bani cu camătă!”(SF. VASILE CEL MARE).

*

Condamnarea. Părintele Izverceanu de la Cernavârf  nu făcuse politică propriu-zisă înainte de 1944. Am mai spus-o într-o ,,scrisoare” precedentă. Singura lui ,,vină” era aceea că primise în curtea sa câţiva legionari şi le oferise mâncare şi băutură cu prilejul unei deplasări propagandistice, pe care aceştia o făcuseră în sat. Bătuseră la poarta preotului ca la cel mai înstărit din sat şi-i ceruseră să le dea ceva să mănânce. La fel făcuseră şi comuniştii prin 1950. Veniseră şi aceştia şi-i ceruseră să le permită să dea film cu colhozurile sovietice în curtea lui pentru săteni. Şi părintele acceptase şi de data aceasta, iar după film le dăduse şi acestora mâncare şi băutură.

Iată că în 1959, într-o noapte a fost arestat şi dus la Craiova. Acolo a fost anchetat mai multe zile. Un locotenent i-a spus într-o seară: ,,-Mâine vei fi judecat! Nu te bat, ci-ţi spun doar atât: răspunzi de două ori ,,da” la ceea ce te întreabă!” I-a dat două pastile să le înghită. Dimineaţa i-a mai dat o pastilă şi i-a repetat indicaţia. L-au dus la judecată. Acolo l-au întrebat dacă a făcut politică legionară. El a răspuns: ,,Nu!” A fost întrebat la fel şi el a răspuns iarăşi: ,,Nu!” Cu el a fost judecat şi preotul Victor Doman de la Izverna. Acesta avea aceeaşi acuzaţie, dar el a urmat indicaţia şi a răspuns: ,,Da!” După judecată, locotenentul – anchetator l-a întrebat: ,,-De ce n-ai făcut ce ţi-am spus?” Părintele Izverceanu a răspuns: ,,- Domnule locotenent, după ce mi-aţi dat pastila aceea, nu am mai ştiut nimic. Nu ştiu ce am făcut şi ce am răspuns!” A fost dus în ziua următoare din nou la judecată, dar nu i s-au mai dat pastile. Aceeaşi întrebare, acelaşi răspuns! Sentinţa a fost dată imediat: 18 ani condamnare. Părintele Doman şi alţii care spuseseră ,,da” au primit câte 20 de ani.

Au fost duşi la închisoarea de la Aiud. Într-o zi, când îi scosese la plimbare prin curtea închisorii, preotul Doman i-a spus părintelui Izverceanu: ,,-Bă, Ilie, bă, tu tot mai cuminte ai fost şi de data aceasta faţă de mine, aşa cum ai fost întotdeauna!” ,,- De ce, Victore?”  ,,- Păi tu ai spus ,,nu” şi ai luat 18 ani; eu am  spus ,,da” şi am luat 20 de ani! Când ieşi de aici, să te duci la mine şi să-i spui asta Lenuţei!” ,,-Bă, Ilie, bă, nu ai fost niciodată mai prost ca mine, dar acuma eşti! Păi crezi tu că mai contează doi ani? Tu crezi că noi mai ajungem să ieşim de aici?”

În închisoare era bibliotecă. Acolo era bibliotecar un profesor universitar, filozof de formaţie, deţinut şi el. În bibliotecă erau numai cărţi de propagandă. Profesorul-bibliotecar fusese însărcinat de director să-i pregătească discursurile, pe care acesta să le ţină deţinuţilor în orele de îndoctrinare sau la diferite şedinţe din afara închisorii. Directorul îi spunea tema şi el pregătea discursul, iar directorul doar îl citea. Despre Părintele Izverceanu se dusese vestea în toată închisoarea că e comic. El reuşea să găsească resursele necesare şi să facă glume ori de câte ori avea prilejul. Îi făcea de multe ori pe deţinuţi să râdă, ba chiar şi pe gardieni. Auzise de el şi profesorul – bibliotecar şi-l rugase pe director să i-l dea la bibliotecă, fiindcă are nevoie de un ajutor. Directorul, un moldovean cu bun – simţ şi destul de credincios, fusese de acord şi astfel Părintele Izverceanu a lucrat la bibliotecă.  Cel mai mult şedea de vorbă cu profesorul. Aşa  a petrecut şapte ani. Într-o seară, directorul a dispus ca toţi deţinuţii să iasă în careu în curtea închisorii. Acolo l-au auzit: ,,- Fraţilor!” Nu-l auziseră niciodată spunându-le aşa. Nimeni nu a tresărit. Directorul a repetat: ,, – Fraţilor! Din acest moment sunteţi liberi!” Nimeni nu s-a clintit. Au fost convinşi că îşi bate joc de ei. Directorul a continuat: ,, – Dacă cineva vrea să mai rămână, poate să mai rămână şi la noapte în închisoare. Ceilalţi îşi fac formele de ieşire!” Atunci a izbucnit un chiot puternic din piepturile tuturor, care a cutremurat localul închisorii. În aceeaşi seară le-a dat drumul acasă.

*

Deschiderea anului şcolar. A venit Septembrie şi  miroase a cerneală de tipar prin şcoli şi prin ghiozdane. Copii nerăbdători, părinţi cu inima strânsă de emoţie, profesori  vechi şi profesori noi, şcoli mai mult sau mai puţin pregătite.

Am avut prilejul anul acesta să văd toate şcolile din comuna noastră. Am rămas profund impresionat. Peste tot ordine, curăţenie, tâmplărie din PVC, clase şi coridoare proaspăt zugrăvite, toalete strălucind de curăţenie, situate în interiorul şcolilor, mobilier nou şi în stare impecabilă. Am văzut calculatoare în şcoli şi conectări la internet. Dacă şcolile din Malovăţ, Bârda, Bobaiţa şi Colibaşi sunt mai tinere sau mai vârstnice, şcoala din Valea Boierească e o puştană abia ieşită în lume. A fost inaugurată anul acesta. Este de un lux cum greu îşi poate închipui omul de rând. Domnul Primar George Bazavan îşi poate adăuga încă o realizare mare la nivelul comunei, alături de căminele culturale din Malovăţ şi Bobaiţa, de dispensarul de la Malovăţ şi de altele asemenea. Este el frumos, ce-i drept, dar treabă face!

La Valea Boierească am admirat nu numai şcoala, ci şi copiii. Raportat la numărul locuitorilor satului, este şcoala cu cele mai mari perspective de viitor. Numărul de copii creşte de la un an la altul şi poate chiar anul viitor va fi nevoie să se mai creeze un post de învăţător acolo. În schimb, la Bârda şi la Bobaiţa, situaţia e foarte tristă. Numărul de copii scade mereu. La Bârda  mai avem 8 copii în  clasele I-IV, iar pentru anul viitor se pare că vor fi chiar mai puţini! La Negreşti şcoala s-a desfiinţat de câţiva ani, fiindcă n-au mai fost copii. La Malovăţ mai vine unul singur la clasele V-VIII din Negreşti. Când eram elev, prin 1964-1968, din Negreşti veneau peste 20 de elevi la clasele V-VIII !

La Valea Boierească şi la Colibaşi vezi la tot pasul case noi sau în curs de construcţie, semn că multe familii tinere s-au stabilit în sat. Am înţeles că unii au fost în străinătate, au lucrat câţiva ani pe acolo şi au revenit în satul lor să-şi construiască un mic ,,palat”. Cinste lor! În Bârda rar vezi câte o casă nouă, iar cu fiecare înmormântare rămâne câte o casă pustie. Rar e altfel!

Dintre toate satele comunei, Bârda are cele mai rele drumuri! Of! Of! Of!

*

Ajutoare. Anul trecut, în luna noiembrie, regretatul nostru prieten, Dr. Artur Silvestri, ne-a trimis 920 cărţi diverse publicate în editura Dumnealui ,,Carpathia Press” spre a le vinde şi din banii rezultaţi să tipărim Noul Testament, pe care să-l donăm fiecărei familii a parohiei noastre şi celor din afara parohiei, care ne-au ajutat în cursul acestui an. Din păcate, cărţile s-au vândut foarte greu. Până în prezent nici un sfert din cărţile primite nu am reuşit să le vindem. Văzând acest lucru, i-am comunicat Doamnei Mariana Brăescu, soţia regretatului Dr. Artur Silvestri, exprimându-ne teama că nu vom putea tipări Noul Testament până la împlinirea unui an de la plecarea dintre noi a lui Artur Silvestri. Doamna   Mariana Brăescu, scriitoare, cu o nobleţe şi generozitate greu de înţeles pentru omul obişnuit din zilele noastre, ne-a trimis imediat  7.000 lei, adică 70 milioane lei vechi pentru a tipări Noul Testament până la sfârşitul lunii noiembrie. Dumnezeu să-i răsplătească această jertfă imensă pe care a făcut-o şi sufletul regretatului Dr. Artur Silvestri să-l aşeze în ceata prietenilor Săi! Am şi livrat 5.000 lei tipografiei ca acont ca să prindem rând, iar  Domnul Director Prof. Univ. Aurel Popa al Tipografiei Sitech din Craiova ne-a încredinţat că până pe 15 noiembrie va fi gata cartea.

*

Doamna Omir Lucreţia din Bucureşti, fiică a satului Malovăţ, a mai donat încă 200 lei; Doamna  Dr. Rusu Maria şi surorile sale din Tr. Severin, fiicele regretatului Luca Bădiţă din Bârda, Domnişoara Prof. Univ. Dr. Ionaşcu Georgeta din Bucureşti, fiica regretatului Ionaşcu Gheorghe din Malovăţ şi Doamna Ivaşcu Gigi-Daniela din Tr. Severin, fiica Domnului Vasile Ivaşcu din Bârda, au  donat câte 100 lei. Domnul Brănescu Gheorghe din Tr. Severin a donat 50 lei. Domnul Coman Vasile a mai adăugat 100 lei pentru contribuţia de cult, însumând până în prezent 125 lei. Domnul Badea Ion-Valeriu din Malovăţ a achitat prima  lui  contribuţie de cult în valoare de 50 lei. Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

A început anul şcolar şi elevii din şcolile de la Malovăţ, Bârda, Bobaiţa, Valea Boierească şi Colibaşi nu au cărţi de religie, ori care au nu mai corespund cu programa. Chiar în vara aceasta Ministerul Învăţământului şi Patriarhia Română au schimbat programa la Religie şi astfel trebuie schimbate manualele. Urmare a hotărârii Consiliului Parohial al parohiei noastre din 20 septembrie, am hotărât să cumpărăm din fondurile parohiei manuale pentru elevii şcolilor de pe raza comunei. Din păcate nu sunt încă manuale chiar la toate clasele. Pentru cele ce există am făcut comandă la Iaşi, unde este singura editură autorizată să publice manuale de religie.  Ni le-au trimis. Au costat 700 lei. Sperăm să apară în curând şi celelalte şi să aibă toţi copiii cărţi noi.

*

În cursul lunii septembrie am donat credincioşilor participanţi la slujbe şi unor bătrâni şi bolnavi din sat pâine astfel: 6 Sept.(Malovăţ): 158 pâini; 13 Sept.(Bârda): 64 pâini; 20 Sept.(Malovăţ): 182 pâini; 27 Sept.(Bârda): 61 pâini. Aşadar, în luna Septembrie s-au donat 465 pâini.

*

Lucrări la biserici. La biserica de la Bârda am reuşit să pictăm icoana lui Sf. Mucenic Dimitrie, patronul bisericii şi satului. Icoana este situată pe peretele exterior al bisericii, deasupra intrării. Lucrarea a fost executată de Domnul pictor Marius Mucioniu, fiul regretatului Mihai Mucioniu din Bârda. Lucrarea a costat, material şi manoperă, 300 lei.

*

Botezuri şi înmormântări. La  27 Sept.  am oficiat Taina Sfântului Botez pentru Badea Patricia – Loredana, fiica Domnului Badea Ion-Valeriu şi a Doamnei Badea Loredana-Ivona din Malovăţ. Să trăiască şi Dumnezeu s-o ocrotească! La 20 Sept. am oficiat slujba înmormântării pentru  Duran Elena(83 ani) din Bârda. Dumnezeu s-o ierte!

*

Program. În cursul lunii octombrie avem următorul program de slujbe: 3 Oct. (Malovăţ-Bârda); 4 Oct. (Malovăţ); 10 Oct. (Malovăţ-Bârda); 11 Oct. (Bârda); 14 Oct.(pomeniri dimineaţa la Bârda, slujbă la Malovăţ); 17 Oct.(Malovăţ-Bârda); 18 Oct. (Malovăţ); 24 Oct. (Malovăţ-Bârda); 25 Oct. (Bârda); 26 Oct. (slujbă la Bârda, pomeniri la ora 12 la Malovăţ); 31 Oct. (Malovăţ-Bârda). În restul timpului, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la şcoală sau la telefon 0724.99.80.86. Poate fi contactat şi pe e-mail la adresa: stanciulescubarda@gmail.com.

*

Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: