„Scrisoare pastorală“ nr. 150

Dragii mei enoriaşi!

Ceas aniversar. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns la numărul 150 al ,,publicaţiei” noastre. La început am crezut că este o încercare de a ţine o legătură mai strânsă cu Dumneavoastră, o necesitate.  Pe parcurs ne-am dat seama de utilitatea unei astfel de ,,publicaţii”, atât pentru mine, ca preot, cât şi pentru Dumneavoastră. Deşi timidă şi săracă, ,,scrisoarea” a început, încă de la primele numere, să se strecoare peste hotarele parohiei noastre, fiind copiată şi retrimisă de colegi, fiind chiar reprodusă în unele publicaţii din ţară şi din străinătate. Prieteni şi cunoscuţi de aproape şi de departe ne-au încurajat şi astfel am început să publicăm materiale, care nu priveau doar parohia noastră, ci îmbrăcau o tematică mai largă, de interes general. Ne-am diversificat uşor subiectele pe care le-am abordat: religioase, istorice, literare, sociale, culturale etc. Am reuşit, uşor-uşor, să realizăm  un adevărat univers al parohiei noastre, în care numărul actorilor s-a mărit de la un număr la altul. Ne-am străduit, pe cât am putut, să prelungim predica şi activitatea pastorală dincolo de spaţiul liturgic al bisericii. Prin faptul că am răspândit gratuit această ,,scrisoare” tuturor enoriaşilor parohiei noastre, ea a devenit un sprijin valoros în activitatea pastorală. Azi, când abonamentul la un ziar sau o revistă a devenit un adevărat lux pentru cei mai mulţi dintre enoriaşii noştri, chiar puţinul acesta comunicat prin cele câteva pagini ale ,,Scrisorii pastorale” a însemnat ceva. De multe ori, sau poate chiar de fiecare dată, ,,Scrisoarea pastorală” a devenit o adevărată tribună, de la care preotul şi-a spus cuvântul, a luat atitudine şi, pe cât i-a fost cu putinţă, a apărat interesul Dumneavoastră, al celor mulţi, a militat pentru mai multe înfăptuiri în planul comunei, dar şi în plan naţional. Poate, uneori, cele exprimate în paginile acestei ,,scrisori” au fost expresia opiniilor, revoltelor şi simţirilor Dumneavoastră faţă de unele aspecte. De multe ori, preotul şi-a asumat riscul de a spune ceea ce mulţi n-aţi fi avut curajul să spuneţi, în ciuda unor consecinţe dure. Uşor-uşor, ,,Scrisoarea pastorală” a devenit un fel de cronică a comunei,  a parohiei. Faptul că fiecare grupaj de câte 40 de numere formează conţinutul unei cărţi, iar în prezent pregătim de tipar volumul al patrulea, înseamnă că, dincolo de aspectul fragil al ,,publicaţiei”, ea capătă rezistenţă în timp, prin depozitarea între paginile unor cărţi.

De multe ori m-am întrebat dacă are rost să mai continuăm ,,publicarea”. M-aţi convins de fiecare dată Dumneavoastră, că trebuie să mergem mai departe. Prin vorbele frumoase, uneori recunoscătoare,  prin atitudinea plină de ataşament faţă de biserică şi de preot, m-aţi convins că ,,scrisoarea” îşi are rostul. De multe ori m-am întors de prin lume cu sufletul răvăşit, pe punctul de a crede că ne tragem din animale, fiindcă numai ele sunt în stare să împungă, să lovească şi să sfâşie aşa; v-am regăsit pe Dumneavoastră aici, acasă, şi , prin seninătatea, iubirea, respectul  şi cinstea Dumneavoastră, m-aţi făcut din nou să cred că suntem oameni, chipul lui Dumnezeu în lume şi că viaţa e frumoasă şi merită să fie trăită şi folosită la maximum. Pentru aceasta vă mulţumesc.

Am reuşit, prin ,,Scrisoare pastorală” să facem o parohie în afara parohiei, prin fiii satelor noastre plecaţi în ţară şi în afara ţării, cu care am ţinut legătura cu bucurie, prin nenumăraţii abonaţi şi cititori de pretutindeni. Dacă astăzi, la al 150-lea număr  ,,Scrisoarea pastorală” este editată în peste 800 exemplare pe hârtie, este trimisă la câteva sute de abonaţi pe internet, este preluată parţial sau în întregime de alte publicaţii din ţară, din Italia, Spania, Germania, Franţa, Canada, Australia, S.U.A. etc., mi se pare extraordinar. Nu trebuie uitat, că suntem doar o parohie de ţară, care încearcă să facă apostolat în lumea atât de debusolată de azi. Pe lângă ,,Scrisoare pastorală” şi-au făcut loc nenumărate cărţi publicate de către parohia noastră. Ne-am împărtăşit  şi ne-am semănat astfel din prea plinul sufletului pretutindeni şi tuturor. Toate acestea fără nici o plată materială. Cei care ar fi trebuit să vadă aceste osteneli nu au avut timp să le vadă. Noi ne ducem însă misiunea şi crucea mai departe, cât vom putea.

E fragilă, săracă, şi micuţă ,,Scrisoarea pastorală”. Ştim asta. Alte surate sunt îmbrăcate în haine frumoase, multicolore, au poze şi tot felul de lucruri atrăgătoare. ,,Scrisoarea pastorală” nu are nimic din toate acestea. Ea-şi propune să transmită mesajul, gândul, sufletul şi sinceritatea noastră şi credem că asta-i este zestrea cea mai de preţ. Am văzut în verile secetoase fetiţele devenite ,,paparude” cum umblă goale, acoperite sumar cu câteva mlădiţe de boj ori de alte verdeţuri. Ele cântă şi joacă sub stropii de apă aruncaţi de săteni şi cheamă, prin cântecul şi prin dansul lor, ploaia. Este o formă de rugăciune. Alţii sunt îmbrăcaţi în odăjdii bogate, frumoase şi scumpe, au cântări bine strunite, dar poate că înaintea lui Dumnezeu pătrunde mai repede rugăciunea ,,paparudelor”, tocmai că e mai sinceră şi mai curată. Nu este exclus ca ,,Scrisoarea pastorală” să fie doar ,,paparuda”, care, pe limba şi cu posibilităţile ei, cere mila lui Dumnezeu peste neamul acesta. Tocmai de aceea, încercăm să-i mai adăugăm o cămăşuţă de acum încolo!

Fie ca ,,Scrisoarea pastorală” să devină cât mai potrivită cu nevoile Dumneavoastră sufleteşti şi să însumeze cât mai multe numere. Dumnezeu să ne ajute!

*

Preşedintele Americii.  Statele Unite ale Americii şi-au ales un nou preşedinte. Surpriza lumii a fost că, pentru prima dată în istoria ţării, şi-au ales ca preşedinte un negru. E vorba de un copil de ţară, ieşit în lume, care a ştiut să lupte pe brânci, pentru a învăţa carte, pentru a-şi face o poziţie socială, pentru a pătrunde prin tot felul de straturi şi oprelişti sociale până la nivelul cel mai de sus cu putinţă. Noi nu ştim cât de greu este pentru un negru să învingă toate prejudecăţile şi, dintr-un om care se părea că n-are nici o speranţă, să devină el însuşi speranţa unei lumi întregi. Cinste Domnului Barac Obama pentru incredibila lui performanţă, cinste societăţii americane, care a avut tăria să pună mai presus de orice alte considerente competenţa şi competiţia. Tocmai de aceea au ajuns americanii acolo unde sunt! Cine are urechi de auzit să audă!

*

Cipuri biometrice. De câteva săptămâni se face mare zarvă în ziare şi pe internet cu privire la noile instrumente de identificare, ce se vor introduce în buletine, paşapoarte, iar într-un viitor apropiat în organismul fiecăruia dintre noi. Este vorba de nişte aparate foarte mici, în care se introduc numeroase date privind persoana noastră. Având aceste cipuri, putem fi recunoscuţi de către nişte aparate speciale, aşa cum sunt recunoscute mărfurile la casa unui magazin, când trece peste codul acela de bare negre o fascicolă de lumină roşie. Automat apare pe ecran denumirea mărfii, cantitatea, preţul şi tot ce mai trebuie. Aşa se urmăreşte să devenim şi noi: nişte obiecte, despre care să se ştie absolut tot în momentul în care cineva vrea să ne ia în vizor. Datorită acestor cipuri, vom putea fi localizaţi în orice moment, adică se va şti de noi unde suntem şi ce facem. Părintele Iustin Pârvu, stareţul Mânăstirii Petru Vodă de lângă Iaşi, a făcut imediat legătura cu capitolul 13 din Apocalipsă, spunând că este vremea apropiată sfârşitului lumii, iar cipurile acestea sunt uneltele diavolului, ale lui antihrist, ale fiarei apocaliptice. Cheamă pe toţi creştinii să se opună implantării acestor cipuri pe documente, ba chiar, dacă e cazul, mai bine să murim ca mucenici de altădată, dar să nu acceptăm aşa ceva. Sunt acuzaţi ierarhii, că nu iau poziţie şi nu i se alătură în această campanie. A deschis liste de protest, liste semnate pe internet de mai multe mii de credincioşi din lumea întreagă, care i se alătură şi se declară gata să devină martiri, numai să nu li se implanteze asemenea minunăţii pe documente sau în corp. Acţiunea Părintelui Pârvu este socotită de mulţi nepotrivită şi asemănătoare unei furtuni într-un pahar cu apă. Oricum, Sfântul Sinod va trebui să ia o decizie şi sperăm că va fi cea mai înţeleaptă. E foarte delicată însă poziţia lui. Dacă va accepta teza părintelui Pârvu  relaţiile cu statul vor deveni critice, dacă nu va accepta-o, va avea mult de furcă cu o parte din călugări, preoţi şi credincioşi. Tare mă tem că până la urmă se va produce o dezbinare de felul celei din 1925, când s-a introdus calendarul pe stil nou. Se ştie doar că nici azi Biserici precum cea din Rusia, Bulgaria şi Serbia, precum şi o parte din credincioşii Bisericii noastre(stiliştii) sărbătoresc şi azi Crăciunul pe stil vechi.

Este admirabilă acţiunea părintelui Iustin Pârvu, fiindcă ea ne dovedeşte că şi azi sunt numeroşi creştini capabili să-şi dea şi viaţa, numai să nu fie batjocorite valorile creştine. Totuşi, în contextul secolului al 21-lea pe care-l parcurgem, când în lume sunt şase miliarde de oameni, poate că asemenea maşinării sunt absolut necesare. Poate că nu cunoaştem până acum toate implicaţiile şi complicaţiile acestor cipuri, poate că n-ar trebui să fim prima ţară din lume, care vrea să le implanteze cetăţenilor ei pe documente şi în corp asemenea invenţii. Poate că pe părintele Pârvu îl deranjează faptul că e vorba de un cod de bare de tipul 666, dar dacă ar fi de tipul 123 sau 543 ar fi altfel. Îmi amintesc că atunci când a fost inventat telefonul, s-a zis că dracul fură vocea şi o duce la celălalt capăt al sârmei cu care se făcea legătura între emiţător şi receptor. Azi nu ştiu dacă ar mai fi cineva, care s-ar putea lipsi de telefon. Oricând noutăţile tehnice au stârnit adversităţi şi interpretări, dar, uşor-uşor s-au impus şi au devenit o necesitate. Mă gândesc dacă nu cumva Părintele Pârvu şi susţinătorii săi nu sunt cumva mieii împinşi la tăiere de leii din spatele lor. Poate că este chiar o diversiune a vremii noastre. În loc să vedem realitatea atât de crudă, când oameni mor pe coridoarele spitalelor şi nu-i bagă nimeni în seamă, fiindcă nu au cu ce să dea şpagă; când un mort aşteaptă doi ani în frigiderul de la morgă, uitat de familie şi de personalul medical; când hoţii vin cu căruciorul lângă gardul unui depozit de armament al armatei şi fură de acolo sute de arme, inclusiv mitraliere şi nimeni nu se sinchiseşte; când oameni se sinucid după ce-şi omoară copiii, fiindcă nu mai au ce să le dea să mănânce; când terorismul face ravagii în lume, iar traficanţii de droguri şi de carne vie mişună ca puricii pe căţea, noi facem capăt de ţară şi ne declarăm gata să murim, pentru că autorităţile vor să securizeze documentele de identitate. Mă gândesc dacă are rost să se teamă de aceste cipuri oamenii de bună credinţă şi cinstiţi? Eu cred că ar trebui să se teamă hoţii, criminalii, teroriştii, traficanţii de droguri, arme şi altele asemenea. Nu cred că prezintă interes pentru cineva când mulg eu caprele sau pe unde le  pasc, dar cred că ne-ar interesa pe toţi să ştim cine a fost în locul cutare la ora cutare, când s-a comis acolo o crimă, o hoţie sau altă infracţiune. Ne-ar interesa pe toţi să descoperim atâţia copii şi adulţi dispăruţi fără urmă, să descoperim tot felul de infractori şi multe altele. Ca şi televizorul, telefonul, calculatorul, internetul şi altele asemenea, nu sunt decât instrumente cu care omul încearcă să cunoască şi să stăpânească pământul, după cuvântul lui Dumnezeu. Ele nu sunt nici bune, nici rele în sine. Depinde de noi cum le folosim şi ce  vrem de la ele. Cu ani în urmă, dacă aş fi fost întrebat cum aş vrea să fie raiul, aş fi răspuns, că aş vrea să fie o imensă bibliotecă, în care să se găsească toate cărţile scrise în lume de-a lungul veacurilor. Astăzi, dacă m-ar mai întreba cineva, aş răspunde la fel, numai că aş completa imaginea, spunând că acea bibliotecă să fie dotată cu calculatoare, internet şi toate aparatele care ar putea ajuta la cercetare şi cunoaştere. Asta, după ce am cunoscut eu însumi ce importante sunt calculatoarele şi internetul în munca de cercetare şi cunoaştere.

În cazul cipurilor biometrice, Sfântul Sinod va avea o misiune foarte grea, dar sperăm că va da cea mai potrivită decizie, în spiritul veacului al 21-lea, pe care-l parcurgem. Fiindcă lucrurile sunt destul de tensionate, începând de la numărul viitor, vom publica în paginile ,,Scrisorii pastorale” şi alte materiale referitoare la acest subiect, pentru ca şi Dumneavoastră să vă faceţi o imagine cât mai clară asupra acestei probleme.

*

Grigore Vieru. S-a stins o mare conştiinţa românească de dincolo de Prut! S-a stins un OM, s-a stins un mare poet român, care a contribuit enorm de mult la redeşteptarea naţională, la reîntregirea măcar în spirit a tuturor românilor. Fără el suntem mult mai săraci. În poezia lui era rezumată toată istoria Moldovei, cu toate suferinţele şi poticnirile ei. El era glasul miilor de moldoveni deportaţi în depărtări siberiene, morţi în morminte fără cruce, era potopul de lacrimi al celor rămaşi la vatră să înfrunte furtuna, ciuma şi holera. Grigore Vieru era simbolul unei generaţii de intelectuali, ce-şi făcuseră un sfânt ideal în viaţă de a reuni malurile Prutului nu numai printr-un pod de flori. L-am văzut ultima dată la Alba-Iulia, la congresul din decembrie. Toţi ai vorbit câte toate. El a spus o poezie, dar poezia aceea a ţinut locul unui discurs de câteva ore. Când el şi-a grăit poezia, majoritatea celor prezenţi plângeau. Toţi gândeam acelaşi lucru, toţi ne regăseam în versurile lui. Atunci am mulţumit lui Dumnezeu că la capete de veac trimite pe lume un asemenea geniu, un asemenea suflet mare, capabil să electrizeze masele. A murit în suferinţe groaznice, strivit de maşină, într-o noapte de mijloc de ianuarie, după ce participase la o manifestare dedicată lui Mihai Eminescu. Nu spun, dar zic, cum de sunt atâtea asemănări între moartea lui şi a lui Ion şi a Doinei Teodorovici, alţi mari români patrioţi de dincolo de Prut. Amândouă accidentele s-au petrecut noaptea; în amândouă şoferii au scăpat nevătămaţi, poate nici cu pantalonii şifonaţi. Eu nu spun, dar zic! Of!     În rugăciunile Dumneavoastră, rugaţi-vă şi pentru sufletul lui! Dumnezeu să-l ierte!Dintre sutele de poezii ale lui Grigore Vieru, vom reda două mai jos, pentru a-l înţelege mai bine:

Nu am, moarte, cu tine nimic,

Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc,
Cum te blestemă unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pârăsc.

Dar ce-ai face tu şi cum ar fi,
De-ai avea mamă şi-ar muri;
Ce-ai face tu şi cum ar fi,
De-ai avea copii şi-ar muri?!

Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.

Nu frică, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii!

Testament

Dragi feciori, pe-acest pământ,

Nici eu veşnic nu mai sânt,

Nu sânt veşnic, voi pleca,

Unde voi mă veţi uita,

Şi de unde nimenea

Nu s-a mai întors cândva.

V-am crescut, v-am ridicat,

Mă pot duce,

Mă pot duce împăcat.

M-au pândit jivinele,

M-a iubit şi binele.

Eu mă duc, copii cuminţi,

N-am averi să le-mpărţiţi.

Vă las numai visul meu,

Care a trudit din greu.

V-am crescut, v-am ridicat,

Mă pot duce,

Mă pot duce împăcat.

Între voi, pe-a vieţii scări,

Să nu fie supărări,

Că zilele pe pământ

Aşa de puţine sânt.

Şi nu-i alt noroc mai drag

Decât fratele din prag.

V-am crescut, v-am ridicat,

Mă pot duce,

Mă pot duce împăcat.

Lângă doină şi izvor

Nu-i uşor să-ţi fie dor,

Nu-i uşor să fii curat

Pe pământ înstrăinat.

Vă las dorul cel durut

Şi nădejdea de la Prut.

V-am crescut, v-am ridicat,

Mă pot duce,

Mă pot duce împăcat.

*

Testamentul lui Gheorghe Duncea(Continuare din numărul trecut): ,,După scăparea sa, el a venit la mine la Prejna şi am hotărât ca amândoi împreună să ridicăm un locaş de biserică. Această hotărâre luatu-o-am în anul 1806. În acest an izbucneşte răzmeriţa sârbă contra turcilor.

Atunci Slugerul Teodor a trecut în Serbia, sub motivul de a căuta un maistor  pentru a construi o biserică. În acest timp, Teodor ia parte la răzmeriţa sârbă. După înfrângerea lui Kara-Gheorghievici de către turci, Slugerul Teodor ia 500 de răsculaţi sârbi înarmaţi şi-i pune sub comanda lui harambaşa Pavel Pavlovici şi i-a trecut Dunărea noaptea, între Verciorova şi Gura-Văii, pe 90 de luntri, şi au luat-o pe Matorăţu în sus, pentru a merge în satul Prejna. În acest timp, turcii, observându-i, i-au urmărit până în satul Costeşti. Acolo s-a încins o luptă între sârbi şi turci.

Sârbii fiind respinşi şi harambaşa rănit, înspre s(e)ară s-au închis în biserica din sat şi prin casele din apropierea bisericii. În timpul nopţii, sârbi au făcut găuri prin acoperişul bisericii şi al caselor, pentru a se putea apăra contra turcilor.

Turcii s-au organizat şi în ziua următoare au pornit să scoată pe sârbi din biserică şi de prin case, ca să-i măcelărească. În acest scop, turcii au dat ordine în sat ca toţi locuitorii să iese cu câte o blană(scândură-n.n.) lată şi groasă şi să meargă cu blana înainte, iar turcii, ascunşi după oamenii cu blanele, să înainteze spre biserică şi înspre casele unde erau sârbii ascunşi. Oamenii din sat au fost învăţaţi însă de Slugerul Teodor, care era ascuns la preotul Macu, să nu-1 vază turcii, ca să înainteze cu blanele înainte, până când ajung în apropierea bisericii, aşa încât sârbii să poată trage bine din biserică şi de prin case. Atunci să se împiedice şi să cadă jos cu blana dinaintea turcilor, iar turcii de la spatele lor, rămaşi în picioare, să poată fi măcelăriţi de sârbi.

Cu astfel de plan, turcii au fost respinşi şi omorâţi până la unu. Aceia care au mai scăpat cu viaţă, în retragerea lor, au dat foc satului de necaz. Şi a ars complet de la un capăt la celălalt”(Continuare în numărul viitor).

*

Donaţii. În această perioadă am primit câteva ajutoare pentru biserică astfel: Doamna Omir Lucreţia din Bucureşti, fiica satului Malovăţ, a mai donat 200 lei; Doamna Anghel Eugenia din Timişoara a donat 100 lei; Doamna Ungureanu Elena din Jimbolia(TM) a donat 80 lei. Domnul primar George Bazavan a cumpărat cărţi de la parohia noastră în valoare de 1000 lei. Aşa cititor! Dumnezeu să le răsplătească!

*

Cheltuieli. În luna ianuarie am făcut câteva plăţi mai mari, astfel: 3700 lei protoieriei pentru lumânări; 260 lei protoieriei pentru imprimate; 3000 lei tipografiei pentru vol. III din ,,Scrisoare pastorală”; 345 lei pentru dulciurile de Crăciun şi cele ce le-am donat în luna ianuarie şi în continuare; 373 lei brutăriei pentru pâinea donată în decembrie; 575 lei ajutoare de Crăciun la diverse persoane din parohie, aşa cum am menţionat în unul din numerele precedente ale publicaţiei noastre; 426 lei poştei pentru coletele cu cărţi expediate în decembrie; 200 lei consumabile pentru imprimantă, cât şi alte cheltuieli mai mici.

*

Ajutoare. În cursul lunii ianuarie am donat pâine credincioşilor participanţi la slujbe şi unor bolnavi din sat astfel: 4 Ian.(Bârda): 90 pâini; 11 Ian.(Malovăţ): 133 pâini; 18 Ian.(Bârda): 64 pâini; 25 Ian.(Malovăţ): 168 pâini. Aşadar, în luna ianuarie s-au donat 455 pâini. Copiilor participanţi la slujbe li s-au donat dulciuri.

*

Publicaţii. În această perioadă, preotul Dvs. a publicat mai multe articole astfel: Scrisorile unui preot de ţară, în revista ,,Singur”, Târgovişte, 2008-2009, nr. 9-10(ian.-dec.), p.12; Scrisori lui Eminescu, în revista ,, Romania Vip”, Dallas, Texas(SUA), 2009, 19 ian., ediţie on-line(http://www.romanianvip.com); Scrisoare către Eminescu(I), în ,,Origini. România”, Madrid(Spania), 2009, 20 ian., ediţie on-line (http://www. originiromania.com); Scrisoare către Eminescu(II), în ,,Origini. România”, Madrid (Spania), 2009, 20 ian., ediţie on-line(http://www.origini romania.com); Scrisoare către Eminescu(II), în ,,Origini. România”, Madrid(Spania), 2009, 20 ian., ediţie on-line (http://www.originiromania.com); ,,Scrisoare pastorala” / 145, republicată  în ,,Noi dacii”, Bucureşti, 2008, dec., ediţie on-line(http://www.noidacii.ro/);

*

Examene. Sesiuni. La 25 Ianuarie, preotul Dvs. a susţinut examenul la disciplina Relaţii individuale de muncă, la Facultatea de Drept a Universităţii ,,Spiru Haret” din Bucureşti, fiind student în anul III. Regretăm profund, că nu am putut participa la sesiunea de comunicări de la Plugova(CS), având înmormântare în parohie. Poate altădată!!

*

Botezuri, înmormântări. La 17 Ian. am oficiat Taina Sf. Botez pentru Manolea Patrick-Mihai, fiul lui Domnului Manolea Daniel-Nicuşor şi al Doamnei Mihaela Manolea din Malovăţ; la 18 Ian. am oficiat Taina Sf. Botez pentru Hurduc Andrada-Gabriela, fiica Domnului Hurduc Romeo-Cristian şi al Doamnei Hurduc Vasilica-Mădălina din Malovăţ. Să trăiască şi să le ajute Dumnezeu în viaţă! La 24 Iauarie am oficiat înmormâtarea lui Firu Petre(86 ani) din Malovăţ. Dumnezeu să-l ierte!

*

Program. În luna februarie avem următorul program de slujbe: 1 Febr.(Bârda); 2 Febr.(slujbă la Bârda, pomeniri la Malovăţ la ora 12); 7 Febr.(Malovăţ-Bârda); 8 Febr.(Malovăţ); 14 Febr.(Malovăţ-Bârda); 15 Febr.(Bârda); 21 Febr. (Malovăţ-Bârda); 22 Febr. (Malovăţ); 28 Febr. (Malovăţ-Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, sau la telefon 0724.99.80.86. Poate fi contactat şi pe e-m

ail la adresa: stanciulescubarda@gmail.com.

*

Atenţie! Primim înscrieri pentru făclii de Paşti. Cele de 1 Kg. costă 40 lei, cele de 0,50 kg. costă 20 lei, iar cele de 0,25 kg. costă 10 lei. Plata se face la primirea făcliilor. Se pot da şi pe datorie. Pe 8 martie încheiem lista de înscrieri şi facem comanda.

*

Sănătate, bucurii şi împliniri binecuvântate pe toate planurile să vă dea Dumnezeu!

Pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA

%d blogeri au apreciat asta: