„Scrisoare pastorală“ nr. 165

Dragii mei enoriaşi!

Vacile stăpânirii. Ţara e înglotată în datorii; criza e tot mai apăsătoare; nemulţumirile domină la tot pasul,  ameninţând să izbucnească în greve şi mişcări de stradă; unii miniştri sunt anchetaţi pentru risipirea nechibzuită a banilor publici; pensionarii şi salariaţii se tem că în curând nu vor mai fi bani pentru pensii şi salarii în vistieria ţării; spitalele sunt ameninţate cu închiderea; bolnavii mor pe coridoarele spitalelor şi nimeni nu-i bagă în seamă; judecătorii sunt într-o îndelungată grevă mascată; mari unităţi industriale sunt transformate în fier vechi; noi, grădinarii Europei, importăm castraveţi muraţi din Vietnam şi mere din Polonia sau din Italia,  struguri din Africa de Sud, făină de oriunde; importăm pioneze din China şi ace cu gămălie din Japonia, fiindcă industria noastră nu e în stare să le facă; pleacă milioane de tineri din ţară în străinătăţi, peste mări şi ţări, să-şi încerce norocul şi să-şi câştige pâinea; populaţia ţării scade din an în an; sunt sate în care, cu fiecare înmormântare rămâne şi câte o casă pustie; şcolile se închid din lipsă de copii; afaceriştii dubioşi, bişniţarii, traficanţii şi alte asemenea categorii îşi zidesc palate, în timp ce atâţia intelectuali adevăraţi sunt împinşi la marginea societăţii, ca un gunoi  nefolositor. Imaginea ar putea fi completată cu multe alte aspecte de acest gen!…

În acest context sumbru, iată că preşedinţia noastră a găsit leacul! Va propune parlamentului legiferarea prostituţiei şi a narcoticelor şi totul se va rezolva. Iată cum!

Curvele vor lua de la prefectură  autorizaţie şi vor deschide firmă înregistrată la Camera de Comerţ.  Fiind prostituţia legală, cele în cauză îşi vor putea pune firmă la poartă şi vom putea citi: ,,S.C. Focul Veşnic SRL”, ,,S.C. Talpa Iadului SRL”, ,, S.C. Păsărica Bobotită SRL” şi altele multe asemenea. Când vei intra într-o aşa ,,instituţie”, vei plăti o taxă, ţi se va elibera chitanţă, vei fi înregistrat în condicuţă şi te vei face fericit. Starea de fericire îţi va creşte simţitor şi ţi se va prelungi până la sfârşitul vieţii, când vei afla că ai fost pricopsit şi cu un microb de SIDA.  Ce contează! Important este că văcuţa are lapte. Domnul stat va trece din când în când şi el pe acolo şi o va mulge sub formă de taxe şi impozite. Specialiştii apreciază că la numărul fetiţelor dispuse să deschidă asemenea firme şi la pofta lor de muncă, ar putea să vină la vistieria statului mai mult decât ar veni de la un combinat. La urma-urmei, decât să ai un combinat chimic, spre exemplu, mai simplu şi mai ecologic este să ai o târlă de curve! Important este ca profitul să fie mai mare! Păi, nu?!

A doua văcuţă  o reprezintă narcoticele. Până acum am auzit doar că ele vin clandestin de peste mări şi ţări. Din când aflăm că vameşii ori poliţia de frontieră au dat câte o ,,lovitură” şi au descoperit câteva kilograme de ,,praf al morţii” prin nu ştiu ce cotlon de maşină. Se face mare caz de o asemenea reuşită şi noi, muritorii de rând, încercăm să credem că suntem apăraţi cu străşnicie ca să nu fim intoxicaţi noi şi copiii noştri cu nenorocita otravă. Nu ne vine a crede când auzim însă că zeci de mii de tineri se droghează, mai cu seamă cei din licee şi facultăţi. Ne întrebăm de unde procură otrava, dacă paza de la graniţă este atât de vigilentă, mai ales că cel care începe ,,tratamentul” trebuie să se ,,trateze” în fiecare zi în schimbul unor mari sume de bani! Decât să întărim paza  ca să oprim intrarea în ţară a otrăvurilor de acest fel şi să insistăm asupra educaţiei tinerilor, mai bine legalizăm consumul de droguri. În momentul în care o lege de genul acesta va intra în vigoare, drogurile nu se vor mai vinde pe sub mână, consumul şi răspândirea drogurilor nu vor mai constitui infracţiune, ci o activitate comercială propriu-zisă. Atunci vom putea cumpăra droguri de care ne va pofti inimioara, aşa cum cumpărăm astăzi cafea sau zahăr. Important este ce categorii de unităţi vor distribui aceste otrăvuri: alimentarele, farmaciile, buticurile?

Aş propune ca drogurile să fie preluate şi puse în vânzare de către firmele care oferă servicii şi produse funerare: sicrie, respecte, cruci de pus la mormânt.  Cei ce ar cumpăra droguri de acolo ar deveni clienţii preferaţi şi siguri ai acelor unităţi şi, în caz de deces, ar fi serviţi cu prioritate cu celelalte  servicii şi produse. Din industria drogurilor se scot sume colosale. Nici industria de armament nu o depăşeşte. Vă daţi seama ce bani ar curge la buget din impozite pe producţia şi comerţul cu produsele respective!

Şi iată cum cele două văcuţe din ograda preşedinţiei ne vor scoate din nevoi! Ştiu conducătorii noştri  ce trebuie făcut!!!

Oricum, parlamentarii, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, toate cultele din România, instituţiile cu rol educativ şi nu numai, toţi oamenii de bine, români adevăraţi şi creştini adevăraţi, au datoria sfântă, în faţa lui Dumnezeu  şi a generaţiei prezente şi a celor viitoare ale neamului românesc, să ia atitudine hotărâtă şi fără echivoc, cât mai este vreme!

*

Mânăstirile de ieri şi de azi(IV)(Continuare din numărul trecut).  Aşadar, cu chiu cu vai, ierarhul, ajuns la mânăstire, urcă pe ,,scenă”. Aici se formează soborul de preoţi şi diaconi. E o problemă foarte delicată şi dificilă să se stabilească întâietăţile în cadrul soborului, mai ales că e vorba, uneori, de 20, 30, chiar 40 de membrii. Unii, în tot timpul slujbei, nu apucă să zică nici măcar o dată ,,amin! Stau acolo doar ca piese de inventar. Chiar din vremea Mântuitorului a fost o problemă foarte grea întâietatea. Toţi voiau să fie cei dintâi, sau mai aproape de Mântuitorul, ,,unul de-a dreapta şi altul de-a stânga”. El a încercat să-i potolească, spunându-le că ,,cel ce vrea să fie mai mare între voi să vă fie  vouă slugă!” Ehe! Teoria teorie, dar practica… Toţi liturgiştii şi tipicarii au încercat să rezolve problema şi n-au reuşit. Unii au propus ca rânduiala membrilor soborului să se stabilească în funcţie de vârsta fizică, în sensul ca cei mai vârstnici să stea mai aproape de ierarhi, iar cei mai tineri mai departe. Dar dacă cei tineri sunt înalţi funcţionari eparhiali? Poţi să pui un consilier sau un inspector să ţină soborul de coadă, fiindcă e cel mai tânăr? Să fim serioşi! Au fost din cei care au propus ca ordinea să se stabilească în funcţie de vechimea în preoţie. Aceeaşi situaţie se iveşte. Ce te faci cu funcţiile?! Mai mult! Apar diaconii. Din punct de vedere dogmatic, canonic şi liturgic ei sunt inferiori  preoţilor. Asta la modul general! Dar dacă sunt diaconii ierarhului?  În Biserica Romano-Catolică, spre exemplu, diaconii papei  au întâietate şi controlează cardinalii, episcopii şi orice alt funcţionar  din structurile Bisericii, deşi sunt, din punct de vedere haric, doar diaconi. Se verifică principiul din armată, potrivit căruia ,,funcţia omoară gradul!” Mai poate intra în discuţie un principiu de ordonare în sobor în funcţie de studii, de merite? Nici vorbă de aşa ceva! Toate principiile însă rămân de domeniul istoriei, în momentul în care ierarhul face ordine şi numeşte pe cei care vrea să fie mai aproape sau mai departe de dânsul. Voia celui mai mare poate anula tot şi toate şi stabileşte o altă ordine!

Aş sugera ierarhilor noştri, când se văd în mijlocul soboarelor de zeci de preoţi pe la mânăstiri, mai cu seamă  că unii sunt prezenţi la majoritatea hramurilor, sfinţirilor şi parastaselor cu ierarhi, să-i întrebe doar atât: ,,-Părinţilor, şi în parohiile dumneavoastră este astăzi sărbătoare? Nu cumva şi credincioşii dumneavoastră ar vrea astăzi să păşească pragul bisericii şi să asculte slujba? Luaţi-vă imediat catrafusele şi la parohii  să vă opriţi! Aici sunt eu în stare să fac slujba cu diaconii mei!” Cu siguranţă că soboarele n-ar mai fi atât de numeroase şi nu s-ar mai pune problema întâietăţilor. Zeci de biserici ar fi deschise şi în ele s-ar face slujbă, aşa cum este firesc să fie la zi de sărbătoare. Ce-i drept, însă, o masă binecuvântată de ierarh nu-i puţin lucru, dar… !

Cu ani în urmă, îmi amintesc că regretatul stareţ de la Mânăstirea Schitul Topolniţei, Părintele Rădac Graţian, se plânsese protopopului că unii preoţi sunt nelipsiţi de la hramul mânăstirii şi nu pleacă până stareţul nu împarte pâinea de la parastase şi banii de la pomeniri cu ei. Acestea erau unele din puţinele surse de existenţă ale vieţuitorilor mânăstirii. Părintele Pufan, protopopul de atunci, ne pusese în vedere să ne vedem fiecare de parohia noastră în ziua de hram a mânăstirii şi să nu ne ducem acolo decât dacă stareţul ne invită. Nu cred că o asemenea poziţie categorică ar fi nepotrivită azi, chiar dacă ar deranja pe unii! Păi nu?(Continuare în numărul viitor).

*

Sfinţii Părinţi despre adevăr. ,,Tuturor oamenilor le este înnăscută, de la natură, năzuinţa de a cerceta adevărul. Natura ne îndeamnă a ne sili spre cunoştinţă şi ea pune în sufletul nostru dorinţa de a cerceta”(Sf. Ambrozie); ,,Se cuvine ca oamenii să se nevoiască să-şi îndrepteze viaţa şi obiceiurile după adevăr şi cuviinţă, căci împlinind ei acest lucru, cunosc uşor cele dumnezeieşti”; ,,Când afli pe vreunul gâlcevindu-se şi luptându-se împotriva adevărului şi a lucrului vădit, pune capăt gâlcevii, părăsind pe unul ca acela, fiindcă şi-a împietrit cu totul mintea”(Sf. Antonie cel Mare); ,,Dacă cineva se străduieşte să spună adevărul, chiar dacă nu-l dobândeşte, năzuind către adevăr se îmbogăţeşte printr-o dreaptă îndrumare către el”(Clement Alexandrinul); ,,De mii de ori este fericit acela care se alipeşte cu religiozitate de adevăr. Putem, oare, să nu fim cu acela care-şi face din adevăr îndreptarul purtării sale? El este chipul lui Dumnezeu, care este în sine”; ,, Fericit este acela care-şi acordă viaţa cu adevărul şi nu se lasă vânat de orice minciună… Cine petrece în adevăr este plăcut totdeauna lui Dumnezeu şi oamenilor folositor. În fapte prea bun şi în orice treabă rea drept. Omul adevărului nu caută în faţa oamenilor, nu judecă strâmb, nu-şi atribuie sieşi vrednicie şi cinste, nu dispreţuieşte pe cel sărac şi lipsit, în răspunsuri este nelinguşitor…, nu cunoaşte vicleşug, nu iubeşte făţărnicia…, se conduce numai de virtute”; ,,Veseleşte-te de adevăr, la păcat însă priveşte cu posomorâre”(Sf. Efrem Sirul); ,,Iubeşte adevărul şi numai adevăr să iasă din gura ta, pentru ca duhul, pe care l-a sălăşluit Dumnezeu în acest trup, să fie aflat ca adevărat la toţi oamenii şi astfel va fi slăvit Domnul care locuieşte în tine, căci Domnul este adevărat în orice cuvânt şi nici o minciună nu se găseşte la El”(Herma); ,, Adevărului nu-i place să stea retras în unghere, nici nu vorbeşte şoşoite”(Fericitul Ieronim); ,,Fără smerita cugetare, adevărul este orb”(Ilie Ecdicul); ,,Nu este nimic mai luminos ca adevărul, nimic mai tare, după cum tot aşa, nu este nimic mai slab ca minciuna, oricare ar fi valurile cu care caută ea să se ascundă. Chiar în acest caz, ea este uşor descoperită şi redusă la neexistenţă. Adevărul, dimpotrivă, se înfăţişează fără văl privirilor acelora, care voiesc să-i contemple frumuseţea, el nu pretinde să se ascundă, el nu se teme nici de primejdii, nici de curse, el nu aspiră la favoarea populară, el nu-i supus la nici unul din lucrurile omeneşti; superior asupra a toate, a putut fi mult şi bine prigonit în toate felurile, el rămâne nebiruit, cu o admirabilă putere, el adăposteşte ca un zăgaz de nebiruit sufletele care caută în preajma lor un refugiu, el respinge atacurile îndreptate pe sub ascuns contra lui şi împărtăşeşte pe toţi din comorile lui, în chip public. De aici aceste cuvinte ale lui Hristos către Pilat: ,,Eu pe faţă am vorbit lumii…. Şi în ascuns n-am vorbit nimic”; ,,Când pe noi înşine nu ne putem convinge de adevăr, apoi cum vom putea convinge pe alţii?”; Aceasta este măsura adevărului: el se întăreşte pe măsură ce se măreşte numărul adversarilor lui”(Sf. Ioan Gură de Aur); ,,Celor ce sunt pioşi cu adevărat şi filozofi, raţiunea le dictează să cinstească şi să iubească numai adevărul şi să renunţe a urma părerile celor vechi, în cazul când acestea ar fi greşite. Şi tot raţiunea cea înţeleaptă dictează iubitorului de adevăr nu numai să nu urmeze pe acei care săvârşesc sau învaţă vreo nedreptate, ci ca în tot chipul şi mai presus de însuşi sufletul său, să prefere a săvârşi şi a spune numai cele drepte, chiar dacă l-ar ameninţa moartea”(Sf. Iustin Martirul); ,,Adeseori, cel ce spune adevărul e urât de cei fără de minte, iar cel făţarnic este iubit. Dar nici una dintre aceste răsplăţi nu ţine multă vreme. Căci Domnul va răsplăti fiecăruia la vremea sa ceea ce trebuie”; ,,Gura celui smerit în cugetare grăieşte adevărul”(Marcu Ascetul); ,,Creştinii se îngrijesc de mântuirea lor, iubesc adevărul dintr-o nevoie anume şi-l mărturisesc în toată fiinţa lui”(Tertulian).

*

Caşcavalul popii. Oricare dintre noi ne amintim de fabula aceea cu vulpea şi corbul. Ea a fost cunoscută din antichitate. Cel dintâi care a pus-o pe hârtie a fost Esop. A cunoscut-o La Fontaine, a făcut-o poezie în limba română Grigore Alexandrescu. Povestea e simplă: un corb a furat de undeva o bucată de caşcaval. Şedea cu ea pe o creangă şi se pregătea s-o mănânce. Multe păsări ar fi vrut bucăţica lui, dar… Tocmai trecea pe acolo vulpea. L-a văzut pe corb şi a început imediat să-i laude vocea şi frumuseţea cântecului, adică tocmai ceea ce corbul nu avea. Măgulit de laude, corbul s-a lăsat înduplecat să ,,cânte”. A fost destul să croncăne o dată, că i-a căzut bucata de caşcaval din gură şi vulpea chiar asta aştepta! Mi-am amintit de această fabulă, când am auzit următoarea întâmplare.

Părintele Ilie Izverceanu de la Cernavârf  era un om trecut prin multe. Era un fin psiholog şi ştia să cântărească pe fiecare de la primele vorbe. Am putea spune că era un adevărat negustor de oameni. Nu se oprea întotdeauna la a-i cunoaşte pe oameni, ci încerca şi să le corecteze anumite năravuri prin glume sau situaţii comice, pe care se pricepea de minune să le creeze. Se vedea cât colo că era în vinele lui şi sânge de roman, fiindcă romanii ziceau: ,,ridendo castigat mores!”  Adică, râzând corectezi moravurile sau năravurile.

Într-o zi, Părintele Izverceanu era la protoierie la Severin. Era zi de şedinţă. Fiind dimineaţa devreme, încă nu începuse şedinţa. Preoţii veneau unul câte unul, îşi plăteau anumite dări, se interesau ba de una, ba de alta. La un moment dat a intrat Părintele Puiu Ciolan. I-a dat la o parte pe toţi şi, cu voce tare, ca să fie auzit, s-a adresat casierului-magaziner Ionică Negrescu: ,,- Nea Ionică, te rog întrerupe puţin şi dă-mi trei sticle de vin bisericesc! Trebuie să merg la cenaclu literar, că vine acolo cutare poet şi cutare scriitor şi eu trebuie să-mi prezint o carte şi să le citesc din versurile mele!” Toţi cei prezenţi s-au dat la o parte respectuoşi, făcându-i loc. Părintele Puiu publicase câteva poezii prin unele ziare şi reviste, publicase nişte cărticele de versuri şi nu scăpa nici un moment să se laude cu cunoştinţele şi relaţiile lui din lumea literară. Era ceva obişnuit, spre exemplu, să-l auzi spunând: ,,- Mi-a dat aseară telefon Adrian Păunescu. Era foarte supărat. Mi-a zis: ,,-Bine, mă, Puiule, te aştept de atâta timp să-mi trimiţi poezii să ţi le public în ,,Flacăra” ! Trimiţi la toate revistele literare din ţară şi numai mie nu-mi trimiţi nimic. Ce ţi-am făcut de eşti supărat pe mine?”

Părintele Izverceanu şedea de-o parte şi privea. Cum era mai înalt decât toţi, îi privea de sus. Auzindu-l pe Părintele Puiu, a înţeles exact despre ce e vorba şi a găsit imediat medicamentul să-l vindece. I-a zis: ,,- Părinte Puiu! Eu demult vream să vorbesc cu dumneata, dar n-am avut prilejul. Dumneata eşti o capacitate, dom’le! Dumneata ar trebui să fii protopop aici, să ne reprezinţi în relaţia cu autorităţile statului. Dumneata ai şti să vorbeşti şi cum să vorbeşti. Eşti cunoscut peste tot ca o personalitate de prima mână a judeţului nostru…!” Părintele Puiu, mic de statură,  se oprise surprins, se uita în sus, în gura  Părintelui Izverceanu, şi gura lui se deschisese necontrolat de uimire. Nu-i venea să creadă că auzea asemenea vorbe şi mai ales de faţă cu atâţia preoţi. Dezmeticindu-se, s-a întors brusc spre magazioner şi i-a spus: ,,-Nea Ionică, mai ia trei sticle de vin să le bem aici!” ,,-Dar cine le plăteşte, părinte?” a întrebat omul cu grijă. ,,-Trece-le în contul meu, nea Ionică!” A adus nea Ionică sticlele. Părintele Puiu a desfăcut una câte una, a băut el, i-a dat Părintelui Izverceanu, au bătut şi ceilalţi şi sticlele au secat în câteva minute. Părintele Izverceanu, văzând că se termină vinul, numai ce a grăit: ,,- Părinte Puiu, ce vorbesc eu de Severin?! Dumneata ar trebui să fii la Craiova, dom’le! Eu te văd un consilier cultural. Acolo, în creierul Craiovei, dumneata ai fi un adevărat stâlp al Bisericii. Ne-ai reprezenta cu cinste. Ai putea să publici cărţi, reviste, să aduni oameni de cultură în jurul dumneata. Ai putea să organizezi simpozioane. Mitropolitul însuşi ar trebui să aibă în dumneata un sfetnic de încredere…!” ,,- Nea Ionică, mai adu repede trei sticle! Eu plătesc!” a mai zis Părintele Puiu peste umăr, nevrând să scape un cuvinţel din gura Părintelui Izverceanu. Au băut rapid şi seria a doua şi Părintele Izverceanu n-a întârziat să brăzdeze mai adânc: ,,- Părinte Puiu! Dumneata eşti o personalitate a culturii româneşti, dom’le! Dumneata ar trebui să fii consilier sau inspector la patriarhie. Ar trebui să umbli numai cu avionul peste mări şi ţări, ca trimis al patriarhului. Ai ajunge membru al Uniunii Scriitorilor şi al Academiei Române. Ai avea perspective mari cu capacitatea dumneata!” ,,-Nea Ionică, mai adu trei sticle! Eu plătesc!” Dându-şi seama că timpul trecuse, Părintele Puiu a mulţumit Părintelui Izverceanu pentru aprecieri, şi-a cerut scuze şi a plecat în fugă. Toţi preoţii au rămas buimăciţi, privind lung în urma lui cu admiraţie. Numai Părintele Izverceanu a dat din cap semnificativ, parcă ar fi vrut să spună: ,,- Nu-i nimic de capul tău!”

*

Rugăciune ciudată. Dragii mei! Multe veţi fi citit în viaţa Dvs. şi multe rugăciuni veţi fi auzit. Şi eu la fel! Zilele trecute, însă, am găsit pe internet o ,,rugăciune”, care m-a dat gata. N-aş fi crezut că există aşa ceva. Nu ştiu cine a compus-o, dar veţi vedea şi Dvs., că, după ce vă umflă râsul, vă opriţi în loc şi ziceţi: ,,Nu cumva ăsta o avea dreptate?” Iată ,,rugăciunea”:

,,De-ar fi să-i luăm pe toţi la rând,/ Şi actualii, dar şi foştii,/ Cei mai deştepţi de pe Pământ /Au fost întotdeauna …PROŞTII!// Nu te ruga la ursitoare/Să-ţi facă-n viaţa ta vreun rost,/ Mai bine urlă-n gura mare:/,,Iubite Doamne, fă-mă… PROST!// De ce să tragi ca la galeră,/ Să-nveţi atâtea fără rost?/ De vrei să faci o carieră,/ Ajunge numai să fii ….PROST!// În lumea asta cu de toate,/ Unde se-nvaţă contra cost,/ Păcat că nici o facultate/ Nu dă diplomă de…PROST!// Avem impozite cu carul,/ Dar înotăm în sărăcie/ Şi ce buget ar avea statul/ Dintr-un impozit pe… PROSTIE!// Ei sunt ca iarba, cu duiumul,/ Să nu-i jicneşti, să nu-i împroşti!/ O, Doamne, de ne-ar creşte grâul,/ Cum cresc recoltele de …PROŞTI!// În lumea asta răsturnată,/ Unde cei strâmbi sunt cei mai drepţi,/ Savanţii noştri mor de foame/ Şi numai PROŞTII sunt deştepţi!//

*

Ajutoare. În această perioadă parohia noastră a primit o serie de ajutoare astfel: Domnul Constantin Grădinaru din  Harlen(Olanda) a donat 340 lei şi a cumpărat cărţi de 560 lei; Doamna Fleck Maria din Köln(Germania), fiica regretatului Rolea Petre din Bârda a donat 315 lei parohiei şi 100 lei prietenei sale din copilărie, Doamna Luca Domnica din Bârda; Domnul Prof. Univ. Dr. Ion Popescu din Bucureşti, fiu al satului Malovăţ, a donat 300 lei. Domnul vameş Bancă Paul Gabi din Tr. Severin şi Domnul Bogdan Soare din Bucureşti au donat câte 200 lei; Domnul Mărăşescu Vasile din Tr. Severin şi Doamna Barbu Ioana din Buftea(IF) au donat câte 110 lei; Domnul procuror Negrescu Sandu-Viorel din Tr. Severin a donat 100 lei; Domnul Ion Baltac din Malovăţ a mai adăugat 100 lei la contribuţia de cult, totalizând până acum 217 lei; Doamna Manolache Steluţa din Bucureşti a donat 50 lei; Doamna Hurduc Maria din Malovăţ a mai adăugat 50 lei pentru contribuţia de cult, totalizand până acum 80  lei. Doamnele Rolea Marina şi Cola Emilia din Bârda au donat câte 50 lei Doamnei Cojocaru Maria din Malovăţ. Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

Doamna Elena Buică din Toronto (Canada), cunoscută scriitoare româno-canadiană,  a donat parohiei noastre 20 exemplare din cartea domniei-sale, Crâmpeie de viaţă(4oo pag.), pe care a publicat-o recent la Editura Forum din Bucureşti, să le vindem şi să facem venit parohiei(aprox. 200 lei). Îi mulţumim cordial. Preotul Dvs. a cunoscut-o personal pe Doamna Elena Buică la Durău în vara acestui an, cu prilejul memorialului Dr. Artur Silvestri.

*

Inspecţie. La data de 3 Sept., Părintele Protopop Ionuţ Semenescu-Blidaru a făcut inspecţie la biserica noastră parohială din Malovăţ. Conform celor consemnate în procesul verbal, a fost mulţumit de cele constatate. Ne-a dat drept sarcină de realizat întocmirea formalităţilor necesare pentru a trece curţile bisericilor şi cimitirele din domeniul public coordonat de primărie în proprietatea parohiei. Cam dificil. Vom vedea!

*

Repartiţie în învăţământ. La data de 4 Sept. au avut loc repartiţiile în învăţământ a profesorilor suplinitori, printre care s-a numărat şi preotul Dvs. I s-au repartizat 10 ore la 24 clase, dintre care 20 clase I-IV şi 4 clase V-VIII, răspândite la şase şcoli din cinci sate ale comunei Malovăţ. E minunat, numai că se pregătise să facă mai mult. Se obişnuise cu o anumită categorie de vârstă, la care predase 9 ani, se chinuise ani de zile cu examene, cu cursuri, ca să fie pregătit pentru acea categorie. Desigur, şi la cei mici e frumos, iar Mântuitorul a spus: ,,Mergând, învăţaţi toate neamurile…!” indiferent de vârstă. Un înalt funcţionar eparhial i-a recomandat să-şi păstreze diplomele(doctorat în teologie, masterat în drept şi gradul I în învăţământ) ca să le arate nepoţilor. Vai de mama noastră!

*

Emisiuni. În zilele de 4 şi 11 Sept., între orele 21.00-22.30, preotul Dvs. a avut emisiune la Televiziunea ,,Datina” din Tr. Severin pe tema Taina Sfintei Cununii.

*

Simpozioane. Mitropolia Olteniei l-a invitat pe preotul Dvs. să participe la simpozionul din 9-11 Oct., ce se va desfăşura la Mânăstirea Tismana(GJ), la care se vor comemora 70 de ani de la reînfiinţarea Mitropoliei Olteniei(1939-2009). Preotul Dvs. s-a înscris cu comunicarea Revista ,,Mitropolia Olteniei” la ceas aniversar.

*

Botezuri, cununii, înmormântări. În această perioadă…   În ziua de 12 Sept. am oficiat Taina Sfântului Botez pentru Mănescu Elena-Yasmina, fiica Domnului Mănescu Iulius-Claudiu şi a Doamnei Mănescu Ileana din Malovă. Să trăiască! În ziua de 5 Sept. am oficiat Taina Sfintei Cununii pentru Pârvănescu Ion-Marius din Colibaşi cu Domnişoara Uşurelu Maria din Negreşti; la 14 Sept. pentru Baltac Alexandru – Ionuţ din Malovăţ cu Domnişoara Durac Georgiana din Tr. Severin. Să le dea Dumnezeu căsnicii fericite! În ziua de 1 Sept. Am oficiat slujba înmormântării pentru Zaharia Ioana(82 ani) din Celnata(înmormântată în Malovăţ) şi Rolea Gheorghiţa(83 ani) din Bârda; pe 3 Sept. pentru Lupşa Elisabeta(92 ani) din Malovăţ; pe 4 Sept. pentru Achimescu Tudor(52 ani) din Tr. Severin(înmormântat în Bârda); pe 5 Sept.  pentru Mănescu Vasile(77 ani) din Malovăţ. Dumnezeu să-i ierte!

*

Program. În cursul lunii octombrie avem următorul program de slujbe: 3 Oct. (Malovăţ-Bârda); 4 Oct. (Malovăţ); 10 Oct. (Malovăţ-Bârda); 11 Oct. (Bârda); 14 Oct.(pomeniri dimineaţa la Bârda, slujbă la Malovăţ); 17 Oct.(Malovăţ-Bârda); 18 Oct. (Malovăţ); 24 Oct. (Malovăţ-Bârda); 25 Oct. (Bârda); 26 Oct. (slujbă la Bârda, pomeniri la ora 12 la Malovăţ); 31 Oct. (Malovăţ-Bârda). În restul timpului, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la şcoală sau la telefon 0724.99.80.86. Poate fi contactat şi pe e-mail la adresa: stanciulescubarda@gmail.com.

*

Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA

%d blogeri au apreciat asta: