„Scrisoare pastorală“ nr. 161

Dragii mei enoriaşi!

Excursiile-pelerinaje. Cu mai mulţi ani în urmă, excursiile pelerinaje deveniseră o adevărată tradiţie în parohia noastră. În special înainte de 1989 am organizat nenumărate excursii-pelerinaje la mânăstiri. Era destul să lansez propunerea şi în câteva zile zeci de persoane se înscriau. În mod obişnuit, excursiile se făceau cu câte trei autocare, destul de des cu trei autocare şi un microbuz, rareori cu un singur autocar. Uneori , mergeau şi mai mulţi dintr-o familie. Participam la hramurile mânăstirilor, sau, pur şi simplu, vizitam anumite zone ale ţării. Am văzut cu acele prilejuri mânăstirile din Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Sibiu, Banat, Dolj. Am vizitat muzee şi case memoriale(T. Vladimirescu din Vladimirii Gorjului, Ecaterina Teodoroiu din Tg. Jiu, C. Brâncuşi de la Hobiţa Gorjului etc.). Mulţi îşi mai amintesc şi azi cum se aşezase regretata Floarea Zorliu(a lui Poleacu) din Bârda lângă vatra lui Tudor Vladimirescu, pusese mâna pe căldarea de acolo şi începuse să-l bocească pe bietul Tudor! Am vizitat oraşe, precum Tr. Severin, Orşova, Caransebeş, Timişoara, Hunedoara, Deva, Alba-Iulia, Sibiu, Petroşani, Piteşti, Tg. Jiu, Rm. Vâlcea, Craiova, Calafat etc. Am organizat excursie la Chişinău şi Cernăuţi, văzând cu acest prilej şi nordul Moldovei cu salba lui de mânăstiri. Erau şi situaţii dificile, cum a fost cea de la Curtea de Argeş, când am dormit în  autocare, deşi era sfârşit de noiembrie. S-a speriat regretatul Mitropolit Nestor, când, aflat în mijlocul catedralei din Craiova într-un anumit moment al slujbei, cu faţa spre altar, s-a trezit cu un puhoi de 150 persoane intrând în biserica în care erau doar câţiva credincioşi la ora aceea. Ne-a poftit după slujbă la mitropolie, ne-a vorbit, ne-a servit cu câte ceva de-ale gurii, am făcut poze cu dânsul. Şi azi văd asemenea poze prin casele unor enoriaşi de-ai noştri. Am vizitat, după Revoluţie, oraşele-martir Timişoara şi Sibiu şi ne-am îngrozit văzând urmele gloanţelor pe faţadele clădirilor. Am pus coroane, flori şi lumânări la locurile cuvenite pentru eroii-martiri ai neamului.

Au fost şi momente dificile. Îmi amintesc, spre exemplu, ziua de duminică, 1 iulie 1984. Organizasem o excursie în judeţul Gorj. Taxasem trei autocare şi un microbuz la ONT. Dimineaţa, în revărsatul zorilor, maşinile erau prezente la capătul satului Bârda. Lumea curgea cârduri-cârduri pe toate uliţele. Ne-am îmbarcat cei din Bârda, am făcut apelul şi am pornit. La Malovăţ aşteptau puhoiul cel mare. S-au urcat toţi care pe unde au putut. În timp ce făceam apelul, a apărut primarul de atunci al comunei, însoţit de doi miliţieni înarmaţi. M-au chemat şi mi-au ordonat scurt, sec: ,,- În zece minute, toată lumea să fie pe tarla, iar autocarele în garaj!” Grea situaţie! Am încercat să-l determin să revină asupra hotărârii. Imposibil. Au coborât mai mulţi bărbaţi din autocare şi l-au rugat stăruitor pe primar să nu ne împiedice să facem excursia. Degeaba. Pe tarla şi mai multe nu. În realitate, treaba cu tarlaua era o poveste, fiindcă, de fapt, era între campanii. Se terminase îngropatul porumbului şi nu începuse seceratul. Răspunsul ne-a lăsat muţi:      ,,-Tovarăşi, campania agricolă durează de la 1 ianuarie la 31 decembrie! În rest, puteţi face câte excursii vreţi!” Clar, nu? În grupul nostru de excursionişti nu erau numai membrii ceape, ci şi muncitori, elevi, intelectuali, pensionari, deci oameni care nu puteau fi obligaţi să meargă la muncă pe tarla, iar ziua aceea era zi de duminică, nu zi de muncă. Degeaba! I-am propus primarului să ieşim toţi la muncă într-o altă zi a săptămânii şi să facem normele respective. Imposibil. Lumea se agitase. Mi-era teamă să nu degenereze conflictul şi să scape de sub control, fiindcă printre noi erau şi unii mai iuţi la mânie. De la sediul ceapeului, primarul a dat telefon unui oarecare Stoica,  înalt funcţionar la judeţeana  de partid. I-a explicat în câteva cuvinte situaţia, deşi se părea că acela o ştia deja. Răspunsul a venit prompt: autocarele în garaj, lumea la muncă, iar preotul să se prezinte a doua zi la el. Cu mare greutate am reuşit să convingem lumea să se întoarcă acasă. Nimeni nu s-a dus la muncă în ziua aceea. A doua zi am început colindul pe la partid şi pe la securitate. Eram acuzat că fac propagandă mistico-religioasă în rândul cetăţenilor şi sabotez campaniile agricole, organizând excursii la mânăstiri în timpul acestor campanii. Cuvântul Mântuitorului: ,,-Nu vă îngrijiţi ce veţi răspunde, căci Duhul  Sfânt vă va da vouă cuvânt, căruia nu-i vor putea sta împotrivă!” mi-a dat curaj.  Deşi îmi era teamă de astfel de anchete, am dat declaraţii scris şi oral, susţinându-mi cauza astfel: ,,- Am organizat excursii în judeţ şi în ţară şi am vizitat ctitoriile epocii Ceauşescu: oraşe noi, sate înfloritoare, care pot fi exemplu pentru comuna noastră, obiective industriale magistrale, precum Hidrocentrala de la Porţile de Fier, muzee judeţene, în care am  putut vedea marile realizări ale vremii noastre. La Muzeul Judeţean din Tg. Jiu am vizitat expoziţia pe tema ,,Tinereţea revoluţionară a tovarăşului Ceauşescu!” De asemenea, am vizitat Scorniceştiul, satul natal al tovarăşului. Şi tot aşa le-am prezentat tovarăşilor astfel de obiective, la sfârşit adăugând: ,,- Vă rog să-mi spuneţi cine a mai organizat excursii la astfel de obiective cu cetăţenii comunei noastre? Nu intră, oare, astfel de evenimente în contextul mare al educaţiei politico-cetăţeneşti? E adevărat, că am vizitat şi monumente şi complexe istorice de arhitectură şi artă, printre care şi unele mânăstiri, dar ele fac parte din istoria poporului nostru, din viaţa noastră naţională! Nu ne putem dezice de părinţii noştri, fiindcă noi românii nu suntem orfani!”  Anchetatorii mei se uitau la mine ca la un extraterestru. Nu le venea a crede  că situaţia putea să ia o asemenea întorsătură. La sfârşit, mi-au spus, după ce s-au consultat între ei: ,,- Părinte, organizează astfel de excursii câte vrei, dar cu două condiţii: în primul rând, să fie o altă instituţie din comună care organizează excursia: şcoala, poliţia, dispensarul, chiar magazinul alimentar, dar să nu apară biserica sau parohia; în al doilea rând, pe cererea pe care o adresează acea instituţie primăriei pentru excursie, primarul să scrie că este de acord cu data propusă, ori să găsiţi împreună o altă dată potrivită. Dă-le şi celor de la primărie această satisfacţie şi nu te va mai opri nimeni!” Din momentul acela chiar nu s-a mai opus nimeni, iar excursia întreruptă a fost reprogramată.

În ultimii ani, încerc mereu să mai organizez excursii, dar nu se mai poate! Aceiaşi oameni sunt, dar nu mai este duhul, interesul, plăcerea de a pleca. Nu cred că numai criza economică e de vină. Vom reveni în ,,scrisorile” viitoare şi vom mai analiza acest fenomen, fiindcă el are implicaţi foarte interesante.

*

Părintele Arsenie Dumitrache. Nu ştiu dacă a mai scris cineva vreodată vreun rând în presă, ori în vreo carte despre Părintele Arsenie Dumitrache. Poate acestea sunt cele dintâi cuvinte scrise aici pe pământ despre dânsul. Pentru mine a rămas chipul adevăratului călugăr pe care l-am cunoscut până acum în trecerea mea prin această lume.

Venisem la Parohia Malovăţ preot la 1 octombrie 1979. Biserica de la Malovăţ era în stare jalnică. O găsisem cu o pictură degradată în proporţie de 80%, conform proiectului de pictură. Acoperişul era din tablă veche, descheiată, ruptă. În biserică erau porţiuni mari de podea putredă. Mai multe străchini aşezate prin biserică preluau apa ce curgea de la ploaie prin acoperiş şi prin tavan. Tâmplăria era putredă. Mai multe geamuri erau înlocuite cu ghemotoace de cârpe. Alunecările de teren din zonă făcuseră ca biserica să fie, pur şi simplu, ruptă pe mai multe locuri. Prin crăpăturile din zid puteai băga pumnul fără să te zgârâi. Catapeteasma era crăpată pe mai multe locuri. Îmi era teamă să fac slujbă în altar, fiindcă exista pericolul să se prăbuşească peste mine. Când a fost vorba s-o demolăm, m-am urcat cu scară şi am început să dau jos cărămidă cu cărămidă. Flamba, ameninţând dintr-un moment în altul cu prăbuşirea. Mulţi enoriaşi erau de părere că mai ieftin ar fi dacă am  demola-o şi am construi alta nouă. Le-am răspuns: ,,- Când mama Dvs. se îmbătrâneşte sau se îmbolnăveşte, o aruncaţi în ogaş şi vă luaţi alta?” Oamenii m-au înţeles. Au pus mână de la mână, făcând eforturi uriaşe. Am început lucrările de consolidare şi reparaţii. Zi şi noapte trimiteam circulare pe la eparhii, mânăstiri, diverse instituţii, cerând ajutoare, pentru a nu fi greutatea prea mare pentru sătenii noştri. Lucrurile se precipitau şi trebuiau bani mulţi. Lucrau mai multe echipe de muncitori, trebuiau multe materiale şi toate trebuiau achitate urgent.

Într-o zi, urmare cererii mele de ajutor, am primit o scrisoare. Era un colţ de hârtie îngălbenită, pe care era scrijelit un scris ca de copil de clasa întâia. Scria: ,,Părinte Alicsandre, fă bine şi vino până aici, la Mânăstirea Suzana. Părintele Arsenie”. Nu ştiam unde este acea mânăstire. Am aflat că e în judeţul Prahova, pe Valea Teleajenului, ceva mai sus de Mâneciu. Am scris: ,,Părinte Arsenie, distanţa e mare, cheltuiala e multă cu drumul, eu sunt prins aici cu lucrările la biserică. Dacă vreţi să ne trimiteţi vreun ajutor, vă rog trimiteţi prin poştă!”  Răspunsul nu s-a lăsat aşteptat: ,,Părinte Alicsandre, fă bine şi vino până aici. Îţi plătesc eu drumul!”  Le-am spus consilierilor mei şi mi-au zis:       ,,-Du-te, părinte, până acolo! E călugăr la o mânăstire, nu e un oarecare!” M-am dus. Mânăstirea Suzana era mânăstire de maici. Era o adevărată minune rătăcită-n munţi. Am întrebat de Părintele Arsenie Dumitrache şi mi-au arătat o căsuţă undeva în curtea mânăstirii. M-am dus acolo, am bătut, am strigat, dar n-a răspuns nimeni. Am aşteptat. Peste mai bine de o jumătate de oră a venit un călugăr bătrân, cu pletele şi barba albă, abia ducându-şi povara anilor. L-am salutat, m-am recomandat şi şi-a amintit de mine. M-a poftit să aştept. A intrat în casă şi după multă-multă vreme a ieşit cu un pachet. În el  erau 20.000 lei. Salariul meu era de 2.000 lei. Aveam la mine chitanţierul. Cu mare greutate m-a lăsat să-i tai chitanţă, dar nu cu numele lui, ci  ,,Diverşi credincioşi”. Erau bani primiţi de el de la credincioşi. Mi-a dat şi 300 lei pentru drum. Cu banii aceia am luat fierul-beton necesar pentru centurile necesare bisericii în lucrarea de consolidare.

A mai trecut o vreme, lucrările mergeau, dar banii erau tot mai puţini. I-am scris iar. M-a chemat la el. Mi-a mai dat 5.000 lei şi 300 lei pentru drum. M-a luat valul şi nu i-am mai scris câţiva ani. Când i-am scris, mi-a venit răspuns de la stăreţie, că Părintele Arsenie nu mai este la ei. Am scris despre el regretatului Mitropolit Antonie Plămădeală. Era vremea când ierarhii găseau timp să răspundă la scrisori! Mi-a scris vlădica Antonie, că pe Părintele Arsenie Dumitrache îl transferase Sfântul Sinod la Mânăstirea Cocoş din judeţul Tulcea, fiindcă începuse poporul să-l socotească Dumnezeu, tocmai pentru dărnicia, curăţenia  şi credinţa sa. Dumnezeu să-l ierte!

*

Taina Sfintei Cununii(II). În numărul 159 al ,,Scrisorii pastorale”, vorbeam despre Taina Sfintei Cununii. Prezentasem ultima dată condiţiile religioase, morale şi sociale pe care trebuie să le îndeplinească cei ce vor să se căsătorească. Mai adăugăm la cele spuse atunci alte câteva lucruri absolut necesare. După tradiţia Bisericii noastre, persoanele ce urmează a se căsători trebuie să se spovedească înainte de cununie sau cu câteva zile înainte. Există în Transilvania şi Banat o frumoasă tradiţie, conform căreia, timp de trei duminici  înainte de cununie se  anunţă în biserică de către preot viitoarea nuntă. În cazul în care cineva cunoaşte   că există vreun impediment la căsătoria respectivă, îl aduce la cunoştinţa preotului şi acesta poate refuza, dacă impedimentul există într-adevăr, să oficieze cununia, până când i se aduc dispensele cuvenite. Prin tradiţie  s-a obişnuit ca Taina Sfintei Cununii să nu se oficieze la vreme de post, fie că e vorba de anumite zile, fie că e vorba de anumite perioade de post. În acest sens, fiecare preot trebuie să-şi educe credincioşii să nu organizeze nunţi în astfel de zile şi de perioade, iar dacă, totuşi , o fac, să aibă dispensă de la ierarhul locului. Cununia să se săvârşească în biserică, cu excepţia cazurilor de forţă majoră, când poate fi săvârşită şi la casa uneia din părţi. Cununia să fie săvârşită după ritualul prescris în cărţile de cult, fără inovaţii. Există în unele părţi superstiţii legate de cununie. În acest sens, s-ar putea ca vreo familie să-i solicite preotului să-i repete cununia, pe diverse motive. Preotul să nu cadă într-o astfel de greşeală deosebit de gravă din punct de vedere canonic. În trecut, logodna se săvârşea independent de cununie. Datorită faptului că nu toţi cei ce se logodeau ajungeau şi la cununie, prin tradiţie s-a stabilit ca logodna să fie legată de cununie şi ele să formeze un  singur tot. Nu este admis să se oficieze logodna minorilor, ca o promisiune că cei doi se vor cununa, când vor ajunge la majorat.

4. Efectele juridice bisericeşti se referă atât la Logodnă, cât şi la  Sfânta Taină a Cununiei. Ele sunt:

a. Legate de Logodnă:

Oprirea logodnicilor de a se logodi cu alte persoane;

Obligaţia părţilor logodite de a se căsători cu alte persoane;

Producerea unei rudenii spirituale între cei logodiţi şi rudele de sânge ale celuilalt;

Opreşte de la hirotonie pe cel care a desfăcut logodna şi s-a căsătorit cu alta.

Desfacerea logodnei este permisă în următoarele cazuri:

Din aceleaşi motive pentru care se desface căsătoria;

Când unul din logodnici trece la altă confesiune religioasă;

Când unul din logodnici este imoral;

Când unul din logodnici suferă de o boală, care ar face imposibilă căsătoria mai  devreme de patru ani;

Când unul din logodnici pleacă într-o călătorie îndelungată;

Când unul din logodnici suferă o importantă schimbare a stării sale personale sau sociale;

Când unul din logodnici încheie o căsătorie cu altă persoană;

Când unul din logodnici îmbrăţişează viaţa monahală;

Când unul din logodnici, ajuns la majorat, nu mai vrea să încheie căsătoria respectivă;

Când logodnicul află că logodnica este gravidă cu altcineva;

Când unul din logodnici suferă de epilepsie incurabilă;

Când unul din logodnici are relaţii intime cu rude ale celuilalt;

b . Legate de Cununie:

Prin căsătorie se formează cea mai mică celulă a comunităţii creştine, a Bisericii;

Cei doi, deşi îşi păstrează libertatea şi individualitatea, în faţa legii şi a canoanelor bisericeşti  formează una, un trup şi un suflet;

Între soţi se creează drepturi şi îndatoriri  reciproce;

Între soţi şi copiii lor  apar drepturi şi îndatoriri reciproce şi egale;

Sunt obligaţi să trăiască împreună toată viaţa;

Încetarea căsătoriei  este admisă numai în urma morţii fizice a uneia din părţi sau prin cauze  asimilate cu moartea(adulterul, incestul etc.);

Există numeroase efecte  ale căsătoriei în plan social, prevăzute de legislaţia civilă în vigoare, dar despre ele nu discutăm în ,,scrisoarea” noastră, ele depăşindu-i cadrul. Facem, totuşi, precizarea  că acele persoane care se căsătoresc numai civil, din punct de vedere religios ele trăiesc în concubinaj, iar căsătoria lor nu e socotită căsătorie, atâta timp cât nu este consfinţită prin Taina Sfintei Cununii. Facem, de asemenea, precizarea, că Biserica nu îngăduie căsătoria a patra, indiferent din ce motive au fost desfăcute primele trei: deces, nulitate de drept etc. Deşi legislaţia civilă permite căsătoria monahilor, legislaţia canonică o interzice cu desăvârşire. După hirotonie nu-i mai este permis clericului să se căsătorească. Totuşi, din raţiuni superioare şi având în vedere interesele bisericeşti, s-a convenit în mod tacit ca, de la caz la caz, pe motive bine întemeiate, să acorde dispensă în acest  sens  orice sinod local şi orice ierarh eparhiot(Va urma).

*

Necrologul.  Cuvântarea pe care o ţine preotul la înmormântare se numeşte necrolog. Într-o astfel de cuvântare trebuie să scoată în evidenţă faptele deosebite ale celui decedat, caracterele lui morale şi religioase, să mângâie membrii familiei îndurerate, să facă legătură între viaţa decedatului şi învăţăturile creştine şi să întărească credinţa şi speranţa ascultătorilor. Nu este deloc uşor, ci dimpotrivă. Nu întotdeauna găseşti aspecte pozitive în viaţa cuiva. De multe ori predomină cele negative. Un vechi proverb latin spune că ,,despre morţi numai de bine”. Dar dacă nu ai de-ale bune şi toată lumea le ştie pe cele rele? Aici preotul trebuie să lucreze cu multă delicateţe, pentru a nu leza sentimentele familiei decedatului. Este cunoscut cazul unui preot francez, renumitul Bossuet, care, criticând un mort în timpul necrologului, a fost luat la bătaie de familia defunctului şi a scăpat cu fuga.

La Balta era preot Părintele Grasu. S-a întâmplat să fie o înmormântare. Murise soţia poştaşului comunei. Soţul decedatei a invitat mai mulţi preoţi la înmormântare, inclusiv pe Părintele Izverceanu de la Cernavârf. Majoritatea preoţilor participanţi erau tineri, fără experienţă. Părintele Izverceanu a vrut să le dea o lecţie. Când se apropia convoiul de biserică, Părintele Izverceanu l-a întrebat pe Părintele Grasu, preotul paroh: ,,-Părinte Nelu, vrei să ţii o cuvântare?” Părintele Grasu s-a scuzat că n-o prea cunoaşte bine pe moartă. Părintele Izverceanu a zis: ,,-Bine, lăsaţi că voi vorbi eu!”  S-a terminat slujba şi toată lumea aştepta un cuvânt din partea preoţilor participanţi. Părintele Izverceanu a început să vorbească astfel: ,, Oameni buni, conducem azi pe ultimul drum pe cea mai cumsecade femeie din Plaiul Mehedinţiului!” Lumea a amuţit, auzind o asemenea introducere. Părintele Izverceanu a continuat: ,,-Aşa-i, Părinte Nelu?” ,,-Da, Părinte!” a răspuns Părintele Grasu convins. ,,-Bine, a zis Părintele Izverceanu, ia cuvântul şi spune-le oamenilor de ce a fost cea mai cumsecade?!” Părintele Grasu a fost pus în mare încurcătură, fiindcă nu se aştepta la o asemenea întorsătură. A încropit el cum a putut o cuvântare şi a ieşit până la urmă din încurcătură.  La sfârşit, în altar, Părintele Izverceanu i-a zis: ,,- Ei, acum o cunoscuşi, că înainte ziceai că n-o prea ştii?” Lecţia nu fusese pentru Părintele Grasu, care avea, totuşi, suficientă experienţă şi putea să se descurce. Lecţia era pentru cei tineri. Deşi au trecut de atunci mai bine de 50 de ani, n-au uitat-o şi unul din ei mi-a spus zilele trecute: ,,-De câte ori a trebuit să plec după aceea la o înmormântare, cununie, botez sau la oricare altă slujbă, m-am gândit de acasă la anumite lucruri pe care le-aş putea spune în cazul în care aş fi pus în situaţia să iau cuvântul, ca să nu mă trezesc ca Părintele Grasu la acea înmormântare!” Mde!

*

Batjocorirea sărbătorilor. Am observat cu durere în vara aceasta că vreo câţiva enoriaşi ai parohiei noastre au lucrat în zile de duminică sau de sărbătoare. Fie că a fost vorba de cosit, fie de adunat fân sau cărat fân, ori de alte munci. Am vorbit cu multe alte prilejuri despre sărbători, despre semnificaţia şi valoarea lor în mântuirea sufletului nostru. De data aceasta atenţionez pe cei care au lucrat sau vor să mai lucreze în astfel de zile să nu încerce să batjocorească pe Dumnezeu. Vă rog să luaţi aminte, că-n vara aceasta am avut oarecare secetă, dar tot s-a făcut câte ceva. Ne-a ferit Dumnezeu de grindină sau de alte nenorociri. Nu uitaţi, că-n satul vecin Godeanu, aflat doar la câţiva kilometri de noi, a bătut piatra de a distrus tot. Nu uitaţi, de asemenea, că din satul acela este părintele episcop eparhial, părintele vicar eparhial, doamna contabilă şefă eparhială, doamna magazioneră eparhială şi… şi… alţi înalţi funcţionari eparhiali, municipali, judeţeni etc. Apoi, fraţilor, dacă acolo, unde ceata drepţilor este atât de numeroasă şi creşte mereu, s-a dezlănţuit mânia lui Dumnezeu, ce ne facem noi, nişte pârliţi de păcătoşi? Pe noi ne şterge de pe faţa pământului, pur şi simplu!

Oricum, vă rog insistent şi din tot sufletul, respectaţi sărbătorile scrise cu roşu în calendar şi nu încercaţi să-L batjocuriţi pe Dumnezeu!

*

Din învăţăturile împăratului Vasile Macedoneanul. ,,Fereşte-te să te dedai la băutură. Căci beţia este potrivnicul prudenţei şi vrăjmaşul ei. Mintea tiranizată de băutură pătimeşte la fel ca acei vizitii de pe carele de curse din hipodrom(stadion) care, neputând caii să-i stăpânească, sunt traşi ba ici, ba acolo, stârnind râsul privitorilor. Iar dacă mintea astfel pătimeşte, negreşit şi sufletul multe greşeli săvârşeşte”.

*

,,Prietenii la vreme de nevoie şi în împrejurări grele trebuie încercaţi, căci mulţi prieteni închipuiţi îi înconjoară pe cei fericiţi. Şi numai pe aceia să-i socoteşti prieteni adevăraţi, care te îndrăgesc nu de dragul vreunui câştig, ci în virtutea dragostei pe care ţi-o poartă. Altminteri, prietenia cu care ţi se arată numai în vremuri prielnice, să ştii că este mai degrabă marfă decât prietenie adevărată”.

*

,,Să ţii la bani, dar nu pentru plăcerea de a-i avea, ci din nevoia de a-i folosi, fie spre ajutorarea celor nefericiţi, fie spre răsplătirea celor hotărâţi să-şi sacrifice generos viaţa pentru alţii. Căci altfel dragostea de bani nu numai la nimic nu foloseşte, ci dimpotrivă, multă pagubă pricinuieşte. Fiindcă, dacă nu e pusă în slujba virtuţii, bogăţia devine mai degrabă slujnica răutăţii. Dar dacă e pusă în slujba virtuţii, poate să-i ajute mult, atât în ce priveşte sufletul, cât şi în ce priveşte trupul, pe cei care de ea se slujesc, fie că va fi cheltuită în folosul celor nevoiaşi, fie că va fi dăruită prietenilor buni. Căci facere de bine sunt amândouă, chiar dacă nu se numesc la fel”.

*

,,Se pare că nimic nu e mai tare decât dragostea. Căci prietenul adevărat nu poate fi pe nimic schimbat. Păstrează-ţi, aşadar, oricând şi oriunde, dragostea faţă de prietenii adevăraţi, pentru ca şi dragostea lor faţă de tine să rămână statornică şi neîndoielnică. Să nu fii nerecunoscător faţă de nimeni, ci fă-ţi din recunoştinţă obişnuinţă, căci a-ţi arăta recunoştinţa faţă de aceia care-ţi fac binele ţine de  evlavie. Omul nerecunoscător îşi este lui însuşi vrăjmaş. Recunoştinţa arătată rodeşte, dar când nu e arătată şi pe cea datorată ţie o nimiceşte. Dacă te arăţi recunoscător altora, mulţi se vor strădui să-şi arate recunoştinţa faţă de tine. Dacă nu vei fi însă recunoscător, nu-ţi vei putea câştiga nici un prieten, cu care să petreci în chip plăcut laolaltă, chiar dacă toţi oamenii din jurul tău se vor preface că-ţi sunt prieteni”.

*

Ajutoare. În această perioadă am primit o serie de ajutoare astfel: Doamna Dorina Zdroba din Bucureşti a donat 120 lei; Domnul Zorilă Sandu, ginerele Doamnei Mănescu Elena din Malovăţ, a donat 100 lei; Domnul Nistor Gheorghe din Tr. Severin, fiu al regretatului Nistor Ion din  Malovăţ, a mai donat 70 lei; Doamna Gaiţă Rodica din Orşova, fiica regretatului Bădescu Petre din Bârda a donat 50 lei. Dumnezeu să le răsplătească tuturor.

*

În luna iunie am donat pâine enoriaşilor participanţi la slujbe şi unor bolnavi din parohie astfel: 7 Iun.(Bârda): 66 pâini; 14 Iun.(Malovăţ): 140 pâini; 21 iun. (Bârda): 74 pâini; 28 Iun.(Malovăţ): 174 pâini. În total, s-au donat în luna iunie 454 pâini. Copiilor participanţi la slujbe li s-au donat ciocolate.

*

Plăţi. Dintre plăţile mai mari efectuate, menţionăm pe cea de 350 lei pentru pâinea donată în iunie.

*

Spovediţi, împărtăşiţi. Cu prilejul sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, am spovedit şi împărtăşit în cele două sate doar 32 enoriaşi. Foarte puţini! Cu criza aceasta nu mai găseşti prin satele noastre nici  bani, dar nici păcate şi nici păcătoşi. Păi, nu?

*

Publicaţii. Preotul Dvs. a reuşit să mai publice articolele: Nicolae State la ceas aniversar, în volumul Părintele Nicolae State-Burluşi, ,,Badea Cârţan” contemporan, la 60 de ani, Rm. Vâlcea, Editura ,,Antim Ivireanul”, 2009, pp. 160-164  şi Părintele Dumitru Bălaşa – Istoria dacilor ca o experienţă personală, în vol.  Părintele Dumitru Bălaşa – O viaţă în slujba crucii şi a neamului DacoRomân, Rm. Vâlcea, Editura Petrescu, pp. 129-133. O prezentare a activităţii preotului Dvs. se face la pag. 25 a acestui volum.

*

Emisiuni. Colaborarea cu Televiziunea ,,Datina” din Tr. Severin a continuat cu emisiuni interactive în zile de 3 Iulie cu tema Creştinismul la români şi 10 Iulie cu tema Misiunea preoţiei, între orele 21-22.

*

Simpozioane, invitaţii.   Episcopia Râmnicului l-a invitat pe preotul Dvs. să participe la simpozionul dedicat Părintelui Dumitru Bălaşa, care urmează să se ţină joi, 30 Iulie, la sediul episcopiei de acolo. S-a înscris, urmând a prezenta cartea recent apărută la parohia noastră a Părintelui D. Bălaşa,  Dacii de-a lungul mileniilor.

*

Episcopia Severinului şi Strehaei l-a invitat pe preotul Dvs. să participe cu o comunicare la simpozionul dedicat Sfinţilor Capadocieni, care va avea loc la Tr. Severin la 31 August. S-a înscris cu comunicarea: Relaţii între Biserică şi Stat în Imperiul Bizantin(sec. IV) în lumina unui manuscris arab descoperit recent.

*

Primăria Mehadia, jud. Caraş-Severin, l-a invitat pe preotul Dvs. să participe la simpozionul ce se va desfăşura la Mehadia în ziua de ……, simpozion dedicat presei bănăţene şi slujitorilor ei. S-a înscris cu comunicarea: Documente inedite privitoare la începuturile răspândirii ,,Telegrafului Român” în părţile Mehadiei.

*

Părintele Gheorghe Vasilescu din  Torino(Italia), l-a invitat pe preotul Dvs. să participe la sărbătorirea hramului bisericii româneşti din Torino de la 14 Oct. a.c. Cheltuielile le va ,,deconta Cuvioasa Paraschiva” zice dânsul. Tentantă ofertă. Vom vedea. Acolo este o mare comunitate românească.

*

Program. În cursul lunii august, avem următorul program de slujbe: 1 Aug.(Malovăţ-Bârda); 2 Aug.(Bârda); 6 Aug.(Bârda); 8 Aug.(Malovăţ-Bârda); 9 Aug.(Malovăţ); 12 Aug.(spovedit şi grijit în Bârda, la biserică şi în sat); 13 Aug.(spovedit şi grijit adulţii în Malovăţ, la biserică şi în sat); 14 Aug.(spovedit şi grijit copiii în Malovăţ); 15 Aug.(pomeniri dimineaţa la Bârda, slujbă la Malovăţ); 16 Aug.(Bârda); 22 Aug.(Malovăţ-Bârda); 23 Aug.(Malovăţ); 29 Aug.(Malovăţ-Bârda); 30 Aug. (Bârda). În restul timpului, preotul poate fi găsit la biserică, acasă sau la telefon 0724.99.80.86. Poate fi contactat şi pe e-mail la adresa: stanciulescubarda@gmail.com.

*

Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA

%d blogeri au apreciat asta: