„Scrisoare pastorală“ nr. 152

Dragii mei enoriaşi!

Oglinda zilei.  Cel puţin două evenimente petrecute în ultima vreme mi-au răvăşit sufletul, fiindcă mi s-au părut a fi strigătoare la cer.

Cel dintâi priveşte situaţia românilor din Italia în special şi din alte ţări europene în general. Peste tot românii sunt huiduiţi, batjocoriţi, socotiţi criminali, violatori, hoţi, bandiţi de drumul mare. Românii noştri se  feresc ca de foc să spună că sunt români, ca să nu fie batjocoriţi, iar altora pur şi simplu le e ruşine  să spună că sunt români. Te doare sufletul chiar fiind în ţară, chiar dacă pe tine ca individ nu te priveşte direct această situaţie, dar te doare, fiindcă şi tu faci parte din poporul român şi ştii bine că nu-i adevărat. Ştii bine că altceva am sperat că va fi şi că vom fi, când am intrat în Uniunea Europeană, iar acum descoperim că suntem cei mai prejos membrii ai acestui imperiu. Toţi se fac că nu observă că, de fapt, toate infracţiunile săvârşite în Italia  sunt făcute de ţigani, dar nimeni nu vrea să recunoască aceasta. Totul este aruncat în spinarea românilor. Este adevărat, că ţiganii respectivi sunt cetăţeni români, dar tot ţigani rămân. Autorităţile române se feresc să le rostească şi numele etniei. Când fac infracţiuni, ţiganii se declară că sunt romi sau români. Străinii nu înţeleg această distincţie între ,,rom” şi ,,român”, mai ales că însăşi indicativul nostru de ţară este ,,ROM”. Este, de asemenea, curios cum ţiganii îşi spun ţigani, atunci când au realizări lăudabile, mai ales în domeniul artistic. Nimeni nu le contestă valoarea în acest domeniu şi merită toată stima. Mă întreb, spre exemplu, de ce filmul Inimă de ţigan nu a fost numit ,,Inimă de rom”? De ce se feresc  de aspectele negative ale etniei lor şi încearcă să le arunce în spatele altora nevinovaţi? Observăm însă că la noi nicăieri nu se mai vorbeşte de ţigani, ci doar de romi. Observăm, de asemenea, că , în Ungaria, ţiganii au ucis sălbatic pe sportivul român Marian Cosma. Acolo, însă, autorităţile au făcut distincţie clară. Crima nu au făcut-o ungurii, ci ţiganii, chiar dacă ei erau cetăţeni unguri. Numai  la noi este altfel. Dacă cercetăm  documentele româneşti  medievale, nu vom întâlni cuvântul ,,rom” niciodată, ci doar ,,ţigan”. Ca român socotesc că infamia ce se aruncă în seama poporului român profanează mormintele miilor de eroi ai neamului românesc, care, de-a lungul veacurilor,  şi-au dat viaţa ca noi, urmaşii lor, să avem o ţară, o limbă, o credinţă, o demnitate, să fim onoraţi de popoare, ci nu dispreţuiţi ca azi. În numele acestor eroi ai neamului, cer autorităţilor române să se implice mai mult în clarificarea lucrurilor, în evitarea acestei confuzii atât de păgubitoare neamului românesc.

Al  doilea aspect, care-mi bulversează sufletul, este situaţia unor infractori periculoşi din ţara noastră. Ca om  şi cetăţean al unui stat de drept, socoteşti că este strigător  la cer să afli că sute de criminali periculoşi, condamnaţi la ani mulţi şi grei de închisoare, sunt eliberaţi să-şi trateze câte o bubiţă la buziţă şi uită să se mai întoarcă după gratii. Trec luni de zile, ei se plimbă nestingheriţi prin sate şi oraşe, săvârşesc alte crime, dar nimeni nu-i întreabă de sănătate, iar gardienii de la penitenciarele de unde au plecat  nu observă că stimabilii  u s-au mai întors. Aflăm că de nouă ani un rus din Basarabia, specializat  în infracţiuni deosebit de grave, ,,uită” să se întoarcă în penitenciarul din care fusese eliberat pentru câteva luni, dar nu fusese prins de poliţie. Se ştia de el că trece în voie graniţa, că a cumpărat un pistol de un anumit calibru din Chişinău, dar nimeni nu ştie unde se află stimabilul. În schimb, o biată femeie din Maramureş, este condamnată şi întemniţată, fiindcă a tras un ţăruş din pământ. Trebuie să dea preşedintele ţării decret de graţiere, ca să-i reducă două luni din pedeapsă.

Justiţia este reprezentată de o femeie legată la ochi, cu o balanţă în mână. Această imagine ar vrea să spună că justiţia este imparţială, ea împarte doar dreptate, fără să părtinească pe nimeni. Chiar aşa să fie? Dar cu cazurile de mai sus cum rămâne?

*

Cipuri biometrice   (Continuare din numărul trecut) . Continuăm să publicăm articolul Părintelui Mihai Vălică din Iaşi privitor  la această problemă atât de controversată din ultima vreme:

,, 3. Scopul cip-urilor RFID.Browser-ul nu permite afişarea acestei imagini. Anunţate deja de doi ani, paşapoartele biometrice conţin imaginea facială şi amprentele deţinătorului. Cerute de Statele Unite, paşapoartele vor fi emise în premieră de România, în ciuda faptului că unii experţi susţin că este nevoie de doar patru ore pentru a decripta informaţiile de pe cip. Cip-urile RFID sunt menite să înlocuiască codul de bare de pe produsele din magazine şi să controleze „pozitiv” individul, cu intenţia de a-l proteja şi în scopul creşterii gradului de securitate al acestuia, însă nu s-au luat în seamă în mod real şi pericolele şi vulnerabilitatea sistemului. Componentele şi alte operaţiuni electronice ale cip-ului biometric sunt deja mediatizate şi se găsesc pe larg în literatura de specialitate.

3.1. Avantaje ale cip-urilor RFID.  a. Din punct de vedere economic şi comercial:

1. Uşurează, scurtează şi eficientizează considerabil procesul de producţie;

2. Datorită capacităţii de stocare a cip-urilor, se reduce timpul de cumpărare a produselor prin identificarea şi livrarea rapidă a acestora şi oferă posibilitatea refacerii stocurilor în timp util.

b. Din punct de vedere militar:

1. Servesc cu mare precizie atingerea obiectivelor militare, precum şi a celor de spionaj.

c. Din punct de vedere al evidenţei, identificării şi ajutorului unei persoane în caz de urgenţă:

1. Introducerea cip-urilor în paşapoarte este considerată o măsură de siguranţă în plus de către guvernele ţărilor, care le-au introdus deja parţial.

Browser-ul nu permite afişarea acestei imagini.2. Conectarea la anumite baze de date publice naţionale şi internaţionale oferă în cîteva minute toate informaţiile vitale despre persoana căreia i se scanează un document personal prevăzut cu cip RFID.

3.2. Dezavantaje ale cip-urilor RFID: 1. Informaţiile din memoria cipului pot fi citite de către orice cititor, nu doar de către cele specializate. Astfel, cu un simplu calculator performant, orice date, oricît de criptate ar părea, pot fi sparte într-un timp extrem de scurt (cel mult patru ore)  şi chiar falsificate.

2. Controlul total asupra cetăţenilor. Se va şti în orice clipă unde suntem, cu cine suntem, tranzacţiile financiare, rutele de călătorie, timpul petrecut în anumite locuri şi alte date, ce vor fi folosite după bunul plac al posesorilor acestor baze de date.

3. Cip-urile nu pot fi detectate de simţurile fiziologice sau percepţia umană. Deci nu vor putea fi evitate.

4. Microcipurile implantate la animale au provocat cancer în aproximativ 10% din cazurile implanturilor. Ţesutul cancerigen a apărut întotdeauna în jurul cipului RFID.

5. Cip-urile RFID sînt sensibile la anumite tipuri de radiaţii, ori contactul cu surse încărcate cu electricitate.

6. Nu există inclusă în cip-uri opţiunea: Nu colecta date statistice despre mine.

7. Cel care va refuza cip-urile din varii motive, va fi lipsit de serviciile publice, care cer o identificare la baza de date, generând astfel o izolare şi înstrăinare socială. Deci persoanele fără cip nu există.

8. Cip-urile sunt o sursă de informaţie gratuită pusă la dispoziţie pentru serviciile de spionaj la toate nivelurile, iar datele personale pot fi deturnate în diferite scopuri sau făcute publice fie din neglijenţă, fie intenţionat.Browser-ul nu permite afişarea acestei imagini.

9. Cip-urile biometrice pot avea avantaje pe termen scurt, dar pe termen lung pot fi un pericol real. Ele compromit metodele existente de securitate pe baza celor 2 elemente introduse, folosind presupunerea că ele nu sunt accesibile publicului, nici măcar în mod criptat. De exemplu, dacă ai o bază de date cu amprente şi pentru a intra în sistem este nevoie de amprenta unei persoane, nu trebuie să fie persoana acolo, poţi să iei din baza de date a poliţiei amprenta ei. În mod paradoxal, cip-urile biometrice diminuează siguranţa unei ţări. Ele permit accesul pe baza paşaportului altcuiva, fară a fi nevoie ca el să fie de faţă. Nu te mai verifică nimeni fizic, totul se bazează pe sistem. De aceea, expunerea informaţiilor digitale ale românilor discreţionar şi fără nici un discernământ reprezintă o acţiune fie inconştientă şi iresponsabilă, fie de trădare a propriilor cetăţeni.

10. Serviciul 112 permite găsirea locaţiei telefonului. Oricând te poate localiza fără să apelezi, numai datorită faptului că telefonul primeşte semnal. Acelaşi lucru se poate extinde la cip-urile RFID.

11. Evidenţa strictă a vieţii personale la toate nivelurile elimină şansa de a repara o neglijenţă, o greşeală sau o neputinţă de plată, de exemplu faţă de o bancă. Cazul americanilor cu dosar financiar. Dacă uiţi să faci o plată, eşti catalogat ca rău platnic toată viaţa. Nu mai primeşti un împrumut, niciodată.

12. Monitorizarea prin satelit pe baza identificării faciale reprezintă o ameninţare la propria viaţă, dacă luăm în consideraţie ghidarea rachetelor antipersoană prin satelit. O eventuală lovitură de stat omoară orice persoană cu ajutorul rachetelor ghidate după recunoaştere facială. Tehnic acest lucru este deja posibil. Deci cip-ul biometric poate servi şi la terorism, ucideri şi crimă organizată.

Browser-ul nu permite afişarea acestei imagini.13. Autentificarea biometrică se poate realiza şi atunci când persoana deţinătoare a documentelor biometrice este moartă: este nevoie doar de mâna sa, sau de un ochi, pentru a intra într-un sistem. Astfel banii din cont, sau alte acţiuni financiare sau administrative, care necesită informaţii biometrice, se pot obţine doar dacă ai cadavrul. Deci pericolul cip-urilor biometrice se prelungeşte chiar şi atunci când omul este fără viaţă” (Continuare în numărul viitor)..

*

Memoriul lui Gheorghe Duncea(Continuare din numărul trecut)  ,,În vara anului 1820, la începutul lunii iulie, Slugerul Teodor a dat ordin pentru adunarea pandurilor. Adunarea noastră s-a făcut la repezeală, printr-un cântec pe care îl aveam ca drept semn de adunare, pe care fiecare îl cânta prin dealuri şi prin păduri. Chiar şi femeile noastre îl cântau seara venind de la munca câmpului şi care cântec se termina cu cuvintele: „Nu la munte, hoţilor/ La ciocoi, pandurilor”.

Locul de adunare a fost Ia Cerneţi, la cula de la via Slugerului, unde erau depozitele care erau încărcate [cu] tot felul [de] puşti, pistoale, lănci şi iatagane, care au fost străjuite de regimentul de cazaci dat de împăratul Rusiei lui Teodor pentru meritele câştigate de Sluger cu pandurii săi în război şi care îşi avea reşedinţa în Cerneţi. După ce ne-a înarmat pe fiecare în parte, ne-a adus pe toţi în mijlocul târgului. Acolo, Slugerul a dat ordin cazacilor să prindă pe fratele său de cruce Covrea, pe care l-au şi prins neîntârziat şi l-au adus în faţa noastră. Aici Slugerul Teodor a scos jurământul făcut înscris de ei în munţii Parângului, când era la Glogoveanu şi ni 1-a cetit nouă pandurilor şi orăşenilor care erau şi ei faţă acolo, care jurământ spunea că oricare din ei se va trăda să fie jupuit de viu pe sărciner. După citirea acestui jurământ, ne-a. fost lăsat ca hotărârea de condamnare s-o dăm noi, Adunarea Pandurilor. Hotărârea de noi a fost luată de îndată. Am strigat cu toţii într-un glas să se execute aşa cum s-au obligat prin jurământ scris de ei. Atunci Slugerul Teodor a dat ordin să se aducă un sărciner să-1 bată acolo în mijlocul nostru. A pus pe Covrea pe  sărciner şi a dat ordin cazacilor să-1 jupoaie de piele cu iataganele, zicând: „Aşa voi face la toţi aceia care vor trăda mişcarea noastră şi nu vor asculta ordinele mele”….

După executarea lui Covrea, Slugerul Teodor şi-a organizat armata de panduri şi apoi a împărţit-o în două cete: ceata numărul unu a pus-o sub comanda comandantului rus, pentru că această ceată mergea alături de regimentul de cazaci şi ruşi, iar ceata numărul doi a luat-o Slugerul Teodor.

Eu am fost învestit de către Slugerul Teodor căpitan de panduri la  ceata numărul unu de pe lângă regimentul de cazaci, mai mult ca să servesc comandantului rus drept călăuză prin aceste locuri şi prin faptul că eu cunoşteam foarte bine limba sârbă şi mă înţelegeam uşor cu comandantul rus şi cu ceilalţi ofiţeri care mai erau. Noi, ceata numărul unu şi ruşii am mers pe următorul drum: am luat-o prin satul Brezniţa, Jidostita. Matorăţul în sus, până am ajuns deasupra satului Cireşul; iar ceata numărul doi, în frunte cu Slugerul Teodor, care mergea ascuns să nu-1 dovedească turcii din Cetatea Insulei Ada-Kaleh, a luat-o prin Gura Văii, Verciorova şi de la Verciorova a pornit pe apa Bahna în sus, trecând prin satele: Bahna. Iloviţa, Moisesti, Negruşa.

În acest timp, turcilor le-a venit vestea că o armată rusă urcă pădurea Matorăţului şi înaintează spre satul Bunoaica, spre Ciresu.

Comandantul Cetăţii din Insulă, cum a primit vestea a şi trecut Dunărea cu o armată (de câteva mii), urcând dealul Duhovna în sus, înaintând şi el spre comuna Ciresu, făcând tabără între Cireşu şi Bunoaica Noi pandurii împreună cu cazacii ruşi i-am aşteptat deasupra satului Cireşu pe o culme înaltă în vârful dealului, care era acoperit de jur-împrejur cu pădure de gorun. Numai vârful era pleşuv fără pădure. Acolo noi am .săpat metereze puternice pe acest vârf de deal, precum şi de jur-împrejur de la poalele pădurii. Aceste metereze au fost făcute după planul (celor ce) comandau cu  cazacii şi cu pandurii. Slugerul Teodor cu ceata numărul doi s-a aşezat deasupra satului Negruşa, întocmind şi el metereze (cunoscut sub numele de meterezele lui Tudor) la fel de puternicie ca ale ruşilor de dincoace. Aceste metereze au fost lucrate cu pandurii şi cu oamenii de rechiziţie de prin satele Bahna, Negruşa şi Moiseşti.

Turcii fiind aşezaţi cu tabăra în platoul dintre satele Bunoaica şi Cireşu şi neştiind numărul nostru cu al ruşilor câţi suntem de mulţi, nu au avut îndrăzneala să urce pădurea deasupra satului la noi şi au stat acolo o zi întreagă fără ca să ne atace.

In acest timp, polcovnicul, comandantul regimentului de cazaci, văzând din vârful dealului numărul atât de mare al turcilor, părea foarte îngrijorat de soarta noastră şi a cazacilor. M-a chemat atunci la el şi mi-a vorbit pe ruseşte, că turcii sunt foarte mulţi la număr şi că n-o să ne putem bate cu ei. Au să ne înconjoare pe toate părţile si cădem cu toţii în mâinile lor. Vorbea îngrijorat, fumând lulea după lulea pentru a-şi potoli spaima. Parcă mă uit la el săracul! Două zile n-a mâncat nimic de spaimă, numai câte un bob-de măslină şi toată ziua îngenunchea şi citea pe o carte de rugăciuni. Mi-a ordonat să trimit doi panduri de aici la Negruşa, dincolo, lângă graniţa austro-ungară, unde săpase ceata numărul doi de panduri meterezele, după Slugerul Teodor, ca să vie să întocmească amândoi împreună un plan de luptă bine reuşit.

Atunci Slugerul Teodor a venit degrabă şi, văzând pe polcovnic aşa de înspăimântat, i-a spus să nu aibă nici o frică, pentru că pe turci îi vom bate foarte uşor, lucrând după planurile şi comanda lui. Pandurii erau 3000 la număr, împărţiţi în două cete a 1500 ceata, fără regimentul de cazaci; cu toţii erau 5000 la număr.

Teodor a luat de la fiecare ceată câte 500 de oameni, făcând o a treia ceată de 1000 de panduri. Această ceată a luat-o şi a dus-o în pădurea din vârful dealului Duhovna cu câţiva gornişti şi barabanci sub comanda căpitanului Pavel Pavlovici. Şi le-a dat ordin ca atunci când or vedea că turcii or pleca la atac spre satul Cireşu, să atace meterezele din pădurea din dealul satului, unde se găseşte aşezată ceata numărul unu de panduri şi regimentul de cazaci şi când vor vedea că lupta s-a încins pe toate părţile meterezelor, ei să înceapă să sune cu goarnele şi să bată tobele, trăgând cu puştile şi pistoalele, strigând hura şi să înainteze spre satul Cireşu, tăindu-le retragerea turcilor înspre pădurea Matorăţului sau Duhovna”(Continuare în numărul viitor).

*

Din învăţăturile împăratului Vasile Macedoneanul.   ,, După cum plantele tinere, dacă sunt udate cu apă, cresc şi rodesc, tot aşa şi mintea ta, fiule, dacă va fi hrănită cu studiul teologiei, va face să crească şi să rodească mai mult încă virtuţile tale. Căci trupul îl hrănesc bucatele potrivite, iar sufletul îl hrănesc învăţăturile duhovniceşti. Însă hrana trupului desfată doar cerul gurii, ea e îndată mestecată şi distrusă, pe când hrana sufletului, veşnic desfătătoare şi nestricăcioasă, nestricăciune dăruieşte. Îndeletniceşte-te, aşadar, întreaga viaţă cu studiul învăţăturilor folositoare, ca să te hrăneşti cu a roadelor lui nestricăciune şi să cârmuieşti împărăţia cu înţelepciune.

Nimic nu este mai de folos ca hotărârea bine chibzuită şi nimic mai primejdios decât fapta nechibzuită. Ca să înfăptuieşti temeinic ce voieşti, caută, aşadar, să chibzuieşti mai întâi ce vrei să săvârşeşti. Căci, după făptuire,  nu mai ai timp de chibzuire, dar, după ce ai chibzuit, mai ai răgaz de răzgândit. Gândeşte-te la urmarea oricărei fapte şi numai după aceea treci la faptă. Foloseşte drept sfătuitori pe aceia care-şi chibzuiesc şi-şi administrează bine propriile lor treburi, nu pe cei care-şi chivernisesc rău treburile din pricina nechibzuinţei. Cel care de (avutul) lui rău se îngrijeşte, niciodată pe altul de bine nu sfătuieşte. Dar nu împărtăşi  ce ai de gând să faci nici nepricepuţilor, nici linguşitorilor.  Cei dintâi te vor sfătui să acţionezi precum te-ar învăţa orbii să vezi, ceilalţi se vor repezi să-ţi cânte  în strună. Tu, însă, sfătuieşte-te mai degrabă cu aceia  care cunosc bine lucrurile şi care, mai ales, au îndrăznit adesea să-ţi judece greşelile. Căci numai unii ca ei sunt vrednici să li se încredinţeze rangul de prieteni şi de sfetnici”.

*

Păţania unui preot-consilier. La ultima şedinţă cu preoţii din 14 decembrie 2008, Prea Sfinţitul Episcop Nicodim ne-a relatat cu amărăciune o situaţie ivită într-o comună mehedinţeană din partea câmpului. Acolo găsise un loc foarte potrivit pentru a construi o mânăstire. Primarul comunei s-a arătat dispus să dea tot concursul la această lucrare. S-a angajat chiar că suportă costul documentaţiei. A avut însă o singură pretenţie:  să i se permită preotului de acolo să candideze la alegerile locale pentru funcţia de consilier comunal independent.  Primarul dorea să-şi câştige în primărie un consilier devotat, care să-l susţină în activitatea sa. Prea Sfinţitul a fost de acord şi părintele C.  a ieşit victorios în alegeri.

Cum în acea comună orice consilier trebuia să aibă şi o ibovnică, s-a gândit şi părintele că trebuie să se conformeze şi el, ca să nu strice tradiţia comunei. Zis şi făcut! Într-o noapte, când crăpau şi  lemnele de frig, părintele s-a dus la o enoriaşă tinerică să-i ţină de urât. Pe la ora 1-2,  iată că a sosit şi soţul acesteia de pe unde fusese plecat. Părintele a reuşit să scape cu chiu cu vai, nu se ştie dacă pe uşă ori pe fereastră, şi a rupt-o la fugă. A luat-o câmpul în lung, cu o haită de câini după el. Era  desculţ şi numai în izmene. În bătaia lunii, fugea ca o nălucă. Barba îi flutura în vânt, iar pletele-i erau răvăşite. Îngerii se ascundeau înfricoşaţi pe după stele. Nu a avut asupra lui un vitezometru, fiindcă s-ar fi văzut dacă a atins viteza unui campion naţional, european sau mondial la alergături. Nu se ştie cărui sfânt s-a rugat, nici ce rugăciuni a rostit, însă nici un dinte de câine   nu s-a înfipt în fesele cucerniciei sale. Poate din izmene să fi smuls vreun plotog!  A doua zi, primarul a făcut tot posibilul şi i-a recuperat nădragii. I-a predat doamnei preotese cu toate onorurile cuvenite. Era consilierul lui, ce naiba!

Prea Sfinţitul, aflând isprava, a dispus imediat  suspendarea din funcţie a preotului respectiv. Primarul a intervenit şi a încercat să-l şantajeze. A pretins ierarhului să-l menţină pe preot în funcţie, fiindcă altfel nu va mai accepta construirea mânăstirii în hotarul comunei sale. Prea Sfinţitul a rămas neînduplecat şi  renunţat la locaţia respectivă. Hotărârea sa îl onorează şi ne onorează şi pe noi, preoţii din subordine, fapt pentru care-i mulţumim. Cu siguranţă că se va găsi în Mehedinţi şi o altă locaţie la fel de potrivită pentru mânăstirea pe care vrea s-o construiască.

Cazul prezentat scoate în evidenţă însă o altă carenţă: lipsa de trăire duhovnicească a unor preoţi. Unii termină şcoala teologică aşa cum pot şi sunt trimişi în parohie, iar acolo nu mai citesc o carte până la adânci bătrâneţe. În societate există ispite mult mai multe şi mai puternice decât într-o mănăstire izolată în creierul munţilor sau desişul pădurilor. Foarte adesea, preotul cu o pregătire de spoială se degradează, se plafonează, se afundă, cade în cine ştie ce patimă şi, în loc să ajute pe alţii să se mântuiască, ajunge el însuşi în fundul iadului. Lucrul acesta ar trebui să dea mai mult de gândit autorităţilor  bisericeşti. Oricum, vom reveni asupra acestor probleme deosebit de spinoase şi delicate.

*

Apa în Bârda  Domnul primar George Bazavan, într-o discuţie pe care am avut-o cu dânsul, a promis că în cursul acestui an va curge apa prin Bârda. M-am bucurat  şi am plecat din primărie foarte optimist. Când am ajuns afară, mi-am dat seama că primarul nu făcuse două precizări: mai întâi nu-mi spusese dacă apa va curge pe şanţuri sau pe drum şi a doua dacă apa va proveni din ploaie sau din topirea zăpezii. M-am întors şi l-am întrebat. Am vrut să ştiu aşa, pentru cultura mea generală. Primarul m-a asigurat că apa va veni din Colibaşi, de la Valea Morilor şi va curge pe conducte şi prin robinete. Să dea Domnul!

*

Concurs ratat   O şansă imensă a ratat satul Bârda. Avea o ocazie unică, aceea de a depăşi Timişoara într-un eventual concurs. O fi ei bănăţenii fruncea, dar cu oltenii să nu se pună şi mai ales cu bârdenii. Nu vă vine să credeţi, dar asta este. Totul s-a prăbuşit, însă, din cauza primarului. Iată despre ce e vorba. Într-o zi am văzut la televizor cum a rămas un TIR suspendat pe una din străzile Timişoarei. Roţile intraseră în gropile imense existente în carosabilul acelei străzi şi maşina rămăsese cu osiile pe asfalt. Atunci am avut o sclipire de ,,inteligenţă”. Mi-am dat seama că bârdenii au o mare şansă. Dacă s-ar organiza un concurs, am avea prilejul  să-i depăşim pe timişoreni. La noi în Bârda sunt zone de drum unde pot să rămână suspendate autoturismele. Dacă e cazul, ieşim toţi cu sapele şi cu târnăcoapele, mai adâncim şi mai lărgim gropile existente, aşa încât să rămână suspendate şi tractoarele. E adevărat că şi primarul ar putea rămâne suspendat, în situaţia în care ar mai veni prin satul nostru. Trebuiau făcute însă demersurile oficiale din partea primăriei pentru organizarea concursului. M-am dus şi i-am spus primarului. Propunerea l-a scos din fire şi, de faţă cu mai mulţi martori, a spus cu voce tare, în auzul tuturor, că nu e de acord, că anul acesta se va face luntre şi punte şi va face doi kilometri de asfalt în Bârda. E foarte bună şi soluţia primarului, dar aveam o şansă…unică. Cine ştie dacă ne vom mai întâlni vreodată cu una asemănătoare. Nu vrea şeful, nu vrea!

*

Ajutoare şi contribuţii de cult.  Am primit o serie de ajutoare astfel: Domnul Ing. Iosif Cioloca din Timişoara, ginerele regretatului Anghel Nicolae din Bârda, cât şi Domnul Dragomir Iulian din Tr. Sverin, fiu al satului Bârda, au donat  câte 50 lei. Domnul Mănescu Constantin din Malovăţ a adăugat la contribuţia de cult încă 100 lei, totalizând până acum 147 lei; Domul Gheorghe Belega din Malovăţ a mai adăugat 50 lei la contribuţia de cult, totalizând până acum 134 lei; Domnul Dragomir Nicolae din Bârda a adăugat 50 lei, totalizând 64 lei.  Doamna Dragomir Virginia din Bârda a achitat  50 lei pentru contribuţia de cult. Dumnezeu să le ajute!

*

Plăţi   În această perioadă am efectuat o serie de plăţi mai mari astfel: 428 lei pentru hârtie şi consumabile imprimantă; 5000 lei tipografiei pentru cartea Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-2004), vol.III; 415 lei pentru coletele cu cărţi trimise în ianuarie; 346 lei pentru pâinea donată în ianuarie; 100 lei Bibliotecii Naţionale pentru numere ISBN; 1800 lei protoieriei pentru subvenţiile către episcopie şi protoierie pe 2009  şi altele mai mărunte.

*

Publicaţii şi emisiuni televizate: Parohia noastră a publicat cartea realizată de preotul şi cântăreţul parohiei noastre, Stănciulescu Cristian, intitulată Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-2004), vol. III(930 pagini). Unde-s doi şi cartea creşte! Lucrarea cuprinde capitolele Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Istoria României, Literatură şi artă. Sunt bibliografiate aprox. 13.000 studii, articole, monografii de biserici, mânăstiri şi localităţi, documente, manuscrise, recenzii şi alte multe materiale de acest gen, transformând revista într-un adevărat tezaur de istorie a neamului românesc şi a Bisericii sale. Volumul acesta nu este necesar numai preoţilor, studenţilor, doctoranzilor şi profesorilor din învăţământul teologic, ierarhilor şi teologilor, ci şi tuturor istoricilor şi oamenilor de cultură, care iubesc trecutul românesc sau realizează lucrări de istorie. Îi mulţumim lui Dumnezeu, fiindcă ne-a ajutat să încheiem şi această a doua ediţie a lucrării. Dacă El va voi, cu prilejul împlinirii a 140 de ani de la apariţie, vom realiza ediţia a III-a a cărţii pentru perioada 1874-2014.

Începutul acestei cărţi se situează în anul 1979 şi are o poveste pe cât de tristă, pe atât de semnificativă. Vă voi povesti-o într-unul din numerele viitoare ale ,,Scrisorii pastorale”.

*

De asemenea, preotul Dvs. a publicat articolele: Artur Silvestri, în ,, Datina”,  XIX(2009), nr. 13 febr.(13 febr.),p. 10; La spovedanie, în ,,Datina”, Tr. Severin, XIX(2009), nr. 4869(14-15 febr.), p. 10; Crucea vieţii, în ,,Datina”, Tr. Severin, XIX(2009), nr. 4869(14-15 febr.), p. 10; Nevoia de a crede, în ,,Datina”, Tr. Severin, XIX(2009), nr. 4869(14-15 febr.), p. 10; Era ca un Ştefan cel Mare…, în ,,Viaţa de pretutindeni”, Arad, IV(2008), nr. 11-12(dec.), p.2 ; Din învăţăturile împăratului Vasile Macedoneanul(I), în ,,Datina”, XIX(2009), nr. 4874(21-22 febr.), p. 11; Săracă Ţară bogată!, în ,,Datina”, XIX(2009), nr. 4876(25 febr.), 4; Recenzii la cărţile lui Artur Silvestri, în ,,Viaţa de pretutindeni”, Arad, IV(2008), 11-12(dec.), p.25;

*

Vineri, 20 Febr., între orele 20-22, preotul Dvs. a participat la o emisiune la  Televiziunea ,,Datina” din Tr. Severin, în cadrul căreia, pornindu-se de la sărbătoarea Dragobetelui,  s-a  discutat despre tradiţiile româneşti, despre valoarea moştenirii noastre spirituale în contextul lumii de azi.

*

Examene. În după-amiaza zilei de 22 febr., preotul Dvs. a susţinut examen la disciplina  Dreptul administrativ al bunurilor, în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii ,,Spiru Haret”.

*

Înmormântări.  La 26 febr. am oficiat slujba înmormântării pentru Motorga Domnica (92 ani) din Bârda. Dumnezeu s-o ierte!

*

Program.   În luna martie avem următorul program de slujbe: 1 Mart. (slujbă la Bârda şi sfinţirea apei şi a seminţelor); 2 Mart.(Malovăţ, dimineaţa, sfinţirea apei şi a seminţelor, iar seara slujbă); 3 Mart. (Bârda, seara slujbă); 4 Mart. (dimineaţa spovedit şi împărtăşit la Bârda, la biserică şi în sat, iar seara slujbă la Malovăţ); 5 Mart.(dimineaţa spovedit şi împărtăşit la Malovăţ, iar seara slujbă la Bârda); 6 Mart. (Malovăţ, slujbă seara); 7 Mart. (Malovăţ – Bârda, paresimi); 8 Mart. (Malovăţ); 14 Mart. (Malovăţ-Bârda, paresimi); 15 Mart. (Bârda); 21 Mart. (Malovăţ-Bârda, paresimi); 22 Mart.(Malovăţ); 24 Mart. (Malovăţ, slujbă seara); 25 Mart. (pomeniri dimineaţa la Bârda, slujbă la Malovăţ); 28 Mart. (Malovăţ-Bârda, paresimi); 29 Mart. (Bârda). Slujbele de seară încep la ora 17, adică la 5. În restul timpului, la orice oră din zi sau noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, sau la telefon 0724.99.80.86. Poate fi contactat şi pe e-mail la adresa: stanciulescubarda@gmail.com.

*

Sănătate, bucurii şi împliniri binecuvântate pe toate planurile să vă dea Dumnezeu!

Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: