„Scrisoare pastorală“ nr. 158

Dragii mei enoriaşi!

Între Mithra şi Hristos.   În una din zilele trecute ascultam o emisiune la postul de radio ,,România-Cultural”.  Un românaş de-al nostru stabilit într-o ţară nordică îşi prezenta o  teză de doctorat, pe care o realizase şi o susţinuse de curând în străinătate. Teza fusese apreciată şi notată cu calificativul maxim. În teză era tratată tema cultului lui Mithra la români. Facem precizarea că Mithra a fost o zeitate cinstită în cadrul unui cult necreştin în spaţiul  sud-est european în primele veacuri ale mileniului întâi. Românul de care vorbeam făcea o serie de afirmaţii mai mult decât aberante, revoltătoare chiar. Două dintre ele ar fi destul să ilustreze acest lucru. Susţinea sus şi tare că religia creştină a fost impusă de către autorităţile politice româneşti poporului român începând din secolul al XIV-lea, odată cu înfiinţarea statelor româneşti. Până atunci românii ar fi avut religia lui Mithra, respectiv cultul mithraic. O gogomănie mai mare decât asta nici că se putea afirma.  Oare, românul nostru nu auzise el că aici a propoveduit  Evanghelia unul dintre primii Apostoli ai Mântuitorului, respectiv Sfântul Apostol Andrei în secolul I?  Oare, n-a auzit stimabilul de sutele de martiri creştini din secolele I-XIV, care şi-au dat viaţa pentru că L-au mărturisit pe Hristos, pentru că au recunoscut că sunt creştini şi nu şi-au lepădat credinţa în ciuda tuturor persecuţiilor? Nu auzise, oare, stimabilul de nenumăratele urme de biserici şi mânăstiri datând dinainte de formarea statelor româneşti descoperite de arheologi pe teritoriul românesc? N-a citit istoriile vechi, mărturiile cronicarilor străini despre creştinismul nord-dunărean şi reprezentanţii lui de seamă? N-a aflat că la sinodul I de la Niceea din 325 a fost prezentă o delegaţie a creştinilor din părţile noastre în frunte cu un episcop? N-au  auzit onorabilul de marii scriitori străromâni , profund creştini, precum Niceta de Remesiana, care au trăit şi şi-au scris opera în părţile noastre? N-a auzit de călugărul Dionisie cel Mic sau Exiguul,  român de-al nostru, care a inventat calendarul, pe care azi îl utilizează toate popoarele? Sau despre acelaşi Dionisie, care a tradus pentru prima dată canoanele sinoadelor răsăritene în limba latină, fiind socotit fondatorul dreptului canonic occidental? N-a auzit el de episcopiile şi mitropoliile înfiinţate de bizantini, care aveau în subordinea lor spaţiul şi creştinii din nordul Dunării?  Multe alte întrebări de acest gen aş mai fi avut de pus acelui domn ,,doctor”. A doua dintre gogomăniile spuse de stimabilul era aceea că toate colindele noastre româneşti nu sunt altceva decât cântări de cult mithraic. O prostie mai mare decât asta nici că se putea. Oricine ar cerceta colindele noastre, ar putea vedea cu uşurinţă că peste 90% din ele au conţinut creştin. Am putea spune că ele sunt o adevărată Biblie versificată. Că există şi colinde cu conţinut istoric, social, moralizator etc., e foarte adevărat, dar toate sunt în spiritul învăţăturii creştine, adânc înrădăcinate în conştiinţa poporului român, creatorul acestor nestemate.

E foarte adevărat că în folclorul românesc se mai găsesc reminiscenţe ale unor vechi religii care au existat înainte de apariţia creştinismului. Acestea sunt foarte importante, pentru că ele vorbesc despre vechimea şi continuitatea neîntreruptă a poporului român pe aceste locuri. Sunt adevărate relicve de arheologie spirituală. Cu ani în urmă am cules folclor din nordul judeţului Mehedinţi. Numeroase materiale au privit Cântecul Zorilor. E vorba de bocetele sub formă de versuri cântate la înmormântări. Sunt nişte creaţii extraordinare. Ei bine, într-un astfel de bocet am găsit un element interesant. Se spunea acolo că Mântuitorul Iisus Hristos umblă călare pe cal mohorât şi adună de la porţi sufletele celor morţi spre a le duce în lumea de dincolo. Nicăieri în Sfintele Evanghelii şi în învăţătura noastră creştină Mântuitorul nu apare călare pe cal şi nu are acest rol de a transporta sufletele morţilor dintr-o lume în altă lume. Am înaintat ipoteza că e vorba de o reminiscenţă a cultului Cavalerului Trac, o zeitate care a fost cinstită în părţile noastre prin secolul IV. Iată că o frântură din acea religie s-a păstrat în cântecul nostru funebru, dar a fost creştinată de către autorul anonim. În felul acesta putem să vorbim de fărâme ale religiilor vechi necreştine păstrate în folclorul şi etologia românească, dar nicidecum că acestea au predominat la români până în secolul al XIV-lea, când noi am fi fost creştinaţi.

Gogomăniile spuse pe post de acel ,,doctor” mi-au lăsat un gust amar. Ascultându-l, mi s-a zămislit în minte imaginea unui copil, care strigă după mamă-sa că este curvă, încurajat de râsul şi aplauzele derbedeilor de pe marginea drumului.

*

Ultimul otcoş.  În părţile muntelui, cositul are un adevărat ritual respectat cu sfinţenie de localnici. În fiecare sat este  una sau două echipe de cosaşi, care îşi au rânduielile(cutumele) lor  stabilite de sute de ani.  Cosaşii sunt organizaţi în cete conduse de câte un  primaş sau şef de echipă. Acesta este ales de ceată după nişte probe foarte dure de concurenţă. El trebuie să fie cel mai bun dintre toţi. El urmează apoi să tocmească lucrările, să hotărască programul cetei în toată perioada campaniei de cosit. El este cel care face ordine şi judecă neînţelegerile ivite între membrii cetei şi tot el este cel care declară campania deschisă sau închisă, cât şi dizolvarea cetei. Primaşul se bucură de o cinste deosebită din partea membrilor cetei şi chiar din partea întregului sat, având oricând un cuvânt greu de spus în viaţa satului. Toţi membrii cetei au datoria să-l asculte pe primaş pe toată perioada campaniei de cosit.

În Balta era primaş al celei mai bune şi numeroase cete de cosaşi Nicolae Zoican.   Deţinuse această cinste de mulţi ani. De fapt, era socotit cel mai bun cositor din sat. Cosea bine, frumos, avea rezistenţă şi putere. La aceste calităţi se adăugau vorba înţeleaptă, prietenoasă şi caldă, cinstea, demnitatea  şi omenia. Toate acestea îl impuseseră drept primaşul de necontestat al cosaşilor din sat. Ceata lui era cea mai numeroasă din zonă. În perioadele de vârf avea şi 40 de cosaşi, toţi unul şi unul, aleşi pe sprânceană de Nicolae Zoican. De fapt, nici nu intra oricine în ceata lui. Beţivanii, afemeiaţii, leneşii, oamenii fără cuvânt nu aveau ce căuta în echipa lui. Coseau zeci de hectare de fân în hotarul satului Balta, după care plecau prin comunele din jur sau treceau muntele în Banat şi acolo zăboveau până către toamnă. Făceau bani buni în timpul verii, aşa încât cosaşii din ceata lui Zoican deveniseră oameni cu vază în sat, invidiaţi de mulţi. Era o frumuseţe să-i vezi în lan. Toţi băteau coasele în acelaşi timp. Toţi le dădeau cute în acelaşi timp. Toţi porneau în acelaşi ritm în urma lui Nicolae Zoican şi coasele şuierau într-un fel de cântec al lor. Fiecare coasă avea nume. Pe a lui Nicolae Zoican o chema  Vipera. Cosaşii din echipă erau solidari unii cu alţii. Erau toţi ca unul. Fraţi să fi fost şi tot nu se legau aşa unii cu alţii. Era o prietenie puternică, adâncă, o prietenie care se lega pentru toată viaţa.

Toate erau bune şi frumoase, numai că într-un an s-a întâmplat ceva cu Nicolae Zoican. Ceva nu era în ordine. O slăbeală neobişnuită îi stăpânea trupul.  Obosea repede după te miri ce treabă uşoară. Tot mai des simţea nevoia să se aşeze pe pat, să doarmă oleacă. Dacă a văzut ce-a văzut, s-a dus la doctor. După ce i-au făcut analizele, medicii au tras concluzia că are leucemie(cancer de sânge). O linişte de mormânt s-a răspândit peste familie, peste sat,  la aflarea veştii. Nu a fost localnic sau cunoscut al lui Nicolae Zoican, care  să se bucure. Devenise încă din prima zi de la aflarea diagnosticului subiectul umărul unu în discuţiile tuturor. Şi de fiecare dată când venea vorba despre el, ochii tuturor lăcrimau, iar unii plângeau de-a binelea, ca după unul din propria familie. Simţea fiecare că parcă ceva i se frângea din suflet.

Nicolae Zoican a primit în tăcere şi cu demnitate vestea. S-a întors acasă cu o traistă de medicamente, ca să facă pe voie medicilor şi soţiei, dar el era convins că toate sunt de la Dumnezeu, cu voia şi cu ştirea Lui.  Era convins că zilele lui sunt numărate şi că nu-l poate înşela el pe Dumnezeu cu leacuri şi cu fleacuri. Sătenii, dar mai ales cosaşii lui, au început să se rânduiască pe la el, aşa, ca din întâmplare. El înţelegea că vin să-şi ia rămas bun, dar se prefăcea că nu pricepe. Vorbeau câte toate, numai despre boală nu. La sfârşit îl săruta fiecare şi-şi ştergea lacrimile pe furiş.

Când a venit vremea cositului, Nicolae Zoican era aproape învins de boală. Şedea mai mult la pat. Totuşi, ortacii au venit la el, ca în fiecare an, ca să hotărască ce au de făcut. Nicolae Zoican s-a ridicat de pe pat, i-a privit în tăcere, le-a zâmbit. S-a ridicat greoi, s-a dus la un dulăpior din apropiere şi a scos o sticlă de rachiu. ,,- Pentru începutul cositului de anul acesta am păstrat-o, băieţi!” A gustat el, a dat apoi sticla celorlalţi şi fiecare a gustat ca la împărtăşanie. Au hotărât ce au de făcut şi de unde încep cositul. Nu le-a venit a-şi crede ochilor, când Nicolae Zoican şi-a luat coasa de la polată. Era bătură şi gata de lucru. ,,-Haideţi, băieţi, să începem azi, că e vremea bună! Nu se ştie mâine ce o fi!” a zis el şi au plecat toţi ca la poruncă după el. S-au dus până în Lunca Bălţii, apoi au luat-o coasta dealului. Nicolae Zoican s-a oprit la un moment dat şi le-a zis: ,,-Ajutaţi-mă să urc!” I-au luat coasa, doi au făcut mâinile scaun şi l-au luat pe Nicolae pe sus. Când au ajuns în vârful dealului, au dat cute la coase, s-au închinat şi s-au pregătit de începere. Nicolae Zoican i-a zis unuia dintre cosaşi: ,,-Tu, Ioane, rămâi aici şi cântă-mi doina mea din fluier!” Ion a scos fluierul şi a început să cânte o doină, care parcă venea din altă lume. Au început . Nicolae Zoican era înaintea tuturor. Vipera alerga ca fulgerul prin iarbă şi tăia parcă mai bine decât oricând. Au mers 20-30 metri cu otcoşul într-o tăcere neobişnuită. Doar cântecul plutea în văzduh şi se împletea cu mirosul proaspăt de fân cosit. Pe faţa lui Nicolae curgeau pâraie de sudoare, oasele feţei şi ale trupului păreau că străpung pielea. El însuşi ajunsese o mână de om, dar continua să cosească. Era efortul suprem pe care-l mai făcea pe lumea aceasta, era cântecul lui de lebădă. La un moment dat s-a oprit. Coasele tuturor au îngheţat ca la comandă. Nicolae Zoican s-a lăsat uşor, sprijinindu-se de coada coasei. Privirea îi era împăienjenită, dar faţa îi zâmbea. Cu un glas abia şoptit le-a spus: ,,- Băieţi, de azi înainte  nu voi mai fi cu voi! Alegeţi-vă primaşul!  Faceţi  ce  ştiţi şi ce credeţi că e mai bine. De acum să nu mai contaţi pe mine!. Să mă iertaţi dacă v-am supărat vreodată! Rămâneţi cu bine şi să vă mai aduceţi aminte şi de mine din când în când!”

Au încercat să-l încurajeze, dar degeaba. El ştia ce ştia. Şi-a pierdut cunoştinţa. L-au dus pe pat de crengi verzi acasă, ca pe un erou de altădată. Noaptea a murit. A fost plâns de familie, de ortaci şi de toţi consătenii. Au trecut mulţi ani de atunci, dar pe el nu l-au uitat şi fiecare poate să-ţi povestească o întâmplare cu el sau o vorbă de-a lui.

*

Plictiseală.   Au trecut şi alegerile europarlamentare! I-am văzut şi i-am auzit pe candidaţi, fie înjurându-se, fie pupându-se. Ne-am dus, – care ne-am dus -, şi i-am votat, fie cu convingere, fie mai mult ca o obligaţie cetăţenească. Au fost unii oameni  de seamă, politicieni demni de tot respectul, care sperăm că ne vor reprezenta ţara cu competenţă şi demnitate. Au fost unii care au trecut neobservaţi, împinşi de la spate de partidele pe care le reprezentau; am văzut şi din cei care dădeau din fund şi cântau manele, încercând astfel să convingă electoratul cât de pricepuţi sunt. Slogane precum ,,Doi creştini şi patrioţi vor scăpa ţara de hoţi!” mi-au lăsat un gust amar, fără să mă convingă că acei domni candidaţi sunt  vrednici să le dau votul meu.

În sfârşit, a venit şi vremea rezultatelor. Câteva personalităţi de prima mână formează artileria grea a delegaţiei româneşti. Mă întreb cum vor sta la aceeaşi masă Laszlo Tokeş cu Corneliu Vadim Tudor şi ce spectacole savuroase vor oferi parlamentarilor europeni. Dar cel mai interesant caz mi se pare al domnului Gigi Becali. Nu contest meritele domniei sale în plan fotbalistic şi caritabil. Tot respectul. Dar, având în vedere că el însuşi a afirmat că nu ştie nici o limbă străină, mă întreb ce va face omul acesta în parlamentul european din moment ce nu va înţelege nimic din tot ce se vorbeşte? Să stai de dimineaţa până seara pe scaun, să te scobeşti în măsele, să te aperi de muşte, să caşti gura la nişte oameni care spun ceea ce tu nu înţelegi e cumplit. Cu siguranţă că în curând va ajunge la concluzia că era mai bine la puşcărie decât la parlament. Să zicem că-şi va plăti translator, care-i va traduce totul în limba română. Problema este însă de nivel intelectual. Se vor discuta probleme care-l vor  depăşi pe dânsul. Ar fi cum aş sta eu între nişte specialişti  în fizică nucleară sau în informatică. Oamenii aceia ar vorbi pe limbajul lor, cu termenii specifici domeniului, iar eu m-aş holba la fiecare, fără să pricep o iotă. Oricum, în viaţa personală, domul Becali a realizat cea mai mare performanţă a vieţii. Mă întreb, însă, ca român: dacă era atât de patriot, nu ar fi fost, oare, mai cinstit să se dea la o parte şi să lase locul acela altuia  corespunzător? Chiar nu mai avea neamul românesc pe altcineva, care să-l reprezinte mai cu demnitate şi mai cu competenţă în forumul european?

Gândindu-mă la nea Gigi şi la chinurile ce-l aşteaptă, mi-am amintit de vremea când eram elev la seminarul din Craiova. La o săptămână la două ne ducea, încolonaţi,  la filarmonică să ascultăm muzică simfonică. Trebuia umplută sala de concert. Uneori ne încasa o  sumă foarte mică, alteori intram gratuit. Tragedia  începea după intrarea în sală. Eram copii de ţară majoritatea, copii fără o cultură muzicală deosebită. Noi eram la stadiul  de iubitori de muzică populară şi uşoară, şi la cel de învăţăcei într-ale muzicii psaltice(bisericeşti). Muzica simfonică nu este pentru oricine. Îţi trebuie un anumit nivel intelectual. Craiova este un oraş cu tradiţie într-ale muzicii simfonice. Pe atunci(anii 1968-1973) era la mare înălţime dirijorul Alexandru Racu, personalitate de seamă a vieţii culturale craiovene. Noi spuneam concertelor de muzică simfonică ,,scherţando de broaşte”. O armată de oameni de pe scenă chinuiau tot felul de instrumente muzicale. În maximum zece minute sau un sfert de oră de la începerea concertului adormeam. Ei scârţâiau pe scenă, noi sforăiam în sală. Din când în când trecea pedagogul pe la capătul rândurilor. Se oprea puţin la fiecare rând şi, pe neobservate, dădea câte un ghiont sub coastă celui de la margine şi-i şoptea: ,,-Dă-l mai departe!”  Acesta sărea din somn şi, fără să se dezmeticească bine, ardea şi el vecinului de alături un ghiont sub coastă şi-i şoptea: ,,-Dă-l mai departe!” Şi aşa, într-un minut se trezea un rând întreg la viaţă. Era o plictiseală de moarte, dar nimeni nu vrea să audă; chiar de am fi avut teză sau examen a doua zi, la concert trebuia să mergem. Cum eram noi pe atunci la concertele de muzică simfonică o să fie dom’ Gigi la parlament. Dar ce contează! Este el europarlamentar, este!

*

Inaugurarea Casei Memoriale Artur Silvestri.   În zilele  de  29-30 mai, preotul Dvs. a participat la inaugurarea Casei  Memoriale a Dr. Artur Silvestri de la Ceahlău, jud. Neamţ.  A fost invitat de Asociaţia Română pentru Patrimoniu, care a suportat şi cheltuielile de deplasare, cazare şi masă. În comuna Ceahlău, la poalele muntelui cu acelaşi nume, la câteva sute de metri de Mânăstirea Durău, regretatul  Prieten al preotului Dvs., Dr. Artur Silvestri, îşi cumpărase o casă, pe care o amenajase foarte frumos. La iniţiativa soţiei sale, Doamna Mariana Brăescu  Silvestri, casa a fost transformată în Casă Memorială. În faţa ei a fost ridicată o troiţă imensă din lemn sculptat. La împlinirea a şase luni de la deces, s-a organizat pomenirea lui Artur Silvestri, inaugurarea casei şi sfinţirea troiţei, după care a urmat un simpozion de comunicări, lansări de cărţi, un film cu viaţa lui Artur Silvestri, discuţii. La festivitate a participat foarte multă lume din comuna Ceahlău, cât şi din alte părţi. Din Bucureşti au mers două autocare, din Iaşi a venit unul. Au fost apoi oameni din ţară, foşti prieteni şi cunoscuţi, care au venit cu maşinile, cu trenul sau autobuzul. Au fost scriitori din Canada, inclusiv preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Români din Israel. Slujbele cuvenite au fost oficiate de protopopul locului, doi preoţi localnici şi preotul Dvs. Un reportaj amănunţit despre eveniment, cu fotografii,  a fost publicat în ,,Analize şi fapte”, 2009, nr. 51, ediţie on-line(http://analize-şi-fapte.com). Cazarea s-a făcut la Mânăstirea Durău..  Sufletul întregii manifestări a fost Doamna Mariana Brăescu Silvestri, care s-a îngrijit până la cele mai mici amănunte ca totul să fie bine, aşa cum i-ar fi plăcut şi lui Artur Silvestri.  La Casa Memorială de la Ceahlău se intenţionează să se organizeze anual câte un simpozion, la care să participe oameni de cultură, să se ţină comunicări, să se dezbată tot felul de teme din domeniul cultural.

Mare surpriză a avut preotul Dvs., când, după slujbă, a fost abordat de o doamnă necunoscută. Era vorba de Doamna Elena Buică, scriitoare româno-canadiană din Toronto(Canada). Aflând cine este, Doamna Buică l-a abordat pe preotul Dvs. şi i-a relatat o mulţime de amănunte despre satele Malovăţ şi Bârda, despre oamenii şi realităţile de aici, aşa cum le citise din ,,Scrisoare pastorală”. Facem precizarea şi de această dată, că ,,Scrisoarea pastorală” este republicată cu regularitate în revista ,,Observatorul” din Toronto, acolo unde o citea şi Doamna Buică. Ce mică e lumea!

Cu prilejul acestei deplasări, preotul Dvs. a avut prilejul să străbată o bună parte din ţară. Văzând recoltele de pe unde a trecut, a înţeles că nu ne va lăsa Dumnezeu să murim de foame. Peste tot parcă era o grădină. Mai puţin de 10% din teren era nemuncit, în rest tot felul de recolte, care de care mai frumoase. Doar de pe la Strehaia până la Severin seceta făcuse ravagii şi terenurile nemuncite predominau. Avem ţară bogată şi frumoasă. Ne-a binecuvântat Dumnezeu cu ea, aşa păcătoşi cum suntem!

*

Ajutoare.   Părintele Pr. Gheorghe Vasilescu  din Torino(Italia) ne-a trimis 500 lei ca ajutor şi 500 lei pentru cărţi. Doreşte să înfiinţeze o bibliotecă publică la parohia sa  pentru comunitatea foarte numeroasă din Torino şi împrejurimi. Doamna Pera Maria din Tr. Severin, fiindcă a Doamnei Pera Aurica din Malovăţ, a donat 110 lei;  Doamna Omir Lucreţia din Bucureşti, fiică a satului Malovăţ, a mai donat 100 lei; Domnul Curea Marinel din Tr. Severin, fiul regretatului Curea Marin din Bârda, a donat  50 lei. Tuturor le mulţumim cordial. Dumnezeu să le răsplătească jertfa!

*

În luna mai am donat pâine credincioşilor veniţi la biserică şi unor bătrâni şi bolnavi din sat astfel: 3 Mai(Malovăţ): 167 pâini; 10 Mai(Bârda): 62 pâini; 17 Mai(Malovăţ): 150 pâini; 24 Mai(Bârda): 62 pâini; 31 Mai(Malovăţ): 159 pâini. În luna mai s-au donat, aşadar, 600 pâini. Copiilor li s-au donat ciocolate.

*

Plăţi. În această perioadă am făcut câteva plăţi mai mari astfel: 600 lei manopera pentru gardul cimitirului din Malovăţ, 1020 lei protoieriei pentru  lumânări  şi  454 lei brutăriei pentru pâinea donată în luna mai.

*

Publicaţii.     Parohia noastră a reuşit să publice o nouă carte a regretatului preot Dumitru Bălaşa, Dacii de-a lungul mileniilor( 284 pag.). În opera Părintelui Dumitru Bălaşa, dacii sunt viteji, harnici, pricepuţi, buni cunoscători ai tainelor cerului şi pământului, dar şi ale sufletului. Părintele Bălaşa aduce în sprijinul afirmaţiilor  sale nenumărate dovezi din scrierile vechi. Unele sunt pentru prima dată traduse în limba română, altele sunt reinterpretate printr-o nouă viziune. Punând cap la cap mărturiile documentare, Părintele Bălaşa creează ipoteze puternice, imbatabile. El răstoarnă teorii aflate la modă mai multe secole privind limba dacilor şi romanizarea, supravieţuirea peste veacuri a uriaşului popor dacic. Romanii şi venirea lor în părţile noastre constituie un accident istoric ca oricare altul, fără a deveni hotărâtor, marcant pentru existenţa ulterioară a Daciei. Părintele Bălaşa nu se opreşte aici. El urmăreşte evoluţia dacilor de-a lungul timpului şi scoate în evidenţă înălţările şi decăderile lor. Repune în discuţie evenimente istorice despre care se credea că s-a spus ultimul cuvânt; scoate la lumină aspecte, intrigi, personaje şi fapte, despre care se ştia prea puţin ori nu se ştia deloc. Se ,,războieşte” cu istorici de prestigiu, români şi străini, fără menajamente, ca un fidel slujitor al adevărului. Părintele Dumitru Bălaşa regăseşte pe daci până în zilele noastre, prezenţi la toate marile evenimente europene. Parcurgând cărţile Părintelui Dumitru Bălaşa dedicate istoriei dacilor, sesizezi cu uşurinţă că sunt scrise de un mare patriot şi deţin ele însele o mare doză de patriotism, care te copleşeşte. Datorită cărţilor Părintelui Dumitru Bălaşa, dacii îşi regăsesc vadul în istorie, în ciuda celor ce-au făcut tot ce le-a stat în putinţă să-i facă să dispară de pe scena ei. Părintele Dumitru Bălaşa este un învingător, fiindcă a plecat dintre noi cu  convingerea că a făcut ceea ce trebuia să facă în calitate de român, de creştin şi de preot. Chiar dacă unele dintre tezele şi ipotezele pe care le propune vor fi contestate, poate infirmate, despre autor se va vorbi mult de aici înainte, cărţile sale vor fi tipărite şi retipărite, cititorii vor găsi în ele mereu prospeţimea informaţiilor documentate, iar dacii vor reveni mereu în conştiinţa acestora şi datorită istoricului Dumitru Bălaşa.

*

Din lipsă de timp, iată că în ultima vreme n-am mai prea vagabondat  mult pe internet. Am descoperit acum, cu destulă întârziere, că prietenul nostru, Domnul Ioan Miclău  din Australia, a continuat fără întrerupere să posteze în revista  Domniei Sale, ,,Iosif Vulcan” ,,Scrisoarea pastorală” a parohiei noastre. Astfel, numărul 111 din ,,Scrisoare pastorală” a apărut în revista ,,Iosif Vulcan” din 11 iulie 2007; nr. 119 în 24 dec. 2007; nr. 123 în 16 ian. 2008; nr. 126 în 17 febr. 2008; nr. 129 în 30 mart. 2008; nr. 130 în 12 apr. 2008; nr. 131 în 26 apr. 2008;   nr. 134 în 22 iun. 2008; nr. 135 în 29 iun. 2008; nr. 136 în 25 sept 2008;  nr. 138 în 15 aug. 2008; nr. 140 în 25 sept. 2008. În numărul din 24 dec. 2007 este prezentat vol. I din cartea Scrisoare pastorală; În numărul din 5 iulie 2007 a apărut articolul preotului Dvs., Lecţia de religie. În numărul din 7 febr. 2008 este prezentată cartea Domnului Ioan Miclău, Scrieri în proză, vol. II, pe care i-a publicat-o parohia noastră; în numărul din 7 martie 2008 este prezentat volumul Bucate de post. În numărul din 22 iunie, scriitorul Florin Ţene prezintă volumul II din Poezii alese al Domnului Ioan Miclău, pe care i l-a publicat parohia noastră. Revista ,,Iosif Vulcan” poate fi găsită pe internet la adresa: http://revista-iosif-vulcan.com

*

Examene.    În  această perioadă, preotul Dvs. a susţinut mai multe examene pentru anul III la Facultatea de Drept a Universităţii ,,Spiru  Haret” din Bucureşti, al cărui student este, astfel: la  6 mai: Drepturi fundamentale;  la 17 mai: Drept european; 23 mai: Drept penal; 24 mai: Dreptul muncii; 30 mai: Dreptul asigurărilor; 31 mai: Drept internaţional public.

*

Inspecţie. Pe 26 mai, preotul Dvs. a avut inspecţie de grad la Colegiul Naţional Economic ,,Th. Costescu” din Tr. Severin, unde preda religia. În baza doctoratului, i s-a aprobat, conform legii, această inspecţie, în vederea echivalării cu  gradul întâi didactic. Este cea mai înaltă treaptă în învăţământul preuniversitar. Preşedintele comisiei de inspecţie a fost desemnat de către Ministerul Învăţământului în persoana Domnului Prof. Univ. Dr. Mihail Valentin Vladimirescu, prodecanul Facultăţii de Teologie de la Universitatea ,,Al. I. Cuza” din Craiova. Restul membrilor comisiei au fost de la Inspectoratul Şcolar Mehedinţi. Inspecţia s-a desfăşurat la patru clase, trei de-a XI şi una de-a XII. Temele pe care a trebuit preotul să le predea ca lecţii în faţa elevilor şi a comisiei de inspecţie au fost: Voievozi şi domnitori români apărători ai neamului şi credinţei străbune; Familia creştină azi şi rănile ei; Ecologia creştină(Protecţia mediului); Rolul creştinismului în istoria poporului român. Conform  procesului verbal întocmit de comisia de inspecţie, preotul a obţinut media 10 şi i s-a conferit titlul didactic de profesor gradul I. S-a întocmit documentaţia cuvenită, care a fost înaintată la minister pentru validare. Este un pas important în pregătirea intelectuală şi profesională, la care nici nu visa în 1990, când a început activitatea didactică. Conform inspectoratului, preotul Dvs. este  singurul preot  din Mehedinţi cu gradul I de profesor. Mai sunt alte patru persoane civile  cu acest grad pe domeniul religiei.

A doua zi, pe 27 mai, preotul Dvs. a fost dat afară din învăţământ, iar locul său de la liceu a fost dat altei persoane, care a venit prin transfer, ca titular. Preotul era suplinitor pe o jumătate de normă din anul 2000. Precizăm că preoţii nu au voie să se titularizeze  în învăţământ. Să mai zică cineva că dracul a ieşit la pensie sau e în concediu. Numai el avea interesul ca preotul să nu predea religia la 300 de elevi, ci să se ocupe de cele trei capre. Păi, nu? Ne văităm că nu avem cadre calificate în învăţământ, că prea multe cadre de umplutură sunt în acest sector de activitate şi iată că, atunci când le avem, le dăm cu piciorul. Legea e lege, dar e al dracului cel ce ,,răşfoie” legea, vorba ţiganului. Dureros este faptul că cei care ar fi trebuit să ia atitudine faţă de această nedreptate ce i s-a făcut preotului Dvs. s-au jurat că usturoi n-au mâncat şi gura nu le pute!

*

Emisiuni.   În seara zilei de 22 mai, între orele 20-21, preotul Dvs. a avut emisiune interactivă la Televiziunea ,,Datina” din Tr. Severin, în care a dezbătut tema Creştinismul în epoca de aur (313-1054).

*

Conferinţe.    La 19 mai, preotul Dvs.  a participat la  conferinţa  susţinută de actorul Dan Puric din Bucureşti la Palatul Cultural ,,Theodor Costescu” din Tr. Severin pe tema Omul frumos. Ne face plăcere să precizăm că această conferinţă am primit-o pe internet de la regizorul şi redactorul de radio, Domnul Ben Todică din Sydney(Australia) în urmă cu un an şi am prezentat-o la fiecare din cele două biserici credincioşilor la timpul respectiv. I-am spus acest lucru Domnului Dan Puric şi a fost foarte surprins.

*

Procese.    În una din ,,scrisorile” trecute vă spuneam că parohia noastră a pornit proces împotriva Comisiei Judeţene de Fond Funciar Mehedinţi şi a Primăriei Malovăţ pentru retrocedarea terenului bisericii din pomii de la Bucium. Din păcate, onorata poştă română n-a binevoit să ne aducă citaţia cuvenită şi procesul s-a judecat. Din cauză că au lipsit toate părţile împricinate, s-a hotărât suspendarea acţiunii. Întâmplarea a făcut să găsim prin satul Malovăţ   hotărârea judecătorească şi să repunem pe rol procesul. Nu ne-am pierdut nici de data aceasta încrederea totală în poşta română, dar… sperăm că măcar în ceasul al doisprezecelea va trage cuvenitele concluzii.

*

Botezuri şi înmormântări. La 16 mai am oficiat Taina Sfântului Botez pentru Vişan Dumitru-Denis, fiul Domnului Vişan Dumitru şi al Doamnei Vişan Adriana-Cosmina din Malovăţ. Să trăiască!  La 26 mai am oficiat înmormântarea lui Lasculescu Sabin(88 ani) din Bârda. Dumezeu să-l ierte!

*

Program. În luna iunie avem următorul program de slujbe: 6 Iun. (Malovăţ-Bârda); 7 Iun. (Bârda); 8 iun. (Malovăţ-Bârda); 13 Iun.(Malovăţ-Bârda); 14 Iun.(Malovăţ); 20 Iun.(Malovăţ-Bârda); 21 Iun.(Bârda); 24 Iun. (Malovăţ-Bârda); 27 Iun. (Malovăţ-Bârda); 28 Iun.(Malovăţ); 29 Iun.(Malovăţ). În restul timpului, la orice oră din zi sau noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, sau la telefon 0724.99.80.86. Poate fi contactat şi pe e-mail la adresa: stanciulescubarda@gmail.com.

*

Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. AL. STĂCIULESCU-BÂRDA

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: